0 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Facebook RSS
Acasă Blog Pagina 1375

Marin Condescu, mogulul lămpașelor

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

In mod oficial, România este împărţită pe judeţe și, tradiţional, pe provincii istorice: Moldova, Ardealul, Banatul, Muntenia și Dobrogea. Dar, după 1989, a apărut și s-a dezvoltat și o altfel de împărţire a ţării: după numele unor indivizi care au acaparat regiuni întregi din ţară prin afacerile lor oneroase. Afaceri care nu s-ar fi putut dezvolta dacă nu ar fi beneficiat de suportul logistic esenţial al unor șefi ai administraţiilor locale, indiferent de culoarea politică pe careaceștia din urmă au avut-o. Fiecare regim politic de după 1989, fiecare guvern, din 90 încoace, a avut, fără excepţie, ploșniţele sale, în toate zonele ţării. După un timp, acestea și-au cumpărat onorabilitatea, inclusiv prin făţuite, dar ridicole topuri ale bogaţilor, continuând însă feudalizarea teritoriilor în care s-au înfipt în anii 90. Din care nici măcar Justiţia nu reușește să-i clintească. Ziarul de Investigaţii vă relatează despre acești adevăraţi Nași regionali, poate mai puţin cunoscuţi, dar extrem de puternici.

Lider, de ani buni, al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO) și al Federaţiei Naţionale Mine și Energie (FNME), Marin Condescu este unul dintre cele mai controversate personaje din judeţul Gorj, detronându-l la scandaluri chiar și pe celebrul baron Mischie.Etern câștigător al funcţiilor de conducere în USMO și FNME și șef peste milioanele de euro alocate din banii minerilor din Oltenia pentru fotbal, bilete de tratament și alte afaceri catalogate de inamicii săi drept dubioase, Marin Condescu a avut, totuși, începuturi modeste.

De la probleme disciplinare la tunuri cu butelii

Despre istoria lui vorbesc Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), Radu Voina, liderul Sindicatului Vulturul, și Valter Cojman, liderul Departamentului Vlad Tepeș din cadrul Sindicatului Minier Libertatea Valea Jiului (SMLVJ) 2008.Marin Condescu a început ca șofer la Intreprinderea Română de Transport Auto (IRTA) Târgu Jiu, cu câţiva ani înainte de Revoluţie. După doi ani în care a lucrat ca șofer, i-a fost desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare și băutură. S-a angajat mai apoi tot ca șofer, la o altă firmă de transport, unde a mai lucrat câţiva ani, după care i-a fost iar desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare, a declarat Constantin Creţan.

Liderul FNM mai povestește despre Condescu că și-a început cariera în minerit la Rovinari, înainte de 1990, de unde a început propulsarea lui în funcţii înalte, datorită afacerilor dubioase pe care le-a încheiat de-a lungul anilor, din care a câștigat mulţi bani, și a prieteniilor cu oameni aflaţi în funcţii înalte în stat.

In anul 1989 a absolvit școala de maiștri la aceeași unitate minieră, iar în anul următor, după căderea lui Ceaușescu, a ajuns lider de sindicat peste un sector de 200 de oameni, pentru ca, din 1991, să ocupe funcţia de președinte de sindicat la EM Rovinari.

Anul 1991 îi aduce și prima afacere din care va câștiga mulţi bani, Marin Condescu fiind primul care s-a ocupat de afacerea cu butelii. Afacerea cu butelii a fost primul lui mare tun financiar, având în vedere că la vremea aceea se găseau foarte greu. A făcut-o împreună cu fraţii Păunescu și cu generalul Stănculescu. Prima afacere cu butelii i-a vizat pe minerii din Oltenia, cărora li se vindeau buteliile la preţuri astronomice, mai precizează Constantin Creţan.

Staţii Motorola, restaurante si bilete de tratament

După afacerea cu buteliile, a urmat o alta, cu electrocasnice și , preţurile fiind, și de această dată, mai mari decât cele de pe piaţă  dar le permitea minerilor să le ia în rate.televizoare pentru mineri

In perioada 1993-1994, cu banii administraţiei de la EM Rovinari, Marin Condescu a cumpărat restaurantul de la mănăstirea Orșova, plătind niște sume mari din fondul de salarii Mitropoliei Oltenia. In anul următor a urmat o altă afacere bănoasă, cu staţii de emisie-recepţie Motorola, provenite din  Statele Unite ale Americii. Acestea au fost băgate în subteranele minelor din Oltenia și din Valea Jiului, deși nu sunt dintre cele mai bune și au costat și mult. Cert este că a reușit să le impună în minerit, ajutat, din nou, de generalul Stănculescu, a declarat Radu Voina, liderul Sindicatului Vulturul.

Radu Voina și Constantin Creţan mai povestesc și despre afacerile cu bilete de tratament și odihnă, afaceri începute la mijlocul anilor 90. Pe atunci, la fel ca și în prezent, administraţia Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) plătea un bilet în proporţie de 75 la sută, iar angajatul numai 25 la sută. Dacă în altă parte un bilet de odihnă sau de tratament pentru o familie costă 12 milioane de lei vechi, biletele luate prin sindicatul lui Condescu ajung și la 47 de milioane de lei vechi unul. Diferenţa de 75 la sută este suportată de administraţia SNLO, care este societate cu capital de stat, iar circuitul banilor este realizat printr-una dintre agenţiile de turism, SC Turism Sind Min, pe care o deţine, și prin alte două sau trei firme intermediare de casă, precizează Radu Voina.De altfel, și ziarele din Gorj susţin aceste declaraţii ale liderilor sindicali care nu sunt pe placul lui Condescu.

Sunt ani de zile în care unicul câștigător al licitaţiilor pentru biletele de tratament și odihnă ale minerilor din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia este liderul de sindicat Marin Condescu. (…) Ultima licitaţie câștigată de firma Turism Sind Min la SNLO pentru biletele de tratament și odihnă acordate minerilor a fost în 5 aprilie 2010. Pentru cei 6.737 410 de lei s-au „bătut” patru firme de turism. Cum se știa deja, câștigătoare a fost declarată firma sindicalistului Condescu. De fapt, în fiecare an aceste licitaţii sunt atribuite doar firmei Turism Sind Min. Ceea ce se schimbă în contractele dintre SNLO și societatea lui Condescu, de la an la an, este doar suma. Anul acesta, Turism Sind Min a reușit să obţină 120.000 de lei mai mult decât anul trecut. Anul trecut, în 5 mai 2009, SNLO a încheiat cu firma Turism Sind Min un contract în valoare de 6.617.390 milioane lei, pentru achiziţionarea biletelor de odihnă și tratament pentru salariaţii unităţii. Deși la negociere au participat încă trei societăţi, contractul a fost câștigat tot de Condescu.Ultima modificare făcută la Registrul Comerţului București și publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2009 arată clar cine controlează firma Turism Sind Min din București. Federaţia Naţională Mine și Energie este acţionar unic al societăţii de turism, iar Marin Condescu este președintele Federaţiei și al Consiliului de Administraţie.De precizat că din 2007 și până în prezent s-au cheltuit, în fiecare an, în jur de 6-7 de milioane de lei pentru aceste bilete, bani care au intrat în conturile firmei conduse de Condescu. Doar acești ani au putut fi consultaţi, până atunci se spune că tot sindicatele au beneficiat de acești bani prin contracte-cadru încheiate din patru în patru ani, scrie Gabriela Mladin, în Gorjeanul.

Afacerea Săcelu

In anul 1996, Marin Condescu, împreună cu administraţia SNLO, a încheiat afacerea Săcelu.In presa vremii, din luna iunie a anului 1998, e consemnat un raport al Curţii de Conturi, care arată cum fosta Regie Autonomă a Lignitului Oltenia, împreună cu Centrala Naţională Confederativă a Sindicatelor Miniere din România, condusă de Marin Condescu, a cumpărat patrimoniul staţiunii Săcelu, aflată la 40 km de Tg. Jiu, având în vedere că fosta regie prevăzuse încă din 1990 construirea unui centru de recuperare a forţei de muncă. a solicitat, în luna februarie a anului 1996, Ministerului Industriei și Comerţului acordul pentru a cumpăra unele efective scoase la vânzare de către Societatea Comercială de Turism Gorjul SA.MIC a răspuns, în 13 februarie 1996, cererii formulate de RAL Oltenia, acordul pentru cumpărarea activelor venind din partea Direcţiei Generale de Strategie a Industriei Miniere și Geologiei, condusă de Gheorghe Rancea.La licitaţia organizată a participat numai Centrala Naţională Confederativă a Sindicatelor Miniere din România, condusă de Marin Condescu, care și-a și adjudecat activele scoase la licitaţie. Actul de vânzare-cumpărare a fost perfectat ulterior, iar pe lista CNCSMR, în calitate de cumpărător, apare și fosta regie a lignitului, potrivit Mediafax.RALO Tg. Jiu a achiziţionat astfel opt active, inclusiv terenurile aferente, în suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, cu suma de 2,6 miliarde de lei vechi. Centrala condusă de Condescu a cumpărat bazinele și terenurile aferente, în suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, la preţul de aproape o jumătate de miliard de lei.Curtea de Conturi a stabilit că achiziţionarea activelor respective s-a făcut cu încălcarea Legii 58/1991, cu privire la privatizarea societăţilor comerciale.Fosta RALO

Despre această afacere, Marin Condescu a precizat că tranzacţia a fost realizată cu acordul scris al Ministerului Industriei și Comerţului, al Curţii de Conturi și al Gărzii Financiare Gorj.

Inchiderea minelor, o mină de aur

Din anul 1996 a început preocuparea legată de închiderea minelor și conservarea lor. Astfel, prin firmele de casă ale lui Condescu, minele din Gorj au fost închise, iar utilajele din subteran au fost revopsite, facturate și vândute ca noi minelor din Valea Jiului, având și preţuri peste cele ale pieţei, spune Valter Cojman, liderul Departamentului Vlad |epeș din cadrul SMLVJ 2008.

Ziarul Ziua scria, în urmă cu trei ani, despre rolul de vacă de muls al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM), rol îndeplinit cu conștiinciozitate de democrat-liberalul Marcel Hoară, care pe atunci era șef.Zeci de milioane de euro din finanţările statului și din cele ale unor instituţii financiare internaţionale au fost risipite pe proiecte care vizau  vezi Doamne!  ajutorarea minerilor rămași fără loc de muncă după închiderea minelor. Purtând nume pompoase, cum ar fi „Inchiderea minelor și atenuarea impactului social” sau „Inchiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socio-economică”, proiectele respective au băgat sume mari în buzunarele multor „băieţi deștepţi” din cadrul Agenţiei sau în cele ale unor apropiaţi ai acestora.

„Revitalizată” prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 72 din iunie 2005, ANDZM se afla de ceva timp în centrul unui mare scandal politico-financiar cu iz penal. Concret, actualul director al Agenţiei, Marcel Hoară, membru PD, este acuzat de sindicaliștii din instituţie, precum și de cei din domeniul mineritului, că a pus agenţia la dispoziţia fostului se-cretar de stat de la Industrii, Ionel Manţog, membru de vază al PD, obligat să se retragă în urma unor anchete pe care DNA le-a deschis pe numele său. Hoară este ghidonat nu numai de Manţog, el dovedindu-se a fi și marioneta lui Marin Condescu, șeful Federaţiei Naţionale Mine și Energie, unul dintre cei mai influenţi lideri sindicali din minerit, după arestarea lui Miron Cozma. Sub oblăduirea fostului ministru Sereș și, acum, a lui Varujan Vosganian, Hoară a transformat ANDZM în feuda cuplului Manţog-Condescu, scria Marian Ghiţeanu în cotidianul Ziua.

Tovărășie cu DIP și cu Berceanu

Constantin Creţan, liderul FNM, a mai făcut dezvăluiri și despre prieteniile dintre Marin Condescu și Dan Ioan Popescu sau Radu Berceanu, cei care l-au ajutat de-a lungul anilor.In 1996 a început prietenia cu ministrul Radu Berceanu, care a avut grijă de-a lungul anilor să-l protejeze în orice scandal. Prietenia celor doi a debutat, bineînţeles, cu o afacere, cea legată de ordinele de compensare de energie electrică, Berceanu dând la un moment dat și un ordin prin care nimeni din companie nu putea da ordine de compensare în afară de ei. Imprietenindu-se și mai tare, a venit și rândul rudelor lui Berceanu să profite de pe urma mineritului din Gorj. Astfel, cumnata acestuia a venit și a tăiat toate vagoanele de fier vechi și le-a vândut.Un alt potentat cu care Condescu a fost prieten la cataramă în domeniul afacerilor din minerit este fostul ministru al Industriilor, Dan Popescu, explică liderul FNM.

Cel dintâi strămutat de lux

Sfârșitul anilor 90 îl găsește pe liderul minerilor gorjeni într-un nou scandal, cel al strămutaţilor de lux.Primul strămutat de lux a fost chiar Marin Condescu, care a avut informaţia, din companie și din minister, că oamenii din mai multe zone expropriate vor fi despăgubiţi și a profitat de situaţie. A cumpărat proprietatea unui lider de sindicat pe bani puţini, după care el a fost despăgubit însutit chiar de către administraţia SNLO. In acest scandal au fost implicaţi mai mulţi strămutaţi de lux, printre care Marian Uruc  fostul director comercial al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă , Ion Vulpe, fostul director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia și Ionel Manţog, actualul director economic al Complexului Energetic Turceni.Astfel, dacă anul acesta unii dintre strămutaţii de lux au fost condamnaţi, Marin Condescu nu a călcat într-o sală de judecată în timpul întregului scandal.Alţi strămutaţi celebri, dar care nu au fost trimiși în judecată, procurorii considerând că nu au existat încălcări ale legii în dobândirea caselor, sunt Marin Condescu, liderul minerilor din Oltenia, și Ion Călinoiu, titra ziarul Gorjeanul în 28 mai 2010.

Fotbal de milioane de euro

Cea mai scandaloasă afacere a ultimilor ani este, susţin sursele noastre, cea a echipelor de fotbal susţinute exclusiv din fondul de salarii al minerilor și din bani proveniţi de la administraţiile publice din Gorj și de la Consiliul Judeţean Gorj, preconizându-se că anual sunt cheltuite peste 6 milioane de euro. Astfel, pentru echipele Minerul Motru, Pandurii Târgu Jiu și Rovinari, se decontează orice cheltuială legată de salariile fotbaliștilor și primele de relaxare, la care se mai adaugă miliarde bune de lei vechi de la fiecare exploatare minieră a SNLO.In data de 12 ianuarie 2010, democrat-liberalul Marcel Hoară, în calitatea sa de președinte al Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Rovinari, a sponsorizat bugetul clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu cu 10 miliarde de lei vechi, înainte ca bugetul instituţiei să fie aprobat, în timp ce alte 5 miliarde de lei vechi au ajuns în conturile Clubului Sportiv Energia Rovinari (facsimil).Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), a vorbit pentru Ziarul de Investigaţii despre modalităţile prin care banii minerilor din Gorj ajung în conturile cluburilor de fotbal păstorite de Condescu.Bugetul total alocat fotbalului, care înseamnă nu numai Pandurii Târgu Jiu, ci și Minerul Berbești, Minerul Rovinari, Minerul Motru, Pandurii 2 Târgu Jiu, ajunge la 1 sau 2 milioane de euro pe an și, din câte știu, nu cu mult timp în urmă Pandurii a primit din partea SNLO alte 3 milioane de euro. Cei mai mulţi bani ajung la Condescu, ale cărui structuri sindicale primesc 8,5 la mie din fondul de salarii, susţine Constantin Creţan.O mare necunoscută este averea președintelui USMO și FNME, apropiaţi ai acestuia susţinând că ar fi milionar în euro, având bani depuși în , și că ar avea două apartamente în București și vila din cartierul Primăverii, din Târgu Jiu, din cazul strămutaţilor de lux.Totuși, anul trecut, Marin Condescu spunea că averea lui se ridică la numai 100.000 de euro și că are un salariu de 6500 de lei. Eu am case în valoare de numai o sută de mii de euro. Asta este toată averea pe care o am, iar de la sindicate am un salariu de 6500 de lei. De la echipa de fotbal nu încasez niciun leu și nu am luat niciodată, a declarat Marin Condescu.De menţionat că, atât în 2004, cât și în 2009, Condescu a susţinut public candidatura lui Traian Băsescu la Președinţie, îndemnându-i pe mineri să voteze cu democrat-liberalii, încercând să-i convingă că doar PD-L va avea grijă de minerit și energie. Astfel, anul trecut, în campania de la prezidenţiale, Marin Condescu a organizat mitinguri pentru susţinerea lui Băsescu, în timp ce la Rovinari a urcat pe scenă alături de președinte.conturi din Elveţia

Deși reporterii Ziarului de Investigaţii i-au trimis întrebări referitoare la aspectele prezentate mai sus, liderul minerilor nu a vrut să răspundă.

Săracii oraşului Lupeni, la mila primarului Resmeriţă

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Câteva zeci de familii sărace din Lupeni trăiesc la limita subzistenţei într-un bloc fără niciun fel de utilităţi, aparţinând primăriei. Culmea, pentru “ privilegiul ” de a locui acolo, municipalitatea percepe săracilor o chirie cuprinsă între 40 de lei şi 100 de lei. Ilegal, susţin unii consilieri locali, deoarece blocul este dezafectat, nefiind racordat nici măcar la curent electric. Dacă pe săraci îi dijmuieşte “la sânge”, primarul localităţii, Cornel Resmeriţă (PSD), se arată generos faţă de o firmă apropiată intereselor sale. Prestcom Hercules SRL, ameninţată cu falimentul,  a fost împrumută de municipalitate cu un milion de lei, pentru a-şi putea plăti dările către Fisc.

Fără curent, fără apă, fără canalizare, la un loc cu şobolanii şi gândacii. Aşa sunt obligaţi să trăiască de ani întregi locatarii blocului M1 din cartierul Viitorului. Deşi trăiesc în aceste condiţii, locatarii blocului dezafectat sunt obligaţi să plătească primăriei o chirie destul de mare, între 40 şi 108 lei, în funcţie de mărimea apartamentelor. Oamenii sunt nevoiţi să ia apă de la o conductă amenajată chiar de ei la parterul blocului, nu au curent, iar venitul lor este format din ajutoarele sociale sau din ce mai câştigă din vânzarea fierului vechi.

Primarul Cornel Resmeriţă a recunoscut în ultima şedinţă de consiliu local că acel bloc este dezafectat, ceea ce, din punct de vedere legal, nu justifică perceperea chiriilor.

„Ne încălzim cu sobe vechi sau din acelea improvizate, cu lemne sau cu ce cărbuni strângem de la halda de steril. Ajung oamenii să moară de frig în case. Nu avem condiţii, nu avem nimic. Am o fetiţă care învaţă la lumânare şi are note foarte bune. Mai am în îngrijire un frate care are handicap. Îl spăl într-o cădiţă şi are doi metri. Nu se poate să stăm în asemenea condiţii şi să mai şi plătim”, spune Angela T.

Elena D., din acelaşi bloc, spune că sunt trataţi de către administraţia locală „de parcă am fi nişte păduchioşi”. „Am fost şi am făcut reclamaţii de sute de ori. Primarul nu a fost niciodată de găsit pentru noi. Ştie să vină să ceară voturi, dar altceva nu ştie. Totul este un focar de infecţie aici, te poţi îmbolnăvi. Este groaznic, îşi bat joc de noi”, spune femeia.

Constantin Brânduşe, consilier local PNL, a declarat că atât anul trecut, cât şi anul acesta, blocul M1 a fost inclus în buget pentru reparaţii, dar nu au fost alocaţi bani.

„Oamenii au avut din 2009 până acum câteva luni contract de închiriere, deşi ei stau acolo de mai mulţi ani. Imobilul este dezafectat de mult timp şi este o problemă dacă a fost închiriat aşa. Când au semnat procesele verbale de primire, oamenii au fost foarte bucuroşi că au casă, nu şi-au pus problema faptului că nu au uşi, geamuri, canalizare sau apă. Este şi vina lor că nu s-au gândit, că nu au venit în consiliul local să reclame. După ce eu am fost la ei, le-am văzut situaţia, unul nu a mai venit să spună care este realitatea. Aici deja nu mai este vina mea, eu am făcut tot ceea ce am putut”, a mai spus Constantin Brânduşe.

Chirie pe sărăcie

Deşi nu au niciun venit legal, unii locatari sunt obligaţi să plătească o chirie de peste 100 de lei pe lună, pentru un apartament cu două camere fără niciun fel de utilităţi, care este inundat la fiecare ploaie.

Astfel, conform documentelor prezentate de locatari,  Eduard Remus Toma, care are un venit lunar pe familie de 276 de lei, are de plătit 41,40 de lei, iar Catalina Ruja, care a declarat că are un venit lunar pe familie de 42 de lei, are de plată 6,30 de lei. În conformitate cu aceste venituri, se poate crede că altgoritmul de calcul ar putea fi corect. Este însă inexplicabil cum un alt locatar, Albert Vass, care declară că nu are niciun fel de venit, are de plată o chirie de 107, 50 de lei, pentru o locuinţă de 43 de metri pătraţi, aceeaşi suprafaţă ca şi a celorlalţi chiriaşi.

„Nu înţeleg care au fost criteriile după care s-au stabilit aceste sume. Îi rog pe cei de la Universal Edil să mă lumineze, în funcţie de ce au stabilit ei aceste sume pentru chirie, într-un bloc dezafectat, având în vedere că mai sunt unele contracte care sunt valabile şi anul acesta. Să nu uite că acele contracte, încheiate pentru un bloc declarat dezafectat, sunt ilegale. Apartamentele acelor oameni nu au uşi, ferestre sau alte obiecte de inventar pe care Universal Edil, care cere chirie, ar fi trebuit să le aibă.”, a mai spus consilierul local Constantin Brânduşe.

Primăria Lupeni se împrumută pentru a salva o firmă privată

Intransigent faţă de săracii oraşului, primarul Cornel Resmeriţă se arată mărinimos cu firma de salubritate Prestcom Hercules. Această societate, condusă de Ioan Haţegan, supranumit şi „Regele gunoaielor”, a obţinut aproape un milion de lei din partea Consiliului Local Lupeni, pentru a-şi putea achita datoriile către Fisc. Asta în condiţiile în care datoria publică a municipiului Lupeni este estimată la nu mai puţin de 25 de milioane de lei. Banii pentru salvarea Prestcom Hercules au fost obţinuţi de municipalitate în urma unui împrumut de la stat.

„În momentul de faţă, Municipiul Lupeni înregistrează faţă de societatea solicitantă un debit restant până la data de 31 decembrie 2009 de 968.359,25 lei, iar la rândul ei SC Prestcom Hercules SRL a acumulat datorii faţă de Ministerul Finanţelor, motiv pentru care este în prezent în faza de executare silită, urmând ca, în cazul neachitării cât mai urgente a unei sume însemnate să fie deschisă chiar procedura de faliment şi lichidare a societăţii cu toate implicaţiile legale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, iniţiat de către primarul Resmeriţă. Proiectul a primit numai votul consilierilor social-democraţi, suficient însă pentru a fi aprobat.

De altfel, justificarea acestui gest, considerat nesăbuit de consilierii din opoziţie, apare tot în nota de fundamentare, având în vedere că edilii Primăriei Lupeni refuză orice contact cu presa pe tema „delicată” a gunoaielor din localitate. „Din punctul de vedere al oportunităţii consider că obţinerea unui împrumut cu o dobândă avantajoasă acordată de stat conform prevederilor OUG nr 51/2010 pentru stingerea unei datorii certe şi exigibile este în interesul autorităţilor locale. În cazul de faţă, obţinerea acestui împrumut pentru stingerea datoriei ne permite practic realizarea unei eşalonări efective a datoriei restante la o dobândă mică, dar permite de altfel şi evitarea unei executări silite”, se mai motivează în nota de fundamentare.

Datoria municipalităţii, ţinută la secret

Consilierul local PNL Constantin Brânduşe susţine că nu înţelege cum se pot acorda asemenea sume unei societăţi care practic nu face nimic, în condiţiile în care datoria municipiului Lupeni ar fi pe undeva la 25 de milioane de lei.

„Am înaintat o cerere luna trecută în care am cerut, printre altele, să mi se spună care este datoria publică a municipiului Lupeni şi cât s-a plătit firmei Hercules în perioada 2007 – 2010. Am primit răspuns că aceste date nu-mi pot fi furnizate, chiar dacă, din câte ştiu eu, sunt publice, fiind vorba de bani publici, deoarece acestea privesc acele societăţi şi nu publicul larg! Mi se pare strigător la cer aşa ceva. Nu înţeleg de ce acest primar nu vrea să spună care este datoria publică a municipiului Lupeni, după cum nu pot înţelege nici de ce, în loc să-şi ajute societatea subordonată, preferă să dea 10 miliarde de lei altuia, care nu a fost în stare să-şi plătească dările. Mi-e greu să cred că SC Hercules a fost înfiinţată doar pentru a avea contracte cu Primăria Lupeni. Cât despre felul în care arată oraşul, veţi avea surpriza să constataţi că este plin de gunoaie”, mai spune consilierul local.

Angajaţii Universal Edil, tot mai aproape de greva generală

În timp ce primarul din Lupeni se împrumută pentru a salva SC Hercules, societatea de gospodărire a Consiliului Local trece prin momente grele. Salariaţii Universal Edil, neplătiţi de mai multe luni, sunt decişi să iasă în stradă.

„Nu ştiu dacă şi şefii au restanţe la salarii cum avem noi. Mi-e greu să cred că au, chiar dacă ei spun asta. Oameni cu atâta carte cum au ei nu pot să stea fără salariu atâtea luni. Cu ce îşi întreţin maşinile scumpe, casele şi copiii în facultăţi? Noi, care avem profesionala şi poate nici pe aia, mai stăm, că nu avem alte posibilităţi, că e criză, dar ei ce aşteaptă? Eu cred că îşi primesc banii de fiecare dată”, ne spune Ioan Lupu, unul dintre salariaţii Universal Edil.

„Nu ştiu ce aşteaptă. Să intrăm în grevă generală defintivă? Să nu mai lucrăm deloc? Chiar dacă facem, ne ameninţă, cum au mai făcut-o. Noi ne-am săturat, dar nu avem unde să ne ducem şi conducerea se foloseşte de neputinţa noastră. Este păcat că îşi bat joc de noi în felul ăsta. Să se gândească că şi ei au datorii, au copii la şcoală, au tot felul de greutăţi”, spune un alt angajat al societăţii de gospodărire.

Marcel Rad, unul dintre consilierii locali ai PDL Lupeni, a declarat că situaţia grea în care se află Universal Edil nu este o noutate.

„Nu este ceva nou ca Universal Edil să dea salariile cu asemenea întârziere. Noi, consilierii din opoziţie, nu prea avem ce să facem, întrucât nu suntem ascultaţi când ridicăm aceste probleme în consiliul local. Degeaba am cerut rapoarte ale situaţiei financiare, că nu ne-au fost date şi atâta timp cât nu va voi Resmeriţă, nici că le vom primi. Talentul lui este de a sfida legea. Dar, din câte ştiu eu, şefii societăţii au salariile la zi, asta din sursă sigură”, a precizat Marcel Rad

Becali și Pandele, bandiţii bălţii Pipera

Autor
Catalin Antohe
-

Terenurile și casele a peste 30 de proprietari din Pipera sunt izolate din cauza unui dig de pământ ridicat ilegal de angajaţii lui Gigi Becali. Din cauza ridicării ilegale a digului au fost inundate nu numai drumul de acces către cele 30 de proprietăţi, care a dispărut sub apele bălţii Pipera, ci și bucăţi din terenurile proprietarilor. Ingineria hidro-funciară ar fi fost pusă la cale de patronul Stelei cu un singur scop, spun surse din piaţa imobiliară locală, determinarea proprietarilor să-și vândă terenurile cu un preţ foarte mic sau chiar să le abandoneze. Cât se poate de previzibil, având în vedere că nivelul apei a crescut și crește în continuare, transformând proprietăţile în terenuri inundate. Proprietarii cu care am stat de vorbă spun că nu este nicio deosebire între metoda Becali – Pandele și filmele western ale anilor 30, în care bandiţii furau proprietăţi prin îngăduinţa sau cu sprijinul șerifului sau primarului.

Constituiţi în Asociaţia Proprietarilor de Imobile din Pipera (APIP), proprietarii se luptă, de mai bine de zece ani, pentru ca drepturile să le fie respectate.

De când îndură acest calvar, proprietarii s-au adresat cu petiţii și plângeri la toate autorităţile care ar fi trebuit să le rezolve situaţia: ministrului Vasile Blaga, de la MAI, președintelui Consiliului Judeţean Ilfov, dr. Cristache Rădulescu, Prefecturii Ilfov, Administraţiei Naţionale Apele Române, Robertei Anastase, președinta Camerei Deputaţilor, premierului Emil Boc. si, bineînţeles, s-au adresat de nenumărate ori, în scris și verbal, în audienţe, primarului orașului Voluntari, celebrul și controversatul Florentin Costel Pandele.

Numai că primarul Pandele, care este și finul latifundiarului Becali, tergiversează, tot de ani de zile, rezolvarea situaţiei grave a celor 30 de proprietari. Prin tot felul de adrese cu răspunsuri alambicate, Pandele continuă să-l avantajeze pe nașul său, precum și pe alţi investitori imobiliari din zonă.

Cei 30 de membri ai APIP au devenit proprietarii respectivelor terenuri prin punerea în posesie, în perioada 1992-1994, în urma aplicării Legii 18/1991. Proprietăţile sunt situate între Câmpul Pipera și malul drept al Bălţii Pipera (Valea Babei-Neacșei, afluent al Văii Saulei), respectiv pe partea dinspre Aeroportul Băneasa. La acea dată exista un drum de pământ pe malul Bălţii Pipera, drum care le permitea proprietarilor accesul, inclusiv cu mașina, la terenurile lor. Trebuie să menţionăm aici că drumul acela exista de foarte mult timp. Evident, atunci când comisiile de fond funciar i-au pus în posesia terenurilor respective pe proprietari, au avut în vedere existenţa respectivului drum, acest lucru fiind evidenţiat în actele de proprietate, în ele figurând drum de acces la extremitatea sudică a proprietăţilor cu pricina. Trebuie spus aici că Balta Pipera a avut și are în prelungire Balta Roșia 1, care face parte tot din Valea Saulei. Balta Roșia 1 este în patrimoniul orașului Voluntari, are o suprafaţă de aproape 13 hectare luciu de apă și este concesionată lui Gigi Becali, pe persoană fizică, prin contractul nr. 64 din 26 mai 1999. Prin 1997, în mod ciudat, drumul a fost parţial inundat, prin construirea unui dâmb de pământ pe albia bălţii, între Valea Babei și Roșia 1, în aval de terenurile oamenilor.

Drum sub ape

Respectivul dâmb de pământ a fost înălţat treptat, de-a lungul anilor, ducând la obturarea comunicării între Balta Pipera și Balta Roșia 1 și, evident, la împiedicarea curgerii naturale a apei în direcţia Roșia 1. In timp, Balta Pipera s-a lăţit, iar nivelul apei a crescut în mod artificial, culminând cu inundarea integrală a drumului de acces de pe malul Bălţii Pipera. Ulterior acestei inundări, în 1999, ceea ce mai rămăsese din respectivul drum de acces a fost obturat la unul din capete de către unul dintre proprietarii de teren din zonă, scriu membrii APIP într-unul din numeroasele memorii adresate autorităţilor. In fapt, spun cei din zonă, este vorba de Gigi Becali. Drept urmare a ingineriilor becaliote, drumul de acces a devenit imposibil de utilizat de către proprietarii a căror viaţă de zi cu zi depinde de existenţa acestuia. De atunci, am făcut nenumărate demersuri pe lângă Primăria Voluntari pentru recuperarea și redeschiderea drumului nostru de acces, toate fără niciun rezultat. Am primit de mai multe ori promisiunea rezolvării situaţiei; mai mult decât atât, în cadrul a două audienţe, această promisiune ne-a fost făcută personal de dl primar Pandele, de asemenea fără niciun rezultat, scriu proprietarii în memoriul adresat redacţiei noastre.

In acest moment, ne-au declarat reprezentanţii proprietarilor, accesul la propriile lor terenuri se face doar pe jos și trecând peste terenurile altor proprietari, acces care a devenit aproape imposibil, deoarece, pe bună dreptate, unii dintre aceștia și-au împrejmuit proprietăţile cu garduri.

Digul trebuie dărâmat, spun specialistii

Unul dintre răspunsurile primite de Asociaţia Proprietarilor de Imobile din Pipera de la Administraţia Naţională Apele Române Ð Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-București, lămurește situaţia existentă: Valea Babei este o vale locală, nu este un curs de apă cadastrat, nu face parte din domeniul public al statului și nu este în administrarea Administraţiei Naţionale ÇApele RomâneÈ (ANAR), fiind în administrarea Consiliului Local al orașului Voluntari. Tot prin această adresă vă comunicăm că între barajul lacului de acumulare Pipera 2 și confluenţa cu Valea Saulei nu figurează niciun baraj autorizat. Lucrarea de barare menţionată de dvs. în sesizare ca Çmal de pământ cu un tubÈ a fost executată, conform declaraţiilor reprezentanţilor Primăriei Voluntari, în perioada 1996-1998. Așadar, specialiștii de la ANAR știu despre lucrarea ilegală chiar de la oamenii primarului Pandele. Mai mult, cei de la ANAR i-au indicat categoric lui Pandele ce are de făcut: Prin adresa nr. 3622/14.04.2009, primăria a fost înștiinţată de faptul că această traversare barează cursul Văii Babei și împiedică curgerea apelor mici, medii și mari, având ca efect negativ colmatarea albiei văii, ridicarea nivelului apei în amonte, inundări ale malurilor și apariţia fenomenului de eutrofizare (proliferarea într-un lac sau baltă a materiilor organice, care duce la înmulţirea vegetaţiei, a cărei descompunere diminuează oxigenul necesar vieţii animale ( n.red.). Deoarece nu are aviz de gospodărire a apelor și nici autorizaţie de gospodărire a apelor, aceasta trebuie demolată, până la data de 30.06.2009.

Finul Pandele îsi bate joc de proprietari

Numai că finul Pandele nu-l poate supăra  nu-i așa?  taman pe nașu Gigi. Astfel încât îi poartă cu vorba pe bieţii proprietari, probabil până când terenurile și casele lor vor fi inundate și mai mult și vor vinde pământul la preţul cuvenit. Si mai grav, Pandele vrea să facă un eventual drum de acces tăind din terenurile celor 30 de proprietari.Intr-un răspuns extrem de alunecos, Pandele apără cu măiestrie tubul lui Becali din barajul ilegal, încercând să dea vina ba pe Consiliul Judeţean Ilfov, ba pe Autoritatea Aeronautică, ba pe Ministerul Culturii, pentru imaginare situri arheologice, ba pe lipsa banilor, ba pe procedurile legale, dar greoaie etc. Pentru a veni în întâmpinarea intereselor legitime ale cetăţenilor, Instituţia Primarului a demarat toate demersurile necesare realizării acceselor la aceste loturi. Crearea unor drumuri publice se poate realiza numai respectând legislaţia în vigoare. Astfel, primul pas întreprins de Instituţia Primarului oraș Voluntari a fost iniţierea elaborării unei documentaţii de urbanism de tip PUZ care să stabilească traseul tramei stradale împreună cu zonificarea funcţională și finanţarea acestei documentaţii. Documentaţia vizează atât terenuri proprietate privată și publică aflată în administrarea Consiliului Local al orașului Voluntari, cât și terenuri proprietate privată. (…) Instituţia Primarului oraș Voluntari nu poate urgenta și nu poate fi responsabilizată de întârzierile survenite în procesul de avizare a PUZ-ului. Instituţia Primarului nu poate crea drumuri de acces în lipsa unor documentaţii legal întocmite, avizate, aprobate (având inclusiv acordul proprietarilor afectaţi) și fără identificarea surselor de finanţare. Aiuritorul răspuns, dat cu siguranţă în bătaie de joc, a fost trimis nu numai proprietarilor din APIP, ci și șefilor celorlalte instituţii cărora aceștia li se adresaseră și care le-au trimis plângerile tot la Pandele. De fapt, Pandele nu urmărește decât protejarea intereselor nașului său, Gigi Becali, și ale altor câţiva speculatori imobiliari din zonă, prin determinarea celor 30 de proprietari ori să-și micșoreze proprietăţile, ori, de-a dreptul, să le vândă, pe nimic, cui trebuie. Pentru că dacă dorea într-adevăr să-i ajute pe oameni, și dacă Gigi Becali nu i-ar fi naș, i-ar fi fost foarte simplu lui Pandele să rezolve problema: ar fi desfiinţat construcţiile ilegale dintre cele două bălţi! Iar restul rezolvau natura și oamenii, lăsând liber și curăţind vechiul drum!

Jaf la Academia Română

Autor
Catalin Antohe
-

Deşi legea nu le-o permite, conducerea Academiei Române a  început să vândă din terenurile şi bunurile primite, de-a lungul a sute de ani,  prin donaţii sau testamente. Procurorii verifică în prezent cum a vândut conducerea Academiei, instituţie de drept public, cu numai 1,5 milioane de euro, drepturile pentru un teren (42,5 hectare de teren din fosta moşie Dămăroaia), care valora 536 milioane de euro, potrivit Curţii de Conturi a României.  Documentaţia încropită de şefii Academiei pentru a vinde şi apoi a justifica vânzarea în faţa Adunării Generale, este înţesată de dezinformări, date incorecte, ba chiar şi semnături contrafăcute. Procurorii de pe lângă Înalta Curte verifică şi modul în care conducătorii Academiei au putut să vândă mai multe terenuri, deşi legea nu permite.

Ioan Păun Otiman, secretarul general al Academiei Române, şi-a pus semnătura, la data de 1 februarie 2008, pe un contract de cesiune prin care Academia Română renunţa la drepturile pe care le deţinea pentru un teren în valoare de peste 530 de milioane de euro în schimbul unei sume de numai 1,5 milioane euro!. Terenul, 42,5 hectare în cartierul Dămăroaia, reprezintă cota de ¼ din moşia Dămăroaia – Băneasa, lăsată, prin testament, Academiei Române de către fosta proprietară, Iosefina Stoicescu.

Valoarea acestuia, la momentul vânzării drepturilor, era, potrivit Curţii de Conturi a României, de circa 1300 de euro/metru pătrat, de 350 de ori mai mare decât preţul încasat de samsarii Academiei Române.

Semnături false pe avioane de hârtie

Biroul prezidiului Academiei Române a hotărât vânzarea terenului după ce ar fi primit un document, fără dată sau număr de înregistrare, în care un profesor de istorie – Bucium Marian Romică, şi-ar fi exprimat intenţia de a cumpăra drepturile asupra terenului pentru suma dce 1,5 milioane de euro. „Mai primisem şi alte oferte până atunci, dar sumele fuseseră ridicole”, ne-a declarat Ioan Păun Otiman, secretarul general al Academiei.

Deşi nu i s-a dat un număr de înregistrare, de vede că scrisoarea profesorului Bucium a fost discutată şi aprobată în Biroul Prezidiului Academiei, toţi cei şase membri ai Biroului Prezidiului, inclusiv preşedintele Ionel Haiduc şi secretarul general Otiman, semnând, aparent la data de 19 decembrie 2007 (spunem „aparent” dată fiind lipsa elementelor de înregistrare oficială), aşa-numita scrisoare de intenţie. Este un mister cum de şase academicieni au aprobat aşa tam-nesam un document fără număr, semnat de Bucium-profesor de istorie, document la fel de oficial ca un avion de hârtie intrat din greşeală pe fereastra preşedintelui Haiduc.

O lună şi jumătate mai târziu, în prima zi de Făurar a anului 2008, Păun Otiman, nu Otoman, a semnat contractul de cesiune de drepturi, dar nu cu profesorul Bucium, ci cu Buciu, tot profesor de istorie. Am putea fi acuzaţi acum că facem din ţânţar armăsar şi că insistăm prea mult asupra unei greşeli de literă, dar nu doar numele diferă, ci şi semnăturile.

Semnătura de pe scrisoarea de intenţie de sub numele Bucium (oare câţi dintre noi ne-am pune semnătura sub numele greşit?) diferă total de cea dată, în faţa notarului, sub numele real – Buciu Marian Romică. Nume care dezleagă şi enigma „profesorului de istorie”, Buciu Romică fiind cunoscut drept un investitor dibaci pe piaţa imobiliară.

Rugat să explice cum de au apărut numele şi semnătura false pe scrisoarea de intenţie, secretarul general al Academiei nu a putut furniza un răspuns coerent. Cornel Ionescu, directorul general al Academiei Române, a încercat totuşi o scuză: „poate nu a semnat-o omul, o fi pus pe altcineva s-o semneze…”. Să mai consemnăm o gafă – în contractul de cesiune (act oficial), Ioan Păun Otiman a semnat ca reprezentant al Academiei Române în conformitate cu aprobarea unei instituţii care nu există – Biroul Permanent, când aprobarea îi fusese dată de Biroul Prezidiului, chiar pe scrisoarea de intenţie neînregistrată legal. „Este doar o eroare materială, eu am semnat ştiind că documentul a fost verificat mai întâi de jurişti”, spune Otiman. Explicaţie destul de greu de digerat, dat fiind că tocmai juriştii, mai ales cei ai Academiei, verifică atent tocamia forma actului, mai ceva decât conţinutul. Să consemnăm totuşi că sunt cam multe erori, mai ales pentru un teren de jumătate de miliard de euro…

Graur se răsuceşte în mormânt – „respect” pentru academicienii români

Vânzarea a fost ţinută în mare secret faţă de restul membrilor Academiei Române, inclusiv de Adunarea Generală şi de Prezidiu, cele mai importante organe de conducere ale Academiei Române, potrivit legii. Prezidiul a fost informat la mai mult de zece luni de la vânzare (19 decembrie 2008), iar Adunarea Generală după încă o lună, la 14 ianuarie 2009. În darea de seamă către Adunarea Generală se menţionează: „Biroul şi Prezidiul Academiei Române, în mod fortuit („fortuit” înseamnă „întâmplător” – greşeala este penibilă, mai ales pentru nişte academicieni! – N.N.), a aprobat vânzarea unor drepturi litigioase pentru terenuri agricole sau intravilane (donaţia Stoicescu, incertă şi care nu a fost niciodată în patrimoniul Academiei române)”. Parafrazând o reclamă televizată pentru o marcă populară de băuturi alcolice: „Pentru cei ce ştiu ce însemnă cuvântul «fortuit», numai respect”.

Cum au fost îmbrobodiţi academicieni să aprobe o vânzare veche de un an

Revenind la afirmaţia de mai sus, prin care Adunarea Generală a fost îmbrobodită să aprobe vânzarea drepturilor asupra terenului de jumătate de miliard de euro, trebuie să subliniem că „musteşte” de neadevăruri.

În primul rând, Prezidiul nu a aprobat vânzarea, deoarece a aflat de aceasta abia la 10 luni după ce aceasta s-a produs (potrivit raportului Curţii de Conturi). Nu este adevărat nici că s-au vândut drepturi litigioase, fapt confirmat chiar de Mihai Şandru, şeful servicului juridic al Academiei: „nu exista niciun litigiu la acel moment”. Nici faptul că donaţia era incertă şi că nu fusese niciodată în patrimoniul Academiei Române nu corespunde întrutotul adevărului – donaţia Stoicescu figurează explicit în Hotărârea Consiliului de Miniştri din 1948, ca preluată de la Academia Română, şi trebuie restituită Academiei, conform legii 752/2001, în natură, prin compensare sau despăgubire. Dealtfel, Academia întreprinsese deja primele demersuri legale, fapt menţionat şi în contractul de cesiune semnat cu Buciu, în care Academia îşi subliniază dreptul cert de proprietate!!!

Din două – una, fie că preşedintele Haiduc  (decorat recent, la Moscova, de Vladimir Putin), Otiman şi ceilalţi „baroni” ai Academiei sunt sinceri şi cred în dreptul real de proprietate, cum scrie în contractul de cesiune (caz în care preţul obţinut este suspect de DNA), fie ştiu că Academia nu are vreun drept real, şi l-au vândut „la şmecherie”. Oare ce-ar putea avea şmecheria, să nu spunem înşelătoria, de tip dâmboviţean, cu ţinuta la care ne aşteptam de la o Academie?

Academicienii români au mai fost dezinformaţi şi cu privire la scopul pentru care a fost vândut terenul. Haiduc şi Otiman le-au spus academicienilor că au nevoie de banii din vânzarea moşiei Dămăroaia pentru a putea păstra Clubul Oamenilor de Ştiinţă (COŞ) din Piaţa Lahovary, prin răscumpărarea drepturile litigioase plătite urmaşilor proprietarilor care revendică COŞ. Fapt imposibil, deoarece urmaşii familiei Assan nu au vândut drepturi litigioase, astfel că Academia nu le poate răscumpăra, fapt despre care secretarul otiman şi directorul Ionescu susţin că nu au cunoştinţă.

Legea nu permite vânzarea terenurilor Academiei

Întrebarea cea mai importantă, pe care desigur că şi-au pus-o deja mulţi dintre cititorii rândurilor de mai sus este: „Are dreptul Academia Română, instituţie de drept şi de interes public, să vândă bunurile primite, de-a lungul secolelor, prin testamente sau donaţii? Doar nu este agenţie imobiliară sau societate comercială?”.

Legea 752/2001 privind organizarea Academiei Române nu lasă loc de interpretări: „Finanţarea activităţii Academiei Române şi a unităţilor din subordine se asigură, pe bază de programe proprii aprobate de Adunarea generală a Academiei Române, de la bugetul de stat, utilizându-se în completare şi venituri extrabugetare”. Veniturile extrabugetare legale enumerate în lege nu cuprind venituri din vânzarea bunurilor din patrimoniu sau a drepturilor aferente acestora. „Academia Română nu poate să vândă bunuri imobile sau drepturile aferente acestora, deoarece enumerarea susrselor de finanţare din lege este limitativă, pot fi obţinute doar veniturile legale enumerate, obţinerea oricărui alt tip de venit nefiind posibilă decât după modificarea legii în acest sens”, ne-au declarat juriştii. Dacă şi procurorii vor ajunge la aceeaşi concluzie, actualii mahări ai Academiei vor avea o mare problemă deoarece au mai vândut şi alte terenuri în ultimii ani. Problemă care pare a-i preocupa destul de serios: potrivit noului statut, adoptat în luna septembrie 2009, Prezidiul Academiei „ia hotărâri cu privire la patrimoniul Academiei” hotărâri care pot fi aprobate sau doar validate de Adunarea Generală. După cum lesne observaţi, formularea este amibugă – nu se vorbeşte nicăieri de hotărâri de valorificare sau vânzare a bunurilor din patrimoniu, ar fi sărit în ochi o posibilă gravă încălcare a legii!

Curtea de Conturi a verificat o parte dintre aspectele de mai sus şi a constatat că Academia a fost prejudiciată prin faptele conducătorilor acesteia. Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Seful DNA protejează clanul Maghiar

Autor
Dănilă Chirovici
-

Motto:“Scoala românească nu îşi mai poate permite să fie codaşa clasamentelor internaţionale şi producător de şomeri pe bandă rulantă şi de diplome pe bandă rulantă, aproape la fel de vizibil şi în sistemul privat şi în sistemul de stat. Ultimele abordări publice se îndreptau către un unic blam, direcţionat către sistemul privat.(…) Vă pot spune că victime ale falsului în diplome, în doctorate, în masterate sunt şi cei de la stat, nu numai cei din sectorul privat.  Iar Oradea, Târgu Jiu, mai nou Alexandria, Universitatea de Medicină din Iaşi sunt echivalentele lui Spiru Haret, oricât nu v-ar plăcea să auziţi acest lucru.” (din discursul preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu, rostit în deschiderea dezbaterii „Reforma structurală a Societăţii Româneşti. Modernizarea României prin Educaţie” – Bucureşti, 18 august 2009)

Recent, pe numele lui Daniel Morar, procurorul şef al DNA, au fost depuse două plangeri, una la Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cealaltă la Consiliul Superior al Magistraturii. Seful DNA este acuzat de prof. dr. Mircea Ifrim că tergiversează soluţionarea impresionantului dosar al diplomelor false eliberate de Teodor Maghiar, fostul rector al Universităţii Oradea, şi de fiul acestuia, Traian Maghiar, fost prodecan al Medicinei de la aceeaşi Universitate. Mai mult, Daniel Morar este acuzat că prin deciziile sale date în dosarul respectiv, practic, îi face scăpaţI pe membrii clanului Maghiar, prin intervenţia prescripţiei asupra faptelor acestora.  De aproape patru ani, procurorii DNA au fost informaţi ăi “cercetează“ o periculoasă reţea, cu ramificaţii internaţionale, care vindea diplome universitare false, reţea patronată de Teodor Maghiar, fostul rector al Universităţii Oradea. Teodor Maghiar şi ciracii săi, printre care şi Traian Maghiar, fiul fostului rector, au eliberat peste 200 de diplome false, marea majoritate date unor cetăţeni străini care acum practică medicina în Uniunea Europeană pe baza unor falsuri eliberate în Romania. Având în vedere faptele deosebit de grave, la vremea respectivă  a fost întocmit, de către procurorii DNA, dosarul 163/P/2006. După aproape patru ani în care, după cum vom vedea, s-a mimat, doar,  cercetarea faptelor lui Maghiar şi ale clanului condus de el, instituţia condusă de Daniel Morar a trimis voluminosul dosar al faptelor penale comise de Teodor Maghiar către Parchetul de pe langă Tribunalul Bihor, adică acolo unde familia Maghiar îi are pe toţi la degetul mic! Mai mult, la Parchetul Bihor, Teodor Maghiar va fi cercetat, conform adresei DNA nr. 159/21.04.2010, numai pentru 26 de diplome false, faptele sale fiind încadrate la “fals intelectual”. Or, faptele clanului Maghiar sunt mult mai grave, cu implicaţii transfrontaliere şi aduc prejudicii imense întregului învăţămant universitar medical romanesc. Ca să nu mai vorbim de prejudiciile pe care le au de tras pacienţii din Uniunea Europeană care sunt trataţi de “medici” cu diplome eliberate de Maghiar. Peste toate acestea, se impune o întrebare de bun-simţ: cine sau ce l-a determinat pe Daniel Morar, procurorul şef al DNA, cel care şi-a construit imaginea, alături de instituţia pe care o conduce, de intransingent faţă de marea corupţie, să îngroape dosarul lui Teodor Maghiar, trimiţandu-l la Oradea, acolo unde nimeni nu se va atinge nici măcar de un fir de păr de-al fostului rector al Universităţii  bihorene?! Mai ales că ştia cu siguranţa că şeful procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, adică prim-procurorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, este decanul Facultăţii de drept de la Universitatea Oradea!

Peste 200 de diplome orădene false au infestat UE

In altă ordine de idei, pentru sutele de diplome false eliberate, clanul Maghiar de la Universitatea Oradea este acuzat că ar fi încasat milioane de euro. Lucru pe care procurorul şef al DNA îl ştie foarte bine din dosarele întocmite de subalternii săi. Mai mult, Daniel Morar are cunoştinţă de faptul că numărul diplomelor false eliberate sutelor de cetăţeni din Uniunea Europeană, în special din Italia, este mult mai mare decat 26. Si spunem asta pentru că în februarie 2007, tocmai DNA a făcut o comisie rogatorie cu autorităţile italiene pentru încă 76 de diplome false, descoperite tot în Italia. In plus, în eventualitatea că Daniel Morar n-ar mai fi în stare să gestioneze, din punct de vedere al cercetărilor, avalanşa de diplome false vandute de clanul Maghiar care încep să vină din multe zone ale Uniunii Europene, ar putea să-i facă o întrebare subordonatei sale, procuror Carmen Simona Gruescu, care ştie foarte exact că numărul diplomelor “marca” Maghiar este mult mai mare. Astfel, în februarie 2008, unuia dintre martorii importanţi în acest dosar al diplomelor false, prof. univ. dr. Mircea Ifrim, i-au fost arătate, de către procurorul Carmen Gruescu, 124 de diplome false, dintre care 43 diplome de licenţă în  stomatologie şI farmacie! De faţă era şI comisarul şef Ion Todea, judiciarist al DNA. Si atunci, cum rămane cu dosarul întocmit doar pentru 26 de diplome false?

Autorităţile italiene confirmă

Si pentru că şeful DNA ar putea să spună că l-a lăsat memoria, ceea ce ar fi foarte grav pentru campionul “mani pulite” din Romania, merită să aducem la cunoştinţa opiniei publice o serie de alte probe irefutabile. Astfel, în luna martie 2008, într-o discuţie personală cu prof. Ifrim, procurorul şef al DNA îi spunea acestuia că “autorităţile judiciare italiene nu au trimis comisiile rogatorii şi mă îndoiesc de faptul că autorităţile italiene vor învinovăţi propriii cetăţeni”! Replica prof. Ifrim a fost atunci că nu poate fi vorba de o asemenea îndoială, mai ales avand în vedere avantajul evident care reiese din scrisoarea Institutului Tehnologic din San Marino către rectorul de la Oradea Teodor Maghiar. Acolo universitatea de stat românească era ameninţată, practic, că dacă anulează diplomele false, fiecare dintre “beneficiari” ar putea cere daune de 200.000 de euro. Ce altceva să se înţeleagă de aici decât că acesta este “preţul” primit pentru fiecare diplomă falsă, bani împrăştiaţi pe traseul Oradea – San Marino?

Mai mult, “îndoiala” lui Morar că italienii ar vrea, într-adevăr, să ajute la soluţionarea complexului dosar penal al clanului Maghiar, a fost spulberată în septembrie 2008 şi în noiembrie, acelaşi an, când au venit toate comisiile rogatorii, pentru peste 200 de diplome emise în fals de conducerea Universităţii de stat Oradea. Tot atunci s-a efectuat şi traducerea autorizată a documentelor italiene în limba romana, documente care, în afară de volumul mare şi greutatea lor judiciară impresionante, arată, fără putinţă de tăgadă, înşelaciunea, abuzul în serviciu şI mita de care se fac vinovaţi emitenţii diplomelor false, decontul acestora de milioane de euro putând fi urmărit în averile şi afacerile semnatarilor diplomelor în cauză.

Circuite infracţionale de spălare a banilor

După cum se ştie, procurorii DNA au acces direct la tot felul de informaţii secrete, pot apela la orice instituţie a statului pentru a le obţine şi pot cere aproape orice i-ar putea ajuta în probarea unor fapte de mare corupţie. Cu atât mai mult Daniel Morar, şeful DNA. Si în cazul clanului Maghiar, Daniel Morar a avut pe birou informaţii de “calitate extra”. Astfel, în decembrie 2008, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) i-a transmis procurorului şef al DNA date despre circuitele de spălare a banilor de către membrii reţelei, cu referiri, din câte avem cunoştinţă clanului Maghiar, prin intermediul firmei “Pelican”, ai căror patroni sunt. Clanul Maghiar este proprietarul mai multor firme iar pentru deschiderea uneia dintre ele, aceeaşi “Pelican”, a contractat un împrumut de 15 milioane de euro, împrumut ce trebuia garantat cu cel puţin 20 de milioane de euro, în condiţiile în care infractorii aveau sechestru pe avere pus, chiar de instituţia condusş de Daniel Moraru, se aratş într-o plângere adresată chiar şefului DNA.

Daniel Morar se tratează la clinica Pelican ?

De asemenea, şeful DNA ştie şi de ramura elveţiană pe care clanul Maghiar a pus-o pe picioare în ţara Cantoanelor (facsimil). Astfel, Daniel Morar a primit toate informaţiile şi datele necesare despre diplomele false în specializarea “Osteopatie”, eliberate de o aşa-zisă Universitate din Lugano, a cărei inexistenţă, ca unitate de învăţămant, a fost confirmată de însăşI ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, al cărui răspuns scris a fost pus pe biroul lui Morar. Mai mult, ambasadorul Elveţiei a solicitat autorităţilor romane să ia măsuri în acest caz. Cu toate aceste informaţii extrem de grave, Daniel Morar refuză să solicite comisie rogatorie cu Elveţia dar şi cu Germania, o altă ţară unde clanul Maghiar şi-a întins tentaculele. Astfel, în  ciuda evidenţei că documentele şi informaţiile de necontestat din dosarul întocmit de procurorii DNA membrilor clanului Maghiar, atestă în mod clar existenţa unei reţele de crimă organizată în scopul eliberării de diplome false, procurorul şef Daniel Morar n-a catadicsit să mişte un deget pentru rezolvarea acestui complex dosar! Ba, mai mult, putem spune că l-a muşamalizat prin expedierea lui la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor şi, pentru existenţa a doar “26 de diplome false” şi o încadrare minoră a faptelor, deosebit de grave în realitate, aceea de “fals intelectual”! Iar în acelaşi context nu putem să omitem să consemnăm că prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,  instituţie în subordinea căreia, conform legii, se află Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor este decan al Facultăţii de drept de la Universitatea Oradea! Astfel încat faptul că Valentin Mirişan, şeful Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, este şi decanul de la Drept al Universităţii Oradea, controlată de clanul Maghiar, pune extrem de serios sub semnul întrebării, ca să nu zicem altfel, soluţionarea legală şi la timp a acestui dosar! Cum de şeful DNA nu a făcut aceste conexiuni logice şi perfect întemeiate?

Dar cine ştie ce alte “raţiuni” or mai sta la baza gestului straniu al temutului şef al DNA de a-i uşura de vină pe membrii celei mai celebre şi puternice reţele de diplome false din Romania (încat pană şi preşedintele Băsescu a remarcat-o în discursul său)! Poate chiar să se trateze acum sau în viitor, la luxoasa clinică Pelican din Oradea, făcută de Maghiari cu bani despre care nimeni nu se mai străduie să afle dacă sunt albi sau negri!

„Preşedintele jucător” al CJ Brăila mută banii publici în conturile firmei sale

Autor
Dănilă Chirovici
-

Pesedistul Gheorghe Bunea Stancu, din 2004 preşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, le râde în nas procurorilor DNA şi inspectorilor ANI, încheind cu nonşalanţă contracte prin negociere directă şi licitaţii aranjate între instituţia administrativă pe care o conduce şi firma la care este acţionar, Concivia SA Brăila. În ultimele luni, CJ Brăila, Primăria Brăila, condusă de subordonatul său la PSD Aurel Simionescu şi primăriile din judeţ, au contribuit la profiturile Concivia SA cu contracte de 23 milioane de lei, fără TVA! “Holdingul” Stancu – Bursagrirom – Concivia

Legăturile lui Bunea Stancu cu Concivia sunt “la vedere”. Stancu a înfiinţat în 1995 firma SC Bursagrirom SA Brăila, la care deţine 51% din acţiuni. Alţi acţionari sunt  Sorin Costin (23%), Ciprian Stan, Paul Vasilache şi Cristina Grigorescu. Bursagrirom SA are ca obiect de activitate un domeniu la care se pricepea Bunea Stancu în 1995, “comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”. Dar Bursagrirom este acţionarul principal la firma de construcţii SC Concivia SA Brăila, la care deţine 70,64 % din acţiuni. Un acţionar nesemnificativ e SIF 2 Moldova, care deţine 11,58% din acţiuni, iar restul sunt cuponari. Bursagriromul lui Stancu este unicul decident în administrarea Concivia, pentru că atunci când se iau deciziile, Bursagrirom are 721.809 voturi, SIF 2 Moldova are 118.337 voturi, iar “cuponarii” au câteva mii de voturi. Mecanismul ilustrează perfect că tot ce se întâmplă la Concivia este dictat de Bunea Stancu.

Stancu mută banii CJ la Concivia, prin negociere directă!

Gh Bunea Stancu îşi trimite banii de la bugetul CJ Brăila în propriile conturi cu un tupeu incredibil, prin „filiera profitului”, Concivia- Bursagrirom –Stancu. Unele din contracte sunt atribuite prin proceduri de încredinţare directă, adică prin licitaţie deschisă cu un singur participant la licitaţie (Concivia) sau prin „negociere fără un anunţ de participare”, la care CJ-ul condus de Stancu negociază contractul cu reprezentantul firmei lui Stancu. Aşa a fost „negociat” şi atribuit de CJ contractul nr 192/15/12/2009, în valoare de 794.112, pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010 Lot II”. Un contract câştigat de Concivia în urma unei licitaţii deschise organizate de CJ Brăila şi la care, ia să vezi minune!, Concivia a fost unicul participant, este cel de “execuţie închidere terasă cabinet etaj I Corp D Palatul Administrativ”. E contractul nr 23/05.02.2010, de 565.000 lei, fără TVA. Practic, Stancu şi-a chemat propria firmă să-i facă o lucrare la biroul de la CJ, iar pentru asta şi-a plătit firma cu peste jumătate de milion.
Alte afaceri ale lui „Stancu de la CJ” cu „Stancu de la Concivia”

Concivia SA este unul din clienţii „de casă” ai CJ-ului condus de Stancu. Prin contractul 47/24.03,2010, Concivia a primit 535.361 lei din fondurile CJ, pentru lucrările de reabilitare, amenajarea şi modernizarea spaţii medicale la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Brăila. Prin contr nr 198/23.12.2009, încheiat în ajun de Crăciun, preşedintele CJ Brăila Gh Bunea Stancu i-a făcut cadou de Crăciun lui Gh Bunea Stancu, acţionarul stategic de la Concivia o lucrare de 835.860 lei fără TVA, pentru reparaţii şi amenajări interioare la imobilul situat pe Soseaua Buzăului nr. 3, Brăila. Adică şi-a făcut singur un cadou de Crăciun, din banii CJ!

Contractele cu Primăria Brăila, pe ierarhia PSD
Firma lui Stancu lucrează bine şi cu subordonaţii lui Stancu. Unul din cei care îi stau în faţă cu căciula-n mână atunci când e vorba de politică este primarul Brăilei, Aurel Simionescu (PSD), care îi este dator preşedintelui PSD Brăila Bunea Stancu pentru că l-a pus pe listă şi l-a susţinut în campanie. Recunoştinţa lui Simionescu este exprimată prin contractele încheiate de Primăria Brăila cu Concivia lui Stancu: 1. Contractul nr 2668/25.01.2010, de 1.584.587 lei, pentru reabilitarea Scolii nr 18 “Mihu Dragomir”. Prin acte adiţionale, Concivia va încasa valoarea estimată a lucrărilor, de 3.020.221 lei, fără TVA. 2. Contractul nr 1204/08.05.2010, de 404.605 lei, pentru reabilitarea Corpului A la Grupul Scolar “Edmond Nicolau”. 3. Contractul nr 7116/02.09.2009, de 4.625.411 lei, pentru lucrări de reabilitare la Spitalul „Sf Pantelimon”. 4. Contractul nr 42.452/03.12.2009, de 2.315.940 lei, pentru reabilitarea a trei corpuri de clădire de la Centrul „Sf Maria”. În total, ar fi contracte de peste 10 milioane de lei, încheiate de primarul Simionescu cu firma şefului său de la PSD Brăila.

„Naşul”

Nu puteau lipsi din portofoliul contractelor Conciviei SA cele încheiate cu primăriile din judeţul Brăila. Conform Legii 215, relaţia primăriilor din judeţ cu un preşedinte CJ nu e una de subordonare, dar preşedintele CJ este cel care propune alocările de bugete, fonduri, proiecte, iar dacă are şi o majoritatea confortabilă, cum se întâmplă la Brăila, se poate spune că preşedintele CJ este “naşul” primarilor din judeţ. Iar primarii “cotizează” prin contracte încheiate cu Concivia. Iată-le pe cele din ultimele luni: 1. cu Primăria Grădiştea – contr 2471/11.06.2009, de 724.639 lei pentru alimetare cu apă a satelor Ibrianu şi Maraloiu. Valoarea la care se poate ajunge prin acte adiţionale este de 1,5 milioane lei. 2. cu primăria Stăncuţa – contr 2114/16.07.2009 de 2.463.300 lei, pentru canalizare şi staţie de epurare în comună. 3. cu Primăria Romanu – contr 2460/01.09.2009, de 1.543.694 lei, pentru extinderea alimentării cu apă. Prin acte adiţionale, Concivia poate încasa 2,5 milioane lei. 4. cu Primăria Siliştea – contr 7273/28.12.2009, de 130.745 lei, pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă. 5. cu Primăria Berteştii de Jos – contr 2787/25.09.2009, de 643.810 lei, pentru  extindere alimentare cu apă. 6. cu primăria Traian – contr 1641/17.03.2010, 287.002 lei, valoarea unor lucrări suplimentare la alimentarea cu apă. 7. cu Primăria Stăncuţa – contr 2114/16.07.2009, de 2.070.000 lei, pentru construirea canalizării şi a staţiei de epurare.

Tancrad

În hăţişul afacerilor pe bani publici orchestrate de Bunea Stancu, ar mai fi şi cele ale firmei Tancrad Construct SRL, care are sediul în sediul Concivia SA, pe Calea Călăraşilor nr 161, et 3. Ca şi Concivia, a obţinut de la CJ-ul lui Bunea Stancu un contract prin “negociere directă fără publicarea unui anunţ”. E vorba de contractul 193/15.12.2009, pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010 Lot I”. În aceeaşi zi, CJ a dat prin negociere directă două contracte pentru întreţinerea drumurilor, contractul 192 Conciviei, iar contractul 193, Tancradului. Povestea e mai complicată, pentru că mai există şi o “firmă tată” la Galaţi, iar contractele celor două CJ, din Galaţi şi Brăila, se încheie uneori şi în “cross”.

Important e “profiterolul”!

Valoarea totală a acestor contracte este de vreo 23 de milioane. Cu TVA, ar fi vreo 26 milioane. Prin uzuala majorare prin acte adiţionale a valorii la care a fost semnat contractul cu 20-50%, se ajunge la valori consistente. În 2009, Concivia SA a avut o cifră de afaceri de 45.204.894 lei, cu 57,09% mai mare decât prevederile bugetare ale anului 2009. În plină criză, lui Bunea i-au “duduit” afacerile cu 60% mai tare decât se aştepta. Profitul net a fost de 1.686.948 lei. Ce-i drept, a încheiat anul cu datorii către furnizori în valoare de 9.339.677 lei şi creanţe de la clienţii neîncasaţi de 8.521.163 lei, dar asta înseamnă ca clienţii şi furnizorii firmei preşedintelui CJ Brăila trebuie să dea la pace între ei. “Important e profiterolul”, cum îi place să spună preşedintelui CJ. În 2008, Concivia lui Stancu a avut un “profiterol” de 2.476.641 lei.

Legea lui Stancu

Preşedintele CJ Brăila, Gh Bunea Stancu e convins că este perfect legal să plătească din banii instituţiei publice pe care o conduce contractele pe care el, ca preşedinte CJ, le încheie cu firma la care este acţionar. Chiar lasă să se înţeleagă că îl încearcă o părere de rău, că firma sa nu poate încheia mai multe contracte pe bani publici: „Concivia are 1.000 de oameni şi toată lumea are un dinte împotriva ei. Deoarece sunt eu acţionar acolo nu ar trebui să mai vină la nici o licitaţie, zic unii. Păi, ce e asta? Dacă vine la licitaţie în condiţiile în care apar pe SEAP anunţurile respective, orice societate se poate înscrie la licitaţie. Concivia nu poate să le câştige pe toate, că nu are cum să le caştige pe toate şi nici nu le poate face pe toate, dar aceasta nu înseamna să le iau dreptul să vină la licitaţie”.

Pretendent la banii UE

În 2010, Gh Bunea Stancu are planuri mari. Vrea să ia o finanţare europeană. Conform Procesului Verbal al AGA de la Concivia SA, din 15.04.2010, o să fie vorba de un contract de 5.000.000 euro, din care 2,5 milioane va fi cofinanţarea Concivia. De aia trage tare acum, să facă de-o “cofinanţare”!

Jaful de la Rodipet sare de 35 de milioane de euro

Autor
Andrei Sidorov
-

Aventura libanezo-americanului Hassan Awdi la compania Rodipet SA, se apropie de sfârşit. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Hassan Awdi şi a celorlalţi vinovaţi de devalizarea reţelei naţionale de difuzare a presei.

În total, nouă persoane sunt acuzate de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani. Awdi deţine o avere uriaşă, realizată în România, în mare parte prin afaceri ilicite, susţin surse apropiate anchetei. În 2003, privatizarea Rodipet a stârnit un imens scandal. Rodipet a fost un „cadou” pentru Hassan Awdi, cabinetul Năstase emiţând o ordonanţă specială, prin care libanezul a reuşit să devină proprietarul reţelei de difuzare a presei. El a apelat la o schemă financiară complexă, prin care a reuşit să îndatoreze Rodipet şi, în acelaşi timp, să câştige sume uriaşe.

Urmăriţi penal

Privatizarea Rodipet SA s-a făcut la 23 decembrie 2003, când între Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (AVAS) şi SC Magnar System Com SRL Otopeni s-a încheiat un contract pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni. La momentul privatizării, Rodipet avea un capital social de 2.264.350.000 lei, împărţit în 90.574 acţiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare. Societatea avea 42 de sucursale pe întreg teritoriul ţării, deţinând clădiri, terenuri şi puncte de vânzare.

Prin contract, cumpărătorul se obliga ca pe o perioadă de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor să nu facă disponibilizări, să nu înstrăineze sub orice formă, să nu închirieze şi să nu greveze cu sarcini activele proprietatea societăţii, iar pentru susţinerea activităţii curente a Rodipet se obliga să realizeze o infuzie de capital circulant în valoare de 2 milioane de dolari, dar şi investiţii pentru dezvoltare în valoare de 3.750.000 de euro. Investiţiile au fost garantate prin instituirea unei garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor. De asemenea, cumpărătorul se obliga să nu schimbe destinaţia punctelor de vânzare şi nici să le închidă. Pe perioada realizării obligaţiilor contractuale, Magnar System nu avea dreptul să cesioneze către o altă persoană fizică sau juridică acţiunile Rodipet.

Nerespectarea contractului de privatizare a Rodipet SA a făcut obiectul dosarului penal nr.390/D/P/2006, înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală. Anchetatorii suspectau operaţiuni de spălare a banilor, desfăşurate de reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, controlate de fraţii Hassan şi Mehdi Awdi, dar şi de acoliţii lor, printre care Lopsan Investment LTD Cipru, Uni Export Plus SRL, Restaurant Mioriţa SRL, Miati Prod SRL, Bucharest Confort Suites SRL, Mirelle Company SRL şi multe altele.

Prima încălcare a contractului de privatizare s-a produs la 19 august 2004, când Magnar System a cesionat 60.220 din acţiunile Rodipet către Supremo Corporation SRL şi Monalisa Investments SRL, firme controlate tot de familia Awdi.În 2007, contrar dispoziţiilor contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor, la Registrul Comerţului au fost înregistrate SC Rodipet Abonamente SRL, SC Rodipet Courier SRL, SC Rodipet Business Solution SRL şi SC Star Collection Agency SRL. Aceste societăţi, care erau controlate de clanul Awdi, au preluat părţi din obiectul de activitate al Rodipet SA.

Politică de falimentare

Încă de la privatizare, susţin procurorii DIICOT, Hassan Awdi ar fi dus o politică de falimentare a Rodipet, profitând de inexistenţa controalelor din partea AVAS şi ANAF, dar şi de poziţia dominantă în Adunarea Generală a Acţionarilor. Astfel, reprezentanţii Rodipet au încheiat o serie de contracte de împrumut, consultanţă, reprezentare, vânzare, prestări de servicii, defavorabile societăţii. Aceste contracte erau încheiate de fiecare dată cu firme controlate sau deţinute, direct sau prin interpuşi, de către membrii grupului Awdi.

În 2004, Rodipet SA a împrumutat SC Supremo Corporation SRL (controlată de Hassan Awdi) cu 280 miliarde lei vechi, pe o perioadă de 10 ani. În 2008, Rodipet SA, transformată între timp în Network Press Concept SA, a încheiat cu SC Best Consult SRL mai multe contracte de consultanţă şi reprezentare, în valoare de câteva milioane de lei, pentru vânzarea de chioşcuri şi imobile (lucru interzis prin contractul de privatizare). Ulterior, aceste chioşcuri se vor regăsi în patrimoniul SC Rodikiosk SRL, societate controlată, de asemenea, de grupul Awdi.

Tot în 2008, Rodipet SA a încheiat cu Rodipet Courier SRL, reprezentată de fratele lui Hassan Awdi, Mehdi, un contract păgubos pentru recepţionarea, prelucrarea, ambalarea şi transportul publicaţiilor la diferite destinaţii din reţeaua naţională de

distribuţie a presei. Prin acest contract, susţin procurorii, activitatea de distribuţie a Rodipet SA a fost externalizată nejustificat, în contradicţie cu obligaţiile asumate prin contractul de privatizare.

Contracte fictive

Hassan Awdi a încheiat numeroase contracte fictive, prin care au fost scoase din Rodipet sume mari de bani. Unul dintre acestea atestă un împrumut de 1.000.000 de euro făcut de Rodipet de la SC Balbec Retail SRL. În contul datoriei fictive neachitate, Balbec Retail (controlată de Awdi) a devenit proprietara a cinci spaţii comerciale şi a unui spaţiu de depozitare, aparţinând Rodipet.

Contracte fictive au fost încheiate şi cu SC Agroindcom Chitila SA şi SC Ecogreen SA, în valoare de 3 milioane de lei, pentru achiziţionarea de materiale de construcţii, în condiţiile în care prima firmă avea ca obiect de activitate creşterea animalelor, iar cea de-a doua, servicii de consultanţă.În 2006, Rodipet a  recepţionat un imobil, pentru construcţia căruia a plătit firmei Terasanta SRL (controlată de Awdi) 1,8 milioane de lei. Cu toate că era proprietara clădirii, Rodipet a plătit, ulterior, firmei Supremo Corporation, cu titlul de chirie, 127.000 de lei/lunar.Una dintre ultimele lovituri date de către fraţii Awdi a fost la 12 ianuarie 2009, când interpuşii acestora au închiriat de la Rodipet 28 de imobile (apartamente şi vile situate în zone centrale din mai multe oraşe). Contractul a fost încheiat pe 49 de ani, la o chirie lunară de 50 de euro pentru fiecare locaţie. Prin contract, s-a interzis în mod expres locatorului să facă orice demersuri pentru rezilierea actului înainte de termenul de 49 de ani. Practic, prin acest contract, proprietatea imobilelor a fost înstrăinată în favoarea unei firme controlată de grupul Awdi.

Decapitalizarea Rodipet

În mai 2009, AVAS a activat clauza de reziliere a contractului de privatizare, pentru nerespectarea obligaţiilor, devenind acţionar majoritar. Câteva luni mai târziu, Rodipet SA a intrat în procedură de insolvenţă, fiind numit un lichidator judiciar al societăţii.

Hassan Awdi a semnat însă acte în numele Network Press Concept SA, ulterior datei la care AVAS reziliase contractul de privatizare. Astfel, la trei zile după anularea privatizării, Awdi, prin interpuşi, a încheiat un contract de franşiză cu SC Westland Investment SRL, prin care se transmitea dreptul de a desfăşura activităţi de vânzare a presei în toate punctele de vânzare ale Network Press Concept.

Prin acest contract s-a realizat decapitalizarea Rodipet. Practic, importante lichidităţi au fost transferate din conturile acesteia către alte societăţi deţinute sau controlate de membrii grupului Awdi, urmărindu-se ca, prin transferuri succesive, să se piardă urma banilor, susţin surse judiciare.Tot după reziliererea privatizării, Awdi a încheiat ilegal, în numele Rodipet, mai multe contracte de prestări servicii şi de închiriere cu propria firmă, SC Rodikiosk SRL, în valoare totală de aproape 4 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, din grupul infracţional organizat iniţiat de Hassan Awdi mai făceau parte fratele său Mehdi, Istambouly Bassam, Matly Marwan Georges, El Mokdad Bilal Mohamad, toţi cetăţeni libanezi şi românii Iordan Bădeanu, Florin Lungoci şi Angela Coman. Procurorii au stabilit că Awdi a adus un prejudiciu Rodipet SA în valoare de peste 35,5 milioane de euro.

Probarea infracţiunilor a fost extrem de dificilă, din cauza complexităţii operaţiunilor financiare şi a implicării unor persoane care se bucură de poziţii sociale şi profesionale dintre cele mai bune, susţin sursele judiciare.

Percheziţii domiciliare

În 22 iunie, procurorii DIICOT, însoţiţi de poliţişti şi de jandarmi, au făcut 24 de percheziţii în locaţii din Bucureşti şi din judeţele Constanţa şi Ilfov, aparţinând grupului Awdi. Cea mai mare desfăşurare de forţe a fost la sediul Rodipet, din Piaţa Presei Libere. Timp de câteva ore, anchetatorii au scotocit prin birourile Rodipet, sigilând mai multe încăperi şi ridicând saci cu documente. În faţa anchetatorilor a fost adus doar Mehdi Awdi, fratele său Hassan, creierul grupării, fiind plecat din România de mai multă vreme. Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au pus sechestru asigurator pe cinci hoteluri, dintre care trei în Bucureşti (în Piaţa Kogălniceanu, în Colentina şi în zona Batiştei) şi alte două pe litoral (Mamaia şi Venus), precum şi pe 20 de apartamente. Totodată, au fost sechestrate peste 150 de maşini şi utilaje agricole, în dosarul privind falimentarea Rodipet.

Afaceri ilegale

Grupul iniţiat de Hassan Awdi este implicat în numeroase afaceri ilegale. Membrii grupării Awdi sunt libanezi cu mai multe cetăţenii, stabiliţi în România imediat după Revoluţie, iar primele afaceri au fost cu electronice. Awdi este acţionar, direct sau prin interpuşi, la sute de firme. Afacerile i-au adus lui Awdi nu numai bani, dar şi sprijin politic. Cu ajutor politic, libanezii au reuşit mai multe privatizări frauduloase, printre care Rodipet, Mesagerie SA, Aluniş SA etc. Potrivit surselor judiciare, cea mai mare parte a banilor a fost spălată prin intermediul unor firme-fantomă, înfiinţate în paradisul fiscal Delaware (SUA).

Tunul de la Casa Bucur

O altă lovitură a clanului Awdi a fost la Casa Bucur. În 2000, firma Monalisa Trading Co SRL, ai cărei acţionari sunt Hassan Awdi şi soţia acestuia, a cumpărat de la de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Aluniş SA. Tranzacţia a fost perfectată pentru aproximativ trei miliarde de lei vechi, în condiţiile în care activele societăţii valorau de zeci de ori mai mult.

Patrimoniul imobiliar al Aluniş SA totaliza 20 de braserii şi restaurante. Printre activele societăţii a fost inclus, în mod abuziv, monumentul istoric Casa Bucur (transformat în restaurant), aflat doar în administrarea Aluniş SA, nu însă şi nu în proprietatea acesteia. Deşi proprietarii de drept ai imobilului, care erau în litigiu cu statul, au făcut numeroase notificări, Casa Bucur a fost înstrăinată în favoarea lui Hassan Awdi pentru numai 15.000 de dolari. Ulterior, Awdi a vândut activul altei firme pe care o controla, pentru 500.000 de dolari.

Mesagerie SA, pusă pe butuci

Prin aceeaşi firmă, Monalisa Investments SRL, clanul Awdi a reuşit să dea o altă lovitură. În 2004, firma libanezului a cumpărat CFR Mesagerie SA, care se ocupa cu transportul coletăriei şi presei pe calea ferată, pentru 7,27 miliarde de lei vechi. La scurt timp, după metoda “Rodipet”, Awdi a reuşit să falimenteze societatea în mod deliberat. După un an de la privatizare, 500 din cei 800 de angajaţi ai societăţii au fost concediaţi. Ceilalţi nu şi-au mai primit salariile luni la rând. Hassan Awdi a stopat şi plăţile altor drepturi băneşti conexe, deşi reţinuse, prin stopaj la sursă, contribuţiile individuale ale salariaţilor Mesageriei.

În actul de vânzare al CFR Mesagerie SA s-a stipulat clar că toate drepturile salariaţilor existente înaintea privatizării vor fi menţinute de noul proprietar, contractul colectiv de muncă şi contractele individuale de muncă pentru angajaţii Mesageriei fiind anexe la contractul de vânzare.Nerespectarea clauzei contractuale privind pastrarea întregului personal ar fi trebuit să atragă, de drept, anularea contractului de privatizare, ceea ce nu s-a întâmplat.Nenumăraţi angajaţi ai Mesageriei au câştigat procesele intentate patronatului pentru neplata drepturilor salariale. Cu toate acestea, nici până în ziua de azi aceştia nu şi-au văzut banii

Inundarea Galaţiului şi Brăilei mizată la “ruleta rusească” a intereselor clientelei politice

Autor
Dănilă Chirovici
-

Teroarea inundaţiilor catastrofale pe care o trăiesc la fiecare viitură de pe Dunăre locuitorii din Galaţi şi Brăila, adică un total de 527.000 de locuitori are un preţ: protejarea afacerilor clientelei politice. Soluţiile hotărâte de specialişti, de eliminare a viiturilor prin reabilitarea ecosistemelor din zona IC Brătianu – Isaccea şi cea a Lacului Brateş, sunt înlocuite cu soluţiile „gândite” de politicienii în foame de imagine , pentru care ţelul suprem este să dea declaraţii în direct la TV printre jandarmii şi pompierii care fac diguri din saci de rafie umpluţi cu nisip.

“Plagiat” la CNSU

O lovitură mediatică a acestei crize a inundaţiilor a fost organizarea la Galaţi, a şedinţei extraordinare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), întrunit pentru a lua o decizie care să salveze Galaţiul din calea celor trei viituri devastatoare, de pe Dunăre, Siret şi Prut. S-a discutat despre practicarea unor breşe controlate, dar nu s-a luat nici o decizie. În schimb, a fost plagiată una, la botul calului. Ministrul Vasile Blaga a anunţat că CNSU a hotărât construirea unui dig de 4,5 km pe străzile din Cartierul Portului. De fapt, salariaţii regiilor Primăriei Galaţi lucrau de 10 zile la acest dig. Mai întâi a fost de de 2,5 km, apoi de 4,5. La ora 12.52, cu 4 ore înainte ca CNSU să se întrunească la Galaţi pentru a găsi “soluţia salvatoare”, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a transmis un comunicat de presă în care era vorba exact de digul de 4,5: “Peste 350 de persoane, angajate în societăţi din subordinea Consiliului Local Galaţi, au lucrat la sfârşitul acestei săptămâni la ridicarea unui dig lung de 4,5 km, care să apere Valea Oraşului de apele Dunării”, se spunea în comunicat (vezi facsimil). De fapt, rolul CNSU a fost de a pune în scenă o operetă stahanovistă, cu 1.400 de salariaţi ISU şi jandarmi aduşi la Galaţi din toate colţuri ţării ca să încarce sacii cu nisip, sub conducerea unui “comandament” format din secretarul de stat MAI Mihai Capră, generalul maior Liviu Viorel Nemeş, prim-adjunct la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi colonelul Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată.

Specialişti supuşi deciziei politice

Tehnocraţii din CNSU au votat pentru decizia politicienilor ce conduc “Comitetul”, construirea digului. În locul unei soluţii care să ducă la scăderea debitelor şi presiunii apelor asupra digurilor printr-o deversare controlată, au acceptat varianta politicienilor, de a mai construi un “zid de nisip” în calea viiturii. La CNSU s-a discutat despre 3 breşe controlate. Prima ar fi spargerea digului la Călăraşi – Râul, dar asta nu rezolvă nimic în zona Galaţi-Brăila. A 2-a variantă este o breşă în zona Borcea, dar nu se va face pentru că în acest caz nivelul apelor Dunării va fi de 15 cm atât pe Autostrada A2, cât şi pe calea ferată Bucureşti-Constanţa şi astfel s-ar înjumătăţi numărul autostrăzilor din România şi nu s-ar mai putea ajunge pe Litoral nici cu trenul, în plină guvernare a Elenei Udrea la Turism. A 3-a variantă, care ar elimina riscul revărsării Dunării la Galaţi şi Brăila, este executarea unei breşe în digul de pe malul tulcean, vizavi de Galaţi, între localităţile tulcene IC Brătianu şi Garvăn. E soluţia optimă, pentru că s-ar inunda incinte cu terenuri agricole, unele cultivate, altele nu. Ministrul Blaga a promis că va fi făcută această breşă atunci când Dunărea va ajunge la 690 cm la Galaţi. Dar cine garantează că nu se va produce dezastrul când Dunărea va ajunge la 688 sau 689 cm?

Nu se dau breşe clientelei UNPR

A 4-a variantă, inundarea Insulei Mari a Brăilei (IMB) a fost eliminată înainte de şedinţa CNSU din 4 iulie. Pe 3 iulie, autorităţile din Brăila anunţau că se reactualizează planurile inundării IMB. Asta presupune evacuarea a 3.486 de locuitori din Măraşu şi 1.650 din Frecăţei, dar această deversare ar prelua 2 miliarde mc de apă. Foarte mulţi brăileni sunt de acord cu inundarea permanentă a Insulei Mari, pentru că prin revenirea zonei la ce a fost odată, o deltă de 70.000 ha, ar creşte potenţialul turistic al oraşului şi l-ar relansa economic din sărăcia cronică în care se zbate. În urmă cu 11 ani, au fost transmise la guvern astfel de planuri, dar şi atunci au contat şi contează şi acum afacerile pe cele 69.015 ha ale arendaşilor politici, pe atunci Reen-ul lui Fernando Enciu – client CDR, acum TCE 3 Brazi, firma lui Culiţă Tărâţă, deputatul UNPR. Susţinător al guvernului Boc. Anul trecut, IMB-ul a fost vizitat de preşedintele Traian Băsescu, care a avut numai cuvinte de laudă pentru arendaşul Culiţă Tărâţă. Aşa că după ce Tărâţă a înroşit telefoanele protectorilor politici, varianta breşei la IMB, despre care sâmbătă discutau ISU şi Prefectura Brăila, duminică a fost eliminată din posibilele soluţii discutate de CNSU. Pentru a-şi marca victoria, Culiţă Tărâţă a ieşit cu două ştiri de presă. În prima dădea lecţii de hidrologie, iar în a 2-a recunoştea că afacerea sa clientelară este o investiţie de 4 miliarde de euro! A statului român, desigur, dar pe care el o “mulge”, fără ca Brăila să se aleagă cu mare lucru din asta.

Delta de la marginea Galaţiului

Singura soluţie viabilă pentru eliminarea inundaţiilor în zona Galaţi-Brăila este renaturarea zonei, adică refacerea ecosistemelor. S-a pus această problemă la inundaţiile din 2006, când Galaţiul şi Brăila erau, ca şi acum, ameninţate de Dunăre. Atunci, ministrul Mediului Sulfina Barbu şi ministrul Administraţiei, acelaşi Vasile Blaga, declarau la Galaţi că peste Dunăre va fi înfiinţat un polder, care să preia viiturile de pe Dunăre. Tot atunci au promis renaturarea Luncii Dunării şi a zonei Lacului Brateş, ceea ce ar însemna refacerea ecosistemului din anii 40. În 1932, Lacul Brateş, situat la marginea Galaţiului, avea 7.428 ha, dar împreună cu Lacul Covurlui, Lacul  Crapina, bălţile şi grindurile din zona de vărsare a Prutului în Dunăre, forma, la marginea Galaţiului, o deltă de 18.000 ha. În 1948, a fost înfiinţat Santierul “Ana Pauker”, al cărui scop era desecarea zonei, pentru ca zeci de mii de hectare să fie transformate în teren arabil. Suprafaţa Lacului Brateş a fost redusă la vreo 2.000 ha.

Strategii de sertar

Un comitet interministerial a stabilit planurile şi etapele pentru renaturarea întregii lunci a Dunării. După ce în 2006-2007 au fost etapele de studii, în perioada 2008-2012 trebuia realizată renaturarea Luncii Dunării. Proiectul renaturării zonei IC Brătianu-Isaccea, face parte din Programul „Redimensionarea ecologică şi economică a incintelor amendajate din Lunca şi Delta Dunării”, elaborat de Institutul Naţional de Cercetări Delta Dunării (INCDD) Tulcea şi la care au colaborat 5 institute de cercetări. Programul viza reabilitarea ecosistemelor de-a lungul a 2.840 km de Dunăre, de la Porţile de Fier la Isaccea şi viza renaturarea prin înfiinţarea de zone umede a 530.000 ha de terenuri din Lunca Inferioară a Dunării, despărţite acum de apele fluviului de peste 1.200 km de diguri. Suprafaţa e echivalentă cu cea a Deltei Dunării sau cu cea a Complexului Razelm-Sinoe.

„Clientelismul” a învins la dezbaterea publică?

Ar fi trebuit ca acum să existe deja polderul de la IC Brătianu. Locuitorii satelor de pe malurile Lacului Crapina, Luncaviţa, IC Brătianu, Grindu şi Văcăreni, doresc reînfiinţarea lacului, pentru că s-au săturat de agricultura de subzistenţă. Din pensiuni şi pescuit ar câştiga mai mult. Primarul din Luncaviţa, Ilie Stefan, a înfiinţat în 2006 Aociaţia „Natura Zâmbeşte”, ce are ca obiectiv reînvierea Lacului Crapina. În 2007 şi în 2008, în bugetul CL Luncaviţa au fost alocate fonduri pentru studiul de fezabilitate. În aprilie 2008, a avut loc dezbaterea publică pentru aprobarea proiectului. ONG-urile de mediu, specialiştii, localnicii şi primarii localităţilor din zonă au fost de acord cu reînfiinţarea polderului şi Lacului Crapina. S-a opus Gheorghe Tornea, primarul altei comune tulcene, Turcoaia, de la 30 km distanţă. “Omul era vehement împotrivă, pe urmă am aflat că are vreo 800 ha luate în concesiune de la ADS, în zona respectivă. Sigur, sunt alte interese”, declara prefectul de atunci al Galaţiului, Mihai Capră. Am mers pe fir şi am aflat detalii. Prin anul 2000, primarul Gh Tornea (PSD) a preluat cu vreo 2,5 miliarde de lei SC Piscicola Măcin, care avea o baltă de 700 ha la Jijila, o alta mai mică la Turcoaia şi vreo 750 ha de teren pe malul dobrogean al Dunării, vizavi de Brăila. Acolo face agricutură şi l-ar cam deranja un polder. Acum, Tornea nu mai e primar ci consilier PSD şi i-a pasat afacerile fiului său. Tornea Tiberiu Alexandru este acţionarul şi administratorul SC Piscicola Măcin şi administratorul AMP Tornea Brăila Filiala Turcoaia SRL, care are sediul la Măcin, pe str Grivitei nr 5, adică la sediul Piscicolei Măcin. Practic, întregul proiect a “picat” la dezbaterea publică din cauză că “n-a vrut Tornea” şi asta nu-i decât o nouă poveste românească despre inconsecvenţa conducătorilor şi clientelism. Apar interese mai importante decât cele ale locuitorilor din Galaţi şi Brăila, care sunt iarăşi terorizaţi de ameninţarea viiturilor devastatoare de pe Dunăre, dar mai importante şi decât cele ale Uniunii Europene, care a declarat zona Arie de Protecţie Specială Acvafaunistică şi Sit de Importanţă Comunitară.

Lumea interlopă merge în Paradis, trecând prin politică

Autor
Tudor Bălănescu
-

Foştii interlopi, deveniţi “oameni de afaceri” cărora nu le place să li se ceară amănunte despre cum au făcut “primul milion”, sponsorizează campaniile electorale, îşi pun găştile de cartier să lipească afişe, se încuscresc cu politicienii după reţeta cumetriei dintre familia Băsescu şi Bercea Mondialul. Iar după toate aceste favoruri făcute “scrobiţilor” cu gulerele albe le cer şi deconturile în afaceri pe fonduri bugetare, funcţii publice şi uneori “titluri”.

Vasile Dănăilă “Pazvante” a devenit cetăţean de onoare al Tecuciului, “Gelu Ţăranu” a devenit consilier municipal, Andrei Lişinschi – condamnat penal pentru speculă şi furt era să ajungă primarul Galaţiului, iar politicienii din Brăila dezbat tema colaborării cu lumea interlopă în campaniile electorale.

“Jurnal de Investigaţii” a mai scris despre legăturile dintre primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain (PDL) şi Vasile Dănăilă (Partidul Verde), cunoscut în lumea interlopă sub numele “Pazvante”. Mai nou, cu prilejul aniversării a 575 de ani de atestare documentară a Tecuciului, primarul Finkelstain i-a acordat lui Pazvante Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci. Iniţiativa a fost lansată de consilierul PDL Costică Florea, cu care Finkelstain a fost asociat la Floro Fin Grup SRL Tecuci. Aşadar, acordarea titlului a fost o iniţiativă politică a PDL.

Vasile Dănăilă este unul din cei trei consilieri ai Partidului Verde din Consiliul Local Municipal (CLM) Tecuci. El a fost şi contracandidat al lui Finkelstain în cursa pentru primărie şi pentru că prin oraş lumea îl ştia mai mult de „Pazvante” decât de Dănăilă, înaintea campaniei electorale şi-a schimbat cartea de identitate, devenind Vasile Dănăilă Pazvante.

Au refuzat sa voteze

Legea Administraţiei Locale prevede că CLM poate acorda titlul de cetăţean de onoare unor persoane „cu merite deosebite”. Prevederea e evazivă şi, spre exemplu, CLM Ploieşti a întocmit un regulament special pentru acordarea titlului, în care e detaliat ce înseamnă „merite deosebite”. În cazul Tecuciului, nu există aşa ceva şi opoziţia formată din patru consilieri PSD şi patru de la PNL nu a avut curajul să se pună rău cu Finkelstain şi Dănăilă Pazvante. Iar de aici a ieşit un pic de circ. Pazvante a condus personal şedinţa CLM în care trebuia votată atribuirea Titlului de Cetăţean de Onoare. Când s-a ajuns la punctul respectiv de pe ordinea de zi, Pazvante şi-a încurajat colegii de consiliu: „Aşa a fost să fie. E un moment mai special, mai emoţionant, da cum viaţa m-a învăţat şi m-a forţat să fiu bărbat trebuie să spun: Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci domnului Dănăilă Vasile Pazvante. Aş dori să supunem la vot şi cu toată dragostea şi încrederea să nu vă abţineţi, decât ce vă dictează inima şi sufletul”, a spus Pazvante în aplauzele majoritarilor. Primarul Finkelstain a susţinut meritele lui Pazvante: “Parcul central nu a venit de la sine, ci e rezultaul muncii unui om!”. Asta nu i-a înduplecat însă pe doi consilieri PNL, Petru Papuc şi Vasile Diaconu, să aprobe proiectul. Dar nici nu aveau chef să se pună rău cu Pazvante, aşa că au adoptat o poziţie neprevăzută de Legea 215, nici vot „pentru”, nici „contra”, nici „abţinere”, ci „refuz”! „Am spus că refuzăm, nu vă supăraţi pe noi!”, s-au justficat cei doi. La final, lui Vasile Dănăilă Pazvante i-a fost acordat Titlul de Cetăţean de Onoare cu 10 voturi „pentru”, unul „împotrivă”, o „abţinere” şi două „ieşiri intempestive”.

Săru’ mâna, “profesore “Pazvante!

La şedinţa CLM Tecuci a participat şi preşedintele filialei gălăţene a Partidului Verde (PV), Pompiliu Comşa. Acesta a susţinut acordarea „titlului” printr-un discurs de şapte minute, în care nu a uitat să amintească de aventurile în afara legii ale lui Vasile Dănăilă Pazvante: „A luat paşaportul cu nr 1. Pe 11 ianuarie 1990 era deja la Budapesta. A continuat să strângă bani. Nu numai de la unguri, ci şi de la germani, apoi în Belgia, Suedia, Franţa, Grecia, iar în cele din urmă în America. Nu-i este ruşine de tot ce a făcut (…) După ce a umblat ceva vreme cu <<nazbataia>> prin toată lumea, le-a luat banii celor curioşi să-l păcălească la alba-neagra şi a investit toţi banii în parc”. Discursul s-a fost încheiat cu pupăturile de mâini adresate lui Pazvante: „În faţa lui Pazvante, noi toţi trebuie să ne ridicăm pălăria, în semn de respect. Personal, cu plecăciune, îi transmit un << Săru’ mâna, profesore!>>’’.

“A plecat de la 2 veceuri…”

Noul Cetăţean de Onoare al Tecuciului are parte de o companie selectă. La fel de “cetăţeni de onoare” ca Pazvante sunt col. aviator Leonid Sotropa, I.P.S. dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, actriţa Tamara Buciuceanu, scriitorii George Arion şi Dionisie Duma, sculptorul Patrichi Smulţi şi seismologul George Purcaru. Spre deosebire de Pazvante, un alt tecucean, prof .dr. Mihai Sergiu Jalbă, doctor în ştiinţe medicale, stabilit în SUA, nu a avut aceleaşi merite, pentru a deveni cetăţean de onoare. Se ştie că Dănăilă Pazvante a preluat în administrare WC-ul public de lângă Parcului Central, pe care a construit un pavilion de café bar, după care a luat în concesiune o parte din parc, pe care a plantat gazon şi trandafiri, a adus mobilier urban, sculpturi, minerale şi colivii cu păsări exotice. Dar nu a făcut-o de amorul artei. Prin contractul de concesiune 5647/03.02.2003 SC Vivas SRL o obţinut în concesiune pentru 49 de ani, 285mp de teren, pentru care plăteşte o redevenţă de numai 54 lei/lună. Apoi, prin contractul 22918/25.01.2006 a obţinut concesionarea, pe 49 de ani, a 562mp din Parcul Central, în vederea „amenajării şi realizării unor spaţii moderne destinate recreerii şi odihnei”. În acest contract, redevenţa e de 233 de lei/lună. Aşa că terasa “Colţ de rai” a lui Pazvante din parc este o afacere extrem de profitabilă, iar partea cu trandafirii şi papagalii ţine de marketing. Faptul că întreţine parcul, dar în cadrul unei tranzacţii cu primăria, e notabil, poate fi extraordinar, dar nu justifică “titlul”. Meritele lui Pazvante au fost explicate în “discursul de susţinere a candidaturii” de acelaşi preşedinte PV Galaţi, Pompiliu Comşa. Iată cum sună unul dintre argumente: „A plecat de la două veceuri publice şi trei hectare de teren, apoi a făcut urbanism particular…”.

Ţup în politică!

Atragerea foştilor interlopi în clientelă sau de-a dreptul în partid poate fi considerată o strategie de “human resources” a PDL Galaţi. La alegerile locale din 2008, candidatul PDL la Primăria Galaţi a fost Andrei Lişinschi, un apropiat al lumii interlope. Lişinschi era chiar naşul la prima căsătorie a fostului lider a lumii interlope din Galaţi, Marian Ivan, ai cărui oameni au pus umărul la campanie. Ivan a fost răpus într-o reglare de conturi, care a avut loc în timpul campaniei. Lişinschi a pierdut în turul al doilea, după ce adversarii săi au dezvăluit că prin sentinţa 1356/21.05.1982, Judecătoria Galaţi a fost condamnat la un an şi opt luni pentru speculă, iar prin sentinţa 239/26.01.1983, a fost condamnat la un an de închisoare pentru furt în dauna avutului privat. În prezent, PDL Galaţi are în administraţia locală doi reprezentanţi despre care surse din organizaţie susţin că şi-au făcut banii “afară”, prin mijloace la fel de neortodoxe ca “nazbataia” lui Pazvante. În CLM Galaţi, PDL îl are pe consilierul Radu Gheorghe, cunoscut sub numele de “Gelu Ţăranu” din vremea când făcea bani în Germania. Acum este un prosper om de afaceri, are plasamente la Vinton SRL Galaţi (50% – 5,4 milioane RON), Robotron SRL (50%), Level Five SRL (33%) şi Vuksek Sere Solarii Buzău (99%) şi 3 maşini la scară: Bentley, Porsche Cayenne şi Audi A8. În CJ Galaţi, PDL e reprezentat de un “self made man” identic, consilierul judeţean Mircea Cadar.

Nici cele sfinte nu-s de lepădat

La Brăila, cunoscut ca citadelă a lumii interlope, liderul de vocaţie, Dumitru Oprea, zis “Titel Crăcănatu”, nu ar da doi bani pe titlul de Cetăţean de Onoare, dar şi-a dorit un pic din cele sfinte. La Boboteaza din 2007 s-a aruncat primul în Dunăre după crucea sfinţită aruncată de arhiepiscopul Casian. “Adversarii” au înotat şi ei după cruce, dar mai cu fereală şi astfel Titel Crăcănatu a salvat crucea din ape.

La Brăila, interlopii – agenţi electorali

Implicarea interlopilor în viaţa politică a devenit o temă de dezbatere foarte serioasă pentru politicienii din Brăila. Deschiderea a făcut-o fostul senator PSD, acum deputat PDL, Viorel Balcan, care într-un interviu a recunoscut că e prieten vechi cu Titel Crăcănatu şi a spus că ceea ce presa numeşte “interlop” el ar numi “om de afaceri”. Balcan a făcut şi o declaraţie fulminantă, că în campanie ar apela la ajutorul prietenilor din lumea interlopă, dezvăluind modul în care a ajuns Aurel Simionescu primar al Brăilei în 2008: “Aşa l-am scos pe Aurică Simionescu primar, apelând la lumea interlopă, să nu se uite acest lucru!”. Simionescu a răspuns evaziv că nu ştie de aşa ceva întrebând retoric dacă există “o formulă să spunem că X este interlop, Y este interlop”. La onomastica şi aniversarea fostului primar PNL Constantin Cibu, acum senator UNPR, au participat fraţii Sgârcitu şi Titel Crăcănatu. Acum, Cibu admite că îi cunoştea, dar neagă legăturile cu ei spunând că dacă au venit nu putea să-i dea afară de guler. Preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, susţine că nu-şi doreşte colaborarea cu interlopii, dar admite că în campanie e nevoie de “lideri de opinie” în cartiere: „Că uneori ai nevoie de nişte să le spunem lideri de opinie în diferite zone, şi asta este foarte adevărat”. Un lider PDL, Stănel Necula, recent revocat din funcţia de viceprimar al Brăilei a fixat problema: “Interlopii, înainte de toate, sunt cetăţeni, au drept de vot şi fiecare vot contează”! Şeful Organizaţie de Tineret a PDL Brăila, Ştefan Gurgu, a abordat subiectul vorbind despre acţiunea partidului de a “aduce pe calea cea bună baieţii de cartier”, invitaţi la partid pentru consiliere. “Întâi îi educăm şi după aceea îi aducem în campanie!”, a spus Gurgu.

Rechinii de autostradă, încă un tun între Arad şi Timişoara

Autor
Dănilă Chirovici
-

Un exemplu foarte bun în acest sens este Autostrada  Arad – Timişoara, ale cărei lucrări au demarat în luna august 2009. Din start, această autostradă a fost privită ca o pradă extrem de suculentă de mai mulţi afacerişti din vestul ţării, bine legaţi la conductele cu bani publici. Iar când este vorba de sute de milioane de euro, miza este într-adevăr foarte mare. Rezultatul: costuri mai mari şi întârzieri în execuţie.

La începutul lunii iulie, scăpând de o remaniere care i se fluturase în faţă, ministrul Transporturilor Radu Berceanu a descins într-o nouă vizită la şantierul autostrăzii Arad – Timişoara. În stilul deja caracteristic a lansat câteva ameninţări în stânga şi în dreapta – atent ca acestea să fie prinse de camerele de luat vederi –  întorcându-se la Bucureşti cu sentimentul datoriei împlinite. Nu înainte de-a ameninţa cu rezilierea contractului cu constructorii autostrăzii. Este vorba de o asociere dintre firmele Astaldi (Italia) şi FCC Construccion (Spania) care au câştigat licitaţia pentru execuţia respectivului tronson, în contul sumei de 135 milioane de euro. Ce a uitat ministrul să spună este faptul că aceşti constructori au fost de multe ori în imposibilitatea de a-şi face treaba din cauza unor dispute pe marginea degrevării de sarcini a terenului pe unde urmează să treacă autostrada. De menţionat că lucrările au demarat în luna august 2009, aproape simultan cu cele de pe Autostrada Szeged – Mako (la 8 km de graniţa cu România) din Ungaria, dându-se astfel startul la o adevărată competiţie. Nu mai trebuie probabil spus în ce stadiu avansat sunt ungurii în acest moment.

Un pont pentru Indiana Jones

La început, în mai puţin de o lună, aproape întreaga lungime a viitoarei autostrăzi (32 de km) a fost decopertată într-un adevărat tur de forţă al celor două firme. Dar lucrările au intrat în impas din cauza certificatului de descărcare arheologică. Certificat care a ajuns miza unor dispute dintre unele firme de măsurători cadastrale care şi-au descoperit subit mari aptitudini pentru arheologie. De menţionat că lucrările de descărcare arheologică sunt atributul exclusiv al arheologilor, iar nu al unor firme cu spate politic. Şi nu este puţin să te trezeşti pe cap cu o pleaşcă de cîteva milioane de euro, doar pentru că te pui să cauţi nişte cioburi, pe care, dacă le găseşti, trebuie să le muţi câţiva metri.

Astfel în septembrie 2009, la o întâlnire pe tema descărcării arheologice, între reprezentanţi ai constructorilor, beneficiarilor şi finanţatorilor lucrării, a participat şi Florin Draşovan, arheolog în cadrul Muzeului Banatului, membru al Comisiei Naţionale de Arheologie, adică exact forul care dă „verde” pentru descărcările arheologice. Draşovan a venit însoţi de Mircea Stoian, director şi co-acţionar al firmei Gauss din Timişoara. De remarcat că al doilea acţionar al acestei firme cu topografie şi cadastru este deputatul liberal de Timiş, Claudiu Ţaga. Draşovan a prezentat firma în cauză drept singura în măsură să execute lucrările de descărcare arheologică. Întrebat care este preţul, Stoian a spus sec: 2,8 milioane de euro. Chestionat în cît timp ar putea finaliza lucrarea, el a avansat termenul de un an. Ori termenul de execuţie al întregii lucrări este de doi ani. Întrebat dacă nu poate executa lucrarea mai rapid, Stoian a înmărmurit asistenţa: „Da, se poate dar cu 10 milioane de euro”. Constructorii italieni şi spanioli erau în pragul de-a face atac de panică la auzul acestei sume care sfida bunul simţ. Era exact preţul a doi km de autostradă. Ulterior acestei discuţii au apărut în presă declaraţiile virulente ale ministrului Radu Berceanu, ulterior ale preşedintelui Traian Băsescu împotriva arheologilor. Numai că, între timp, pe fir intrase firma de esenţă PD-L, Geolink, care a avansat preţul de şapte milioane de euro pentru aceeaşi lucrare. Acţionar neoficial al acestei firme este, spun surse neoficiale, Horaţiu Moldovan, membru PD-L şi şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Timiş. Fiindcă nu avea arheolog angajat, Geolink a pierdut lucrarea, pe fir revenind Gauss. Care şi-a depus o ultimă ofertă: 1,5 milioane de euro. O „mică” diferenţă faţă de zece milioane! De menţionat că toate aceste aranajamente au avut loc la Bucureşti prin cabinetele şi holurile din Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Culturii.

Comoara piraţilor

În timpul acestor discuţii, evident că lucrările au fost lăsate baltă. Pentru a termina aceste dispute s-a luat decizia ca această lucrare să fie executată, în urma unei licitaţii, de o instituţie agreată de Ministerul Culturii. În fine, lucrarea a fost obţinută de Muzeul Callatis din Mangalia, pentru 900.000 de euro. Lucrurile nu s-au oprit aici, firma Gauss făcând în continuare presiuni. Asta şi fiindcă lucrarea câştigată de muzeul din Mangalia purta denumirea de „cercetări arheologice preventive”, nefiind vorba de „descărcare arheologică”. În luna aprilie a acestui an, Gauss a obţinut din nou o blocare a lucrărilor pentru două săptămâni. Mai multe surse afirmă că acest lucru s-a întâmplat în urma unei întâlnirei cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, totodată preşedinte al PD-L Timiş. Chiar şi în acest moment, lucrurile sunt în coadă de peşte, iar pe traseul viitoarei autostrăzi au început să-şi facă apariţia tot felul de arheologi şi căutători de oale vechi, în speranaţa că lucrările se vor amâna din nou. Evident, în contul unor bani. „Da, avem probleme cu aceste descărcări care pot bloca lucrările la autostradă. Sumele care se vehiculează sunt aberante”, ne-a declarat un şef din cadrul Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Regele exproprierilor

În timp ce guvernanţii se plâng că bugetul e mai sărac ca niciodată şi trebuie tăiat tot ce se poate tăia (lefuri, pensii etc) există zone unde se face o adevărată risipă de bani publici.. Pe data de 3 iulie, statul i-a virat în contul deschis la CEC nu mai puţin de 9 milioane de euro, contravaloarea unui teren pe care va trece centura de ocolire a Aradului, care va avea şi rol de autostradă. Terenul lui a fost evaluat, în mod suspect la 134 euro/mp, în timp ce toate celelalte parcele, învecinate cu ale Luca, au fost evaluate la doar 17 euro/mp. Chiar şi terenul secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, soţul viceprimarului Aradului, Gianina Pistru, a fost evaluat la preţul mic. Diferenţa cea mare ar putea fi căutată în prietenia pe care Luca o are cu Gheorghe Seculici, preşedintele PD-L Arad, rudă prin alianţă cu preşedintele Traian Băsescu. Ca să nu mai spunem că Luca se laudă peste cu tot cu prietenia pe care ar avea-o cu familia Cocoş-Udrea. La o săptămână după ce i-au intrat banii în cont, Luca s-a căsătorit la Monte Carlo, naş fiindu-i senatorul PD-L Gheorghe David, totodată secretar al Senatului. Luca mai este în proces cu CNADR pentru un alt teren peste care va trece autostrada, teren pentru care a solicitat 15 milioane de euro. Un alt beneficiar este Marţian Doroş, şef al Direcţiei de Prestări Servicii din Cadrul CJ Timiş, cumnat cu Mircea Purceld, şef de departament din cadrul DRDP Timişoiara. El a ridicat deja 455 de mii de lei (peste 100 de mii de euro). Pentru o altă parcelă evaluată la 233 de mii de lei n-a acceptat preţul şi se judecă cu statul

PIDU Bucureşti, ingineria de 6 milioane de euro a lui Sorin Oprescu

Autor
Catalin Antohe
-
Sorin Oprescu

La data de 8 mai 2008 Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat asocierea dintre Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Spaţiu Urban Bucureşti (ASUB), care cuprindea un grup de 14 birouri de arhitectură. Scopul asocierii, aprobată de CGMB în unanimitate (35 de voturi) a fost cel de realizare a proiectului TransCentral Urban Bucureşti (TUB) (care prevede organizarea centrului Bucureştiului pe camere şi realizarea unei uriaşe alei pietonale, de 6 km.. Potrivit primarului general de atunci, Adriean Videanu, “scopul final al acestei activităţi este cel al asumării de către comunitate (cetăţeni, administraţie locală, specialşti, dezvoltatori, alte părţi interesate) a proiectului TUB ca proiect viabil şi coerent de dezvoltare urbană pentru zona centrală a municipiului Bucureşti”.

Un an mai târziu, la data de 15 septembrie 2009, edilii municipiului Bucureşti au cumpărat de la ASUB planul director al proiectului TUB pentru suma de 399.000 RON (100.000 euro). Serviciile de urbanism au fost cumpărate prin negociere, fără publicarea unui anunţ de participare, motivul oficial fiind că serviciile puteau fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate. Gheorghe Pătraşcu, arhitectul şef al Capitalei a confirmat acest lucru: “L-am achiziţionat prin încredinţare directă, deoarece este vorba de drepturi de autor. Nu puteam face licitaţie pe ideea lor”.

La data de 19 februarie 2010 oamenii lui Sorin Oprescu au anunţat organizarea unei licitaţii deschise  pentru realizarea unui Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), necesar, chiar obligatoriu pentru accesarea fondurilor europene (Planul Operaţional regional Axa 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor). Proiectul a cărui realizare a fost scoasă la licitaţie se numea PIDU – TUB, edilii neascunzându-şi, nici cu această ocazie, intenţia fermă de a urma linia proiectului TUB, al cărui contract de vânzare – cumpărare era şi consemnat în caietul de sarcini. Suma maximă în care trebuiau să se încadreze ofertanţii era de 819.000 RON, câştigătorul urmând a fi declarat cel care avea cea mai bună ofertă financiară.

Uite TUB-ul nu e TUB-ul

Licitaţia trebuia să aibă loc la data de 13 aprilie 2010, dar la data de 25 martie, Primăria municipiului Bucureşti a anunţat anularea procedurii de licitaţie, motivul invocat fiind că nu ar fi fost stabilite un algoritm de calcul şi o metodologie de punctare clare. Astfel că, la data la care ar fi trebuit să aibă loc licitaţia, subordonaţii primarului Oprescu au revenit cu un nou anunţ pentru realizarea PIDU (proiect obligatoriu, reamintim, pentru accesarea fondurilor europene).

Noul anunţ avea însă o serie de surprize! In primul rând nu s-a mai solicitat doar întocmirea PIDU ci şi elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectele individuale prin care planul urma să fie implementat. A doua mare surpriză a fost scoaterea proiectului Transcentral Urban Bucureşti din documentaţia de licitaţie, fostul PIDU-TUB numindu-se acum doar PIDU. Apoi şi suma pe care s-a arătat dispusă primăria să o cheltuie din banii bucureştenilor a crescut şi ea spectaculos – de la 800.000 ron până la peste 6 milioane de euro. Mai mult, a fost schimbată şi metoda de atribuie – de la cea mai bună ofertă financiară (cel mai mic preţ) la cea mai bună ofertă tehnico – economică, cea tehnică fiind punctată de patru ori mai bine decât cea financiară (80% faţă de 20%). Metoda de punctare este cu atât mai curioasă în vremuri de criză, deoarece ea „permite” câştigarea licitaţiei sau concursului cu cel mai mare preţ posibil, preţ de plată pentru contribuabil. Ceea ce s-a şi întâmplat consorţiul desemnat câştigător pentru PIDU urmând să primească din buzunarul locuitorilor Capitalei (dacă licitaţia va fi declarată legală)  toţi cei 27 de milioane de lei puşi la bătaie de Sorin Oprescu.

Revenind la concursul propriu-zis, este esenţial să subliniem dispariţia proiectului TUB din caietul de sarcini. Apelăm la logica cititorilor: renunţând la introducerea obligatorie a TUB în proiectul PIDU, oamenii lui Oprescu şi-au asumat (cel puţin la prima vedere) riscul de a pierde cei 400.000 de lei plătiţi pentru TUB la sfârşitul anului trecut. Dacă ar fi ieşit câştigător un PIDU care făcea imposibilă aplicarea TUB atunci  cei 400.000 de RON plătiţi pentru planul director TUB ar fi fost bani aruncaţi pe fereastră, nu-i aşa? Greu de înţeles ce-a fost în mintea arhitectului şef când a scos TUB-ul din caietul de sarcini…

Doar dacă nu cumva proiectul câştigător ar conţine şi pe cel al TUB!? Asta da inginerie – ar însemna că toţi cei 400.000 de RON ar mai fi plătiţi încă o dată prin victoria în cadrul licitaţiei! Chiar dacă o astfel de faptă ar antrena şi alte cheltuieli, cele ale investigaţiei DNA, atâtea milioane de lei (27 mai precis) par a merita un astfel de risc.

Juriul fantomă şi un succes anunţat

Cum ofertantul declarat câştigător al licitaţiei este tocmai ASUB, asociaţia care a vândut planul TUB municipiului Bucureşti şi care a semnat şi acordul din mai 2008 cu CGMB, suspiciunea părea a fi cu atât mai plauzibilă. Mai mult, surse din cadrul juriului care a analizat ofertele tehnice ale participanţilor (ASUB şi un consorţiu al cărui lider este Proiect Bucureşti) ne-au mărturisit, sub protecţia anonimatului, că ingineria s-a şi produs. „Oferta tehnică a ASUB conţine nenumărate similitudini cu proiectul TUB, cumpărat deja de municipiul Bucureşti”, ne-au declarat sursele. Dar cine au fost membrii juriului? Dacă dăm citire ordonanţei de urgenţă 34/2006 (privind achiziţiile publice) atunci observăm că era obligatorie publicarea componenţei juriului încă de la anunţul de licitaţie. Atunci oricare dintre participanţii la licitaţie ar fi putut verifca criteriile obligatorii pentru un membru al juriului: „persoane fizice independente faţă de concurenţi, cu pregătire profesională şi experienţă relevantă în domeniu, precum şi cu probitate morală recunoscută” (art. 134). Adică urbanişti, arhitecţi, ingineri de trafic, peisagişti, economişti specializaţi (cu experienţă) în accesare de fonduri europene.

Oprescu a încălcat însă legea încă de la publicarea anunţului de participare, trecând la rubrica „Numele membrilor juriului selectaţi „Numirea juriului se va face ulterior prin Dispoziţia Primarului General al Capitalei”. Aşa s-a ajuns ca nici componenţa juriului să nu mai fie cuşer –  , ne-a profesorul Sandu Alexandru, preşedintele Registrului Urbaniştilor din România şi membru al juriului din care au făcut parte, din profesiile cerute, doar arhitecţi şi urbanişti la care se mai adaugă istoricul Răzvan Theodorescu şi Sorin Ioniţă, preşedintele „Transparency International. Nici vorbă de ingineri de trafic, peisagişti sau economişti. Care au putut studia proiectele (2200 de pagini) care cum au putut, 6 sau 8 sau 10 ore în total (Sandu Alexandru ne-a mărturisit că el a studiat documentaţia circa 8 ore cumulat (în medie, două pagini pe minut!).„Unii membri ai juriului mi-au făcut impresia că nu prea aveau ce căuta pe acolo”

Minciunile arhitectului şef

Posibilitatea premeditării licitaţiei în favoarea proiectului ASUB, cel care a ieşit câştigător, în cele din urmă i-a scăpat arhitectului şef al Capitalei, într-un interviu acordat hotnews.ro la începutul lunii iulie 2010, înainte de anunţarea câştigătorului. El dădea ca sigură atunci integrarea TUB în noul PIDU, proiect despre care recunoştea că Primăria l-a cumpărat pentru 100.000 de euro!!! Confruntat cu gafa pe care a făcut-o, Pătraşcu a răspuns Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor că întregul interviu ar fi fost o reluare a altuia acordat de domnia sa în urmă cu un an. Fals în declaraţii! La data la care Pătraşcu susţinea că a acordat cu adevărat interviul (iunie – iulie 2009), nu avea cum să ştie că a cumpărat TUB –ul cu 100.000 de euro, acţiunea având loc abia la 15 septembrie 2009!

Probele halucinante ale DNA în cazul primarului de Ramnicu-Valcea

Autor
Dănilă Chirovici
-

“Doar pe mine au vrut să mă frigă!”Într-un interviu pe care l-a acordat , fostul edil al capitalei vâlcene, condamnat definitiv pentru luare de mită şi aflat acum în penitenciarul Colibaşi, relatează povestea halucinantă a “probelor” pe care procurorii DNA le-au folosit pentru a-l aresta. Practic, din ceea ce povesteşte fostul edil vâlcean dar şi din probele efective aflate la dosar, reiese că Mircia Gutău a fost condamnat pe baza unor halucinaţii ale anchetatorilor.ZiarulDeInvestigatii.ro Practic, nu există nimic în dosarul “mitei lui Gutău” care să dovedească clar, fără echivoc, faptul că primarul municipiului Ramnicu-Valcea ar fi primit sau ar fi cerut, măcar, mită denunţătorului său. Un dosar nici măcar extrem de subţire din punct de vedere al probelor, care reprezintă o ruşine pentru anchetatorii DNA, l-a trimis după gratii pentru ani pe Mircia Gutău. Citiţi şi rugaţi-vă să nu i se pună, pur şi simplu, pata vreunui procuror DNA pe Dumneavoastră, că nu mai aveţi scăpare în România!

Rep: Chiar dacă s-a întâmplat de mult, povestiţi-mi cum s-a ajuns la arestare şi condamnare

MG: Totul a plecat de la un om de afaceri, Popescu, care a cerut o autorizaţie de construcţie în Parcul Central, la km 0, pe un teren obţinut în instanţă, terenul fiind de 340 de metri pe care voia să construiască un bloc P+7. Legal nu putea să construiască decât P+2. Am intuit că este vorba de faptul că vrea să închirieze spaţii uneia sau mai multor bănci. Au urmat câteva discuţii în care i-am spus să urmeze calea legală, adică să facă un PUZ (plan urbanistic zonal – n.n.), o cerere de aprobare către CL (consiliul local) şi dacă acesta îi aprobă eu nu voi avea cum să mă opun. După ce a făcut PUZ-ul am cerut departamentului de Urbanism din cadrul primăriei să se respecte întrutotul legea cu aprobări de la Ministerul Lucrărilor Publice şi ministerul Culturii. Numai după aceste două avize PUZ-ul putea fi aprobat de către CL. Evident, cele două avize nu erau, iar eu am cerut să se scrie pe material acest lucru. În condiţiile acestea, Popescu face cerere cu o zi înainte şi retrage cererea de aprobare. În disperare de cauză vine la mine în birou cu încă două persoane şi îmi zice “mai şefule îţi dau un etaj, numai daţi-mi autorizaţie să fac”. Mi-a sărit ţandăra şi i-am zis că poate să-mi dea şi două etaje dar nu pot să încalc legea! Asta se întâmpla prin februarie, martie. Este de precizat că prima întâlnire cu el am avut-o în urmă cu aproximativ un an, după ce am ieşit Primar, când, a venit în biroul meu, prezentându-se, şi spunându-mi că vrea să avem o relaţie bună, chiar dacă el face parte din grupul PSD-ului. Tot atunci mi-a lăsat pe birou un plic. Evident că l-am refuzat. Acesta a insistat spunându-mi ca el provine din mediul privat, şi că este bine să avem un început de relaţie bun. În timpul ăsta se îndrepta către uşă. Văzând că vrea să plece şi să lase plicul pe birou, i-am spus să îşi ia plicul, în caz contrar am să chem poliţistul. A luat plicul şi dus a fost. Din momentul ăsta, trei luni de zile nu m-a mai sunat, nu m-am mai întâlnit cu el. În astea trei luni, l-am tot văzut intrând la viceprimar. Am aflat că cei doi erau cunoştinţe vechi, încă de pe vremea lui Ceauşescu.

Rep:Spuneti-mi cum a avut loc flagrantul de mită

MG: Undeva pe la începutul lunii iulie 2006, m-a sunat şi m-a invitat la masă, la un hotel din Râmnicu Vâlcea. Neagreându-l, ca persoană, am declinat invitaţia. Eu nu am ştiut că în acelaşi timp îl sunase şi pe viceprimar. Acesta a acceptat invitaţia. Acolo, la bar, erau două fete îmbrăcate destul de provocator, despre care am aflat apoi că erau procuroare DNA. După ce au mâncat felul întâi, îl invită la toaletă unde totul era pregătit pentru flagrant şi îi dă plicul. El (viceprimarul – nn) desface plicul, şi numără banii. În timpul ăsta apar mascaţii şi îl leagă, moment în care una din procuroare, doamna Sutimanu, da cu pumnul în masa zicând “Am pierdut peştele cel mare”. Aceste lucruri le-am aflat după ce m-am eliberat din arestul preventiv de la barmanul care a fost prezent. Vrând în continuare să ajungă la mine, îl echipează pe denunţător, şi îl trimite la primărie. În jurul orei 14.20 eram aşezat la biroul meu studiind nişte acte. El intră pe uşă, eu auzind uşa deschizându-se mă adresez celui care a intrat fără să-mi ridic privirea, deci neştiind cu cine vorbesc, şi îi zic :Spuneţi, vă rog!” “Ştiţi, aşa cum m-am înţeles cu domnul Dicu, am un avans de 20.000” Eu am rămas blocat. Răspunsul meu a venit fără echivoc şi pe un ton destul de tare: “NU!”. Lucrul ăsta se aude clar pe casetă. Ce am mai spus mai departe nu se mai aude dat fiind faptul că distanţa între noi era de aproximativ 7 metri. După ce i-am zis NU, am lăsat capul în jos către actele de pe birou. El insistă şi spune că urmează să plece în concediu şi încă ceva ce nu am înţeles. Dacă a văzut că nu primeşte alt răspuns, îmi spune “Să trăiţi, v-am pupat, pa”. Replica mea a fost una la fel “V-am pupat, pa”. Asta este tot ce este pe bandă.

Rep:Vinovăţia a fost probată?

MG: Nicăieri! Procurorul a recunoscut că “Primarul Gutău a spus NU, dar a făcut din mână un semn afirmativ că DA”. Atunci când am zis NU am ridicat şi mâna. Atunci când am lăsat mana în jos, procurorul a zis că ăla a fost gestul afirmativ din mână. Plus de asta, procurorul susţine că între mine şi denunţător exista un grad de apropiere pentru că i-am răspuns la salut cu “V-am pupat”. Ce nu a vrut să înţeleagă procurorul este că eu am câştigat cu peste 70%, şi că este normal să vorbesc aşa cu toată lumea. Se pare că nu trebuia să vorbesc aşa chiar cu toată lumea. Astea sunt toate probele care sunt la dosar. Timp de aproape trei luni de zile am avut telefonul interceptat. Nu am avut nici o convorbire cu denunţătorul. Nici o convorbire cu mine şi cu Dicu, viceprimarul pe tema asta. În schimb există convorbiri intre denunţător şi Dicu unde se discută punctual despre afacere. În convorbirile dintre ei se aude clar faptul că denunţătorul îl întreabă pe Dicu dacă a vorbit cu mine despre afacere, iar acesta îi spune clar că nu, că “primarul este un om dificil”, dar să nu-şi facă probleme că se rezolvă. Discuţiile dintre ei sunt multe şi ample, se discută despre “avansul” de care Dicu nu mi-a spus. La Tribunalul Albă Iulia – care m-a şi achitat de altfel, am aflat cât de strânse erau legăturile între cei doi, aceştia împrumutându-se intre firme atunci când trebuia să le intre un cec la plata şi nu aveau acoperire. Ba mai mult, atunci când situaţia o cerea, îşi dădeau bani şi în mână.

Rep : În contextul ăsta care era interesul lui Constantin Popescu să îl înfunde pe Dicu?

MG:  Păi planul nu era asta. Planul era să “mă frigă” numai pe mine numai că Dicu nu a mai avut scăpare. Dar interesant este că în momentul în care a fost întrebat direct “ V-a cerut primarul 50 000 de euro?” denunţătorul a răspuns “Nu, dar mi-a dat de înţeles.” Cum v-a dat de înţeles?” “Prin gesturile pe care le-a făcut”

Rep: In spatele „afacerii” se afla numai Popescu? Sau asta este numai o interfaţă?

MG: El are o verişoară care era procuror PNA şi care acum este consilier la o bancă comercială din Bucureşti. Se pare că tot ce a făcut în Vâlcea a făcut cu ocolirea legii şi vă pot da exemple. Undeva în Vâlcea, unde nu avea PUZ, şi-a făcut o vilă pe timpul celuilalt primar. După ce a terminat de construit s-a dat singur în judecată şi să constate instanţă ca nu firma a construit, ci el, ca persoana fizică. A câştigat, şi în baza hotărârii judecătoreşti a putut să-şi facă intabularea. A fost unul dintre cei care au dezafectat CET-ul de la Slatina şi tot fierul recuperat de acolo, l-a vopsit şi l-a vândut Primăriei pentru a-l folosi ca gărduleţe pentru a împiedica maşinile să urce pe trotuar. Evident mi-a făcut şi mie oferta asta numai că l-am refuzat. Motivul este evident: după două ploi, rugina ieşea la iveală. Este evident că treaba asta cu blocul a fost picătură care a umplut paharul. Dacă a fost cineva în spatele lui nu ştiu.

Rep: Sunteţi convins că acest Popescu este “cheia”?

MG: Nu neapărat. Nu. Dar dacă a fost cineva, nu ştiu cine.

Lumea mă apreciază

Rep: Poate fi o grupare economică, poate una politica?

MG: Aş înclina mai mult către una economică. Popescu, dacă este paravanul unei asemenea grupări, nu va avea viaţă lungă în Vâlcea. După arestarea mea, s-au strâns în şapte zile 25.000 sau 28.000 de semnături pentru a mă face cetăţean de onoare. Şi asta în lipsă. Cred că asta spune că eram foarte apreciat în Vâlcea. Singurul de care am auzit că s-ar fi bucurat că am fost arestat este unul Haiduc de la Deva. El s-a ocupat de canalizarea unui cartier pe vremea Primarului Săbău. Evident că nu şi-a făcut treaba aşa cum trebuia. Ne-am judecat şi din aproape 7 milioane de euro cât era lucrarea atunci, după ce firmă lui Haiduc a înlocuit ţevile, noi am câştigat un 1 ,3 mld. (lei vechi). Ar mai putea fi firma Broadhurst care deţine magazinul Cozia. În Vâlcea povestea este notorietate.

Am stricat multe jocuri

Rep : Circulă legende cum că în spate ar fi fost grupuri de interese din zona asfaltărilor, a salubrizării.

MG : În Vâlcea, licitaţia a fost câştigată de firma Urban, e adevărat, după un mare tam tam. O firmă de aici, din Vâlcea. Din păcate această firmă, înainte de a fi eu luat în puşcărie, avea o datorie de vreo 80 mld (lei vechi). Bănuiesc că o fi fost deranjat că i-am notificat asupra problemelor. Problema lui însă pleacă de la faptul că şi-a gajat în cascadă utilajele. Cât despre Prigoană, vreau să vă spun că este un om serios şi bun de business. Asfaltările în Râmnicu Vâlcea sunt făcute cu Administraţia Domeniului Public. Aici, când am devenit primar, toate utilajele erau închiriate de la mai multe persoane fizice, ceea ce costa bugetul aproximativ 60 mld (lei vechi) pe an. Nu mi s-a părut normal şi am reziliat contractele. Atunci am luat hotărârea de a face licitaţie pentru cumpărare. Suma pe care am plătit-o a fost de 32 miliarde de lei vechi. Amortizarea s-a făcut în jumătate de an.

Noul primar e un tip promiţător

Rep: Ce se întâmplă cu noul primar?

MG: Deşi relativ tânăr, noul primar este un tip promiţător. Sper ca locuitorii municipiului să fie cel puţin la fel de mulţumiţi de el pe cât au fost de mine.

Rep : Spuneţi-mi, cu trei patru luni înainte de arestare, care a fost relaţia dumneavoastră cu conducerea centrală a partidului?

MG : Foarte bună. În campania electorală am fost pe străzi, am convins lumea să îl voteze pe Traian Băsescu. Asta s-a văzut foarte clar şi în procentele câştigate – 50%-, aproximativ 108 000 de voturi, asta în condiţiile în care Vâlcea era considerat un judeţ “roşu”. O spun cu toată răspunderea, nu au fost nici un fel de divergenţe. Nu am vorbit cu nimeni despre problemele mele, nu am cerut nimănui ajutorul. Am avut o relaţie foarte bună cu partidul. Eu nu cred că Preşedintele Traian Băsescu are vreo implicare.

1...1.3741.3751.376...1.378Pagina 1.375 din 1.378

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0 °
-1 °
93 %
0.5kmh
25 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
7 °

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Ștefana Teodoreanu -
Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

Ștefana Teodoreanu -
Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

Ștefana Teodoreanu -
După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...
Nu, nu suntem „o echipa tânără și dornică de afirmare”! Suntem o echipă de jurnaliști cu experiență în investigații de presă și nu numai. Scriem dintotdeauna anchete jurnalistice. Avem un trecut bogat, am fost citați ca martori în multe procese de corupție. Nu ne este frică, am văzut multe, ne-au amenințat mulți. Suntem în continuare vii, scriem în continuare anchete. Suntem colaboratori la mai multe instituții de presă, ziare, televiziuni, radio-uri. Colaborăm, atunci când este nevoie, cu firme specializate în obținerea de informații sau pentru apărarea noastră în instanță. Interesul nostru este și al vostru: aflarea adevărului chiar dacă enervează, chiar dacă nu este cel așteptat. Experiență de mai bine de 20 de ani în presa din Romania ne dă putere. Noi suntem Ziarul de Investigații!
Contactați-ne: office@zin.ro
© Copyright 2020 - Zin.ro