4.5 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Facebook RSS
Acasă Blog Pagina 1373

Escrocherie de 1.000.000 de euro cu girul magistraţilor gălăţeni

Autor
Dănilă Chirovici
-

O judecătoare de la Tribunalul Galaţi a validat o expertiză extrajudiciară măsluită, dând  concursul unor escroci pentru jefuirea unei firme cu  un milion de euro. Victima este Arcada Company SA Galaţi, una din cele mai apreciate firme din domeniul infrastructurii feroviare şi rutiere. Cel care a pus totul la cale este un personaj binecunoscut în Galaţi, Bogdan Alexandru Boza, devenit celebru după ce a concurat cu Elena Băsescu la şefia tineretului PDL. În dosar, mai e implicat şi deputatul PDL Mihai Boldea, care în 2006-2008 a fost chiar avocatul Arcada SA.

Bogdan Alexandru Boza susţine că ar fi încheiat un contract de management cu Arcada şi a dat în judecată firma, pentru nerespectarea înţelegerii. El a solicitat daune de 1.000.000 de euro. Administratorul Arcada SA, Spiru Mantu spune că acel contract e fals şi o dovedeşte cu o expertiză criminalistică. Surprinzător, judecătoarea Rodica Arhip, de la Tribunalul Galaţi, a dat dreptate lui Boza, obligând Arcada SA la plata milionului de euro. Sentinţa a fost pronunţată fără ca la dosar să existe documente care să facă dovada că Bogdan Boza ar fi lucrat vreodată pentru firmă. După ce în 2006-2008 a fost avocat al Arcada SA, acum avocatul deputat Mihai Boldea a fost de cealaltă parte. Boldea a achitat taxa de timbru în numele lui Boza şi a solicitat eliberarea de urgenţă a sentinţei pronunţate în dosar. Pentru implicarea sa în acest caz, deputatul PDL a ajuns să fie cercetat de DNA.

Surpriza din tolba poştaşului

În vara anului trecut, Spiru Mantu, administratorul Arcada SA, a găsit printre plicurile sosite pe adresa firmei o solicitare bizară. Era o notificare de la cabinetul avocatei Mihaela Bolboceanu, colaboratoare apropiată a deputatului PDL Mihai Boldea, prin care i se cerea să plătească 1.000.000 de euro unui personaj pe care nu îl cunoştea. „Am primit o notificare cu un contract semnat, chipurile, între Arcada SA şi un oarecare Boza Bogdan Alexandru, că acest Boza se ocupă de managementul firmei Arcada şi că eu trebuie să îi plătesc 40 de miliarde de lei vechi. Adică 1 milion de euro. Pe contract era falsificată o semnătură a mea. Bineînţeles că nu am luat în seamă aşa ceva, pentru că mi s-a părut o prostie”, ne-a relatat Spiru Mantu. Administratorul Arcada a oferit totuşi un răspuns oficial, prin care nega faptul că l-ar fi cunoscut vreodată pe Boza şi în aceste condiţii nici nu se punea problema să fi încheiat vreun contract cu acea persoană. O tentativă de conciliere între avocaţii celor două părţi a eşuat, ajungându-se la un singur punct de vedere comun, ca acest litigiu să fie soluţionat în instanţă.

Un contract dubios

Documentul cu pricina e intitulat „Contract pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor”. În lista prestaţiilor, sunt trecute 21 de servicii, de la asistenţa în relaţiile cu terţii, până la urmărirea lucrărilor şi relaţiile cu autorităţile. Ne întrebăm ce l-ar fi determinat pe administratorul unei firme de construcţii importante, cu mare experienţă în domeniu, să cedeze cuiva conducerea firmei. Contractul are o durată de 6 luni, iar suma ce i-ar fi revenit lui Boza este de domeniul fantasticului: 4 milioane lei, adică 1.000.000 de euro. Administratorul Arcada spune că documentul apare ca fiind semnat într-o perioadă în care nici nu se afla la Galaţi. „Contractul, în afară de faptul că are semnătura mea falsificată, e făcut într-o zi de duminică. Atunci, eu nici nu eram în Galaţi, ci pe un şantier, unde pregăteam finalizarea unor lucrări. Am şi documentele de la cazare care dovedesc acest lucru”, spune Spiru Mantu.

Boza, „managerul” misterios

Marea dilemă a administratorului firmei gălăţene este cum de s-a putut întâmpla ca un personaj pe care nu îl cunoaşte să susţină că are un astfel de contract. „Eu nu-l cunosc pe acest Boza Bogdan, nu a intrat niciodată în sediu şi nu cunoaşte pe nimeni din Arcada. El spune în contractul falsificat, că îmi face management, dar nu are nici o împuternicire ca să facă ceva pentru Arcada şi nu a făcut niciodată absolut nimic pentru Arcada”, spune Mantu. Pentru că notificarea a venit de la cabinetul avocatei Bolboceanu, colaboratoarea deputatului Mihai Boldea, a încercat să afle de la acesta care e rostul acestui „atac” împotriva Arcada SA. „Avocatul Mihai Boldea a fost unul din oamenii cu care noi am avut contract de asistenţă juridică din 2006 până în 2008. În perioada aceea, el a avut acces la ştampilă şi la documentele firmei noastre. L-am întrebat pe Boldea despre ce-i vorba. Mi-a spus, domnule, ăsta este un escroc, un derbedeu care a concurat cu Elena Băsescu”, povesteşte Mantu. Dar în aceeaşi discuţie, Boldea “s-a scăpat”, arătând că nu e străin de treaba cu contractul: „Dar dom-le, contractul e beton!”

Probatoriu “subţire” pentru o sentinţă scandaloasă

Bogdan Boza a cerut în instanţă ca Arcada să îi plătească 1.000.000 de euro. În dosarul 6967/121/2010, de pe rolul Tribunalului Galaţi, judecarea cauzei s-a  făcut cu surprinzător de mare viteză pentru un litigiu comercial. Au fost numai două termene, 15 octombrie 2010 şi 25 noiembrie 2010, când judecătoarea Rodica Arhip s-a grăbit să anunţe soluţionarea cauzei. Asta cu toate că la dosar nu era nici măcar o copie a prezumtivului contract de management. La ultimul termen, Arcada SA a primit lovitura de graţie. După ce instanţa a anunţat rămânerea în pronunţare şi avocata Arcadei a părăsit sala de judecată, în sală a apărut apărătoarea lui Boza, Mihaela Bolboceanu, care a depus la dosar două documente. Este vorba de o copie xerox a presupusului contract şi o “Expertiză grafică şi analiză grafologică”. Mantu habar n-avea şi evident nu putea ca în apărare să depună obiecţiuni sau să ceară contraexpertiză. În expertiza depusă pe furiş se spunea că semnătura de pe contractul lui Boza ar fi a chiar a administratorului Arcada, Spiru Mantu. Judecătoarea Arhip s-a pronunţat, obligând Arcada să-i plătească lui Boza un milion de euro.

„Expertiză grafică” cu probleme, „expert” cu antecedente

Autoarea „Expertizei grafice” e Alina Arabella Marinca. Toate documentele le semnează cu „psiholog specialist şi expert grafolog”. De fapt, aceasta este doar “ofiţer psiholog” la Centrul de Psihosociologie din cadrul MAI, fără a fi autorizată de Ministerul Justiţiei (MJ) pentru expertize judiciare. Potrivit legislaţiei referitoare la autorizarea experţilor criminalişti, corpul experţilor criminalişti, autorizaţi de MJ în expertiza grafică şi tehnică a documentelor, are 31 de membri, iar printre ei nu se numără şi Alina Marinca. Sintagma de “expert grafolog” e forţată, pentru că grafologia nu e deloc acelaşi lucru cu expertiza criminalistică a scrisului. În schimb, Marinca a fost implicată, şi poate nu întâmplător, în scandaluri cu iz penal. Un exemplu e Rechizitoriul DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din 29.12.2009, în care s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o priveşte pe Marinca şi cercetarea ei pentru multiple infracţiuni.

Experţii criminalişti autorizaţi de MJ au demonstrat falsul

După ce Tribunalul Galaţi s-a pronunţat în favoarea lui Boza, administratorul Arcada SA şi-a dat seama că nu e de glumă. Avocatul său a declarat şi motivat acţiunea în anulare şi a formulat mai multe plângeri penale împotriva celor care au pus la cale această escrocherie. Mantu a apelat la expertul Gheorghe Nicola, autorizat de MJ în expertiza grafică şi tehnică a documentelor. Dacă expertiza Arabellei avea doar două pagini de observaţii, cea a lui Nicola sare de 20, în care argumentează o concluzie fără echivoc: “Semnătura de la poziţia parte contractantă SC Arcada Company SA – Mantu Spiru nu a fost executată de către persoana Mantu Spiru”.

Plus Boldea!

Controversatul deputat PDL Mihai Boldea, protagonistul mai multor scandaluri de presă, nu este străin de această escrocherie. La 12 octombrie 2010, el a achitat taxa de timbru judiciar, de 19 lei, în numele lui Bogdan Boza. După pronunţarea sentinţei, Mihai Boldea a cerut, în numele clientului său, comunicarea de urgenţă a hotărârii, depunând la dosar delegaţie de reprezentare. Boldea a încălcat, astfel, art. 82, din Legea nr. 161/200, care interzice avocaţilor parlamentari să se implice în procese aflate pe rolul judecătoriilor sau tribunalelor. De ce a făcut-o? L-am întrebat, iar răspunsul său încă îl aşteptăm.

Boldea cercetat de DNA, Boza de Poliţie şi Parchet

Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al lui Bogdan Boza. După ce a concurat contra Elenei Băsescu la funcţia de secretar general al organizaţei de tineret democrat-liberală, Boza a părăsit PDL, a cochetat o perioadă cu PSD, iar în final a semnat o adeziune la PNL Galaţi. Tentativele noastre de a-l contacta nu au avut succes. Personaj controversat, Boza a fost chemat în judecată de mai mulţi creditori pentru plata unor datorii. Şi firma sa este în faliment. Toate acestea ar explica de ce Boza a escrocat Arcada SA. Administratorul acestei firme a depus mai multe plângeri penale pe numele lui Boza, dar şi al lui Mihai Boldea. Primul se află în atenţia Poliţiei şi a Parchetului, de al doilea se ocupă DNA. În prezent, dosarul care îl vizează pe deputatul PDL Mihai Boldea a fost trimis de procurorii anticorupţie la Parchetul Instanţei Supreme, unde se fac cercetări.

Chiliman, samsar de blocuri sociale „fantomă”

Autor
Catalin Antohe
-

Construcţiile de tip penal – imobiliar ale lui Ioan Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 şi a unora dintre consilierii locali au atins apogeul. Ultima inginerie executată în prezent de Chiliman are loc prin aprobarea cumpărării de locuinţe sociale „fantomă” de la parteneri clientelari ai administraţiei conduse de Chiliman.

Acesta a cumpărat, din 2008 încoace, folosind ilegal bani publici ai municipiului Bucureşti, sute de apartamente cu destinaţie socială, activitate caracterizată public drept „manglă” de Călin Murg, preşedintele Consiliului General al Municipiului. Murg a mai declamat public că faptele în speţă ar trebui să-l coste pe Chiliman mulţi ani de puşcărie.

Blocul Rotary, profit gras pe bani publici

Ultima „achiziţie” depăşeşte însă marginile ridicolului. La data de 29 decembrie 2010, Consiliul local al sectorului 1 a aprobat o hotărâre propusă de primarul Ioan Andrei Chiliman prin care s-a luat act de negocierea directă a preţului de vânzare în vederea achiziţionării a 66 (şaizeci şi şase) unităţi locative cu destinaţie socială din imobilul situat în Bd-ul Metalurgiei nr. 32-34, Sector 4. Negocierea directă a fost realizată cu dezvoltatorul imobiliar SC Rotary Construcţii, procesul-verbal de negociere finală consfinţind un preţ de 685 euro/m.p, în total mai mult de 3 milioane de euro. Dintr-o astfel de afacere, la un astfel de preţ, profitul este de cel puţin 50%. Costul unui metru pătrat construit pentru locuinţele sociale nu poate depăşi, în mod normal, 450 de euro”, ne-a declarat un alt constructor de locuinţe.

Fleacă s-a dat la fund

Nu atât profitul este scandalos, ci ceea ce urmează. Potrivit hotărârii de consiliu local, Dănuţ Ioan Fleacă, directorul general al Direcţiei de Asistenţă a Copilului, a fost mandatat să semneze antecontractul, în formă autentică, de vânzare a imobilului, dar şi contractele de vânzare – cumpărare care urmează a fi semnate în decursul acestui an. Fleacă ne-a confirmat că suma a fost prevăzută în buget şi că contractele de vânzare-cumpărare vor fi semnate în decurs de circa două luni. La următoarea întrebare însă, unde anume se află blocul şi dacă l-a vizitat personal ca să se asigure că întruneşte toate condiţiile, lui Fleacă i-a trecut cheful de vorbă. Ne-a spus că nu el, ci comisia de negociere ar fi vizitat imobilul şi a refuzat să ne spună orice amănut despre blocul Rotary.

La blocul lăudat

Cum tăcerea lui Fleacă ni s-a părut suspectă, dacă nu chiar vinovată, am plecat în căutarea adresei din hotărârea de consiliu – Bulevardul Metalurgiei 32-34. Consultarea hărţii oficiale de pe pagina oficială de Internet a Primăriei Generale, ne-a indicat că adresa B-dul Metalurgiei 32-34 ar fi, de fapt, bulevardul „Alexandru Obregia” (fost Metalurgiei). Într-adevăr, la numerele 32 şi 34 am identificat două blocuri de 10 etaje, dar nici vorbă de locuinţe sociale. Mai mult, niciunul dintre cele 88 de apartamente ale fiecărui bloc în parte nu era liber, blocurile fiind administrate de asociaţii de proprietari fără nicio legătură cu „Rotary Construct” sau cu Ioan Andrei Chiliman, primarul sectorului 1.

Aşa că ne-am deplasat mai departe pe bulevardul Metalurgiei, la ieşirea din Bucureşti, dar nu am găsit niciun bloc construit, cum scrie în hotărârea consiliului local,sau măcar în construcţie. La adresa din Bulevardul Metalurgieri 32-44 (nu 32- 34, cum scrie în hotărâre) se află doar o tipografie aparţinând unei societăţi controlate de omul de afaceri Sorin Peneş. Este adevărat, gura lumii spun că Peneş s-ar cunoaşte bine cu soţii Rotaru, dar nici vorbă de vreun bloc sau de locuinţe sociale construite în curtea tipografiei de pe Metalurgiei colţ cu drumul Gilăului.

La sugestia paznicilor tipografiei ne-am dus câteva sute de metri mai departe, chiar înainte de a întâlni tăbliţa pe care numele Bucureştiului este barat cu o dungă roşie. Acolo am găsit doar un bloc în construcţie care nu putea fi nicidecum, credeam noi, blocul vizitat de comisia de selecţie şi de negociere a preţurilor numită de Chiliman.

Cum pe autorizaţia de construire scria că blocul în cauză este construit taman de Rotary Construct iar adresa de pe autorizaţie era Metalurgiei 243, chiar dacă ne aflam pe Drumul Binelui (nu e glumă, chiar aşa se numeşte strada). Intrând de vorbă cu maistrul de şantier sub pretextul că am dori să cumpărăm un apartament în acel bloc, ni s-a spus că apartamentele nu sunt de vânzare deoarece „aici se construiesc locuinţele sociale ale lui Chiliman”.

Quod erat demonstrandum!

Afacere cu risc „zero” pe Drumul Binelui

Aşadar Chiliman şi consilierii săi au negociat cu Rotary Construcţii preţul unor locuinţe care nu existau. Mai mult, pentru ca nu cumva vreun neavenit să se prindă „care-i şpilul”, Chiliman şi consilierii locali au înscris în acte, cu intenţie, date eronate – adresa imobilului, Metalurgiei 32-34, în loc de Drumul Binelui. Altfel s-ar fi văzut că la data la care au „negociat” preţul imobilului acesta abia de avea săpată fundaţia. Dacă sâmbătă 21 mai 2011, blocul abia de era pe la jumătate… Gurile rele din Primărie spun că n-ar fi de mirare ca şi antecontractul şi hotărârea de consiliu, să fi fost date pentru ca „Rotary Construcţii”, una dintre cele mai cunoscute firme dintre favoritele la lucrări în sectorul 1, să-i fi slujit acesteia la obţinerea finanţării chiar pentru blocul în cauză. Altfel spus, lucrare la comandă, cu finanţare asigurată (dacă se adevereşte ce spun „gurile rele”) şi profit „la minut”. Ce altceva şi-ar mai putea dori în plus un abonat la lucrări pe bani publici, decât să nu fie nicio licitaţie? Staţi liniştiţi, nici nu a fost!

Era, spun surse din Primărie, mult mai convenabil, ca Primăria să construiască un astfel de bloc pe unul dintre multele ternuri libere din sector, pe baza unei selecţii de oferte sau chiar a unei licitaţii. Era, spunem şi noi, dar asta ţine doar de domeniul interesului public!

Rotary tace şi construieşte

Am încercat să obţinem un punct de vedere din partea Rotary Construcţii încă înainte de a afla cele de mai sus depre blocul pe care-l construiau solicitându-le o serie de informaţii despre acesta, dar nu am primit răspuns la întrebările adresate. Am putut afla însă că autorizaţia de construire 641/27638 a fost eliberată de Primăria sectorului 4, în favoarea SC Rotary Construcţii SRL, la data de 26 octombrie 2010, pentru construirea de locuinţe sociale! Acum să ne fie cu iertare, niciun investitor privat nu se apucă să construiască de capul lui locuinţe sociale, ci numai la comandă, deoarece acestea nu se vând, ci doar se închiriază, cu chirie subvenţionatã. Locuinţele sociale sunt  destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existenţă nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

De unde au ştiut cei de la Rotary, la data la care au solicitat autorizaţia de construire pentru locuinţe sociale, că o lună mai târziu Consiliul local al Sectrorului 1 va aproba programul „Deceniul Locuirii” şi apoi va negocia cu succes vânzarea locuinţelor sociale  ţine poate de domeniul cititului în palma întinsă.

Sacrificaţi în războiul altora

Autor
Andrei Sidorov
-

A devenit un fapt aproape cotidian ca presa să relateze despre militari români morţi în Afganistan. Cu fiecare nouă victimă se pune cu şi mai mare acuitate întrebarea: Ce căutăm în războiul altora? Pentru că România, ca parte a unor alianţe şi organizaţii precum NATO sau ONU, are de respectat nişte obligaţii, este răspunsul autorităţilor. Asta nu este în măsură să aline suferinţa celor care au rămas fără copii, fraţi sau taţi.

Un copil nu va înţelege niciodată că tatăl lui a murit ca un erou, slujindu-şi ţara, după cum ar vrea să creadă politicienii. Tot ce ştie un copil este că nu-şi va mai vedea părintele niciodată, că nu-i va mai putea spune cât de mult îl iubeşte.

De aceea, cineva trebuie să răspundă la întrebările: cine e de vină pentru că militarii români sunt trimişi în misiuni departe de ţară? Este normal ca România, un punct insignifiant pe harta politică a globului, să plătească un preţ atât de mare pentru “asigurarea stabilităţii în lume”? Este de datoria noastră sa participăm la reconstrucţia Irakului şi Afganistanului? Cât de mult contează prezenţa României în teatrele de operaţiuni şi cine are de câştigat din asta?

Pentru cei repatri­aţi într-un sicriu învelit cu drapelul naţional este prea târziu să afle răspunsul la aceste întrebări. Dincolo de regretele camarazilor de arme şi de lacrimile rudelor soldaţilor pieriţi în misiune, stă realitatea crudă a unor obligaţii pe care România şi le asumă cu prea mult zel. Din cele 27 state membre NATO din Europa şi America de Nord, doar puţine au acceptat să-şi trimită militarii să moară într-un în război care nu este al lor.

Jertfa supremă

De când prima unitate militară românească a fost dislocată într-o zonă de con­flict, şi până astăzi, aproximativ 30.000 de mili­tari au participat la misiuni în afara ţării. În prezent, România are peste 1.900 de militari dislocaţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Irak. Dintre aceştia, 1.600 sunt în misiune în Afganistan.

În teatrele de operaţii, Armata Română a pierdut până acum 21 de combatanţi: un militar în Bosnia-Herţegovina, doi în Irak şi 18 în Afganistan. Alţi 69 de militari au fost răniţi în ac­ţiuni militare externe: doi în Bosnia-Hertzegovina, 14 în Irak şi 53 în Afganistan.

Începutul

După Revoluţia din Decembrie 1989, unul din ţelurile noilor regimuri politice, indiferent de partid, a fost accederea în structurile militare nord-atlantice. Lozinca era aceeaşi: alianţa cu NATO va fi garanţia securităţii şi par­ticiparea la luarea deciziilor politico-militare. Parafarea programului individual de parteneriat România-NATO s-a oficializat, la 14 septembrie 1994, la Bruxelles. Acordul prevedea exerciţii comune şi participare la operaţiunile de menţinere a păcii. Acesta a fost începutul primelor misiuni româneşti în zone de conflict pe glob. România a devenit membră deplină a NATO abia după 10 ani, în martie 2004. Trei ani mai târziu, în ianuarie 2007, România a intrat şi în Uniunea Europeană, o decizie politică, după cum susţin cei mai mulţi analişti. Toate acestea au însemnat pentru ţara noastră nu numai drepturi, dar şi numeroase obligaţii. Printre ele se numără şi participarea militarilor români în cadrul unor misiuni internaţionale sub drapel NATO, UE sau ONU.

În ceea ce priveşte costurile susţinerii militarilor români în teatrele de operaţiuni, acestea sunt foarte mari. În 2009 efortul financiar a însemnat din partea României o cheltuială de 272,5 milioane de lei, iar în 2010, 288,1 milioane de lei. Anul acesta, se estimează că cheltuielile vor fi şi mai mari.

Autostrada morţii

Afganistanul s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Sudul Afganistanului, la graniţa montană cu Pakistanul, pune cele mai mari probleme trupelor Coaliţiei. De la începutul misiunii, militarii americani, canadieni şi britanici, care acţionează în zonă, au suferit pierderi masive. În această zonă se află şi contingentul românesc. Provincia Zabul, unde sunt desfăşuraţi românii, este una dintre cele mai dificile din punctul de vedere al securităţii, învecinându-se pe o întindere de 70 de kilometri cu Pakistanul. Cei mai mulţi dintre militarii români care şi-au găsit sfârşitul aici au pierit în misiuni de patrulare pe “Autostrada morţii” Kabul-Kandahar, în urma detonării unor dispozitive explozive improvizate. Bătrânele transportoare blindate româneşti, dar şi celebrele Humvee, s-au dovedit a fi adevărate sicrie pentru militarii noştri.

“Sindromul Golfului”

Cei care au scăpat cu viaţă din infernul afgan sau irakian nu pot uita uşor ororile războiului. Unii chiar au fost afectati de boli psihice, conform unor studii ale psihologilor militari români. Este vorba de aşa-zisul “sindrom al Golfului”, denumire dată după războiul din Irak. Cu toate acestea, militarilor români bolnavi nu li aplică, oficial, diagnosticul de “sindrom al Golfului”, ca în cazul militarilor altor state NATO.
Militarii români au acuzat diverse simptome: oboseală accentuată, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii excesive, tulburări de somn şi dificultăţi de concentrare. Psihologii menţionează şi cazuri de militari români care au prezentat forme severe de anxietate, mergând până la „inadaptare generală”, motiv pentru care au fost repatriaţi înainte de termen. Militarii români afectaţi de stresul războiului au fost, în general, victimele unor ambuscade sau martori ale unor atacuri asupra ca­marazilor.

Bosnia-Hertzegovina, 17 septembrie 1996, sublocotenent (post-mortem) Remus Brânzan. A căzut la datorie, în cursul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde, în timp ce conducea excavatorul pe o pantă abruptă. Era primul nume dintr-un lung şir de victime în rândul militarilor români participanţi la războaiele altora.

Afganistan, 11 noiembrie 2003, sergent major Iosif Silviu Fogoraşi şi sergent major Mihai Anton Samuilă. Au fost primii militari români ucişi în Afganistan. O coloană de transportoare blindate, ce aparţinea Batalionului 151 Infanterie „Războieni” şi care acţiona în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom din Afganistan, a fost atacată în apropierea graniţei cu Pakistan. Sergentul major Silviu Iosif Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar camaradul său Mihail Anton Samoilă a fost rănit grav şi a murit trei zile mai târziu, la spital. Ambii se aflau în transportorul amfibiu blindat din fruntea coloanei.

Afganistan, 24 aprilie 2005, sergent Narcis Şonei.Militarul,din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei” Galaţi, se afla într-un TAB, care a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, în timpul unei misiuni de patrulare în districtul Panjawyi, din provincia Kandahar. Dispozitivul a declanşat detonarea muniţiei din interiorul transportorului, iar militarul a murit. Narcis Şonei era din Tecuci, judeţul Galaţi, şi avea 26 de ani. Slabă consolare pentru familia militarului, ministrul Apărării l-a avansat pe Narcis Şonei la gradul de sublocotenent (post-mortem), iar prin Decret prezidenţial i s-a conferit Ordinul „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de război”.

Irak, 27 aprilie 2006,  caporal Bogdan Hâncu. Militarul român si trei italieni au murit, într-o explozie produsă lângă Nassiriyah, în sudul Irakului, în timp unei misiuni de patrulare. Bogdan Hâncu (28 de ani) era angajat la o unitate militară din Iaşi, din anul 2003. Caporalul era component al companiei de Poliţie Militară care participa la operaţiunea Antica Babilonia, în Irak, si se afla în misiune din luna ianuarie 2006. Bogdan Hâncu făcea parte dintr-o patrulă mixtă italiano-română, care efectua o misiune de monitorizare şi antrenare a poliţiei irakiene. Patrula a fost atacată, iar în urma exploziei unei maşini-capcană românul a fost ucis.

Afganistan, 26 iunie 2006, caporal Ionel Gheorghiţă Drăguşanu.A fost ucis când transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv  explozibil. Militarul se afla în primul TAB, dintr-o coloană de patru autovehicule, care se întorcea la bază dintr-o misiune de patrulare. S-a întâmplat cu trei zile înainte ca Ionel Gheorghiţă Drăguşanu să-şi termine misiunea în Afganistan. Caporalul, originar din Basarabi, judeţul Constanţa, era sanitar şi făcea parte din Batalionul 341 Infanterie “Rechinii albi”. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă de 12 ani. Prin ordin al ministrului Apărării, caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu a fost înaintat la gradul de sublocotenent post-mortem.

Afganistan, 6 septembrie 2007, sergent major Aurel Marcu. A căzut la datorie, după ce transportorul în care se afla a fost lovit de un proiectil. Marcu şi alţi colegi, din Batalionul 33 Vânători de Munte “Posada”, din Curtea de Argeş, încercau să ajute o patrulă americană, care fusese atacată de talibani. Preşedintele american de la acea vreme, George W. Bush, a transmis condoleanţe familiei şi a lăudat eroismul de care Marcu a dat dovadă. Militarul avea 31 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă de 5 ani. Alţi doi militari, locotenentul Nicolae Grigore şi fruntaşul Alex Octavian Zafiu, au fost răniţi în timpul aceleiaşi intervenţii militare din provincia Zabul.

Irak, 21 Septembrie 2007, caporal Ioan Grosaru.Militar roman ucis in IrakMilitarul român a fost ucis în sudul Irakului, în apropiere de baza Tallil. Transportorul amfibiu blindat în care se afla – al doilea dintr-o coloană de trei vehicule – a explodat, după ce a călcat peste o mină. În acelaşi incident au mai fost răniţi alţi cinci militari români. Ioan Grosaru (35 de ani) era încadrat la Batalionul 32 Infanterie “Mircea”, din Timişoara, aflat în Irak din luna august 2007.  Caporalul mai executase o misiune în Afganistan, în 2005. El a fost decorat cu medalia NATO.


Afganistan, 20 martie 2008, fruntaş Ionuţ Cosmin Sandu. Făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfântul Andrei” Galaţi, dislocat în provincia Zabul.

Autovehicul Humvee în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, la nord de Qalat în provincia Zabul. Militarul, rănit grav, a fost evacuat de urgenţă la spitalul din baza Lagman, dar a murit la scurt timp. Fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu era din Galaţi, avea 29 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.  Ministrul Apărării a semnat ordinul de înaintare la gradul de sublocotenent post-mortem a militarului.

Afganistan, 13 iunie 2008, fruntaş Claudiu Marius Covrig. Militarul făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfantul Andrei” Galaţi. El a fost ucis după ce patrula sa a fost atacată de forţele insurgente cu armament uşor şi grenade. Covrig era din Galaţi, avea 29 de ani şi era căsătorit. Batalionul din care făcea parte se afla la sfîrşit de misiune şi mai avea doar o săptămână până să revină acasă. Marius Covrig era la prima misiune internaţională. A fost avansat sublocotenent post-mortem şi a fost decorat.

Afganistan, 31 august 2008, sergent major Dragoş Traian Alexandrescu.

Militarul, din Batalionul 30 Dragoslavele Campulung Muscel, a murit în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu blindat din coloană, în care se afla sergent major Dragoş Traian Alexandrescu,  a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Fratele său, Viorel, care era militar sanitar, a fost cel care i-a acordat primul ajutor. Însă rănile au fost prea grave, iar Alexandrescu a decedat. Avea 32 de ani, era căsătorit şi avea doi băieţi în vârstă de 5 şi, respectiv, 9 ani. Alţi patru militari români care se aflau în acelaşi blindat au fost răniţi. A fost înaintat la gradul de sublocotenent post-mortem şi decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Afganistan, 26 februarie 2009, sergent major Claudiu Chira. Militarul se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), când autovehiculul Humvee  în care se afla a trecut peste o bombă artizanală. În urma exploziei, sergentul major Chira, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter. În timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofiţerul a decedat. Avea 30 de ani şi era căsătorit. Chira lucra în Armată din 2002. Claudiu Chira era la a doua misiune în afara graniţelor ţării după ce, în anul 2006, a participat la o altă misiune în Irak. Ministerul Apărării l-a avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Afganistan, 3 aprilie 2009, maior (post mortem) Petre Tiberius. Făcea parte din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale “Vulturii”, care acţiona în estul Afganistanului. La aproximativ 80 de kilometri sud-vest de Kabul, o echipă de intervenţie rapidă româno-americană a plecat în sprijinul unei subunităţi aliate, iar românul a fost împuşcat. A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter, dar a decedat în timpul transportului către spital. Petre Tiberius avea o pregătire de excepţie, fiind calificat în paraşutism, alpinism şi scufundări. El era la a doua misiune a sa în zone de război. Petre Tiberius avea 33 de ani, era căsătorit si avea o fetiţă de doar un an şi jumătate. A fost înaintat la gradul de maior post-mortem şi i s-a conferit Ordinul “Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemne de război. Distincţia i-a fost acordată militarului “în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în timpul căreia şi-a sacrificat viaţa”. Ca o ironie, moartea militarului a survenit în prima zi a summitului NATO, pe agenda căruia figura şi problema Afganistanului.

Afganistan, 7 aprilie 2009, maior (post-mortem) Iuliu-Vasile Unguraş. Conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră. Pe autostrada A1 Kandahar-Kabul, la 20 de kilometri nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi. Ofiţerul urma să se intoarcă din misiune peste câteva luni, iar acasă il aşteptau doua fetiţe gemene, care nu  împliniseră incă doi ani. A fost înmormântat în cimitirul din Dej, lângă mormântul mamei sale.

Afganistan, 23 februarie 2010, sergent major Florin Bădiceanu. Militarul, membru al Batalionului 33 Manevră, executa o misiune de patrulare în provincia Zabul, pe autostrada A1 Kandahar-Kabul, într-o coloană formată din patru autovehicule Humvee. La aproximativ 3 km nord-est de Baza Lagman, vehiculul blindat în care se afla şi sergentul major Florin Bădiceanu  a trecut peste  un dispozitiv explozibil improvizat. Militarul a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă pe calea aerului la spitalul din Baza Lagman. Florin Bădiceanu nu a supravieţuit rănilor. Subofiţerul a mai fost în Afganistan, în 2008. Era căsătorit şi avea un băieţel de 2 ani. Florin Bădiceanu a fost înaintat în grad post-mortem şi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

Afganistan, 12 mai 2010, sergent major Valerică Sandu Leu. Militarul, din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan, făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit. I s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din Baza Lagman, unde a murit. Valerică Sandu Leu avea 31 de ani, era căsătorit şi avea un copil. El se afla la a doua misiune în regiune, mai avea o lună şi trebuia să se întoarcă acasă.

Afganistan, 23 iunie 2010, sergent major Dan Ciobotaru, caporal Paul Carucudă. Militarii executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul Humvee în care se aflau a călcat peste un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa. Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan. Sergentul major Dan Ciobotaru, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.

Afganistan, 1 octombrie 2010, sergent major Marius Florin Sfecheş, soldat  Cristian Petru Filip. Militarii români au murit după ce vehiculul Humvee în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Cei doi făceau parte din Batalionul 812 Manevră Şoimii Carpaţilor. Incidentul s-a produs în Provincia Zabul, la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Qalat. În urma exploziei, a mai fost rănit un alt militar român. Sergentul major Marius Florin Sfecheş avea 25 de ani şi era necăsătorit. Soldatul Cristian-Petru Filip avea 26 de ani şi era necăsătorit. Ministrul Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Afganistan, 5 mai 2011, caporal Constantin-Laurenţiu Lixandru. A căzut la datorie în Provincia Zabul, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1. Militarul, carefăcea parte dinBatalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a călcat peste un dispozitiv exploziv improvizat şi a fost rănit grav. El a fost evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul spitalului militar, caporalul a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii. Ministrul Apărării a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru.

Afganistan, 10 mai 2011, caporal Cătălin Ionel Marinescu. Militarul, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a fost rănit grav în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1, în provincia Zabul, după ce o bombă artizanală a fost declanşată de la distanţă de insurgenţii talibani. Militarul a fost transportat de urgenţă cu un elicopter la Spitalul Militar din baza Lagman, dar nu a mai putut fi salvat. A fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem. Cătălin Ionel Marinescu a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.

Jaf de un milion de euro cu feriboturile româneşti

Autor
Darius Martinescu
-

Unicul terminal portuar de vagoane din România este pe cale să fie desfiinţată de conducerea Ministerului Transporturilor. În timp ce feriboturile ruginesc de doi ani legate la cheu, calea ferată este scoasă şi vândută la fier vechi. Iar echipajele nu şi-au mai văzut de o jumătate de an salariile. Şi toate astea în condiţiile în care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat utilizarea portului Constanţa ca infrastructură de tranzit pentru transportul de militari şi tehnică militară către Irak şi Afganistan.

Americanii ar putea avea o surpriză de proporţii chiar la prima misiune militară derulată în acest an în prin portul Constanţa. Terminalul feribot, utilizat în trecut atât de US Army, cât şi de armata română pentru transportul de tehnică militară şi forţe combatante în teatrele de operaţii riscă să dispară complet sub mandatul actualului ministru al transporturilor.

Şmecherie sau prostie?

Potrivit unui recent proiect de act normativ privind desfiinţarea unor reţele de cale ferată considerate nerentabile, iniţiat de ministrul Transporturilor Anca Boagiu, în Dobrogea vor fi tăiate şi valorificate la fier vechi linii totalizând 190 de kilometri. Dintre acestea,  23 de kilometri sunt în portul Constanţa. În afara liniei de cale ferată din zona terminalul ferry-boat vor fi dezafectaţi  5 kilometri de cale ferată din complexul feroviar Constanţa port A – Palas (linia tunel), 6 kilometri din complexul feroviar Constanţa port B şi 3 kilometri din complexul Constanţa port mol V. Închiderea acestor rute se bate cap în cap cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de a facilita transportul trupelor americane pe cale aeriană şi navală în şi dinspre teatrele de operaţii. Pe 3 mai 2011, preşedintele Traian Băsescu a făcut publică decizia CSAT. „A fost o şedinţă care a avut două subiecte pe ordinea de zi. Primul s-a referit la solicitarea SUA de a utiliza aeroportul Mihail Kogălniceanu şi portul Constanţa ca infrastructuri de tranzit pentru transportul de militari şi tehnică militară către Irak şi Afganistan. Dar şi pentru transportul de militari şi tehnică militară din Irak şi Afganistan către Europa. (…) În felul acesta, aeroportul Kogălniceanu şi portul Constanţa devin două infrastructuri strategice şi pentru SUA nu numai pentru România”, a precizat şeful statului. Numai că infrastructurile considerate strategice pentru SUA urmează să fie desfiinţate. Armata americană a utilizat în 2005 facilităţile de la Constanţa Sud- Agigea pentru dezasamblarea elicopterelor de luptă Apache şi Blackhawk, care veneau din Kosovo. Aparatele au fost învelite în plastic şi apoi încărcate la bordul navelor cu destinaţia SUA. La acea dată, tabăra americană s-a instalat în terminal, iar aeronavele erau staţionate pe platformele betonate unde funcţionază acum noul terminal de containere. În prezent, niciun oficilal român nu poate estima cum va influienţa desfiinţarea infrastructurii feroviare operaţiunile militare americane, ştiut fiind faptul că aceste sunt strict secrete.

Alba-neagra cu navele strategice

De la înfiinţarea în 2008 şi până în prezent agenţia TMC CFR Ferryboat SA nu a înregistrat profit. Din punct de vedere strict contabil, utilizarea navelor ferry-boat a fost păguboasă, conducând la pierderi însemnate (peste un milion de euro pe an) încă din perioada în care acestea se aflau în patrimoniul CFR Marfă. Poate toată această poveste ar fi fost îngropată de mult dacă la fiecare tentativă de privatizare sau lichidare nu s-ar fi opus CSAT, pe motiv că terminalul şi navele prezintă interes strategic. Din punct de vedere militar chiar aşa este, cele două nave, binenţeles în stare de navigaţie, fiind foarte utile armatei române. Puţini ştiu că, până în momentul în care au fost abandonate la cheu, transportul blindatelor româneşti în şi dinspre teatrele de operaţii NATO au fost făcute, în secret, de cele două feriboturi. Dar cum se întâmplă adeseori, statul a luat cea mai proastă decizie. Nici nu a vândut navele, dar nici nu le-a repus în funcţiune.

Statul şi-a furat singur căciula

Tăierea la fier vechi a liniilor de cale ferată nu este singura problemă cu care se confruntă „Societatea Comercială de Transport Maritim şi de Coastă C.F.R. Ferry – Boat S.A.” , aşa cum figurează în acte agenţia de transport maritim. Personalul societăţii nu şi-a primit drepturile băneşti de la asfârşitul anului trecut, iar cele două nave,  „Eforie” şi „Mangalia” nu au mai ieşit de aproape doi ani pe mare din cauza expirării autorizaţilor. Un vas a fost legat la cheu în 2008, iar celălalt, un an mai târziu. Repunerea în exploatare este  evaluată la 800.000 euro pentru fiecare navă. Mai mult, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a instituit, încă de anul trecut, sechestru asigurator pe bunurile mobile şi imobile ale TMC CFR Ferryboat SA, pentru o datorie către bugetul de stat în valoare de aproape 2 milioane de lei. În present, agenţia se învârte într- un cerc vicios: compania- mamă CFR Marfă nu aprobă alocarea sumelor pentru reparaţia navelor, iar fără nave societatea nu poate fi rentabilă. La ultima vizită în portul Constanţa, ministrul Trasporturilor Anca Boagiu a lansat ideea unui transfer a agenţiei de la CFR la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Numai că nici această companie nu vrea să se lege la cap cu feriboturile. Singura certitudine în toată această poveste este faptul că datoria la fisc creşte pe zi ce trece.

Cum profită turcii de incompetenţa românească

Autorităţile turceşti au anunţat, la începutul lunii mai 2011, inaugurarea unei noi linii maritime Pendik – Constanţa. Rodul unui protocol încheiat între ministerele transporturilor din statele implicate, linia feribot va fi deservită de societăţi turceşti şi româneşti. Principalul operator din Turcia este compania UN Ro-Ro, care a fost înfiinţată în anul 1994 şi detine 13 nave de transport. Feriboturile vor asigura transporturi comerciale către şi dinspre Ucraina, Moldova, Polonia, Rusia, Austria, Cehia, dar şi cu zona Caucaz sau Orientul Mijlociu. Autorităţile române au încercat de mai multe ori în ultimii 15 ani revigorarea terminalului feribot din Portul Constanţa Sud- Agigea, însă după câteva curse, din cauza lipsei mărfurilor, liniile maritime au fost închise. Potrivit directorului agenţiei feribot constănţene, până zilele trecute la Agigea nu se cunoşteau detalii în acest sens. „Nu am primit nimic oficial”, a precizat Marian Ionescu, care a confirmat însă că, pentru a permite acostarea navelor turceşti la terminal, cele două feriboturi româneşti inactive vor trebui mutate. Cum au reuşit turcii să găsească soluţii pentru revigorarea transportului în sistem feribot iar statul român nu a fost capabil nici măcar să menţină în funcţiune cele două nave, nu se ştie. Situaţia este cu atât mai penibilă pentru partea română cu cât terminalul din portul Constanţa- Sud Agigea este unicul din Marea Neagră construit pe ecartament normal (statele din fostul bloc sovietic au moştenit de la defuncta URSS linii de cale ferată mai late ceea ce înseamnă că vagoanele din Europa nu pot fi descărcate, iar în portul Deringe (Turcia)  funcţionează o instalaţie imporvizată. Situaţie în care transporturile de vagoane în Marea Neagră se opresc la Constanţa şi de aici continuă în sistemul feroviar terestru.

Economie pe hârtie

Potrivit Ministerului Transporturilor, la nivelul agenţiei au fost luate mai multe măsuri de reducere a cheltuielilor. Este vorba despre nelipsita disponibilizare de personal (în prezent fiecare feribot are doat un singur echipaj, deşi uzanţele prevăd existenţa a cel puţin două schimburi de echipaj pentru un feribot) introducerea în şomaj tehnic a personalului existent, reorganizarea societăţii. Alte măsuri s-au luat doar pe hârtie, dar dau bine în ochii opiniei publice. Potrivit planului de austeritate, la agenţie ministerul a redus cu 100% cheltuielile la: întreţinerea şi reparaţiile navelor (aflate în conservare), diurna echipajelor, piese de schimb, materiale auxiliare, pilotaj nave, remorcaj nave, alimente. De parcă nu s-ar fi subînţeles că o navă care nu mai are acte şi este legată la chei nu are cum să consume resurse pentru remorcaj, pilot, materiale, piese, alimente şi diurnă.

Se coace o afacere imobiliară

CFR Marfă deţine, prin intermediul agenţiei, trei hectare de teren în portul Constanţa Sud-Agigea. Preţul pe piaţa liberă variază în zonă între 18 şi 25 de euro pentru un metru pătrat, fără utilităţi. Astfel, numai terenul valorează 750.000 euro, fără să mai punem la socoteală mini-hotelul şi clădirea care adăposteşte sediul administrativ al agenţiei, vama, poliţia de frontieră şi alte companii private. În plus, valoare mare au şi obiectele de patrimoniu, respectiv navele, reţeaua feroviară, instalaţia de încărcare a vagoanelor, precum şi şinele de cale ferată din oţel special. Legat de terenul cu deschidere la acvatoriul portuar, mai multe companii private au încercat, în trecut, să desfăşoare acţiuni economice aici în colaborare cu CFR, însă aceasta din urmă nu a acceptat  nici o propunere. În rândul personalului circulă zvonuri cum că mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, care deţine spaţii de producţie în vecinătatea terminalului (zona liberă), ar fi vizitat terminalul şi ar fi interesat să cumpere terenul. Aceasta ar putea fi o explicaţie pentru decizia autorităţilor de a trage pe linie moartă agenţia.

Udrea şi Boagiu investesc 9,5 milioane de euro în afacerile „Trezorierului”

Autor
Dănilă Chirovici
-

Trezorierul PSD, Gheorghe Bunea Stancu, a ajuns să se ocupe de finanţele partidului condus de Victor Ponta pentru că e o „somitate” în domeniul afacerilor clientelare pe bani publici. Stancu e un personaj „3 în 1”, adică e preşedinte al PSD Brăila, preşedintele Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, dar şi „om de afaceri”.

Prin firma Bursagrirom SA, la care deţine 51% din acţiuni, Bunea Stancu controlează cu mână forte alte 7 firme, din care cele mai importante sunt firma de construcţii Concivia SA Brăila şi Portul Hercules SA Brăila. Trezorierul PSD  e renumit pentru tupeul cu care amestecă afacerile cu politica, pentru că CJ-ul condus de Stancu a încheiat zeci de contracte de lucrări din banii publici cu Concivia SA controlată de Stancu.

Bulgărele se rostogoleşte

La o lună după ce CJ Brăila a preluat în administrare 3 spitale, CJ a încheiat cu Concivia SA primul contract de „modernizare” a Spitalului de Pneumoftiziologie. Primăria Brăila dă Conciviei lui Stancu contractele de reparaţii de şcoli şi construire a blocurilor ANL, iar primăriile din judeţ încheie contractele pentru alimentările cu apă tot cu Concivia. Sunt ilegalităţi despre care „Jurnal de Investigaţii” a mai scris. La afacerile clientelare ale lui Gh Bunea Stancu pun umărul şi PNL, dar şi Guvernul Boc. Consilierii municipali PNL Brăila au votat ca cealaltă puternică firmă din caracatiţa lui Stancu, Hecules SA Brăila, să obţină concesionarea a 7.800 mp, la preţul unei garsoniere, iar Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea şi Ministerul Transporturilor, condus de Anca Boagiu, investesc în modernizarea danelor 23 şi 25 din Portul Hercules peste 9,5 milioane euro.

Caracatiţa „Trezorierului”

La Bursagrirom SA Brăila, firmă pe care a înfiinţat-o în 1995, trezorierul PSD Gh. Bunea Stancu deţine 51% din acţiuni, ceilalţi acţionari, oamenii săi de încredere, fiind Sorin Costin (23%), Ciprian Iustin Stan (23%), Paul Ioan Vasilache (2,5%) şi Cristina Grigorescu (0,5%). Obiectul de activitate al Bursagrirom SA e “comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”. Prin Bursagrirom, Stancu a preluat controlul mai multor foste societăţi de stat. La firma de contrucţii Concivia SA Brăila, Bursagrirom e acţionarul majoritar, deţinând 70,64 % din acţiuni. SIF 2 Moldova deţine 11,58%, iar restul acţiunilor sunt deţinute de “cuponari”. La Portul Hercules SA Brăila, Bursagrirom are acelaşi statut de acţionar majoritar, deţinând 85,5% din acţiuni, „cuponarii” deţin  13,4%, iar statul, prin AVAS, deţine 0,7%. Alte firme din imperiul lui Bunea Stancu sunt Bursa de Mărfuri SA, Agrotransport Brăila Vest SA, Boneta Consulting SRL şi Tehzoorom SRL.

9,5 milioane euro pentru „Portul lui Bunea”

Ministerul Elenei Udrea şi Ministerul Transporturilor, condus de Anca Boagiu, investesc masiv în modernizarea portului lui Bunea Stancu. După ce recent a fost modernizată Dana 40 din Portul Hercules SA, acum Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a anunţat modernizarea danelor 23 şi 25, pe banii Uniunii Europene şi ai Ministerului Transporturilor. Proiectul „Modernizarea cheului în Portul Brăila, în danele 23 şi parţial 25”, e finanţat în principal prin banii europenilor, în cadrul POS Transporturi, Axa Prioritară 2. Prin Fondul European de Dezvoltare Regionala este alocată 69,25 % din finanţare, iar restul de la bugetul Ministerului Transporturilor. Valoarea estimată este 37.890.680 lei, cu TVA. Adică 9,5 milioane de euro. Cât alimentările cu apă a câteva localităţi rurale, sau, în limbajul lui Udrea, cât 14 săli de sport sau o Telegondolă. În decembrie au fost derulate procedurile de selectare a firmelor care vor executa lucrările de proiectare şi construcţii. Metoda aleasă a fost aceea ideală pentru o afacere clientelară, adică „negociere cu publicarea unii anunţ de participare”. După un mic impas, pe 04.02.2011, când cunoscuta firmă Vega 93 SRL Galaţi, a „naşului” Corneliu Istrate, a depus o contestaţie la CNSC, s-a dat la pace şi pe 28.02.2011, contractul a fost atribuit consorţiului Vega 82 & Consitrans SRL Bucureşti. Consitrans nu are experienţă în construcţii portuare, ocupându-se cu servicii de consultanţă, proiectare şi asistenţă tehnică şi prestând, în general, la supervizarea lucrările pentru drumuri şi autostrăzi (!). Printre clienţii Consitrans SRL se află CNADNR, Administraţia Străzilor şi câteva consilii judeţene, dar în parteneriat cu asfaltatorul Vega poate le va ieşi şi un cheu la Dunăre. În prezent, se aşteaptă doar semnarea contractului de finanţare, pentru ca Bunea Stancu să îşi vadă visul cu ochii, cum în plină criză, banii UE şi ai Ministerului Transporturilor sunt investiţi în modernizarea portului său.

„Edecarii” de la PNL mai trag o concesionare de teren

În timp ce ministerul Elenei Udrea pregătea contractul de finanţare UE pentru modernizările din Portul Hercules, la Brăila, oamenii lui Stancu pregăteau un nou tun, de această dată imobiliar, pentru aceeaşi firmă. La pct 31 al ordinii de zi a şedinţei CLM Brăila din 21.02.2011, era trecut proiectul privind „concesionarea prin încredinţare directă a terenului de 7.886 mp situat pe str Vadul Ghecet lot 2, solicitantei SC Hercules în vederea edificării unui depozit pentru extinderea capacităţii de depozitare şi operare a portului Brăila”. SC Hercules SA are o suprafaţă de teren de 25 ha şi dacă ar fi nevoie de un nou depozit, ar fi destul loc în port pentru construirea lui, dar firma lui Stancu a încercat să dea un tun, obţinând de la Primăria Brăila, un teren în valoare de milioane de euro la preţul unei garsoniere. Terenul de 7.886 mp e situat în zona optimă pentru construirea podului peste Dunăre de la Brăila, iar un teren la piciorul podului e valoros. Prin „încredinţarea directă” prevăzută în proiectul hotărârii CLM, se crease mecanismul obţinerii terenului la o redevenţă derizorie. După unele surse, cam de 15-20 de milioane de lei vechi pe an. În iulie 2010, concesionarea a fost cerută de directorul Hercules SA, Sorin Costin, care este acţionar la „firma-amiral” a lui Stancu, Bursagrirom SA, deţinând 23%, dar mai e şi consilier municipal PNL. În ianuarie, Costin a revenit cu o nouă cerere şi primarul Aurel Simionescu (PSD) a trecut concesionarea pe ordinea de zi. În şedinţa CLM a ieşit scandal, pentru că directorul Hercules SA ar fi trebuit ca în calitatea sa de consilier PNL să se abţină de la votarea concesionării al cărui beneficiar e Hercules SA. Dar cum în sală erau numai 24 de consilieri, iar cei 7 consilieri PDL anunţaseră că nu vor vota pentru concesionare, proiectul ar fi putut fi respins şi în aceste condiţii omul lui Stancu a riscat şi a pierdut, pentru că a ieşit un scandal de pomină. „Au fost discuţii în legătură cu modul în care domnul Costin trebuie să voteze sau nu. El a zis prima dată <<eu nu votez la proiectul nr cutare şi cutare>>, dar când s-a ajuns la povestea cu Hercules SA prima dată a votat şi au fost 18 <<pentru>>, iar a doua oară, când s-a abţinut de la vot, au ieşit doar 17”, a explicat controversele primarul Aurel Simionescu. Pentru ca totuşi concesionarea terenului să nu fie respinsă şi să fie repusă pe tapet după o mai bună pregătire a „maşinii de vot”, notarul Vasile Varga, consilier PNL, a propus amânarea proiectului de hotărâre pentru o viitoare şedinţă CLM.

Scandalul concesionării „mini-price” a 25 ha

Un scandal similar a fost înregistrat în ianuarie 2005. Atunci, prospăt devenit preşedinte CJ Brăila, Bunea Stancu şi-a rezolvat problema concesionării celor 25 ha de teren ale Portului Hercules SA, care era în proprietatea municipalităţii.

Primarul de atunci, Constantin Sever Cibu, în prezent senator UNPR, i-a făcut lui Stancu un cadou, acceptând pentru cele 25 ha o redevenţă de 400.000 lei/an.

Scandalul s-a produs în momentul în care un funcţionar onest, Gheorghe Scarlat, şeful Direcţiei Administraţiei Portuare din Primăria Brăila, a făcut public că şefa Oficiului uridic din primărie, Sorina Bosoancă, a făcut presiuni pentru a semna contractul  concesionării celor 25 ha către firma lui Stancu şi totuşi a refuzat. Scarlat refuza să semneze concesionarea către Hercules SA, pentru că Hercules SA avea o datorie de 8 miliarde de lei vechi către Primăria Brăila şi refuza în continuare să o plătească, litigiul ajungând pe rolul ÎCCJ. Pentru că a denunţat în presă „batjocura şi nepăsarea faţă de banul public şi distribuirea discreţionară a bunurilor proprietate publică de către Primăria Braila”, Scarlat a fost demis de primarul Cibu, iar Stancu a obţinut ce voia, concesionarea celor 25 ha.

Reţeta lui Stancu – afaceri clientelare, profituri mari şi datorii la stat

În timp ce înregistrează profituri uriaşe, în cea mai mare parte din contracte pe bani publici, firmele controlate de Stancu au datorii la stat şi furnizori. Evident, cuantumurile acestor profituri au fost influenţate de ascensiunea politică a lui Stancu. Dacă până în 2004, când a devenit preşedinte CJ Brăila, cele 4 firme mai importante, Bursagrirom-Concivia-Hercules-Istru, avea profituri modice, accesul la contractele pe bani publici a schimbat radical situaţia. În 2005, după un an de mandat, firmele au înregistrat un profit cumulat de 4,96 milioane lei. În 2008, la început de criză, au înregistrat un profit de 4,86 milioane, iar în 2009, în timp ce sute de mii de firme s-au închis, firmele lui Stancu au înregistrat o creştere de profit faţă de anul precedent, la 5,64 milioane lei! În primii 6 ani de mandat ai lui Stancu la preşedinţia CJ Brăila, cele 4 firme au avut profituri de 23,2 milioane lei. Clasamentul profiturilor în perioada 2004-2008 este următorul: 1. Concivia SA – 9,2 milioane lei; 2. Hercules SA – 8,5 milioane lei; Istru SA – 3,4 milioane lei; 4.Bursagrirom SA – 1,8 milioane lei. În 2003, Hercules SA avea datorii totale de 51,9 milioane lei şi 0,7 milioane profit. În 2005, profitul crescuse la 1.371.153 lei, iar datoriile au scăzut la 9.861.101 lei. În 2009, un an în care exploatarea portuară la Dunăre a suportat o criză mult mai dură decât cea din timpul războiului din Iugoslavia, Hercules SA a încheiat anul cu un profit brut de 3.738.853 lei. Dar deşi a fost pe profit, în 2009 Hercules SA a încheiat anul cu datorii de 8,8 milioane, din care 1.130.772 lei erau datorii către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale. Pentru

Cum să dai orzul pe gâşte

Cu siguranţă că cele 9,5 milioane de euro de la UE şi Ministerul Transporturilor vor fi cheltuite pe modernizarea danelor 23 şi 25. Nu spune nimeni că nu ar trebui modernizate porturile, dar ministresele Transporturilor şi Dezvoltării ar fi trebuit să ia în calcul şi pentru cine alocă banii. Dacă Hercules SA are profituri, dar nu le foloseşte pentru propriul program de modernizare, ba, mai rău de atât, mai are şi datorii la stat, la ce bun să cheltui banii UE şi impozitele românilor pentru modernizarea unei “firme-căpuşă” pentru stat. Apoi, te mai uiţi şi la cât de “normal” e cel care îţi cere să îi modernizezi afacerea. În cazul nostru, situaţia e clară: după ce în ultimii ani a fost modernizată Dana 40 din Portul Hercules SA, pe banii Ministerului Transporturilor, acum dana respectivă nu mai poate fi folosită, pentru că pe 31.10.2011 marinarii de la Hercules SA au scufundat o barjă încărcată cu piatră chiar acolo, la dana modernizată din impozitele noastre. Totuşi, directorul APDM Galaţi, nu ezită să dea Dana 40 ca exemplu de modernizare a infrastructurii portuare: “Un exemplu este Dana 40 din Portul Brăila, care în 2005 nu mai exista şi a fost refăcută. În momentul de faţă este o dană nouă acolo. Din păcate, anul trecut a fost un eveniment de navigaţie, s-a scufundat o barjă, care aparţinea chiar operatorului portuar, şi este blocată din nou. Operatorul portuar a promis că o va scoate”, spune Ochialbescu.

Simpatiile perverse din culisele politicii

Sigur, povestea pare neverosimilă. Cum adică, Ponta şi Boc se urăsc de moarte, iar Udrea şi Boagiu bagă bani cu nemiluita într-o afacere a duşmanului, Bunea Stancu? Elena Udrea a mai semnat în această primăvară contracte de finanţare de 12 milioane de euro pentru proiecte din feuda „Trezorierului”, iar secretarul de stat Răzvan Murgeanu, face vizite dese la Brăila. La prietenul său, Bunea Stancu. Iar în mediile politice din Brăila e vehiculat zvonul că Stancu are protecţia PDL la Bucureşti şi de aia e lăsat să facă ce vrea, fără să fie deranjat de DNA. Secretele acestor simpatii ţin de culisele politicii, nu de cele ale DNA

Paul, Jaf de România?

Autor
Catalin Antohe
-
Jurnal de Investigatii nr. 15

Fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941.

Nepotul nelegitim al Regelui Carol al II-lea a pus mâna, fraudulos, pe 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta era, legal, domeniu public.

Pădurea Snagov, domeniu public din 1930

Prin Decretul Regal 1154 din 28 februarie 1930(publicat în Monitorul Oficial) din 9 februarie 1931), Regele Mihai I, prin Consiliul de Regenţă (compus din principele Nicolae, patriarhul Miron şi preşedintele Curţii de Casaţie Constantin Sărăţeanu), a promulgat „Legea pentru infrumusetarea imprejurimilor Capitalei”. Legea autoriza Ministerul de Agricultură şi Domenii să cedeze municipiului Bucureşti, cu titlu gratuit, pădurea Snagov – Ţigăneşti, cu trupurile Fundul Sacului şi Popeşti, în scopul înfiinţării unei staţiuni de agrement. „Primăria Municipiului Bucureşti va amenaja pădurile Snagov şi Băneasa ca staţiuni climaterice, de odihnă, de agrement şi sport”, se arată la articolul 3 din Lege.  Prin aceeaşi Lege, au mai fost cedate Capitalei, în afară de pădurea Snagov – Ţigăneşti, lacul şi pădurea Baneasa, în intindere de o sută de hectare, precum şi o fâşie de teren de 4,7 hectare din terenul fermei şcolii de agricultură de la Herăstrău.

La data de 8 iunie 1930, Carol al II-lea s-a întors pe tronul României, la care renunţase la 28 decembrie 1925 (renunţare legiferată de Parlamentul României la data de 4 ianuarie 1926). La un an de la întoarcerea lui Carol pe tron, la data de 22 iunie 1932, Consiliul comunal general al municipiului Bucureşti a aprobat (de voie, de nevoie? – n.n.) o hotărâre prin care aproba „a se ceda M.S. Carol II o porţiune din pădurea Snagov”. Hotărârea Consiliul comunal general nu reprezintă un act de donaţie, ci doar acceptul consilierilor pentru donaţie, aceasta urmând a fi realizată printr-un act normativ. „Totodată se dispune întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donaţiune”, se arată în finalul hotărârii Consiliului comunal general.

Proiectul de lege nu s-a mai întocmit vreodată, astfel încât Carol al II-lea a intrat doar în posesia pădurii, fără să mai deţină vreun act de proprietate. Dovadă că, în 1948, când autorităţile statului comunist au confiscat bunurile membrilor Casei Regale, în inventarul publicat în Monitorul Oficial 140/19 iunie 1948 nu este cuprinsă şi suprafaţa de 46,78 hectare din trupul de pădure „Fundul Sacului”, deoarece aceasta era în proprietatea statului, nu a lui Carol al II-lea – domeniul public al municipiului Bucureşti. Potrivit decretului 38/1948, în raza judeţului Ilfov au fost precizate ca terenuri „foste proprietatea Carol II”, doar unele aferente moşiei Mănăstirea din comuna cu acelaşi nume.

Moştenitor „la ocazie”

La data de 13 februarie 2002, Paul Philippe al României (numele din buletin al lui Paul Lambrino) a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor restituirea celor 46,78 hectare din Pădurea Fundul Sacului de pe malul Lacului Snagov. Un an mai târziu, Paul a chemat în instanţă Primăria Snagov, pentru ca instanţa să o oblige pe aceasta la restituirea terenului. Legal, cererea lui Paul nu trebuia onorată – legea prevede reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere doar pe structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist. Or regele Carol nu a fost nicidecum deposedat de regimul comunist de pădurea de la Snagov, deoarece nici măcar nu devenise proprietar cu acte!

Justiţie strâmbă

Cu toate că nu a prezentat un titlu de proprietate valabil şi nici nu a făcut dovada deposedării abuzive, Judecătoria Buftea i-a aprobat cererea lui „Paul al României” prin sentinţa civilă din data de 26 iunie 2003. După sentinţă, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a aprobat restituirea în proprietate asupra terenului de 10 hectare forestier (maximul la care dădea dreptul legea).

Doi ani mai târziu, o dată cu modificarea legii, Paul a solicitat să i se restituie întrega suprafaţă la care pretindea că avea dreptul, de 46,78 hectare din pădurea din Snagov. La data de 7 iulie 2006, Comisia a aprobat punerea în posesie, cu nouă voturi pentru şi unul împotrivă. Votul împotrivă a fost al reprezentantului Direcţiei Silvice Bucureşti care a contestat punerea în posesie a lui Paul Lambrino (mai nou „al României”) tocmai pentru motivele de mai sus – lipsa atât a dovezii proprietăţii cât şi a deposedării abuzive de către statul comunist. Dealtfel, Direcţia Silvică a dus o îndârjită luptă în instanţă împotriva pretenţiilor aberante ale celui ce se autointitulează „Alteţa sa regală Paul de România”, dar toţi judecătorii care au intrat în dosar s-au dovedit surzi şi orbi, incompetenţi şi/sau interesaţi, fără nicio excepţie. Iată de ce!

Dovada fraudei

Ziarul de Investigaţii vă prezintă dovada de netăgăduit că autointitulatul Paul al României nu avea niciun drept asupra pădurii, că pădurea a fost şi trebuia să rămână domeniu public, că apartenenţa acesteia la domeniul public era autoritate de lucru judecat şi că numai nişte judecători incompetenţi, eventual şantajabili sau, mai rău, corupţi, au putut decide dreptul lui Paul asupra pădurii „Fundul Sacului”. Este vorba despre o hotărâre irevocabilă a colegiului prezineţial (preşedinţii tuturor secţiilor) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, dată la data de 26 noiembrie 1941, după abdicarea lui Carol şi înscăunarea regelui Mihai I: „Având în vedere că prin memoriul-întâmpinare depus de  mandatarul fostului Rege Carol al II—lea se recunoaşte, în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale perntru transmisiunea proprietăţii pădurii în discuţiune; că neexistând o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure în discuţiune, urmează că deţinerea ei de către fostul Suveran este lipsită de un temei legal (Carol luase pusese stăpânire pe pădure, dar fără titlu legal) şi deci cererea făcută prin acţiunea de faţă de a fi obligat fostul rege Carol al II-lea să restituie acest bun Statului Român este întemeiată şi trebuie admisă (…) obligă pe fostul rege Carol al II-lea să delase în plină proprietate şi posesiune a Statului Român următoarele imobile: (…) Trupul de pădure «Fundul Sacului» din pădurea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 46,78 hectare învecinată la Apus şi Miazănoapte cu Lacul Snagov… ”.

Această hotărâre dovedeşte, repetăm, irevocabil, că pădurea nu s-a aflat vreodată în proprietatea, cu acte autentice, a regelui Carol al II-lea. Fostul rege a recunoscut că nu a avut acte de proprietate şi a cedat pădurea statului român. Ca urmare, regimul comunist nu a deposedat abuziv Casa Regală de această pădure deoarece aceasta era chiar a Statului. Mai departe, regele Mihai I, fiul legitim al lui Carol al II-lea ştia că nu există niciun drept al Casei Regale asupra pădurii şi nu a făcut nicio cerere de revendicare asupra acesteia. Nici Mircea Grigore, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea şi tatăl lui Paul, nu a revendicat vreodată pădurea, posibil din aceeaşi cauză. Ceea ce face ca întregul demers al lui Paul să fie ilegal, imoral şi mai ales nedemn pentru cineva care se pretinde a fi membru al Casei regale a României (calitate ce nu îi este recunoscută de aceasta!). Îndrăznim să spunem că dacă ar fi fost membru recunoscut al Casei Regale, acţiunile lui Paul de revendicare şi obţinere mincinoasă a unor bunuri ce nu i se cuveneau ar fi aruncat asupra Casei Regale tocmai noroiul cu care s-au străduit comuniştii să ne îndoctrineze în 40 de ani de dictatură.

Revendicarea era, legal, inadmisibilă

Strigător la cer este şi faptul că, în 2003, când Paul a revendicat prima dată pădurea, tatăl său trăia, Mircea Grigore Lambrino fiind singurul care putea formula vreo astfel de revendicare, Paul neavând atunci acest drept. „Nu este legal ca în timpul vieţii tatălui (Mircea Grigore – n.n.), fiul (Paul – n.n.) să se erijeze în moştenitor direct al bunicului (Carol al II-lea – n.n.), cât timp tatăl nu a renunţat la moştenire”, ne-au declarat specialiştii în drept consultaţi de „Jurnal de Investigaţii”. Ciudat cum de nu au observat judecătorii nici acest amănunt, care ducea, în mod normal, la respingerea cererii lui Paul al României, ca neîndreptăţită!

Regele Mihai confirmă proprietatea statului

Într-o adresă oficială trimisă, în 2007, Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, directorul Casei Regelui Mihai I, întăreşte cele de mai sus: „Considerăm că Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol II. Maiestatea Sa Regele Mihai I se disociază de orice tentative ale unor persoane care îşi leagă nepermis numele de Casa Regală a României, de a «revendica» imobile ce nu au apareţinut Regelui Carol II”, se arată în documentul emis de Casa Majestăţii sale Regelui Mihai I.

Paul nu a mai avut loc la Fundul Sacului

Paul nu a putut primi decât 10 hectare la pădurea Fundul Sacului, restul de aproape 37 hectare fiindu-i retrocedate tot în pădurea Snagov. Cum şi mai ales dacă Paul al României comentează retrocedarea, ce a făcut acesta cu pădurea şi mai ales cum de nu a primit şi restul pădurii tot la Fundul Sacului pe care a găsit-o parţial ocupată, veţi putea citi în continuarea anchetei noastre în numerele viitoare

 Cine e Paul Lambrino

Fiu al lui Mircea Grigore Lambrino si al Helenei Nagavitzine, Paul Phillipe Lambrino s-a născut la Paris la data de 13 august 1948. Tatal său a fost fiul nelegitim al Regelui Carol al II-lea şi al lui Zizi Lambrino, Mircea Lambrino. Căsătoria celor doi a fost anulată de Inalta Curte de Casaţie si Justitie, motiv pentru care Mircea Lambrino nu a fost recunoscut niciodată oficial ca progenitură de sânge regal, până la recunoaşterea în România a unei sentyinţe date în acest sens de o instanţă din Portugalia (recunoaştere care se judecă, încă, la Curtea de Apel). Deşi Paul Lambrino nu a fost recunoscut ca apartinând Casei Regale a României, el s-a autointitulat „Alteţa Sa Regală.

Primarul George Scripcaru şi Justiţia cântă „Aria Dedeman”

Autor
Catalin Antohe
-

Cererea de nulitate a autorizaţiei de construire este pe rolul instanţei de contencios de la Tribunalul municipiului, unde sefa sectiei este si sotia avocatului care reprezinta Dedeman.

„La loc comanda” cu legea urbanismului

În luna august 2008 Dedeman a solicitat un certificat de urbanism pentru construirea  unui centru comercial hypermarket, un depozit material de construcţii şi a unui turn cu panou publicitar, pe un teren din intravilanul Braşovului. La data de 9 septembrie 2008, Dedeman a primit certificatul de urbanism prin care i-a fost adus la cunoştinţă că trebuie întocmit, în primul rând, un plan de urbanism zonal (PUZ), deoarece noua construcţie nu se încadra în prevederile planului urbanistic general, care prevedea acolo zonă de mică industrie, depozite şi servicii, construcţia propusă de Dedeman fiind de fapt un hypermarket, care mai conţine, suplimentar, un punct de comerţ alimentar de tip fast food!

Certificatul de urbanism, semnat de primar şi arhitectul şef al municipiului este actul prin care autorităţile publice locale îi fac cunoscute unui investitor avizele şi acordurile legale de care are nevoie în vederea autorizării de construire solicitate. „Soluţia” aprobată de primar pentru un astfel de caz trebuie să fie unică – dacă ceri mai multe certificate de urbanism pentru acelaşi teren şi tip de construcţie, vei primi un certificat de urbanism în care ţi se vor cere,  întotdeauna, aceleaşi avize. „Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conţinutul acestora şi celelalte reglementări în domeniu trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii”, avertizează Legea (350/2001) privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.   Dedeman SRL a început să alcătuiască PUZ-ul (proiect deosebit de complex care, după aprobarea, prin vot, de către Consiliul Local şi avizul Consiliului Judeţean devine lege de urbanism pentru zona respectivă), pentru care s-au întocmite planşe de urbanism şi s-au luat primele avize obligatorii). Ciudat însă, în luna iulie 2009, Dedeman a mai cerut un certificat de urbanism pentru construirea magazinului, deşi cel vechi era în vigoare 12 luni (cel puţin până în luna septembrie). Şi inutil, veţi zice, din moment ce legea spune că poţi să ceri câte certificate vrei tu, că tot acelaşi răspuns primeşti. Pesemne însă că legea nu este făcută pentru a fi respectată de oameni „aleşi”, precum primarul George Scripcaru sau arhitectul şef Marilena Manolache deoarece, stupoare, la data de 11 august 2009, primarul Braşovului, George Scripcaru, a semnat noul certificat de urbanism prin care nu i s-a mai cerut Dedeman plan de urbanism, ci doar un proiect simplu pentru autorizaţie de construire, care nu mai trebuia votat de consilierii locali, ci doar semnat de primarul Scripcaru..

Procese judecate în sufragerie?

Spre sfârşitul anului 2009, unul dintre vecini a constatat faptul că Dedeman a intrat nepoftit pe terenul său unde a construit parcarea noului magazin. Cum a devenit un obicei în România, protestele SC Condor Real Estate au bătut la uşi închise, inclusiv la cele ale Primăriei sau ale instanţei.Astfel că magazinul deschis în februarie 2010 în Vestul Sălbatic al Braşovului funcţionează bine-mersi şi astăzi pe terenul păgubiţilor, care se judecă cu Dedeman în instanţa de contencios a Tribunalului Braşov. Şeful secţiei de contencios a Tribunalului este Roxana Adam, al cărei soţ, Ioan Adam, conduce cabinetul de avocatură care-l reprezintă pe SC Dedeman SRL. Faptul că procesul este judecat de o subalternă a soţiei avocatului Dedeman pare a fi un motiv logic, chiar de bun simţ, pentru o cerere de strămutare a dosarului la o altă instanţă din ţară. Nu suficient de logic şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins cererea, păstrând disputa în familia Adam de sub Tîmpa, din Braşov adică Mică mai e lumea justiţiei, dar dedemanul nu-i mic…

Cadastrul acuză

Ca urmare, tot instanţele braşovene trebuie să judece cererea de constatare a nulităţii autorizaţiei de construire pentru Dedeman, proces în care sunt reclamate Primăria Braşov şi SC Dedeman. Ultima bombă este detonată de conducerea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov. Aceasta susţine că, dacă se respecta legea, Dedeman nu putea construi niciodată pe terenul altora. „În momentul în care făcea proiectul, fie PUZ, fie pentru autorizaţia de construire, Dedeman  trebuia să facă planul de situaţie al imobilului, să vină cu limitele cadastrale ale imobilelor care sunt înscrise în Cartea Funciară. Dacă făceau acest lucru s-ar fi văzut imediat că este suprapunere cadastrală, că se încalcă proprietatea altcuiva. În momentul în care vedeam că este o suprapunere, noi îi făceam respingere pentru PUZ până se reglementa situaţia. refuzam lucrarea şi le puneam în vedere că trebuie înainte de orice lucrare de construire să rezolve suprapunerea.Documentaţia tehnică ce stă la baza obţinerii autorizaţiei de construire conţine plan de situaţie care are curbe de nivel, puncte cotate… Dacă se făcea, se vedea suprapunerea direct, se făcea respingerea, iar cei de la Primărie nu mai puteau aproba autorizaţia de construire”, au declarat, pentru „Jurnal de Investigaţii”, conducerea Oficiului de Cadastru Braşov.

Surse confidenţiale din cadrul Primăriei Braşov ne-au declarat că motivul pentru care s-a renunţat la planul de urbanism zonal este tocmai acela că planul de situaţie nu putea lipsi din cadrul PUZ-ului. „De aceea s-a şi renunţat, mai mult ca sigur la PUZ, planul de situaţie ar fi arătat că Dedeman construieşte pe terenul altuia. Planul de situaţie este obligatoriu şi pentru a obţine autorizaţia de construire dar este mai uşor, chiar dacă ilegal, să nu observi lipsa acestuia”.

E rândul Parchetului

Legea 50, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, spune că fără acest plan de situaţie (topografic), nu poate elibera, nici cu pistolul la tâmplă, autorizaţia de construire. Mai grav, acelaşi plan, vizat de Oficiul de Cadastru,  a fost solicitat prin certificatul de urbanism, dar acesta nu a mai fost depus, nefăcând parte din documentaţia completă depusă la dosarul cauzei. Caz în care constatarea nulităţii autorizaţiei de construire o poate face lesne orice judecător independent, în paralel cu cercetarea, de către Parchet, a aspectelor penale.

Organele de anchetă ar mai trebui să caute răspuns la o întrebare evidentă: cum poate o autoritate emite acelaşi act în două forme diferite şi în ce condiţii, dacă cel de-al doilea este cel care încalcă prevederile legale (facem referire la cele două certificate de urbanism, primul în care se cere, legal, PUZ, şi cel de-al doilea în care se omite, chiar opuse, se poate scuza, nu-i aşa, că a îndreptat o greşeală, dacă primul act este cel greşit iar cel de-al doilea este legal. Neglijenţă? Corupţie?

Unul dintre subalternii „ de bază” ai arhitectului şef din Braşov ne-a declarat o mare gogomănie, sub condiţia respectării anonimatului, dar în prezenţa lui Sorin Toarcea, purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, că nu trebuia PUZ, pentru că magazinul Dedeman nu este magazin, ci depozit cu vânzare. Oare Dragoş Pavăl, patronul Dedeman ar susţine schimbarea denumirii holdingului în „Depozitele Dedeman”? Altfel, Nicolae Ţaric, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Braşov este categoric: “Documentaţia de urbanism care trebuie sa stea la baza obţinerii autorizaţiei de construcţie trebuie sa fie PUZ-ul deoarece se schimba funcţiunea zonei din mică industrie în zonă comercială”.

Dragoş Pavăl, preşedintele SC Dedeman SRL, a declarat pentru „Jurnal de Investigaţii”, că motivul pentru care nu i s-a mai cerut eleborarea unui PUZ prin al doilea certificat de urbanism este că „s-a decis că nu este oportun”. Adică, tălmăceşte Dicţionarul explicativ al limbii române, „nepotrivit, care incomodează”. Contactat telefonic chiar din sediul Primăriei Braşov, primarul George Scripcaru a refuzat să răspundă întrebărilor pe care doream să le adresăm, deşi se afla tot în Primărie. Probabil că s-a temut să nu îl întrebăm şi despre scandalul Kronospan.

Scripcaru falsează şi în cazul Kronospan

Braşoveanul Mihai Oancea susţine că societatea Kronospan i-a ocupat în mod abuziv un teren de17.000 de metri pătraţi, la Stupini, iar fabrica nu are nicio intenţie să îl despăgubească. „În 1998, cei de la Kronospan au cumpărat 46 de hectare de teren, respectiv 66 de loturi, pentru ridicarea fabricii. În 2002, când le-au întabulat, au inclus pe listă şi suprafeţele noastre”, a declarat Mihai Oancea. Oancea şi Kronospan au intrat într-un adevărat război imobiliar „În 2006, fabrica a cerut în instanţă anularea donaţiei şi a certificatului de moştenitor. În 2008, eu şi celălat moştenitor am deschis proces de rectificare CF şi anul acesta noi am mai deschis o acţiune prin care le cerem chirie pentru că ne ocupă terenul. Toate procesele sunt pe rol”, spune Oancea. Mai mult, acesta a notat procesele în Cartea Funciară, astfel că austriecii nu pot demara construcţia celei de-a doua fabrici până la soluţionarea litigiului cu Oancea. Cazul face vâlvă în presa locală. Oana Bodea, PR la Kronospan a declarat, pentru “Adevărul de seară”. că acuzaţiile sunt „doar afirmaţii defăimătoare, nefondate”. Oancea a obţinut între timp un raport de expertiză tehnică topografică judiciară a cărui concluzie este că braşoveanul are dreptate – fabrica s-a construit pe terenul lui. Ceea ce nu l-a împiedicat pe George Scripcaru să promoveze un PUZ care s-a aprobat, contrar legii, deşi legal nu era voie, până la soluţionarea litigiilor de pe rolul instanţelor.

Subalternii lui Boagiu se denunţă reciproc la Tribunal

Autor
Dinu Cocea
-

În încercarea disperată de a scăpa de răspunderea unor fapte penale, Compania Aeroporturi Bucureşti a aruncat pe fereastră peste 135.000 de euro, pentru a-şi chema în garanţie şefii de la Ministerul Transporturilor. Mai pe româneşte, Compania de Aeroporturi a plătit 5 miliarde de lei vechi pentru a turna, în instanţă, ministerul Ancăi Boagiu, care s-a apărat, denunţându-şi subalternii din companie. Totul pe bani publici!

O poveste veche, de la începutul anilor 2000, bântuie şi acum Compania naţională Aeroporturi Bucureşti SA (CNAB), succesoarea Societăţii Naţionale Aeroportul Bucureşti Băneasa (AIBB). Departe de a se lămuri, litigiul dintre aceasta şi Aviaţia Utilitară capătă în justiţie accente hilare, dar care se concretizează în irosirea fără niciun fel de temei a banului public.

Banii cu pricina, 570.247,22 lei, adică peste 135.000 de euro, au fost plătiţi instanţei de judecată sub formă de taxă de timbru pentru chemarea în garanţie a Ministerului Transporturilor, a foştilor directori ai AIBB şi a Universităţii de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară. Totul în încercarea disperată de a pasa răspunderea pentru unele fapte penale săvârşite în urmă cu mai bine de zece ani de conducerea AIBB, fapte care au dus la prejudicierea unei societăţi private, Aviaţia Utilitară Bucureşti SA.

Mai grav este însă faptul că chemarea în garanţie s-a făcut fără ca, în prealabil, directorul general al CNAB să-şi informeze, măcar verbal, şefii ierarhici din cadrul Ministerului Transporturilor în legătură cu intenţia sa. Astfel, oficialii ministerului au fost luaţi ca din oală de hârtiile care le-au fost adresate prin tribunal, nevoiţi fiind să riposteze faţă de iniţiativa unui subordonat, la urma urmei, punându-şi juriştii la treabă.

Pentru ca ridicolul să fie la cote maxime, conducerea CNAB nici nu a studiat cu atenţie legislaţia în vigoare, astfel că cererea de chemare în garanţie a fost depusă târziu, drept pentru care banii cu pricina, plătiţi drept taxă de timbru, vor intra în conturile Ministerului Justiţiei, fără a exista vreo posibilitate de a-i recupera. Oricum, chiar dacă cererea de chemare în garanţie ar fi acceptată, din punct de vedere legal taxa de timbru tot nu va putea fi returnată companiei.

Sigur, la nivelul unei companii de mărimea Aeroporturi Bucureşti suma nu poate părea mare, însă este vorba de nişte bani – publici, până la urmă, deoarece unic acţionar este statul român – care au fost irosiţi fără nici un fel de temei, juridic sau de altă natură. Bani cu care ar fi putut fi plătite 850 de salarii minime legale!

Un litigiu de 13 ani

Litigiul dintre Aeroportul Băneasa şi Aviaţia Utilitară a început în 1998, când conducerea aeroportului a depus la Ministerul Transporturilor o cerere pentru aprobarea documentaţiei necesare stabilirii şi evaluării terenurilor aflate în patrimoniul său, în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafaţă de 387.514,68 mp. Primul pas pentru stabilirea dreptului de proprietate este identificarea vecinilor. Exact ca în cazul unui sătean, care, pentru a-şi delimita ogorul, trebuie să stabilească mai întâi că la nord se învecinează cu Mitică, la sud cu Costică şi aşa mai departe.

Numai că, în cazul de faţă, Mitică, în speţă Aviaţia Utilitară, a fost ignorat, trecându-se direct la următorul vecin, situat şi mai la nord. Mai exact, comisia alcătuită din reprezentanţi ai conducerii aeroportului a indicat firmelor Cornel & Cornel TOPOEXIM SRL şi Terra Total SRL, angajate pentru încheierea proceselor verbale de vecinătate, un cu totul alt vecin decât cel real.

Cu toate că la nord aeroportul se învecina cu Aviaţia Utilitară, comisia a indicat Staţiunea Didactică Experimentală Belciugatele, situată mai la nord. Practic, oficialii aeroportului au încercat să mute gardul mai încolo, arogându-şi drept de proprietate pe un teren care nu-i aparţinea lui, ci Aviaţiei Utilitare.

Şi a şi reuşit, în ciuda faptului că în sarcina comisiei de recepţie era stipulată obligaţia de a verifica lucrarile topografice atât la birou cât şi pe teren, inclusiv identificarea corectă a proprietarilor.

Responsabilitate clară

De altfel, Oficiul de cadastru a precizat clar cui îi revine răspunderea în cazul în care s-au săvârşit nereguli sau încălcări ale legii. „La eventuala constatare ulterioară a unor greşeli la lucrarea recepţionată rămâne direct răspunzator executantul; beneficiarul (în speţă SN Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa) îşi asumă răspunderea pentru introducerea în documentaţie a tuturor actelor necesare, precum şi pentru legalitatea actelor prezentate”, se arată negru pe alb în procesul verbal de recepţie din data de 28.10.1999 al Oficiului de cadastru, geodezie şi cartografie al Municipiului Bucureşti.

Mai ales că oficialii aeroportului nu puteau invoca necunoaşterea vecinilor. Cu numai un an înainte, la sediul Ministerului Transporturilor se încheiaseră două minute prin care reprezentanţii Aviaţiei Utilitare Bucureşti SA şi cei ai Regiei Autonome Aeroportul Bucureşti Băneasa încercau găsirea unei soluţii în problema diferendului în ceea ce priveşte delimitarea terenului pe care fiecare dintre acestea îl avea în administrare.

În 1990, la data înfiinţării Aviaţia Utilitară Bucureşti SA avea în patrimoniu o suprafaţă de teren de aproximativ 27 de hectare, din care a depus la Ministerul Transporturilor documentaţia pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru 89.830 mp (8,9 ha). Documentaţie care a fost respinsă, ministerul invocând lipsa titlurilor de proprietate pe teren, chiar dacă legea nu cerea acest lucru.

Ani de procese

În schimb, în anul 2000, ministerul a eliberat în favoarea AIBB certificat de atestare a dreptului de proprietate şi pe suprafaţa deţinuta de Aviaţia Utilitară. Decizia a fost contestată în instanţă, care, patru ani mai târziu, a obligat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să emită în favoarea Aviaţiei Utilitare certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 89.830 mp. De asemenea, magistraţii au anulat parţial, pentru suprafaţa menţionată, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de minister în favoarea AIBB.

Sentinţă confirmată, în 2006, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapt pentru care Ministerul Transporturilor a fost obligat ca, un an mai târziu, să emită în sfârşit certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr.1348/19.02.2007 pentru Aviaţia Utilitară Bucureşti SA.

Chiar dacă, în final, a avut câştig de cauză, timp de şase ani de zile societatea Aviaţia Utilitară Bucureşti nu a putut să-şi utilizeze propriul teren, motiv pentru care a dat în judecată Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa, cerând daune. Nu numai că nu a putut dispune de terenul său, dar societăţii i-a fost obstrucţionată în mod repetat activitatea.

Cu plugul pe pistă

Un exemplu relevant în acest sens îl constituie decizia luată de conducerea AIBB la data de 19 decembrie 2003 de a ara porţiunea de teren care asigura legătura dintre parcarea aeronavelor Aviaţiei Utilitare şi pista de aterizare – decolare. Oficial, reprezentanţii aeroportului şi-au motivat decizia prin necesitatea reabilitării porţiunilor acoperite cu iarbă adiacente pistei betonate. Dincolo de ridicolul acestei explicaţii (cine face astfel de lucrări în toiul iernii), Aviaţia Utilitară a fost în imposibilitatea de a-şi deplasa aeronavele către pistă, fapt care a dus la perturbarea gravă a activităţii sale.

Lăsând la o parte şicanele la care a fost supusă, Aviaţia Utilitară Bucureşti a pierdut bani grei din cauza faptului că nu a putut să-şi utilizeze terenul câtă vreme litigiul său cu Ministerul Transporturilor s-a tot plimbat prin tribunale.

Daune de 13,5 milioane de euro

Administratorul societăţii, Adrian Gărdean, a cerut anul trecut Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, succesoarea AIBB, daune în valoare de 56.613.622 de lei, echivalentul a 13.559.824,2 euro, reprezentând prejudiciul calculat pentru perioada 4.04.2000 (data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de MTCT în favoarea AIBB) – 10.10.2006 (data pronunţării sentinţei ÎCCJ prin care s-a anulat certificatul cu pricina pentru suprafaţa de 89.930 mp).

Gărdean consideră că, dacă societatea sa ar fi închiriat terenul la valoarea de 1,93 euro/mp/lună, ar fi obţinut un venit anual de 2.080.462,8 euro, adică 5.699,8 euro/zi. Cum de la data de 4.04.2000 şi până la 10.06.2006 au trecut 2.379 de zile, valoarea totală a despăgubirilor solicitate de Aviaţia Utilitară se ridică la peste 13,5 milioane de euro. Valoarea de închiriere de 1,93 euro pe zi a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză contabilă judiciară din 2008.

Ba chiar dacă a şi închiriat o parte din teren şi unele hangare şi clădiri Unităţii Speciale de Aviaţie (instituţie care administrează elicopterele Ministerului de Interne şi pe cele ce deservesc serviciul SMURD), tot nu şi-a primit banii, pe motiv că Aviaţia Utilitară nu figura întabulată cu dreptul de proprietate asupra terenului. Pentru suprafaţa de 11.000 mp, chiria negociată cu Unitatea Specială de Aviaţie era de doi dolari pe metrul pătrat, de unde rezultă un prejudiciu anual de 264.000 de dolari, adică 723,28 dolari pe zi.

Cum litigiul cu AIBB s-a plimbat prin tribunale nu mai puţin de 2.484 de zile, rezultă că prejudiciul suferit numai din contractul cu Unitatea Specială de Aviaţie se ridică la 1.796.627,52 dolari.

Jidav aruncă pisica

Ce face actuala conducere a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în frunte cu directorul general Tudor Jidav ? Pur şi simplu încearcă să scape de responsabilitate, aruncând pisica în curtea Ministerului Transporturilor, unicul acţionar al companiei, împotriva căruia a formulat o cerere de chemare în garanţie. Alături de minister, CNAB solicită chemarea în garanţie şi a Staţiunii Experimentale Belciugatele, dar şi a cinci persoane care au făcut parte, în urmă cu mai bine de zece ani, din conducerea Aeroportului Băneasa, dintre care una a şi decedat între timp.

În întâmpinarea trimisă instanţei, Ministerul Transporturilor cere respingerea cererii de chemare în garanţie ca nefondată, arătând că AIBB “a depus o declaraţie prin care şi-a asumat întreaga responsabilitate cu privire la veridicitatea informaţiilor prezentate în cadrul documentaţiei şi pe cale de consecinţă a legalităţii întocmirii acesteia, angajându-se totodată să suporte orice pretenţie pusă în sarcina ministerului, în cazul contestării Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seri MO nr. 0733/04.04.2000 în instanţă”.

Ba, mai mult, chemarea în garanţie s-a făcut şi tardiv. “Cererea (de chemare în garanţie – n.red) făcută de pârat se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare”, stabileşte articolul 61 al Codului de procedură civilă.

Însă, chiar dacă a fost depusă tardiv şi fără a se respecta prevederile legale în domeniu, cererea de chemare în garanţie a determinat plata de către CNAB a unei taxe de timbru de 570.247,22 lei, sumă care nu mai poate fi recuperată. Aici sunt banii dumneavoastră!

Jaf la blocul mare

Autor
Dinu Cocea
-

Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, este campionul risipei în ceea ce priveşte reabilitarea termică a blocurilor vechi. Potrivit documentelor oficiale, preţul reabilitării unor imobile din sectorul 1 al Capitalei e demn de Cartea Recordurilor: aproape 36.650 de euro/apartament. Asta, în condiţiile în care alţi edili au avizat lucrări ale căror costuri s-au ridicat la doar 550 de euro pe apartament. Specialiştii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului susţin că, în toate aceste cazuri, „proiectele au fost «standard» şi s-au folosit aceleaşi materiale de construcţii”.

Primul semnal de alarmă cu privire la banii risipiţi de Chiliman a fost tras de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Domnul Chiliman are, în acest moment, pe mână cel mai mare buget de sector din Bucureşti. Ce face el cu acest buget? Reabilitează termic locuinţe la cel mai mare preţ din ţară. Dacă media reabilitărilor termice este de 2.500 de euro/apartament, la Chiliman în sector blocurile se reabilitează şi cu 30.000 de euro/apartament. Cifrele sunt la noi la minister”, declarat, recent Elena Udrea.

Chiliman: ”Bla-bla”

Chiliman a răspuns acuzaţiilor printr-un comunicat de presă în care susţine că reabilitarea termică a blocurilor va continua în sector şi o acuză pe Udrea de „afirmaţii mincinoase” în „aşa-zisul raport de evaluare al programului de reabilitare termică”:  „Nu înţelegem însă indignarea doamnei Udrea faţă de costurile pentru procesul de reabilitare termică, costuri care se înscriu în media naţională stabilită de minister.”
Primăria a mai susţinut, în comunicatul emis, că media costurilor de reabilitare termică în sectorul 1 este de 81 euro / metrul pătrat (defalcat: lucrări de bază – izolare termică suprafaţa opacă (pereţi), suprafaţă vitrată (geamuri), terasa imobilului şi subsolul care înseamnă 63,24 euro/metrul pătrat, inclusiv TVA – la care se adaugă costuri de înlocuire a instalaţiei termice, montarea şi demontarea instalaţiilor de pe faţadă, lucrări de reparaţii a faţadei imobilului, lucrări de reparaţie a terasei imobilului, montarea de glafuri (pervaze), lucrări de refacere a infrastructurii la nivelul soclului aferent imobilului, dar şi alte lucrări. Astfel, Chiliman precizează că în sectorul 1, media costurilor de reabilitare termică este de 81 de euro/mp, preţ care este în media naţională stabilită de minister şi sub media pe Bucureşti.

36650 euro, reabilitarea unui apartament

Cifrele oficiale îl contrazic pe Chiliman. Nu vorbim despre cifrele de la minister, cât chiar despre cifrele oficiale de pe pagina de Internet a sectorului 1. Să luăm, de pildă, anexa la hotărârea Consiliului local 301, aprobată de consilieri în şedinţa din data de 23 iulie 2009. Cum tabelul votat de consilieri cuprinde atât preţurile cât şi numărul de apartamente al fiecărui bloc reabilitat nu a fost decât o simplă problemă de aritmetică să determinăm preţul reabilitării termice pentru un apartament.

Rezultatul, pe care vi-l prezentăm în tabelul alăturat, este chiar mai stupefiant decât cifrele ministerului. confirmă datele din raportul ministerului Dezvoltării. Potrivit raportului MDRT, cea mai mare factură pentru reabilitarea unui apartament eliberată de Primăria Sectorului 1, condusă de Andrei Chiliman ar fi de 30.906 euro, plătită pentru fiecare dintre cele 12 apartamente ale unui bloc de pe bd. Dacia. Suma reprezintă însă numai costul pentru construcţie montaj, totalul cheltuielilor pentru fiecare apartament din blocul de pe bulevardul Dacia fiind chiar mai mare – 36 647 euro/apartament, preţ cu care poate fi cumpărat în ziua de astăzi, chiar apartamentul. Nu este singura cheltuială aberantă. Majoritatea blocurilor au fgost reabilitate termic cu peste 10.000 de euro pe apartament, cinci dintre acestea chiar cu peste 20.000 de euro. Cel mai mic tarif din lista pe care v-o prezentăm alăturat este de 7118 euro/ apartament, de trei ori mai mare decât media naţională.

Pentru a evita astfel de situaţii, ministerul a modificat anul trecut legislaţia şi a introdus standarde de cost, care trebuie respectate. În caz contrar, primarii nu mai primesc ajutor de la stat pentru reabilitarea imobilelor din zona pe care o administrează. Iar, potrivit noului act normativ, preţurile fără TVA acceptate sunt: 2.035 de euro pentru o garsonieră, 2.860 de euro pentru un apartament cu două camere şi 3.630 de euro pentru unul cu trei camere.
Lucrările de reabilitare sunt finanţate în proporţie de 50% de MDRT, 30% din costuri sunt acoperite de la bugetul local, iar 20% – de proprietari. Este lesne de înţeles, în acest context, de ce consilierii de la sectorul 1 au votat ca asociaţiile de proprietari să nu plătească nimic (partea lor este suportată din bugetul sectorului). Dacă le-ar fi cerut 20% din bani, le-ar fi dat oamenii cu blocul în cap! Aşa îşi fură doar căciula.

Patriciu „zboară” SMURD de pe Băneasa

Autor
Catalin Antohe
-

Construirea unui terminal VIP pe Aeroportul din Băneasa de către o firmă controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu nu poate fi realizată fără evacuarea Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI, inclusiv a elicopterelor SMURD, din vecinătatea Aeroportului Băneasa. Costul relocării Unităţii pentru a face loc afacerii lui Patriciu este de 10 milioane de euro bani publici. Lucrările pentru construirea terminalului VIP, de către SC Eurojet România SRL (firmă din grupul condus de Dinu Patriciu), destinat deţinătorilor de avioane mici, de lux, au fost sistate şi au intrat în impas după ce Direcţia logistică a Ministerului Administraţiei şi Internelor a dat avize nefavorabile pentru construirea hangarului, terminalului, staţiei de combusttibil şi a punei arcării auto.

Motivul tuturor avizelor nefavorabile a fost acela că realizarea obiectivului propus, adjudecată de Eurojet la data de 27 augusrt 2008, în timpul guvernării Tăriceanu, va pune Unitatea Specială de Aviaţie Bucureşti în imposibilitatea desfăşurării activităţii de zbor şi executarea misiunilor ordonate, prin închiderea culoarului de zbor pentru elicopterele MAI şi SMURD.

Elicopterele MAI şi SMURD, în mare pericol

Unitatea Specială de Aviaţie a MAI (UM 0970) operează cu elicopterele Mi-8, care au putut fi văzute atât la intervenţiile în cazul unor catastrofe cât şi recent, în aducerea la Bucureşti a vameşilor reţinuţi şi cercetaţi pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Tot la Băneasa staţionează şi elicopterele de patrulă şi de supraveghere ale Poliţiei, precum şi aparatele roşii SMURD. Regimul de înălţime al noilor construcţii va împiedica elicopterele să efectueze zboruri în deplină siguranţă, la intervenţii urgente sau pentru transportul unor pacienţi în stare gravă.

Potrivit raportului 631672/09.12.2010 al Biroului Securitate Zbor din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie din MAI „apariţia unui nou obstacol, în ax, la distanţă mică de locul de aterizare (150 metri) şi cu o înălţime mare (16 metri), va afecta capacitatea operativă a Unităţii Speciale de Aviaţie Bucureşti şi va periclita siguranţa zborului. Specialiştii în aviaţie din cadrul MAI argumentează că dispunerea clădirii terminalului, înaltă de 16 metri, la o distanţă de 150 de metri de helipunct (zona de decolare – aterizare a elicopterului) va limita operaţional executarea misiunilor de transport (materiale, persoane, oficialităţi), reducând greutatea maximă admisă la decolare cu cel puţin 1000 de kilograme. Experţii semnalează că acesta nu este singurul impediment – edificare noii clădiri va obliga elicopterele să abordeze aterizarea/decolarea pe teren obstacolat, „linia de ridicare a obstacolelor” fiind de 2,6 ori mai mare decât cea maxim admisă pentru o decolare/aterizare normală. Mai mult, susţin experţii, noua clădire va influenţa direcţia şi intensitatea vântului, generând posibilitatea apariţiei curenţilor de forfecare şi „obligând elicopterele să zboare în zona de insecuritate (viteză mică, înălţime mare) ceea ce face imposibilă aterizarea în siguranţă în cazul cedării unui motor”. Mai mult, avertizează specialiştii în aviaţie, survolul repetat la înălţime mică al unei clădiri precum cea a terminalului lui Patriciu prezintă diverse riscuri de accident „având în vedere că se vor efectua atât zbor de instrucţie cât şi zbor de noapte!”.

Judecătorii trec la manşă

Urmare a acestor argumente, Ministerul Administraţiei şi Internelor a dat aviz nefavorabil pentru construirea terminalului firmei lui Patriciu, iar aceasta a acţionat în judecată MAI pentru ca instanţa să-l oblige să emită avizele favorabile pentru construcţia terminalului. De parcxă un judecător are dreptul ca, urmânduş-i convingerea intimă, să hotărască: „Da, aveţi dreptul să construiţi clădiri în calea elicopterelor, Da, am dreptul să dau sentinţe care să pună în pericol siguranţa piloţilor şi poate a militarilor şi pacienţilor din elicoptere”. Mai ales că, în cazul unei catastrofe, nedorite de nimeni, vinovat va fi pilotul care nu a ştiut cum să evite terminalul lui Patriciu!

Iar avocaţii Eurojet au ales să încerce să-i determine pe judecători să ignore, juridic, tocmai acest aspect: „Refuzul pârâtei de a aviza obiectivele de investiţii a avut ca singur argument un aspect ce ţine de domeniul aeronauticii”. Mai precis avocaţii lui Patriciu au mizat pe faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă a avizat construcţia, doar aceasta fiind, spun ei. Replica, logică, dealtfel, a MAI a fost promptă: „Autoritatea aeronautică Civilă s-a exprimat numnai din punct de vedere al siguranţei aviaţiei civile. (…).Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor nu desfăşoară activităţi aeronautice civile. Elicopterele utilizate de către serviciile militare, vamale, Poliţie şi SAR (căutare – salvare)”. Reprezanţii Direcţiei juridice a MAI avertizează în acest sens: „O eventuală afectare a operatibvităţii misiunilor de mai sus ar aduce mari prejudicii ordinii şi siguranţei publice, precum şi operativităţii serviciului aerian SMURD Bucureşti, a cărui utilitate publică şi eficienţă sunt binecunoscute”.

10 milioane de euro pentru „pohta” lui Patriciu

Cum s-a putut aproba o astfel de lucrare şi cum s-a putut semna contractul de concesiune între Compania Naţională şi Eurojet-ul grupului de firme controlat de Dinu Patriciu este un mister, o enigmă ce trebuie dezlegată de organe abilitate. Cum se va rezolva totuşi problema terminalului VIP? Surse din MAI spun că aceasta se va face în cel mai pur stil românesc. „Sunt discuţii pentru ca atât unitatea specială de aviaţie cât şi cea a Smurd Bucureşti să fie mutate de la „Aviaţia Utilitară” (unde funcţionează, în prezent) într-o altă locaţie, pentru a face posibilă construirea terminalului”, ne-au declarat surse din cadrul MAI. Costul relocării, spun acelaşi surse, se apropie de 10 milioane de euro, bani publici ce vor fi cheltuiţi pentru a face posibilă afacerea lui Dinu Patriciu.

Aviaţia Utilitară, alt cui pe pista Eurojet

Chiar dacă pronblema MAI va fi rezolvată pe bani publici, Eurojet mai are de rezolvat o problemă spinoasă. SC Aviaţia Utilitară Bucureşti S.A. a obţinut în instanţă  (dosarul 22091/3/2004) o sentinţă prin care se stabileşte drept de servitute legală de trecere chiar pe terenul pe care vrea Patriciu să construiască terminalul. Altfel spus, dacă de construieşte terminalul avioanele Aviaţiei Utilitare nu vor mai avea acces pentru decolare – aterizare pe pista aeroportului Băneasa (domeniu public!) şi nu-şi va mai putea exercita obiectul de activitate. Caz în care „Aviaţia Utilitară” va cere despăgubiri, care se vor adăuga la cele cerute dacă vor rezilia contractul de închiriere cu MAI şi SMURD. Despăgubiri ce vor fi plătite, fireşte tot din bani publici!

Alin Simota, vătaf în Valea Jiului

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Alin Simota, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din judeţul Hunedoara, a avut începuturi modeste, după cum a recunocut şi el în repetate rânduri, ocupându-se în anii 90 cu bişniţa sau cu „micul comerţ de frontieră”, după cum îi place lui să spună . A ajuns în prezent unul dintre liderii licitaţiilor câştigate în domeniul energetic, cu ajutorul pârghiilor politice sau ale unor vechi prietenii, consilier judeţean şi patronul echipei de fotbal Jiul Petroşani.

Rampa de lansare a lui Alin Simota a fost,, în anii de început, , Zaher Iskandarani zis şi „Prinţul Banatului”, bunul prieten al lui Miron Cozma, Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Viorel Hrebenciuc şi al altor social democraţi de marcă ai vremii.

Miron Cozma: „Un hoţ şi un ticălos”

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma,  a declarat pentru Ziarul de Investigaţii că Alin Simota a fost propulsat în mediul de afaceri de către sârbul Zaher Iskandarani şi că, între timp, a devenit “un hoţ şi un ticălos”. “Zaher Iskandarani a fost cel care l-a promovat pe Alin Simota în Valea Jiului. În vremea aceea, eu eram lider de sindicat, eram şi la Clubul Sportiv Jiul şi Simota era pe acolo, pe la uşă şi îmi spunea «unchiule». Simota a fost unul dintre copiii promovaţi de mine. Dar uite cum a dat din coate şi a reuşit atâtea. Când eu m-am dus la puşcărie, Simota avea vreo trei chioşcuri în piaţă şi câteva tarabe cu trei lucruşoare. Culmea ironiei, când s-au disponibilizat 16.000 de mineri, afacerile s-au înmulţit în mineritul Văii Jiului. A avut şi nişte relaţii puternice de tot cu CNH, pentru că director general de atunci era Daniel Surulescu, colegul lui de partid. El făcea şi afaceri pe linie de energie cu celelalte firme căpuşă şi făcea tot felul de vânzări. Am aflat ulterior că folosea şi numele meu, că mă ajută la puşcărie, dar eu nu am primit nici un leu, nici eu, nici familia mea. Că eu cu ticăloşii şi cu hoţii nu fac afaceri”, susţine Miron Cozma.

Afaceri de miliarde cu gaura bugetului românesc, CNH Petroşani

Despre afacerile sale din energie şi minerit au înnegrit presa vremii, care a divulgat, în mai multe rânduri, opiniei publice, scandalurile de miliarde de lei vechi în care Simota a intrat.

“Din postura de om de afaceri, Simota nu se poate plânge că nu a prins o serie de contracte generoase, multe pe banii statului. În februarie 2007, SC Atomis International Prod SRL a semnat contractual de lucrări cu FDFEE – Electrica Transilvania Sud, cu beneficiar Sucursala Judeţeană Alba, în valoare de 1,670 milioane de lei. Atomis International Prod a câştigat şi licitaţia organizată de ENEL Distribuţie – banat pentru o lucrare în valoare de 730.000 de lei, la fel ca şi o altă selecţie de oferte a SC Universal Edil Lupeni, pentru reabilitarea reţelelor termice. (…) Şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti a lucrat cu SC Atomis International Prod pentru servicii de reparare şi întreţinere a maşinilor şi aparatelor electrice, firma din Petroşani fiind unic ofertant, la fel ca şi la Termoelectrica, prin Sucursala Electrocentrale Paroşeni, care a lucrat atât cu Atomis, cât şi cu alte două firme la care Alin Simota e acţionar, respectiv Consmin şi Simar”, titra cotidianul România Liberă în 23 aprilie 2008.

Organele de anchetă au început să ia în vizor afacerile din cadrul CNH Petroşani când au descoperit o practică întâlnită şi în prezent în cazul consilierului judeţean naţional liberal, aceea de “umflare” a preţurilor lucrărilor executate.

În acelaşi an, presa a relatat despre unul dintre cele mai controversate contracte cel legat de prestarea, prin firma Atomis International Prod SRL Petroşani, a serviciului de protecţie prin relee şi automatizări (PRAM) la nivelul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani. Dezvăluirile vizau în principal un control efectuat de Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara, care a scos la iveală că, în anul 2003, firma Atomis International SRL Petroşani ar fi obţinut peste 30 de miliarde de lei facturate în plus prin devizele de reparaţii întocmite de furnizor. “Prin orele de intervenţie rezultate din autorizaţiile de lucru emise şi orele de muncă convenţională negociate, prestatorul nu poate jutifica valoarea prestaţiei pretense prin devize de lucrări din cauză că, la negocierea de tarife, nu a prezentat o fundamentare reală a acestora, bazată pe norme de muncă”, se arăta în raportul DGFP citat în presă.

De la CNH… fără număr

Scandalul izbucnit în cadrul CNH nu i-a împiedicat pe Alin Simota şi pe fostul director general al Companiei, Daniel Surulescu, să mai facă afaceri împreună, dovadă fiind contractele care i-au fost acordate în continuare, din 2007 până în prezent.

De pildă, între 2006 şi 2009, firmele care în actele cărora apare patronul Jiului Petroşani – SC Atomis International Prod SRL şi SC Simar SRL – au primit 770.379,14 lei pentru lucrări de amenajare a unui laborator de monitorizare a factorilor de mediu sau pentru executarea staţiei de epurare a apelor de mină de la EM Petrila.

Avere din mâncarea minerilor

O adevărată mană cerească a fost pentru Simota în ultimii trei ani şi jumătate şi contractal legat de masa minerilor, pentru care firma câştigătoare – GTS Company –, singurul participant la selecţia de oferte primeşte aproape 65.000.000 de lei numai pentru serviciile de servire şi preparare a mesei calde, contract dat tot de directorul Surulescu, în 2007. Nu mai punem la socoteală serviciile de spălătorie, curăţenie a vestiarelor şi echipamentelor de lucru din cadrul subunităţilor miniere ale CNH, care sunt destul de costisitoare, după cum se poate observa şi din datele publice puse la dispoziţia Ziarului de Investigaţii de către reprezentanţii Companiei Huilei. „Un calcul sumar arată că GTS Company Petroşani a înhăţat din start, fără să concureze cu nimeni, un contract de cel puţin 11 milioane de euro, dacă tarifele nu vor fi majorate în următorii doi ani, bani pe care îi primeşte pentru că asigură hrana caldă pentru circa 9.200 de mineri din Valea Jiului. GTS Company Petroşani este reprezentantă de omul de afaceri Sorin Avramecu, însă din structura acţionariatului mai face parte şi patronul echipei de fotbal Jiul Petroşani, Alin Simota, un alt partener fidel de afaceri al CNH Petroşani”, se arăta în pres[a centrală în iulie iulie 2007.

Referitor la aceste afaceri, Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, a declarat că aşa se formează structurile mafiote în România. “Alin Simota este un bandit, nu este un om de afaceri corect şi cinstit. Este unul dintre oamenii care au furat bani grei din minerit şi CNH nu va scăpa niciodată de astfel de mafioţi, pentru că politicul trebuie să îşi asigure finanţarea de undeva. Atâta timp cât ziariştii şi liderii de sindicat nu iau măsuri, căpuşarea Companiei şi a altor instituţii de stat va continua”, precizează Creţan.

Devize umflate şi în 2010

Alin Simota nu a scăpat de năravul umflării preţului lucrărilor pe care firmele sale le execută pe bani publici. Curtea de Conturi a descoperit că Sima SRL a „umflat” facturile pentru lucrările de reparaţii şi modernizări ale Unităţii de Asitenţă Medico-Socială din Uricani, lucrări regăsite într-un contract încheiat între SC Simar SRL şi Primăria oraşului Uricani. Lucrări pentru care primarul Dănuţ Buhăescu a plătit în plus şi trebuie să recupereze o sumă însemnată pentru bugetul oraşului. “Umflarea costurilor lucrărilor nu este o practică nouă. Firmele lui Alin Simota, şi nu numai, par  a practica frecvent dansul eu cer şi tu -statul dai – Jocul miresei are loc în campania electorală, când banii obţinuţi prin tertipurile amintite se întorc la politicianul darnic (a se citi primarul darnic in cazul administraţiilor locale)

La Petroşani, Alin Simota a câştigat licitaţia pentru construirea grădiniţei de la Şcoala Generală ID Sîrbu. Asta se întâmpla în 2007, imobilul trebuind realizat în decurs de un an. Preţul cu care Simar şi-a adjudecat lucrarea a fost de 1.520.683,64 lei, din care în conturile firmei au intrat, până la momentul la care facem raportarea, adică ianuarie 2010, undeva la 1.230.000 lei. Constructorul, adică firma lui Simota, a reuşit între timp (până la începutul lui 2010) să majoreze valoarea întregii investiţii undeva la 2.460.000 lei cu TVA. Asta în timp ce oficialii de la Petroşani spuneau că a fost nevoit să facă unele lucrări suplimentare. După trei ani de la licitaţie, grădiniţa nu ete încă ridicată, iar cele aproape 2,5 milioane lei noi sunt pe cale să se dărâme. Imobilul are doar pereţii, din cărămidă şi stâlpii de susţinere. Nici nu mai contează atâta timp cât s-au făcut deconturi şi s-au plătit lucrări. De 25 miliarde lei vechi”, scrie şi cotidianul Gazeta Văii Jiului în luna ianuarie a acestui an.

Săracul Simota bogat

Conform Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, una dintre firmele controlate de el – SC Atomis International Prod SRL – se află pe locul 35 în top 100 al datornicilor către DGFP, având o datorie de 4.377.497 de lei, aflându-se în procedura de suspendare şi executare silită.

Cu toate datoriile la stat, Alin Simota rămâne în continuare un om bogat, deţinând şi în prezent bunuri în valoare de peste două milioane de euro, conform declaraţiei de avere din anul 2010. Astfel, Alin Simota deţine o garsonieră în municipiul Petroşani în valoare de 34.973,58 lei şi un apartament în Bucureşti de 58,77 mp, în valoare de 300.000 de euro. În străinătate, consilierul judeţean naţional liberal este norocosul posesor al unui apartament de 860 mp la Cannes, în Franţa, a cărui valoare se ridică la 1.000.000 de euro. De asemenea, Simota mai deţine şi o casă pe continentul american, mai exact în Eagle Aspen – Colorado, în valoare de nu mai puţin de 1.500.000 de dolari.

Potrivit declaraţiilor de interese, fostul miliardar de Top 300 controlează patru societăţi comerciale din diverse funcţii, respectiv SC Simar Comimpex SRL Petroşani, SC Exchange  Invest SRL Petroşani, SC Europaphone SRL Petroşani  şi SC Cosarely SRL Petroşani.

Reporterul Ziarului de Investigaţii a insistat, în repetate rânduri să ia legătura cu Alin Simota pentru ca acesta să-şi poată exprima un punct de vedere. Iniţial, consilierul judeţean s-a arătat dispus să acorde un interviu cu privire la cele de mai sus, însă a ulterior zi s-a răzgândit, evitând orice contact cu presa care doreşte să-i pună şi întrebări mai puţin plăcute.

Galaţiul, sărăcit de mafia „gulerelor albe” din Justiţie

Autor
Dănilă Chirovici
-

Bugetul şi patrimoniul imobiliar al Galaţiului sunt sărăcite de mafia „gulerelor albe” de pe holurile Palatului de Justiţie, adică de cei ce se perindă prin instanţe în calitate de experţi cadastrali, experţi tehnici judiciari în diferite domenii sau evaluatori. Printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă emisă recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Consiliul Local al Municipiului (CLM) Galaţi a fost obligat să plătească 4,2 milioane de euro pentru neretrocedarea unui teren ce valorează de 14 ori mai puţin. În alt proces, în baza unei evaluări dubioase, instanţa a obligat Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi să plătească daune de 10 ori mai mari decât ceruse cel ce acţionase instituţia în judecată pentru o întârziere de câteva luni între pronunţarea instanţei şi punerea sa în posesia unui teren revendicat.

Consilierii municipali din Galaţi au de rezolvat o problemă complicată pentru conturile personale, pentru că sunt obligaţi de instanţă să plătească din propriile buzunare daune de 4,2 milioane de euro. Asta ar însemna peste 100.000 de euro fiecare. Prin sentinţa 319/20.01.2011, definitivă şi irevocabilă, ÎCCJ a obligat CLM să plătească valoarea unui teren pe care municipalitatea nu l-a restituit foştilor proprietari nici „in integrum”, nici la schimb cu alt teren. Cum instanţa a pronunţat sentinţa împotriva Consiliului Municipal, iar consiliul nu are sedii sau conturi care să fie executate, după litera legii ar trebui ca membrii consiliului să plătească aceste daune. Procesul este pe rol de câţiva ani, dar nici unul din consilieri nu a ştiut de acest proces şi au aflat din presă că s-ar putea să plătească daunele. „Vina aparţine Oficiului Juridic din primărie şi apoi secretarului, pentru că nu trebuiau să lase un proces să se disjungă, să se salveze primăria şi să rămână vinovaţi consilierii locali”, este de părere consilierul municipal PDL Petru Alexe.

Pentru că lenea nu doare

Conflictul tranşat de judecători a fost provocat de lenea funcţionarilor din primărie şi dezinteresul primarului Galaţiului Dumitru Nicolae faţă de petiţiile care îi sunt adresate. În urmă cu zece ani, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5 hectare, în zona Fileşti. La vremea confiscării, terenul respectiv era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. După ce a început construirea Sidex-ului, acolo a fost construit Cartierul Siderugiştilor. Sima şi Tudose au depus cererea la Serviciul „Revendicări”, din primărie, iar funcţionarii i-au trimis la plimbare cu explicaţia că solicitarea nu face obiectul activităţii serviciului, pentru că, la momentul confiscării, terenul era în extravilan. Cei doi au adresat o nouă solicitare primarului Dumitru Nicolae, dar nu au primit nici un răspuns şi au deschis acţiune în instanţă, cerând ca terenul să le fie restituit în natură. Instanţa a stabilit că imobilul nu mai poate fi restuit pe vechiul amplasament, pentru că acolo sunt blocuri şi a dispus ca cei doi proprietari să primească despăgubiri în bani. Primăria ar fi putut, măcar atunci, să ofere un teren la schimb. Judecarea cauzei a fost suspendată, iar în 2007, Tribunalul Galaţi a dispus rejudecarea dosarului 2114/c/2002.

Un teren de 300.000 de euro evaluat la 4,2 milioane de euro

Pentru stabilirea daunelor, judecătorii au dispus o evaluare a terenului de către un expert autorizat, desemnându-l pentru asta pe Vasile Bideaua. Expertul a supraevaluat valoarea terenului la 4,2 milioane euro, adică 280 euro/mp. În prezent, terenurile din zona Fileşti se vând la 11-15 euro/mp, iar în momentele bune ale pieţei imobiliare nu depăşeau 20 euro/mp. Aşadar, valoarea terenului nu ar fi trebuit să depăşească  300.000 euro. În dosarul 2021/121/2009, Tribunalul Galaţi a admis cererea lui  Eugen Sima şi Cristian Tudose, obligând CLM Galaţi, prin primarul Dumitru Nicolae, la plata sumei de 4,2 milioane de euro cu titlu de despăgubiri. Municipalitatea a mai fost obligată şi la plata unor cheltuieli de judecată costisitoare, în valoare de 46.000 lei pentru Sima şi de 27.786 lei în cazul lui Tudose. CLM şi Primăria Galaţi au făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi, dar prin sentinţa 45A/10.02.2010, magistraţii au menţinut decizia tribunalului. Municipalitatea a făcut recurs la instanţa supremă. În urmă cu o lună, ÎCCJ a emis sentinţa 319/20.01.2011, prin care a respins recursul. Sentinţa fiind irevocabilă, Municipalitatea trebuie să le plătească celor doi revendicatori suma de 4,2 milioane de lei.

Primăria, bună de plată

După ce au aflat din presă că trebuie să scoată din buzunar câte 100.000 de euro, consilierii încearcă să vadă despre ce e vorba. A avut loc o şedinţă extraordinară a Comisiei de Buget Finanţe, la care au fost invitate fosta şefă a Direcţiei Juridice, Tincuţa Pătruţă, juristul CLM, Carmen Bratoveanu şi reprezentanţii Serviciului Retrocedări. Nu s-a tras încă o concluzie finală, dar consilierii arată cu degetul spre primărie, pe care o consideră vinovată că nu a făcut măcar o retrocedare pe alt amplasament. Aşadar, cele 4,2 milioane de euro vor trebui plătite de primărie, dar cum se va întâmpla asta încă nu se ştie.

Bideaua, complicele „primarului lăcustă”

Expertul Vasile Bideaua, care a „umflat” valoarea terenului de 14 ori, ştie bine cum merg lucrurile în Primăria Galaţi. El a fost angajat al serviciului de cadastru al primăriei, pe vremea când primar era Eugen Durbacă (PC), supranumit şi „primarul lăcustă” pentru afacerile cu terenuri ale municipalităţii. Bideaua a aranjat un schimb de terenuri, prin care firma Delta Rom, la care erau acţionari primarul Durbacă şi soţia sa, a obţinut un teren pe str. Brăilei, la intrarea în Galaţi, cedând un teren situat în zona Brateş. Evident, terenul primit este de zeci de ori mai scump decât cel cedat. Bideaua a explicat atunci că a întocmit documetaţia la cererea SC Delta Rom, al cărui acţionar era primarul Durbacă. Practic, cu sprijinul lui Vasile Bideaua, „primarul lăcustă” şi-a luat terenul chiar în mijlocul şoselei de centură, construindu-şi acolo o benzinărie şi o spălătorie auto.

Despăgubirile de nouă ori mai mari decât a cerut reclamantul

Un caz similar, de supraevaluare a daunelor stabilite de instanţe, era să lase Consililiul Judeţului (CJ) Galaţi fără Serviciul Administraţia Domeniului Public (SADP). În acest caz, protagoniştii sunt Anton Bejan şi avocata sa Nicoleta Dogaru. Bejan a revendicat un teren de 7.651 mp, situat pe str. Ştefan cel Mare, nr 1, lângă Cimitirul Evreiesc. Prin sentinţa 346/22.03.2001, Curtea de Apel Galaţi a dispus retrocedarea în natură. Titlul de proprietate a fost emis pe 20 iunie, întârzierea fiind motivată de procedurile birocratice, emiterea sentinţei, comunicarea ei la Comisia de Fond Funciar din Prefectură, hârţogăraia şi eliberarea titlului. CJ nu a fost parte în procesul de revendicare a terenului şi după ce s-a aflat de sentinţă a făcut propriile verificări. Aşa se face că Bejan a fost pus în posesie pe 23 noiembrie 2001. Pentru întârzierea punerii în posesie, Bejan a cerut în instanţă despăgubiri de 100 milioane de lei vechi. Judecătoria a respins acţiunea ca nefondată, dar la recurs, Tribunalul Galaţi a aprobat plata unor despăgubiri cu 10% mai mari, de 111 milioane de lei vechi. CJ a făcut apel şi prin sentinţa 110/01.02.2005, Curtea de Apel Galaţi a casat decizia şi a trimis dosarul, pentru rejudecare. Tribunalul a emis o sentinţă identică cu cea din 2005, stabilind plata a 111 milioane de lei. Bejan a cerut o majorare a despăgubirilor cu coeficientul de inflaţie, iar  Curtea de Apel a majorat de nouă ori despăgubirile. Astfel, s-a ajuns la suma de 989 milioane de lei, plus 98 milioane cheltuieli de judecată. Evaluatorul care a calculat daunele, a aplicat o chirie de 533 lei/mp/zi! În hârtiile evaluatorului se spune că ar fi o clădire de peste 2.000 mp, care ar ocupa o treime din suprafaţa terenului. Ceea ce nu este însă adevărat. Apoi, au fost calculate daune şi pentru perioada de la pronunţarea instanţei până la eliberarea titlului, o aberaţie pe bani publici pentru că, neavând titlu de proprietate Bejan nu putea fi pus în posesie. Aşadar expertul a „umflat” prin două tertipuri daunele plătite lui Anton Bejan din bani publici.

Miza, încă un tun imobiliar

După ce a obţinut sentinţa, revendicatorul Bejan s-a adresat formal conducerii CJ, după care s-a adresat unui executor judecătoresc pentru recuperarea sumei prin executarea patrimoniului insituţiei care avusese terenul în folosinţă în cele opt luni, Serviciul Administrarea Domeniului Public (SADP), de sub autoritatea CJ. Potrivit publicaţiei de executare, s-a ajuns la un debit de 126.503 lei, iar pentru asta a fost scos la licitaţie patrimoniul imobiliar al SADP, în valoare de 2.227.000 lei şi compus din sediu, şapte hale şi 1,3 hectare de pământ situat în zona rezidenţială din nordul oraşului, unde terenul se vinde cu până la 150 euro/mp. Pe piaţa afacerilor imobiliare se “făceau cărţile” pentru un asemenea tun, dar pe ultima sută de metri, conducerea CJ Galaţi a plătit daunele, evitând executarea. Bejan a primit 30.000 euro pentru nefolosinţa temporară şi motivată procedural a celor 7.600 mp. I s-au plătit, din bani publici, cam 4 euro/mp. Adică Bejan a primit o sumă aproape egală cu valoarea terenului.

1...1.3721.3731.374...1.378Pagina 1.373 din 1.378

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
4.5 ° C
5.1 °
3.8 °
82 %
2.1kmh
1 %
S
7 °
D
8 °
lun
8 °
mar
10 °
mie
5 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

Sorin PREDA -
În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Ioana Mitrit -
Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

Ștefana Teodoreanu -
După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...
Nu, nu suntem „o echipa tânără și dornică de afirmare”! Suntem o echipă de jurnaliști cu experiență în investigații de presă și nu numai. Scriem dintotdeauna anchete jurnalistice. Avem un trecut bogat, am fost citați ca martori în multe procese de corupție. Nu ne este frică, am văzut multe, ne-au amenințat mulți. Suntem în continuare vii, scriem în continuare anchete. Suntem colaboratori la mai multe instituții de presă, ziare, televiziuni, radio-uri. Colaborăm, atunci când este nevoie, cu firme specializate în obținerea de informații sau pentru apărarea noastră în instanță. Interesul nostru este și al vostru: aflarea adevărului chiar dacă enervează, chiar dacă nu este cel așteptat. Experiență de mai bine de 20 de ani în presa din Romania ne dă putere. Noi suntem Ziarul de Investigații!
Contactați-ne: office@zin.ro
© Copyright 2020 - Zin.ro