Foştii interlopi, deveniţi “oameni de afaceri” cărora nu le place să li se ceară amănunte despre cum au făcut “primul milion”, sponsorizează campaniile electorale, îşi pun găştile de cartier să lipească afişe, se încuscresc cu politicienii după reţeta cumetriei dintre familia Băsescu şi Bercea Mondialul. Iar după toate aceste favoruri făcute “scrobiţilor” cu gulerele albe le cer şi deconturile în afaceri pe fonduri bugetare, funcţii publice şi uneori “titluri”.

Vasile Dănăilă “Pazvante” a devenit cetăţean de onoare al Tecuciului, “Gelu Ţăranu” a devenit consilier municipal, Andrei Lişinschi – condamnat penal pentru speculă şi furt era să ajungă primarul Galaţiului, iar politicienii din Brăila dezbat tema colaborării cu lumea interlopă în campaniile electorale.

“Jurnal de Investigaţii” a mai scris despre legăturile dintre primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain (PDL) şi Vasile Dănăilă (Partidul Verde), cunoscut în lumea interlopă sub numele “Pazvante”. Mai nou, cu prilejul aniversării a 575 de ani de atestare documentară a Tecuciului, primarul Finkelstain i-a acordat lui Pazvante Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci. Iniţiativa a fost lansată de consilierul PDL Costică Florea, cu care Finkelstain a fost asociat la Floro Fin Grup SRL Tecuci. Aşadar, acordarea titlului a fost o iniţiativă politică a PDL.

Vasile Dănăilă este unul din cei trei consilieri ai Partidului Verde din Consiliul Local Municipal (CLM) Tecuci. El a fost şi contracandidat al lui Finkelstain în cursa pentru primărie şi pentru că prin oraş lumea îl ştia mai mult de „Pazvante” decât de Dănăilă, înaintea campaniei electorale şi-a schimbat cartea de identitate, devenind Vasile Dănăilă Pazvante.

Au refuzat sa voteze

Legea Administraţiei Locale prevede că CLM poate acorda titlul de cetăţean de onoare unor persoane „cu merite deosebite”. Prevederea e evazivă şi, spre exemplu, CLM Ploieşti a întocmit un regulament special pentru acordarea titlului, în care e detaliat ce înseamnă „merite deosebite”. În cazul Tecuciului, nu există aşa ceva şi opoziţia formată din patru consilieri PSD şi patru de la PNL nu a avut curajul să se pună rău cu Finkelstain şi Dănăilă Pazvante. Iar de aici a ieşit un pic de circ. Pazvante a condus personal şedinţa CLM în care trebuia votată atribuirea Titlului de Cetăţean de Onoare. Când s-a ajuns la punctul respectiv de pe ordinea de zi, Pazvante şi-a încurajat colegii de consiliu: „Aşa a fost să fie. E un moment mai special, mai emoţionant, da cum viaţa m-a învăţat şi m-a forţat să fiu bărbat trebuie să spun: Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci domnului Dănăilă Vasile Pazvante. Aş dori să supunem la vot şi cu toată dragostea şi încrederea să nu vă abţineţi, decât ce vă dictează inima şi sufletul”, a spus Pazvante în aplauzele majoritarilor. Primarul Finkelstain a susţinut meritele lui Pazvante: “Parcul central nu a venit de la sine, ci e rezultaul muncii unui om!”. Asta nu i-a înduplecat însă pe doi consilieri PNL, Petru Papuc şi Vasile Diaconu, să aprobe proiectul. Dar nici nu aveau chef să se pună rău cu Pazvante, aşa că au adoptat o poziţie neprevăzută de Legea 215, nici vot „pentru”, nici „contra”, nici „abţinere”, ci „refuz”! „Am spus că refuzăm, nu vă supăraţi pe noi!”, s-au justficat cei doi. La final, lui Vasile Dănăilă Pazvante i-a fost acordat Titlul de Cetăţean de Onoare cu 10 voturi „pentru”, unul „împotrivă”, o „abţinere” şi două „ieşiri intempestive”.

Săru’ mâna, “profesore “Pazvante!

La şedinţa CLM Tecuci a participat şi preşedintele filialei gălăţene a Partidului Verde (PV), Pompiliu Comşa. Acesta a susţinut acordarea „titlului” printr-un discurs de şapte minute, în care nu a uitat să amintească de aventurile în afara legii ale lui Vasile Dănăilă Pazvante: „A luat paşaportul cu nr 1. Pe 11 ianuarie 1990 era deja la Budapesta. A continuat să strângă bani. Nu numai de la unguri, ci şi de la germani, apoi în Belgia, Suedia, Franţa, Grecia, iar în cele din urmă în America. Nu-i este ruşine de tot ce a făcut (…) După ce a umblat ceva vreme cu <<nazbataia>> prin toată lumea, le-a luat banii celor curioşi să-l păcălească la alba-neagra şi a investit toţi banii în parc”. Discursul s-a fost încheiat cu pupăturile de mâini adresate lui Pazvante: „În faţa lui Pazvante, noi toţi trebuie să ne ridicăm pălăria, în semn de respect. Personal, cu plecăciune, îi transmit un << Săru’ mâna, profesore!>>’’.

“A plecat de la 2 veceuri…”

Noul Cetăţean de Onoare al Tecuciului are parte de o companie selectă. La fel de “cetăţeni de onoare” ca Pazvante sunt col. aviator Leonid Sotropa, I.P.S. dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, actriţa Tamara Buciuceanu, scriitorii George Arion şi Dionisie Duma, sculptorul Patrichi Smulţi şi seismologul George Purcaru. Spre deosebire de Pazvante, un alt tecucean, prof .dr. Mihai Sergiu Jalbă, doctor în ştiinţe medicale, stabilit în SUA, nu a avut aceleaşi merite, pentru a deveni cetăţean de onoare. Se ştie că Dănăilă Pazvante a preluat în administrare WC-ul public de lângă Parcului Central, pe care a construit un pavilion de café bar, după care a luat în concesiune o parte din parc, pe care a plantat gazon şi trandafiri, a adus mobilier urban, sculpturi, minerale şi colivii cu păsări exotice. Dar nu a făcut-o de amorul artei. Prin contractul de concesiune 5647/03.02.2003 SC Vivas SRL o obţinut în concesiune pentru 49 de ani, 285mp de teren, pentru care plăteşte o redevenţă de numai 54 lei/lună. Apoi, prin contractul 22918/25.01.2006 a obţinut concesionarea, pe 49 de ani, a 562mp din Parcul Central, în vederea „amenajării şi realizării unor spaţii moderne destinate recreerii şi odihnei”. În acest contract, redevenţa e de 233 de lei/lună. Aşa că terasa “Colţ de rai” a lui Pazvante din parc este o afacere extrem de profitabilă, iar partea cu trandafirii şi papagalii ţine de marketing. Faptul că întreţine parcul, dar în cadrul unei tranzacţii cu primăria, e notabil, poate fi extraordinar, dar nu justifică “titlul”. Meritele lui Pazvante au fost explicate în “discursul de susţinere a candidaturii” de acelaşi preşedinte PV Galaţi, Pompiliu Comşa. Iată cum sună unul dintre argumente: „A plecat de la două veceuri publice şi trei hectare de teren, apoi a făcut urbanism particular…”.

Ţup în politică!

Atragerea foştilor interlopi în clientelă sau de-a dreptul în partid poate fi considerată o strategie de “human resources” a PDL Galaţi. La alegerile locale din 2008, candidatul PDL la Primăria Galaţi a fost Andrei Lişinschi, un apropiat al lumii interlope. Lişinschi era chiar naşul la prima căsătorie a fostului lider a lumii interlope din Galaţi, Marian Ivan, ai cărui oameni au pus umărul la campanie. Ivan a fost răpus într-o reglare de conturi, care a avut loc în timpul campaniei. Lişinschi a pierdut în turul al doilea, după ce adversarii săi au dezvăluit că prin sentinţa 1356/21.05.1982, Judecătoria Galaţi a fost condamnat la un an şi opt luni pentru speculă, iar prin sentinţa 239/26.01.1983, a fost condamnat la un an de închisoare pentru furt în dauna avutului privat. În prezent, PDL Galaţi are în administraţia locală doi reprezentanţi despre care surse din organizaţie susţin că şi-au făcut banii “afară”, prin mijloace la fel de neortodoxe ca “nazbataia” lui Pazvante. În CLM Galaţi, PDL îl are pe consilierul Radu Gheorghe, cunoscut sub numele de “Gelu Ţăranu” din vremea când făcea bani în Germania. Acum este un prosper om de afaceri, are plasamente la Vinton SRL Galaţi (50% – 5,4 milioane RON), Robotron SRL (50%), Level Five SRL (33%) şi Vuksek Sere Solarii Buzău (99%) şi 3 maşini la scară: Bentley, Porsche Cayenne şi Audi A8. În CJ Galaţi, PDL e reprezentat de un “self made man” identic, consilierul judeţean Mircea Cadar.

Nici cele sfinte nu-s de lepădat

La Brăila, cunoscut ca citadelă a lumii interlope, liderul de vocaţie, Dumitru Oprea, zis “Titel Crăcănatu”, nu ar da doi bani pe titlul de Cetăţean de Onoare, dar şi-a dorit un pic din cele sfinte. La Boboteaza din 2007 s-a aruncat primul în Dunăre după crucea sfinţită aruncată de arhiepiscopul Casian. “Adversarii” au înotat şi ei după cruce, dar mai cu fereală şi astfel Titel Crăcănatu a salvat crucea din ape.

La Brăila, interlopii – agenţi electorali

Implicarea interlopilor în viaţa politică a devenit o temă de dezbatere foarte serioasă pentru politicienii din Brăila. Deschiderea a făcut-o fostul senator PSD, acum deputat PDL, Viorel Balcan, care într-un interviu a recunoscut că e prieten vechi cu Titel Crăcănatu şi a spus că ceea ce presa numeşte “interlop” el ar numi “om de afaceri”. Balcan a făcut şi o declaraţie fulminantă, că în campanie ar apela la ajutorul prietenilor din lumea interlopă, dezvăluind modul în care a ajuns Aurel Simionescu primar al Brăilei în 2008: “Aşa l-am scos pe Aurică Simionescu primar, apelând la lumea interlopă, să nu se uite acest lucru!”. Simionescu a răspuns evaziv că nu ştie de aşa ceva întrebând retoric dacă există “o formulă să spunem că X este interlop, Y este interlop”. La onomastica şi aniversarea fostului primar PNL Constantin Cibu, acum senator UNPR, au participat fraţii Sgârcitu şi Titel Crăcănatu. Acum, Cibu admite că îi cunoştea, dar neagă legăturile cu ei spunând că dacă au venit nu putea să-i dea afară de guler. Preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, susţine că nu-şi doreşte colaborarea cu interlopii, dar admite că în campanie e nevoie de “lideri de opinie” în cartiere: „Că uneori ai nevoie de nişte să le spunem lideri de opinie în diferite zone, şi asta este foarte adevărat”. Un lider PDL, Stănel Necula, recent revocat din funcţia de viceprimar al Brăilei a fixat problema: “Interlopii, înainte de toate, sunt cetăţeni, au drept de vot şi fiecare vot contează”! Şeful Organizaţie de Tineret a PDL Brăila, Ştefan Gurgu, a abordat subiectul vorbind despre acţiunea partidului de a “aduce pe calea cea bună baieţii de cartier”, invitaţi la partid pentru consiliere. “Întâi îi educăm şi după aceea îi aducem în campanie!”, a spus Gurgu.

Articolul precedentRechinii de autostradă, încă un tun între Arad şi Timişoara
Articolul următorInundarea Galaţiului şi Brăilei mizată la “ruleta rusească” a intereselor clientelei politice