Iahtul regal Luceafărul, „pierdut” pe mări de 13 ani

Autor

-

29 iulie 2013

Iahtul regal „Luceafărul” este încă un bun din Patrimoniul Naţional prăduit de clasa politică. Deşi era inclus în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional, iahtul a fost vândut unei firme din Anglia la preţul de 265.000 de dolari, iar în 1999 a fost trecut peste graniţă, în baza unui aviz de „export provizoriu”. Acum, e unul din iahturile de lux ce navigă pe mările lumii, după restaurare fiind evaluat la 44 milioane de euro. Trebuia readus în ţară în august 2000, dar niciunul din cei ce au condus Ministerul Culturii în aceşti 13 ani nu şi-a mai pus problema recuperării navei.

Iahtul Luceafărul a fost construit în 1930 la Şantierul John Brown & Co Ltd, din Clydebank (Scoţia). Primul proprietar al navei a fost lady Annie Henriette Youle, o britanică bogată, care nu s-a uitat la bani, dorind să aibă cel mai luxos iaht din lume.
Nava a primit numele “Nahlin”. A fost lansată la apă în 1930. Are lungimea de 89,3 m, lăţimea de 10,98 m, pescajul de 4,42 m şi un deplasament de 2.017 tone. Atingea o viteză de 17,4 noduri, propulsia fiind asigurată de două motoare cu turbine Brown-Curtis de 2.200 CP fiecare. “Nahlin” avea în dotare echipamente de control şi menţinere a direcţiei de navigaţie, un sistem ce indica gradul de înclinare al navei şi mai multe ambarcaţiuni cu motor.

Amenajări a la Ludovic al XVI-lea

Luxul era subliniat prin decoraţiunile interioare. Din cele două apartamente ale proprietarului, situate la prova, unul era amenajat în stilul Ludovic al XVI-lea, iar celălalt în stilul perioadei William şi Mary.
Şase camere pentru oaspeţi, decorate în stil Ludovic al XVI-lea, se aflau la pupa navei. Sufrageria era decorată în stilul perioadei William şi Mary. La prova se găseau camerele pentru doamne, decorate în stil Adam, şi apartamentele căpitanului. Tot la prova se găseau biblioteca şi fumoarul, lambrisate cu nuc franţuzesc. Nu lipsea sala de gimnastică, foarte bine echipată. Bompresul din prova era ornamentat cu reprezentarea unui indian cu coif cu pene, pictat pentru luptă.
Sub numele de “Nahlin”, iahtul a navigat peste 200.000 de mile pe toate oceanele lumii, în arhipelagul Greciei, în Galapagos, Mexic şi Indiile de Vest, în Hawaii, Australia şi Noua Zeelandă. În 1934 a devenit iahtul Casei Regale din Marea Britanie, fiind cumpărat de Regele Edward al VIII-lea. În 1936, Regele Eduard al VIII-lea şi amanta acestuia, Wallis Simpson, au efectuat, la bordul lui “Nahlin”, o croazieră pe Mediterana. Escapada amoroasă a fost dezvaluită de presa engleză, iar scandalul a produs o criză care a dus la abdicarea lui Edward al VIII-lea. Pe tron a venit regele George al VI-lea, fratele lui Eduard al VIII-lea şi tatăl actualei regine Elisabeta a-II-a. Eduard a plecat în exil, împreună cu iubita sa, care i-a devenit soţie. Acest episod din istoria Angliei e abordat în filmul “Discursul Regelui”.

Cumpărat de Guvernul român

Ministrul Ion Caramitru A Clasificat Fostul Iaht Regal In Categoria Tezaur

În 1937, iahtul a fost cumpărat de Guvernul Tătărăscu, cu suma de 120.000 de lire sterline, a fost botezat “Luceafărul” şi a fost dăruit Casei Regale.
A avut loc un episod similar celui ce a dus la abdicarea lui Eduard al VIII-lea. În august 1939, regele Carol al II-lea a plecat în croazieră la Istanbul, la bordul iahtului “Luceafărul”, cu amanta sa, Elena Lupescu. Ca „paravan”, la bord se mai aflau Livia Auschnitt, soţia industriaşului Max Auschnitt, şi Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa. Croaziera erotică la bordul iahtului regal, cumpărat de Guvern, a crescut nemulţumirile clasei politice faţă de rege. După un an, Carol al II-lea abdica, pe tron urcând fiul său, Majestatea Sa Regele Mihai. Ca şi Eduard al VIII-lea, Carol al II-lea a părăsit ţara alaturi de iubita sa, Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947.

Transformat în restaurant plutitor

Directoarea Regal Sa Galati Elena Trandafir

Pe 6 ianuarie 1948, nava a fost naţionalizată de comunişti, fiind botezată “Răsăritul” şi mai târziu “Libertatea”, nume sub care a fost acostată la cheu, la Galaţi, fiind utilizată ca restaurant şi hotel plutitor.
După 1990, nava a făcut parte din activele fostei reţele de restaurante SC Regal SA Galaţi. Din 1948 până în anii 90, nava “Libertatea” devenise simbolul Galaţiului. În 1998, după ce mai multe companii străine şi-au manifestat intenţia de a cumpăra iahtul pentru a-l restaura, iar FPS a anunţat intenţia de a vinde nava ce devenise simbolul Galaţiului, autorităţile locale au încercat să împiedice vânzarea. În şedinţa de pe 18 mai 1998, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a aprobat clasarea iahtului iar prin Ordinul nr 3041/1998, ministrul Culturii de la acea vreme, Ion Caramitru, a dispus includerea navei “Libertatea” în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional.
Singurii oficiali din Galaţi care voiau vânzarea navei „Libertatea” erau directoarea SC Regal SA Galaţi, Elena Trandafir, şi cei ce conduceau sucursalele din Galaţi ale FPS şi SIF 2 Moldova, respectiv Horia Axinte şi Mugurel Trandaf. FPS şi SIF 2 Moldova erau principalii acţionari ai Regal. În AGA şi CA de la „Regal” fusese deja aprobată vânzarea navei.
Directoarea Elena Trandafir a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea deciziei de includere a navei „Libertatea” în categoria „Tezaur”. În dosarul 841/44/1998, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat sentinţa nr 37/25.02.1999, respingând acţiunea Regal SA. Cu toate că Ministerul Culturii câştigase procesul, iar sentinţa era definitivă şi irevocabilă, directoarea a scos la vânzare nava.
Licitaţia a fost câştigată de către Edminston Comp, din Marea Britanie, firma lui Nicholas Edmiston, un broker recunoscut pe piaţa iahturilor. Preţul la care s-a încheiat tranzacţia a fost de 265.000 de dolari. Fostul iaht regal a fost vândut ca fier vechi. Şi noul proprietar, Edminston Comp, a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea ordinului prin care ministrul Ion Caramitru inclusese nava „Libertatea” în Categoria „Tezaur”. În dosarul 1.404/36/1999, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea Edminston. Sentinţa confirma că „Libertatea” face parte din Patrimoniul Cultural Naţional.

Vânzarea iahtului regal, caz penal

Nava Libertatea Acostata La Cheu La Galati In Anii 60

Licitaţia pentru vânzarea iahtului „Libertatea” a avut loc pe 16 decembrie 1998. Potrivit contractul de vânzare-cumpărare nr 4206/30.12.1998, Edminston Comp a plătit pentru iaht 265.000 de dolari, fără TVA. Sau 330.000, cu TVA.
Ministerul Culturii a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi plângerea 6.115/28.12.1998, cerând cercetarea penală a celor vinovaţi de vânzarea navei. Au fost anchetaţi directoarea Regal SA, Elena Trandafir, directorul FPS Galaţi, Horia Axinte, şi directorul sucursalei SIF 2 Moldova, Mugurel Trandaf. Dar s-au pus în mişcare influenţele politice PNŢCD-PSD şi dosarul a fost muşamalizat. Pe 22.04.1999 cei trei au fost scoşi de sub urmărire penală. Prin adresa 347/28.06.1999, Ministerul Culturii a contestat rezoluţia, a cerut reluarea cercetărilor, dar cererea a fost respinsă.
Între timp, se făceau pregătiri intense pentru scoaterea navei din ţară. Edminston Comp a cerut Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea unui aviz de export temporar, pentru scoaterea navei din ţară în vederea restaurării la Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie. Avizul a fost eliberat.
După ce i-au fost tăiate catargele la Şantierul Naval Brăila, iahtul a fost dus în Portul Agigea. Pe 25.09.1999, imediat după obţinerea avizului de export temporar, valabil pentru perioada septembrie 1999 – august 2000, iahtul „Libertatea” a fost scos din ţară. Potrivit unor surse din presa britanică, iahtul a fost cumpărat de britanicul William Collier, pasionat de iahting şi de istoria navigaţiei, care l-a restaurat. În vara lui 2010, iahtul “Nahlin” a fost reînmatriculat sub pavilion britanic, cu Glasgow ca port de reşedinţă. Acum, valoarea sa e estimată la 44 milioane de euro, fiind, şi după 80 de ani, unul dintre cele mai luxoase iahturi.

Amnezia lui Kelemen Hunor

Politicienii noştri, indiferenţi la ceea ce înseamnă Patrimoniul Naţional, au tratat cu aceeaşi lehamite şi cazul fostului iaht regal. Nimeni nu a făcut nimic pentru recuperarea navei.
A fost un pic de vânzoleală, după eliberarea avizului de export temporar. Deputatul PSD de Galaţi Sandu Florentin a cerut garanţii că nava va fi readusă în ţară. În şedinţa Camerei Deputaţilor din 18.10.1999, aceste garanţii au fost oferite de cel care era atunci secretar de stat la Ministerul Culturii: Kelemen Hunor.
“Acest aviz este valabil până în 25 august 2000. Până la data aceasta, iahtul trebuie să se întoarcă în România, restaurat, renovat, aşa cum prevede contractul încheiat cu această firmă”, spunea Kelemen. După ce a devenit ministru al Culturii, Kelemen Hunor a uitat de situaţia fostului iaht regal. Radu Enache, purtătorul de cuvânt al ministerului condus de Kelemen, ne declara că „da, nava face parte din Patrimoniul Naţional, trebuie adusă în ţară, dar pentru asta Ministerul Culturii ar trebui să angajeze o casă de avocatură, care să dea în judecată firma, dar ministerul nu are bani pentru aşa ceva”.

Pa-Pact

Autor

Dănilă Chirovici

-

23 iulie 2013

Basescu Traian — Traian Băsescu (Foto: Facebook)

Atmosfera politică din România a devenit irespirabilă. Vacanţa de vară nu a ajuns până în centrul Capitalei. Războiul dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta a atins cote alarmante, care pot să pună în discuţie funcţionarea normală a statului. Până acum, aşa cred că înţeleseserăm cu toţii, era vorba despre o colaborare instituţională, care stătea înaintea antipatiei vădite dintre cele două personaje. Rânjetele protocolare voiau să însemne că interesele noastre legitime pot să învingă repulsia pe care le-o provoacă strângerea de mână. Ponta a spus-o pe şleau: „Pot simţi repulsie, lehamite şi dispreţ”, în legătură cu Traian Băsescu. „Repulsie, lehamite şi dispreţ”. Asta spune că simte şeful guvernului faţă de şeful statului – cum va fi el numit în viitoarea Constituţie. Domn’e, staţi aşa. Aici nu mai e de glumă. Una este să simţi o repulsie, care în cazuri limită poate fi înfrântă, şi alta este să vorbeşti despre ea. A spune despre un om că-ţi provoacă repulsie reprezintă una dintre cele mai grave afirmaţii, care nu poate fi rodul unui imbold de moment. Poate să fie expresia unei reacţii necontrolate un anumit ton al vocii, un gest sau o mulţime de alte cuvinte dar nu „repulsie”. Personal, dacă cineva mi-ar spune că-i provoc „repulsie”, n-aş putea să mai am o relaţie cu omul ăla. Nu atât din cauza jignirii, cât din cauza groazei care m-ar cuprinde când l-aş vedea şi m-aş gândi ce senzaţii îi provoacă PERSOANA mea. Cu lehamitatea nu ştiu ce să zic, dar nu cred că este o stare de spirit potrivită unui prim-ministru, în general şi în legătură cu orice. Dar cu dispreţul e clar! Nu se poate…scuze…nu se poate! Cum să spună un prim-ministru că-l dispreţuieşte pe preşedintele ţării??? Nici ca ziarist nu mi-am permis o asemenea afirmaţie. Pot să spun răspicat că actualul preşedinte nu mă reprezintă, că suntem profund incompatibili, că nu sunt de acord cu aproape nimic din ceea ce face, în fine, eventual că nu-mi place nici ca prezenţă fizică şi nici ca prestaţie intelectuală. Dar nu pot spune că-l dispreţuiesc! În primul rând pentru că este un simbol naţional şi în al doilea rând pentru că este părinte, soţ, om, a iubit, a suferit, trăieşte, ce-nseamnă aia dispreţ?! Este cel mai înjositor sentiment pe care-l poate avea cineva care consideră că are nevoie de creier şi în alt fel decât îi este de folos unei maimuţe. Niciun om, indiferent de condiţia lui, nu trebuie dispreţuit. Nu ştie asta primul-ministru Victor Ponta ?! Pentru că dacă îl dispreţuieşte pe preşedintele ţării, poate că mai dispreţuieşte şi drapelul şi poate şi vreo câteva milioane de cetăţeni.
Acum vine partea lui Băsescu. A devenit halucinant. Mă uit la el şi nu-mi dau seama ce văd. Ştiu, îmi repet, că este actualul preşedinte al României dar trebuie să mă cipuesc pentru a fi sigur că nu visez. După ce a spus aproape pe şleau şi cu o nedisimulată satisfacţie, sinceritate a cărei origini se poate afla în multe activităţi curente, că nu-l informează pe premier în legătură cu acţiuni care ţin de competenţa CSAT şi care vizează terorismul internaţional, acum a mai dat două dume, da’ d-alea, tot aşa de grele! Una, care n-ar putea decât să inducă o panică la nivel naţional, este că între 2014 şi 2020 n-avem un plan cumsecade de atragere a fondurilor europene. Oare o chestiune de genul ăsta n-ar fi trebuit discutată într-un cadru restrâns, cum îi place preşedintelui României să facă în cazuri importante, vezi Omar Hayssam, nu mai există consilieri, în situaţia jenantă în care interesele strategice ale ţării nu sunt capabile să subordoneze afectele primului slujbaş al naţiunii, smartphone-uri, alea-alea, net, chat, mail?
Ş-acum vine a doua, care e şi mai tare! Privatizarea CFR Marfă. Zice Traian Băsescu despre faptul că este o chestiune fundamental importantă pentru România, şi aşa este!, după care tot liderul vizionar zice că nenea ăla, Gruia Stoica, n-are bani şi că umblă pe la bănci să se împrumute, drept pentru care n-o să mai aibă de unde să investească în ce va cumpăra. Ce face preşedintele ţării în atre condiţii? Îl ţine pe primul ministru interimar la Transporturi, ca să-l facă de râs. Cică, „să-şi asume responsabilitatea politică”. Asta-i grija cu care face dragoste primul bărbat al României, nu că România n-o să mai aibă infrastructură feroviară de transport marfă. Lasă, că dacă o duce fără flotă maritimă, o s-o ducă şi fără CFR Marfă! În loc să-l cheme pe Ponta şi să-i spună, nene, uite, eu am informaţiile astea, verifică şi tu, hai să vedem ce putem face, nu! Traian Băsescu se freacă pe mâini că poate-poate şi-o ia Ponta şi respectiv USL-ul peste bot şi are bebeluşul lui de Partid de ce să urle în urechile electoratului. În paranteză, dacă se ratează privatizarea CFR Marfă, n-o să mai fie el singurul român acuzat că a neantizat o cale de transport a ţării. Fără flotă maritimă, fără CFR Marfă, România o să fie în aer, hahahahaha, ce poantă de prost gust!
În condiţiile astea i s-a născut Partidul lui Băsescu, în aceeaşi zi cu cel mai mediatizat bebeluş al Marii Britanii, drept pentru care mama Mişcarea, ar putea să-l boteze după moştenitorul regal. Că tot e asta o competiţie între englezoaice. De exemplu, Partidul Mişcarea Populară David. Doar există Partidul Poporului Dan Diaconescu, care a repurtat un succes electoral, nu-i aşa? Anunţul oficial al naşterii Partidului a fost făcut, fireşte, de doamna Udrea, pedelistă convinsă. De ce nu pleacă şi „Elena din PDL”, ce urmăreşte Traian Băsescu de la nou-născutul său Partid? Să-l combine cu democrat-liberalii după ce o să iasă la pensie Vasile Blaga, adică la anul. Atunci o sa fie nevoie de Boc, Udrea,Videanu, and co. pentru a justifica susţinerea unui candidat unic la preşedinţie. Cel mai probabil Predoiu, iubitul ministru al Justiţiei lui Băsescu.
Deci, pa-pact de coabitare, preşedintele României nu părăseşte jocul politic.

Cutezătorul Dinu Pescariu scoate milioane din spa-uri şi cluburi ilegale

Autor

Catalin Antohe

-

22 iulie 2013

Terenul de pe malul lacului Tei a fost dintotdeauna domeniu public al statului, până în 2003 când a fost preluat, temporar, la Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). În 2004, după preluarea de către RAAPPS, fundaţia lui Dinu Pescariu a încheiat un contract de locaţiune pentru folosirea bazei Cutezătorii, în care se angaja să folosească terenul şi clădirile, timp de zece ani, contra unei chirii de 9000 de euro lunar.

SPA în loc de tenis

Un an mai târziu, în 2005, Guvernul Tăriceanu a trecut baza „Cutezătorii” la loc la Ministerul Educaţiei şi în domeniul public al statului, la insistenţa ministrului Mircea Miclea: „Până în anul 2003 când această bază a fost transferată în administrarea Regiei Autonome <<Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat>> aceasta a fost frecventată de elevii de la cercurile de tenis de câmp şi fotbal ale Palatului Naţional al Copiilor, care îşi puteau desfăşura activitatea (antrenamente, cursuri de iniţiere, competiţii sportive etc.). Prin transferul acesteia (la RAAPPS – n.r.) învăţământul a fost lipsit de un important patrimoniu, strict necesar pentru desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă”.
Întoarcerea bazei la Ministerul Educaţiei şi în domeniul public al statului nu a mai însemnat însă revenirea acesteia în folosul elevilor. Dimpotrivă, sub privirea complice a demnitarilor de la Ministerul Educaţiei, tenismenul Dinu Pescariu şi tatăl acestuia, Dinu Mircea Pescariu senior, au început să ridice, una după alta, clădiri ilegale, care găzduiesc astăzi restaurante de lux şi cluburi cu spa, în care au acces numai ce-şi pot permite abonamente anuale chiar şi de 2.100 de euro. Astăzi, nimeni nu vrea să sesizeze că închirierea bazei nu mai respectă scopul stabilit de hotărârea de Guvern promovată de Miclea.

Cabaret pe domeniul public

De fapt, Dinu Pescariu s-a comportat şi se comportă pe domeniul public taman ca pe moşia proprie, fapt probat şi de destăinurile pe care le-a făcut în presă în urmă cu aproape patru ani. „Dacă iniţial am vrut un club sportiv, mai târziu am realizat că este nevoie şi de alte facilităţi. Acesta a fost primul astfel de club din Capitală şi cred că va ramâne astfel vreme îndelungată, deoarece pun foarte mult suflet în acest business”, spunea fostul tenisman, făcând referire la. terasa La Provence, Pizzeria Capriciosa, cluburile Fratelli şi Cabaret., dar şi la clubul spa, terenul acoperit pentru Squash şi barul lounge.
Clădirile sunt ridicate nelegal, ne-au confirmat specialişti în drept. Nu numai că este ilegal să ridici astfel de clădiri pe domeniul public al statului, dar un contract de locaţiune nu permite decât folosirea şi întreţinerea bunurilor existente, nicidecum ocuparea terenului cu alte construcţii.

Cati Andronescu, la un pas de Parchet

Miniştrii care s-au perindat pe la Educaţie, dar şi funcţionarii de rang mai înalt din minister i-au făcut toate poftele micuţului tenisman, devenit prosper om de afaceri. Au primit la schimb tot felul de avantaje „legale”, precum cardul de membru al clubului, pe baza căruia au scarificat interesul public pe altarul masajelor şi tratamentelor spa gratuite.
Ecaterina Andronescu a mers cel mai departe cu încălcarea legii, semnând în 2009, prin secretarul de stat Mihnea Costoiu (in prezent Ministrul Cercetarii), un act adiţional ilegal, penal chiar, la contractul de locaţiune cu fundaţia Dinu Pescariu, prin care a prelungit termenul de expirare a contractului din 2014 până în … 2034, încălcând flagrant legea proprietăţii publice dar şi Constituţia României. Aceasta prevede că terenurile şi bunurile proprietate publică pot fi închiriate numai prin licitaţie. Or, prelungirea termenului contractului nu putea fi făcută decât după o astfel de licitaţie.
Acelaşi act adiţional mai conţine o serie de clauze „penale” care îi dau voie, cu totul ilegal, lui Pescariu, să se asocieze în participaţiune cu cine vrea el pentru exploatarea bazei Cutezătorii. Cecul în alb pe care i l-a acordat, fostului tenisman, Ecaterina Andronescu, o poate aduce oricând în faţa procurorilor, deoarece asocierea cu bunuri din proprietatea publică nu o poate face decât un organ de stat, nicidecum fundaţia lui Dinu Pescariu, şi numai pentru scopuri de utilitate publică – şcoli, spitale, grădiniţe etc.

Cluburi la leu

Pe 11 decembrie 2012, aceeaşi Ecaterina Andronescu a contrasemnat HG 1173, prin care a fost actualizată valoarea de inventar a bazei Cutezătorii la 186 milioane de lei. Deşi Hotărârea de Guvern menţionează că aceasta ar fi doar valoarea terenului, „Jurnal de Investigaţii” a intrat în posesia inventarului care atestă că valoarea corespunde terenului şi clădirilor.
Numai că, potrivit inventarului, clădirile care găzduiesc clubul, spa-ul, sala de fitness şi barul au valoarea contabilă de 1 (un) leu!!!(facsimil) Ceea ce înseamnă fie că nu au autorizaţie de construcţie, fie că aceasta este falsă! Prin comparaţie, clădirea WC „valorează” 48.458 de lei… Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Fundaţia Dinu Pescariu a avut în 2011, venituri din activităţi economice de peste 10 milioane de lei. Potrivit legii, banii trebuie cheltuiţi în scopul pentru care a fost înfiinţată fundaţia.
„Jurnal de Investigaţii” a insistat, în repetate rânduri, să obţină punctul de vedere al lui Dinu Pescariu , dar acesta a refuzat să răspundă întrebărilor noastre.

Turism „copy-paste” de peste 800.000 de lei la Uricani

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

21 iulie 2013

Un site de zeci de mii de lei, cu informații copiate în proporție de 100% de pe diverse site-uri sau din cărți, fără a se preciza sursa, 11.00 de hărți turistice total greșite şi 10 panouri din scândură cu afişe de calitate îndoielnică. În acest mod promovează orașul Uricani turismul, pe bani europeni, în cadrul programului de dezvoltare regională Regio. La televizor, primarul orașului, Dănuț Buhăescu, vorbește despre nevoia urgentă de promovare a turismului din zonă, având în vedere că mina din localitate este inclusă în programul de închidere a exploatărilor miniere din Valea Jiului.

Un proiect de promovare a turismului în zona Uricani din Valea Jiului a „înghiţit” fix 872.481,40 lei în 21 de luni, banii fiind cheltuiţi pe hărți, broșuri, flyere și un site cu informații greșite, neactualizate și copiate de pe internet.
”Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea produselor turistice specifice din zona oraşului Uricani, Câmpu lui Neag şi Valea de Brazi: elemente de artă populară şi folclorice ale momârlanilor, obiceiurile Nedeii, obiceiuri de Crăciun, resurse naturale, peşteri, pentru a crea o imagine cu impact pozitiv şi atragerea de turişti într-o zonă insuficient cunoscută”, precizează șefii administrației publice din Uricani.
În cadrul proiectului au fost realizate o serie de materiale publicitare, după cum urmează: 11.000 ghiduri turistice,11.000 hărţi turistice, 10.000 flyere în format A4, 1.200 afişe, 15 filme de informare cu o durată de 10-12 minute fiecare, o fotogalerie cu minim 200 de fotografii în format digital, un web-site turistic cu o componentă GIS. „Aceste materiale vor fi distribuite conform planului de marketing agreat de către Autoritatea de Management, contribuind în mod direct la atingerea următoarelor obiective specifice: reînvierea tradiţiilor momârlanilor şi întărirea identităţii lor locale, introducerea în circuitul turistic a peşterilor Dâlma cu Brazi şi Peştera de Gheaţă, stimularea economică locală, reducerea sezonialităţii prin stimularea intereselor turiştilor pentru petrecerea vacanţelor şi miniconcediilor în zonă, sporirea vizibilităţii obiectivelor turistice prin realizarea unei oferte turistice atractive”, spun oficialii primăriei.
Optimiști din fire, aceștia mai susțin că ”implementarea proiectului va conduce la atragerea de turiști și investitori în zonă și dezvoltarea mai multor forme de turism: ecoturism, de afaceri, agroturism, turism ecumenic și sportiv, precum promovarea valorilor culturii locale și a elementelor de unicitate și originalitate pe care turistul le poate descoperi aici”.

Se încurcă în erorile de pe Google

Până aici, toate sună bine. Turismul trebuie promovat, întrucât Uricaniul este cunoscut drept ”poarta de intrare în Retezat”, masiv foarte apreciat de străini. Problema apare în momentul în care studiezi textele de pe site, din broșuri și hărțile.
”Tot proiectul este făcut fără nici un pic de responsabilitate. Dacă analizezi textele de pe site, se observă un dezinteres total al oamenilor care au lucrat la el. Mi se pare doar un motiv de a cheltui bani, inclusiv din bugetul local, când se putea face cu siguranță altceva”, a declarat Daniel Moraru, consilier local din partea PRM la Uricani.
O primă eroare este legată de suprafața administrativă a orașului Uricani. Oficialii uricăneni spun că localitatea este ”orașul cu cea mai mare suprafață administrativă din România”. Însă, la o simplă căutare pe internet, descoperim că Uricaniul, cu suprafața de peste 251 km pătrați, se clasează pe a noua poziție într-un clasament al suprafețelor orașelor din țară. Analizând doar suprafețele administrative ale localităților din Valea Jiului, constatăm că orașul Uricani ocupă locul al doilea, după orașul Petrila, care are o suprafață administrativă de peste 300 kmp.
S-ar putea spune că informația de pe internet este incorectă. Răsfoind ”Strategia de dezvoltare durabilă a microregiunii Valea Jiului”, apărută în 2007, cu contribuția tuturor primăriilor din zonă, la pagina 15, tabelul 1, ”Suprafața municipiilor și orașelor din Valea Jiului, 2005”, putem citi că orașul Petrila are 308,68 kmp, iar orașul Uricani 251,41 km. „Deci poți să fii dobitoc și tot îți dai seama că Petrila e mai mare decât Uricaniul”, spune Moraru.

Oraş cu altitudine fluctuantă

O altă eroare este legată de altitudinea la care se află orașul. Pe prima pagină a site-ului www.turismuricani.ro se precizează că orașul se află la o altitudine de 725-750 m deasupra nivelului mării, pe cea de bun venit se află la o altitudine de 650-700 m, iar la descrierea localității, aflăm că Uricaniul se află la 650-725 m.
A treia eroare este legată de istoria unei localități componente, Câmpu lui Neag. În scripte, Câmpu lui Neag sau Nyakmezeu în limba maghiară, este atestat în 1493. Pe site, istoria a fost modificată, satul înfiinţându-se, în opinia edililor, cu vreo 200 de ani mai târziu. „În ceea ce priveşte Câmpu lui Neag, se pare ca primii săi locuitori au venit din Oltenia nordică, tradiţia vorbind de un haiduc, Neagu, care, fugind din calea turcilor la începutul secolului al XVI-lea, s-a aşezat, mai întâi, la locul numit Dosul Pribeagului şi apoi în lunca Jiului”, scrie pe site-ul de prezentare a oraşului.
Mai mult, partea de „Cultură şi tradiţii” cuprinde pasaje întregi din cartea „Mesajul străbunilor”, scrisă de profesorii Violeta şi Petre Udrea, apărută în anul 2011 la Editura Focus Petroşani, fără a fi precizată sursa. De asemenea, toate traseele turistice sunt copiate din seria „Munţii noştri”, apărută la începutul anilor 70.

De vină e… reticenţa oamenilor

Aceleaşi informaţii greşite din site apar şi pe broşuri, responsabilul de proiect explicând că a apelat la Google din cauza „reticenţei oamenilor”.
„Da, sunt şi greşeli, le recunosc şi eu, dar volumul de informaţii a fost foarte mare. Informaţiile au fost greu de adunat. Practic nu am reuşit să adunăm informaţiile. De exemplu, am căutat înnebunit cu salvamontiştii două zile peştera Dâlma cu Brazi, că cei de la speologie n-au vrut să ne spună unde se află. Am căutat pe Google din cauza reticenţei oamenilor. E foarte greu să faci de la zero ceva”, mărturiseşte Viorel Mihăilescu, funcţionarul din Primăria Uricani responsabil cu proiectul, care nu a ştiut să spună de ce, dacă tot materialul e copiat, se precizează că drepturile de proprietate intelectuală pe textele respective aparţin administraţiei locale.
Cât despre costul site-ului de promovare a turismului uricănean, acesta se ridică la 49.500 de lei, fiind realizat de societatea comercială HoliSun din Baia Mare, firmă abonată la banii instituţiilor publice. De-a lungul vremii, HoliSun a prestat servicii, printre alţii, pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria Cluj-Napoca, Autoritatea Naţională pentru Calificări, Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Camerele de Comerţ din Satu Mare şi Bistriţa, precum şi pentru instituţii de învăţământ importante din ţară.
Tot site de promovare turistică a realizat şi pentru Primăria Cluj-Napoca, www.visitcluj.ro, care arată mult mai agreabil şi conţine mai multe informaţii. Site pentru care s-au plătit 35.200 lei, nu 49.500 lei. Totuşi, în prezentarea HoliSun se arată că cel mai scump site porneşte de la 500 de euro.
Iulian Popa, director de marketing în cadrul HoliSun, a declarat pentru „Jurnal de Investigaţii” că informaţiile introduse pe site nu erau responsabilitatea angajaţilor firmei. Cât despre motivul pentru care site-ul Uricaniului a costat cu 14.300 de lei mai mult decât cel al Clujului, Iulian Popa nu a putut da prea multe detalii. „Nu eu am semnat contractul şi nu ştiu ce se află în spatele lui”, susţine el.
Cât de util este www.turismuricani.ro? Nu este. La sfârşitul lunii iunie, în zona Uricaniului au venit într-o acţiune peste 120 de turişti, care nu aveau cunoştinţă că există un site de promovare a turismului.
„Eu habar nu aveam că există aşa ceva. Şi nici unul dintre turiştii pe care i-am condus aici nu ştia despre site, broşuri sau hărţi. Am întâlnit pe drum vreo 10 panouri, din care n-am înţeles nimic. De acolo înţelegem că s-au cheltuit nişte bani şi atât. De banii ăştia făceam un oficiu de promovare a micilor întreprinzători în turism, cum este în afara ţării. Am dat numeroase telefoane pentru a afla dacă sunt pensiuni în zonă, câte locuri libere sunt, ce servicii se mai oferă. Site-ul agenţiei mele a costat 300 de euro”, declară Gabriel Miricescu, directorul unei agenţii de turism din Craiova.

Omar Hayssam a fost adus în ţară. Vezi aici legăturile lui cu Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc dar şi cu Petre Mihai Băcanu

Autor

Adrian Bărbulescu

-

19 iulie 2013

Condamnat, printr-o sentinţă judecătorească din 2007 la 20 de ani de închisoare pentru terorism, în cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak, sirianul Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române şi va fi adus în ţară. Anunţul a fost făcut vineri dimineaţă de Administraţia Prezidenţială. Sirianul este un personaj controversat, implicat în mai multe cazuri de contrabandă cu ţigări şi fraude financiare.

Pe parcursul şederii sale în România, Hayssam a avut legături cu vârfuri din lumea poltitică, inclusiv printre apropiaţii fostului preşedinte Ion Iliescu, dar şi cu zona mass-media, prin inremediul jurnalistului Petre Mihai Băcanu. Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a precizat că nu se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare despre aducerea în ţara a omului de afaceri, menţionând doar că preşedintele Băsescu le mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune. „În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, a informat, printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu.

„Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6,40”, a precizat Oprea. Hayssam Omar este un om de afaceri născut în 1963 în Siria. El a fost implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007, a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare şi la o despăgubire de câte două milioane de lire pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti răpiţi în Irak în 2005. Omar Hayssam a venit pentru prima oară în România în urmă cu mai bine de 25 de ani. A făcut facultatea la Bucureşti şi şi-a început afacerile înainte de 89, alături de unchiul său Mohamed Farzat, deconspirat ulterior ca fiind ofiţer al serviciilor de informaţii siriene.

În anii 90, Hayssam a înfiinţat sute de firme pe care le înstrăina după ce derula afaceri păguboase pentru partenerii săi şi pentru stat. Tot în acea perioadă, sirianul a devenit membru al PSD, iar în 2004 a fost propus de Mircea Ursache (fost şef al AVAS) pentru un loc eligibil la alegerile parlamentare. Nu a mai ajuns însă pe liste, fiind eliminat la cererea expresă a premierului de la acea vreme Adrian Năstase. După izbucnirea scandalului legat de răpirea celor trei ziarişti, presa a relatat că Hayssam se învârtea în cercurile apropiate fostului preşedinte Ion Iliescu, însoţindu-l pe acesta în patru vizite oficiale făcute în străinătate. Tot presa a scris despre relaţia apropiată a lui Hayssam cu Viorel Hrebenciuc.

Ceea ce se cunoaşte mai puţin este însă legătura sa strânsă de afaceri cu directorul de la acea vreme al cotidianului România liberă, Petre Mihai Băcanu. Includerea lui Ovidiu Ohanesian în grupul de ziarişti care ulterior a fost răpit în Irak a fost făcută la cererea lui Băcanu. Intermediar în relaţiile de afaceri dintre Băcanu şi Hayssam era ziaristul Ion Bocioacă, fost şef al secţiei Sport a cotidianului amintit. Acum la pensie, Bocioacă s-a retras cu soţia la vila sa din Spania şi nu a mai revenit în România.

Relaţia lui Băcanu cu Omar Hayssam poate fi lesne observată studiind presa vremii. În timp ce toate ziarele făceau dezvăluiri despre privatizarea frauduloasă a Băneasa SA (fosta IPRS) cu omul de afaceri sirian, cotidianul România liberă publica, la ordinul directorului Băcanu, reportaje publicitare în care erau scoase în evidenţă „realizările” lui Omar Hayssam la întreprinderea amintită, acum aflată acum în faliment.

Moartea-n vacanţă cu autocarele senatorului Viorel Grigoraş

Autor

Dănilă Chirovici

-

19 iulie 2013

Un prosper om de afaceri din judeţul Botoşani, senator PNL, este acuzat de fraudă. Viorel Grigoraş, patronul firmei de transport RVG Speed SRL, a băgat adânc mâna în buzunarul statului, însuşindu-şi sute de mii de dolari din bugetul de pensii prin decontarea unor bilete fictive. Un control în care au fost implicate mai multe instituţii ale statului a scos la iveală că respectiva firmă a dus şi adus de pe litoral, cu autocarul, persoane care muriseră de ceva vreme. Scriptic însă respectivii încă trăiau, ba chiar se bucurau probabil de sejururi în staţiunile de pe malul Mării Negre.

Legea 189/2000 prevede că persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori prizonierii au anual dreptul la şase călătorii dus-întors cu mijloace de transport auto. Beneficiarii primesc “taloane verzi”, care sunt decontate sută la sută de Casa Judeţeană de Pensii (CJP).
În aprilie 2012 Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a cerut tuturor caselor judeţene o situaţie privind tichetele decontate pe traseul Botoşani – Constanţa pentru beneficiarii amintitei legi. Controlul a scos la iveală o mulţime de nereguli. CJP Botoşani a descoperit astfel peste 350 de bilete care au fost prezentate la decontare de către transportator pentru persoane decedate sau care au fost refuzate la plată din alte motive. Mai exact, prin intermediul CNPP s-a realizat o confruntare a bazei de date cu persoanele care ar fi călătorit pe traseul menţionat cu informaţiile furnizate de Evidenţa Populaţiei. Concluzia: în ziua transportului multe dintre persoanele care în acte fuseseră duse sau aduse la şi de la Constanţa sau în alte localităţi de pe traseu erau deja decedate.

Frauda, înlesnită de birocraţie

Transportul morţilor a fost posibil şi ca urmare a modului deficitar în care comunică între ele instituţiile din România.
Nu toţi persecutaţii şi deportaţii sunt şi pensionari, ceea ce înseamnă că atunci când unii dintre ei încetează din viaţă nu solicită ajutor de deces, iar Casa Judeţeană de Pensii nu are de unde să ştie dacă persoana pentru care se cere decontarea unui bilet subvenţionat mai este sau nu în viaţă. CNPP trimite doar trimestrial la CJP o bază de date cu decedaţii, însă cum, de obicei, taloanele se dau de la începutul anului, dacă o persoană moare pe parcursul anului, nu-i mai poate fi luat înapoi biletul. După confruntarea amintitelor baze de date, dacă se află că o persoană a decedat şi totuşi a figurat că a beneficiat de un transport gratuit, se solicită transportatorului restituirea contravalorii tichetului.
Dar asta nu este tot. Unele taloane au fost refuzate la plată de CJP Botoşani deoarece prezentau ştersături. De exemplu, era radiată o localitate şi trecută deasupra o alta. Alte taloane nu aveau ştampilă, iar altele aveau trecute pe traseu localităţi care nu existau pe acea rută, cum ar fi de exemplu Constanţa – Suceava în condiţiile în care cursa era Constanţa – Botoşani. Astfel, asupra altor peste 2.500 de tichete planează suspiciuni. În unele cazuri a atras atenţia numărul foarte mare de călătorii, 8 – 11, pe care persoane vârstnice le făceau scriptic doar într-o lună.
Apoi, o practică generală la transportatori era aceea de prezentare spre decontare a unui număr uriaş de bilete în primele una, două luni din an, când pensionarii, veteranii, persecutaţii şi ceilalţi beneficiari de cupoane pentru călătorii subvenţionate s-ar fi îngrămădit să circule prin ţară, inclusiv spre litoral. Suspect este şi faptul că octogenari şi nonagenari ar fi fost plimbaţi pe arşiţa verii spre malul mării şi nu o dată, chiar de două ori într-o lună de sezon estival.

100.000 $ într-un singur an

Firma care în perioada 2008 – 2012 a fost titulara licenţei pe ruta Botoşani – Constanţa este RVG Speed SRL, societate la care unic acţionar este actualul senator PNL de Botoşani Viorel Grigoraş.
Deşi la prima vedere afacerea nu pare a fi una de amploare, în evidenţele CJP Botoşani se află aproape 1.200 de persecutaţi şi deportaţi care beneficiază de călătorii gratuite pe baza Legii 189/2000 şi alţi peste 1.000 conform Decretului Lege 118/1990, ceea ce înseamnă peste 2.200 de potenţiali clienţi. De altfel, CJP Botoşani a decontat către SC RVG Speed SRL, numai în ultimul an, aproximativ 330.000 de lei, echivalentul a 100.000 de dolari.
Izbucnit tocmai de anul trecut, scandalul transportului morţilor pe litoral a ajuns în atenţia Gărzii Financiare abia la jumătatea lui 2013. Pe 13 iunie instituţia a trimis o adresă la CJP prin care solicită documentele de decontare pe patru ani depuse de firma controlată de Viorel Grigoraş. „În vederea finalizării unor verificări la SC RVG Speed SRL Botoşani, CIF 14555141, vă rugăm a ne comunica, cu celeritate, în copie documentele depuse la instituţia dvs în vederea decontării biletelor speciale de călătorie gratuite, acordate conform prevederilor Decretului-Lege nr. 188/1990 şi Legii nr.189/2000, aferente perioadei 2008-2012 (borderoul cupoanelor talon detaşabile şi situaţia centralizatoare a borderourilor). De asemenea, vă rugăm a ne comunica valoarea sumelor decontate, precizându-ne: numărul, data documentului de plată şi suma achitată” se arată în adresa semnată de Cristian Calimandruc, comisar şef la Garda Financiară Botoşani.

Dosar de înşelăciune la Parchet

Încă din 2012, organele de cercetare penală din Botoşani începuseră o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
La începutul anului în curs, după ce Viorel Grigoraş a dobândit calitatea de parlamentar, ancheta a fost însă oprită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi declinată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Asta deoarece, potrivit Codului de Procedură Penală, în situația în care persoanele cercetate sunt validate ca deputat sau senator, prin hotărâri ale Camerei Deputaților sau Senatului, publicate în Monitorul Oficial, cauzele sunt de competența PICCJ.
Totuşi în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani ar exista o sesizare cu privire la activitatea RVG Speed SRL. „Ştiu că era o anchetă la Parchetul de pe lângă Judecătorie în urma unei sesizări făcute anul trecut”, a declarat procurorul Aurel Simion, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Mai multe informaţii despre dosarul în cauză nu au putut fi aflate, dat fiind faptul că purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătorie, Ciprian Mihai, se afla în concediu de odihnă. În lipsa sa, nici un alt procuror sau vreo persoană din conducerea instituţiei nu a avut disponibilitatea de a discuta cu Jurnal de Investigaţii, din diverse motive, solicitând prin echipajul de jandarmi de la intrarea în instituţiei revenirea la o dată ulterioară, când lui Ciprian Mihai i se va finaliza concediul.

Senatorul nu se teme

Contactat cu privire la solicitarea făcută de Garda Financiară către Casa Judeţeană de Pensii, senatorul Viorel Grigoraş nu a văzut ceva anormal în emiterea acestei adrese, menţionând că astfel de controale sunt extrem de frecvente.
„Într-adevăr, este un control aşa cum se obişnuieşte în general, nu este un control numai la mine, ci şi la alţi transportatori. Sunt făcute şi de Finanţe, şi de Poliţie şi de ARR, este control, ştiu, că mi-a spus contabila”, a explicat Viorel Grigoraş.
Parlamentarul nu crede că aceste verificări au vreo legătură cu ancheta deschisă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) încă de anul trecut, dat fiind faptul că nici nu a fost contactat de vreun organ de cercetare penală şi nici nu a fost chemat vreodată la audieri. „Nici până în ziua de astăzi nu am fost chemat niciunde. Mă gândesc că poate exista, dar eu încă nu am fost citat, nu am fost chemat, nimic, deci aici pe chestia asta de un an de zile tot aud. Dar atât timp cât nu am fost citat nicăieri…”, a mai spus senatorul.
Mai mult decât atât, acţionarul la firma de transport persoane a mai explicat şi faptul că, în cazul unor situaţii în care ar exista suspiciuni că talonul de călătorie ar aparţine unei persoane decedate, acest lucru nu poate fi verificat şi de şoferii de pe maşinile de transport în comun. „Tot ce s-a făcut, s-a făcut cu respectarea legilor şi s-a lucrat legal. Toate biletele speciale au fost verificate, unde nu a fost în regulă s-a tăiat, s-a dat jos înainte de a se face plăţile. Şi apropos de chestia asta cu morţii, trebuie să privim altfel, nu superficial, deci mulţi nu pot utiliza biletele speciale de călătorie. Este posibil ca pe parcursul anului să decedeze, dar nu poate şoferul la uşa autobuzului să vadă exact cum îl cheamă, îi cere doar legitimaţia”, a continuat Grigoraş să se disculpe.

Vara ambuteiajelor austriece pe podul de la Agigea

Autor

Darius Martinescu

-

12 iulie 2013

Peste 4,7 milioane euro sunt irosiţi în reparaţia podului rutier de peste Canalul Dunăre- Marea Neagră. Lucrările de reparaţii sunt blocate de jumătate de an, iar structura de rezistenţă a podului este în pericol. Modul haotic în care s-au făcut asfaltările au dezechilibrat platforma podului, iar hobanele au cedat. Statul nu mişcă un deget pentru rezolvarea situaţiei iar sezonul estival se anunţă un adevărat calvar pentru şoferii care vin la mare.

Turiştii care vor porni spre litoral cu maşina în această vară trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Vitezei ridicate cu care se circulă pe Autostrada Soarelui i se va opune, chiar la ultimul kilometru de autostradă, un adevărat calvar rutier.
Indiferent cu ce viteză vin maşinile spre mare pe A2, odată ajunse la sensul giratoriu de lângă podul Agigea, vor circula bară la bară, pe câte un singur fir de mers. Reparaţia podului de la Agigea, de peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, ar fi trebuit să se încheie pe 15 martie 2013, însă mai trece încă o vară fără ca autorităţile statului să se ţină de cuvânt.

Blestemul lui Manole şi… Dorel

Podul DN km. 8+ 988, aşa cum este denumit în limbaj tehnic podul de la Agigea, a făcut îniţial parte din cele zece poduri din regiunea Dobrogei ce trebuia modernizate cu fonduri europene.
Conceput la sfârşitul lui 2010, în mandatul fostului ministru al Transporturilor Anca Boagiu, proiectul a îmbrăcat forma unei Hotărâri de Guvern, podului de la Agigea fiindu-i alocat un fond de peste 24 milioane de lei, bani ce urmau să fie asiguraţi în sistem de cofinanţare de către statul român şi Banca Europeană pentru Reconstruţie şi Dezvoltare. Ulterior, din cele 10 poduri, în program au mai rămas doar două, cele de la Agigea şi Giurgeni. Asta pentru că, la acea vreme, ministerul condus de Boagiu nu a fost capabil să asigure procentul de 42% din valoarea toatală a investiţiilor, conform înţelegerii cu BERD.
În fine, chiar şi aşa toată lumea aştepta cu sufletul la gură inaugurarea primului şantier de reparaţii la podul Agigea. Din motive electorale, începerea lucrărilor la pod a fost amânată pentru anul viitor, astfel că abia în vara lui 2011, chiar când podul Agigea a împlinit 28 de ani de la inaugurare, au apărut muncitorii pe şantier. Contractul de reparaţii avea la acea dată o valoare de 4.720.606 euro, cu tot cu TVA, iar executant a fost desemnată compania Bilfinger Berger Baugesellschaft din Austria. Termenul de execuţie a contractului era de 24 de luni, iar obiectivul general al proiectului îl reprezenta efectuarea lucrărilor de consolidare, de reparaţii, înlocuire sistem rutier, parapete şi instalaţii electrice, precum şi consolidarea malurilor.
Numai că, exact ca în legenda Mânăstirii Argeşiului, chiar când e pe cale să împlinească doi ani de la începerea reparaţiilor, podul de Agigea se află într- o situaţie mult mai proastă. În loc să finalizeze lucrările de şantier, construcţorii caută disperaţi soluţii pentru consolidarea sistemului de rezistenţă. Sistemul de hobane (cablurile de susţinere) a cedat la sfârşitul anului trecut iar până la rezolvarea acestei probleme, programul de reparaţii bate pasul pe loc.
„Lucrările de modernizare au fost întrerupte”, a precizat Marin Dima, directorul regional Conszanţa al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Se pare însă că tocmai asfaltarea defectuoasă a căii de rulare a podului a dezechilibrat structura de rezistenţă iar hobanele au început să se fisureze. Specialiştii în drumuri şi poduri susţin că însuşi executantul lucrărilor de modernizare a dat ultima lovitură podului uzat, prin decopertarea asfaltului pe unui singur sens de mers şi redirecţionarea traficului rutier pe celălalt sens.
Astfel a rezultat o diferenţă de aproximativ 200 de tone între laturile podului, greutate care a înclinat calea de rulare a podului şi în final a dus la fisurarea sistemului de hobane. Potrivit specialiştilor, asfaltările repetate şi efectuate în mod deficitar, respectiv straturile de asfalt au fost adăugate unele peste altele, au dus la suprasolicitarea podului. Nu se ştie cu exactitate care au fost cauzele şi dacă podul era deja afectat înainte de demarearea programului de modernizare, CNADNR tace mâlc, însă din modul s-au chinuit la sfârşitul anului trecut constructorii să monteze contra cronometru hobanele suplimentare reiese că podul a fost întradevăr, serios afectat.

Reflectoare de 650.000 euro

Raportul de cost în cazul podului de la Agigea este de 17.746,6 euro pentru reparaţia unui metru liniar de pod.
Spre comparaţie, cu această sumă îţi poţi cumpăra un autoturism din clasa medie superioară sau banii ar fi suficienţi pentru construcţia (atenţie, nu reparaţia) a peste patru metri pătraţi de şosea suspendată la 245 de metri deasupra solului pe celebrul viaduct Millau din Franţa, considerat cel mai înalt pod hobanat din Europa. Minune a tehnicii, viaductul Millau are o înălţime totală a stâlpilor de 343 de metri (puntea, respectiv calea de rulare a maşinilor este deasupra norilor), o lungime de 2.460 de metri, un cost de puţin peste 4.000 euro pe metru patrat şi a fost ridicat în numai patru ani.
Millau a costat peste 320 milioane de euro şi are o garanţie de 120 de ani (!?). La noi, „minunea” tehnicii de la Agigea se mândreşte cu aproape 30 de ani fără nici un fel de lucrări de întreţinere la sistemul de hobane. Cireaşa de pe tort o constituie faptul că, deşi vai de capul lui, cu hobane obosite şi fără banii pentru reparaţii, podul de la Agigea dispune de un modern sistem de iluminare, care include zeci de proiectoare şi sute de becuri. Sistemul de iluminat a fost inaugurat în decembrie 2007 şi a costat nu mai puţin de 650.000 de euro, adică a şaptea parte din costurile programului de modernizare aflat în derulare.
Iluminatul a fost inaugurat cu o ceremonie organizată chiar pe pod, iar şoferii aflaţi în trafic şi care au fost martorii aprinderii primului bec au primit rovignete gratuite din partea conducerii CNADNR. Ce o fi fost în capul şefilor CNADNR atunci când au aruncat pe fereastră această sumă în loc să finanţaze măcar ungerea hobanelor podului, operaţiune pe care mereu au amânat- o din lipsa banilor şi care, dacă ar fi fost făcută periodic, nu s-ar fi ajuns în situaţia de astăzi, nu se ştie. Cert este că podul va intra în sezonul estival cu hobanele betegite.

Întârzieri succesive

După rezolvarea situaţiei critice de la sfârşitul anului trecut, respectiv modificarea părţii superioare a stâlpului principal şi sudarea de noi hobane, suplimentare, conducerea CNADNR a promis că până pe 15 martie podul va fi redat circulaţiei pe ambele sensuri.
Cum însă, după montarea hobanelor suplimentare, nu s-a mai făcut nimic la pod, compania a devansat termenul de finalizare a lucrărilor la 1 Mai. Potrivit specialiştilor consultaţi de Jurnal de Investigaţii, podul nu va fi terminat în această vară. „Chiar dacă se identifică soluţia tehnică pentru schimbarea sistemului de hobane, lucrările vor dura mai multe săptămâni. Nu cred că CNADNR are în prezent banii necesari, iar contractul aflat în derulare a fost blocat”, a precizat, sub protecţia anonimatului, un specialist în construcţii.
De altfel, nu trebuie să fii nici un inginer sau expert în construcţii pentru ca să-ţi dai seama că, în ritmul actual în care continuă, sau mai bine zis nu continuă, lucrările la pod, întreg procesul de reabilitare va dura mult mai mult decât estimările iniţiale. Mai ales că şantierul podului era în continuare blocat la finele lunii aprilie iar circulaţia se desfăşoară cu restricţii, pe doar un singur fir.

Sorin Oprescu, baron peste nouă judeţe

Autor

Adrian Bărbulescu

-

12 iulie 2013

Nouă judeţe, plus Bucureştiul, se vor afla sub stetoscopul lui Sorin Oprescu, care va deveni astfel, din „simplu” primar al Capitalei, cel mai influent baron regional. Primăria condusă de Oprescu se pregăteşte să preia, de la Ministerul Transporturilor, Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB). Numai că edilul nu se mulţumeşte cu actuala arie de acoperire a AMTB, limitată la Bucureşti şi judeţul Ilfov, şi trage sforile pentru a îngloba în aceasta localităţi din alte opt judeţe. Proiectul de lege în acest sens elaborat de Primăria Municipiului Bucureşti aşteaptă momentul prielnic pentru a fi aprobat.

Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB) se pregăteşte să renască precum pasărea Phoenix, resuscitată de doctorul Sorin Oprescu, care astfel va deveni cel mai „greu” baron local din România.
Asta pentru că, alături de Bucureşti şi judeţul Ilfov, în raza de coordonare a Autorităţii vor intra alte opt judeţe: Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Buzău, potrivit unui proiect de lege elaborat de Primăria Capitalei.
Dar să vedem mai întâi cum s-a ajuns în situaţia de a avea, pe hârtie, autoritate metropolitană de transport dar care să fie total nefuncţională. În urmă cu doi ani de zile, la presiunea Fondului Monetar Internaţional, Guvernul Boc a dispus, prin Ordonanţa nr. 21/2011, înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB).
Rolul acesteia trebuia să fie coordonarea tuturor modurilor de transport de pe teritoriul Bucureştilor şi al judeţului Ilfov, introducerea unui sistem unitar de taxare, valabil şi la RATB, şi la Metrorex, dar şi la microbuzele şi autobuzele operatorilor privaţi şi la trenurile regionale de călători.

Atribuţiuni doar pe hârtie

Atribuţiuni care au rămas doar în paginile Monitorului Oficial, căci, în practică, transportul public de călători se desfăşoară în continuare haotic, fără niciun fel de coordonare între operatori. Fiecare dintre aceştia are alt sistem de tarifare, se suprapun traseele şi aşa mai departe. De când s-a înfiinţat, AMTB a funcţionat la limita de avarie, în condiţiile banilor insuficienţi primiţi de la bugetul statului şi în lipsa unui algoritm care să stabilească ce contribuţie îi revine fiecărei entităţi administrative – Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov şi primăriile ilfovene.
„Menţionăm că niciuna dintre atribuţiile AMTB prevăzite la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, aprobată prin Legea nr. 8 din 6 ianuarie 2012, nu au fost exercitate de MTI (Ministerul Transporturilor şi Infrasctructurii – n.red.), nefiind stabilite ca şi atribuţii, prin niciun act normativ în vigoare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege menţionat. Perfect adevărat, lucru constatat şi de experţii Băncii Mondiale, într-un raport finalizat la finele anului trecut.

Angajaţi puţini şi slab pregătiţi

Specialiştii instituţiei bancare internaţionale au identificat şi cauzele care au dus la nefuncţionarea AMTB. Unul dintre primele motive este lipsa de personal: „Restructurările recente ale bugetului MTI accentuează mai tare anomalia din cotextul dispoziţiilor Legii 8/2012, conform cărora AMTB trebuie să fie finanţată în primul rând şi administrată de MTI”. Apoi, raportul remarcă faptul că „nu numai că personalul total aprobat este inadecvat, dar nici nivelul de remuneraţie implicit al bugetului aprobat nu este la un nivel care să atragă calificările profesionale necesare AMTB”. Cu alte cuvinte, oameni puţini şi slab pregătiţi.
Pe de altă parte, strategia de transport îi revine AMTB, însă alte funcţii de transport urban, cum ar fi managementul traficului, sunt îndeplinite de Primăria Capitalei. Un alt impediment în desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţii AMTB l-a constituit anul electoral 2012, cum remarcă autorii raportului: „Constrângerile asupra bugetului MTI au limitat finanţarea către AMTB, iar anul 2012 fiind an electoral, cu alegeri plasate în ultimele 3 luni ale anului calendaristic, depunerea proiectului de buget nu a fost făcută într-un termen acoperitor pentru funcţionarea corespunzătoare a AMTB”.
Pornind de la cele constatate de experţii Băncii Mondiale, care au sesizat faptul că înfiinţarea AMTB a fost făcută doar de ochii finanţatorilor internaţionali, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au întocmit un proiect de lege care aşteaptă momentul prielnic să fie aprobat. „Prin prezentul act normativ se aprobă desfiinţarea AMTB din subordinea MTI şi înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti în coordonarea aparatului propriu al autorităţii publice locale a Municipiului Bucureşti, care să funcţioneze ca o autoritate de reglementare şi coordonare a transportului public suprateran şi subteran în corelaţie cu transportul zonal pe calea ferată şi punctele de acces auto spre şi dinspre Capitală”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Doctorul ridică miza

Toate bune şi frumoase, numai că doctorul Oprescu plusează în textul proiectului propriu-zis, extinzând aria de acoperire a noii autorităţi. Iată ce se prevede la articolul 7, alin 1, din document: “Aria de acoperire geografică a activităţii ATMB (Autoritatea de Transport Metropolitan Bucureşti – n.red.) include Municipiul Bucureşti şi localităţi din zona sa regională de influenţă în tranbsport şi anume din judeţele: Ilfov, Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Buzău, cu posibilitatea de extindere”.
Deci, în cazul în care proiectul va deveni literă de lege, Sorin Oprescu va fi “jupân” peste municipiul Bucureşti şi peste nouă judeţe. Şi asta pentru că primarul general va deţine controlul absolut al instituţiei.
“Primarul general al Municipiului Bucureşti va asigura conducerea operativă a ATMB, ca preşedinte executiv, care este ordonator principal de credite”, se stipulează la articolul 11. Apoi, se prevede constituirea unui Consiliu de Cooperare Regională (CCR), ca organ deliberativ (pe principiul consiliilor locale). Şi aici, Sorin Oprescu va deţine controlul. Din cei 11 membri ai Consiliului, trei vor proveni din aparatul propriu al primarului general şi trei din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), unde majoritatea aparţine USL. Ministerelor Transporturilor, Dezvoltării Regionale şi Finanţelor le revin câte un membru, în vreme ce administraţiile locale din zona de acoperire a ATMB vor fi reprezentate, în total, doar de doi membri.

Indemnizaţii atractive

Cu certitudine, va fi mare îmbulzeală pentru a prinde un loc în CCR, deoarece indemnizaţiile de şedinţă nu sunt deloc de neglijat – “30% din retribuţia directorului general/preşedintelui executiv al ATMB” (art. 18). Cum, potrivit ultimelor date disponibile, salariul lui Sorin Oprescu este de 4.700 de lei, rezultă că fiecare membru al CCR va încasa 1.410 lei pentru câteva ore de şedinţă.
„Jurnal de Investigaţii” a semnalat încă din toamna anului 2011 faptul că înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti s-a făcut pe picior, fiind incluse în aria sa de acoperire doar Bucureştii şi Ilfovul. Aceasta în condiţiile în care localităţi foarte apropiate de Capitală se află pe razele administrative ale altor judeţe. Este, de exemplu, cazul localităţilor Adunaţii Copăceni sau Bolintin, care se află pe raza administrativă a judeţului Giurgiu, deşi sunt la nici 10 km de Bucureşti.
Însă, în forma propusă de Primăria Capitalei, noua Autoritate pare să concentreze prea multă putere în mâinile unui singur om. Fie că se numeşte el Sorin Oprescu sau altfel.

Străinii dau târcoale aurului dacic

Autor

Dănilă Chirovici

-

1 iulie 2013

După ce a fost exploatat mii de ani, „aurul dacic” din judeţul Hunedoara a devenit brusc neinteresant. Guvernanţii au motivat că e prea scump să-l mai extragă şi au închis una după alta exploatările aurifere. Închiderile s-au făcut însă fără respectarea normelor, în ciuda fondurilor uriaşe pompate în aceste activităţi. Paradoxal este faptul că, după închiderea minelor, preţul aurului a crescut de şase-şapte ori, ceea ce ar fi făcut ca acum exploatările să fie profitabile. De curând, firme străine au început să facă prospecţiuni în zonă

Perimetre aurifere care sute sau mii de ani au asigurat prosperitatea zonelor respective sunt acum circuri ale foamei, de unde hoţii s-au servit în voie. Fostele comunităţi miniere au devenit, peste noapte, zone defavorizate sau sate de vacanţă pentru bogaţi. Blestemul aurului dacic a lovit crunt Ţara Zarandului, considerată nu de mult bazinul aurifer al României.
La Mina Barza, în zona Brad, s-a extras aur timp de 2.100 de ani, până în 2007, când s-a pus lacăt pe exploatarea minieră unde se spune că era cel mai pur aur din Europa. Declinul începuse cu ceva timp în urmă, când numărul angajaţilor s-a tot restrâns, iar în final s-a constatat că aurul dacic era prea scump, iar preţul pe piaţă scăzut.
Florin Cazacu a lucrat 18 ani la această mină şi timp de 10 ani a fost lider sindical, asta până în 2004 când a devenit primar al Bradului. Din important perimetru aurifer, Bradul a devenit mai întâi zonă defavorizată, iar ulterior a rămas şi fără acest statut. „Închiderea Minei Barza a afectat foarte grav nivelul de trai în întreaga zonă. În 1990, aici lucrau 5.000 de oameni şi pe o rază de 40 km exista transport pentru muncitori”, spune Cazacu.
Încă din perioada interbelică se punea problema găsirii unor alternative în cazul în care zăcământul se va epuiza. Într-un document din 1936, societatea Mica, care exploata aurul, menţiona faptul că producţiile mari nu trebuie să bucure conducerile exploatărilor, pentru că, în timp, zăcământul va sărăci. “Trebuie create alternative, pentru ca altă industrie să ia locul acesteia, când va apune”, se arăta în document.
Din păcate, până în 2007, anul în care s-a luat decizia închiderii tuturor exploatărilor aurifere, nimeni nu s-a gândit să creeze alternative în aceste zone monoindustriale şi aici e vorba de Brad, Roşia Montană, Abrud, Baia de Arieş şi alte localităţi. În 1998 s-a creat un statut de zonă defavorizată pentru anumite regiuni care depindeau de exploatările miniere, dar această facilitate nu a reuşit să atragă investitori.
Decizia de renunţare la minerit a fost luată într-un moment total neinspirat. „Imediat după ce au fost închise exploatările, preţul la principalele metale a crescut vertiginos. După închiderea Exploatării Miniere Barza, preţul aurului a crescut de şase-şapte ori, costurile nu au crescut în acelaşi ritm şi astăzi mina ar fi fost rentabilă”, spune Cazacu. În 2006, Mina Barza, care aparţine de Compania Naţională Minvest Deva, a intrat în program de închidere şi ecologizare pentru care au fost alocaţi de la bugetul de stat 14,625 milioane de lei.
Jaf cu banul public, după cum explică Florin Cazacu. „Nici nu a avut loc o închidere făcută după normele tehnice ale unei exploatări miniere. Exploatările au fost părăsite şi a fost declarată procedura falimentului. Minele nu au fost închise, din punct de vedere tehnologic, aşa cum impune legea”, spune actualul primar. El a continuat, arătând că minele au fost părăsite, iar apele au început să se ridice în puţuri. “Au început să scoată fierul vechi, au distrus orice însemna funcţionalitate din punct de vedere tehnologic. Incintele miniere nu au mai fost păzite, iar lichidatorii care au preluat activele minei au avut un singur scop, respectiv să vândă cât mai repede fierul vechi. Hoţii de fier vechi au acoperit marile hoţii ale lichidatorilor”, arată fostul lider de sindicat.

Sat de vacanţă în loc de mină

Un alt studiu de caz în reprezintă zona Săcărâmb, acolo unde se extrăgea un aur atât de special încât a primit numele de „săcărâmbită”, de 24 de karate.
Activitatea în zonă a fost întreruptă definitiv în 2006, iar Săcărâmbul s-a transformat dintr-o zonă minieră într-un sat de vacanţă. Cu vreo 300 de ani în urmă, zona era considerată El Dorado-ul Europei. Aici s-a descoperit unul dintre cele mai bogate zăcăminte de aur şi argint din Europa, aşa că imediat locul a atras muncitori din mai toate părţile fostului Imperiu Habsburgic.
În perioada 1748 – 1876, Săcărâmbul a fost considerat cel mai rentabil complex minier din Europa, de aici fiind extrase peste 40 de tone de aur. Încet – încet zona a devenit pustie, iar activitatea extractivă a intrat în declin. Între 1960 şi 1970, de la Săcărâmb se mai scoteau 200 kg de aur pe an şi mai bine de 2.000 kg de argint, pentru ca în anii ‘80 galeriile să înceapă să se închidă, rând pe rând. În 2006, mina s-a închis definitiv.
Satul nu a murit, iar în urmă cu vreo 10 ani în locul exploatărilor aurifere au început să răsară casele de vacanţă. Acum, în Săcărâmb mai locuiesc permanent doar 165 de suflete, însă vara şi în week-end se mai adună aproximativ 50 de persoane.

Certejul, o istorie prăfuită

O altă filă a istoriei aurifere s-a scris la Certej, acolo unde există doar un perimetru minier neecologizat şi un proiect de redeschidere a unităţii extractive.
Aici s-a extras aur timp de sute de ani, până în 2006, când mina a fost închisă pentru că era neprofitabilă. Altfel spus, costurile de producţie erau prea mari faţă de venituri, aşa că s-a pus lacătul. A rămas însă poluarea, la cote inimaginabile, mai ales vara, când praful se ridică peste comună. „E o poluare excesivă, pentru că nu s-a făcut nici un fel de ecologizare a perimetrului exploatabil la vechea mină. Au început să închidă gurile de mină, dar asta nu înseamnă că au şi tratat acel complex chimic dăunător”, a declarat primarul Petru Câmpian.
Poluarea are drept cauză gurile de mină, incorect închise, prin care la suprafaţă ajung compuşi chimici care omoară fauna piscicolă. Să nu uităm, însă, că pentru ecologizare s-au alocat fonduri importante, pentru ca, după numai câteva luni, guvernanţii să-şi dea seama că lucrările sunt de mântuială. Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de „Închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Certej – Iazurile Valea Mireşului si Valea Mealu, în judetul Hunedoara” a fost anulată de Ministerul Economiei, alături de alte trei licitaţii similare. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea Eco Invest SRL – Hidroconstrucţia – TPSUT, cu o propunere financiară de 12,43 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 18 noiembrie 2011, iar neregulile descoperite de Corpul de control al Ministerului Economiei sunt: diminuarea nejustificată a capacităţii economico-financiare a ofertanţilor şi garanţiilor; firma câştigătoare nu avea obiectul de activitate principal sau secundar care să reprezinte o garanţie a abilităţii de executare a lucrărilor conform cerinţelor din caietul de sarcini; lipsa dovezilor privind experienţa în domeniul închiderii/tehnologizării.

Proiecte independente

În vreme ce aurul dacic este neinteresant pentru statul român, pentru investitorii privaţi zona pare din nou atractivă.
La Certej există un proiect avansat, care presupune procesarea a 45 milioane de tone de minereu cu o concentraţie de 1,8 g de aur pe tonă, precum şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani, adică pe perioada de operare a minei. Reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafaţă totală de 63 ha.
În zona Barza, deşi nu există proiecte de exploatare, sunt, în schimb, prospecţiuni. „Dacă te deplasezi cu maşina prin zonele de deasupra zăcământului, observi că sunt foarte multe semne că zona respectivă a fost prospectată. Ştiu că în zona Rovina, în zona Bucureşcii Bradului există o firmă cu capital străin care a pus în evidenţă un zăcământ destul de mare de aur. Paradoxal, acest zăcământ este undeva la capătul fostului zăcământ Barza. Din punctul meu de vedere, zăcământul Barza ar fi avut rezerve mult mai multe decât cel pus în evidenţă de prospecţiunile acestei societăţi de care vorbeam”, a spus primarul Bradului, Florin Cazacu.

O afacere dubioasă orchestrată de Călin Mitică îmbolnăveşte românii

Autor

Dănilă Chirovici

-

24 iunie 2013

Sute de navetişti care circulă cu trenul se află într-un pericol imens fără ca măcar să o ştie.
Câteva zeci de automotoare care încă se află în circulaţie conţin azbest, o substanţă cancerigenă extrem de periculoasă, interzisă în toată Uniunea Europeană din 2005, susține Antena 3.
Începând cu 2006, CFR Călători a început să aducă, din Franţa, vagoane folosite. Pe atunci, CFR Călători era condus de Alexandru Noapteş, cel care nu şi-a putut demonstra o parte din avere la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, avere care a fost confiscată.
În 2006, la cârma Ministerului Transporturilor s-au aflat democrat liberalii Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu. În total, 38 de garnituri a câte trei vagoane au ajuns pe şinele din România în următorii ani.
Este vorba despre rame electrice Z6100, cunoscute în rândul pasionaţilor ca „franţuzoaicele”. Sună frumos, doar că, la fabricare, vagoanele au fost căptuşite cu azbest. O substanţă cancerigenă interzisă pe teritoriul Uniunii Europene din 2005, iar în Franţa încă din 1997.
Şi totuşi, nimeni n-a ţinut seama de lege. Şi nici nu s-a ostenit să-i informeze pe călători de pericolele la care sunt expuşi, notează jurnaliştii de la Antena 3.
Secretul a ieşit la iveală acum o lună în timpul unor reparaţii la o ramă.
Potrivit prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, aceste particule de azbest se depun în plămâni şi dau o serie de reacţii de apărare care merg de la formaţiuni benigne, aşa zisele plăgi de azbest, până la formaţiuni maligne.
Cu cât expunerea este mai îndelungată, cu atât boala are şanse mai mari să se instaleze. Direct vizaţi de problemă sunt navetiştii.
Trenurile periculoase încă circulă în România. Automotoarele cu pricina au fost subiectul unui imens scandal, preţul lor crescând vertiginos de la intrarea în ţară şi până la achiziţionarea lor de către CFR Călători, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris aici şi aici. De menţionat că de modernizarea automotoarelor s-a ocupat compania clujeană Remarul 16 februarie, controlată de controversatul om de afaceri Călin Mitică.

CFR a pus webcam în Gara, ca să vezi ce întârziere are trenul

Autor

Dănilă Chirovici

-

24 iunie 2013

CFR Călători a instalat o cameră web în Gara de Nord cu scopul de a-şi informa călătorii despre întârzierile trenurilor.
CFR a instalat o cameră web prin care se poate vedea tabela de plecări si sosiri în timp real, cu actualizare la un minut, dar şi întârzierile trenurilor. Pentru a putea vedea această tabelă, trebuie să intraţi pe www.cfr.ro, apoi click dreapta pe Tabela sosiri – plecări Bucureşti Nord. Veţi fi redirecţionaţi către camera web.
Vineri seară, cea mai mare întârziere, de 170 de minute, o avea trenul care venea de la Viena.
Sâmbătă seară, cea mai mare întârziere o avea trenul care venea de la Halta Păuşa, de lângă Căciulata, Jud. Vâlcea, de 200 de minute, deşi distanţa de parcurs este de doar 300 de kilometri. Întârzieri au şi trenurile care vin Turnu Severin, Craiova sau Timişoara.

Rareș Bogdan, concedii de lux alături de Călin Mitică

Autor

Dănilă Chirovici

-

21 iunie 2013

Călin Mitică, afaceristul care a încasat sute de milioane de lei de la CFR a ajuns să obțină influență asupra postului Realitatea TV și să-și trateze cu atenție jurnaliștii protejați. Obiectiv.info publică fotografii din concedii de lux pe care Mitică le-a petrecut alături de realizatorul Realitatea TV Rareș Bogdan.
Sutele de milioane de lei pe care Remarul 16 Februarie le-a obținut de la CFR Călători nu pică din cer. Pentru a avea acces la asemenea contracte, trebuie să ai o istorie o istorie comună și legături puternice la resursele statului.
Călin Mitică, proprietarul firmei acționare la Remarul 16 Februarie, le are pe amândouă: aproape întreaga sa carieră de business se leagă de transportul feroviar, iar conexiunile la resursele CFR-ului sunt mai cimentate decât traversele de cale ferată. În 2008, o altă firmă deținută de Mitică, CFR SIRV, obținea un contract de de 350 mil. euro de la CFR pentru repararea a 300 de vagoane. Cealaltă firmă, Remarul 16 Februarie, câștiga 190 mil. lei pentru vânzarea către CFR Călători a 40 de rame electrice. Și exemplele ar putea continua.

Cu astfel de afaceri, nu e de mirare că Mitică a devenit preocupat de imaginea sa și mai ales de protejarea ei. Deși a infirmat într-o anchetă publicată de Kamikaze, jurnaliștii au demostrat totuși legăturile lui cu stațiile Realitatea TV din Ardeal. Negocierea pentru intrarea în parteneriat cu Realitatea s-a făcut prin intermediul unei alte firme, Presa Zece SRL. Schema a fost descrisă de jurnalistul clujean Rareș Bogdan, asociat cu Mitică în Clever Media, editorul ziarului Ziua de Cluj: „Clever Media nu a preluat nimic. Deci dacă intrăm într-un parteneriat cu Realitatea, intrăm cu Presa Zece SRL, care este vehiculul cu care am intrat și în acționariatul de la NCN (televiziune din Cluj – n.r.), unde deținem 38%. Deocamdată suntem la stadiul de discuții. Presa Zece SRL este coeditor la Ziua de Cluj”, declara Rareș Bogdan în septembrie 2010. Acum, Rareș Bogdan este realizator tv la Realitatea TV în București.
Mai departe: Presa Zece SRL este deținută de un anume Marius Baica și Ramona Valerica Diță. Marius Baica deține și Nova Cominvest, societate care a cumpărat 6,5% din acțiunile Remarul 16 Februarie de la Transferoviar, societăți controlate de Călin Mitică.

Ziarul de Investigații

Iahtul regal Luceafărul, „pierdut” pe mări de 13 ani

Pa-Pact

Cutezătorul Dinu Pescariu scoate milioane din spa-uri şi cluburi ilegale

SPA în loc de tenis

Cabaret pe domeniul public

Cati Andronescu, la un pas de Parchet

Cluburi la leu

Turism „copy-paste” de peste 800.000 de lei la Uricani

Omar Hayssam a fost adus în ţară. Vezi aici legăturile lui cu Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc dar şi cu Petre Mihai Băcanu

Moartea-n vacanţă cu autocarele senatorului Viorel Grigoraş

Vara ambuteiajelor austriece pe podul de la Agigea

Sorin Oprescu, baron peste nouă judeţe

Străinii dau târcoale aurului dacic

O afacere dubioasă orchestrată de Călin Mitică îmbolnăveşte românii

CFR a pus webcam în Gara, ca să vezi ce întârziere are trenul

Rareș Bogdan, concedii de lux alături de Călin Mitică

Rămâi conectat

Ultimul articol

Donald Trump declară că este de acord să suspende bombardamentele împotriva Iranului

Trei membri AUR, trimiși în judecată pentru un viol din tabăra de vară a...

Mircea Lucescu s-a stins din viață