3.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Facebook RSS
Acasă Blog Pagina 1372

Afacerea Socar, dubioasă de la origini până în prezent

Autor
Dănilă Chirovici
-

Patron acuzat de o uriaşă ţeapă trasă coreenilor de la Daewoo, offshore, benzinărie fără autorizaţie, promisiuni neonorate, sunt doar câteva din ingredientele uneia dintre cele mai mari afaceri perfectate la noi în ţară în decursul acestui an.

Actori principali sunt Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR), unul din cei mai mari jucători din lume pe piaţa energetică şi SC Romtranspetrol SA, un distribuitor de carburanţi plin de datorii cu sediul central la Botoşani. Prezentată în mod oficial ca fiind una din tranzacţiile cele mai bune pentru ţară şi judeţ, ea ascunde însă surprize de milioane bune de euro.Oficial azerii au cumpărat „Romtranspetrol” şi l-au bucurat pe primar

Pe 18 aprilie, în sala de şedinţe a Consiliului Local Botoşani, primarul Cătălin Flutur şi reprezentanţii SOCAR România au făcut publice primele date privind investiţia companiei petroliere de stat din Azerbaidjan în România şi Botoşani. Astfel, azerii ar fi cumpărat 90% din SC Romtranspetrol SA şi au format SOCAR Petroleum. Atunci, Hamza Karimov, directorul SOCAR România, a anunţat că sediul social a nou createi SOCAR Petroleum va fi la Botoşani. El a declarat că valoarea primei etape a investiţiilor, care presupune modernizarea celor 15 benzinării care au aparţinut „Romtranspetrol”,  se ridică la 10 milioane de euro. „România este prima ţară din Europa care a recunoscut independenţa ţării noastre şi de atunci relaţiile noastre sunt foarte bune”, a explicat intrarea în Uniunea Europeană prin România reprezentantul companiei din Azerbaidjan.

El a subliniat că primele contacte în vederea perfectării afacerii au început în urmă cu un an şi s-au concretizat în ianuarie 2011, după efectuarea unui audit de către celebra Pricewaterhouse Coopers. „Se ştia de datoriile companiei, dar s-a decis să se achiziţioneze 90% din acţiunile firmei”,a afirmat Hamza Karimov, care a arătat că s-a hotărât să parafeze tranzacţia în urma stăruinţelor primarului de Botoşani, care l-ar fi convins că municipalitatea derulează proiecte mari de infrastructură. „Este important pentru Botoşani şi nu vreau să fac referire numaidecât la ce se va întâmpla în următorii doi-trei-patru ani în România, nu numai la Botoşani, este şi o preocupare a Primăriei Botoşani de a încuraja investiţiile private”,a declarat Cătălin Flutur. Tot atuncis-a făcut public că Iulian Berescu, omul din spatele „Romtranspetrol”, rămâne, ca şi soţia acestuia Doina Berescu, în structura de conducere a SOCAR Petroleum, fiind responsabil cu dezvoltarea afacerii în România. Reprezentanţii SOCAR au anunţat că se vor implica şi într-o multitudine de proiecte sociale, cel mai important fiind înfiinţarea unei club sportiv care să aibă o echipă de handbal masculin din Botoşani, pe prima scenă a ţării.

Compania a fost cumpărată de fapt de un SRL din Olanda

Aceasta este însă partea oficială şi deci frumoasă a lucrurilor. Una din cele mai importante afaceri parafate în acest an în România are însă ramificaţii în Europa Occidentală deşi, teoretic, firma care a cumpărat SC Romtranspetrol SA Botoşani vine din Azerbaidjan. Am reuşit să intrăm în posesia hotărârii generale a acţionarilor de la această societate, care dovedeşte faptul că tranzacţia anului în judeţ nu are, cel puţin direct, vreo legătură cu State Oil Company of Azerbaidjan Republic (SOCAR – Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan). Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor de la SC Romtranspetrol SA în care s-a hotărât practic vânzarea pachetului majoritar a avut loc pe 31 ianuarie 2011. Ac=ionarii Doina Berescu şi Dorina Zamfir nu şi-au cedat pachetele către SOCAR, ci către o firmă din Olanda, „Becrux Investments Finance & B.V.”, o societate cu răspundere limitată din Amsterdam. Acesta îl are ca împuternicit pe nimeni altul decât Hamza Karimov, reprezentantul pe România al SOCAR. „Becrux Investments & Finance B.V.” ar fi un off-shore, care, la rândul său, ar fi controlat de un alt off-shore, din Danemarca. Firma din Olanda a preluat 90,0013% din acţiuni, Dorina Zamfir a ieşit din acţionariat, iar Doina Berescu a rămas cu 9,99% dintre acţiuni. Tot atunci s-a decis schimbarea denumirii „Romtranspetrol” în „SOCAR Petroleum”.

Consiliu de administraţie neao[


Surprizele nu se termină însă aici. Deşi Romtranspetrol a preluat în noua denumire iniţialele Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan – SOCAR şi s-a tot vorbit de implicarea azerilor în această afacere, din consiliul de administraţie al SC SOCAR Petroleum SA nu fac parte nici Hamza Karimov, reprezentantul SOCAR pe România şi nici vreun alt cetăţean din Azerbaidjan. CA-ul firmei este alcătuit în totalitate de botoşăneni. El este format din cele trei persoane care au controlat fostul SC Romtranspetrol SA, adică Iulian Berescu, Dorina Zamfir şi Doina Berescu, aceasta din urmă fiind şi preşedintele consiliului de administraţie al societăţii.

Afaceri de10 milioane euro din petrol şi… peşte

Deşi mai puţin mediatizată, „Romtranspetrol” a fost una dintre societăţile botoşănene cu cel mai mare volum de afaceri. Conform datelor de la Registrul Comertului, ea a avut în 2009 o cifră de afaceri de 40,4 milioane de lei, adică în jurul a 10 milioane de euro şi un profit brut de 38.527 lei. Firma deţinea 14 „staţii PECO” în nordul Moldovei, jumătate în Suceava şi restul în Botoşani, Neamţ şi Iaşi. Dar asta nu este tot, societatea mai deţinea un depozit şi o mulţime de amenajări piscicole. Astfel, conform unui dosar depus la Primăria Botoşani în vederea obţinerii practic a unei amânări la plata taxelor şi impozitelor locale, pe lista investiţiilor efectuate de „Romtranspetrol” se regăsesc, printre altele, o fermă piscicolă la Ibăneasa cu 149,88 hectare luciu de apă, o cabană de oaspeţi şi pontoane, o fermă piscicolă la Vorniceni cu 169,5 hectare luciu de apă, o fermă piscicolă cu 99,6 hectare luciu de apă la Drăguşeni, o cabană de oaspeţi la Popăuţi şi o alta la Argestru, în judeţul Suceava. Totodată, flota de transport a societăţii cuprindea 16 maşini mari de transport a carburanţilor.

Datorii de circa 10 milioane $

Afacerile derulate de „Romtranspetrol” au intrat însă într-o perioadă mai puţin fastă odată cu criza economică. Vânzările au crescut inclusiv în 2008, când s-au ridicat la 14,6 milioane litri de carburanţi, iar ulterior au început să scadă, ajungând ca în 2010 să fie de doar 7,2 milioane litri, adică nici măcar jumătate din totalul din urmă cu doi ani. În aceste condiţii societatea a început să acumuleze datorii care potrivit amintitului raport depus la municipalitate se ridicau spre sfârşitul anului trecut la 29,1 milioane de lei, adică circa 10 milioane $. Cea mai mare parte a acestora, în jur de 90%, erau însă debite recente, adică nu mai vechi de un an. Cele mai mari datorii se înregistrau către BCR 12,1 milioane de lei, UNICOM Holding Bucureşti 7,5 milioane de lei, ANAF 2,8 milioane de lei, Rompetrol Downstream 2,2 milioane de lei şi Tinmar-IND Bucureşti 1,8 milioane de lei.

Vândută după „concordat preventiv”

În aceste condiţii tranzacţia s-a încheiat după aplicarea pentru societate a procedurii de „concordat preventiv”. Aceasta este prevăzută de o lege apărută la începutul anului trecut şi este văzută ca o soluţie de protecţie împotriva deschiderii procedurii de insolvenţă de către creditori. În rezumat, concordatul preventiv păstrează toate avantajele insolvenţei, fără a avea şi dezavantajele acesteia. Astfel, ca şi în cazul insolvenţei, se suspendă executarea silită, valoarea datoriilor este îngheţată, iar contractele aflate în curs nu se suspendă. Pe de altă parte, debitorul păstrează controlul asupra afacerii sale şi beneficiază de ajutor specializat pentru restructurarea companiei. De asemenea, concordatul preventiv nu presupune insolvenţa si nici „stigmatul” aferent acesteia, se declanşează la cererea debitorului, fiind exprimarea voinţei acestuia, nu a creditorilor. Concordatul preventiv este practic un contract încheiat între un întreprinzător şi creditorii săi, prin care întreprinzătorul propune un plan de redresare a afacerii sale, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de a depăşi dificultăţile în care se află întreprinderea. Pentru încheierea unui astfel de contract nu este necesar un consens al creditorilor, ci doar o majoritate reprezentând creditorii care deţin două treimi din masa credală.

Staţie construită pe autorizaţie de demolare

„Moldova Project”, primul proiect pe care azerii s-au angajat să îl pună în aplicare după preluarea societăţii botoşănene, presupune modernizarea tuturor staţiilor PECO după standardele SOCAR. Într-o a doua etapă se intenţionează extinderea reţelei de staţii de carburanţi şi în restul ţării. „Nu am dus nici un euro acasă, toţi banii i-am readus în firmă, am reinvestit sumele şi mergem mai departe. E un business bun, adică s-a văzut”, a declarat Doina Berescu. Construcţia noilor staţii cu sigla „SOCAR” de la Botoşani a început cu specific românesc. Benzinăria ridicată la intersecţia străzilor Independenţei cu Peneş Curcanul din municipiu este aproape gata. Problema este însă că marea parte a noului obiectiv a fost ridicat fără autorizaţie de construcţie de la Primărie. Fosta staţie „Romtranspetrol” a fost dărâmată pe baza unei autorizaţii obţinute în acest sens, iar la începutul lunii mai, peste gardul opac de doi metri care înconjura şantierul, deja îşi făcea apariţia scheletul noii benzinării. Şi aceasta în condiţiile în care abia pe 29 aprilie Consiliul Local a adoptat Planul Urbanistic de Detaliu pentru „construire staţie de carburanţi”, iar hotărârea adoptată era o etapă premergătoare obţinerii autorizaţiei de construcţie. „Nouă ne era foarte clar: nu aveau un impact asupra mediului ca la construcţia unei staţii noi, într-o zonă nouă. Erau avize obligatorii de la alte organisme, dar nu schimbau datele problemei. Există şi varianta că au lucrat înainte şi atunci n-au decât să plătească. Amenda e de 10 milioane de lei, dar este clar, în momentul acesta sunt în regulă şi probabil… s-au grăbit sau nu s-au grăbit poate e înspre binele oraşului”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Nu s-a mai dat vreo amendă.

„Spionul” Priboi n-ar fi străin de afacere

De întreaga afacere pare să nu fie străină familia fostului ofiţer SIE Ristea Priboi. Azerul Hamza Karimov colaborează, se spune, cu Eugen Priboi, fiul fostului spion, prin oferirea unor servicii reprezentanţei SOCAR. Totodată, Maria Priboi, soţia lui Eugen, ar fi proprietarul unei companii de contabilitate şi din momentul vânzării-cumpărării acesteia i-ar fi fost transmise toate documentele contabile ale SOCAR România.

Iulian Berescu este un om de afaceri cel puţin controversat, el fiind actor principal într-una din cele mai răsunătoare afaceri derulate de vreun patron botoşănean în primul deceniu de după revoluţie. El a fost reţinut în 1997 de procurorii ieşeni fiindcă ar fi prejudiciat Daewoo Craiova cu o sumă evaluată la acea dată la 5 miliarde de lei. Acesta s-ar fi folosit de un ordin de plată falsificat şi de numele unui botoşănean şi ar fi luat coreenilor 34 de autoturisme Cielo care au fost utilizate în mare parte pentru taximetrie la Iaşi şi Botoşani. Dosarul său a ajuns până la Parchetul de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie şi, cu toate că s-a încercat arestarea sa, beneficiind de serviciile avocatului Mihai Vlasov, dar şi de sprijinul actualei soţii, de asemenea avocat, el a rămas liber până în ziua de astăzi, când nu mai face afaceri cu coreeni, ci cu azeri. De echipa de handbal sau de implicarea SOCAR Petroleum în mari proiecte sociale nu s-a mai auzit ceva.

Două milioane de euro, topiţi la Cernavodă

Autor
Darius Martinescu
-

Şantierul reactoarelor nucleare de la Cernavodă a devenit raiul firmelor-căpuşă, iar statul pierde zeci de milioane de lei în afaceri controlate de oamenii politici. Contractele de lucrări sunt direcţionate către afaceriştii care au cotizat în campaniile elctorale, în vreme ce fostele întreprinderi de stat care au participat la construcţia reactoarelor au ajuns în pragul falimentului. Scandalul internaţional pe tema amortizoarelor de şoc seismic izbucnit în prima parte a acestui an la centrala nucleară de la Cernavodă readuce în atenţia opiniei publice delapidările de ordinul milioanelor de euro pe care „băieţii deştepţi” din energia nucleară le-au comis în ultimii 20 de ani. În prezent, din mastodontul industrial cu mii de angajaţi ridicat la Cernavodă de regimul comunist pentru construcţia celor cinci reactoare nucleare nu a mai rămas mare lucru. Firme pline de datorii, cu bunurile sechestrate de fisc, dar cu administratori şi patroni miliardari.

Sechestru pe aspiratoarele CNE Edilitare

Construcţii Nuclearo Elecrice Edilitare SA poate fi considerată un copil născut mort pe platforma nucleară Cernavodă.

Înfiinţată la începutul lui 2007 prin desprinderea de compania- mamă Construcţii Nuclearo Elecrice SA (fostă IACN, antrepriza care a participat la ridicarea reactorului 2), societatea a reuşit “performanţa” ca în numai câteva luni de zile să fie complet sechestrată de Fisc pentru neplata datoriilor la bugetul de stat. Pe lângă imobile, maşini, utilaje, Administraţia Finanţelor Publice Cernavodă a pus sechestru pe mobilier de birou, copiatoare, calculatoare, telefoane de serviciu, parcări şi… aspiratoare de birou.

Lista sechestrului cuprinde aproape 200 de bunuri, toate preluate de Fisc în octombrie 2007. Şi asta nu e tot. Compania, înfiinţată pe 20 martie 2007, avea la acea dată un capital social de peste 234.000 de lei, o cifră de afaceri de 26.873 de lei, cheltuieli totale de 1,6 milioane de lei, pierdere netă de 1,1 milioane de lei şi, ce este cel mai interesant, o datorie totală de peste 7, 2 milioane de lei.

Cum ar fi putut să reziste pe piaţă o societate cu datorii de 140 de ori mai mari decât cifra de afaceri nimeni nu poate spune. Cert este că CNE Edilitare a fost, încă din momentul înfiinţării, o „gaură neagră” de două milioane de euro.

Divizarea, sau cum să-ţi pui datoriile în cârca statului

Pe 10 octombrie 2006, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a SC CNE a aprobat de principiu şi în unanimitate divizarea companiei. Astfel, câteva luni mai târziu au apărut proiectul de divizare în Monitorul Oficial.

Potrivit acestuia, divizarea societăţii-mamă se realizează prin desprinderea unor active şi pasive şi înfiinţarea unei noi societăţi, Construcţii Nucleare Edilitare SA. Astfel, CNE a păstrat în activul său doar elementele indispensabile desfăşurării activităţii, iar celelalte active au fost transferate către CNE Edilitare.

Odată cu elementele de activ, a fost transferată şi partea proporţională de pasive. Societatea Construcţii Nuclearo Electrice a rămas cu un capital social de 351.397 de lei, iar obiectul principal de activitate este construcţia de clădiri şi lucrări de geniu civil. Societăţii Construcţii Nucleare Edilitare i-a revenit un capital social de 234.265 de lei şi ca obiect de activitate i s-au fixat activităţile imobiliare.

Structura acţionariatului este fi identică cu aceea a companiei din care s-a desprins, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu 0,116% din acţiuni, Asociaţia Salariaţilor, cu 80,9%, restul de 18,9% fiind deţinut de persoane fizice. Ambele societăţi urmau să fie public deţinute şi listate la categoria de bază a Bursei de Valori Bucureşti, piaţa Rasdaq.

La acea dată, Consiliul de Administraţie a motivat necesitatea divizării prin faptul că CNE va participa la proiectul de relansare a lucrărilor la reactoarele 3 şi 4, şi astfel era indispensabilă „eliberarea de datorii, conform negocierilor cu oficialii Centralei Nucleare Cernavodă”. Nu numai că acest din urmă proiect nu s- a materializat, însă statului, în speţă Fiscului, i- au fost „pasate” toate datoriile pe care compania-mamă CNE le avea de plătit la buget.

Practic, în urma divizării, societăţii CNE Edilitare i-au revenit 96,71% din activele îngropate în datorii ale companiei-mamă. Aşa cum am menţionat mai sus, CNE Edilitare nu a funcţionat niciodată pe piaţa imobiliară şi, la opt luni de la înfiinţare, a fost complet pusă sub sechestru.

„Băiatul deştept” de la atomo-electrică

Fiecare domeniu al energiei îşi are propriii „băieţi deştepţi”. În cazul platformei nucleare de la Cernavodă, cel mai deştept băiat a fost şi este Nicolae Buriac, om de afaceri şi politician constănţean, care de-a lungul timpului a făcut naveta de la PD-L la PUR şi PSD. El a deţinut funcţii de conducere şi execuţie concomitent în cele două firme, CNE şi CNE Edilitare, şi a fost implicat în mai multe dosare instrumentate de parchet.

Înainte de divizarea CNE, Buriac a fost acuzat că a achiziţionat ilegal acţiuni de la salariaţi, a vândut la fier vechi utilaje şi a construit pe banii firmei vile de lux pentru conducerea poliţiei locale în schimbul rezolvării favorabile a unor plângeri depuse la organele de poliţie pe numele său.

Dosarul, cunoscut sub denumirea „vilele cu epoleţi” a fost instrumentat în 2006 de DNA. În fine, aşa cum se întâmplă cu „băieţii deştepţi”, policianul-afacerist a scăpat basma curată şi momentul divizării îl prinde pe Nicolae Buriac în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CNE. La sfârşitului lui 2006, atunci când s-a pus pe tapet problema divizării, CNE avea datorii de 70 miliarde de lei vechi (şapte milioane RON), din care 14 miliarde de lei către Electrica, 16 miliarde, datorii la bugetul de stat, alte şapte miliarde restanţe la bănci.

Societatea se judecă în instanţă cu compania Electrica, care întenţiona să solicite declanşarea falimentului CNE. În aceste condiţii, a fost prezentată acţionarilor „soluţia salvatoare” sau mai degrabă „soluţia finală”, pentru că majoritatea salariaţilor habar nu aveau că, prin divizare, vor deveni acţionari la o „gaură neagră”. Dar cea mai mare ţeapă a luat-o, după cum am menţionat mai sus, statul român care, deşi deţinea, prin AVAS, un procent mic de acţiuni la CNE, ar fi putut măcar să vadă despre ce este vorba.

În momentul divizării CNE, AVAS era condus de Teodor Atanasiu, care făcea o cură de sănătate ca preşedinte al acestei instituţii, după ce îşi dăduse demisia din funcţia de ministru al Apărării, în urma scandalului dintre partenerii coaliţiei de guvernare PNL şi PD-L pe tema retragerii trupelor româneşti din Irak şi Afganistran. În prezent Nicolae Buriac nu mai deţine nici o funcţie în cadrul CNE, însă acest lucru nu l-a împiedicat să obţină, în februarie 2010, un mandat în Consiliul Judeţean Constanţa din partea PSD.

Firme-căpuşă la reactoare

Centrala nucleară a fost, începând din 1990, vacă de muls pentru toate partidele care s-au succedat la putere. Licitaţiile pentru lucrări pe platforma nucleară s-au făcut numai cu „dedicaţie” şi, cel puţin până la apariţia consorţiului internaţional privind construcţia reactoarelor 3 şi 4, doar firmele de „casă” aveau acces la miliardele de lei investite de stat la Cernavodă.

De fapt, de-a lungul timpului au fost mai mulţi patroni care au recunoscut că au cotizat din greu la partide pentru a putea primi lucrări la reactoarele nucleare. De altfel, chiar în 2007, anul în care falimentara CNE a scăpat de datorii, Cernavodă a fost scena unor „lupte grele” pentru supremaţie pe şantierul nuclear. CNE avea la acel moment ca subcontractor o firmă locală, „General Concrete”, care pe lângă faptul că nu era autorizată de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (aviz fără de care nu se pot executa lucrări pe platforma nucleară), avea acelaşi obiect de activitate ca şi CNE.

În acest mod au fost „căpuşate” majoritatea firmelor cu tradiţie şi care au participat efectiv la construcţia reactoarelor înainte şi după momentul 1989. Practic, la fiecare schimbare de guvernare, partidul la putere, fie că a fost vorba de PSD, PNL sau PD, şi-a impus propriii cotizanţi la Cernavodă.

Se caută investitori

Apele s-au liniştit la Cernavodă  în urmă cu trei ani, odată cu înfiinţarea companiei multinaţionale EnergoNuclear.

Societatea EnergoNuclear SA a fost înfiinţată în anul 2009, prin promovarea unei structuri de acţionariat în care Nuclearelectrica deţinea o cotă de participare de 51% din capitalul social, iar restul revenea companiilor străine: RWE, GDF Suez, ENEL şi CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola, câte 6,2%. Anul trecut, patru din cei şase investitori străini s-au retras din compania mixtă, astfel că acţiunile deţinute de aceştia au revenit la stat.

Nuclearelectrica deţine acum 85% din EnergoNuclear. În prezent Ministerul Economiei încearcă să găsescă alţi investitori de renume dispuşi să finanţeze construcţia celor două reactoare, însă până la această oră nu s-a concretizat nimic. Dacă multinaţionala EnergoNuclear SA ar fi rămas în viaţă şi ar fi fost reluate efectiv lucrările la cele două reactoare, era foarte puţin probabil ca firmele de casă ale partidelor să căpuşeze centrala, dat fiind faptul că cinci dintre partenerii străini activează pe piaţa mondială a energiei şi probabil că şi-a fi impus propriii subcontractori.

Un tort de patru miliarde de euro

Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 va costa statul român şi eventualii investotori străini  patru miliarde de euro, o bună parte din acestă sumă urmând să revină constructorilor. Dacă ministerul de resort nu va reuşi să atragă companiile multinaţionale iar lucrările vor fi demarate pe cheltuiala statului român, platforma nucleară se va transforma din nou în „poligon de trageri”, unde firmele cotizante la partid îşi vor disputa din supremaţia. Cele două reactoare urmează să fie terminate în 2017.

Lemnul de pe Valea Vaserului, monopolizat de un afacerist local

Autor
Dănilă Chirovici
-

Afaceristul maramureşean Vasile Coman, zis „Vărzaru”, partener de afaceri şi chiar creditor al Regiei Naţionale a Pădurilor „Romsilva”, este acuzat că a monopolizat atât prelucrarea lemnului de pe Valea Vaserului, cât şi transportul acestuia. Prin firma sa, Conrep SA, Coman are în întreţinere şi reparaţie calea ferată forestieră, iar prin altă firmă, RG Holz Company, afaceristul exploatează şi transportă lemnul pe calea ferată cu ecartament îngust. Prin urmare, pe singura cale de acces industrială de pe Valea Vaserului nu poţi să transporţi lemn decât cu acordul lui „Vărzaru” şi la preţul impus de el.

Pe Valea Vaserului, în Maramureş, statul mai deţine astăzi aproximativ 20.000 de hectare dintr-o pădure seculară foarte valoroasă. În sălbaticul defileu al Vaserului, exploatarea industrială a lemnului a început în 1773, când etnicii germani de pe actualul teritoriu al Slovaciei, trimişi de împăratul Iosif al II-lea să colonizeze zona, au înfiinţat primul centru forestier, iar la 1809 au pus în funcţiune fabrica de cherestea. Deşi lemnul de pe Vaser se transporta în condiţii foarte grele, pe apă sau tras cu caii, din cauza accesului dificil, industria lemnului a făcut zona să prospere.

Primele drumuri au fost construite abia în secolul trecut, începând din 1916, iar în anul 1930 a început construcţia unei căi ferate cu ecartament îngust (76 de centimetri). În trei ani, calea ferată s-a extins la 56 de kilometri, urcând până la Comanu (1.100 de metri altitudine). Astăzi, mocăniţele din Vişeu sunt singurele din Europa care mai sunt folosite industrial, în lipsa unui alt drum de acces pe care să poată fi coborât lemnul de pe munte. Un drum care aparţine statului, dar care e monopolizat de miliardarul local Vasile Coman.

Prinşi “la pont”

În pofida preţului mic al lemnului de pe Valea Vaserului şi al faptului că este singurul agent economic care-l poate transporta până la drumul auto din Vişeu de Sus, firma RG Holz Company, care aparţine miliardarului Vasile Coman, zis „Vărzaru”, consilier local în Vişeu, a fost surprinsă în timp ce transporta ilegal cu mocăniţa lemn în valoare de peste 10.000 de euro. „În 21 aprilie, la Gura Novăţului a fost oprit pentru control trenul forestier care circula pe Valea Vaserului şi care era încărcat cu lemn de esenţă răşinoasă. Şeful de tren nu avea documente de provenienţă şi transport pentru peste 195 de metri cubi de lemn, cantitate estimată la aproape 40.000 lei. Faţă de societatea comercială RG Holz Company, al carei angajat este şeful de tren, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale. Amenda aplicată este de 10.000 lei. De asemenea, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării”, a declarat Gabriela Liahovici, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.

Surse din sistemul silvic au precizat că în acest caz s-a mers “la pont”. Pentru a putea realiza flagrantul, oamenii legii au blocat comunicarea dintre operatorii primei garnituri de tren forestier, cu documente în regulă şi care avea rolul de antemergător, cu cei din a doua mocăniţă.

“Lemnul ilegal” a ajuns tot la contravenient

Captura de pe Valea Vaserului nu este surprinzătoare nici prin cantitatea de lemn confiscată şi nici prin amenda de 10.000 de lei pe care a primit-o firma lui Vărzaru – un mizilic la cifra sa de afaceri. Ce a surprins este că, în urma unei sentinţe a Tribunalului Maramureş din februarie 2010, Vărzaru a iertat Regia Naţională a Pădurilor de plata unei creanţe de un milion de lei, adică un sfert de milion de euro, bani pe care Romsilva trebuia să-i plătească drept dobândă la o datorie din 2009.

Cei care cunoşteau condiţiile “păcii” dintre Vărzaru şi Romsilva au fost contrariaţi de captură, însă n-au fost surprinşi atunci când, pe considerent că ocolul silvic zonal n-are loc de depozitare, lemnul ilegal a fost lăsat în custodia RG Holz Company, pus în vânzare la licitaţie imediat după Paşte şi cumpărat de acelaşi Vărzaru. „Avem şi posibilitatea de a-l preda la agentul de la care s-a confiscat, dacă există depozit – el (n.r., Vărzaru) are depozit mare. I-am făcut inventar, proces-verbal de confiscare, dare în custodie, deci… fără niciun fel de problemă. După trei zile l-am scos în licitaţie. S-o licitat lemnul, s-o vândut, l-am încasat… L-a cumpărat tot firma de la care a fost confiscat”, a recunoscut Vasile Vlad, şeful Ocolului Silvic Vişeu de Sus.

Vărzaru reacţionează

Amenda de 10.000 de lei şi ruşinea la care a fost supus Vărzaru nu a rămas fără urmări. Surse din sistemul silvic de stat au precizat că, în acceaşi lună aprilie 2011, Vărzaru a trimis Regiei Naţionale a Pădurilor o somaţie de plată a dobânzii la creanţa stabilită de Tribunalul Maramureş în urmă cu un an. Dobândă pe care, iniţial, s-a înţeles cu silvicii să nu o mai perceapă în condiţiile în care Romsilva a reunuţat la recurs, iar miliardarul a încasat în totalitate datoria. Şi, în plus, a rămas monopolist în cel mai bun bazin forestier din judeţ.

Datoria Romsilva către Vărzaru este legată de viitura de pe Vaser, din 2008, când a fost calamitată calea ferată forestieră. Statul a încredinţat direct lucrările de reparaţie firmei lui Vărzaru, pe considerentul că aceasta e singura din judeţ acreditată să execute lucrări de acest tip. După ce calea ferată a fost reparată, Vărzaru a ântocmitv un deviz de peste 7,7 milioane de lei. Dar în urma controlului în teren nu s-au putut justifica lucrări de peste 550.000 de lei. Aşa că plata nu a fost făcută, iar Vasile Coman a dat Romsilva în judecată.

„S-au executat nişte reparaţii de punere în folosinţă a căii ferate, dar nu toate erau în regulă. Asta înseamnă că podurile s-au apărat cu căşiţe de lemn, când ar trebui apărate cu zidărie sau cu zid turnat din beton armat; gabioanele sunt din piatră şi sârmă, când ar trebui protejate cu ziduri… N-am plătit aceste lucrări. Teoretic, trebuiau plătite pe calamitate, de la bugetul Guvernului, dar nu s-au plătit, au fost învârtelile politice din 2008, haosul începutului din 2009… Firma care a executat reparaţiile ne-a dat în judecată şi a câştigat. Regia Pădurilor a trimis în iunie-iulie 2009 o grupă de cinci diriginţi de şantier din ţară, independenţi, care au confirmat o parte din aceste lucrări, nu la nivelul la care constructorul le-a pus pe tapet. Şi în instanţă s-a câştigat suma pe care Regia Pădurilor o recunoaşte”, a explicat directorul Direcţiei Silvice Baia Mare, Mihai Sajerli.

Argumente care nu stau în picioare

Numai în ultimii doi ani, Ocolul Silvic Vişeu de Sus a vândut aproape 200.000 de metri cubi de lemn, afacerea fiind de 1,7 milioane de euro anual. Cu toate acestea, Romsilva nu are intenţia de a construi un drum de acces auto, pentru a da posibilitatea şi altor agenţi economici să exploateze lemnul din zonă. Autorităţile merg pe considerentul că dacă nu poţi să ajungi în pădure nu poţi nici s-o furi. Aşa că acum ar putea să fure doar unul şi acela este Vasile Coman.

Directorul Direcţiei Silvice Baia Mare spune că un drum de acces auto ar fi prea scump, costurile ajungând la peste 750 de miliarde de lei vechi. Maik ieftină ar fi refacerea căii ferate forestiere, estimată la doar 250 de miliarde de lei vechi. “Dacă facem drum pe Vaser, Vaserul ajunge ce e Borşa astăzi. Deci unde este accesibilitate sunt furturi de lemne, unde nu este accesibilitate, nu se fură lemn. Este o chestie de logică elementară. În plus, dinamica pieţei lemnului este imprevizibilă. Astăzi, dacă facem drum s-ar putea să vând lemnul de pe Vaser cu 150 de lei metrul cub, dar s-ar putea ca mâine să cadă piaţa şi să intervină băieţii cu tăierile ilegale. Măcar din punctul ăsta de vedere, al tăierilor ilegale, bazinetul e protejat”, a declarat Mihai Sajerli, uitând de incidentul din “Joia Mare”, când s-a furat cu trenul.

Monopol, dar să ştim şi noi

În condiţiile în care Valea Vaserului rămâne prohibită transportului auto, Direcţia Silvică nu cumpără nici locomotive şi nici vagoane pentru a opera calea ferată forestieră care îi aparţine. Investiţia ar înlesni controlul lemnului exploatat, ar deschide piaţa de licitaţie şi altor agenţi economici, ceea ce ar duce la creşterea preţului la lemn.

Şeful silvicilor maramureşeni, Mihai Sajerli, spune că “oricine care are atestat AFER (Autoritatea Feroviară Română) şi material rulant (locomotivă şi vagoane) poate rula pe această cale ferată, pentru că este a statului român”. Numai că un singur om are atestat AFER: Vasile Coman. “De ce nu sparg ceilalţi agenţi economici monopolul? Au posibilitatea să-l spargă, dar nu vor pentru că sunt comozi”, e convins Mihai Sajerli.

Totuşi, anul trecut Direcţia Silvică Baia Mare a investit 2 miliarde de lei vechi în achiziţia unor drezine şi a trei vagoane, însă nu de transport lemne, ci de pasageri. Asta cu toate că pe Valea Vaserului nu există turism.

Anual, pe lângă banii încasaţi pe transport, Vasile Coman câştigă şi o sumă semnificativă de la Direcţia Silvică Baia Mare pentru întreţinerea şi reparaţia liniei pe care rulează doar el. Evident, totul e legal.

„S-a discutat de foarte multă vreme chestia asta cu preluarea de către Direcţia Silvică a întreţinerii căii ferate, ca să nu existe discuţii că numai o firmă… S-a abandonat din start povestea având în vedere că trebuie să angajăm 150 de muncitori”, a explicat directorul Direcţiei Silvice Baia Mare. Cu toate acestea, oamenii din zonă spun că Vărzaru are doar două echipe de întreţinere a căii ferate cu ecartament îngust, adică maximum 20 de oameni.

Tunuri de 150 milioane de euro la MApN

Autor
Darius Martinescu
-

În plină criză, Ministerul Apărării Naţionale aruncă pe fereastră milioane de euro, fără ca vreun responsabil din cadrul Armatei să fie tras la răspundere. Numai dacă socotim câţi bani am plătit pentru blindatele inutile Mowag Piranha III C şi cele două fregate britanice, care sunt nave de luptă doar cu numele, rezultă un deviz cât o treime din ultima tranşă acordată României de FMI Dacă până în 1989 tehnica de luptă era produsă exclusiv în ţară iar posibilitatea de a încasa comisioane era zero, începând cu anii 90 factorii de decizie din Armată au primit undă verde la şpagă.

Primul contract încheiat după 1989 pentru achiziţa de tehnică militară s-a transformat în primul scandal de corupţie în MApN. Denumit Afacerea Motorola, cazul, înstrumentat de altfel de procurori, a fost în fapt primul tun dat cu banii statului. Ministerul, condus pe atunci de Victor Atanasie Stănculescu, a cheltuit peste şase milioane de dolari pentru achiziţia unor staţii de emisie recepţie care, dacă ar fi fost cumparate direct de la producătorul Motorola, ar fi costat doar 600.000 de dolari. Afacerea a fost intermediată de patru firme private iar fostul ministru şi alte nouă persoane acuzate de producerea unui prejudiciu de 6,1 milioane de dolari au scăpat basma curată, pentru simplul motiv că fapta s-a prescris. La 20 de ani distanţă lucrurile nu s-au schimbat deloc în MApN.

23 milioane de euro pentru blindate de paradă

În timp ce soldaţii români mor sfârtecaţi în Afganistan în anticele TAB 77, nu mai puţin de 17 transportoare elveţiene de ultimă generaţie Mowag Piranha III C zac în curtea Armatei.

Prezentată cu mare pompă drept „Programul de înzestrare a Forţelor Terestre din cadrul MApN cu 31 de transportoare de trupe Piranha” afacerea s-a transformat într- un fiasco. Programul ar fi trebuit să se încheie anul trecut, prin punerea în exploatare a întregului lot de maşini blindate, însă Armata a parcurs doar două etape din cele patru convenite conform contractului. Mai exact, au fost cumpărate doar 17 unităţi, pentru care s-au plătit peste 23 milioane de euro.

Adevărată problemă nu este însă întârzierea programului. După recepţia primului lot de 10 Piranha, în 2008, după ce a fost plătită integral factura de 17.361.000 de euro fără TVA, oficialii Armatei au descoperit că blindatele nu asigură protecţia optimă a echipajului în teatrele de operaţiuni. Este vorba despre aceeaşi problemă cu care se confruntă şi TAB-urile autohtone, respectiv podeaua insuficient protejată împotriva dispozitivelor explozive improvizate.

Prin urmare, s-a propus montarea unui blindaj suplimentar, operaţiune care a costat încă un milion de dolari pentru întregul lot. Al doilea lot a avut de asemenea probleme de ordin tehnic şi blindaj. Nimeni nu poate explica însă de ce nu s-au sesizat membrii comisiei de recepţie înainte de a plăti blindatele, şi nu după achiziţia acestora. Nimeni nu ştie nici de ce reprezentanţii români care au negociat afacerea au optat pentru această variantă de blindaj cu totul insuficientă în cazul utilizării blindatelor în teatrele de operaţiuni.

De altfel, MApN tace mâlc în problema blindatelor elveţiene, iar la trei ani de la recepţia primului Piranha, militarii români luptă tot în TAB-uri. Noroc cu partenerii americani de coaliţie, care, în lipsa unei reacţii a MApN, au decis să transfere 60 de noi vehicule blindate rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor (demunite generic MRAP) către contingentul român din Afganistan. Ca o ironie a sorţii, în timp ce familiile îşi plâng soţii şi fraţii morţi în nisipul afgan, pe site-ul Forţelor Terestre Române tronează imaginea artistică a unui Piranha III însoţită de un text pe măsură: „Piranha III C este vehiculul de lupta blindat pe roţi intrat în dotarea batalioanelor de infanterie din Forţele Terestre. Produs în Elveţia, Piranha III C are un design deosebit (n.r.- se pare că acest aspect i-a încântat cel mai tare pe generalii de la minister, din moment ce aceste blindate sunt prezentate cu fală la orice paradă), cu o protecţie balistică variabilă crescută, blindaj performant şi dotat cu kituri de protecţie împotriva minelor si a armelor de nimicire în masă. Înzestrat, ca armament, cu o mitraliera de calibru 12,7mm, Piranha III C poate executa cu succes misiuni în teatrele de operaţii, acolo unde militarii români desfăşoară misiuni de stabilitate şi în sprijinul păcii”.

120 milioane de euro pentru două hârburi plutitoare

Participarea fregatei „Regele Ferdinand” la operaţiunile NATO împotriva Libiei readuce în atenţia opiniei publice o altă afacere dubioasă marca MApN. Pentru cele două fregate, statul român le-a plătit britanicilor peste 120 milioane de euro, deşi aceste nave erau recuperate de la fier vechi şi, probabil, urmau să fie utilizate pe post de ţinte navale de către marina regală britanică (în 2002, în timp ce partea română negocia cu reprezentanţii BAE Systems, Ministerul Apărării din Marea Britanie a aprobat un plan de utilizare a fregatelor de tipul 22 drept ţinte navale pentru antrenamentul celorlalte nave militare, două dintre aceste nave fiind scufundate).

Mai mult, în afară de singurul tun de calibru 76 milimetri operaţional, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maira” nu sunt înarmate conform standardului NATO pentru această categorie de navă. Cele două sisteme de apărare antiaeriană Sea Wolf de la bord, care dispun de o rezervă de 72 de rachete, precum şi cele două lansatoare Harpoon, fiecare cu câte patru rachete navă-navă au rămas la englezi, urmând ca pentru dotarea cu rachete să fie plătite alte zeci de milioane de lire sterline.

Valoarea totală a programului de înzestrare cu fregatele tip 22, inclusiv etapa a doua de modernizare cu rachete, în prezent abandonată din lipsa fondurilor, se ridică la 600 milioane de dolari. Suma vehiculată în scandalul comisionului plătit pentru fregate este de şase milioane de lire sterline. Nici în acest caz, nimeni nu a fost tras la răspundere.

Avion second hand de două ori mai scump decât unul nou

Anul trecut România a fost la un pas de o nouă afacere păguoasă. Blocată temporar de criza financiară, achiziţia de către ţara noastră a 24 de avioane de vânătoare F16 second hand de la americani este noul tun pregătit de mai marii Armatei.

Suma vehiculată pentru această tranzacţie este de un miliard de dolari, situaţie în care fiecare F16 românesc va costa 41,6 milioane de dolari. Şi asta în condiţiile în care pe site-urile de specialitate costul per unitate al unui F16 este între 14,6 şi 26,9 milioane de doari, în funcţie de variantă şi performanţe.nou

Ultimul preţ corespunde celui mai performant F16 (varianta E/F sau block 60) livrat de americani la export în 2005 pentru Emiratele Arabe Unite. Potrivit unor surse neoficiale, avioanele pe care ar urma să le cumpere România au cel puţin zece ani de serviciu. În consecinţă, se va ajunge la situaţia în care România va schimba MiG-urile 21 LanceR obosite cu alte avioane obosite.

Şi dacă asta nu era de ajuns, oferta americanilor a fost singura din cele patru pe care le-au analizat oficialii români care priveşte achiziţia de aeronave second- hand. Se pare că cei care negociază contractele de înzestrare a Armatei române au făcut o fixaţie pentru produsele la mâna a doua.

Cum s-a tras primul tun în aviaţie

Şi dacă tot am amintit de aviaţie, contractul pentru F16 nu este prima afacere păguboasă încheiată pe banii statului. În urmă cu 17 ani, Aerostar Bacău a încheiat un contract cu Elbit Systems din Israel, în valoare de 350 milioane de dolari, care avea ca obiect modernizarea a 110 aeronave MiG 21.

Ulterior, firma israeliană a încasat un supliment de 50 milioane de dolari. Redenumit LanceR, vechiul MiG 21 a fost de fapt modernizat doar la capitolul sistemelor de comunicaţii şi pilotaj, fără ca aparatului să-i crească în vreun fel performanţele operaţionale. Şi, culmea, decizia de modernizare a acestui sicriu zburător a fost luată în detrimentul celor 19 aeronave Mig 29, cantonate la fosta baza aeriană Mihail Kogălniceanu, avioane mult mai moderne şi care ar fi asigurat pe termen lung capacităţi operaţionale ale forţelor aeriene.

În prezent, MiG-urile 29, arhicunoscute în occindent pentru performanţe, ruginesc la Kogălniceanu, pentru că din 2003 le-a expirat resursa de zbor, iar aviaţia trage cu dinţii de cele câteva LanceR rămase în explotare şi care mai au puţin şi se dezintegrează în aer. Şi tot ca o ironie a sorţii, pentru a doua oară şefii Armatei, în loc să aloce fonduri pentru repunerea în exploatare a MiG-urilor 29 de la Kogălniceanu, au optat pentru achiziţia unui avion inferior acestora, respectiv F 16.

Strategia lui Oprea… la bucătărie

Cum fiecare ministru vrea să-şi lase amprenta asupra instituţiei pe care o conduce, MapN, condus acum de Gabriel Oprea, trece prin modificări majore. Operaţiunea „Popota”, declanşată începând cu luna trecută pentru o perioadă de trei ani, prevede realizarea unor economii la bucătăria armatei.

MApN a anunţat că va renunţa la firmele care asigură în prezent serviciile de pază şi de hrană în unităţile militare din ţară şi va înfiinţa două filiale specializate în cadrul Romtehnica, ce vor prelua aceste activităţi, măsura fiind luată pentru a face economii la buget. „În opinia specialiştilor din Armată, noua concepţie vizează îmbunătăţirea acestor tipuri de servicii şi va conduce la reducerea cheltuielilor, în contextul în care situaţia economică a ţării şi bugetul alocat MApN impun adoptarea de măsuri concrete pentru utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor financiare bugetare” a precizat ministerul.

Iniţiativa vine după ce, anul trecut, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus efectuarea unei analize temeinice a modului de realizare a hrănirii personalului şi de asigurare a pazei unităţilor prin prestări de servicii din partea unor firme private. Trecerea unităţilor militare din Armata României la hrănirea în sistem propriu, prin filiala specializată a Romtehnica, reprezintă o strategie pe termen lung, care se va desfăşura în trei etape, susţine MApN.

În prima etapă, pentru aproximativ 200 de unităţi militare în care îşi desfăşoară activitatea 26.000 de militari, se vor asigura centralizat, printr-o singură achiziţie publică, produsele agroalimentare necesare. Interesant este faptul că Armata română are o groază de specialişti în hrănire şi cheltuieli cu popota, însă atunci când vine vorba despre afacerile de sute de milioane de euro cu tehnica militară, specialişti dispar subit iar statul este excrocat cu sume de-a dreptul incredibile.

Numai în cazul blindatelor elveţiene şi a celor două fregate s-au aruncat pe fereastră peste 150 de milioane de euro, sumă ce reprezintă o treime din a doua tranşă alocată României prin noul acord încheiat cu FMI, de peste 480 milioane euro

Afacerea Algele, milioanele din ograda lui Borbely

Autor
Darius Martinescu
-

Orice turist, fie el român sau străin, care şi-a petrecut vacanţa pe litoralul românesc, s-a declarat dezgustat dacă a avut ghinionul să dea de munţii de alge pe care echipele de muncitori nu reuşeau să le adune peste noapte de pe mal.Puţini îşi pot însă imagina că dezgustul mizeriei verzi, care taie pofta turiştilor de a mai reveni pe litoral bagă milioane în buzunarele unui SRL, SC Socum Trans, care câştigă, an de an, licitaţia pentru curăţarea plajelor, la care este singurul participant. Ecuaţia este simplă: SRL –ul curăţă plaja cu mijloace rudimentare (tractoare şi oameni cu lopeţi), transportă algele putrezite pe străzile Constanţei şi apoi este plătită, din bani publici, de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (fosta Direcţia Apelor Dobrogea Litoral). Administraţia are grijă ca Socum SRL să nu-şi piardă cumva sursa de venituri – contractele grase pe banii ministerului condus de Laszlo Borbely. Aceeaşi Administraţie „îngroapă” orice iniţiativă sau metodă care ar putea rezolva problema algelor şi ţine sub cheie utilajele performante pe care le-a cumpărat în trecut pentru curăţarea plajelor.

Aproape toate statele cu deschidere la mare şi industrie hotelieră pe litoral s-au lovit de problema algelor. Denumit în termen ştiinţifici „înflorire algală”, acest fenomen le provoacă mari neplăceri turiştilor. În timp ce în statele civilizate s-au aplicat soluţii mult mai simple şi ieftine pentru limitarea accesului algelor în zonele de îmbăiere, pe litoralul românesc flora marină se strânge cu lopata. Toate acestea pentru ca o firmă privată să beneficieze de contracte bănoase plătite de stat.

În pragul fiecărui sezon estival Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral organizează licitaţii pentru igienizarea plajelor şi curăţarea acestora de alge pe perioada verii. Licitaţiile au, invariabil, acelaşi câştigător şi unic participant: SC Socum Trans SRL din Constanţa.

Cum au fost tocaţi 800.000 euro

Dacă, în 2007 a fost în pragul dizolvării, Socum Trans, a devenit în prezent un client fidel al contractelor cu statul având ca obiect plajele. Firma îl are ca asociat unic pe Mihail Adrian Badiu, un apropiat al conducerii Apelor Române Dobrogea dar şi al lui Claudiu Iorga Palaz, actualul prefect al Constanţei. Badiu nu este un necunoscut nici la Oil terminal SA, unde presa a relatat ca Socum SRL ar fi încasat, în ultimii ani, aproape 20.000.000 lei cu titlul de chirie pentru câteva utilaje, multe dintre ele nefiind niciodată folosite de angajaţii companiei.

Revenind la afacerea algelor să menţionăm că anul acesta, pe 14 februarie, firmei i s-a atribuit contractul numărul 59 – Lucrări de „Pregătire a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre”, în valoare de 745.944 lei iar pe 16 mai contractul numărul 120 – Servicii de curăţare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre în sezonul estival 2011, în valoare de peste 2, 2 milioane lei. Tot anul acesta, pe 25 iulie, Socum a primit şi un „mărunţiş”, respectiv contractul 148 – Servicii Reparaţii Pompe, în valoare de 34.980 lei.

În 2010 pregătirea suprafeţelor de plajă a costat 875.936 lei, iar curăţarea plajelor de alge s-a ridicat la peste 2,2 milioane lei. Dintr-o firmă propusă spre desfiinţare, Socum Trans a ajuns pe primul loc în „Top Profit România 2010” pe judeţul Constanţa. Comparativ cu anii precedenţi, valorile contractelor încheiate cu Socum au crescut constant, astfel că 2012 ar putea fi anul în care afacerea plajelor să depăşească pragul de un milion de euro.

Utilajele statului stau degeaba

Mai grav este că în timp ce Apele Române Dobrogea atribuie contracte grase unei firme private, are la dispoziţie propriile utilaje, mult mai performante, achiziţionate în perioada 2000 – 2006.

Potrivit ABADL, în perioada amintită au fost achiziţionate şase noi utilaje performante pentru sfărâmat scoici, colectare alge la ţărm, dar şi un utilaj de evacuare a algelor din apă cu sistem de separare a materialului solid de lichid. Costurile pentru aceste utilaje au depăşit suma de 1,5 milioane de lei. Toate aceste noi mijloace tehnice s-au adăugat celor pe care instituţia le deţinea deja în baza auto, parc care numără câteva zeci de utilaje. În această situaţie, este cel puţin curios cum ABADL nu poate asigura igienizarea plajelor prin forţe proprii.

S-a ales praful de proiectul francez

Pentru profitul Socum, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (actuala Administraţie Bazinală de Apă Dobrogea Litoral) a abandonat şi proiectul-pilot privind procesarea algelor care invadează litoralul, iniţiat în 2008. Conducerea de atunci a instituţiei a trimis mostre de alge în Franţa pentru expertiză, s-a apelat chiar şi la un specialist francez în domeniu, iar turiştii şi constănţenii deopotrivă au fost înştiinţaţi despre ceea ce trebuia să devină o premieră pe litoralul românesc – prima instalaţie de procesat alge marine. Franţa nu a fost desemnată întâmplător drept colaborator în acest proiect, ci pentru că este liderul european în procesarea vegetaţiei acvatice. La acea dată s-a vehicul ideea construcţiei unei fabrici de procesat alge în apropierea litoralului, precum şi atragerea unui investitor francez care să suporte costurile achiziţiei unor utilaje speciale pentru recoltarea algelor. La începutul lui 2009, şefii DADL au fost înlăturaţi, iar proiectul abandonat.

Plasele anti-alge ar băga profitul la apă

La fel s-a întâmplat şi cu proiectul privind amplasarea unor plase anti-alge în largul mării. Potrivit organizaţiei ecologiste Oceanic Club, o soluţie pe termen scurt pentru stoparea asaltului algelor este instalarea unor plase din material plastic semirigid sau a altor tipuri de plase în largul coastelor în perioada 30 aprilie-15 septembrie. Ecologiştii au indicat chiar un model de plasă utilizat cu succes în Africa de Sud, Australia şi Statele Unite ale Americii pentru protectia plajelor turistice contra invaziilor de meduze periculoase.

Cu aceste plase se pot închide, la costuri reduse, golfurile turistice ale staţiunilor din sudul litoralului şi se pot constitui baraje de masa algală în zona de nord a litoralului. De altfel, şi patronii hotelurilor de pe litoral au solicitat ABADL  amplasarea unor plase de protecţie, însă conducerea administraţiei bazinale susţine că este imposibil. În lipsa unei expertize pe această temă, nu se ştie cu exactitate dacă plasele pot constitui o soluţie. Un lucru este însă cert: montarea plaselor de protecţie împotriva algelor ar baga rău la apă afacerile Socum, care astfel ar rămâne fără obiect de activitate.

Hotelierii sunt disperaţi: „Suntem la nivelul furcilor şi lopeţilor”

Hotelierii au făcut nemunărate demersuri pentru montarea unor plase de protecţie contra algelor, însă până în prezent nu s-a intreprins nici o măsură în acest sens. „Problema algelor există peste tot în lume, chiar şi la Miami. În străinătate, autorităţile similare cu ABADL acţionează foarte repede, spre deosebire de noi, care suntel la nivelul furcilor şi lopeţilor”, a declarat Nicole Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Acesta a explicat că în mod normal se intervine cu utilaje speciale amfibii, care au capacitatea să colecteze algele într-un timp scurt, astfel încât să nu deranjeze turiştii. Dacă în fiecare staţiune ar acţiona câteva astfel de mijloace tehnice, litoralul ar scăpa de problema algelor. Referitor la costurile de achiziţie a acestor utilaje, Nicolae Bucovală susţine că „nu sunt atât de scumpe pe cât încasează ABADL de la agenţii economici din turism”. „Nu vă pot spune oficial care sunt preţurile, însă un utilaj nu cred că poate să coste mai mult de 100.000 de euro. Nu este nevoie de o alocaţie bugetară suplimentară la ABADL. Un agent economic plăteşte între 15 şi peste 20 de lei pe metrul pătrat de plaja”, a conchis reprezentantul hotelierilor.

Străinii scot bani din flora marină

În timp ce România aruncă la gunoi, în fiecare vară, zeci de mii de tone de alge, în Occident din flora marină se fabrică biocombustibil şi curent electric. Uscate şi prelucrate, algele pot fi arse în termocentrale.

Un exemplu în acest sens este oraşul italian Veneţia. Aici, autorităţile se confruntă cu aceeaşi problemă ca la Mamaia, faimosul oraş, situat în capătul unei lagune, fiind invadat de alge. Soluţia găsită de autorităţi este colectarea acestor alge şi folosirea lor pentru alimentarea unei noi termocentrale cu o putere de 40 MW, care să alimenteze oraşul şi portul cu energie electrică.

Dezvoltarea biocombustibililor din alge începe să înregistreze primele succese în industria aeronautică. Compania americană Continental Airlines a efectuat cu succes primul zbor al unui avion propulsat cu un amestec de biodiesel obţinut din alge şi combustibil convenţional. Zborul aeronavei Boeing 737-800 a durat 90 de minute şi a decurs fără incidente.

De asemenea, Marina SUA a prezentat la sfârşitul anului trecut conceptul Command Boat (RCB-X), o barcă de 16,5 metri care funcţioneaza cu un amestec în proportii egale dintre un combustibil NATO şi biocombustibil obţinut din alge.

Biodieselul prezintă interes şi pentru industria auto. În prezent, există câteva companii care cercetează biodiesel-ul obţinut din alge marine. Una dintre acestea, Solazyme, a demonstrat deja viabilitatea ideii, cu un prototip Mercedes C320 alimentat cu biodiesel din alge marine. Aceste proiecte ar fi cu atât mai utile pentru România cu cât în ultimii zece ani s-a înregistrat o creştere a cantităţilor de alge aduse la mal de curenţi. În vara care tocmai s-a încheiat, echipele de muncitori au ajuns să colecteze până la 1.000 de tone de alge pe noapte.

Drept la replica publicat in nr. 21 „Jurnal de Investigatii”:

Socum Trans nu a fost în insolvenţă

Urmare articolului „Afacerea Algele” publicat în numărul 19 al Jurnal de Investigaţii, SC Socum Trans SRL ne-a solicitat să facem următoarele precizări:

„1 Din eroare, Jurnalul de investigaţii a publicat, în numarul 19/septembrie 2011 informaţia că ”…dezgustul mizeriei verzi, …,bagă milioane în buzunarele unui SRL, SC Socum Trans, care câştigă an de an, licitaţia pentru curăţarea plajelor, la care este singurul participant”.

Afirmaţia susmenţionată este neconformă cu realitatea, întrucât cu excepţia anului 2011, în anii anteriori, la licitaţia organizată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, pentru „Servicii de curăţare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre”, au participat mai mulţi ofertanţi, şi numai în anul acesta societatea noastră a fost singurul ofertant al contractului (evident nu din vina subscrisei).

Menţionăm că, în fiecare an, procedura de atribuire a contractului în cauză a fost prin ”licitaţie publică”, fiind derulată, cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în acest domeniu, iar subsemnata şi-a îndeplinit corect şi cu bună credinţă toate obligaţiile asumate contractual.

2. De asemenea, aţi afirmat că „Dacă în 2007 a fost în pragul dizolvării, Socum Trans a devenit în prezent un client fidel al contractelor cu statul având ca obiect plajele”.

Afirmaţia de mai sus este falsă şi tendenţioasă, deoarece susţineţi nefondat că:

– societatea subscrisă s-ar fi aflat , în anul 2007, în pragul falimentului, şi doar cu sprijinul material substanţial, obţinut în urma contractelor avantajoase încheiate cu statul, subscrisa ar fi reuşit să se salveze de la faliment.

Susţinerea dvs. este neconformă cu realitatea, deoarece subscrisa nu a fost niciodata în incapacitate de plată sau în procedura insolvenţei (faliment sau reorganizare judiciară), nici în anul 2007 şi nici în altă perioada, aspect probat cu bilanţurile contabile ale societăţii pentru aceşti ani şi facil de stabilit prin consultarea Buletinului procedurilor de insolvenţă (documente publice pe care le-aţi fi putut consulta dacă aţi fi manifestat un mimim de bună credinţă).

Subliniem faptul că subscrisa nu a fost niciodată în incapacitate de plată sau în procedura insolvenţei (faliment sau reorganizare judiciară)”.

Nota Redacţiei: Am fost de acord cu publicarea celui de-a doilea punct din precizări, chiar dacă (aşa cum puteţi constata chiar din afirmaţia Socum Trans), redactorul nostru a consemnat că Socum s-a aflat în pragul dizolvării, nicidecum al falimentului sau al insolvenţei. Consemnăm  totuşi şi această precizare pentru a ne dovedi buna credinţă şi pentru că este o bună ocazie, inclusiv pentru cei care ne-au trimis replica, să facă diferenţa între dizolvare

Contracte de zeci de milioane de euro pentru mafia portuară

Autor
Dănilă Chirovici
-

Zeci de milioane de euro s-au drenat în ultimii ani către mafia lucrărilor din exploatarea portuară, pe vremea când la conducerea Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi se afla Mihai Ochialbescu. Ministrul Anca Boagiu l-a demis din funcţie şi l-a înlocuit cu George Petcu, fost barman şi vânzător de ziare la firma lui Radu Mazăre.

Demiterea directorului Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, Mihai Ochialbescu, a readus în atenţie mafia lucrărilor din exploatarea portuară şi lucrările hidrotehnice de la Dunăre, sub „cupolla” căreia sunt reunite clientelele tuturor partidelor.

Ochialbescu, numit de PD-L la conducerea APDM, a fost demis de ministrul Anca Boagiu, după ce a recidivat, atribuind fără licitaţie lucrări de 15 milioane de euro unor firme din clientela PSD, Vega 93 SA şi Tancrad SRL Galaţi. Lucrările de modernizări portuare erau în avantajul unor personaje din clientela PSD, respectiv al preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, ce controlează Portul Hercules Brăila, şi al omului de afaceri Corneliu Găvăneanu, proprietarul porturilor Docuri şi Bazinul Nou din Galaţi.

Acum în locul lui Ochialbescu, la conducerea APDM a fost numit George Petcu, fost absolvent al Institutului de Marină, care a fost, pe rând, barman şi carmangeriu la Hotelul „Măgura” din Eforie Sud, sloter la Hotelul „Venus”, vânzător la Compres Holding Constanţa (înfiinţată şi controlată de primaru Radu Mazăre) şi angajat a unei firme de agenturare.

“Negociere cu anunţ” în portul PSD, cu firma PSD

Oficial, lui Mihai Ochialbescu i s-a reproşat faptul că s-ar fi opus ca APDM să cedeze Faleza din Tulcea în administrarea municipalităţii, dar, potrivit unor surse din exploatarea portuară, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost nemulţumită de faptul că şeful APDM a dat unor firme PSD, fără licitaţie, prin simplă negociere, contractele unor lucrări în valoare de 15 milioane de euro în porturile din Galaţi şi Brăila.

Partenerele de afaceri ale lui Ochialbescu sunt firme celebre din clientela PSD, Vega 93 SA, Tancrad SRL şi Hidrotehnica SA Galaţi. Unul din cazurile pe care Anca Boagiu i le-a reproşat lui Mihai Ochialbescu a fost prezentat de „Jurnalul de Investigaţii” în articolul „Udrea şi Boagiu investesc 9,5 milioane euro în afacerile Trezorierului”, al cărui subiect erau modernizările efectuate de APDM, condus de Ochialbescu, în Portul Hercules din Brăila, al cărui principal acţionar este preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Reamintim că Stancu deţine 62% din acţiunile Bursagrirom SA Brăila, prin care controlează 85,5% din acţiunile portului SC Hercules SA. „Cuponarii” controlează  13,4%, iar statul, prin AVAS, are o participaţie de 0,7%.

După ce în 2010 a fost modernizată Dana 40 din Portul Hercules SA, anul trecut APDM Galaţi a anunţat noi investiţii, prin modernizarea danelor 23 şi 25. Proiectul „Modernizarea cheului în Portul Brăila, în danele 23 şi parţial 25”, este finanţat în principal prin fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Transporturi, Axa Prioritară 2.

Prin Fondul European de Dezvoltare Regională este alocată 69,25 % din finanţare, iar restul, din bugetul Ministerului Transporturilor. Valoarea estimată este de 7,5 milioane de euro. În decembrie 2010, când au fost demarate procedurile de selectare a firmelor, şeful APDM, Mihai Ochialbescu, a ales procedura ideală pentru o afacere clientelară, adică „negociere cu publicarea unii anunţ de participare”.

Evident că a fost şi o singură ofertă depusă, aceea a consorţiului Vega 93 SA Galaţi & Consitrans SRL Bucureşti. Aranjamentul dintre Ochialbescu şi prietenul său de la Vega 93, Corneliu Istrate,  a mers ca la carte şi pe 28.02.2011 lucrările au fost atribuite consorţiului, iar a două a zi a şi fost semnat contractul nr 72/01.03.2011. Valoarea estimată a lucrărilor era de 30.557.000 lei fără TVA, iar contractul a fost semnat la valoarea de 29.785.095 lei.

Găvăneanu, moşierul de porturi

Similar s-au petrecut lucrurile şi în atribuirea contractului pentru modernizarea unui cheu din Portul Bazinul Nou din Galaţi. Proprietarul portului este Corneliu Găvăneanu, fost ofiţer de Securitate care călătorea prin diaspora înainte de 1989 şi a devenit un prosper om de afaceri în timpul guvernărilor lui Văcăroiu şi Năstase.

În 1997, Găvăneanu a devenit proprietar al Portului Docuri SA Galaţi, cu sprijinul unor funcţionari rămaşi în aparatul FPS din guvernarea PSD, dar şi cu complicitatea preşedintelui de atunci al FPS, Sorin Dimitriu. S-au întâmplat nişte lucruri foarte ciudate, pentru că la licitaţia de vânzare de către FPS a 40% din acţiunile Docuri SA, firma Romanel închisese în plic o ofertă de 125 lei/acţiune, adică de 5 ori preţul unei acţiuni nominale. Deşi ofertase mult mai puţin şi a pierdut licitaţia, în numai câteva luni, Găvăneanu a cumpărat acţiuni de la cuponari şi micii acţionari şi a reuşit să obţină şi pachetul de 40% deţinut de Romanel.

În preluarea controlului i-a fost de mare ajutor directorul de atunci al Portului Docuri, Eugen Chebac, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean şi unul din cei mai influenţi lideri ai PSD Galaţi. Găvăneanu a început să cumpere acţiuni şi la portul de cherestea şi laminate, Port Bazinul Nou SA Galaţi, a reuşit numirea ca director al aceluaşi Eugen Chebac, cu ajutorul căruia a obţinut şi controlul asupra acestui port.

Contract de 30 de milioane, pe ochi frumoşi

În 2010, directorul APDM, Mihai Ochialbescu, a trecut în strategiile companiei pentru anul 2011 şi lucrările de modernizare a Danei 31 din Portul Bazinul Nou, dar şi ranfluarea epavei cargoului Slatina, care blochează trei dane ale portului.

Contractul pentru „proiectare şi execuţie cheu vertical la Dana 31 Port Bazinul Nou” fusese estimat de specialiştii APDM la o valoare de 45.634.950 lei fără TVA. Cu tot cu TVA, urca spre aproape 15 milioane de euro. La o asemenea valoare, ar fi trebuit să fie organizată o licitaţie pentru atribuirea contractului, dar directorul Ochialbescu a mers pe o metodă la fel de clientelară ca şi în cazul celuilalt contract, adică pe simpla „negociere”.

Iar prin „negociere” a fost desemnată să efectueze lucrările Tancrad SRL Galaţi, un fel de „number one” al clientelei PSD la Galaţi şi Brăila, fiind firma cu care obţine aproape toate contractele de modernizări de drumuri, plombări, asfaltări, atât de la CJ Brăila, condus de Gheorghe Bunea Stancu (PSD), cât şi de la CJ Galaţi, condus de Eugen Chebac (tot PSD).

Ochialbescu a încheiat cu Tancrad SRL contractul nr 69/19.05.2011, la o valoare de 30.370.700 lei, fără TVA. Nu e nici o pleaşcă, pentru că diferenţa de 15 milioane lei până la valoarea estimată va fi acoperită prin acte adiţionale. Evident, pentru aceste acte adiţionale APDM şi Tancrad SRL vor mai avea câte o „negociere”.

Un „cadou” pentru firma lui Găvăneanu

În acelaşi context, al afacerilor pe bani publici în lucrările hidrotehnice de la Dunărea Maritimă, ar mai trebui să amintim şi un contract mai mic ca valoare, dar mult mai important prin semnificaţii.

Firma de exploatare portuară a lui Corneliu Găvăneanu, care are pe schema de personal docheri şi macaragii, a primit de la APDM, prin Ochialbescu, contractul pentru „execuţia lucrărilor de consolidare şi apărare a malurilor în Portul Isaccea, în vederea eliminării efectelor inundaţiilor”. Valoarea estimată a lucrărilor era de 3.449.665 lei şi nici în acest caz nu s-a recurs la licitaţie. Ochialbescu a preferat să combine „cea mai mică ofertă” cu faptul că el şi Găvăneanu se ştiau destul de bine şi au bătut palma semnând contractul nr 60/18.01.2011, dintre SC Metaltrade International SRL şi APDM, la valoarea de 1.986.113 lei fără TVA.

Mecanismul ar fi trebuit să fie acelaşi, cu acoperirea prin acte adiţionale a diferenţei până la valoarea estimată, dar între timp scenariul a fost schimbat. Nemulţumită de faptul că Ochialbescu împarte firmelor din mafia portuară contracte de valori de milioane de euro, prin „negociere”, ministrul Anca Boagiu l-a demis de la conducerea APDM. Dar nu dispare din peisaj. Mihai Ochialbescu rămâne în continuare membru al CA la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, unde a fost director în două rânduri, în perioadele 1999-2001 şi 2005-2007.

Scandal internaţional

În 2006, când era director la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), Mihai Ochialbescu a provocat un scandal european. El a anulat rezultatele unei licitaţii internaţionale pentru lucrările de consolidare a malurilor Canalului Sulina în baza unui credit BEI de 30 milioane de euro, licitaţie câştigată de firma germană Reinhold Meister GMBH, cu ofertă de 24 milioane de euro.

Ochialbescu a atribuit abuziv contractul consorţiului Vega 93- Hidrotehnica–Navrom, care avea o ofertă mult mai scumpă, de 31 milioane de euro. Reinhold Meister a reclamat ilegalităţile la DNA şi la OLAF, Oficiul Antifraudă a Uniunii Europene şi a sesizat Ambasada Germaniei la Bucureşti, Banca Europeană pentru Investiţii şi Comisia Europeană.

Firma germană a dat în judecată AFDJ, cerând daune de de 500 milioane de lei vechi pe zi. În dosarul 8024/121/2007, instanţa de la Tribunalul Galaţi a admis cererea firmei germane şi Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să plătească firmei germane sume colosale. Simultan, BEI a blocat creditul. Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban, a reuşit să reconcilieze situaţia dintre AFDJ şi Reinhold Meister GMBH.

APDM, condusă de un fost angajat al lui Mazăre

În locul lui Ochialbescu, Anca Boagiu l-a numit la conducerea APDM pe un oarecare George Petcu, care, ce-i drept, are studii superioare în domeniul navigaţiei, dar nu are experienţă în domeniul exploatării portuare.

Acest aspect este foarte important, în condiţiile APDM administrează porturile de la Dunărea Maritimă, din Galaţi, Brăila şi Tulcea şi are în derulare mai multe proiecte europene de optimizare a exploatării portuare pe Dunăre în contextul dezvoltării de către Uniunea Europeană a „Strategiei Dunării”. Potrivit CV-ului postat pe site-ul „Best Jobs”, noul director al APDM a absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, dar nu a prea navigat, având mai multe joburi pe malul mării.

El a fost, pe rând, barman şi carmangeriu la Hotelul „Măgura” din Eforie Sud, sloter la Hotelul „Venus”, vânzător la Compres Holding Constanţa, după care s-a ocupat de agenturare nave la Trans Canal Constanţa şi de achiziţii cereale la Agroport SA Brăila. El s-a mai ocupat de agenturare nave în zona Constanţa Port pentru Trans Europa SA Galaţi, firmă la care deţine un mic pachet de acţiuni deputatul Mircea Toader, liderul grupului PD-L din Camera Deputaţilor şi preşedinte al PD-L Galaţi.

Întrebat dacă a fost consultat în legătură cu numirea lui Petcu şi dacă o consideră oportună, Mircea Toader a confirmat că i s-a cerut părerea şi a explicat că noul director al APDM a fost barman, carmangiu şi sloter în tinereţe, ca toţi tinerii din Constanţa. În opinia sa, numirea acestuia este bună, are şi un avantaj, pentru că acesta nu are legătură cu lumea afacerilor din lucrările portuare.

Monica Iacob-Ridzi: „Un procuror DNA mi-a spus, rânjind: «Poate mai torni un copil»”

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Pentru prima oară de la retragerea ei în planul secund al scenei politice şi după ce a devenit mamă, fostul minister al Tineretului şi deputat de Valea Jiului, Monica Iacob-Ridzi îşi deschide sufletul într-un interviu acordat Jurnalului de Investigaţii. Fostul ministru al tineretului şi sportului povesteşte despre patimile îndurate odată cu anchetarea în dosarul „2 Mai” (în care a fost trimisă în judecată pentru prejudicierea ministerului pe care îl conducea cu 2,7 milioane de lei cu ocazia organizării spectacolelor de Ziua Tineretului) dar şi de calvarul prin care a trecut ca mamă, soţie, femeie şi politician. O adevărată lecţie despre putere, decădere, umilinţă dar şi despre voinţa de a răzbate.

Reporter: Aţi fost un om politic de succes, un exemplu pentru femeile care nu credeau că ar avea şanse să aibă o carieră în acest. Care au fost motivele care v-au îndemnat să alegeţi politica?

Monica Iacob-Ridzi: Nu ştiu dacă mă pot caracteriza drept un om politic de succes, dar un om politic, da, asta da, admit că sunt! Am intrat în politică fără a avea veleităţi carieristice. Eu m-am născut şi am crescut în Valea Jiului, o zonă cu oameni excepţionali, însă mult prea mult izolaţi şi nedreptăţiţi de Centrul deciziilor politice şi economice. Când am ales să fac politică, mi-am spus că Valea Jiului trebuie să fie “văzută” mai des şi mai mult cu părţile ei bune, că aici trebuie să se întoarcă investiţii, soluţii pentru viitor, că şi noi trebuie să fim pe harta de viitor a unei Românii moderne. Era acum 15 ani şi… amintiţi-vă percepţia negativă de atunci despre Valea Jiului… Era nedreaptă, eu am crescut lângă oamenii din Vale, lângă mineri, le ştiam tăria de caracter, voinţa, frumuseţea spiritului şi era nedrept să fie desconsideraţi pentru conjuncturi care le erau străine. Acesta a fost motorul meu în politică. Şi a mai fost ceva: a fost dorinţa tatălui meu, pe care îl moştenesc în spirit, de a face bine comunităţii în care am trăit. Ştiu, o să vi se pară cuvinte mari, de politician, însă vă rog să mă credeţi că aşa au stat lucrurile. Nimic altceva nu a fost, nimic sofisticat.

Reporter: Ce aţi sacrificat de-a lungul acestor ani?

Monica Iacob-Ridzi: Chiar vorbeam cu soţul meu zilele trecute şi constatam că în cei 10 ani de căsnicie, am fost doar de două ori plecaţi în concediu. Nu aveam altă variantă, au fost problemele de consolidare a statutului politic în Valea Jiului, activitatea de vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret PD Hunedoara pe care am constituit-o, apoi de preşedinte al acestei organizaţii, apoi funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional al Departamentului de Relaţii Internaţionale al Organizaţiei de Tineret a PD, apoi preşedinte al organizaţiei, apoi, activitatea mea de deputat între 2004-2005, observator în Parlamentul European între 2005 şi 2007, europarlamentar între 2007 şi 2008, apoi deputat din 2008 până acum, şi, în cazul soţului meu, de consilier local, viceprimar şi apoi primar în Petroşani. Am parcurs fiecare etapă, de jos. Ne-am implicat cu credinţă în tot ceea ce am făcut şi… asta a fost.

Reporter: Consideraţi că a meritat?

Nu mă plâng. Mie şi soţului meu ne-a plăcut ceea ce am făcut, cu toate greutăţile, provocările, mizeriile şi atacurile pe care le-am suportat în tot aceşti ani. Ştiţi, mai este un lucru pe care trebuie să îl spun: eu nu am fost proiectată în vârful piramidei politicii. Am început de foarte de jos, am pus afişe, am stat în umbra celor cu experienţă, am învăţat de la ei, am ascultat când a fost cazul şi am urcat fiecare treaptă la timpul ei. Am participat la multe programe de pregătire politică în ţară şi străinătate, iar faptul că vorbesc foarte bine engleza şi franceza m-a ajutat semnificativ. Nu am devenit peste noapte nici deputat, nici europarlamentar. Am muncit mult pentru asta, dar mi-a şi plăcut să văd că în urma mea rămân lucruri bune pentru Valea Jiului.

„Am auzit atâtea lucruri nedrepte de nu le puteam face faţă”

Reporter: Regretatul Octavian Paler este unul dintre autorii Dvs. preferaţi

Monica Iacob-Ridzi: Vă referiţi probabil la unul dintre citatele mele prferate, care îi aparţine: „Viaţa unui om poate fi schimbată în câteva ore de oameni care nici măcar nu te cunosc”.

Reporter: Exact. Faceţi cumva vreo asociere între acesta şi  scandalul „2 Mai”, în care aţi fost implicată la scurt timp după ce aţi fost numită ministru?

Monica Iacob-Ridzi: Vă rog să mă credeţi că după declanşarea scandalului “2 Mai”, cum îi spuneţi dumneavoastră, am auzit atâtea lucruri nedrepte, neadevărate despre mine, încât, la un moment dat, nu le-am mai putut face faţă. În acea perioadă, oameni care niciodată nu mă cunoscuseră, nu-mi ştiau viaţa concretă, evoluţia personală şi politică, familia, casa, sufletul, m-au atacat doar pentru că eram plasată într-o conjunctură politică diferită de a lor. Mi-au atacat soţul, părinţii, au batjocorit numele meu de familie, mi-au ironizat problemele de sănătate şi chiar sarcina pe care mi-a dat-o Dumnezeu.

Reporter: Care dintre aceste atacuri v-a şocat mai mult?

Eram însărcinată în şapte luni şi, la una dintre prezenţele mele la DNA, unde, apropo, nu am lipsit niciodată, indiferent cât de rău mă simţeam, unul dintre anchetatori mi-a spus, rânjind, că nu îl interesează starea mea fizică, mai ales că “poate mai torn un copil” după ce o să nasc.

Lecţia de umilinţă

Reporter: Ce i-aţi răspuns procurorului?

Vă spun sincer, nici nu am avut glas să replic. Toţi oamenii ăştia nu mă cunoşteau, însă mă zugrăveau într-o manieră care mi-a schimbat viaţa, percepţia în rândul opiniei publice. În acea perioadă am făcut şi cele mai mari greşeli de comunicare. Răspundeam tuturor, uneori agresiv, iar acest lucru a fost imediat speculat. Însă frustrarea de a fi terfelit pe nedrept, de a-ţi fi fost batjocorit numele, de a-ţi fi fost călcate în picioare valorile în care credeam cu sinceritate, a fost, credeţi-mă, foarte mare.

Abandonată de colegii de partid

Reporter: Revenind la cazul „2 Mai”, s-au vehiculat nume sonore chiar şi din cadrul PD-L, ce ar fi fost deranjate de ascensiunea dumneavoastră..

Monica Iacob-Ridzi: Adevărul legat de 2 Mai începe, încet-încet, să se clarifice. Ascult de sfatul avocaţilor şi nu voi comenta nimic din ceea ce este în dosar şi, recunosc, chiar şi acest lucru îmi creează o altă frustrare pentru că aş avea multe de spus. O voi face la instanţă şi, mai ales, voi aduce probe care să dovedească nevinovăţia mea. Nu cred că în spatele “linşajului mediatic” s-ar afla colegi de ai mei, aşa cum nu cred că cineva ar fi fost deranjat de ascensiunea mea politică, însă, da, au fost momente când m-am simţit foarte singură în faţa tuturor acestor atacuri.


Reporter: În ce stadiu se află acum acest dosar? Cum credeţi că se va finaliza?

Monica Iacob-Ridzi: Procurorii au înaintat cauza instanţei de judecată. Sper ca judecătorii de la Înalta Curte se vor apleca atent asupra acestei cauze. Am încredere în discernământul şi echilibrul lor.

“Oamenii din Vale ştiu cum este când eşti lovit”

Reporter: Soţul, Tiberiu Iacob-Ridzi este primarul municipiului Petroşani. Cât de afectate au fost carierele dvs?

Monica Iacob-Ridzi: Maturitatea unui om politic se formează şi din confruntări de acest gen. Ştiţi, oamenii îşi pun baza în politicienii care nu cedează la prima furtună. Iar cei din Valea Jiului ştiu să strângă din dinţi şi să meargă înainte şi să nu fugă sau să se ascundă la prima lovitură. Oamenii din Vale ştiu cum este când eşti lovit, când viaţa te încearcă. Iarăşi veţi spune că spun cuvinte mari, însă, dincolo de familie, oamenii de acasă, din Vale, mi-au fost alături. Când ies cu Andrei, fiul meu, în parc, oamenii mă opresc şi-mi spun “să nu vă lăsaţi doborâtă, doamnă Monica! Noi ştim că nu aţi greşit cu nimic”. Dacă nu erau ei, cedam, poate. Ei m-au ridicat, şi lor le rămân datoare. Oamenii simt, orice li s-ar spune…

Reporter: Care a fost lecţia de viaţă învăţată în urmă acestui scandal urât?

Monica Iacob-Ridzi: M-am bazat prea mult pe oameni care nu îmi meritau încrederea. Am avut prea multă încredere în oameni şi am crezut prea mult în buna-credinţă a lor. Eu am crezut că pot face bine şi că toţi sunt bine intenţionaţi, că putem schimba mentalitatea tinerilor şi le putem oferi alternative frumoase de viaţă, de preocupări, de personalitate. Cred şi acum asta, însă am crezut că toţi cei care m-au înconjurat erau purtătorii aceloraşi valori. Şi m-am înşelat. Pe viitor voi fi mai atentă de cine mă voi înconjura. Şi, mai ales, cum voi comunica.

Cursă infernală pentru sănătatea unicului fiu

Reporter: Cum este Monica Iacob-Ridzi ca mamă, soţie, femeie şi politician? Cât de greu este să combini toate aceste patru calităţi?

Monica Iacob-Ridzi: Nu îmi este mai greu decât oricărei alte femei din România. Soţii, mame, femei de carieră sau femei politician sunt în România şi, cu adevărat, sunt exemple de succes. Trăiesc normal, îmi cresc copilul normal, am dorinţe şi nevoi ca ale oricărei alte femei care îşi doreşte mai binele pentru familia sa şi pentru copilul ei. Dar am şi ambiţia de a continua activitatea de deputat şi de a mă dedica Văii Jiului. V-am mai spus, oamenii din Vale mi-au ridicat moralul când mi-a fost mai greu şi le sunt datoare. Oricât va trebui să muncesc pentru asta.


Reporter: Naşterea unui copil face minuni în viaţa unor familii. Cât de mult v-a schimbat şi v-a legat atât pe dvs cât şi pe soţul dvs apariţia pe lume a lui Andrei Carol?


Monica Iacob-Ridzi: Andrei este sufletul meu. Ştiţi, o să vă dezvălui ceva ce puţină lume ştie: după naştere, copilul meu a avut o afecţiune motorie, nu a putut mişca picioruşul şi mânuţa dreaptă. Un an şi trei luni, zi de zi, am fost cu el la kinetoterapie în Bucureşti, doar eu, singură, pentru că soţul meu era în Petroşani cu problemele din primărie. După ce plecam de la medic, fugeam la Parlament, apoi la diferitele întâlniri profesionale sau cu avocaţii, iar apoi ajungeam acasă şi alte ore şi ore îi masam picioruşul şi mânuţa, încercam să descleştez pumnul şi să îi redau mobilitatea de mişcare. I-am supravegheat fiecare mişcare fiului meu, şi eu şi soţul meu, şi asta ne-a legat ca familie şi mai mult. Când ne era greu sau simţeam că ne doboară oboseala, şi eu şi Tiberiu ne spuneam “facem pentru Andrei”. Şi o luam de la capăt.

Reporter: Aţi dori vreodată ca fiul dumneavoastră să calce pe urmele părinţilor săi, îmbrăţişând o carieră politică?

Monica Iacob-Ridzi: Nu ştiu ce vremuri vor mai fi atunci când el va dori o carieră. Da, poate că l-aş sfătui din experienţa mea, dar l-aş lăsa pe el să aleagă. Însă, dacă aş putea să îi transmit ceva, aş vrea să fie ambiţios. Deşi, cred că genetic asta se va transmite oricum…

România are nevoie de huila din Valea Jiului

Reporter: Aduceţi adesea în discuţie Valea Jiului, ca zonă unde aţi crescut, unde aţi candidat, o zonă de care sunteţi legată sufleteşte.  Ce se poate face cu mineritul, ori cu dezvoltarea turismului?

Monica Iacob-Ridzi: Sunt multe de spus pe tema asta. De ani buni mă zbat să conving autorităţile de toate culorile politice că mineritul nu este depăşit în actuala conjunctură de piaţă. Iată, pe 28 iunie 2011 am formulat o interpelare în Parlament pe această temă în care am atras atenţia că Proiectul de strategie energetică a României, pe perioada 2011 – 2035 este bazat pe previziuni total eronate. Strategia energetică a României nesocoteşte tendinţele UE şi în ce priveşte combustibilii fosili. E adevărat, Uniunea pune mare accent pe energia ecologică, însă încurajează valorificarea resurselor interne. UE este dependentă de importuri masive de gaz, petrol şi cărbune care provin din zone tensionate şi nesigure.

Reporter: Subvenţionăm mineritul sau închidem exploatările?

A închide minele, pornind de la un preţ de conjunctură, este o uriaşă eroare. Preţul unei tone de huilă de termocentrală, în decurs de opt ani, aproape că s-a triplat. Şi va continua să crească în următorii ani. Or, în actualul context, huila de Valea Jiului, după ultima ajustare a preţurilor, este  vândută beneficiarilor la un preţ de trei ori mai ieftin decât cea de import.  Subvenţionarea huilei nu este rezultatul proastei organizări şi a nemuncii minerilor, cum susţin numeroşi diletanţi în materie, ci rezultă, firesc, din depăşirea unor limite tehnologice. Mineritul huilei româneşti ar avea nevoie anul acesta de o subvenţie de 60 milioane de euro, din care până acum n-a primit nimic. Şi vi se pare mult, în condiţiile în care mineritul german primeşte anul acesta 1.512 miliarde euro subvenţie, şi în condiţiile în care rezervele de cărbune au o valoare de piaţă ce depăşeşte, azi, 15 miliarde de euro? Sigur, suntem datori să construim alternative mineritului din Valea Jiului. Dezvoltarea turismului, crearea celui mai mare domeniu schiabil şi turistic din ţară, cu infrastructura aferentă, sunt şanse pentru acea zonă. Sunt proiecte demarate deja. Şi, orice s-ar întâmpla, oamenii din Vale merită această şansă de dezvoltare.

Termocentrala Mintia, la un pas de închidere

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Termocentrala Mintia, din judeţul Hunedoara, riscă să-şi închidă porţile, din cauză că nu s-a reuşit realizarea anumitor investiţii de mediu, impuse de Comisia Europeană. Semnalul de alarmă a fost tras de către deputatul PNL de Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, care susţine că, la această dată, nu există un contract cert care ar putea asigura funcţionarea termocentralei pe parcursul anului 2011.

Deputatul liberal mai precizează că proiectul de realizare a staţiilor de desulfurare impuse de CE nu va putea fi finalizat sub nicio formă în termenul limită – anul 2013 – având în vedere că în momentul de faţă nu este întocmită nici măcat documentaţia necesară pentru demararea proiectului şi nici măcar nu se ştie dacă Uniunea Europeană va fi de acord să finanţeze acest proiect.

Instalaţiile vor fi închise una după alta

Prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România s-a angajat să efectueze investiţii importante la toate termocentralele aflate în exploatare, pentru a îndeplini normele de mediu în vigoare la nivelul Uniunii. Aceste investiţii de mediu constau, la nivelul fiecărei termocentrale, în special în construirea de instalaţii de desulfurare în vederea reducerii conţinutului de SO2 din gazele de ardere şi realizarea de instalaţii de pompare şi transport a fluidului cu densitate crescută (şlam dens) care conţine zgura şi cenuşa rezultate din arderea minereului.  Pentru realizarea acestor investiţii au fost stabilite termene stricte, pe care Mintia nu le poate respecta, în opinia lui Bogdan Ţîmpău (foto).

„Astfel, IMA 1 (instalaţie mare de ardere – n.n.) a beneficiat de o derogare pentru un număr limitat de ore de exploatare (20.000 de ore) în perioada 01.01.2008 – 31.12.2015. Până la finalul anului trecut din cele 20.000 de ore de funcţionare au fost efectuate un număr de 14.103 de ore, instalaţia mai putând funcţiona fără realizarea instalaţiei de desulfurare un număr de maxim 5.897 de ore. Pentru IMA2 şi IMA3 curg în continuare termenele asumate prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ele nebeneficiind de derogări ulterioare. Astfel, în lipsa realizării investiţiei de mediu, IMA2 se va închide la finalul acestui an, iar IMA 3 la finalul anului 2013.

Cuptor modernizat cu 75 de milioane de euro, „stins” în acest an

O problemă deosebită o reprezintă IMA2, care este formată din blocurile 3 şi 4, deoarece blocul 3 este cuptorul retehnologizat cu puţin timp în urmă. Astfel, la sfârşitul acestui an va fi închis cel mai performant cuptor, care a fost dat în folosinţă în anul 2008 şi în care au fost investite 75 milioane de euro, ceea ce înseamnă că preţul energiei va creşte foarte mult. În momentul de faţă, Mintia nu are un proiect clar pentru realizarea staţiilor de desulfurare, nici măcar nu are idee de unde va putea atrage fondurile şi lucrările ar trebui începute la 1 ianuarie 2012. Dar conducerea termocentralei nu a luat în calcul faptul că trebuie perioade lungi de timp pentru realizarea documentaţiei, a proiectului tehnic, organizarea licitaţiilor şi eventual rezolvarea contestaţiilor. La ora actuală, Mintia nu are nici un proiect palpabil, de aceea spun că riscă să se închidă”, susţine Bogdan Ţîmpău.

Energia de la Mintia, cea mai scumpă din ţară

O problemă serioasă este legată de situaţia producţiei de energie pe anul 2011 a termocentralei de la Mintia, chiar şi ministrul Ariton fiind de părere că unitatea este una nerentabilă.

„Energia produsă de termocentrala de la Mintia este cea mai scumpă energie produsă în România, ea neavând căutare pe piaţa liberă a energiei. În acest context, ANRE a comandat o cantitate de energie insuficientă funcţionării termocentralei de la Mintia pe parcursul anului 2011, aşa cum reiese din răspunsul Ministerului Economiei la întrebarea pe care i-am adresat-o pe acest subiect. De asemenea, termocentrala mai beneficiază de un contract cu Hidroelectrica, contract care prevede că, în caz de secetă, o anumită cantitate de energie – nesemnificativă faţă de capacitatea de producţie a termocentralei – poate fi comandată de Hidroelectrica şi produsă de termocentrală. Totodată, termocentrala mai poate vinde energie folosind Piaţa Zilei Următoare (PZU), care este o piaţă a preţurilor, dar lipsa de competitivitate economică a termocentralei nu poate garanta o prezenţă constantă pe această piaţă. Energia produsă poate fi valorificată şi în cadrul Pieţei de Echilibrare, care este o piaţă a evenimentelor neprevăzute (în caz de avarie a unei terţe capacităţi de producţie). Ca şi concluzie, nu există un contract cert care să asigure funcţionarea termocentralei pe întreg parcursul anului 2011”, mai precizează deputatul PNL.

Directorul termocentralei se roagă la fondurile UE

În replică, directorul Termocentralei Mintia, Tiberiu Borca (PDL), susţine că Ţîmpău foloseşte date scoase din context şi că societatea este una performantă şi se va încadra cu proiectul staţiilor de desulfurare în termenele prevăzute de Comisia Europeană.

„Domnul deputat a luat date din context şi le-a prezentat separat. Termenele de conformare au fost pentru două unităţi, iar societatea noastră are şase. Unitatea noastră are grupuri cu care să funcţioneze şi are şi investiţii pe partea de mediu. Proiectul de desulfurare a blocului 3 are aprobarea Consiliului de Administraţie şi este trimis la Uniunea Europeană pentru aprobare. Acest proiect trebuie finalizat până în 2013 şi sperăm să primim fondurile europene necesare. Dacă proiectul nu va fi eligibil, noi avem şi partea noastră de finanţare pentru acest proiect şi vom lua credit. Dar eu vă spun că ne încadrăm în calendarul întocmit de noi”, a declarat Tiberiu Borca.

Cât despre faptul că Mintia vinde energie la cel mai mare preţ din ţară, Tiberiu Borca are şi o justificare. „Cel mai scump curent… este iarăşi o informaţie scoasă din context. Sunt unităţi care vând energie mai scump, dar nu aş şti să vă spun care sunt acelea. Curentul este scump la noi fiindcă şi huila este mai scumpă, acesta este motivul”, spune Borca.

Mintia arde huila din Valea Jiului

Termocentrala de la Mintia (SC Electrocentrale Deva SA) produce energie prin arderea huilei extrase din Valea Jiului, furnizată de Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani. Termocentrala exploatează şase grupuri energetice sau blocuri (cuptoare de ardere a cărbunelui), fiecare dintre ele având o putere instalată de 210 MW. Fiecare grup are două cazane de ardere, A şi B, motiv pentru care în tratatul de aderare, când se fac referiri la instalaţiile mari de ardere (IMA) se numără incintele de ardere. Grupurile au fost date în exploatare comercială începând cu blocul 1 în 1969, blocul 2 în 1970, blocurile 3 şi 4 în 1971, blocul 5 în 1978 şi blocul 6 în 1980.

Blocul 3 a fost retehnologizat în urma unei investiţii de peste 75 de milioane de euro, ajungându-se astfel la o putere instalată de 235 MW, fiind dat în exploatare comercială în anul 2008.

Termocentrala de la Mintia furnizează apă caldă şi căldură la 8.400 de gospodării din municipiul Deva şi consumă 70% din huila extrasă din subteranele exploatărilor miniere din Valea Jiului.

Scump, dom’le, dar … performant

De altfel, în declaraţia de pe site-ul societăţii, Tiberiu Borca precizează că unitatea pe care o conduce este una performantă, care se preocupă de îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate.

Nu de aceeaşi părere este ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, care recunoaşte că Mintia este „cea mai costisitoare” unitate de producere şi se află „sub un risc major de nefuncţionare”, iar consumatorii din România vor fi obligaţi să plătească pentru managementul prost al acestei societăţi.

„… recunoaştem că în ceea ce priveşte costurile, termocentrala Mintia este printre cele mai costisitoare unităţi de producere. Piaţa unică europeană ce se doreşte a fi stabilită la nivelul Uniunii se bazează pe concurenţa între producători, unităţile marginale precum Electrocentrale Deva fiind sub un risc major de nefuncţionare.

Înţelegem că este o problemă socială menţinerea în activitate a mineritului din zona de extracţie a huilei, dar pe de altă parte subliniem faptul că energia electrică mai scumpă la termocentrala Mintia va trebui să fie plătită de consumatorii din România, cu riscul creşterii preţurilor”, precizează Ariton.

Ultimul JAF la Petromin

Autor
Darius Martinescu
-

Timp de 20 de ani, Petromin a fost spoliată de rechinii din Ministerul Transporturilor, patronii unor SRL- uri din shippingul românesc şi de companiile străine. Acum, ultimei companii de navigaţie maritimă de stat i s-a mai pregătit un “tun”. Falimentară şi înglodată într-un munte de datorii, Petromin mai poate fi stoarsă de câteva milioane de euro prin ţepuirea acţionarilor minoritari  cu ajutorul tertipurilor legislative.Pentru că s-au opus planului de falimentare a companiei pregătit de AVAS , directorii Petromin au fost la un pas să fie arestaţi

Compania Naţională Maritimă (CNM) Petromin  este pe cale să îşi încheie apoteotic cele două decenii de funcţionare. AVAS, acţionarul majoritar al societăţii constănţene şi, în acelaşi timp, instituţia de stat care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii în cazul administrării speciale impusă companiei, a dat lovitura de graţie Petromin.

De ce vrea AVAS să îngroape Petromin?

Pentru majoritatea specialiştilor din shipping, Petromin este o companie condamnată, care nu va mai putea reveni niciodată ceea ce a fost. Scoasă de nenumărate ori la vânzare de către AVAS, Petromin a fost executată silit în zadar de către fiscul constănţean, care a redus la jumătate preţul activelor sechestrate fără însă ca vreun client să de prezinte la zecile de lictatii. De aceea, compania este considerată o problemă pentru statul român. Soluţia pentru rezolvarea problemei a fost un SRL specializat în lichidări la minut. Încapacitatea de plată cu care se confruntă de mai mult timp compania a fost confirmată oficial. Petromin a fost delistata de la bursă, iar pe 23 martie 2011 a intrat în insolvenţă. De lichidarea unei companii de renume nu se putea ocupa oricine, aşa că pentru această operaţiune a fost desemnată Societatea Civilă Profesională de Insolvenţă cu Răspundere Limitată (SPRL) Dăscălescu & Co, nume binecunoscut de altfel în acest domeniu la malul mării, pentru că aceeaşi societate s-a ocupat şi de falimentul companiei- soră a Petromin, Romline. La sfârşitul luni aprilie 2011, procesul de reorganizare a Petromin s-a transformat într- un veritabil circ. De o parte, stau conducerea Petromin, cei 50 de salariaţi care au mai rămas şi restul acţionarilor minoritari, iar de celalaltă parte firma de insolvenţă, AVAS şi împuternicita acesteia pe funcţia de administrator special, Irina Ionela Grigorescu.

Epavă de un milion de dolari

Conflictul dintre părţi a izbucnit atunci când directorul companiei, Florentin Chiforeanu, a prezentat în AGA un plan de reorganizare a companiei, e drept destul de îndrăzneţ, însă cu şanse de reuşită. În acel moment au început şicanele. AVAS şi-a arătat intenţia de a valorifica la fier vechi epava vrachierului „Ileana”, aflată în portul Constanţa Sud şi care nu a mai navigat de 15 ani. Miile de tone de fier vechi rezultate din tăierea navei ar putea aduce Petromin peste 1 milion de dolari, dar managerul AVAS intenţionează să cumpere cu aceşti bani mai multe ambarcaţiuni fluviale în vederea relansării activităţilor pe apă. Pe de altă parte,  prima măsură aplicată de administratorul special Grigorescu a fost aceea de a concedia personalul navigant al companiei.

Un scaun cald pentru fratele vicepreşedintelui AVAS

Complexul de vile de vacanţă din staţiunea Saturn, aparţinând Petromin, sechestrat de Fisc, pe care Florentin Chiforeanu vroia să- l închidă definitiv pentru că funcţionează pe pierdere, a intrat în atenţia Irinei Grigorescu. Deşi complexul produce doar pierderi, administratorul special vrea să mai angajeze personal şi să- l redeschidă. În luarea acestei decizii a cântărit greu şi faptul că directorul complexului turistic este Marian Florea, fratele lui Daniel Florea, vicepreşedintele AVAS.

Toate aceste măsuri controversate l-au făcut pe Andrei Horia Bud, directorul departamentului Nave Petromin, să depună o plângere penală împotriva Ionelei Irina Grigorescu.  „Planul de reorganizare al CNM Petromin SA nu a fost supus aprobării Comitetului Creditorilor şi Adunării Generale a Creditorilor, aşa cum cere expres Legea 85/2006. Ionela Irina Grigorescu se face vinovată de abuz în serviciu, deoarece prin emiterea unei noi organigrame se substituie ilegal Adunării Generale a Acţionarilor” se arată în plângere. La rândul său, Adrian Mihalcioiu, reprezentant al Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) – filiala România şi lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor, susţine că „Intentia conducerii AVAS este clară:  lichidarea totală a Petromin, fără a se manifesta nici un fel de intenţie de reorganizare sau  reabilitare a companiei”.

“Tabloul creditorilor”

În ciuda contestaţiei în instanţă a calităţilor administratorilor judiciar şi special al CNM Petromin, pe 6 mai 2011, Dăscălescu SPRL a afişat la Tribunalul Constanţa – Secţia Comercială „Tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei SC Petromin SA- în insolvenţă”. Alături de principalului creditor, Direcţia Generală de Finanţe Publice Constanţa, care s- a înscris cu o creanţă de peste 26, 6 milioane de lei, figurează şi fostul partener de afaceri al Petromin, compania austriacă Voestalpine, care a sechestrat la Istambul vreachierul „Carmen Silva”). Austriecii au de recuperat de la Petromin peste 27, 7 milioane de lei. Potrivit directorului Florentin Chiforeanu, modul în care Petromin a ajuns să aibă datorii la Voestalpine este de domeniul penalului. „Scrisoarea de garanţie a fost semnată în august 2008 de către fostul director al Petromin Mihai Andrei pentru un împrumut de 11,8 milioane de dolari de la Voestalpine, însă Andrei nu mai era directorul companiei din luna mai a aceluiaşi an” susţine Florentin Chiforeanu. Documentul a fost ţinut departe de ochii noii conduceri, iar Chiforeanu reclamă faptul că administratorul judiciar ar fi trebui întâi să verifice condiţiile în care s-a semnat acest act şi abia apoi să accepte creanţa. Cazul este cu atât mai controversat cu cât nava „Carmen Silva” a fost reţinută la Istanbul pe 12 februarie 2011, în timp ce străbătea Bosforul, la cereea grupului austriac Voestalpine, pentru recuperarea datoriei. Voestalpine este cea care a finanţat lucrările de reparaţii ale navei, în valoare de 13 milioane de dolari, în condiţiile în care nava nu valora mai mult de 8- 9 milioane de dolari.

Arhiva „Flota” merge la gunoi

Dosar „Flota”, în care a fost implicat şi actualul preşedinte al României Traian Băsescu, va fi îngropat definitiv odată cu “decesul” Petromin. Cea mai păguboasă asociere a Petromin cu o companie străină a fost afacerea “Petroklav”, care a provocat prejudicii imense statului român. Asocierea dintre Petromin şi Klaveness Norvegia  a început în iulie 1991 şi a implicat în total 16 nave româneşti, care urmau să fie modernizate printr-un credit bancar internaţional. De aceea, în Liberia au fost înfiinţate Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., în care Petromin avea deţinea 100% din acţiuni. Cele 16 nave au fost transformate în tot atâtea societăţi comerciale de tip offshore, iar transferul navelor din patrimoniul Petromin către aceste companii s-a făcut la preţul de un dolar. Ce a urmat este binecunoscut opiniei publice. Petromin a pierdut toate navele, unele executate de banca creditoare, altele pur şi simplu vândute de către statul român pentru a acoperi găurile acestei afaceri păguboase. Dosarul „Flota” a fost închis cu scandal în 2007, cu toate că expertiza PNA indica un prejudiciu de 275 milioane de dolari.

Flota de stat, doar o amintire

Petromin a fost cea mai mare companie de stat, înfiinţată prin reorganizarea întreprinderii Navrom. Dintr-o flotă ce număra, după Revoluţie, 12 tancuri petroliere şi 70 de mineraliere, Petromin mai deţine în prezent doar epava vrachierului din portul Constanţa Sud  şi un împingător fluvial. Petromin are un capital social de 56, 21 milioane de lei iar datoriile, conform tabloului provizoriu al creditorilor, sunt cu mult peste această valoare. AVAS deţine peste 70% din acţiunile companiei , SIF Transilvania are 23,8% din acţiuni iar restul revine micilor acţionari. AVAS a încercat în repetate rânduri să privatizeze compania, însă datoriile imense au tăiat pofta oricărui investitor de a se angaja într-o asemenea afacere.

Acţiune in forţă

La sfârşitul lunii mai s-a consumat un nou episod în scandalul Petromin. În ultima zi a lunii mai procurorii însoţiţi de mascaţi au descins la sediul din port al socieţăţii şi au sigilat toate dosarele şi birourile din cadrul Companiei Naţionale Maritime Petromin. De asemenea, oamenii legii au sigilat şi autoturismele societăţii. Procurorii au precizat că acţiunea a survenit ca urmare a unei sesizări a administratorului special. Cei doi directori ai companiei au fost aduşi în faţa procurorilor, unde au fost audiaţi timp de mai multe ore. În cele din urmă Florentin Chiforeanu şi Horia Bud au fost eliberaţi, dar au primit interdicţie de a părăsi localitatea Constanţa, timp de 30 de zile. Cei doi directori ai companiei Petromin sunt cercetaţi în prezent de procurori pentru bancrută frauduloasă şi refuzul de a pune la dispoziţie documentele firmei. Nu se ştie cum se va termina această cercetare, cert este însă că cei doi nu au mai scos o vorbuliţă în faţa presei şi fix la expirarea celor 30 de zile de mandat, respectiv sfîrşitul lui iunie, toată afacerea AVAS va fi (fost) aranjată

Deputatul PDL Mihai Boldea, cercetat penal în cazul escrocheriei de 1.000.000 de euro

Autor
Dănilă Chirovici
-

Boldea s-a ales cu un nou dosar penal pentru cazul prezentat în articolul „Escrocherie de 1.000.000 de euro cu girul magistraţilor gălăţeni”, publicat în nr 16 al „Jurnalului de Investigaţii”. Ca urmare a articolului publicat de noi, procurorul Marius Iacob, şeful Secţiei Penale a Parchetului General, a deschis cercetările penale în acest caz, solicitând Tribunalului Galaţi copii ale dosarului în care firma Arcada Company SA fusese obligată să plătească 1.000.000 de euro lui Bogdan Boza, în baza unui contract de management pe care expertiza criminalistică l-a dovedit ca fiind un fals.

În dosarul 553/P/2011, procurorii Parchetului General au declanşat cercetările penale în ceea ce îi priveşte pe „Mihai Boldea şi alţii”. Altfel spus, avem de a face cu un lot de infractori, în fruntea cărora se află deputatul PDL. De altfel, am intrat în posesia unor noi probe, care dovedesc implicarea nemijlocită a lui Mihai Boldea în acest dosar.

Lotul Boldea

Reamintim că în acest caz e vorba de o escrocherie a cărei miză era suma de 1.000.000 de euro, pe care firma Arcada Company SA Galaţi ar fi trebuit să o plătească lui Bogdan Alexandru Boza, în baza unui fals contract de management. Boza devenise celebru în calitate de contracandidat al Elenei Băsescu, zisă Eba, la funcţia de secretar general al Organizaţiei de Tineret a PDL. După ce a fost eliminat din cursă de Răzvan Murgeanu, Boza a devenit un fel de idol al răzvrăziţilor din PDL. Cu siguranţă că la Organizaţia de Tineret a PDL s-au cunoscut cele două tinere speranţe ale politicii dâmboviţene, Bogdan Boza şi Mihai Boldea. S-au şi împrietenit, probabil, pentru că deşi avea domiciliul în Bucureşti şi o afacere la Suceava, Boza s-a stabilit o vreme la Galaţi, unde a reintrat în politică, înscriindu-se în PNL. În vara anului trecut, s-a produs atacul la conturile firmei Arcada Company. La vedere este Bogdan Boza, care pretinde ca Arcada să îi  plătească 1.000.000 de euro, în baza unui „Contract pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor”.

Un contract dubios

Contractul respectiv ar fi fost încheiat pe 01.11.2009, într-o duminică şi într-o perioadă în care administratorul Arcada, Spiru Mantu lipsea din Galaţi, fiind în altă zonă a ţării unde supraveghea finalizarea unor lucrări. Era un contract cu prevederi stranii. În primul rând, Boza, un oarecare de pe stradă, care nu avea în spate nici măcar un SRL care să presteze consultanţă economică, fiscală sau juridică, prelua managementul uneia din cele mai importante firme de construcţii în infrastructură feroviară şi transporturi. În al doilea rând, deşi contractul era valabil timp de 6 luni, 01.11.2009 – 31.05.2010, conform clauzelor Boza ar fi trebuit să primeacă toţi banii, adică 1.000.000 de euro, până pe 21.12.2009! Administratorul Arcada, Spiru Mantu a refuzat să ia în serios o astfel de „manoperă”, s-a ajuns în instanţă şi surprinzător, prin mai multe încălcări ale procedurii juridice, comise de judecătoarea Rodica Arhip de la Tribunalul Galaţi, firma a fost obligată la plata a 1.000.000 de euro către Boza. În acest caz mai este implicată Alina Arabella Marinca, psiholog la MAI şi cercetată penal de DNA în scandalul angajărilor de la ISU Buzău, care nu e expert autorizat de Ministeul Justiţiei, dar a produs o “Expertiza grafică şi analiza grafologică”, introdusă la dosar pe furiş, probabil cu complicitatea judecătoarei Arhip, care în baza acelei probe a şi obligat Arcada să plătească 1.000.000 de euro lui Boza. Asta în condiţiile în care cei de la Arcada dovedesc cu o expertiză criminalistică că semnătura lui Spiru Mantu a fost falsificată şi contractul este un fals, care are doar valoare penală. Aparent, în dosar, avocata lui Bogdan Boza era Mihaela Bolboceanu, colaboratoare foarte apropiată a lui Boldea. Noile probe descoperite de noi demonstrează că Bolboceanu era avocat de faţadă şi că avocatul lui Boza era chiar Mihai Boldea.

„Boldea şi alţii”, cercetaţi de Parchetul General

Zilele trecute, la Tribunalul Galaţi a fost primită adresa prin care procurorul şef al Secţiei Penale a Parchetului General, Marius Iacob, a solicitat copia dosarului 6067/121/2010, în care Arcada Company SA fusese obligată la plata milionului de euro către Bogdan Boza, dar şi a dosarului 13.223/121/2011, în care Arcada a deschis acţiune în anulare împotriva sentinţei Tribunalului. „În interesul soluţionării cauzei penale 553/P/2011, privind pe Mihai Boldea şi alţii, vă rugăm să ne trimiteţi în copii certificate înscrisurile din dosarele comerciale nr 6967/121/2010 şi nr 13.223/121/2010”, se spune în adresa semnată de procurorul Marius Iacob.

Deputatul PDL, avocatul lui Boza

Deşi aparent nu avea nici o treabă cu judecarea dosarului 6967, avocatul lui Boza fiind Mihaela Bolboceanu, implicarea lui Boldea în acest caz e dovedită prin mai multe înscrisuri aflate la dosar. În primul rând, prin faptul că pe data de 12.10.2010 a achitat taxa de timbru judiciar în numele lui Bogdan Boza. De ce a făcut-o? L-am întrebat în urmă cu trei săptămâni, dar nici până astăzi nu am primit răspunsul său. Am fi putut admite că i-a făcut un serviciu colaboratoarei sale, Mihaela Bolboceanu, dar după pronunţarea sentinţei 3735/25.11.2010 din acest dosar s-a întâmplat un fapt surprinzător care distruge o astfel de ipoteză. La dosar a fost depusă împuternicirea avocaţială nr 02/11.01.2011, încheiată între Bogdan Boza şi Boldea, prin care Boza îl deleagă pe avocatul său, Mihai Boldea, să obţină sentinţa. La dosar a fost depusă şi cererea adresată de Boldea preşedintelui Tribunalului Galaţi: „Subsemnatul av Mihai Boldea, în calitate de reprezentant al reclamantului Boza Bogdan, respectuos vă solicit eliberarea (comunicarea) sentinţei pronunţate în cauză de Tribunalul Galaţi”. Semnat avocat Mihai Boldea. Aşadar, Boldea e avocatul lui Bogdan Boza. Dar implicarea sa în acest caz nu se rezumă la simpla calitate de avocat, care cere eliberarea unei hârtii. Boldea a lucrat pentru Arcada Company şi cunoştea foarte bine firma din interior. A fost spus acest lucru chiar de c[tre administratorul Arcada, Spiru Mantu: „Avocatul Mihai Boldea a fost unul din oamenii cu care noi am avut contract de asistenţă juridică din 2006 până în 2008. În perioada aceea, el, ca jurist al nostru, a avut acces la ştampilă şi la documentele firmei”.

Încă o semnătură falsă

Întregul caz a fost construit pe falsificarea semnăturii lui Spiru Mantu pe contractul de management, un fals în baza căruia Boza pretindea 1.000.000 de euro. Ne permitem să spunem cu siguranţă că semnătura lui Mantu a fost falsificată pentru că dovedeşte asta expertiza extrajudiciară efectuată de expertul criminalist Gh Nicola, autorizat de Ministerul Justiţiei. Dar în acest dosar există şi o a doua semnătură, care ar putea fi falsificată. E vorba de semnătura lui Bogdan Boza de pe împuternicirea avocaţială nr 02/11.01.2011, prin care îl mandata pe Mihai Boldea, să obţină eliberarea sentinţei şi care nu seamănă chiar deloc cu semnătura lui Boza de pe contractul de management. Sunt semnături diferite! În aceste condiţii ne punem o întrebare pe care doar cercetările procurilor de la Parchetul General o vor putea clarifica: care din semnăturile lui Boza ar putea fi cea falsă, aceea de pe falsul contract de management sau cea de pe împuternicirea avocaţială?

Boldea, cercetat şi de ANI pentru încălcarea Legii Anticorupţie

Deputatul PDL ar trebui să fie luat la întrebări şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru că prin implicarea sa în acest dosar, ca avocat, ar fi putut s[ încalce prevederile Legii nr.161/19.04.2003, celebrul pachet de legi anticorupţie, care impune măsuri de asigurare a transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Prin depunerea împuternicirii ce dovedeşte că este avocatul lui Boza, plata timbrului judiciar şi depunerea cererii de eliberare a sentinţei, deputatul PDL e posibil s[ fi încălcat prevederile art 821, care la aliniatul (1) impune că „deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat nu poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţă juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe”. Aliniatul (2) enumeră şi lista infracţiunilor în care nu poate pleda un avocat care este şi parlamentar, de la corupţie şi trafic de droguri, la spălarea de bani. Devenind avocatul lui Boza, in acest caz, deputatul PDL ar fi putut intrat în incompatibilitate pe care ANI trebuie sa o investigheze.

Oprescu a inaugurat cel mai scump pod din lume

Autor
Dănilă Chirovici
-

Cel mai lat pod din Europa, după calculele Primăriei Bucureștilor. Recordul este discutabil, însă cu siguranță Pasajul Basarab este una dintre cele mai scumpe lucrări de acest fel din întreaga lume.

Fără niciun dubiu, bucureștenii aveau nevoie de închiderea inelului central de circulație printr-un pasaj care să supratraverseze liniile de cale ferată din zona Gării Basarab. Au demonstrat-o studii întocmite de experți internaționali în probleme de trafic și, acum, după ianugurarea mult așteptată, se dovedește că Pasajul Basarab este o investiție utilă.

Totuși, nu putem să trecem cu vederea durata mult prea mare de execuție și, mai ales, costurile exorbitante, de 250 milioane de euro pentru o construcție de numai 1.900 de metri. Adică 131,5 milioane de euro pe kilometru. Cu bani mai puțini și într-un timp mult mai scurt au fost construite în lume viaducte impresionante, demne de Cartea Recordurilor.

La chinezi era mai ieftin

O asemenea construcție monumentală este Podul Hangzhou Bay din China, care leagă, pe deasupra mării, orașele Jiaxing și Ningho din provincia Zheijiang. Este vorba de cel mai lung pod transoceanic din lume, străbătând o distanță de 35,673 km, iar lucrările de construcție au durat numai patru ani de zile (și nu cinci, ca în cazul Pasajului Basarab).

Toată această provocare inginerească a costat numai 1,4 miliarde de dolari, adică un cost mediu de 49,245 milioane de dolari pe kilometru. Municipalitatea bucureșteană, în frunte cu primarul Sorin Oprescu, a încercat să justifice costurile aberante ale Pasajului Basarab prin faptul că acestea includ și chltuielile pentru stația de tramvai amenajată pe pod.

Ei bine, și chinezii au avut cheltuieli suplimentare atunci când au construit podul Hangzhou Bay. La mijlocul podului se află un centru de servicii de 10.000 mp, numit Land Between the Sea and the Sky, care include un hotel, un restaurant, o sală de conferințe și o benzinărie.

Mai ieftin decât Pasajul Basarab a fost și un alt pod din China, Donghai Bridge din Shanghai. Cu o lungime de 32,5 km, podul leagă orașul Shanghai de portul Yangshang, iar construcția lui a durat numai doi ani și jumătate, fiind inaugurat în 2005.

Costurile de construcție au fost decente și în acest caz – 10 miliarde de yuani, adică 1,2 miliarde de dolari. Făcând media, rezultă un cost de 36,9 milioane de dolari pe kilometru.

Nici europenii nu fac risipă

Apărătorii municipalității bucureștene ar putea spune că ne referim numai la poduri din Asia, din China mai exact, unde costurile sunt mult mai reduse. Greșit. Și în Europa se poate mai ieftin.

Podul Erasmusbrug din Rotterdam are o lungime de numai 802 m. Ceea ce este însă spectaculos la el constă în faptul că este dotat cu o basculă de 89 de metri care se ridică atuncă când este nevoie ca pe sub el să treacă un vapor de dimensiuni mari. Podul, inaugurat în 1996 și supranumit “Lebăda” din cauza formei sale specifice, a costat numai 165 milioane de guldeni (110 milioane de dolari la cursul de la vremea respectivă). Rezultă deci un cost mediu de 137 milioane de dolari pe kilometru.

Tot în țările nordice (Danemarca) găsim o lucrare inginerească mult mai complexă, al cărei cost nu a fost deloc exagerat. Este borba de Storebæltsforbindelsen (Marea Centură), care unește insulele daneze Zealand și Funen. Lucrarea constă într-un pod suspendat și un tunel feroviar între Zealand și insula Sprogø, cărora li se adaugă un pod între Sprogø și Funen.

Podurile au 6,79 km, respectiv 6,611 km, iar tunelul are o lungime de 8,024 km. Ținând cont de costul lucrării, finalizate în 1997 (tunelul feroviar) și 1998 (podurile rutiere), de 21,4 miliarde coroane daneze, adică aproximativ patru miliarde de dolari, rezultă o medie de 186 milioane de dolari pe kilometru.

Un preț unitar mai mare (160 milioane de euro pe kilometru) decât cel al Pasajului Basarab îl are Viaductul Millau din Franța. Însă aici este vroba de o provocare tehnică deosebită. Podul are o lungime de 2,46 km și este cel mai înalt din lume – 343 de metri. Construit în perioada 2001-2004 (mult mai repede decât “minunea” care supratraversează liniile de cale ferată din București), viaductul a costat 394 milioane de euro. Podul francez, parte a autostrăzii A75-A71 Paris – Montpellier, este tot hobanat, ca Pasajul Basarab, însă se suține pe șapte piloni, și nu pe unul singur, a[a c[ nu suport[ compara]ia.

O istorie zbuciumată

Necesitatea fluidizării traficului în zona de nord a Capitalei, prin închiderea inelului central, a fost pusă pe tapet încă din perioada interbelică. O supratraversare a pachetului de șine de cale ferată din zona Gării de Nord se afla pe planșetele arhitecţilor bucureşteni încă din anii ’30. Cu toate acestea, în anii ’70 străpungerea s-a făcut ceva mai departe, pe inelul median, prin construcția Pasajului Grant.

În consecință, problema principală de trafic de pe inelul central nu a fost rezolvată. Apoi, în 1998, municipalitatea bucureşteană a primit un raport al Agenţiei Japoneze pentru Dezvoltare (JICA), referitor la problemele de transport din Capitală. Japonezii îi sugerau Primăriei Municipiului București să găsească o soluţie de traversare a zonei Basarab, fiind luată în calcul construirea unui pasaj suprateran între zonele Titulescu şi Plevnei.

Ideea a început să prindă contur în timpul mandatului lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. În 2001, bucureștenii erau anunțați de primar că lucrările la pasajul care ura să facă legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu – Şoseaua Orhideelor – Podul Grozăveşti – Bd Vasile Milea vor începe chiar la finele acelui an, urmând să fie finalizate pe 15 noiembrie 2004.  La vremea respectivă, suma avansată pentru construcție era de 67,8 milioane de euro.

Lucrările nu au început însă la data anunțată, proiectul fiind complet blocat până în 2004, din cauza disputei dintre Băsescu şi grupul consilierilor PSD din cadrul Consiliului General al Municipiului București.

Aceştia din urmă susţineau că proiectul nu va duce la descongestionarea traficului și că, în plus, este supraevaluat. În luptă a intrat și artileria grea a PSD, partid aflat atunci la guvernare. Premierul de la acea vreme, Adrian Năstase, a anunțat în 2003 Banca Europeană de Investiții că renunță la un credit de 700 milioane de euro pentru dezvoltarea Bucureștilor. Din această sumă, 38 de milioane ar fi fost destinați proiectului Pasajului Basarab.

Miron Mitrea voia să mute gara

Tot în acel an, au apărut protestele locuitorilor din zonă, alimentate de oamenii PSD. Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, a speculat rapid ideea, venind cu o inițiativă care a lăsat toată lumea cu gura căscată: decât să construim pasajul, mai bine mutăm Gara de Nord… În campania electorală pentru Primăria Capitalei, Mircea Geoană a preluat această idee năstrușnică. Mai ales că el l-a însoțit pe Mitrea în toate acțiunile cu presa ale ministrului Transporturilor.

Și totuși, în toamna anului 2004 proiectul a fost deblocat, grație apariției unui trădător în tabăra consilierilor PSD, pe numele lui Stelică Barna. Pe 25 septembrie 2004, proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului General. Ulterior, pentru trădarea sa, Barna a fost recompensat cu diferite funcții de conducere de către PD: director general al Societății Feroviare de Turism (dat afară de ministrul Radu Berceanu după ce a declarat în presă că vrea să scoată la mezat majoritatea activelor societății), manager la compania bucureșteană Aversa (demis de AVAS, pentru management defectuos) și, în prezent, comisar șef al Gărzii Financiare București.

O licitație controversată

După trădare, a fost anunțat și noul termen de finalizare a lucrărilor: 1 ianuarie 2007. În 2005, când fotoliul de primar general fusese deja preluat de Adriean Videanu, proiectul pasajului a fost modificat, trecându-se de la o lungime de 1.124 m la una de 1.900 m.

În același an, CGMB a plătit firmei Proiect București suma de aproape 1,1 milioane de euro pentru refacerea proiectului inițial. La elaborarea caietului de sarcini au apărut și surprizele, fiind stipulat faptul că firmele participante pot depune și oferte cu variante alternative. Nicăieri nu se preciza însă că aceste variante trebuie să fie mai ieftine decât cea de bază, pentru care i se plătiseră sume importante de bani proiectantului bucureștean.

Comisia de licitație a fost aceea de a alege o variantă alternativă propusă de consorțiul Astaldi S.p.A. (Italia) – FCC Construccion SA (Spania), cu mult mai scumpă decât alte oferte. La acea vreme, varianta propusă de consorțiul declarat câștigător costa 396 milioane de lei.

Pe lista de oferte se aflau altele mult mai atractive din punct de vedere financiar. De exemplu, compania elenă Mochlos propunea o variantă de baza la costul total de 363 milioane de lei. Varianta alternativă a grecilor era și mai ieftina, de aproape 346 milioane de lei. Oferte mai ieftine decat cea a italienilor de la Astaldi mai depusesera si alte consorții, cum ar fi JV Pizzarotti & CS – Tirrena Scavi S.p.A sau grecii de la Aktor SA.

Un mai târziu, estimarea de costuri ajungea deja la 222,4 milioane de euro, fără ca între timp să mai fi fost operată vreo modificare în proiect. La final, nota de plată a ajuns la apropate 250 milioane de euro, dintre care exproprierile au reprezentat numai 27 milioane.

Pasajul a “încurcat” și metroul

Disputele politice din cadrul Consiliului General din anii 2001-2004 au dat peste cap și planurile Metrorex. Societatea de exploatare a metroului bucureștean a fost nevoită să refacă în mai multe rânduri proiectul de construcție a tunelului pietonal de sub liniile de cale ferată, care leagă stația de metrou Basarab de gara omonimă. În final a fost aleasă varianta care permitea construcția ulterioară a pasajului suprateran.

Printre oponenții proiectului Pasajului Basarab din vremea razboiului de gherilă dintre consilierii PSD și primarul general Traian Băsescu s-a aflat și cel care acum se laudă că a finalizat lucrarea.

În 2002, senatorul Sorin Oprescu, actualmente primar general, a votat în Parlament pentru blocarea construcţiei Pasajului Basarab. Atunci, majoritatea PSD a decis reducerea creditului de la BEI de la 110 milioane de euro la numai 40 milioane de euro, a ținut să-i reamintească Gheorghe Udriște, directorul general al Metrorex, la vremea respectivă director responsabil cu infrastructura de transport în cadrul Primăriei Bucureștilor.

Inaugurat fără aviz

Punerea în funcțiune a Pasajului Basarab este ilegală, susține conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții, deoarece nu s-a făcut recepţia finală. Oficialii ISC susţin că Primăria Capitalei nu le-a comunicat încheierea lucrărilor la pasaj, iar recepţia investiţiei este condiţionată de un raport de evaluare tehnică solicitat de ISC proiectantului structurii de rezistenţă. Primarul Oprescu a replicat în stilul său caracteristic: „S-ar putea să mă supere rău de tot. Să mă lase, să pună mâna pe carte, să cunoască legea. Le spun că sunt primarul bestial care face totul legal”.

Pod                                                                  Țara                                milioane dolari/km

Hangzhou Bay                                                China                                       49,245

Donghai Bridge Shanghai                               China                                       36,9

Erasmusbrug Rotterdam                                 Olanda                                      137

Storebæltsforbindelsen                                   Danermarca                             186

Pasajul Basarab                                               România                                  186,45

Muzeul Aurului, închis în Trezoreria Brad

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

În timp ce situaţia juridică a Muzeului Aurului din Brad pare să se fi aşezat după un scandal ce a durat mai bine de doi ani, peste 1.300 de exponate din aur pur încă nu pot fi vizitate de către turişti, acestea fiind încuiate în sertarele prăfuite ale Trezoreriei din Brad.

Reprezentanţii Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST Deva (actualul proprietar al imobilului – n.r.) susţin că soarta muzeului – unic în România – depinde de juriştii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care vor hotărî când vor debloca finanţarea pentru continuarea lucrărilor de reabilitare.

Continuarea lucrărilor, la mâna ministerului

Sumele necesare pentru executarea lucrărilor de reabilitare se învârt în jurul a patru milioane de lei, iar în această perioadă conducerea MINVEST şi juriştii ministerului de resort caută o posibilitate rapidă şi legală de a debloca finanţarea.

“Cei de la Primăria Brad şi-au retras plângerile în urmă cu aproximativ o lună, deoarece i-am somat să se hotărască mai repede ce fac, întrucât noi nu putem să ţinem banii de reabilitare blocaţi. Le-am atras atenţia că, dacă nu vor încheierea lucrărilor, fondurile vor fi redirecţionate în altă parte. La ora aceasta, juriştii ministerului analizează situaţia şi probabil că vor debloca finanţarea pentru ca lucrările să poată fi continuate. Muzeul nu poate fi vândut, iar ministerul va fi cel care va decide dacă, după finalizarea lucrărilor, îl va da spre administrare autorităţilor locale. Când se va redeschide nu ştiu, nu pot spune cu exactitate, deoarece nu depinde de noi”, a declarat, pentru Ziarul de Investigaţii, Ladislau Farcaş, directorul MINVEST.

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local Brad a dat în judecată Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST Deva, care obţinuse în urma unei noi licitaţii dreptul de proprietate asupra clădirii.

Consiliul Local a cerut să se respecte dreptul de preemţiune prin două plângeri, cu toate că MINVEST promisese printr-o adresă că, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, le va preda muzeul spre administrare.

Exponatele – neevaluate şi neincluse în patrimoniul naţional

Florin Cazacu, primarul Bradului, se declară optimist în această perioadă, fiind de părere că în vara acesta există posibilitatea ca Muzeul Aurului din Brad să îşi redeschidă porţile, însă totul depinde de perioada în care vor fi deblocate sumele de bani necesare pentru reabilitarea imobilului.

“În cazul în care se vor debloca fondurile într-un timp scurt, există posibilitatea ca lucrările să fie finalizate vara aceasta şi colecţia să fie expusă în clădirea muzeului. Colecţia se află acum în tezaurul Trezoreriei Brad, conservată, şi din păcate nu poate fi văzută, chiar dacă şi vara trecută au venit mii de turişti cu intenţia de a vizita Muzeul Aurului şi nu au putut s-o facă”, a precizat primarul Bradului.

Totuşi, până la momentul redeschiderii muzeului, preţioasa colecţie – unică în Europa – nu a avut parte nici măcar de evaluarea exponatelor şi includerea vreunei părţi în patrimoniul naţional.

Florin Cazacu explică faptul că evaluarea va putea fi făcută numai după ce vor reveni la muzeu, deoarece majoritatea pieselor sunt foarte fragile.“Piesele nu au fost evaluate şi nu au fost incluse în patrimoniul naţional, întrucât mare parte din ele sunt foarte fragile şi sensibile la transport. Evaluarea pieselor se va face după finalizarea lucrărilor, când acestea vor fi puse din nou la locul lor, în muzeu. Aşteptăm şi noi cu nerăbdare ca toate problemele să fie rezolvate şi să-l putem redeschide”,  mai spune Cazacu.

Şopârla de aur, de negăsit

Totuşi, surse din interiorul Trezoreriei Brad spun că unele piese au dispărut fără urmă. “Unele piese nu se mai regăsesc, ca de exemplu o şopârlă de aur. Nu ştie nimeni cine a luat-o şi cine ar fi avut acces în seif, dar sunt şi foşti paznici ai muzeului care ne-au spus că într-adevăr acea piesă lipseşte. De altfel este şi greu să ţii evidenţa la peste 1.300 de exponate. Probabil că acestea au fost vândute pe piaţa neagră şi nu mare mi-ar fi mirarea să izbucnească un scandal la fel cu cel legat de brăţările dacice”, spun aceste surse.

Florin Cazacu susţine însă că este imposibil ca piese din colecţia unică în Europa să dispară, din moment ce sunt trecute pe fişe de inventar şi nimeni nu a intrat în seif de la momentul depozitării lor acolo.

“Acel cineva care v-a spus că dispar piesele, a făcut această afirmaţie în necunoştinţă de cauză, deoarece acele piese sunt în cutii sigilate şi trecute pe inventar, cu multe semnături. Eu am fost acolo personal când au fost introduce în seif şi nu cred că a mai fost deschis de atunci”, a menţionat primarul Bradului.

Petiţie pentru salvarea muzeului

Tot în această perioadă, pe internet şi în localitate circulă o petiţie în care sute de români din ţară şi din străinătate cer ca muzeul să revină în administrarea Primăriei Brad. Petiţia a fost înaintată şi în forma unui memoriu Preşedenţiei, Guvernului României, Ministerului Economiei şi Ministerului Culturii şi Cultelor.Petiţia lansată de primărie se numeşte “Salvaţi Muzeul Aurului Brad” şi are până acum peste 6.000 de semnături.

“Au trecut peste 100 de ani (anul 1896) de când geologii şi inginerii mineri care lucrau la exploatările din zonă au avut ideea adunării, într-o colecţie, a celor mai frumoase exponate de minerale şi de aur native din zăcământul Barza. Acestea au fost aduse, mai apoi, cu grijă la suprafaţă de minerii brădeni şi expuse pentru ca şi ochii concetăţenilor lor să se poată bucura de minunile făurite de Dumnezeu în adâncuri.

Putem afirma, pe drept cuvânt, că fiecare exponat de aur nativ expus în Muzeul Aurului, înainte de a fi dăruit luminii şi lumii, a fost “botezat” cu sudoarea minerilor din Brad şi a celor din toţi munţii Apuseni. (…)

Ce a mai rămas, totuşi, în urma exploatărilor miniere aurifere, a fost spiritual solidarităţii minereşti, câteva clădiri în ruină şi minunata, unica, nepreţuita colecţie a Muzeului Aurului”, se precizează în petiţia pentru salvarea muzeului.Tot acolo se mai solicită ca Muzeul Aurului să rămână proprietate a statului roman şi să fie inclus în circuitul turistic.

 “Facem apel, pe această cale, la toate instituţiile abilitate ale statului, în a lămuri situaţia juridică a acestei clădiri şi ne exprimăm, fără echivoc, aşa cum am făcut-o întotdeauna, dorinţa ca Muzeul Aurului să rămână proprietate a statului roman în administrarea Consiliului local al municipiului Brad, în scopul introducerii acestuia într-un circuit turistic care să rescrie povestea aurului din Munţii Apuseni, relansând astfel zona din punct de vedere turistic.Considerăm că acest muzeu nu poate să aparţină altcuiva decât comunităţii brădene, pentru că aurul acestor munţi numai aici, la Brad, străluceşte într-un mod aparte”, mai scrie în petiţie.

Muzeului Aurului românesc, înfiinţat de un neamţ

În anul 1896 s-a înfiinţat Muzeul Aurului din Brad, datorită unui geolog neamţ care a strâns câteva piese găsite în minele din zonă. De atunci până în present, muzeul a adunat cea mai mare colecţie de piese din aur native din Europa, formele cele mai spectaculoase fiind steagul dacilor, şopârlele din aur şi un cristal pentagonal, unic în lume.

Colecţia are peste 1.300 de exponate din aur, care au fost descoperite în minele din ţară şi din toată lumea. De altfel, unul dintre elementele care arată unicitatea muzeului este că nici unul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meşter aurar ori bijutier.

800 de exponate, care provin din mai multe ţări, au fost organizate pe mai multe criterii ştiinţifice, cum ar fi noţiuni generale despre minerale, geneza acestora, proprietăţi fizice după care pot fi determinate, compoziţia chimică, câteva dintre minerale fiind identificate pentru prima dată în România (nagyagit, silvanit, telur, pseudobrookit).

Dintre eşantioanele deosebite se remarcă octaedri de fluorit de culoare verde deschis de la Cavnic, diamante din Africa de Sud, cristale cubice de pirit cu muchia de 10 cm, dar atracţia principală rămân eşantioanele de aur native de forme şi dimensiuni diferite.

Matrapazlâc imobiliar anulat

Muzeul şi-a închis porţile în urmă 2008, când, în urma demersurilor realizate de conducerea MINVEST, a fost inclus într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare.

Însă, la câteva luni de la demararea proiectului, lichidatorul societăţii Bradmin a vândut imobilul în care funcţiona muzeul fără ca Minvest să fi avut habar de acest lucru, la un preţ de nimic. Totul s-a întâmplat printr-o licitaţie extrem de controversată, Muzeul Aurului ajungând pentru suma de 120.000 de lei, plătibili în rate, în proprietatea unei organizaţii nonguvernamentale. Contractul a fost anulat anul trecut, iar muzeul a ajuns din nou în proprietatea MINVEST

1...1.3711.3721.373...1.378Pagina 1.372 din 1.378

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
3.9 ° C
4.4 °
3 °
82 %
3.1kmh
100 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ștefana Teodoreanu -
Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

Ștefana Teodoreanu -
S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Ștefana Teodoreanu -
Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...
Nu, nu suntem „o echipa tânără și dornică de afirmare”! Suntem o echipă de jurnaliști cu experiență în investigații de presă și nu numai. Scriem dintotdeauna anchete jurnalistice. Avem un trecut bogat, am fost citați ca martori în multe procese de corupție. Nu ne este frică, am văzut multe, ne-au amenințat mulți. Suntem în continuare vii, scriem în continuare anchete. Suntem colaboratori la mai multe instituții de presă, ziare, televiziuni, radio-uri. Colaborăm, atunci când este nevoie, cu firme specializate în obținerea de informații sau pentru apărarea noastră în instanță. Interesul nostru este și al vostru: aflarea adevărului chiar dacă enervează, chiar dacă nu este cel așteptat. Experiență de mai bine de 20 de ani în presa din Romania ne dă putere. Noi suntem Ziarul de Investigații!
Contactați-ne: office@zin.ro
© Copyright 2020 - Zin.ro