Construcţiile de tip penal – imobiliar ale lui Ioan Andrei
Chiliman, primarul sectorului 1 şi a unora dintre consilierii locali au
atins apogeul. Ultima inginerie executată în prezent de Chiliman are loc
prin aprobarea cumpărării de locuinţe sociale „fantomă” de la parteneri
clientelari ai administraţiei conduse de Chiliman.
Acesta a cumpărat, din 2008 încoace, folosind ilegal bani publici ai
municipiului Bucureşti, sute de apartamente cu destinaţie socială,
activitate caracterizată public drept „manglă” de Călin Murg,
preşedintele Consiliului General al Municipiului. Murg a mai declamat
public că faptele în speţă ar trebui să-l coste pe Chiliman mulţi ani de
puşcărie.
Blocul Rotary, profit gras pe bani publici
Ultima „achiziţie” depăşeşte însă marginile ridicolului. La data de
29 decembrie 2010, Consiliul local al sectorului 1 a aprobat o hotărâre
propusă de primarul Ioan Andrei Chiliman prin care s-a luat act de
negocierea directă a preţului de vânzare în vederea achiziţionării a 66
(şaizeci şi şase) unităţi locative cu
destinaţie socială din imobilul situat în Bd-ul Metalurgiei nr. 32-34,
Sector 4. Negocierea directă a fost realizată cu dezvoltatorul imobiliar
SC Rotary Construcţii, procesul-verbal de negociere finală consfinţind
un preţ de 685 euro/m.p, în total mai mult de 3 milioane de euro.
Dintr-o astfel de afacere, la un astfel de preţ, profitul este de cel
puţin 50%. Costul unui metru pătrat construit pentru locuinţele sociale
nu poate depăşi, în mod normal, 450 de euro”, ne-a declarat un alt
constructor de locuinţe.
Fleacă s-a dat la fund
Nu atât profitul este scandalos, ci ceea ce urmează. Potrivit
hotărârii de consiliu local, Dănuţ Ioan Fleacă, directorul general al
Direcţiei de Asistenţă a Copilului, a fost mandatat să semneze
antecontractul, în formă autentică, de vânzare a imobilului, dar şi
contractele de vânzare – cumpărare care urmează a fi semnate în decursul
acestui an. Fleacă ne-a confirmat că suma a fost prevăzută în buget şi
că contractele de vânzare-cumpărare vor fi semnate în decurs de circa
două luni. La următoarea întrebare însă, unde anume se află blocul şi
dacă l-a vizitat personal ca să se asigure că întruneşte toate
condiţiile, lui Fleacă i-a trecut cheful de vorbă. Ne-a spus că nu el,
ci comisia de negociere ar fi vizitat imobilul şi a refuzat să ne spună
orice amănut despre blocul Rotary.
La blocul lăudat
Cum tăcerea lui Fleacă ni s-a părut suspectă, dacă nu chiar vinovată,
am plecat în căutarea adresei din hotărârea de consiliu – Bulevardul
Metalurgiei 32-34. Consultarea hărţii oficiale de pe pagina oficială de
Internet a Primăriei Generale, ne-a indicat că adresa B-dul Metalurgiei
32-34 ar fi, de fapt, bulevardul „Alexandru Obregia” (fost Metalurgiei).
Într-adevăr, la numerele 32 şi 34 am identificat două blocuri de 10
etaje, dar nici vorbă de locuinţe sociale. Mai mult, niciunul dintre
cele 88 de apartamente ale fiecărui bloc în parte nu era liber,
blocurile fiind administrate de asociaţii de proprietari fără nicio
legătură cu „Rotary Construct” sau cu Ioan Andrei Chiliman, primarul
sectorului 1.
Aşa
că ne-am deplasat mai departe pe bulevardul Metalurgiei, la ieşirea din
Bucureşti, dar nu am găsit niciun bloc construit, cum scrie în
hotărârea consiliului local,sau măcar în construcţie. La adresa din
Bulevardul Metalurgieri 32-44 (nu 32- 34, cum scrie în hotărâre) se află
doar o tipografie aparţinând unei societăţi controlate de omul de
afaceri Sorin Peneş. Este adevărat, gura lumii spun că Peneş s-ar
cunoaşte bine cu soţii Rotaru, dar nici vorbă de vreun bloc sau de
locuinţe sociale construite în curtea tipografiei de pe Metalurgiei colţ
cu drumul Gilăului.
La sugestia paznicilor tipografiei ne-am dus câteva sute de metri mai
departe, chiar înainte de a întâlni tăbliţa pe care numele
Bucureştiului este barat cu o dungă roşie. Acolo am găsit doar un bloc
în construcţie care nu putea fi nicidecum, credeam noi, blocul vizitat
de comisia de selecţie şi de negociere a preţurilor numită de Chiliman.
Cum pe autorizaţia de construire scria că blocul în cauză este
construit taman de Rotary Construct iar adresa de pe autorizaţie era
Metalurgiei 243, chiar dacă ne aflam pe Drumul Binelui (nu e glumă,
chiar aşa se numeşte strada). Intrând de vorbă cu maistrul de şantier
sub pretextul că am dori să cumpărăm un apartament în acel bloc, ni s-a
spus că apartamentele nu sunt de vânzare deoarece „aici se construiesc
locuinţele sociale ale lui Chiliman”.
Quod erat demonstrandum!
Afacere cu risc „zero” pe Drumul Binelui
Aşadar Chiliman şi consilierii săi au negociat cu Rotary Construcţii
preţul unor locuinţe care nu existau. Mai mult, pentru ca nu cumva vreun
neavenit să se prindă „care-i şpilul”, Chiliman şi consilierii locali
au înscris în acte, cu intenţie, date eronate – adresa imobilului,
Metalurgiei 32-34, în loc de Drumul Binelui. Altfel s-ar fi văzut că la
data la care au „negociat” preţul imobilului acesta abia de avea săpată
fundaţia. Dacă sâmbătă 21 mai 2011, blocul abia de era pe la jumătate…
Gurile rele din Primărie spun că n-ar fi de mirare ca şi antecontractul
şi hotărârea de consiliu, să fi fost date pentru ca „Rotary
Construcţii”, una dintre cele mai cunoscute firme dintre favoritele la
lucrări în sectorul 1, să-i fi slujit acesteia la obţinerea finanţării
chiar pentru blocul în cauză. Altfel spus, lucrare la comandă, cu
finanţare asigurată (dacă se adevereşte ce spun „gurile rele”) şi profit
„la minut”. Ce altceva şi-ar mai putea dori în plus un abonat la
lucrări pe bani publici, decât să nu fie nicio licitaţie? Staţi
liniştiţi, nici nu a fost!
Era, spun surse din Primărie, mult mai convenabil, ca Primăria să
construiască un astfel de bloc pe unul dintre multele ternuri libere din
sector, pe baza unei selecţii de oferte sau chiar a unei licitaţii.
Era, spunem şi noi, dar asta ţine doar de domeniul interesului public!
Rotary tace şi construieşte
Am
încercat să obţinem un punct de vedere din partea Rotary Construcţii
încă înainte de a afla cele de mai sus depre blocul pe care-l construiau
solicitându-le o serie de informaţii despre acesta, dar nu am primit
răspuns la întrebările adresate. Am putut afla însă că autorizaţia de
construire 641/27638 a fost eliberată de Primăria sectorului 4, în
favoarea SC Rotary Construcţii SRL, la data de 26 octombrie 2010, pentru
construirea de locuinţe sociale! Acum să ne fie cu iertare, niciun
investitor privat nu se apucă să construiască de capul lui locuinţe
sociale, ci numai la comandă, deoarece acestea nu se vând, ci doar se
închiriază, cu chirie subvenţionatã. Locuinţele sociale sunt destinate
unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora
nivelul de existenţă nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate
sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
De unde au ştiut cei de la Rotary, la data la care au solicitat
autorizaţia de construire pentru locuinţe sociale, că o lună mai târziu
Consiliul local al Sectrorului 1 va aproba programul „Deceniul Locuirii”
şi apoi va negocia cu succes vânzarea locuinţelor sociale ţine poate
de domeniul cititului în palma întinsă.
A devenit un fapt aproape cotidian ca presa să relateze despre
militari români morţi în Afganistan. Cu fiecare nouă victimă se pune cu
şi mai mare acuitate întrebarea: Ce căutăm în războiul altora? Pentru că
România, ca parte a unor alianţe şi organizaţii precum NATO sau ONU,
are de respectat nişte obligaţii, este răspunsul autorităţilor. Asta nu
este în măsură să aline suferinţa celor care au rămas fără copii, fraţi
sau taţi.
Un copil nu va înţelege niciodată că tatăl lui a murit ca un erou, slujindu-şi ţara, după cum ar vrea să creadă politicienii. Tot ce ştie un copil este că nu-şi va mai vedea părintele niciodată, că nu-i va mai putea spune cât de mult îl iubeşte.
De aceea, cineva trebuie să răspundă la întrebările: cine e
de vină pentru că militarii români sunt trimişi în misiuni departe de
ţară? Este normal ca România, un punct insignifiant pe harta politică a
globului, să plătească un preţ atât de mare pentru “asigurarea
stabilităţii în lume”? Este de datoria noastră sa participăm la
reconstrucţia Irakului şi Afganistanului? Cât de mult contează prezenţa
României în teatrele de operaţiuni şi cine are de câştigat din asta?
Pentru cei repatriaţi într-un sicriu învelit cu drapelul naţional
este prea târziu să afle răspunsul la aceste întrebări. Dincolo de
regretele camarazilor de arme şi de lacrimile rudelor soldaţilor pieriţi
în misiune, stă realitatea crudă a unor obligaţii pe care România şi le
asumă cu prea mult zel. Din cele 27 state membre NATO din Europa şi
America de Nord, doar puţine au acceptat să-şi trimită militarii să
moară într-un în război care nu este al lor.
Jertfa supremă
De când prima unitate militară românească a fost dislocată într-o
zonă de conflict, şi până astăzi, aproximativ 30.000 de militari au
participat
la misiuni în afara ţării. În prezent, România are peste 1.900 de
militari dislocaţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Kosovo,
Bosnia-Herţegovina, Irak. Dintre aceştia, 1.600 sunt în misiune în
Afganistan.
În teatrele de operaţii, Armata Română a pierdut până acum 21 de
combatanţi: un militar în Bosnia-Herţegovina, doi în Irak şi 18 în
Afganistan. Alţi 69 de militari au fost răniţi în acţiuni militare
externe: doi în Bosnia-Hertzegovina, 14 în Irak şi 53 în Afganistan.
Începutul
După Revoluţia din Decembrie 1989, unul din ţelurile noilor regimuri
politice, indiferent de partid, a fost accederea în structurile militare
nord-atlantice. Lozinca era aceeaşi: alianţa cu NATO va fi garanţia
securităţii şi participarea la luarea deciziilor politico-militare.
Parafarea programului individual de parteneriat România-NATO s-a
oficializat, la 14 septembrie 1994, la Bruxelles. Acordul prevedea
exerciţii comune şi participare la operaţiunile de menţinere a păcii.
Acesta a fost începutul primelor misiuni româneşti în zone de conflict
pe glob. România a devenit membră deplină a NATO abia după 10 ani, în
martie 2004. Trei ani mai târziu, în ianuarie 2007, România a intrat şi
în Uniunea Europeană, o decizie politică, după cum susţin cei mai mulţi
analişti. Toate acestea au însemnat pentru ţara noastră nu numai
drepturi, dar şi numeroase obligaţii. Printre ele se numără şi
participarea militarilor români în cadrul unor misiuni internaţionale
sub drapel NATO, UE sau ONU.
În ceea ce priveşte costurile susţinerii militarilor români în
teatrele de operaţiuni, acestea sunt foarte mari. În 2009 efortul
financiar a însemnat din partea României o cheltuială de 272,5 milioane
de lei, iar în 2010, 288,1 milioane de lei. Anul acesta, se estimează că
cheltuielile vor fi şi mai mari.
Autostrada morţii
Afganistanul
s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru Forţa Internaţională de
Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Sudul Afganistanului, la graniţa
montană cu Pakistanul, pune cele mai mari probleme trupelor Coaliţiei.
De la începutul misiunii, militarii americani, canadieni şi britanici,
care acţionează în zonă, au suferit pierderi masive. În această zonă se
află şi contingentul românesc. Provincia Zabul, unde sunt desfăşuraţi
românii, este una dintre cele mai dificile din punctul de vedere al
securităţii, învecinându-se pe o întindere de 70 de kilometri cu
Pakistanul. Cei mai mulţi dintre militarii români care şi-au găsit
sfârşitul aici au pierit în misiuni de patrulare pe “Autostrada morţii”
Kabul-Kandahar, în urma detonării unor dispozitive explozive
improvizate. Bătrânele transportoare blindate româneşti, dar şi
celebrele Humvee, s-au dovedit a fi adevărate sicrie pentru militarii
noştri.
“Sindromul Golfului”
Cei care au scăpat cu
viaţă din infernul afgan sau irakian nu pot uita uşor ororile
războiului. Unii chiar au fost afectati de boli psihice, conform unor
studii ale psihologilor militari români. Este vorba de aşa-zisul
“sindrom al Golfului”, denumire dată după războiul din Irak. Cu toate
acestea, militarilor români bolnavi nu li aplică, oficial, diagnosticul
de “sindrom al Golfului”, ca în cazul militarilor altor state NATO.
Militarii români au acuzat diverse simptome: oboseală accentuată, dureri
de cap, tahicardie, transpiraţii excesive, tulburări de somn şi
dificultăţi de concentrare. Psihologii menţionează şi cazuri de militari
români care au prezentat forme severe de anxietate, mergând până la
„inadaptare generală”, motiv pentru care au fost repatriaţi înainte de
termen. Militarii români afectaţi de stresul războiului au fost, în
general, victimele unor ambuscade sau martori ale unor atacuri asupra
camarazilor.
Bosnia-Hertzegovina, 17 septembrie 1996,sublocotenent (post-mortem) Remus Brânzan. A căzut la datorie, în cursul unei misiuni de
lărgire a coridorului Gorazde, în timp ce conducea excavatorul pe o
pantă abruptă. Era primul nume dintr-un lung şir de victime în rândul
militarilor români participanţi la războaiele altora.
Afganistan, 11 noiembrie 2003, sergent major Iosif Silviu Fogoraşi şi sergent major Mihai Anton Samuilă. Au
fost primii militari români ucişi în Afganistan. O coloană de
transportoare blindate, ce aparţinea Batalionului 151 Infanterie
„Războieni” şi care acţiona în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom din
Afganistan, a fost atacată în apropierea graniţei cu Pakistan. Sergentul
major Silviu Iosif Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar camaradul său
Mihail Anton Samoilă a fost rănit grav şi a murit trei zile mai târziu,
la spital. Ambii se aflau în transportorul amfibiu blindat din fruntea
coloanei.
Afganistan, 24 aprilie 2005, sergent Narcis Şonei.Militarul,din
Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei” Galaţi, se afla într-un TAB,
care a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, în timpul unei
misiuni de patrulare în districtul Panjawyi, din provincia Kandahar.
Dispozitivul a declanşat detonarea muniţiei din interiorul
transportorului, iar militarul a murit. Narcis Şonei era din Tecuci,
judeţul Galaţi, şi avea 26 de ani. Slabă consolare pentru familia
militarului, ministrul Apărării l-a avansat pe Narcis Şonei la gradul de
sublocotenent (post-mortem), iar prin Decret prezidenţial i s-a
conferit Ordinul „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de
război”.
Irak, 27 aprilie 2006, caporal Bogdan Hâncu.
Militarul român si trei italieni au murit, într-o explozie produsă lângă
Nassiriyah, în sudul Irakului, în timp unei misiuni de patrulare.
Bogdan Hâncu (28 de ani) era angajat la o unitate militară din Iaşi, din
anul 2003. Caporalul era component al companiei de Poliţie Militară
care participa la operaţiunea Antica Babilonia, în Irak, si se afla în
misiune din luna ianuarie 2006. Bogdan Hâncu făcea parte dintr-o patrulă
mixtă italiano-română, care efectua o misiune de monitorizare şi
antrenare a poliţiei irakiene. Patrula a fost atacată, iar în urma
exploziei unei maşini-capcană românul a fost ucis.
Afganistan, 26 iunie 2006, caporal Ionel Gheorghiţă Drăguşanu.A
fost ucis când transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut
peste un dispozitiv explozibil. Militarul se afla în primul TAB,
dintr-o coloană de patru autovehicule, care se întorcea la bază dintr-o
misiune de patrulare. S-a întâmplat cu trei zile înainte ca Ionel
Gheorghiţă Drăguşanu să-şi termine misiunea în Afganistan. Caporalul,
originar din Basarabi, judeţul Constanţa, era sanitar şi făcea parte din
Batalionul 341 Infanterie “Rechinii albi”. Bărbatul, în vârstă de 38 de
ani, era căsătorit şi avea o fetiţă de 12 ani. Prin ordin al
ministrului Apărării, caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu a fost
înaintat la gradul de sublocotenent post-mortem.
Afganistan, 6 septembrie 2007, sergent major Aurel Marcu. A
căzut la datorie, după ce transportorul în care se afla a fost lovit de
un proiectil. Marcu şi alţi colegi, din Batalionul 33 Vânători de Munte
“Posada”, din Curtea de Argeş, încercau să ajute o patrulă americană,
care fusese atacată de talibani. Preşedintele american de la acea vreme,
George W. Bush, a transmis condoleanţe familiei şi a lăudat eroismul de
care Marcu a dat dovadă. Militarul avea 31 de ani, era căsătorit şi
avea o fetiţă de 5 ani. Alţi doi militari, locotenentul Nicolae Grigore
şi fruntaşul Alex Octavian Zafiu, au fost răniţi în timpul
aceleiaşi intervenţii militare din provincia Zabul.
Irak, 21 Septembrie 2007, caporal Ioan Grosaru.Militar roman ucis in IrakMilitarul
român a fost ucis în sudul Irakului, în apropiere de baza Tallil.
Transportorul amfibiu blindat în care se afla – al doilea dintr-o
coloană de trei vehicule – a explodat, după ce a călcat peste o mină. În
acelaşi incident au mai fost răniţi alţi cinci militari români. Ioan
Grosaru (35 de ani) era încadrat la Batalionul 32 Infanterie “Mircea”,
din Timişoara, aflat în Irak din luna august 2007. Caporalul mai
executase o misiune în Afganistan, în 2005. El a fost decorat cu medalia
NATO.
Afganistan, 20 martie 2008, fruntaş Ionuţ Cosmin Sandu. Făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfântul Andrei” Galaţi, dislocat în provincia Zabul.
Autovehicul Humvee în care se afla a trecut peste un dispozitiv
exploziv improvizat, la nord de Qalat în provincia Zabul. Militarul,
rănit grav, a fost evacuat de urgenţă la spitalul din baza Lagman, dar a
murit la scurt timp. Fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu era din Galaţi, avea
29 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Ministrul Apărării a semnat
ordinul de înaintare la gradul de sublocotenent post-mortem a
militarului.
Afganistan, 13 iunie 2008, fruntaş Claudiu Marius Covrig. Militarul
făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfantul Andrei” Galaţi. El a
fost ucis după ce patrula sa a fost atacată de forţele insurgente cu
armament uşor şi grenade. Covrig era din Galaţi, avea 29 de ani şi era
căsătorit. Batalionul din care făcea parte se afla la sfîrşit de misiune
şi mai avea doar o săptămână până să revină acasă. Marius Covrig era la
prima misiune internaţională. A fost avansat sublocotenent post-mortem
şi a fost decorat.
Afganistan, 31 august 2008, sergent major Dragoş Traian Alexandrescu.
Militarul, din Batalionul 30 Dragoslavele Campulung Muscel, a murit
în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la
aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu
blindat din coloană, în care se afla sergent major Dragoş Traian
Alexandrescu, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Fratele
său, Viorel, care era militar sanitar, a fost cel care i-a acordat
primul ajutor. Însă rănile au fost prea grave, iar Alexandrescu a
decedat. Avea 32 de ani, era căsătorit şi avea doi băieţi în vârstă de 5
şi, respectiv, 9 ani. Alţi patru militari români care se aflau în
acelaşi blindat au fost răniţi. A fost înaintat la gradul de
sublocotenent post-mortem şi decorat cu Ordinul Naţional “Steaua
României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.
Afganistan, 26 februarie 2009, sergent major Claudiu Chira.
Militarul se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat –
Kabul), când autovehiculul Humvee în care se afla a trecut peste o
bombă artizanală. În urma exploziei, sergentul major Chira, grav rănit, a
primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un
elicopter. În timpul transportului spre spitalul din Kandahar,
subofiţerul a decedat. Avea 30 de ani şi era căsătorit. Chira lucra în
Armată din 2002. Claudiu Chira era la a doua misiune în afara graniţelor
ţării după ce,
în anul 2006, a participat la o altă misiune în Irak. Ministerul
Apărării l-a avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.
Afganistan, 3 aprilie 2009, maior (post mortem) Petre Tiberius.
Făcea parte din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale “Vulturii”,
care acţiona în estul Afganistanului. La aproximativ 80 de kilometri
sud-vest de Kabul, o echipă de intervenţie rapidă româno-americană a
plecat în sprijinul unei subunităţi aliate, iar românul a fost împuşcat.
A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter, dar a decedat în timpul
transportului către spital. Petre Tiberius avea o pregătire de excepţie,
fiind calificat în paraşutism, alpinism şi scufundări. El era la a doua
misiune a sa în zone de război. Petre Tiberius avea 33 de ani, era
căsătorit si avea o fetiţă de doar un an şi jumătate. A fost înaintat la
gradul de maior post-mortem şi i s-a conferit Ordinul “Steaua României”
în grad de Cavaler, cu însemne de război. Distincţia i-a fost acordată
militarului “în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul
excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în
teatrul de operaţiuni din Afganistan, în timpul căreia şi-a sacrificat
viaţa”. Ca o ironie, moartea militarului a survenit în prima zi a
summitului NATO, pe agenda căruia figura şi problema Afganistanului.
Afganistan, 7 aprilie 2009, maior (post-mortem) Iuliu-Vasile Unguraş.
Conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee,
din cadrul Batalionului 21 Manevră. Pe autostrada A1 Kandahar-Kabul, la
20 de kilometri nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut
peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul
şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi. Ofiţerul
urma să se intoarcă din misiune peste câteva luni, iar acasă il aşteptau
doua fetiţe gemene, care nu împliniseră incă doi ani. A fost
înmormântat în cimitirul din Dej, lângă mormântul mamei sale.
Afganistan, 23 februarie 2010, sergent major Florin Bădiceanu.
Militarul, membru al Batalionului 33 Manevră, executa o misiune de
patrulare în provincia Zabul, pe autostrada A1 Kandahar-Kabul, într-o
coloană formată din patru autovehicule Humvee. La aproximativ 3 km
nord-est de Baza Lagman, vehiculul blindat în care se afla şi sergentul
major Florin Bădiceanu a trecut peste un dispozitiv explozibil
improvizat. Militarul a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă pe
calea aerului la spitalul din Baza Lagman. Florin Bădiceanu nu a
supravieţuit rănilor. Subofiţerul a mai fost în Afganistan, în 2008. Era
căsătorit şi avea un băieţel de 2 ani. Florin Bădiceanu a fost înaintat
în grad post-mortem şi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.
Afganistan, 12 mai 2010, sergent major Valerică Sandu Leu.
Militarul, din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan,
făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru
securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii, subofiţerul a
declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit. I s-a
acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la
Spitalul militar din Baza Lagman, unde a murit. Valerică Sandu Leu avea
31 de ani, era căsătorit şi avea un copil. El se afla la a doua misiune
în regiune, mai avea o lună şi trebuia să se întoarcă acasă.
Afganistan, 23 iunie 2010, sergent major Dan Ciobotaru, caporal Paul Carucudă. Militarii executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul Humvee în care se aflau a călcat peste un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa. Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă făceau
parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan. Sergentul
major Dan Ciobotaru, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul
Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării
Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.
Afganistan, 1 octombrie 2010, sergent major Marius Florin Sfecheş, soldat Cristian Petru Filip. Militarii
români au murit după ce vehiculul Humvee în care se aflau a trecut
peste un dispozitiv exploziv improvizat. Cei doi făceau parte din
Batalionul 812 Manevră Şoimii Carpaţilor. Incidentul s-a produs în Provincia Zabul, la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Qalat.
În urma exploziei, a mai fost rănit un alt militar român. Sergentul
major Marius Florin Sfecheş avea 25 de ani şi era necăsătorit. Soldatul
Cristian-Petru Filip avea 26 de ani şi era necăsătorit. Ministrul
Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a
sublocotenenţilor post mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru
Filip cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru
militari, cu însemn de război.
Afganistan, 5 mai 2011, caporal Constantin-Laurenţiu Lixandru. A căzut la datorie în Provincia Zabul, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1. Militarul, carefăcea parte dinBatalionul
26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a călcat peste un dispozitiv exploziv
improvizat şi a fost rănit grav. El a fost evacuat de urgenţă la
Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate
eforturile depuse de personalul spitalului militar, caporalul a decedat.
Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.
Ministrul Apărării a semnat ordinul de avansare la gradul de
sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru.
Afganistan, 10 mai 2011, caporal Cătălin Ionel Marinescu. Militarul,
din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a fost rănit grav în
timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1, în provincia Zabul,
după ce o bombă artizanală a fost declanşată de la distanţă de
insurgenţii talibani. Militarul a fost transportat de urgenţă cu un
elicopter la Spitalul Militar din baza Lagman, dar nu a mai putut fi
salvat. A fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem. Cătălin
Ionel Marinescu a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în
grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Militarul, în
vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.
Unicul terminal portuar de vagoane din România este pe cale
să fie desfiinţată de conducerea Ministerului Transporturilor. În timp
ce feriboturile ruginesc de doi ani legate la cheu, calea ferată este
scoasă şi vândută la fier vechi. Iar echipajele nu şi-au mai văzut de o
jumătate de an salariile. Şi toate astea în condiţiile în care Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării a aprobat utilizarea portului Constanţa ca
infrastructură de tranzit pentru transportul de militari şi tehnică
militară către Irak şi Afganistan.
Americanii ar putea avea o surpriză de proporţii chiar la prima
misiune militară derulată în acest an în prin portul Constanţa.
Terminalul feribot, utilizat în trecut atât de US Army, cât şi de armata
română pentru transportul de tehnică militară şi forţe combatante în
teatrele de operaţii riscă să dispară complet sub mandatul actualului
ministru al transporturilor.
Şmecherie sau prostie?
Potrivit unui recent proiect de act normativ privind desfiinţarea
unor reţele de cale ferată considerate nerentabile, iniţiat de ministrul
Transporturilor Anca Boagiu, în Dobrogea vor fi tăiate şi valorificate
la fier vechi linii totalizând 190 de kilometri. Dintre acestea, 23 de
kilometri sunt în portul Constanţa. În afara liniei de cale ferată din
zona terminalul ferry-boat vor fi dezafectaţi 5 kilometri de cale
ferată din complexul feroviar Constanţa port A – Palas (linia tunel), 6
kilometri din complexul feroviar Constanţa port B şi 3 kilometri din
complexul Constanţa port mol V. Închiderea acestor rute se bate cap în
cap cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de a
facilita transportul trupelor americane pe cale aeriană şi navală în şi
dinspre teatrele de operaţii. Pe 3 mai 2011, preşedintele Traian Băsescu
a făcut
publică decizia CSAT. „A fost o şedinţă care a avut două subiecte pe
ordinea de zi. Primul s-a referit la solicitarea SUA de a utiliza
aeroportul Mihail Kogălniceanu şi portul Constanţa ca infrastructuri de
tranzit pentru transportul de militari şi tehnică militară către Irak şi
Afganistan. Dar şi pentru transportul de militari şi tehnică militară
din Irak şi Afganistan către Europa. (…) În felul acesta, aeroportul
Kogălniceanu şi portul Constanţa devin două infrastructuri strategice şi
pentru SUA nu numai pentru România”, a precizat şeful statului. Numai
că infrastructurile considerate strategice pentru SUA urmează să fie
desfiinţate. Armata americană a utilizat în 2005 facilităţile de la
Constanţa Sud- Agigea pentru dezasamblarea elicopterelor de luptă Apache
şi Blackhawk, care veneau din Kosovo. Aparatele au fost învelite în
plastic şi apoi încărcate la bordul navelor cu destinaţia SUA. La acea
dată, tabăra americană s-a instalat în terminal, iar aeronavele erau
staţionate pe platformele betonate unde funcţionază acum noul terminal
de containere. În prezent, niciun oficilal român nu poate estima cum va
influienţa desfiinţarea infrastructurii feroviare operaţiunile militare
americane, ştiut fiind faptul că aceste sunt strict secrete.
Alba-neagra cu navele strategice
De la înfiinţarea în 2008 şi până în prezent agenţia TMC CFR
Ferryboat SA nu a înregistrat profit. Din punct de vedere strict
contabil, utilizarea navelor ferry-boat a fost păguboasă, conducând la
pierderi însemnate (peste un milion de euro pe an) încă din perioada în
care acestea se aflau în patrimoniul CFR Marfă. Poate toată această
poveste ar fi fost îngropată de mult dacă la fiecare tentativă de
privatizare sau lichidare nu s-ar fi opus CSAT, pe motiv că terminalul
şi navele prezintă interes strategic. Din punct de vedere militar chiar
aşa este, cele două nave, binenţeles în stare de navigaţie, fiind foarte
utile armatei române. Puţini ştiu că, până în momentul în care au fost
abandonate la cheu, transportul blindatelor româneşti în şi dinspre
teatrele de operaţii NATO au fost făcute, în secret, de cele două
feriboturi. Dar cum se întâmplă adeseori, statul a luat cea mai proastă
decizie. Nici nu a vândut navele, dar nici nu le-a repus în funcţiune.
Statul şi-a furat singur căciula
Tăierea
la fier vechi a liniilor de cale ferată nu este singura problemă cu
care se confruntă „Societatea Comercială de Transport Maritim şi de
Coastă C.F.R. Ferry – Boat S.A.” , aşa cum figurează în acte agenţia de
transport maritim. Personalul societăţii nu şi-a primit drepturile
băneşti de la asfârşitul anului trecut, iar cele două nave, „Eforie” şi
„Mangalia” nu au mai ieşit de aproape doi ani pe mare din cauza
expirării autorizaţilor. Un vas a fost legat la cheu în 2008, iar
celălalt, un an mai târziu. Repunerea în exploatare este evaluată la
800.000 euro pentru fiecare navă. Mai mult, Direcţia Generală a
Finanţelor Publice Constanţa a instituit, încă de anul trecut, sechestru
asigurator pe bunurile mobile şi imobile ale TMC CFR Ferryboat SA,
pentru o datorie către bugetul de stat în valoare de aproape 2 milioane
de lei. În present, agenţia se învârte într- un cerc vicios: compania-
mamă CFR Marfă nu aprobă alocarea sumelor pentru reparaţia navelor, iar
fără nave societatea nu poate fi rentabilă. La ultima vizită în portul
Constanţa, ministrul Trasporturilor Anca Boagiu a lansat ideea unui
transfer a agenţiei de la CFR la Administraţia Porturilor Maritime
Constanţa. Numai că nici această companie nu vrea să se lege la cap cu
feriboturile. Singura certitudine în toată această poveste este faptul
că datoria la fisc creşte pe zi ce trece.
Cum profită turcii de incompetenţa românească
Autorităţile turceşti au anunţat, la începutul lunii mai 2011,
inaugurarea unei noi linii maritime Pendik – Constanţa. Rodul unui
protocol încheiat între ministerele transporturilor din statele
implicate, linia feribot va fi deservită de societăţi turceşti şi
româneşti. Principalul operator din Turcia este compania UN Ro-Ro, care a
fost înfiinţată în anul 1994 şi detine 13 nave de transport.
Feriboturile vor asigura transporturi comerciale către şi dinspre
Ucraina, Moldova, Polonia, Rusia, Austria, Cehia, dar şi cu zona Caucaz
sau Orientul Mijlociu. Autorităţile române au încercat de mai multe ori
în ultimii 15 ani revigorarea terminalului feribot din Portul Constanţa
Sud- Agigea, însă după câteva curse,
din cauza lipsei mărfurilor, liniile maritime au fost închise. Potrivit
directorului agenţiei feribot constănţene, până zilele trecute la
Agigea nu se cunoşteau detalii în acest sens. „Nu am primit nimic
oficial”, a precizat Marian Ionescu, care a confirmat însă că, pentru a
permite acostarea navelor turceşti la terminal, cele două feriboturi
româneşti inactive vor trebui mutate. Cum au reuşit turcii să găsească
soluţii pentru revigorarea transportului în sistem feribot iar statul
român nu a fost capabil nici măcar să menţină în funcţiune cele două
nave, nu se ştie. Situaţia este cu atât mai penibilă pentru partea
română cu cât terminalul din portul Constanţa- Sud Agigea este unicul
din Marea Neagră construit pe ecartament normal (statele din fostul bloc
sovietic au moştenit de la defuncta URSS linii de cale ferată mai late
ceea ce înseamnă că vagoanele din Europa nu pot fi descărcate, iar în
portul Deringe (Turcia) funcţionează o instalaţie imporvizată. Situaţie
în care transporturile de vagoane în Marea Neagră se opresc la
Constanţa şi de aici continuă în sistemul feroviar terestru.
Economie pe hârtie
Potrivit Ministerului Transporturilor, la nivelul agenţiei au fost
luate mai multe măsuri de reducere a cheltuielilor. Este vorba despre
nelipsita disponibilizare de personal (în prezent fiecare feribot are
doat un singur echipaj, deşi uzanţele prevăd existenţa a cel puţin două
schimburi de echipaj pentru un feribot) introducerea în şomaj tehnic a
personalului existent, reorganizarea societăţii. Alte măsuri s-au luat
doar pe hârtie, dar dau bine în ochii opiniei publice. Potrivit planului
de austeritate, la agenţie ministerul a redus cu 100% cheltuielile la:
întreţinerea şi reparaţiile navelor (aflate în conservare), diurna
echipajelor, piese de schimb, materiale auxiliare, pilotaj nave,
remorcaj nave, alimente. De parcă nu s-ar fi subînţeles că o navă care
nu mai are acte şi este legată la chei nu are cum să consume resurse
pentru remorcaj, pilot, materiale, piese, alimente şi diurnă.
Se coace o afacere imobiliară
CFR Marfă deţine, prin intermediul agenţiei, trei hectare de teren în
portul Constanţa Sud-Agigea. Preţul pe piaţa liberă variază în zonă
între 18 şi 25 de euro pentru un metru pătrat, fără utilităţi. Astfel,
numai terenul valorează 750.000 euro, fără să mai punem la socoteală
mini-hotelul şi clădirea care adăposteşte sediul administrativ al
agenţiei, vama, poliţia de frontieră şi alte companii private. În plus,
valoare mare
au şi obiectele de patrimoniu, respectiv navele, reţeaua feroviară,
instalaţia de încărcare a vagoanelor, precum şi şinele de cale ferată
din oţel special. Legat de terenul cu deschidere la acvatoriul portuar,
mai multe companii private au încercat, în trecut, să desfăşoare acţiuni
economice aici în colaborare cu CFR, însă aceasta din urmă nu a
acceptat nici o propunere. În rândul personalului circulă zvonuri cum
că mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi Mircea Băsescu, fratele
preşedintelui, care deţine spaţii de producţie în vecinătatea
terminalului (zona liberă), ar fi vizitat terminalul şi ar fi interesat
să cumpere terenul. Aceasta ar putea fi o explicaţie pentru decizia
autorităţilor de a trage pe linie moartă agenţia.
Trezorierul PSD, Gheorghe Bunea Stancu, a ajuns să se ocupe
de finanţele partidului condus de Victor Ponta pentru că e o „somitate”
în domeniul afacerilor clientelare pe bani publici. Stancu e un personaj
„3 în 1”, adică e preşedinte al PSD Brăila, preşedintele Consiliului
Judeţului (CJ) Brăila, dar şi „om de afaceri”.
Prin firma Bursagrirom SA, la care deţine 51% din acţiuni, Bunea
Stancu controlează cu mână forte alte 7 firme, din care cele mai
importante sunt firma de construcţii Concivia SA Brăila şi Portul
Hercules SA Brăila. Trezorierul PSD e renumit pentru tupeul cu care
amestecă afacerile cu politica, pentru că CJ-ul condus de Stancu a
încheiat zeci de contracte de lucrări din banii publici cu Concivia SA
controlată de Stancu.
Bulgărele se rostogoleşte
La o lună după ce CJ Brăila a preluat în administrare 3 spitale, CJ a
încheiat cu Concivia SA primul contract de „modernizare” a Spitalului de
Pneumoftiziologie. Primăria Brăila dă Conciviei lui Stancu contractele
de reparaţii de şcoli şi construire a blocurilor ANL, iar primăriile din
judeţ încheie contractele pentru alimentările cu apă tot cu Concivia.
Sunt ilegalităţi despre care „Jurnal de Investigaţii” a mai scris. La
afacerile clientelare ale lui Gh Bunea Stancu pun umărul şi PNL, dar şi
Guvernul Boc. Consilierii municipali PNL Brăila au votat ca cealaltă
puternică firmă din caracatiţa lui Stancu, Hecules SA Brăila, să obţină
concesionarea a 7.800 mp, la preţul unei garsoniere, iar Ministerul
Dezvoltării condus de Elena Udrea şi Ministerul Transporturilor, condus
de Anca Boagiu, investesc în modernizarea danelor 23 şi 25 din Portul
Hercules peste 9,5 milioane euro.
Caracatiţa „Trezorierului”
La Bursagrirom SA Brăila, firmă pe care a înfiinţat-o în 1995,
trezorierul PSD Gh. Bunea Stancu deţine 51% din acţiuni, ceilalţi
acţionari, oamenii săi de încredere, fiind Sorin Costin (23%), Ciprian
Iustin Stan (23%), Paul Ioan Vasilache (2,5%) şi Cristina Grigorescu
(0,5%). Obiectul de activitate al Bursagrirom SA e “comerţul cu ridicata
al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”. Prin
Bursagrirom, Stancu a preluat controlul mai multor foste societăţi de
stat. La firma de contrucţii Concivia SA Brăila, Bursagrirom e
acţionarul majoritar, deţinând 70,64 % din acţiuni. SIF 2 Moldova deţine
11,58%, iar restul acţiunilor sunt deţinute de “cuponari”. La Portul
Hercules SA Brăila, Bursagrirom are acelaşi statut de acţionar
majoritar, deţinând 85,5% din acţiuni, „cuponarii” deţin 13,4%, iar
statul, prin AVAS, deţine 0,7%. Alte firme din imperiul lui Bunea Stancu
sunt Bursa de Mărfuri SA, Agrotransport Brăila Vest SA, Boneta
Consulting SRL şi Tehzoorom SRL.
9,5 milioane euro pentru „Portul lui Bunea”
Ministerul Elenei Udrea şi Ministerul Transporturilor, condus de Anca
Boagiu, investesc masiv în modernizarea portului lui Bunea Stancu. După
ce recent a fost modernizată Dana 40 din Portul Hercules SA, acum
Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a anunţat
modernizarea danelor 23 şi 25, pe banii Uniunii Europene şi ai
Ministerului Transporturilor. Proiectul „Modernizarea cheului în Portul
Brăila, în danele 23 şi parţial 25”, e finanţat în principal prin banii
europenilor, în cadrul POS Transporturi, Axa Prioritară 2. Prin Fondul
European de Dezvoltare Regionala este alocată 69,25 % din finanţare, iar
restul de la bugetul Ministerului Transporturilor. Valoarea estimată este
37.890.680 lei, cu TVA. Adică 9,5 milioane de euro. Cât alimentările cu
apă a câteva localităţi rurale, sau, în limbajul lui Udrea, cât 14 săli
de sport sau o Telegondolă. În decembrie au fost derulate procedurile
de selectare a firmelor care vor executa lucrările de proiectare şi
construcţii. Metoda aleasă a fost aceea ideală pentru o afacere
clientelară, adică „negociere cu publicarea unii anunţ de participare”.
După un mic impas, pe 04.02.2011, când cunoscuta firmă Vega 93 SRL
Galaţi, a „naşului” Corneliu Istrate, a depus o contestaţie la CNSC, s-a
dat la pace şi pe 28.02.2011, contractul a fost atribuit consorţiului
Vega 82 & Consitrans SRL Bucureşti. Consitrans nu are experienţă în
construcţii portuare, ocupându-se cu servicii de consultanţă, proiectare
şi asistenţă tehnică şi prestând, în general, la supervizarea lucrările
pentru drumuri şi autostrăzi (!). Printre clienţii Consitrans SRL se
află CNADNR, Administraţia Străzilor şi câteva consilii judeţene, dar în
parteneriat cu asfaltatorul Vega poate le va ieşi şi un cheu la Dunăre.
În prezent, se aşteaptă doar semnarea contractului de finanţare, pentru
ca Bunea Stancu să îşi vadă visul cu ochii, cum în plină criză, banii
UE şi ai Ministerului Transporturilor sunt investiţi în modernizarea
portului său.
„Edecarii” de la PNL mai trag o concesionare de teren
În timp ce ministerul Elenei Udrea pregătea contractul de finanţare
UE pentru modernizările din Portul Hercules, la Brăila, oamenii lui
Stancu pregăteau un nou tun, de această dată imobiliar, pentru aceeaşi firmă. La pct 31 al ordinii de zi a şedinţei CLM Brăila din 21.02.2011, era trecut proiectul privind „concesionarea prin încredinţare directă a terenului de 7.886 mp situat pe str Vadul Ghecet lot 2, solicitantei SC Hercules în
vederea edificării unui depozit pentru extinderea capacităţii de
depozitare şi operare a portului Brăila”. SC Hercules SA are o suprafaţă
de teren de 25 ha şi dacă ar fi nevoie de un nou depozit, ar fi destul
loc în port pentru construirea lui, dar firma lui Stancu a încercat să
dea un tun, obţinând de la Primăria Brăila, un teren în valoare de
milioane de euro la preţul unei garsoniere. Terenul de 7.886 mp e situat
în zona optimă pentru construirea podului peste Dunăre de la Brăila,
iar un teren la piciorul podului e valoros. Prin „încredinţarea directă”
prevăzută în proiectul hotărârii CLM, se crease mecanismul obţinerii
terenului la o redevenţă derizorie. După unele surse, cam de 15-20 de
milioane de lei vechi pe an. În iulie 2010, concesionarea a fost cerută
de directorul Hercules SA, Sorin Costin, care este acţionar la
„firma-amiral” a lui Stancu, Bursagrirom SA, deţinând 23%, dar mai e şi
consilier municipal PNL. În ianuarie, Costin a revenit cu o nouă cerere
şi primarul Aurel Simionescu (PSD) a trecut concesionarea pe ordinea de
zi. În şedinţa CLM a ieşit scandal, pentru că directorul Hercules SA ar
fi trebuit ca în calitatea sa de consilier PNL să se abţină de la
votarea concesionării al cărui beneficiar e Hercules SA. Dar cum în sală
erau numai 24 de consilieri, iar cei 7 consilieri PDL anunţaseră că nu
vor vota pentru concesionare, proiectul ar fi putut fi respins şi în
aceste condiţii omul lui Stancu a riscat şi a pierdut, pentru că a ieşit
un scandal de pomină. „Au fost discuţii în legătură cu modul în care
domnul Costin trebuie să voteze sau nu. El a zis prima dată <<eu
nu votez la proiectul nr cutare şi cutare>>, dar când s-a ajuns la
povestea cu Hercules SA prima dată a votat şi au fost 18
<<pentru>>, iar a doua oară, când s-a abţinut de la vot, au
ieşit doar 17”, a explicat controversele primarul Aurel Simionescu.
Pentru ca totuşi concesionarea terenului să nu fie respinsă şi să fie
repusă pe tapet după o mai bună pregătire a „maşinii de vot”, notarul
Vasile Varga, consilier PNL, a propus amânarea proiectului de hotărâre
pentru o viitoare şedinţă CLM.
Scandalul concesionării „mini-price” a 25 ha
Un scandal similar a fost înregistrat în ianuarie 2005. Atunci,
prospăt devenit preşedinte CJ Brăila, Bunea Stancu şi-a rezolvat
problema concesionării celor 25 ha de teren ale Portului Hercules SA,
care era în proprietatea municipalităţii.
Primarul de atunci, Constantin Sever Cibu, în prezent senator UNPR,
i-a făcut lui Stancu un cadou, acceptând pentru cele 25 ha o redevenţă
de 400.000 lei/an.
Scandalul s-a produs în momentul în care un funcţionar onest,
Gheorghe Scarlat, şeful Direcţiei Administraţiei Portuare din Primăria
Brăila, a făcut public că şefa Oficiului uridic din primărie, Sorina
Bosoancă, a făcut presiuni pentru a semna contractul concesionării
celor 25 ha către firma lui Stancu şi totuşi a refuzat. Scarlat refuza
să semneze concesionarea către Hercules SA, pentru că Hercules SA avea o
datorie de 8 miliarde de lei vechi către Primăria Brăila şi refuza în
continuare să o plătească, litigiul ajungând pe rolul ÎCCJ. Pentru că a
denunţat în presă „batjocura şi nepăsarea faţă de banul public şi
distribuirea discreţionară a bunurilor proprietate publică de către
Primăria Braila”, Scarlat a fost demis de primarul Cibu, iar Stancu a
obţinut ce voia, concesionarea celor 25 ha.
Reţeta lui Stancu – afaceri clientelare, profituri mari şi datorii la stat
În
timp ce înregistrează profituri uriaşe, în cea mai mare parte din
contracte pe bani publici, firmele controlate de Stancu au datorii la
stat şi furnizori. Evident, cuantumurile acestor profituri au fost
influenţate de ascensiunea politică a lui Stancu. Dacă până în 2004,
când a devenit preşedinte CJ Brăila, cele 4 firme mai importante,
Bursagrirom-Concivia-Hercules-Istru, avea profituri modice, accesul la
contractele pe bani publici a schimbat radical situaţia. În 2005, după
un an de mandat, firmele au înregistrat un profit cumulat de 4,96
milioane lei. În 2008, la început de criză, au înregistrat un profit de
4,86 milioane, iar în 2009, în timp ce sute de mii de firme s-au închis,
firmele lui Stancu au înregistrat o creştere de profit faţă de anul
precedent, la 5,64 milioane lei! În primii 6 ani de mandat ai lui Stancu
la preşedinţia CJ Brăila, cele 4 firme au avut profituri de 23,2
milioane lei. Clasamentul profiturilor în perioada 2004-2008 este
următorul: 1. Concivia SA – 9,2 milioane lei; 2. Hercules SA – 8,5
milioane lei; Istru SA – 3,4 milioane lei; 4.Bursagrirom SA – 1,8
milioane lei. În 2003, Hercules SA avea datorii totale de 51,9 milioane
lei şi 0,7 milioane profit. În 2005, profitul crescuse la 1.371.153 lei,
iar datoriile au scăzut la 9.861.101 lei. În 2009, un an în care
exploatarea portuară la Dunăre a suportat o criză mult mai dură decât
cea din timpul războiului din Iugoslavia, Hercules SA a încheiat anul cu
un profit brut de 3.738.853 lei. Dar deşi a fost pe profit, în 2009
Hercules SA a încheiat anul cu datorii de 8,8 milioane, din care
1.130.772 lei erau datorii către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor
sociale. Pentru
Cum să dai orzul pe gâşte
Cu siguranţă că cele 9,5 milioane de euro de la UE şi Ministerul
Transporturilor vor fi cheltuite pe modernizarea danelor 23 şi 25. Nu
spune nimeni că nu ar trebui modernizate porturile, dar ministresele
Transporturilor şi Dezvoltării ar fi trebuit să ia în calcul şi pentru
cine alocă banii. Dacă Hercules SA are profituri, dar nu le foloseşte
pentru propriul program de modernizare, ba, mai rău de atât, mai are şi
datorii la stat, la ce bun să cheltui banii UE şi impozitele românilor
pentru modernizarea unei “firme-căpuşă” pentru stat. Apoi, te mai uiţi
şi la cât de “normal” e cel care îţi cere să îi modernizezi afacerea. În
cazul nostru, situaţia e clară: după ce în ultimii ani a fost
modernizată Dana 40 din Portul Hercules SA, pe banii Ministerului
Transporturilor, acum dana respectivă nu mai poate fi folosită, pentru
că pe 31.10.2011 marinarii de la Hercules SA au scufundat o barjă
încărcată cu piatră chiar acolo, la dana modernizată din impozitele
noastre. Totuşi, directorul APDM Galaţi, nu ezită să dea Dana 40 ca
exemplu de modernizare a infrastructurii portuare: “Un exemplu este Dana
40 din Portul Brăila, care în 2005 nu mai exista şi a fost refăcută. În
momentul de faţă este o dană nouă acolo. Din păcate, anul trecut a fost
un eveniment de navigaţie, s-a scufundat o barjă, care aparţinea chiar
operatorului portuar, şi este blocată din nou. Operatorul portuar a
promis că o va scoate”, spune Ochialbescu.
Simpatiile perverse din culisele politicii
Sigur, povestea pare neverosimilă. Cum adică, Ponta şi Boc se urăsc
de moarte, iar Udrea şi Boagiu bagă bani cu nemiluita într-o afacere a
duşmanului, Bunea Stancu? Elena Udrea a mai semnat în această primăvară
contracte de finanţare de 12 milioane de euro pentru proiecte din feuda
„Trezorierului”, iar secretarul de stat Răzvan Murgeanu, face vizite
dese la Brăila. La prietenul său, Bunea Stancu. Iar în mediile politice
din Brăila e vehiculat zvonul că Stancu are protecţia PDL la Bucureşti
şi de aia e lăsat să facă ce vrea, fără să fie deranjat de DNA.
Secretele acestor simpatii ţin de culisele politicii, nu de cele ale DNA
Fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă
dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă
calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în
buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta
fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
României, încă din 1941.
Nepotul nelegitim al Regelui Carol al II-lea a pus mâna, fraudulos,
pe 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta era, legal, domeniu
public.
Pădurea Snagov, domeniu public din 1930
Prin Decretul Regal 1154 din 28 februarie 1930(publicat
în Monitorul Oficial) din 9 februarie 1931), Regele Mihai I, prin
Consiliul de Regenţă (compus din principele Nicolae, patriarhul Miron şi
preşedintele Curţii de Casaţie Constantin Sărăţeanu), a promulgat
„Legea pentru infrumusetarea imprejurimilor Capitalei”. Legea autoriza
Ministerul de Agricultură şi Domenii să cedeze municipiului Bucureşti,
cu titlu gratuit, pădurea Snagov – Ţigăneşti, cu trupurile Fundul
Sacului şi Popeşti, în scopul înfiinţării unei staţiuni de agrement.
„Primăria Municipiului Bucureşti va amenaja pădurile Snagov şi Băneasa
ca staţiuni climaterice, de odihnă, de agrement şi sport”, se arată la
articolul 3 din Lege. Prin aceeaşi Lege, au mai fost cedate Capitalei,
în afară de pădurea Snagov – Ţigăneşti, lacul şi pădurea Baneasa, în
intindere de o sută de hectare, precum şi o fâşie de teren de 4,7
hectare din terenul fermei şcolii de agricultură de la Herăstrău.
La data de 8 iunie 1930, Carol al II-lea s-a întors pe tronul
României, la care renunţase la 28 decembrie 1925 (renunţare legiferată
de Parlamentul României la data de 4 ianuarie 1926). La un an de la
întoarcerea lui Carol pe tron, la data de 22 iunie 1932, Consiliul
comunal general al municipiului Bucureşti a aprobat (de voie, de nevoie? – n.n.) o hotărâre prin care aproba „a se
ceda M.S. Carol II o porţiune din pădurea Snagov”. Hotărârea Consiliul
comunal general nu reprezintă un act de donaţie, ci doar acceptul
consilierilor pentru donaţie, aceasta urmând a fi realizată printr-un
act normativ. „Totodată se dispune întocmirea cuvenitului proiect de
lege pentru această donaţiune”, se arată în finalul hotărârii
Consiliului comunal general.
Proiectul de lege nu s-a mai întocmit vreodată, astfel încât Carol al
II-lea a intrat doar în posesia pădurii, fără să mai deţină vreun act
de proprietate. Dovadă că, în 1948, când autorităţile statului comunist
au confiscat bunurile membrilor Casei Regale, în inventarul publicat în
Monitorul Oficial 140/19 iunie 1948 nu este cuprinsă şi suprafaţa de
46,78 hectare din trupul de pădure „Fundul Sacului”, deoarece aceasta
era în proprietatea statului, nu a lui Carol al II-lea – domeniul public
al municipiului Bucureşti. Potrivit decretului 38/1948, în raza
judeţului Ilfov au fost precizate ca terenuri „foste proprietatea Carol
II”, doar unele aferente moşiei Mănăstirea din comuna cu acelaşi nume.
Moştenitor „la ocazie”
La
data de 13 februarie 2002, Paul Philippe al României (numele din
buletin al lui Paul Lambrino) a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor
restituirea celor 46,78 hectare din Pădurea Fundul Sacului de pe malul
Lacului Snagov. Un an mai târziu, Paul a chemat în instanţă Primăria
Snagov, pentru ca instanţa să o oblige pe aceasta la restituirea
terenului. Legal, cererea lui Paul nu trebuia onorată – legea prevede
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere
doar pe structura de proprietate existentă la momentul deposedării
abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist. Or regele Carol nu
a fost nicidecum deposedat de regimul comunist de pădurea de la Snagov,
deoarece nici măcar nu devenise proprietar cu acte!
Justiţie strâmbă
Cu toate că nu a prezentat un titlu de proprietate valabil şi nici nu
a făcut dovada deposedării abuzive, Judecătoria Buftea i-a aprobat cererea
lui „Paul al României” prin sentinţa civilă din data de 26 iunie 2003.
După sentinţă, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor a aprobat restituirea în proprietate
asupra terenului de 10 hectare forestier (maximul la care dădea dreptul
legea).
Doi ani mai târziu, o dată cu modificarea legii, Paul a solicitat să i
se restituie întrega suprafaţă la care pretindea că avea dreptul, de
46,78 hectare din pădurea din Snagov. La data de 7 iulie 2006, Comisia a
aprobat punerea în posesie, cu nouă voturi pentru şi unul împotrivă.
Votul împotrivă a fost al reprezentantului Direcţiei Silvice Bucureşti
care a contestat punerea în posesie a lui Paul Lambrino (mai nou „al
României”) tocmai pentru motivele de mai sus – lipsa atât a dovezii
proprietăţii cât şi a deposedării abuzive de către statul comunist.
Dealtfel, Direcţia Silvică a dus o îndârjită luptă în instanţă împotriva
pretenţiilor aberante ale celui ce se autointitulează „Alteţa sa regală
Paul de România”, dar toţi judecătorii care au intrat în dosar s-au
dovedit surzi şi orbi, incompetenţi şi/sau interesaţi, fără nicio
excepţie. Iată de ce!
Dovada fraudei
Ziarul de Investigaţii vă prezintă dovada de netăgăduit că
autointitulatul Paul al României nu avea niciun drept asupra pădurii, că
pădurea a fost şi trebuia să rămână domeniu public, că apartenenţa
acesteia la domeniul public era autoritate de lucru judecat şi că numai
nişte judecători incompetenţi, eventual şantajabili sau, mai rău,
corupţi, au putut decide dreptul lui Paul asupra pădurii „Fundul
Sacului”. Este vorba despre o hotărâre irevocabilă a colegiului
prezineţial (preşedinţii tuturor secţiilor) Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie a României, dată la data de 26 noiembrie 1941, după abdicarea
lui Carol şi înscăunarea regelui Mihai I: „Având în vedere că prin
memoriul-întâmpinare depus de mandatarul fostului Rege Carol al II—lea
se recunoaşte, în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale
perntru transmisiunea proprietăţii pădurii în discuţiune; că neexistând o
transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure în
discuţiune, urmează că deţinerea ei de către fostul Suveran este lipsită
de un temei legal (Carol luase pusese stăpânire pe pădure, dar fără
titlu legal) şi deci cererea făcută prin acţiunea de faţă de a fi
obligat fostul rege Carol al II-lea să restituie acest bun Statului
Român este întemeiată şi trebuie admisă (…) obligă pe fostul rege
Carol al II-lea să delase în plină proprietate şi posesiune a Statului
Român următoarele imobile: (…) Trupul de pădure «Fundul Sacului» din
pădurea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 46,78 hectare învecinată
la Apus şi Miazănoapte cu Lacul Snagov… ”.
Această hotărâre dovedeşte, repetăm, irevocabil, că pădurea nu s-a
aflat vreodată în proprietatea, cu acte autentice, a regelui Carol al
II-lea. Fostul rege a recunoscut că nu a avut acte de proprietate şi a
cedat pădurea statului român. Ca urmare, regimul comunist nu a deposedat
abuziv Casa Regală de această pădure deoarece aceasta era chiar a
Statului. Mai departe, regele Mihai I, fiul legitim al lui Carol al
II-lea ştia că nu există niciun drept al Casei Regale asupra pădurii şi
nu a făcut nicio cerere de revendicare asupra acesteia. Nici Mircea
Grigore, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea şi tatăl lui Paul, nu a
revendicat vreodată pădurea, posibil din aceeaşi cauză. Ceea ce face ca
întregul demers al lui Paul să fie ilegal, imoral şi mai ales nedemn
pentru cineva care se pretinde a fi membru al Casei regale a României
(calitate ce nu îi este recunoscută de aceasta!). Îndrăznim să spunem că
dacă ar fi fost membru recunoscut al Casei Regale, acţiunile lui Paul
de revendicare şi obţinere mincinoasă a unor bunuri ce nu i se cuveneau
ar fi aruncat asupra Casei Regale tocmai noroiul cu care s-au străduit
comuniştii să ne îndoctrineze în 40 de ani de dictatură.
Revendicarea era, legal, inadmisibilă
Strigător
la cer este şi faptul că, în 2003, când Paul a revendicat prima dată
pădurea, tatăl său trăia, Mircea Grigore Lambrino fiind singurul care
putea formula vreo astfel de revendicare, Paul neavând atunci acest
drept. „Nu este legal ca în timpul vieţii tatălui (Mircea Grigore –
n.n.), fiul (Paul – n.n.) să se erijeze în moştenitor direct al
bunicului (Carol al II-lea – n.n.), cât timp tatăl nu a renunţat la
moştenire”, ne-au declarat specialiştii în drept consultaţi de „Jurnal
de Investigaţii”. Ciudat cum de nu au observat judecătorii nici acest
amănunt, care ducea, în mod normal, la respingerea cererii lui Paul al
României, ca neîndreptăţită!
Regele Mihai confirmă proprietatea statului
Într-o adresă oficială trimisă, în 2007, Regiei Naţionale a Pădurilor
– Romsilva, directorul Casei Regelui Mihai I, întăreşte cele de mai
sus: „Considerăm că Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu
a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol II. Maiestatea Sa
Regele Mihai I se disociază de orice tentative ale unor persoane care
îşi leagă nepermis numele de Casa Regală a României, de a «revendica»
imobile ce nu au apareţinut Regelui Carol II”, se arată în documentul
emis de Casa Majestăţii sale Regelui Mihai I.
Paul nu a mai avut loc la Fundul Sacului
Paul nu a putut primi decât 10 hectare la pădurea Fundul Sacului,
restul de aproape 37 hectare fiindu-i retrocedate tot în pădurea Snagov.
Cum şi mai ales dacă Paul al României comentează retrocedarea, ce a
făcut acesta cu pădurea şi mai ales cum de nu a primit şi restul pădurii
tot la Fundul Sacului pe care a găsit-o parţial ocupată, veţi putea
citi în continuarea anchetei noastre în numerele viitoare
Cine e Paul Lambrino
Fiu al lui Mircea Grigore Lambrino si al Helenei Nagavitzine, Paul Phillipe Lambrino s-a născut la Paris la data de 13 august 1948. Tatal său a fost fiul nelegitim al Regelui Carol al II-lea şi al lui Zizi Lambrino, Mircea Lambrino. Căsătoria celor doi a fost anulată de Inalta Curte de Casaţie si Justitie, motiv pentru care Mircea Lambrino nu a fost recunoscut niciodată oficial ca progenitură de sânge regal, până la recunoaşterea în România a unei sentyinţe date în acest sens de o instanţă din Portugalia (recunoaştere care se judecă, încă, la Curtea de Apel). Deşi Paul Lambrino nu a fost recunoscut ca apartinând Casei Regale a României, el s-a autointitulat „Alteţa Sa Regală.
Cererea de nulitate a autorizaţiei de construire este pe rolul
instanţei de contencios de la Tribunalul municipiului, unde sefa sectiei
este si sotia avocatului care reprezinta Dedeman.
„La loc comanda” cu legea urbanismului
În luna august 2008 Dedeman a solicitat un certificat de urbanism pentru construirea unui centru comercial hypermarket, un depozit material de construcţii şi a unui turn cu panou publicitar, pe un teren din intravilanul Braşovului. La data de 9 septembrie 2008, Dedeman a primit certificatul de urbanism prin care i-a fost adus la cunoştinţă că trebuie întocmit, în primul rând, un plan de urbanism zonal (PUZ), deoarece noua construcţie nu se încadra în prevederile planului urbanistic general, care prevedea acolo zonă de mică industrie, depozite şi servicii, construcţia propusă de Dedeman fiind de fapt un hypermarket, care mai conţine, suplimentar, un punct de comerţ alimentar de tip fast food!
Certificatul
de urbanism, semnat de primar şi arhitectul şef al municipiului este
actul prin care autorităţile publice locale îi fac cunoscute unui
investitor avizele şi acordurile legale de care are nevoie în vederea
autorizării de construire solicitate. „Soluţia” aprobată de primar
pentru un astfel de caz trebuie să fie unică – dacă ceri mai multe
certificate de urbanism pentru acelaşi teren şi tip de construcţie, vei
primi un certificat de urbanism în care ţi se vor cere, întotdeauna,
aceleaşi avize. „Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe
certificate de urbanism, dar conţinutul acestora şi celelalte
reglementări în domeniu trebuie să fie aceleaşi pentru toţi
solicitanţii”, avertizează Legea (350/2001) privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul. Dedeman SRL a început să alcătuiască
PUZ-ul (proiect deosebit de complex care, după aprobarea, prin vot, de
către Consiliul Local şi avizul Consiliului Judeţean devine lege de
urbanism pentru zona respectivă), pentru care s-au întocmite planşe de
urbanism şi s-au luat primele avize obligatorii). Ciudat însă, în luna
iulie 2009, Dedeman a mai cerut un certificat de urbanism pentru
construirea magazinului, deşi cel vechi era în vigoare 12 luni (cel
puţin până în luna septembrie). Şi inutil, veţi zice, din moment ce
legea spune că poţi să ceri câte certificate vrei tu, că tot acelaşi
răspuns primeşti. Pesemne însă că legea nu este făcută pentru a fi
respectată de oameni „aleşi”, precum primarul George Scripcaru sau
arhitectul şef Marilena Manolache deoarece, stupoare, la data de 11
august 2009, primarul Braşovului, George Scripcaru, a semnat noul
certificat de urbanism prin care nu i s-a mai cerut Dedeman plan de
urbanism, ci doar un proiect simplu pentru autorizaţie de construire,
care nu mai trebuia votat de consilierii locali, ci doar semnat de
primarul Scripcaru..
Procese judecate în sufragerie?
Spre sfârşitul anului 2009, unul dintre vecini a constatat faptul că
Dedeman a intrat nepoftit pe terenul său unde a construit parcarea
noului magazin.
Cum a devenit un obicei în România, protestele SC Condor Real Estate au
bătut la uşi închise, inclusiv la cele ale Primăriei sau ale
instanţei.Astfel că magazinul deschis în februarie 2010 în Vestul
Sălbatic al Braşovului funcţionează bine-mersi şi astăzi pe terenul
păgubiţilor, care se judecă cu Dedeman în instanţa de contencios a
Tribunalului Braşov. Şeful secţiei de contencios a Tribunalului este
Roxana Adam, al cărei soţ, Ioan Adam, conduce cabinetul de avocatură
care-l reprezintă pe SC Dedeman SRL. Faptul că procesul este judecat de o
subalternă a soţiei avocatului Dedeman pare a fi un motiv logic, chiar
de bun simţ, pentru o cerere de strămutare a dosarului la o altă
instanţă din ţară. Nu suficient de logic şi pentru Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, care a respins cererea, păstrând disputa în familia
Adam de sub Tîmpa, din Braşov adică Mică mai e lumea justiţiei, dar
dedemanul nu-i mic…
Cadastrul acuză
Ca urmare, tot instanţele braşovene trebuie să judece cererea de
constatare a nulităţii autorizaţiei de construire pentru Dedeman, proces
în care sunt reclamate Primăria Braşov şi SC Dedeman. Ultima bombă este
detonată de conducerea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
Braşov. Aceasta susţine că, dacă se respecta legea, Dedeman
nu putea construi niciodată pe terenul altora. „În momentul în care
făcea proiectul, fie PUZ, fie pentru autorizaţia de construire, Dedeman
trebuia să facă planul de situaţie al imobilului, să vină cu limitele
cadastrale ale imobilelor care sunt înscrise în Cartea Funciară. Dacă
făceau acest lucru s-ar fi văzut imediat că este suprapunere cadastrală,
că se încalcă proprietatea altcuiva. În momentul în care vedeam că este
o suprapunere, noi îi făceam respingere pentru PUZ până se reglementa
situaţia. refuzam lucrarea şi le puneam în vedere că trebuie înainte de
orice lucrare de construire să rezolve suprapunerea.Documentaţia tehnică
ce stă la baza obţinerii autorizaţiei de construire conţine plan de
situaţie care are curbe de nivel, puncte cotate… Dacă se făcea, se
vedea suprapunerea direct, se făcea respingerea, iar cei de la Primărie
nu mai puteau aproba autorizaţia de construire”, au declarat, pentru
„Jurnal de Investigaţii”, conducerea Oficiului de Cadastru Braşov.
Surse confidenţiale din cadrul Primăriei Braşov ne-au declarat că
motivul pentru care s-a renunţat la planul de urbanism zonal este tocmai
acela că planul de situaţie nu putea lipsi din cadrul PUZ-ului. „De
aceea s-a şi renunţat, mai mult ca sigur la PUZ, planul de situaţie ar
fi arătat că Dedeman construieşte pe terenul altuia. Planul de situaţie
este obligatoriu şi pentru a obţine autorizaţia de construire dar este
mai uşor, chiar dacă ilegal, să nu observi lipsa acestuia”.
E rândul Parchetului
Legea
50, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, spune că
fără acest plan de situaţie (topografic), nu poate elibera, nici cu
pistolul la tâmplă, autorizaţia de construire. Mai grav, acelaşi plan,
vizat de Oficiul de Cadastru, a fost solicitat prin certificatul de
urbanism, dar acesta nu a mai fost depus, nefăcând parte din
documentaţia completă depusă la dosarul cauzei. Caz în care constatarea
nulităţii autorizaţiei de construire o poate face lesne orice judecător
independent, în paralel cu cercetarea, de către Parchet, a aspectelor
penale.
Organele de anchetă ar mai trebui să caute răspuns la o întrebare
evidentă: cum poate o autoritate emite acelaşi act în două forme
diferite şi în ce condiţii, dacă cel de-al doilea este cel care încalcă
prevederile legale (facem referire la cele două certificate de urbanism,
primul în care se cere, legal, PUZ, şi cel de-al doilea în care se
omite, chiar opuse, se poate scuza, nu-i aşa, că a îndreptat o greşeală,
dacă primul act este cel greşit iar cel de-al doilea este legal.
Neglijenţă? Corupţie?
Unul dintre subalternii „ de bază” ai arhitectului şef din Braşov
ne-a declarat o mare gogomănie, sub condiţia respectării anonimatului,
dar în prezenţa lui Sorin Toarcea, purtătorului de cuvânt al Primăriei
Braşov, că nu trebuia PUZ, pentru că magazinul Dedeman nu este magazin,
ci depozit cu vânzare. Oare Dragoş Pavăl, patronul Dedeman ar susţine
schimbarea denumirii holdingului în „Depozitele Dedeman”? Altfel,
Nicolae Ţaric, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Braşov este
categoric: “Documentaţia de urbanism care trebuie sa stea la baza
obţinerii autorizaţiei de construcţie trebuie sa fie PUZ-ul deoarece se
schimba funcţiunea zonei din mică industrie în zonă comercială”.
Dragoş Pavăl, preşedintele SC Dedeman SRL, a declarat pentru „Jurnal de Investigaţii”, că motivul pentru care nu i s-a mai cerut eleborarea unui PUZ prin al doilea certificat de urbanism este că „s-a decis că nu este oportun”. Adică, tălmăceşte Dicţionarul explicativ al limbii române, „nepotrivit, care incomodează”. Contactat telefonic chiar din sediul Primăriei Braşov, primarul George Scripcaru a refuzat să răspundă întrebărilor pe care doream să le adresăm, deşi se afla tot în Primărie. Probabil că s-a temut să nu îl întrebăm şi despre scandalul Kronospan.
Scripcaru falsează şi în cazul Kronospan
Braşoveanul Mihai Oancea susţine că societatea Kronospan i-a ocupat în mod abuziv un teren de17.000 de metri pătraţi, la Stupini, iar fabrica nu are nicio intenţie să îl despăgubească. „În 1998, cei de la Kronospan au cumpărat 46 de hectare de teren, respectiv 66 de loturi, pentru ridicarea fabricii. În 2002, când le-au întabulat, au inclus pe listă şi suprafeţele noastre”, a declarat Mihai Oancea. Oancea şi Kronospan au intrat într-un adevărat război imobiliar „În 2006, fabrica a cerut în instanţă anularea donaţiei şi a certificatului de moştenitor. În 2008, eu şi celălat moştenitor am deschis proces de rectificare CF şi anul acesta noi am mai deschis o acţiune prin care le cerem chirie pentru că ne ocupă terenul. Toate procesele sunt pe rol”, spune Oancea. Mai mult, acesta a notat procesele în Cartea Funciară, astfel că austriecii nu pot demara construcţia celei de-a doua fabrici până la soluţionarea litigiului cu Oancea. Cazul face vâlvă în presa locală. Oana Bodea, PR la Kronospan a declarat, pentru “Adevărul de seară”. că acuzaţiile sunt „doar afirmaţii defăimătoare, nefondate”. Oancea a obţinut între timp un raport de expertiză tehnică topografică judiciară a cărui concluzie este că braşoveanul are dreptate – fabrica s-a construit pe terenul lui. Ceea ce nu l-a împiedicat pe George Scripcaru să promoveze un PUZ care s-a aprobat, contrar legii, deşi legal nu era voie, până la soluţionarea litigiilor de pe rolul instanţelor.
În încercarea disperată de a scăpa de răspunderea unor fapte
penale, Compania Aeroporturi Bucureşti a aruncat pe fereastră peste
135.000 de euro, pentru a-şi chema în garanţie şefii de la Ministerul
Transporturilor. Mai pe româneşte, Compania de Aeroporturi a plătit 5
miliarde de lei vechi pentru a turna, în instanţă, ministerul Ancăi
Boagiu, care s-a apărat, denunţându-şi subalternii din companie. Totul pe bani publici!
O poveste veche, de la începutul anilor 2000, bântuie şi acum
Compania naţională Aeroporturi Bucureşti SA (CNAB), succesoarea
Societăţii Naţionale Aeroportul Bucureşti Băneasa (AIBB). Departe de a
se lămuri, litigiul dintre aceasta şi Aviaţia Utilitară capătă în
justiţie accente hilare, dar care se concretizează în irosirea fără
niciun fel de temei a banului public.
Banii
cu pricina, 570.247,22 lei, adică peste 135.000 de euro, au fost
plătiţi instanţei de judecată sub formă de taxă de timbru pentru
chemarea în garanţie a Ministerului Transporturilor, a foştilor
directori ai AIBB şi a Universităţii de Știinţe Agronomice şi Medicină
Veterinară. Totul în încercarea disperată de a pasa răspunderea pentru
unele fapte penale săvârşite în urmă cu mai bine de zece ani de
conducerea AIBB, fapte care au dus la prejudicierea unei societăţi
private, Aviaţia Utilitară Bucureşti SA.
Mai grav este însă faptul că chemarea în garanţie s-a făcut fără ca,
în prealabil, directorul general al CNAB să-şi informeze, măcar verbal,
şefii ierarhici din cadrul Ministerului Transporturilor în legătură cu
intenţia sa. Astfel, oficialii ministerului au fost luaţi ca din oală de
hârtiile care le-au fost adresate prin tribunal, nevoiţi fiind să
riposteze faţă de iniţiativa unui subordonat, la urma urmei, punându-şi
juriştii la treabă.
Pentru ca ridicolul să fie la cote maxime, conducerea CNAB nici nu a
studiat cu atenţie legislaţia în vigoare, astfel că cererea de chemare
în garanţie a fost depusă târziu, drept pentru care banii cu pricina,
plătiţi drept taxă de timbru, vor intra în conturile Ministerului
Justiţiei, fără a exista vreo posibilitate de a-i recupera. Oricum,
chiar dacă cererea de chemare în garanţie ar fi acceptată, din punct de
vedere legal taxa de timbru tot nu va putea fi returnată companiei.
Sigur, la nivelul unei companii de mărimea Aeroporturi Bucureşti suma
nu poate părea mare, însă este vorba de nişte bani – publici, până la
urmă, deoarece unic acţionar este statul român – care au fost irosiţi
fără nici un fel de temei, juridic sau de altă natură. Bani cu care ar
fi putut fi plătite 850 de salarii minime legale!
Un litigiu de 13 ani
Litigiul dintre Aeroportul Băneasa şi Aviaţia Utilitară a început în
1998, când conducerea aeroportului a depus la Ministerul Transporturilor
o
cerere pentru aprobarea documentaţiei necesare stabilirii şi evaluării
terenurilor aflate în patrimoniul său, în vederea obţinerii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului
in suprafaţă de 387.514,68 mp. Primul pas pentru stabilirea dreptului de
proprietate este identificarea vecinilor. Exact ca în cazul unui
sătean, care, pentru a-şi delimita ogorul, trebuie să stabilească mai
întâi că la nord se învecinează cu Mitică, la sud cu Costică şi aşa mai
departe.
Numai că, în cazul de faţă, Mitică, în speţă Aviaţia Utilitară, a
fost ignorat, trecându-se direct la următorul vecin, situat şi mai la
nord. Mai exact, comisia alcătuită din reprezentanţi ai conducerii
aeroportului a indicat firmelor Cornel & Cornel TOPOEXIM SRL şi
Terra Total SRL, angajate pentru încheierea proceselor verbale de
vecinătate, un cu totul alt vecin decât cel real.
Cu toate că la nord aeroportul se învecina cu Aviaţia Utilitară,
comisia a indicat Staţiunea Didactică Experimentală Belciugatele,
situată mai la nord. Practic, oficialii aeroportului au încercat să mute
gardul mai încolo, arogându-şi drept de proprietate pe un teren care
nu-i aparţinea lui, ci Aviaţiei Utilitare.
Şi a şi reuşit, în ciuda faptului că în sarcina comisiei de recepţie
era stipulată obligaţia de a verifica lucrarile topografice atât la
birou cât şi pe teren, inclusiv identificarea corectă a proprietarilor.
Responsabilitate clară
De
altfel, Oficiul de cadastru a precizat clar cui îi revine răspunderea
în cazul în care s-au săvârşit nereguli sau încălcări ale legii. „La
eventuala constatare ulterioară a unor greşeli la lucrarea recepţionată
rămâne direct răspunzator executantul; beneficiarul (în speţă SN
Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa) îşi asumă răspunderea pentru
introducerea în documentaţie a tuturor actelor necesare, precum şi
pentru legalitatea actelor prezentate”, se arată negru pe alb în
procesul verbal de recepţie din data de 28.10.1999 al Oficiului de
cadastru, geodezie şi cartografie al Municipiului Bucureşti.
Mai ales că oficialii aeroportului nu puteau invoca necunoaşterea
vecinilor. Cu numai un an înainte, la sediul Ministerului
Transporturilor se încheiaseră două minute prin care reprezentanţii
Aviaţiei Utilitare Bucureşti SA şi cei ai Regiei Autonome Aeroportul
Bucureşti Băneasa încercau găsirea unei soluţii în problema diferendului
în ceea ce priveşte delimitarea terenului pe care fiecare dintre
acestea îl avea în administrare.
În 1990, la data înfiinţării Aviaţia Utilitară Bucureşti SA avea în
patrimoniu o suprafaţă de teren de aproximativ 27 de hectare, din care a
depus la Ministerul Transporturilor documentaţia pentru obţinerea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru 89.830 mp
(8,9 ha). Documentaţie care a fost respinsă, ministerul invocând lipsa
titlurilor de proprietate pe teren, chiar dacă legea nu cerea acest
lucru.
Ani de procese
În schimb, în anul 2000, ministerul a eliberat în favoarea AIBB
certificat de atestare a dreptului de proprietate şi pe suprafaţa
deţinuta de Aviaţia Utilitară. Decizia a fost contestată în instanţă,
care, patru ani mai târziu, a obligat Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului să emită în favoarea Aviaţiei Utilitare
certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de
teren de 89.830 mp. De asemenea, magistraţii au anulat parţial, pentru
suprafaţa menţionată, certificatul de atestare a dreptului de
proprietate emis de minister în favoarea AIBB.
Sentinţă confirmată, în 2006, şi de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, fapt pentru care Ministerul Transporturilor a fost obligat ca,
un an mai
târziu, să emită în sfârşit certificatul de atestare a dreptului de
proprietate seria M09 nr.1348/19.02.2007 pentru Aviaţia Utilitară
Bucureşti SA.
Chiar dacă, în final, a avut câştig de cauză, timp de şase ani de
zile societatea Aviaţia Utilitară Bucureşti nu a putut să-şi utilizeze
propriul teren, motiv pentru care a dat în judecată Aeroportul
Internaţional Bucureşti Băneasa, cerând daune. Nu numai că nu a putut
dispune de terenul său, dar societăţii i-a fost obstrucţionată în mod
repetat activitatea.
Cu plugul pe pistă
Un exemplu relevant în acest sens îl constituie decizia luată de
conducerea AIBB la data de 19 decembrie 2003 de a ara porţiunea de teren
care asigura legătura dintre parcarea aeronavelor Aviaţiei Utilitare şi
pista de aterizare – decolare. Oficial, reprezentanţii aeroportului
şi-au motivat decizia prin necesitatea reabilitării porţiunilor
acoperite cu iarbă adiacente pistei betonate. Dincolo de ridicolul
acestei explicaţii (cine face astfel de lucrări în toiul iernii),
Aviaţia Utilitară a fost în imposibilitatea de a-şi deplasa aeronavele
către pistă, fapt care a dus la perturbarea gravă a activităţii sale.
Lăsând la o parte şicanele la care a fost supusă, Aviaţia Utilitară
Bucureşti a pierdut bani grei din cauza faptului că nu a putut să-şi
utilizeze terenul câtă vreme litigiul său cu Ministerul Transporturilor
s-a tot plimbat prin tribunale.
Daune de 13,5 milioane de euro
Administratorul societăţii, Adrian Gărdean, a cerut anul trecut
Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, succesoarea AIBB, daune în
valoare de 56.613.622 de lei, echivalentul a 13.559.824,2 euro,
reprezentând prejudiciul calculat pentru perioada 4.04.2000 (data
eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de
MTCT în favoarea AIBB) – 10.10.2006 (data pronunţării sentinţei ÎCCJ
prin care s-a anulat certificatul cu pricina pentru suprafaţa de 89.930
mp).
Gărdean consideră că, dacă societatea sa ar fi închiriat terenul la
valoarea de 1,93 euro/mp/lună, ar fi obţinut un venit anual de
2.080.462,8 euro, adică 5.699,8 euro/zi. Cum de la data de 4.04.2000 şi
până la 10.06.2006 au trecut 2.379 de zile, valoarea totală a
despăgubirilor solicitate de Aviaţia Utilitară se ridică la peste 13,5
milioane de euro. Valoarea de închiriere de 1,93 euro pe zi a fost
stabilită pe baza unui raport de expertiză contabilă judiciară din 2008.
Ba chiar dacă a şi închiriat o parte din teren şi unele hangare şi
clădiri Unităţii Speciale de Aviaţie (instituţie care administrează
elicopterele Ministerului de Interne şi pe cele ce deservesc serviciul
SMURD), tot nu şi-a primit banii, pe motiv că Aviaţia Utilitară nu
figura întabulată cu dreptul de proprietate asupra terenului. Pentru
suprafaţa de 11.000 mp, chiria negociată cu Unitatea Specială de Aviaţie
era de doi dolari pe metrul pătrat, de unde rezultă un prejudiciu anual
de 264.000 de dolari, adică 723,28 dolari pe zi.
Cum litigiul cu AIBB s-a plimbat prin tribunale nu mai puţin de 2.484
de zile, rezultă că prejudiciul suferit numai din contractul cu
Unitatea Specială de Aviaţie se ridică la 1.796.627,52 dolari.
Jidav aruncă pisica
Ce
face actuala conducere a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în
frunte cu directorul general Tudor Jidav ? Pur şi simplu încearcă să
scape de responsabilitate, aruncând pisica în curtea Ministerului
Transporturilor, unicul acţionar al companiei, împotriva căruia a
formulat o cerere de chemare în garanţie. Alături de minister, CNAB
solicită chemarea în garanţie şi a Staţiunii Experimentale Belciugatele,
dar şi a cinci persoane care au făcut parte, în urmă cu mai bine de
zece ani, din conducerea Aeroportului Băneasa, dintre care una a şi
decedat între timp.
În întâmpinarea trimisă instanţei, Ministerul Transporturilor cere
respingerea cererii de chemare în garanţie ca nefondată, arătând că AIBB
“a depus o declaraţie prin care şi-a asumat întreaga responsabilitate
cu privire la veridicitatea informaţiilor prezentate în cadrul
documentaţiei şi pe cale de consecinţă a legalităţii întocmirii
acesteia, angajându-se totodată să suporte orice pretenţie pusă în
sarcina ministerului, în cazul contestării Certificatului de atestare a
dreptului de proprietate seri MO nr. 0733/04.04.2000 în instanţă”.
Ba, mai mult, chemarea în garanţie s-a făcut şi tardiv. “Cererea (de
chemare în garanţie – n.red) făcută de pârat se va depune o dată cu
întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va
depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare”, stabileşte articolul
61 al Codului de procedură civilă.
Însă, chiar dacă a fost depusă tardiv şi fără a se respecta
prevederile legale în domeniu, cererea de chemare în garanţie a
determinat plata de către CNAB a unei taxe de timbru de 570.247,22 lei,
sumă care nu mai poate fi recuperată. Aici sunt banii dumneavoastră!
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, este campionul
risipei în ceea ce priveşte reabilitarea termică a blocurilor vechi.
Potrivit documentelor oficiale, preţul reabilitării unor imobile din
sectorul 1 al Capitalei e demn de Cartea Recordurilor: aproape 36.650 de
euro/apartament. Asta, în condiţiile în care alţi edili au avizat lucrări ale căror costuri s-au ridicat la doar 550 de
euro pe apartament. Specialiştii Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Turismului susţin că, în toate aceste cazuri, „proiectele au fost
«standard» şi s-au folosit aceleaşi materiale de construcţii”.
Primul semnal de alarmă cu privire la banii risipiţi de Chiliman a
fost tras de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Domnul
Chiliman are, în acest moment, pe mână cel mai mare buget de sector din
Bucureşti. Ce face el cu acest buget? Reabilitează termic locuinţe la
cel mai mare preţ din ţară. Dacă media reabilitărilor termice este de
2.500 de euro/apartament, la Chiliman în sector blocurile se
reabilitează şi cu 30.000 de euro/apartament. Cifrele sunt la noi la
minister”, declarat, recent Elena Udrea.
Chiliman: ”Bla-bla”
Chiliman a răspuns acuzaţiilor printr-un comunicat de presă în care
susţine că reabilitarea termică a blocurilor va continua în sector şi o
acuză pe Udrea de „afirmaţii mincinoase” în „aşa-zisul raport de
evaluare al programului de reabilitare termică”: „Nu înţelegem însă
indignarea doamnei Udrea faţă de costurile pentru procesul de
reabilitare termică, costuri care se înscriu în media naţională
stabilită de minister.” Primăria a mai susţinut, în comunicatul
emis, că media costurilor de reabilitare termică în sectorul 1 este de
81 euro / metrul pătrat (defalcat: lucrări de bază – izolare termică
suprafaţa opacă (pereţi), suprafaţă vitrată (geamuri), terasa imobilului
şi subsolul care înseamnă 63,24 euro/metrul pătrat, inclusiv TVA – la
care se adaugă costuri de înlocuire a instalaţiei termice, montarea şi
demontarea instalaţiilor de pe faţadă, lucrări de reparaţii a faţadei
imobilului, lucrări de reparaţie a terasei imobilului, montarea de
glafuri (pervaze), lucrări de refacere a infrastructurii la nivelul
soclului aferent imobilului, dar şi alte lucrări. Astfel, Chiliman
precizează că în sectorul 1, media costurilor de reabilitare termică
este de 81 de euro/mp, preţ care este în media naţională stabilită de
minister şi sub media pe Bucureşti.
36650 euro, reabilitarea unui apartament
Cifrele
oficiale îl contrazic pe Chiliman. Nu vorbim despre cifrele de la
minister, cât chiar despre cifrele oficiale de pe pagina de Internet a
sectorului 1. Să luăm, de pildă, anexa la hotărârea Consiliului local
301, aprobată de consilieri în şedinţa din data de 23 iulie 2009. Cum
tabelul votat de consilieri cuprinde atât preţurile cât şi numărul de
apartamente al fiecărui bloc reabilitat nu a fost decât o simplă
problemă de aritmetică să determinăm preţul reabilitării termice pentru
un apartament.
Rezultatul, pe care vi-l prezentăm în tabelul alăturat, este chiar
mai stupefiant decât cifrele ministerului. confirmă datele din raportul
ministerului Dezvoltării. Potrivit raportului MDRT, cea mai mare factură
pentru reabilitarea unui apartament eliberată de Primăria Sectorului 1,
condusă de Andrei Chiliman ar fi de 30.906 euro, plătită pentru fiecare
dintre cele 12 apartamente ale unui bloc de pe bd. Dacia. Suma
reprezintă însă numai costul pentru construcţie montaj, totalul
cheltuielilor pentru fiecare apartament din blocul de pe bulevardul
Dacia fiind chiar mai mare – 36 647 euro/apartament, preţ cu care poate
fi cumpărat în ziua de astăzi, chiar apartamentul. Nu este singura
cheltuială aberantă. Majoritatea blocurilor au fgost reabilitate termic
cu peste 10.000 de euro pe apartament, cinci dintre acestea chiar cu
peste 20.000 de euro. Cel mai mic tarif din lista pe care v-o prezentăm
alăturat este de 7118 euro/ apartament, de trei ori mai mare decât media
naţională.
Pentru a evita astfel de situaţii, ministerul a modificat anul trecut
legislaţia şi a introdus standarde de cost, care trebuie respectate. În
caz contrar, primarii nu mai primesc ajutor de la stat pentru
reabilitarea imobilelor din zona pe care o administrează. Iar, potrivit
noului act normativ, preţurile fără TVA acceptate sunt: 2.035 de euro
pentru o garsonieră, 2.860 de euro pentru un apartament cu două camere
şi 3.630 de euro pentru unul cu trei camere. Lucrările de
reabilitare sunt finanţate în proporţie de 50% de MDRT, 30% din costuri
sunt acoperite de la bugetul local, iar 20% – de proprietari. Este lesne
de înţeles, în acest context, de ce consilierii de la sectorul 1 au
votat ca asociaţiile de proprietari să nu plătească nimic (partea lor
este suportată din bugetul sectorului). Dacă le-ar fi cerut 20% din
bani, le-ar fi dat oamenii cu blocul în cap! Aşa îşi fură doar căciula.
Construirea unui terminal VIP pe Aeroportul din Băneasa de
către o firmă controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu nu poate fi
realizată fără evacuarea Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI, inclusiv a
elicopterelor SMURD, din vecinătatea Aeroportului Băneasa. Costul
relocării Unităţii pentru a face loc afacerii lui Patriciu este de 10
milioane de euro bani publici.
Lucrările pentru construirea terminalului VIP, de
către SC Eurojet România SRL (firmă din grupul condus de Dinu Patriciu),
destinat deţinătorilor de avioane mici, de lux, au fost sistate şi au
intrat în impas după ce Direcţia logistică a Ministerului Administraţiei
şi Internelor a dat avize nefavorabile pentru construirea hangarului,
terminalului, staţiei de combusttibil şi a punei arcării auto.
Motivul tuturor avizelor nefavorabile a fost acela că realizarea
obiectivului propus, adjudecată de Eurojet la data de 27 augusrt 2008,
în timpul guvernării Tăriceanu, va pune Unitatea Specială de Aviaţie
Bucureşti în imposibilitatea desfăşurării activităţii de zbor şi
executarea misiunilor ordonate, prin închiderea culoarului de zbor
pentru elicopterele MAI şi SMURD.
Elicopterele MAI şi SMURD, în mare pericol
Unitatea
Specială de Aviaţie a MAI (UM 0970) operează cu elicopterele Mi-8, care
au putut fi văzute atât la intervenţiile în cazul unor catastrofe cât
şi recent, în aducerea la Bucureşti a vameşilor reţinuţi şi cercetaţi
pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Tot la Băneasa staţionează şi
elicopterele de patrulă şi de supraveghere ale Poliţiei, precum şi
aparatele roşii SMURD. Regimul de înălţime al noilor construcţii va
împiedica elicopterele să efectueze zboruri în deplină siguranţă, la
intervenţii urgente sau pentru transportul unor pacienţi în stare gravă.
Potrivit raportului 631672/09.12.2010 al Biroului Securitate Zbor din
cadrul Inspectoratului General de Aviaţie din MAI „apariţia unui nou
obstacol, în ax, la distanţă mică de locul de aterizare (150 metri) şi
cu o înălţime mare (16 metri), va afecta capacitatea operativă a
Unităţii Speciale de Aviaţie Bucureşti şi va periclita siguranţa
zborului. Specialiştii în aviaţie din cadrul MAI argumentează că
dispunerea clădirii terminalului, înaltă de 16 metri, la o distanţă de
150 de metri de helipunct (zona de decolare – aterizare a elicopterului)
va limita operaţional executarea misiunilor de transport (materiale,
persoane, oficialităţi), reducând greutatea maximă admisă la decolare cu
cel puţin 1000 de kilograme. Experţii semnalează că acesta nu este
singurul impediment – edificare noii clădiri va obliga elicopterele să
abordeze aterizarea/decolarea pe teren obstacolat, „linia de ridicare a
obstacolelor” fiind de 2,6 ori mai mare decât cea maxim admisă pentru o
decolare/aterizare normală. Mai mult, susţin experţii, noua clădire va
influenţa direcţia şi intensitatea vântului, generând posibilitatea
apariţiei curenţilor de forfecare şi „obligând elicopterele să zboare în
zona de insecuritate (viteză mică, înălţime mare) ceea ce face
imposibilă aterizarea în siguranţă în cazul cedării unui motor”. Mai
mult, avertizează specialiştii în aviaţie, survolul repetat la înălţime
mică al unei clădiri precum cea a terminalului lui Patriciu prezintă
diverse riscuri de accident „având în vedere că se vor efectua atât zbor
de instrucţie cât şi zbor de noapte!”.
Judecătorii trec la manşă
Urmare a acestor argumente, Ministerul Administraţiei şi Internelor a
dat aviz nefavorabil pentru construirea terminalului firmei lui
Patriciu, iar
aceasta a acţionat în judecată MAI pentru ca instanţa să-l oblige să
emită avizele favorabile pentru construcţia terminalului. De parcxă un
judecător are dreptul ca, urmânduş-i convingerea intimă, să hotărască:
„Da, aveţi dreptul să construiţi clădiri în calea elicopterelor, Da, am
dreptul să dau sentinţe care să pună în pericol siguranţa piloţilor şi
poate a militarilor şi pacienţilor din elicoptere”. Mai ales că, în
cazul unei catastrofe, nedorite de nimeni, vinovat va fi pilotul care nu
a ştiut cum să evite terminalul lui Patriciu!
Iar avocaţii Eurojet au ales să încerce să-i determine pe judecători
să ignore, juridic, tocmai acest aspect: „Refuzul pârâtei de a aviza
obiectivele de investiţii a avut ca singur argument un aspect ce ţine de
domeniul aeronauticii”. Mai precis avocaţii lui Patriciu au mizat pe
faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă a avizat construcţia, doar
aceasta fiind, spun ei. Replica, logică, dealtfel, a MAI a fost promptă:
„Autoritatea aeronautică Civilă s-a exprimat numnai din punct de vedere
al siguranţei aviaţiei civile. (…).Inspectoratul General de Aviaţie
al Ministerului Administraţiei şi Internelor nu desfăşoară activităţi
aeronautice civile. Elicopterele utilizate de către serviciile militare,
vamale, Poliţie şi SAR (căutare – salvare)”. Reprezanţii Direcţiei
juridice a MAI avertizează în acest sens: „O eventuală afectare a
operatibvităţii misiunilor de mai sus ar aduce mari prejudicii ordinii
şi siguranţei publice, precum şi operativităţii serviciului aerian SMURD
Bucureşti, a cărui utilitate publică şi eficienţă sunt binecunoscute”.
10 milioane de euro pentru „pohta” lui Patriciu
Cum
s-a putut aproba o astfel de lucrare şi cum s-a putut semna contractul
de concesiune între Compania Naţională şi Eurojet-ul grupului de firme
controlat de Dinu Patriciu este un mister, o enigmă ce trebuie dezlegată
de organe abilitate. Cum se va rezolva totuşi problema terminalului
VIP? Surse din MAI spun că aceasta se va face în cel mai pur stil
românesc. „Sunt discuţii pentru ca atât unitatea specială de aviaţie cât
şi cea a Smurd Bucureşti să fie mutate de la „Aviaţia Utilitară” (unde
funcţionează, în prezent) într-o altă locaţie, pentru a face posibilă
construirea terminalului”, ne-au declarat surse din cadrul MAI. Costul
relocării, spun acelaşi surse, se apropie de 10 milioane de euro, bani
publici ce vor fi cheltuiţi pentru a face posibilă afacerea lui Dinu
Patriciu.
Aviaţia Utilitară, alt cui pe pista Eurojet
Chiar dacă pronblema MAI va fi rezolvată pe bani publici, Eurojet mai
are de rezolvat o problemă spinoasă. SC Aviaţia Utilitară Bucureşti
S.A. a obţinut în instanţă (dosarul 22091/3/2004) o sentinţă prin care
se stabileşte drept de servitute legală de trecere chiar pe terenul pe
care vrea Patriciu să construiască terminalul. Altfel spus, dacă de
construieşte terminalul avioanele Aviaţiei Utilitare nu vor mai avea
acces pentru decolare – aterizare pe pista aeroportului Băneasa (domeniu
public!) şi nu-şi va mai putea exercita obiectul de activitate. Caz în
care „Aviaţia Utilitară” va cere despăgubiri, care se vor adăuga la cele
cerute dacă vor rezilia contractul de închiriere cu MAI şi SMURD.
Despăgubiri ce vor fi plătite, fireşte tot din bani publici!
Alin Simota, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din
judeţul Hunedoara, a avut începuturi modeste, după cum a recunocut şi
el în repetate rânduri, ocupându-se în anii 90 cu bişniţa sau cu „micul
comerţ de frontieră”, după cum îi place lui să spună .
A ajuns în prezent unul dintre liderii licitaţiilor câştigate în
domeniul energetic, cu ajutorul pârghiilor politice sau ale unor vechi
prietenii, consilier judeţean şi patronul echipei de fotbal Jiul
Petroşani.
Rampa de lansare a lui Alin Simota a fost,, în anii de început, ,
Zaher Iskandarani zis şi „Prinţul Banatului”, bunul prieten al lui Miron
Cozma, Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Viorel Hrebenciuc şi al altor
social democraţi de marcă ai vremii.
Miron Cozma: „Un hoţ şi un ticălos”
Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, a declarat pentru Ziarul de
Investigaţii că Alin Simota a fost propulsat în mediul de afaceri de
către
sârbul Zaher Iskandarani şi că, între timp, a devenit “un hoţ şi un
ticălos”. “Zaher Iskandarani a fost cel care l-a promovat pe Alin Simota
în Valea Jiului. În vremea aceea, eu eram lider de sindicat, eram şi la
Clubul Sportiv Jiul şi Simota era pe acolo, pe la uşă şi îmi spunea
«unchiule». Simota a fost unul dintre copiii promovaţi de mine. Dar uite
cum a dat din coate şi a reuşit atâtea. Când eu m-am dus la puşcărie,
Simota avea vreo trei chioşcuri în piaţă şi câteva tarabe cu trei
lucruşoare. Culmea ironiei, când s-au disponibilizat 16.000 de mineri,
afacerile s-au înmulţit în mineritul Văii Jiului. A avut şi nişte
relaţii puternice de tot cu CNH, pentru că director general de atunci
era Daniel Surulescu, colegul lui de partid. El făcea şi afaceri pe
linie de energie cu celelalte firme căpuşă şi făcea tot felul de
vânzări. Am aflat ulterior că folosea şi numele meu, că mă ajută la
puşcărie, dar eu nu am primit nici un leu, nici eu, nici familia mea. Că
eu cu ticăloşii şi cu hoţii nu fac afaceri”, susţine Miron Cozma.
Afaceri de miliarde cu gaura bugetului românesc, CNH Petroşani
Despre afacerile sale din energie şi minerit au înnegrit presa
vremii, care a divulgat, în mai multe rânduri, opiniei publice,
scandalurile de miliarde de lei vechi în care Simota a intrat.
“Din postura de om de afaceri, Simota nu se poate plânge că nu a
prins o serie de contracte generoase, multe pe banii statului. În
februarie 2007, SC Atomis International Prod SRL a semnat contractual de
lucrări cu FDFEE – Electrica Transilvania Sud, cu beneficiar Sucursala
Judeţeană Alba, în valoare de 1,670 milioane de lei. Atomis
International Prod a câştigat şi licitaţia organizată de ENEL
Distribuţie – banat pentru o lucrare în valoare de 730.000 de lei, la
fel ca şi o altă selecţie de oferte a SC Universal Edil Lupeni, pentru
reabilitarea reţelelor termice. (…) Şi Direcţia Regională Vamală
Bucureşti a lucrat cu SC Atomis International Prod pentru servicii de
reparare şi întreţinere a maşinilor şi aparatelor electrice, firma din
Petroşani fiind unic ofertant, la fel ca şi la Termoelectrica, prin
Sucursala Electrocentrale Paroşeni, care a lucrat atât cu Atomis, cât şi
cu alte două firme la care Alin Simota e acţionar, respectiv Consmin şi
Simar”, titra cotidianul România Liberă în 23 aprilie 2008.
Organele de anchetă au început să ia în vizor afacerile din cadrul
CNH Petroşani când au descoperit o practică întâlnită şi în prezent în
cazul consilierului judeţean naţional liberal, aceea de “umflare” a
preţurilor lucrărilor executate.
În acelaşi an, presa a relatat despre unul dintre cele mai
controversate contracte cel legat de prestarea, prin firma Atomis
International Prod SRL Petroşani, a serviciului de protecţie prin relee
şi automatizări (PRAM) la nivelul Companiei Naţionale a Huilei
Petroşani. Dezvăluirile vizau în principal un control efectuat de
Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara, care a scos la iveală că, în anul
2003, firma Atomis International SRL Petroşani ar fi obţinut peste 30
de miliarde de lei facturate în plus prin devizele de reparaţii
întocmite de furnizor. “Prin orele de intervenţie rezultate din
autorizaţiile de lucru emise şi orele de muncă convenţională negociate,
prestatorul nu poate jutifica valoarea prestaţiei pretense prin devize
de lucrări din cauză că, la negocierea de tarife, nu a prezentat o
fundamentare reală a acestora, bazată pe norme de muncă”, se arăta în
raportul DGFP citat în presă.
De la CNH… fără număr
Scandalul izbucnit în cadrul CNH nu i-a împiedicat pe Alin Simota şi
pe fostul director general al Companiei, Daniel Surulescu, să mai facă
afaceri împreună, dovadă fiind contractele care i-au fost acordate în
continuare, din 2007 până în prezent.
De pildă, între 2006 şi 2009, firmele care în actele cărora apare
patronul Jiului Petroşani – SC Atomis International Prod SRL şi SC Simar
SRL – au primit 770.379,14 lei pentru lucrări de amenajare a unui
laborator de monitorizare a factorilor de mediu sau pentru executarea
staţiei de epurare a apelor de mină de la EM Petrila.
Avere din mâncarea minerilor
O
adevărată mană cerească a fost pentru Simota în ultimii trei ani şi
jumătate şi contractal legat de masa minerilor, pentru care firma
câştigătoare – GTS Company –, singurul participant la selecţia de oferte
primeşte aproape 65.000.000 de lei numai pentru serviciile de servire
şi preparare a mesei calde, contract dat tot de directorul Surulescu, în
2007. Nu mai punem la socoteală serviciile de spălătorie, curăţenie a
vestiarelor şi echipamentelor de lucru din cadrul subunităţilor miniere
ale CNH, care sunt destul de costisitoare, după cum se poate observa şi
din datele publice puse la dispoziţia Ziarului de Investigaţii de către
reprezentanţii Companiei Huilei. „Un calcul sumar arată că GTS Company
Petroşani a înhăţat din start, fără să concureze cu nimeni, un contract
de cel puţin 11 milioane de euro, dacă tarifele nu vor fi majorate în
următorii doi ani, bani pe care îi primeşte pentru că asigură hrana
caldă pentru circa 9.200 de mineri din Valea Jiului. GTS Company
Petroşani este reprezentantă de omul de afaceri Sorin Avramecu, însă din
structura acţionariatului mai face parte şi patronul echipei de fotbal
Jiul Petroşani, Alin Simota, un alt partener fidel de afaceri al CNH
Petroşani”, se arăta în pres[a centrală în iulie iulie 2007.
Referitor la aceste afaceri, Constantin Creţan, liderul Federaţiei
Naţionale a Muncii, a declarat că aşa se formează structurile mafiote în
România. “Alin Simota este un bandit, nu este un om de afaceri corect
şi cinstit. Este unul dintre oamenii care au furat bani grei din minerit
şi CNH nu va scăpa niciodată de astfel de mafioţi, pentru că politicul
trebuie să îşi asigure finanţarea de undeva. Atâta timp cât ziariştii şi
liderii de sindicat nu iau măsuri, căpuşarea Companiei şi a altor
instituţii de stat va continua”, precizează Creţan.
Devize umflate şi în 2010
Alin
Simota nu a scăpat de năravul umflării preţului lucrărilor pe care
firmele sale le execută pe bani publici. Curtea de Conturi a descoperit
că Sima SRL a „umflat” facturile pentru lucrările de reparaţii şi
modernizări ale Unităţii de Asitenţă Medico-Socială din Uricani, lucrări
regăsite într-un contract încheiat între SC Simar SRL şi Primăria
oraşului Uricani. Lucrări pentru care primarul Dănuţ Buhăescu a plătit
în plus şi trebuie să recupereze o sumă însemnată pentru bugetul
oraşului. “Umflarea costurilor lucrărilor nu este o practică nouă.
Firmele lui Alin Simota, şi nu numai, par a practica frecvent dansul eu
cer şi tu -statul dai – Jocul miresei are loc în campania electorală,
când banii obţinuţi prin tertipurile amintite se întorc la politicianul
darnic (a se citi primarul darnic in cazul administraţiilor locale)
La Petroşani, Alin Simota a câştigat licitaţia pentru construirea
grădiniţei de la Şcoala Generală ID Sîrbu. Asta se întâmpla în 2007,
imobilul trebuind realizat în decurs de un an. Preţul cu care Simar şi-a
adjudecat lucrarea a fost de 1.520.683,64 lei, din care în conturile
firmei au intrat, până la momentul la care facem raportarea, adică
ianuarie 2010, undeva la 1.230.000 lei. Constructorul, adică firma lui
Simota, a reuşit între timp (până la începutul lui 2010) să majoreze
valoarea întregii investiţii undeva la 2.460.000 lei cu TVA. Asta în
timp ce oficialii de la Petroşani spuneau că a fost nevoit să facă unele
lucrări suplimentare. După trei ani de la licitaţie, grădiniţa nu ete
încă ridicată, iar cele aproape 2,5 milioane lei noi sunt pe cale să se
dărâme. Imobilul are doar pereţii, din cărămidă şi stâlpii de susţinere.
Nici nu mai contează atâta timp cât s-au făcut deconturi şi s-au plătit
lucrări. De 25 miliarde lei vechi”, scrie şi cotidianul Gazeta Văii
Jiului în luna ianuarie a acestui an.
Săracul Simota bogat
Conform Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, una dintre
firmele controlate de el – SC Atomis International Prod SRL – se află
pe locul 35 în top 100 al datornicilor către DGFP, având o datorie de
4.377.497 de lei, aflându-se în procedura de suspendare şi executare
silită.
Cu toate datoriile la stat, Alin Simota rămâne în continuare un om
bogat, deţinând şi în prezent bunuri în valoare de peste două milioane
de euro,
conform declaraţiei de avere din anul 2010. Astfel, Alin Simota deţine o
garsonieră în municipiul Petroşani în valoare de 34.973,58 lei şi un
apartament în Bucureşti de 58,77 mp, în valoare de 300.000 de euro. În
străinătate, consilierul judeţean naţional liberal este norocosul
posesor al unui apartament de 860 mp la Cannes, în Franţa, a cărui
valoare se ridică la 1.000.000 de euro. De asemenea, Simota mai deţine
şi o casă pe continentul american, mai exact în Eagle Aspen – Colorado,
în valoare de nu mai puţin de 1.500.000 de dolari.
Potrivit declaraţiilor de interese, fostul miliardar de Top 300
controlează patru societăţi comerciale din diverse funcţii, respectiv SC
Simar Comimpex SRL Petroşani, SC Exchange Invest SRL Petroşani, SC
Europaphone SRL Petroşani şi SC Cosarely SRL Petroşani.
Reporterul Ziarului de Investigaţii a insistat, în repetate
rânduri să ia legătura cu Alin Simota pentru ca acesta să-şi poată
exprima un punct de vedere. Iniţial, consilierul judeţean s-a arătat
dispus să acorde un interviu cu privire la cele de mai sus, însă a
ulterior zi s-a răzgândit, evitând orice contact cu presa care doreşte
să-i pună şi întrebări mai puţin plăcute.
Bugetul şi patrimoniul imobiliar al Galaţiului sunt sărăcite
de mafia „gulerelor albe” de pe holurile Palatului de Justiţie, adică de
cei ce se perindă prin instanţe în calitate de experţi cadastrali,
experţi tehnici judiciari în diferite domenii sau evaluatori. Printr-o
sentinţă definitivă şi irevocabilă emisă recent de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ),
Consiliul Local al Municipiului (CLM) Galaţi a fost obligat să
plătească 4,2 milioane de euro pentru neretrocedarea unui teren ce
valorează de 14 ori mai puţin. În alt proces, în baza unei evaluări
dubioase, instanţa a obligat Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi să
plătească daune de 10 ori mai mari decât ceruse cel ce acţionase
instituţia în judecată pentru o întârziere de câteva luni între
pronunţarea instanţei şi punerea sa în posesia unui teren revendicat.
Consilierii municipali din Galaţi au de rezolvat o problemă
complicată pentru conturile personale, pentru că sunt obligaţi de
instanţă să plătească
din propriile buzunare daune de 4,2 milioane de euro. Asta ar însemna
peste 100.000 de euro fiecare. Prin sentinţa 319/20.01.2011, definitivă
şi irevocabilă, ÎCCJ a obligat CLM să plătească valoarea unui teren pe
care municipalitatea nu l-a restituit foştilor proprietari nici „in
integrum”, nici la schimb cu alt teren. Cum instanţa a pronunţat
sentinţa împotriva Consiliului Municipal, iar consiliul nu are sedii sau
conturi care să fie executate, după litera legii ar trebui ca membrii
consiliului să plătească aceste daune. Procesul este pe rol de câţiva
ani, dar nici unul din consilieri nu a ştiut de acest proces şi au aflat
din presă că s-ar putea să plătească daunele. „Vina aparţine Oficiului
Juridic din primărie şi apoi secretarului, pentru că nu trebuiau să lase
un proces să se disjungă, să se salveze primăria şi să rămână vinovaţi
consilierii locali”, este de părere consilierul municipal PDL Petru
Alexe.
Pentru că lenea nu doare
Conflictul tranşat de judecători a fost provocat de lenea
funcţionarilor din primărie şi dezinteresul primarului Galaţiului
Dumitru Nicolae faţă de petiţiile care îi sunt adresate. În urmă cu zece
ani, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5
hectare, în zona Fileşti. La vremea confiscării, terenul respectiv era
în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. După ce a început
construirea Sidex-ului, acolo a fost construit Cartierul Siderugiştilor.
Sima şi Tudose au depus cererea la Serviciul „Revendicări”, din
primărie, iar funcţionarii i-au trimis la plimbare cu explicaţia că
solicitarea nu face obiectul activităţii serviciului, pentru că, la
momentul confiscării, terenul era în extravilan. Cei doi au adresat o
nouă solicitare primarului Dumitru Nicolae, dar nu au primit nici un
răspuns şi au deschis acţiune în instanţă, cerând ca terenul să le fie
restituit în natură. Instanţa a stabilit că imobilul nu mai poate fi
restuit pe vechiul amplasament, pentru că acolo sunt blocuri şi a dispus
ca cei doi proprietari să primească despăgubiri în bani. Primăria ar fi
putut, măcar atunci, să ofere un teren la schimb. Judecarea cauzei a
fost suspendată, iar în 2007, Tribunalul Galaţi a dispus rejudecarea
dosarului 2114/c/2002.
Un teren de 300.000 de euro evaluat la 4,2 milioane de euro
Pentru
stabilirea daunelor, judecătorii au dispus o evaluare a terenului de
către un expert autorizat, desemnându-l pentru asta pe Vasile Bideaua.
Expertul a supraevaluat valoarea terenului la 4,2 milioane euro, adică
280 euro/mp. În prezent, terenurile din zona Fileşti se vând la 11-15
euro/mp, iar în momentele bune ale pieţei imobiliare nu depăşeau 20
euro/mp. Aşadar, valoarea terenului nu ar fi trebuit să depăşească
300.000 euro. În dosarul 2021/121/2009, Tribunalul Galaţi a admis
cererea lui Eugen Sima şi Cristian Tudose, obligând CLM Galaţi, prin
primarul Dumitru Nicolae, la plata sumei de 4,2 milioane de euro cu
titlu de despăgubiri. Municipalitatea a mai fost obligată şi la plata
unor cheltuieli de judecată costisitoare, în valoare de 46.000 lei
pentru Sima şi de 27.786 lei în cazul lui Tudose. CLM şi Primăria Galaţi
au făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi, dar prin sentinţa
45A/10.02.2010, magistraţii au menţinut decizia tribunalului.
Municipalitatea a făcut recurs la instanţa supremă. În urmă cu o lună,
ÎCCJ a emis sentinţa 319/20.01.2011, prin care a respins recursul.
Sentinţa fiind irevocabilă, Municipalitatea trebuie să le plătească
celor doi revendicatori suma de 4,2 milioane de lei.
Primăria, bună de plată
După ce au aflat din presă că trebuie să scoată din buzunar câte
100.000 de euro, consilierii încearcă să vadă despre ce e vorba. A avut
loc o şedinţă extraordinară a Comisiei de Buget Finanţe, la care au fost
invitate fosta şefă a Direcţiei Juridice, Tincuţa Pătruţă, juristul
CLM, Carmen Bratoveanu şi reprezentanţii Serviciului Retrocedări. Nu s-a
tras încă o concluzie finală, dar consilierii arată cu degetul spre
primărie, pe care o consideră vinovată că nu a făcut măcar o retrocedare
pe alt amplasament. Aşadar, cele 4,2 milioane de euro vor trebui
plătite de primărie, dar cum se va întâmpla asta încă nu se ştie.
Bideaua, complicele „primarului lăcustă”
Expertul
Vasile Bideaua, care a „umflat” valoarea terenului de 14 ori, ştie bine
cum merg lucrurile în Primăria Galaţi. El a fost angajat al serviciului
de cadastru al primăriei, pe vremea când primar era Eugen Durbacă (PC),
supranumit şi „primarul lăcustă” pentru afacerile cu terenuri ale
municipalităţii. Bideaua a aranjat un schimb de terenuri, prin care
firma Delta Rom, la care erau acţionari primarul Durbacă şi soţia sa, a
obţinut un teren pe str. Brăilei, la intrarea în Galaţi, cedând un teren
situat în zona Brateş. Evident, terenul primit este de zeci de ori mai
scump decât cel cedat. Bideaua a explicat atunci că a întocmit
documetaţia la cererea SC Delta Rom, al cărui acţionar era primarul
Durbacă. Practic, cu sprijinul lui Vasile Bideaua, „primarul lăcustă”
şi-a luat terenul chiar în mijlocul şoselei de centură, construindu-şi
acolo o benzinărie şi o spălătorie auto.
Despăgubirile de nouă ori mai mari decât a cerut reclamantul
Un caz similar, de supraevaluare a daunelor stabilite de instanţe,
era să lase Consililiul Judeţului (CJ) Galaţi fără Serviciul
Administraţia Domeniului
Public (SADP). În acest caz, protagoniştii sunt Anton Bejan şi avocata
sa Nicoleta Dogaru. Bejan a revendicat un teren de 7.651 mp, situat pe
str. Ştefan cel Mare, nr 1, lângă Cimitirul Evreiesc. Prin sentinţa
346/22.03.2001, Curtea de Apel Galaţi a dispus retrocedarea în natură.
Titlul de proprietate a fost emis pe 20 iunie, întârzierea fiind
motivată de procedurile birocratice, emiterea sentinţei, comunicarea ei
la Comisia de Fond Funciar din Prefectură, hârţogăraia şi eliberarea
titlului. CJ nu a fost parte în procesul de revendicare a terenului şi
după ce s-a aflat de sentinţă a făcut propriile verificări. Aşa se face
că Bejan a fost pus în posesie pe 23 noiembrie 2001. Pentru întârzierea
punerii în posesie, Bejan a cerut în instanţă despăgubiri de 100
milioane de lei vechi. Judecătoria a respins acţiunea ca nefondată, dar
la recurs, Tribunalul Galaţi a aprobat plata unor despăgubiri cu 10% mai
mari, de 111 milioane de lei vechi. CJ a făcut apel şi prin sentinţa
110/01.02.2005, Curtea de Apel Galaţi a casat decizia şi a trimis
dosarul, pentru rejudecare. Tribunalul a emis o sentinţă identică cu cea
din 2005, stabilind plata a 111 milioane de lei. Bejan a cerut o
majorare a despăgubirilor cu coeficientul de inflaţie, iar Curtea de
Apel a majorat de nouă ori despăgubirile. Astfel, s-a ajuns la suma de
989 milioane de lei, plus 98 milioane cheltuieli de judecată.
Evaluatorul care a calculat daunele, a aplicat o chirie de 533
lei/mp/zi! În hârtiile evaluatorului se spune că ar fi o clădire de
peste 2.000 mp, care ar ocupa o treime din suprafaţa terenului. Ceea ce
nu este însă adevărat. Apoi, au fost calculate daune şi pentru perioada
de la pronunţarea instanţei până la eliberarea titlului, o aberaţie pe
bani publici pentru că, neavând titlu de proprietate Bejan nu putea fi
pus în posesie. Aşadar expertul a „umflat” prin două tertipuri daunele
plătite lui Anton Bejan din bani publici.
Miza, încă un tun imobiliar
După
ce a obţinut sentinţa, revendicatorul Bejan s-a adresat formal
conducerii CJ, după care s-a adresat unui executor judecătoresc pentru
recuperarea sumei prin executarea patrimoniului insituţiei care avusese
terenul în folosinţă în cele opt luni, Serviciul Administrarea
Domeniului Public (SADP), de sub autoritatea CJ. Potrivit publicaţiei de
executare, s-a ajuns la un debit de 126.503 lei, iar pentru asta a fost
scos la licitaţie patrimoniul imobiliar al SADP, în valoare de
2.227.000 lei şi compus din sediu, şapte hale şi 1,3 hectare de pământ
situat în zona rezidenţială din nordul oraşului, unde terenul se vinde
cu până la 150 euro/mp. Pe piaţa afacerilor imobiliare se “făceau
cărţile” pentru un asemenea tun, dar pe ultima sută de metri, conducerea
CJ Galaţi a plătit daunele, evitând executarea. Bejan a primit 30.000
euro pentru nefolosinţa temporară şi motivată procedural a celor 7.600
mp. I s-au plătit, din bani publici, cam 4 euro/mp. Adică Bejan a primit
o sumă aproape egală cu valoarea terenului.
Mafia imobiliară din Brăila a reuşit să pună mâna pe o mare
parte din terenul Pieţei Concordiei, din centrul oraşului, graţie
fostului primar PNL Constantin Sever Cibu(foto), în prezent senator
UNPR, secretarului CLM Brăila, Iorga Stoian şi şefei Direcţiei Juridice
din primărie, Angelica Pamfil. “Maşina de retrocedări” a funcţionat
ireproşabil, avându-l la “butoane” pe controversatul om de afaceri local
Simion Cloşcă, în posesia căruia aveau să ajungă terenurile.
Simion Cloşcă a lucrat “la sigur” şi le-a plătit revendicatorilor
avansul de 65.000 euro pentru primii 998 mp, pe 18.05.2006, cu o lună
înainte ca primarul Cibu să semneze decizia de retrocedare a acelui
teren. Alt revendicator, Constantin Ţigău, care nu avea dreptul la
restituire pentru că familia sa primise despăgubiri la momentul
expropierii pentru utilităţi publice, a obţinut terenul de 235 mp după
ce l-a mandatat pe Cloşcă să se ocupe de formalităţi. Primăria Brăila a
pus la dispoziţia lui Simion Cloşcă şi infrastructura de pe terenurile
retrocedate, spaţii comerciale, platforme betonate, tarabe, a căror
valoare este cifrată la aproximativ 250.000 de euro.
Curtea de Apel anulează retrocedarea, Cibu o forţează
Până acum a fost retrocedată o suprafaţă de 1.374 mp, o treime din
suprafaţa pieţei, de 3.558 mp. În 2006, fostul primar Constantin Cibu, a
semnat Decizia 10.065/15.06.2006 privind restituirea primei suprafeţe,
de 988 mp. Revendicatorii erau Victor şi Paraschiva Rugină, Elena şi
Ionel Zanet şi Carmen Gaidău. Iniţial, Prefectura Brăila a dat aviz de
legalitate, apoi prefectul de la acea vreme, Nicolae Mitroi, i-a cerut
lui Cibu să-şi retragă decizia pentru că, potrivit HG 363/2002, prin
care a fost aprobată lista obiectivelor ce fac parte din domeniul public
al judeţului Brăila, terenul respectiv face parte din domeniul public
al municipiului şi în aceste condiţii nu putea fi retrocedat pe vechiul
amplasament. Primăria Brăila trebuia să le ofere revendicatorilor
terenuri la schimb sau despăgubiri. Primarul Cibu a refuzat să îşi
retragă decizia, prefectura a atacat-o în instanţă şi după ce Tribunalul
Brăila a respins acţiunea prefecturii, dosarul a ajuns pe masa
judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi. Magistraţii au anulat decizia
primarului din Brăila prin sentinţă irevocabilă. În sentinţă, au fost
înşirate toate ilegalităţile comise de Cibu. În primul rând, că primarul
nu putea retroceda terenurile respective, pe care erau construcţii cu
utilitate publică şi că primarul încălcase flagrant caracterul
inalienabil al proprietăţii publice, “instituţia primarului neavând
dreptul să decidă trecerea unor bunuri din proprietate publică în
proprietatea privată”. Judecătorii au motivat anularea retrocedării şi
prin faptul că foştii proprietari primiseră deja despăgubiri, iar în
acest caz restituirea în natură rămânea fără obiect. Sentinţa Curţii de
Apel a deranjat interesele mafiei brăilene şi a fost anulată prin altă
acţiune în instanţă, pe motiv că judecătorii de la Curtea de Apel nu ar
fi avut dreptul să se pronunţe asupra legalităţii deciziei primarului
Constantin Cibu. Răsucirea la 180 de grade a instanţelor de judecată a
dat unde verde retrocedării de către primarul Cibu a primilor 998 mp din
Piaţa Concordia.
Un proces închis în Palatul de Justiţie Brăila
Tot pe semnătura primarului Constantin Cibu a mai fost restuită în
natură o suprafaţă de 151 mp, revendicată de familia Munteanu. După ce
s-au retrocedat 1.149 prin decizii ale primarului, a urmat restituirea,
prin sentinţă judecătorească, a 235 mp către Constantin Ţigău. În
dosarul 3604/196/2009, Judecătoria Brăila a emis sentinţa nr
4544/27.07.2009, prin care a obligt Primăria Brăila şi Direcţia
Administraţiei Pieţelor şi Tărgurilor (DAPT) “să lase reclamantului
(Constantin Ţigău – n.r.) în deplină proprietate şi liniştită posesie
terenul în suprafaţă de 235 mp, situat în Braila, str. Ghioceilor, nr
2”. Interesant este un artificiu avocăţesc. Deşi valoarea terenului din
centrul Brăilei este cu mult mai mare, în instanţă a fost evaluat la
numai 500 milioane de lei vechi. A fost gândit acest artificiu pentru
că, dacă ar fi fost declarată o valoare mai mare, exista riscul ca un
eventual recurs să fie judecat la Curtea de Apel Galaţi, unde se putea
întâmpla iar ca retrocedarea să fie anulată. Aşa, procesul a fost închis
între pereţii Palatului Justiţiei din Brăila. În prezent, mai e pe
rolul instanţelor şi retrocedarea altor 390 mp, pentru care au existat
doi pretendenţi!
Conexiune între banii lui Cloşcă şi decizia lui Cibu?
Toţi
proprietarii terenurilor restituite din Piaţa Concordiei îl aveau în
spate pe Simion Cloşcă, un controversat om de afaceri brăilean. Cei
cinci beneficiari ai suprafeţei de 988 mp de teren retrocedat au vândut
terenurile lui Cloşcă şi au încasat de la acesta avansul de 65.000 euro
pe 18.05.2006, cu o lună înainte ca primarul Constantin Cibu să le
semneze Decizia nr 10065/15.06.2006 de retrocedare pe vechile
amplasamente a celor 998 mp! Pe data de 19.07.2007, au mai primit
aproape 500.000 de euro, iar autentificarea actului de vânzare cumpărare
la notar s-a făcut în noiembrie 2008. Întrebarea este cum a putut
Cloşcă să plătească avansul de 65.000 de euro pe 18.05.2006 dacă nu ar
fi avut siguranţa că pe 15.06.2006 primarul Constantin Cibu va semna
decizia de retrocedare?
Aranjamentele dintre Cloşcă şi Ţigău
Constantin Ţigău a recunoscut în presa locală că Simion Cloşcă s-a
ocupat de toate formalităţile obţinerii terenului de 235 mp din Piaţa
Concordiei: „Am ajuns la un anumit moment dat şi la Cloşcă, pentru că îl
ştiam din copilărie. Pe el l-am găsit când am venit la Brăila să mă
interesez de teren! El luase acolo terenuri de jur împrejur. Am văzut că
el e acolo în piaţă, i-am spus că am şi eu acolo pământ şi mi-a zis că
mă ajută fără probleme”. Bineînţeles că şi cei 235 mp ai lui Ţigău au
ajuns tot la Cloşcă, cel care se ocupase de obţinerea terenului. Cei 151
mp ai familiei Munteanu la fel. E evident că Simion Cloşcă e artizanul
acestor retrocedări. În privinţa lui Ţigău, trebuie spus că nu e ceea ce
vrea să pară, un profesor de filozofie pensionar, care se descurcă greu
cu birocraţia. La Revoluţie a devenit primul preşedinte al CFSN Iaşi,
iar în perioada Guvernului Năstase a fost inspector general adjunct al
ISJ Iaşi. Aşa că atunci când a încheiat înţelegerea cu Cloşcă a ştiut
cum să pună problema şi nu s-a lăsat păcălit.
Retrocedările din Concordiei ar putea fi revizuite
În timp ce primarul Cibu, secretarul Iorga Stoian, şefa de la
„Juridic”, Angelica Pamfil, făceau non-combat, fosta directoare a DAPT
Brăila,
Simona Drăghincesu, a reuşit să descopere documentele ce dovedesc mai
multe ilegalităţi în cazul restituirii lui Ţigău a celor 235 mp. Ea a
găsit în arhiva fostei IJGCL Brăila dosarele expropierilor în baza
Decretului 76/1985. Potrivit acestor documente, în cazul familiei Ţigău
nu era vorba de confiscare abuzivă ci de expropiere pentru o utilitate
publică, pentru că familia Ţigău a primit, ca despăgubiri pentru casa şi
terenul de pe Ghioceilor nr 2, un apartament în Bariera Călăraşilor, pe
str. Franceză nr 22, dar şi despăgubiri în bani, în valoare totală de
47.873 lei. Constantin Ţigău a încasat 35.904 lei, reprezentând 3/4 din
întreaga sumă, restul de bani fiind încasaţi de Florica Ţigău, a doua
soţie a tatălui său, care între timp a decedat. În baza acestor
descoperiri, DAPT a cerut pe 19.05.2010 revizuirea sentinţei
4.544/27.07.2009 prin care instanţa îi atribuise lui Ţagău cei 235 mp.
În dosarul 6554/196/2010, instanţa de la Judecătoria Brăila s-a
pronunţat pe 29.11.2010. admiţând în principiu cererea de revizuire.
Urmează judecarea pe fond a cauzei. Revizuirea în cazul Ţigău ar putea
duce la anularea tuturor retrocedărilor, pentru că regula despăgubirilor
a fost aplicată probabil în toate cazurile şi în consecinţă toate
retrocedările ar fi declarate ilegale.
Simionescu i-a dat lui Cloşcă „acareturile” din Concordiei
După ce la alegerile din iunie 2008 Cibu a pierdut mandatul de
primar, cadourile pentru Cloşcă au trecut în atribuţiunile noului edil,
Aurel Simionescu. Sub autoritatea sa s-a făcut şi predarea oficială.
Prima suprafaţă a fost predată pe 09.10.2008. Simion Cloşcă era
proprietarul terenului de facto al terenului de pe 19.07.2007, când
achitase cei 500.000 euro. La predarea terenului, Primăria Brăila a
cedat, practic în folosinţă gratuită, toate construcţiile aferente
spaţii comerciale, platformă betonată, copertină, tarabe. În procesul
verbal se stipulează „folosinţa efectivă a amplasamentului suprafeţei de
teren de 456 mp din Brăila strada Ghioceilor nr. 4 şi a suprafeţei de
teren de 532 mp din Brăila strada Ghioceilor nr. 4 bis, conform
Dispoziţiei de restituire nr. 10065/2006 (…) împreună cu toate
bunurile (platforma betonată, copertina, stâlpi metalici de susţinere)
aflate la adresa de mai sus”. Valoarea acestor bunuri din patrimoniul
municipalităţii este de aproximativ 250.000 euro. În procesul verbal e
specificat dreptul de preemţiune al Primăriei Brăila în cazul unei
eventuale vânzări a terenului şi faptul că „acareturile”, copertina,
structura metalică, platforma betonată şi reţelele de utilităţi, rămân
în proprietatea municipalităţii şi „pot face obiectul unor compensări
ulterioare”. Adică s-ar putea, nu e exclus!
Hoţul strigă hoţii!
Pe
rolul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila este o
anchetă, dar nu îi vizează pe fostul primar Cibu, pe secretarul CLM
Iorga Stoian sau pe şefa Direcţiei Juridice, Angelica Pamfil, cei care
au încălcat legea flagrant, înstrăinând domeniul public. Iorga Stoian
s-a şi pensionat la cerere, bucuros că a scăpat atât de ieftin. În caz
sunt anchetaţi primarul Aurel Simionescu, fostul viceprimar în perioada
2008-2010 Stănel Necula, Simona Drăghincescu, acum şi ea fostă
directoare a DAPT, adjuncta de la DAPT, Silvia Constantin, fostul
athitect şef Romeo Toia şi Ionel Nechifor, funcţionar la cadastru. Sunt
anchetaţi pentru neglijenţă în serviciu şi abuz în funcţie contra
intereselor persoanelor. Şi mai interesant este că ancheta Parchetului
Brăila a fost demarată ca urmare a unei plângeri penale depuse la
Poliţia Municipiului Brăila de Constantin Ţigău, care reclama că i se
pun beţe în roate în dobândirea terenului de 235 mp. În timpul anchetei,
poliţiştii de la „Investigare Fraude” erau foarte interesaţi să afle
dacă după pierderea dreptului de administrare a terenului, DAPT a mai
încasat taxe de la tarabagiii din Piaţa Concordiei şi chiar au solicitat
o listă a comercianţilor şi sumele încasate. Avea Poliţia din Brăila
vreo problemă cu faptul că municipaliatea încasa bani din închirierea
tarabelor care sunt în proprietatea municipalităţii? Se pare că da.
Probabil că ancheta Parchetului va trena o vreme şi va fi soluţionată cu
scoaterea de sub urmărire penală a “lotului Simionescu”.
Între timp, Fiscul a descopert că Simion Cloşcă, în calitate de
persoană fizică, este dator statului cu aproximativ 120.000 lei,
contravaloarea TVA-ului pe care trebuia să o plătească din 2005 şi până
în prezent pentru tranzacţiile imobiliare ce depăşesc plafonul valoric
de 35.000 de euro.
Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur, furate anul trecut dintr-un muzeu din Olanda se întorc în țară.
Exponatele,...
Federația Sindicatelor Silva solicită în instanță suspendarea măsurilor de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.
Ieri, Federația a introdus o cerere în acest...
Soluție pronunțată de Curtea de Apel București, în camera preliminară a dosarului în care Călin Georgescu este inculpat alături de Horațiu Potra și alți...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.
