Escrocherie de 2,4 milioane de dolari cu ultima navă a Petromin

Autor

27 noiembrie 2011

După ce a asistat impasibilă la falimentarea ultimei companii maritime de stat Petromin, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului închide ochii la noi ilegalităţi comise sub mandatul administrării speciale. Ultimul vrachier al companiei, „Ileana”, vândut prin licitaţie în urmă cu trei luni unei companii private, a fost blocat în Portul Constanţa Sud- Agigea de către foştii proprietari Ultima companie de navigaţie maritimă de stat, CNM Petromin, mai are puţin şi îşi dă duhul. Plină de datorii, cu o navă arestată la turci şi alta care rugineşte de ani buni în portul Constanţa, compania aflată în insolvenţă părea că îşi va da obştescul sfârşit în linişte. Nu a fost să fie aşa. Chiar şi în moarte clinică, Petromin a ajuns din nou în atenţia opiniei publice, de această dană nu pentru delapidările pe care le-au făcut directorii, ci pentru că acţionarul majoritar, AVAS, se află la un pas să tragă o „ţeapă” de proporţii unui investitor privat care a cumpărat prin licitaţie publică vrachierul „Ileana”.

AVAS, groparul shippingului de stat

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a mişcat un deget pentru salvarea companiei Petromin. Din contră, a băgat beţe în roate ultimei conduceri a societăţii, făcând în aşa fel ca planul de relansare a activităţii de navigaţie să fie sortit eşecului.

De altfel, directorul Florentin Chiforeanu, precum şi alţi doi responsabili ai companiei, în prezent cercetaţi penal la solicitarea administratorului special, au susţinut în repetate rânduri că nu au fost în nici un fel sprijiniţi de către AVAS în demersurile lor de a salva Petromin. După scandalul din primăvară dintre directorii companiei şi AVAS, Petromin este implicată acum într-un nou conflict, de această dată cu o societate privată, Tomini Trading.

Totul a început pe 15 iunie 2001, dată la care un judecător delegat al Tribunalului Constanţa a validat licitaţia organizată pentru vânzarea prin licitaţie a navei „Ileana”, aparţinând Voineasa Shipping Limited, companie de unică navă subsidiară a Petromin. Licitarea vasului a fost cerută de către creditoarea Migador Prest SRL, care avea de recuperat bani în contul unor lucrări de reparaţii efectuate la navă.

Tomini Trading a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru vrachier, pentru un preţ de 2,4 milioane de dolari. Pe 22 iunie, compania virează toţi banii şi este declarată proprietara navei. Până aici, nimic deosebit. Două zile mai târziu, Tomini Trading primeşte două adrese, una din partea administratorului special al Petromin, Irina Grigorescu, şi celalată de la administratorul judiciar, societatea Dăscălescu & CO, prin care este înştiinţată referitor la o ordonanţă emisă de 16 iunie de către procurorul Teodor Niţă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Ordonanţa cu pricina dispunea restituirea navei către Petromin, iar armatorul era înştiinţat că, în aceste condiţii, „nu putem da curs solicitării dumneavoastră privind predarea-primirea navei Ileana”.

Mai mult, administratorul Irina Grigorescu avertizează Tomini Trading că „orice acţiune a dumneavoastră care nu respectă acte oficiale ale justuiţiei române reprezintă fie complicitatea, fie favorizarea infractorului”. În fapt, directorii Petromin sunt acuzaţi de administratorul special că au trecut nava Ileana din proprietatea Petromin către subsidiara Voineasa Shipping Limited şi astfel a fost posibilă vânzarea ei.

A urmat un interminabil schimb de hârtii între compania privată şi restul părţilor implicate, înclusiv AVAS, până pe 7 septembrie, atunci când procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Marian Alexandru, emite o nouă ordonanţă prin care se clarifică situaţia . Astfel se ridică sechestrul impus ca urmare a deciziei procurorului Niţă şi se restituie nava „Ileana” către Tomini Trading. Totul părea a fi lămurit, însă nu a fost aşa.

Alba-neagra cu vrachierul

Pe 8 septembrie Petromin solicită o amânare de o zi a formalităţilor de predare- primire a navei. Tomini Trading acceptă.

În ziua convenită, părţile se întâlnesc la navă, însă reprezentanţii Petromin refuză să predea pe proces verbal bărcile de salvare ale vasului, capacele magaziilor de marfă şi motoarele generatoare de curent (echipamente fără de care, potrivit convenţiilor internaţionale privind siguranţa navigaţiei, o navă nu poate părăsi portul), pe motiv că acestea nu ar fi menţionate în publicaţia de vânzare întocmită de executorul judecătoresc pentru licitaţie. Totodată, Petromin a refuzat identificarea bunurilor aflate la bordul navei (noul proprietar susţine că, pe perioada sechestrului au fost înstrăinare bunuri de la bord, printre care şi instalaţia radar).

Se stabileşte un nou termen pentru predarea navei, 14 septembrie. De această dată, reprezentanţii Petromin nu s-au mai prezentat la faţa locului. Compania maritimă de stat a invocat o neconcordanţă între orele stabilite pentru întâlnirea părţilor, a solicitat un nou termen şi a dat dispoziţie echipajului de la bordul navei să nu permită accesul nici unei persoane.

Petromin trimite Căpităniei Portului Constanţa o adresă prin care motivează prezenţa echipajului la bord prin faptul că acesta trebuie să asigure integritatea capacelor de magazie, a bărcilor şi motoarelor de curent, din cauza faptului că acestea sunt proprietatea sa. Cum un singur capac de magazie cântăreşte zeci de tone, bărcile de salvare nu pot fi lansate decât de la bord iar generatoarele diesel sunt în fapt nişte motoare cât un autoturism de teren, este puţin probabil, dacă nu imposibil, ca cineva să le poată fura.

În pragul unui conflict diplomatic

În ultima comunicare oficială cu AVAS şi Petromin, Tomini Trading avertizează asupra unui diferend diplomatic ce ar putea izbucni ca urmare a refuzului statului român de a preda nava.

„Cererile dvs. sunt nereale şi nefondate (…); executorul judecătoresc a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare care să stabilească bunurile aflate la bord şi valoarea acestora (…); bunurile la care faceţi referire (capacele de magazie, bărcile şi motoarele generatoare – n.red.) sunt identificate şi incluse în bunurile menţionate ca fiind la bordul navei, expertul luându-le în considerare pentru stabilirea preţului navei de 1.762.435 dolari (preţul de pornire a licitaţiei – n.red.)”. Potrivit Tomini Trading „noul nume al navei este Asirat, nava având pavilion Republica Moldova, echipaj ambarcat, în timp ce cele două persoane aflate la bordul navei (din partea Petromin – n.red.) sunt fără forme legale ambarcate (…); aceste persoane interferează în activitatea echipajului angajat de către proprietar, existând riscul procerii unor accidente. În cazul în care nu veţi lua de urgenţă măsuri pentru evacuarea persoanelor angajate ale SC CNM Petromin, vom semnala această poziţie Ambsadei Republicii Moldova, pentru depunerea unui protest oficial la autorităţile române, şi vom contacta autorităţile internaţionale de profil, pentru a trata aceste persoane ca piraţi”.

Destinul trist al gemenelor

„Ileana” a navigat în trecut sub numele de „Kavo Maleas” şi „Voineasa”. Vrachierul au făcut voiaje până în 1999, după care a fost arestat în Grecia. Începând cu 22 august 2005, mineralierul a fost eliberat şi a intrat într-o lungă perioadă de aşteptare. „Ileana” are o navă-soră, „Carmen Silva”. Împreună cu aceasta a constituit ultima comandă de nave noi lansată de Petromin şantierelor navale din România.

La rândul ei, „Carmen Silva” şi-a schimbat de trei ori numele: „Kavo Matapas” şi „Feteşti 92”. Cele două bulk-carriere au fost construite în 1992 în paralel la Şantierul Naval „2 Mai” Mangalia şi până în 2005 au avut acelaşi destin – arestate în Grecia în 1999 şi eliberate în august 2005, după ce compania a plătit 14 milioane de dolari grupului Gourdomichalis, cel care a intentat acţiunea în instanţă.

În 2008 „Carmen Silva” a a fost modernizată în Şantierul Naval Constanţa. Finanţarea lucrărilor de reparaţii, cu un deviz de 13 milioane de dolari, a fost asigurată de grupul austriac Voestalpine, iar afacerea a avut un deznodământ nefericit pentru români. Grupul austriac a cerut încă din decembrie 2009 reţinerea navei pentru recuperarea datoriei.

Nava a fost reţinută la Istanbul pe 12 ferbuarie 2011, în timp ce străbătea Bosforul. În momentul în care a fost arestat, mineralierul se întorcea acasă după o cursă efectuată în contul celor de la Voestalpine, conform contractului de împrumut încheiat cu Petromin. Mineralierul transporta orez din Tailanda către Lagos, apoi urma să revină în Portul Constanţa. Nava soră „Ileana” era şi ea programată să intre în acelaşi proces de reparaţii complexe, însă, din cauza faptului că primul vas epuizase toate resursele financiare ale companiei, Petromin a abandonat programul, iar vrachierul a fost ancorat în parcul rece.

Hotelurile statului, jaf de 2 milioane de euro la malul mării

Autor

Darius Martinescu

23 noiembrie 2011

S-a mai încheiat un sezon estival, iar în conturile statului pierderile s-au mai “rotunjit”. Este vorba de firmele de stat cu activităţi în domeniul turismului estival, care numai în ultimii trei ani au produs un prejudiciu de ordinul milioanelor de euro bugetului de stat, fără ca nici un responsabil din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să pară deranjat de acest lucru Companiile de turism de pe litoral controlate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pierd în fiecare an sume care l-ar face pe orice miliardar în euro să pălească. Din păcate pentru contribuabilul obişnuit, nici unul dintre factorii de răspundere nu mişcă un deget pentru rezolvarea acestei situaţii.

Mamaia SA – pierderi de trei milioane euro

De patru ani de zile, societatea Mamaia SA merge pe minus. Şi nu orice fel de pierderi, ci de ordinul milioanelor de lei. Potrivit raportărilor financiare, SC Mamaia SA a avut în 2008 o pierdere brută de 4.419.396 lei, a încheiat 2009 cu un minus de 4.236.970 lei, iar exerciţiul financiar de anul trecut s-a finalizat cu o pierdere de 3.643.294 lei.

Adunate, pierderile pe ultimii trei ani însumează 12,2 milioane lei. Şi dacă asta nu era de ajuns, Mamaia SA a încheiat anul trecut cu restanţe de 869.054 lei la bugetul de stat şi o datorie totală de 2.145.377 lei, care trebuie plătită în decursul acestui an.

Administratorii societăţii arată că „din analiza principalilor indicatori economico-financiari se constată: gradul de lichiditate curentă, rata solvabilităţii generale sunt indicatori care demonstrează faptul că există o garanţie mai mică a acoperirii datoriilor curente din activele curente, dar că Mamaia S.A. îşi poate acoperi datoriile din activele totale pe care le deţine”. Altfel spus, Mamaia trebuie să-şi vândă hotelurile pentru a scăpa de datorii. Până atunci însă, Mamaia SA a luat bani cu împrumut.

Adunarea Geneală Extraordinară a Acţionarilor SC Litoral SA, o altă societate constănţeană de stat, a aprobat pe 16 august acordarea unui împrumut de 1, 2 milioane lei societăţii Mamaia SA, pentru ca aceasta din urmă să-şi poată achita datoriile către bugetul de stat. Potrivit raportului AGEA, termenul de rambursare este de 12 luni de la data semnării contractului, iar modalitatea de plată poate fi integrală sau eşalonat, dar nu mai târziu de data încetării duratei contractului. Dobânda este stabilită în funcţie de nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României la data plăţii.

THR Marea Neagră, campioana amenzilor

Singura societate de stat din turismul estival care a funcţionat pe profit în anii de criză a capotat în prima parte a acestui an, din cauza activelor lăsate de izbelişte.

După ce în 2008 a înregistrat un profit de 11.811.751 lei, iar anului următor i-a corespuns un câştig de 5.381.533 lei, anul trecut THR a reuşit să obţină un profit brut de 3.655.862 lei. Profit care însă a fost aproape anulat în această primăvară de o amendă record de 2.674.440 lei aplicată societăţii de către Primăria Mangalia, pentru şapte unităţi de alimentaţie publică, patru hoteluri şi un sat de vacanţă lăsate în paragină.

Dezastrul de la Neptun Olimp

SC Neptun Olimp a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o cifră de afaceri de trei ori mai mică decât anul trecut şi nu a reuşit să funcţioneze pe profit. Potrivit unui raport remis către Bursa de Valori Bucureşti, SC Neptun Olimp a înregistrat în semestrul 1 din 2011 o cifră de afaceri de 215.047 lei, comparativ cu 716.498 lei în aceeaşi perioadă din 2010.

Potrivit conducerii societăţii, scăderea cifrei de afaceri este cauzată de numărul mic de active productive aflate în administrarea companiei în acest an, compania fiind în procedură de privatizare şi cesionare a acţiunilor. Veniturile totale ale societăţii în primele şase luni din acest an s-au cifrat la 596.379 lei, comparativ cu perioada de referinţă din 2010, atunci când în conturile SC Neptun Olimp au intrat 958.717 lei. Singurul aspect pozitiv din acest an este reducerea pierderilor de la peste 1,8 milioane lei în primul semestru din 2010 la 303.964 lei în perioada de referinţă din 2011.

2008 a fost anul în care compania a devenit o „gaură neagră”, cu pierderi de peste 2, 3 milioane înregistrate la sfârşitul anului.

Ofertă prea mare

„Nu mai este un secret pentru nimeni că cel mai slab administrator este statul. Privatizarea trebuie făcută cât mai repede” a precizat conferenţiar universitar doctor în turism Ion Dănuţ Jugănaru (foto), directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. Acesta are însă rezerve referitor la vânzarea hotelurilor în perioada următoare. „Sunt prea multe (n.r. unităţi de cazare) de vânzare. Numai la bulgari au fost scoase la vânzare 200 de hoteluri, multe dintre acestea abia terminate şi care nu au apucat să primească turişti” a explicat specialistul, care a adăugat că hotelurile româneşti, dacă până la urmă îşi vor găsi cumpărători, vor fi vândute la preţuri mici. Referitor la cazurile firmelor de stat deja privatizate, specialistul în turism spune că acestea au ajuns pe mâna cui nu trebuia. „La noi privatizarea turismului s-a făcut prea târziu şi prost. Hotelurile s-au dat cui nu trebuia. Le-au lăsat în paragină” a menţionat directorul CCINA Constanţa.

Litoral SA, compania fantomă cu trei angajaţi

Poate cel mai interesant caz este societăţii Litoral SA, care cu doar trei salariaţi în 2010, o cifră de afaceri de numai 14.122 lei şi nici un fel de activitate, a încheiat anul trecut cu un profit de 230.506 lei.

Mai mult, aşa cum am menţionat mai sus, societatea împrumută cu o sumă considerabilă Mamaia SA. Cum a reuşit să obţină aceste rezultate? Simplu – a vândut unul dintre cele trei active pe care le deţine. Este vorba despre imobilul situat în buricul Constanţei, unde a funcţionat agenţia de turism Litoral SA.

Societatea mai deţine în prezent un sediu administrativ la hotelul Bucureşti B, vechi de 53 de ani, sediu care are parter şi două etaje, cu destinaţia birouri. Clădirea nu a mai fost reabilitată şi a intrat în conservare. Al doilea activ este o magazie de materiale, cu o vechime de 77 ani şi care este total nefuncţională. Capitalul social subscris şi vărsat al SC Litoral SA este de 230.007,96 lei. Structura acţionariatului este următoarea: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului- 82,2732%, alţi acţionari persoane fizice şi juridice- 17,7268 %. În prezent firma este în curs de privatizare la Ministerul Turismului.

Carmen Silva, jaf cu hoteluri

Carmen Silva 2002 a devenit cunoscută opiniei publice nu prentru serviciile de turism, ci mai ales “graţie” unei mega-escrocherii cu hoteluri şi vile. În urmă cu trei ani, procurorii constănţeni au instrumentat un caz de înşelăciune.

Trei persoane au reuşit să vândă câteva zeci de vile şi hoteluri din Eforie unor cumpărători din toată ţara, dându-se drept reprezentanţi ai SC Carmen Silva 2000. Interesant este că infractorii deţineau toate datele personale ale directorului general Constantin Herda, ale juristei Victoria Babu şi ale unui alt angajat cu funcţie de conducere, Gheorghe Topoleanu.

De asemenea falşii reprezentanţi ai firmei de turism utilizau toate datele societăţii şi aveau o ştampila falsificată. Cumpărătorii naivi care credeau că vor deveni proprietari de vile şi hoteluri au fost păgubiţi cu sume între 10.000 şi 300.000 de euro. Revenind la privatizare, de la începutul acestui an MDRT a scos de patru ori la licitaţie activele firmei constănţene. Aceasta a înregistrat în 2008 pierderi de peste 650.000 lei, iar în 2009 acestea s-au cifrat la aproape 90.000 de lei.

Falimentarele, scoase la mezat

Ministerul Turismului a început din a doua jumătate a acestui an vânzarea activelor şi acţiunilor la firmele din domeniul la care este acţionar. Pentru opt din cele 23 de societăţi comerciale cu activitate în turism, la care ministerul deţine în numele statului pachete de acţiuni, au fost iniţiate în repetatea rânduri proceduri de vânzare a activelor sau a participaţiilor.

Printre acestea se numără mai multe firme de pe litoral, printre care Carmen Silva 2000 SA din Eforie Sud, controlată de stat în proporţie de 99,15%, Litoral SA Constanţa, din acţiunile căreia MDRT are un pachet de 82,27%, Mamaia SA, unde statul deţine 96,56%, şi Neptun Olimp SA (52,21%). În ultimul caz statul a reuşit până în prezent vânzarea Complexul „Faleză” din municipiul Galaţi, pentru care SC Neptun Olimp SA a solictat 1,1 milioane euro şi a fost adjudecat pentru 2, 6 milioane euro.

La rândul său, SC Mamaia a încercat în repetate rânduri să vândă o parte dintre activele sale, însă la licitaţii nu s-au prezentat investitori. Cele mai interesante active din patrimoniul Mamaia SA sunt Complexul hotelier Mamaia, de cinci stele, cu un teren de 2.329 mp, evaluat la un preţ de 3,77 milioane de euro, şi Vila Mamaia, de trei stele, cu o suprafaţă de 2.145 mp, cu un preţul de pornire de 1,2 milioane de euro.

Olimp Estival, privatizată şi lăsată să moară

Nici fostele societăţi de stat din turism nu o duc mai bine. Olimp Estival, privatizată la sfârşitul lui 2007, a întrat în sezonul turistic 2011 cu hotelurile Panoramic, Amfiteatru şi Belvedere în paragină.

Motiv pentru care autoritatea locală din Mangalia i-a aplicat o amendă de 185.000 lei. Potrivit ultimei raportări contabile publicată la BVB (pe 30 aprilie 2011 acţionarii au decis retragerea de la tranzacţionare), la 31 decembrie 2009 Olimp Estival a înregistrat un profit de 880.178 lei, în condiţiile în care la 1 ianuarie 2009, societatea raportase un profit de peste 24 milioane de lei.

În acelaşi timp lichidităţile firmei au scăzut de la peste 7,1 milioane lei la finalul lui 2008 la doar 73.102 lei la 31 decembrie 2009. Şi asta în condiţiile în care, potrivit raportului CA, în 2009 societatea a vândut un număr egal de bilete ca în 2008. Cea mai importantă investiţie a companiei, respectiv renoravea hotelului Panoramic, începută în 2008 cu termen de finalizare în anul următor şi care este evaluată la cinci milioane de euro, a fost blocată din motive financiare.

Reamintim că în decembrie 2007 Unita Turism Holding a câştigat licitaţia organizată de AVAS pentru vânzarea Olimp Estival 2002. Preţul a fost de 4, 5375 lei/acţiune, valoarea pachetului adjudecat fiind de peste 79 milioane lei lei. În prezent, Unita Holding deţine 96, 06% din acţiunile Olimp Estival.

Mangalia SA, din privatizare în executare silită

O altă firmă din turism privatizată şi care a sfârşit prost este Mangalia SA. De mai bine de un an, fiscul constănţean încearcă să vândă un teren de peste 6.400 mp, situat în Mangalia, proprietatea SC Mangalia SA.

Firma a garantatat cu acest teren obligaţiile restante ale unei alte societăţi din turism din Harghita, SC Kontakt Turism, iar Administraţile Financiare Mangalia şi Harghita l-au scos la vânzare, în calitate de creditori.

Terenul a avut la ultima licitaţie un preţ de pornire de 1.220.644 de lei. SC Mangalia SA a fost delistată în această vară de pe piaţa RASDAQ. Principalul acţionar al societăţii este Liviu Scarlat, fostul director al SC Mangalia SA, numit în funcţie încă de pe vremea când societatea era controlată de stat, care deţine peste 67% din acţiuni şi de numele căruia se leagă un dosar la DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, au dispus în iunie 2007 trimiterea în judecată a lui Liviu Scarlat, pentru înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, în calitate de director general al SC Mangalia SA, Scarlat a încheiat un contract cu o societate din Timişoara, prin care se angaja să vândă complexul hotelier „Mangalia”.

Anchetatorii au stabilit că Scarlat a încălcat documentul semnat, înstrăinînd mai multe active, printre care şi cel vizat, către alte firme. Potrivit ultimei raportări financiare, Mangalia SA avea la sfârşitul primelor şase luni din 2009 datorii de peste 4,7 milioane lei. În acelaşi timp, firma avea de plătit peste un milion de lei către furnizori şi alţi parteneri, precum şi datorii de aproape 15.000 lei la asigurările sociale şi aproape 76.000 de lei la Administraţia Financiară.

Spitalul de Urgenţă Petroşani, băgat în comă de politicieni

Autor

Anamaria Nedelcoff

19 octombrie 2011

S-au dat bani, şi nu puţini, pe un studiu de fezabilitate. Puteau să vină alţi bani, şi mai mulţi, pentru modernizare. Spitalul de Urgenţă din Petroşani a rămas însă într-o stare deplorabilă, din cauza orgoliilor politicienilor locali şi a indiferenţei celor desemnaţi să administreze unitatea medicală. Din toată această “afacere” nu a câştigat nimeni, dar suferă toată populaţia Văii Jiului

Valea Jiului este o regiune aparte din punctul de vedere al actului medical, din cauza numărului mare de accidente de muncă ce se produc în minerit. Tocmai de aceea, aici ar fi trebuit să existe un spital ultradotat, gata oricând să facă faţă urgenţelor.

S-ar putea crede că nu sunt bani pentru aşa ceva. Nimic mai fals. Banii au existat, însă nu au fost cheltuiţi, proiectul de modernizare a Spitalului de Urgenţă din Petroşani împotmolindu-se în ambiţiile politicienilor locali şi în indiferenţa administraţiei unităţii medicale.

După ce s-au cheltuit 150.000 de lei pentru studii de fezabilitate, ar fi putut fi accesată o finanţare de 2,8 milioane de lei prin care să se asigure modernizarea spitalului. Banii au fost pierduţi, iar consolarea a venit de la Ministerul Sănătăţii, care a alocat în acest an pentru spital 800.000 de lei. Conducerea spitalului a cerut însă numai 300.000 de lei…

Între orgolii roşii şi portocalii

Doina Popescu, unul dintre consilierii locali ai PSD Petroşani şi membru al Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Local Petroşani, spune că din 2008 până acum a depus mai multe proiecte de hotărâre cu privire la obţinerea de finanţare pentru spitalul din localitate. Însă toate proiectele i-au fost respinse, ”din orgolii politice”, după cum susţine ea.

”Fiind în comisia de sănătate, am vrut să promovez proiecte legate de acest domeniu. Pornind de aici, am căutat fonduri europene şi am găsit. Era linia deschisă din 2008, până în anul 2010. Trebuia depus un proiect pentru atragerea acestor fonduri, iar primăria trebuia să vincă cu 2%. Eu am venit cu acest proiect gata făcut, întrucât sunt specializată în astfel de proiecte, dar de foarte multe ori mi-a fost respinsă iniţiativa. L-au aprobat în cele din urmă anul trecut, dar după multe luni şi respingeri şi doar după ce primarul s-a trecut şi el ca iniţiator. Acum proiectul tergiversează, trebuia făcută licitaţia”, a declarat Doina Popescu.

Motive ştiute numai de autorităţi

De asemenea, social democrata susţine că recent a aflat de faptul că SUP a pierdut 28 de miliarde de lei vechi în 2008, deşi a plătit 1,5 miliarde pe studii de fezabilitate ce nu s-au dovedit a fi viabile.

”Este vorba despre un proiect de care nu au spus nimic până când nu am făcut eu adrese către Ministerul Sănătăţii şi către spital. Probabil Primăria Petroşani a vrut să ascundă ceva legat de acele studii plătite. Sunt două studii, dintre care unul de inginerie geotehnică şi de expertiză tehnică. Nu îţi trebuie aşa ceva decât dacă mai adaugi un etaj, o aripă, ori proiectul era pentru reparaţii capitale, nicidecum pentru alte construcţii”, mai spune Doina Popescu.

De altfel, în adresa nr.4866 din data de 20 aprilie 2011, managerul SUP, dr. Alin Vasilescu, oferă date cu privire la aceste studii, dar şi la fondurile pierdute de spital. ”Vă informăm că Spitalul de Urgenţă Petroşani a încheiat în anul 2009, cu SC CONCRET DESIGN SRL, un contract de prestări servicii, care a avut ca obiect servicii de topografie, de inginerie geotehnică şi de expertiză tehnică, necesare în vederea elaborării unui studiu de fezabilitate pentru reparaţii capitale spital, valoarea contractului fiind de 74.835,27 lei. Tot în anul 2009, Spitalul de Urgenţă Petroşani a încheiat cu S.C. ATELIERUL ARHITEXT S.R.L. un contract de prestări servicii, care a avut ca obiect întocmirea unui studiu de fezabilitate în baza căruia să poată fi efectuate lucrări de reparaţii capitale la spital, valoarea contractului fiind de 75.087,22 lei”, se arată în adresa spitalului.

În document se mai arată că, pe baza celor două studii, pasul următor ar fi fost încheierea unui contract de proiectare a lucrărilor de reparaţii capitale, însă licitaţia a fost anulată, ”întrucât fondurile alocate în acest scop spitalului nostru de Ministerul Sănătăţii au fost retrase, motiv pentru care la momentul actual nu există încă un contract de proiectare pentru reparaţii capitale”. Nu se specifică însă motivele pentru care fondurile au fost retrase.

”Studiile respective nu mai pot fi folosite, deoarece din 2009 până acum s-au schimbat sumele, aşa că Primăria Petroşani a dat nişte bani total degeaba”, este de părere consilierul social democrat Doina Popescu.

Lipseşte aparatura de specialitate

În timp ce politicienii se ceartă, Spitalul nu are nici cele mai elementare dotări, cum ar fi tuburile de oxigen.

Reprezentanţii DSP Hunedoara se spală pe mâini, şefa instituţiei motivând că la vremea retragerii fondurilor nu era în funcţie. ”Eu nu eram atunci aici, aşa că nu ştiu ce s-a întâmplat. Dar există o perioadă de rectificare bugetară în care dacă nu sunt folosite fondurile, acestea sunt redistribuite. Cred că la fel s-a întâmplat şi la Petroşani. Nu au apucat să facă licitaţia, pentru că nu şi-au folosit banii în timp util. Repet, asta este ceea ce ştiu eu, dar eu nu eram atunci aici”, a declarat dr. Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara.

Nici reprezentanţilor Primăriei Petroşani nu le convine subiectul. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicu Taşcă, a refuzat să comenteze pe tema pierderii fondurilor. ”Nu dorim să comentăm pe această temă. La vremea respectivă, Spitalul de Urgenţă Petroşani nu se afla în subordinea Primăriei municipiului Petroşani”, a spus el.

Ce nu s-a făcut cu 2,8 milioane se face cu 800.000

Anul acesta Ministerul Sănătăţii a alocat suma de 800.000 de lei pentru Spitalul de Urgenţă Petroşani. ”În anul 2011, urmare a solicitării unităţii sanitare şi a acordului de cofinanţare a autorităţii administraţiei publice locale, Spitalului de Urgenţă Petroşani, judeţul Hunedoara, i-au fost alocate fonduri în sumă de 800 mii lei (…), din care, până la această dată a fost solicitată pentru finanţare suma de 300 mii lei”, se arată într-o adresă a Ministerului Sănătăţii de la sfârşitul lunii iunie. Taşcă susţine însă că restul de bani va fi solicitat în trimestrul III: ”S-a solicitat Ministerului Sănătăţii suma de 800.000 lei. Banii au venit în două tranşe, 300.000 de lei în trimestrul II şi 500.000 de lei în trimestrul III. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea reparaţiei capitale şi pentru dotarea cu aparatură medicală. Anunţul a fost deja afişat pe SEAP, iar după finalizarea procedurilor vor fi demarate lucrările”, explică el.

Mafia eolienelor pe litoral: firmele de apartament învârt 4 miliarde de euro

Autor

Darius Martinescu

18 octombrie 2011

Investiţiile în energie eolienă au explodat la malul mării. Transelectrica este asaltată de zeci de investitori care solicită avize de racordare pentru mii de megawaţi, locuitorilor din mediul rural li se promite marea cu sarea numai să- şi concesioneze terenurile pentru turbine, iar investiţiile anunţate anunţate în acest domeniu au căpătat proporţii astronomice. Eolienele au devenit paravanul unor afaceri controlate de politicieni şi escroci imobiliari. Ba chiar şi un patron de cârciumă s-a orientat către energia verde. Regiunea Dobrogei a fost catalogată de către experţii europeni în energie alternativă drept zona cu cel mai mare potenţial eolian terestru din sud-estul Europei. De unde până acum câţiva ani satele dobrogene trăiau într-o sărăcie lucie, apariţia turbinelor eoliene a transformat viaţa ţăranilor într-o interminabilă luptă pentru bani.

Deşi a scos din sărăcie multe comunităţi, afacerea eolienelor ascunde însă multe ilegalităţi, începând cu secretomania contractelor de concesiune a terenurilor, continuând cu traficul de influienţă practicat de primari şi apropiaţii acestora şi terminând cu SRL-urile dubioase prin care marile companii din domeniul energiei regenerabile derulează afacerile la malul mării.

Doar opt societăţi pe acţiuni

Nu mai puţin de 131 de firme au încheiat pănă în prezent contracte şi avize de racordare pentru energie regenerabilă în Dobrogea, din care doar opt contracte cu societăţi pe acţiuni iar restul de către SRL.

Proiectele eoliene au puteri cuprinse între 0,75 şi 600 MW, iar valoarea totală a puterii acestora depăşeşte 3.200 MW, echivalentul energiei electrice care ar fi putut produsă de către centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă contruită în formula de dinainte de 1989, respecti cinci reactoare CANDU cu o putere de 700 MW fiecare. Din punct de vedere financiar, proiectele eoliene din Dobrogea totalizează aproximativ patru miliarde de euro, cea mai mare sumă de bani pe care un singur domeniu a putut să o atragă în ultimii 20 de ani prin investitorii privaţi în România.

Două treimi din aceste proiecte eoliene sunt derulate în judeţul Constanţa. Aceste investiţii sunt derulate, aşa cum am menţionat mai sus, prin intermediul unor SRL-uri care încheie contracte cu statul român, concesionează suprafeţele de teren unde sunt amplasate turbinele eoliene şi le plătesc ţăranilor redevenţa. Chiar şi cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, ridicat de CEZ pe raza comunelor Cogealac şi Fântânele, cu o valoare de 1,1 miliarde de euro, a fost autorizat prin intermediul a trei SRL-uri: Ovidiu Development, Tomis Team şi MW Team Invest. De asemenea, elveţienii de la NEK UMWelttechnik AG, compania care are un contract pentru 600 MW la Tariverde, comuna constănţeană Cogealac, derulează afacerile prin intermediul Eolica Dobrogea SRL (nume pe care îl poartă chiar şi echipa locală de fotbal, care activează în Liga III).

Un alt mare dezvoltator eolian, Cernavodă Power SRL, a încheiat anul 2008 cu zero angajaţi şi datorii de 28,5 milioane de lei, dar anul acesta a finalizat lucrările de construcţie a unui parc eolian de 69 de MW la Cernavodă. De asemenea, firma este pe punctul de a finaliza un alt parc eolian identic în aceeaşi localitate. SRL-ul este controlat de Energias de Portugal şi are contract cu Tranelectrica pentru o putere instalată de 138 MW. Cele două parcuri eoliene poartă numele de Centrala Electrică Cernavodă 1 şi 2 şi costă peste 200 milioane de euro. De bine, de rău, marile companii au şi-au înfiinţat propriile SRL-uri prin care gestionează capitalul străin pe litoral, însă în afacerea eolienelor au intrat zeci de firme dubioase.

Din patron de cârciumă, investitor eolian

Interesant este că recent înfiinţatul domeniu de activitate „producerea de energie electrică din surse regenerabile” apare în codul CAEN al unor firme care până acum au activat în diverse domenii pe piaţă, de exemplu alimentaţie publică.

În comuna Dobromir, contractele de închiriere a terenurilor de la localnici sunt derulate de SC Petrolarm SRL Bucureşti, care în 2008 şi-a lărgit considerabil domeniul de activitate. De la un singut cod, firma are încă 17 domenii noi de activitate. Un cetăţean israelian, Milo Shlomo, deţine nouă părţi sociale din SRL, cu o valoare de 180 de lei, în condiţiile în care investiţia într-un parc eolian este de ordinul sutelor de mii, milioane sau chiar miliarde de euro.

În 2008, anul în care israelianul a devenit acţionar majoritar la firmă, aceasta a înregistrat venituri de 31.419 lei şi cheltuieli de 31.316 lei. Enol, compania care are în plan dezvoltarea unui parc eolian de mari dimensiuni la Adamclisi, judeţul Constanţa, este reprezentată de SC Midmar Callatis SRL, firmă din Mangalia, care până nu demult activa în domeniul alimentaţiei publice şi al cărei administrator de restaurant a devenit peste noapte investitor eolian.

Un alt exemplu este SC Ecoprod Energy SRL , una din firmele care acţionează la Tulcea. SC Ecoprod Energy SRL este parte a grupului Iridex, controlat de familia fostului senator conservator Corneliu Pascu. Faptul că în 2008 a pierdut statutul de parlamentar nu l-a împiedicat de Corneliu Pascu să cotizeze în urmă cu doi ani 12.000 de lei către formaţiunea politică din care face parte, cea mai mare sumă cu care un conservator şi-a ajutat partidul în 2009. Aceeaşi sumă a donat-o şi anul trecut. Pe lista SRL-urilor care derulează afaceri eoliene mai figurează Intertrans Karla SRL, o firmă cu doi angajaţi, cu datorii de aproape un milion de lei în 2009, dar care are încheiat un contract de racordare de 5, 85 MW la Casimcea, judeţul Tulcea.

De ce SRL?

Sub protecţia anonimatului, un jurist explică de ce afacerile de miliarde de euro sunt derulate prin intermediul SRL-urilor. „Este mult mai convenabil să înfiinţezi o SRL , cu un capital social de 200 de lei, decât o societate pe acţiuni, unde capitalul minim este de 25.000 de euro” a declarat specialistul.

Mai mult, dacă lucrurile merg prost dintr- un motiv sau altul (blocaj financiar sau pur şi simplu escrocherie), în cazul SRL părţile păgubite rămân cu ochii în soare: „Asociaţii răspund în limita capitalului social. În cazul unei lichidări, nu prea ai ce să recuperezi de la o SRL”. Binenţeles că nimeni nu le-a explicat proprietarilor de terenuri aceste lucruri. Contractele sunt standard, redactate în alb şi nu conţin până în momentul încheierii date despre identitatea firmei şi suma pe care o va plăti aceasta.

Practic, este foarte dificil să obţii detalii despre sumele cu care aceste SRL-uri concesionează terenuri în zonele cu potenţial eolian, deoarece contractele au clauză de confidenţialitate.

Febra eoliană la Mihai Viteazu

Un adevărat scandal pe tema eolienelor mocneşte la Mihai Viteazu, unde Iberdrola Renovables vrea să construiască un parc eolian. Autoritatea locală a modificat Planul Urbanistic Zonal în funcţie de perimetrele unde vor fi ridicate turbinele. Localnicii s-au declarat profund nemulţumiţi de acest lucru şi îl acuză pe primar că a schimbat amplasementele proprietăţilor pentru ca rudele sale să deţină teren în perimetrele eolienelor. Potrivit protestatarilor, pe pământul fratelui primarului Gheorghe Grameni vor fi amplasate, în urma modificării PUZ, 47 de turbine eoliene din totalul de 71 care vor fi ridicate pe raza comunei.

Ce trebuie să ştie proprietarii de terenuri

– Rămâi proprietar pe suprafaţa predată, însă nu poţi decât să cultivi plante

– Superficiarul (constructorul şi administratorul turbinelor) intră când vrea şi cu ce utilaje vrea pe terenul tău

– Superficiarul poate să sape, să amenjaze drumuri etc fără să te anunţe

– Trebuie să semnezi toate autorizaţiile şi actele pentru obţinerea unor avize de către superficiar

– Nu ai voie să intri în zona îngrădită

– Nu poţi construi nimic pe acest teren

– Nu poţi vinde terenul

– Superficiarul poate ceda obiectivul unor terţe persoane

– Dacă nu respecţi contractul sau dacă îl încurci cumva pe superficiar, trebuie să plăteşti daune

– Contractul se încheie pe o perioadă de 30 de ani

– Terenul în cauză este scos din circuitul agricol

– Până la punerea în funcţiune a turbinei nu primeşti mare lucru (300- 400 euro pe an)

„Ţeapa Aton” l-a aruncat pe Nikolaus Mann în braţele Parchetului

Autor

Andrei Sidorov

14 octombrie 2011

Cel mai mare grup de firme din agricultură din vestul ţării, Aton Transilvania, a ajuns în pragul falimentului, în urma disputei dintre acţionarii germani şi fostul asociat român, Nikolaus Mann. Dacă nemţii sunt acuzaţi de fraude cu fonduri europene de milioane de euro, românul este bănuit că a încercat deliberat să falimenteze Aton Transilvania. Mobilul, răzbunarea pe foştii asociaţi, susţin procurorii. Concernul german Aton GmbH, al cărui acţionar majoritar este Mario Helmig Lutz, a intrat pe piaţa românească în 2006. Lutz s-a asociat cu un alt neamţ, de cetăţenie română, Nikolaus Mann, cei doi formând grupul Aton Transilvania. Prietenia germano-germană nu a durat prea mult, neînţelegerile dintre Lutz şi Mann ducând la un război “de uzură” pentru controlul grupului de firme. Victimă a acestui conflict a fost chiar Aton Transilvania, care a ajuns în pragul falimentului. Pentru că “tactica de luptă” a îmbrăcat aspecte penale, în conflict au intervenit şi autorităţile judiciare. În acest articol vom arăta cum a încercat Nikolaus Mann să stoarcă Aton Transilvania, pentru a-şi distruge adversarii.

Căpuşa Euromobille

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Timişoara îl suspectează pe Nikolaus Mann că a premeditat falimentarea Aton Transilvania, din dorinţa de a se răzbuna pe foştii asociaţi germani.

În 2007, la un an de la pornirea parteneriatului, Nikolaus Mann a înfiinţat o nouă firmă, Euromobille, pe care a aruncat-o pe “orbita” Aton. Nemţii i-au reproşat lui Mann că, prin intermediul Euromobile, vrea să căpuşeze concernul. Acelaşi lucru îl suspectează acum şi anchetatorii. În martie 2011, procurorii i-au pus sub învinuire pe Nikolaus Man, Mihaela Cipleu (fost administrator Aton Translivania), Otilia Violeta Morariu (fost administrator Euromobile), Daniel Ţunea (administrator Euromobile), Dan Popa, Lucian Ivănescu (administrator Agrocereal Carani), Cristian Moiş (administrator Ceroil Carani) şi Constantin Dinescu (avocat), pentru “constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi spălare de bani”.

Prejudiciu de 4,46 milioane de euro

Planul pus în aplicare de Nikolaus Mann, prin intermediul firmele pe care le controla, a urmărit practic tranferarea investiţiei Aton GmbH în buzunarele sale. În total, 75 de milioane de euro urmau să ajungă în conturile controversatului om de afaceri. “Învinuiţii au încercat să păgubească Aton Transilvania prin însuşire frauduloasă, folosire şi traficare de bunuri şi bani, acţiuni infracţionale la baza cărora au stat falsificarea şi folosirea mai multor documente false (contracte de comodat, de livrare de mărfuri, facturi, bilete la ordin, procese verbale de compensare etc.). Intenţia învinuiţilor a fost să păgubească Aton cu suma de 75 de milioane de euro, din care până în acest moment a fost cauzat efectiv un prejudiciu de 4,46 milioane de euro”, se arată în materialul de urmărire penală.

Acţiunea “Cariera”

Operaţiunile de căpuşare ale Aton Transilvania l-au avut în prim plan pe administratorul Aton, Daniel Ţunea, omul de încredere al lui Nikolaus Mann, susţin procurorii. În acelaşi timp, acesta administra şi Euromobille SRL, societate controlată de Mann. În 2009, o mare parte din utilajele carierei de piatră Şoimoş Est 1, din localitatea arădeană Lipova, deţinută de Aton, au fost vândute către Euromobille. Anchetatorii susţin că tranzacţia a fost fictivă, în conturile vânzătorului neintrând niciun leu. La scurt timp, utilajele au fost închiriate cătrev Aton, la preţuri foarte mari. În aceste condiţii, Aton a devenit peste noapte datoare vândută la Euromobille.

Următoarea manevră a lui Nikolaus Mann a fost chiar acapararea carierei de piatră, prin mai multe contracte de comodat. În mai 2009, Daniel Ţunea a semnat un contract, pe o perioadă nedeterminată, prin care Euromobille primea în folosinţă 2.000 de metri pătraţi în interiorul carierei de la Şoimoş. Ulterior, documentul a fost modificat, suprafaţa dată în folosinţă Euromobille crescând la 20.000 de metri pătraţi. Printr-un ultim act de comodat, Ţunea a cedat firmei Euromobille în folosinţă gratuită 20 de hectare din carieră.

Bilete la ordin false de 75 de milioane de euro

La sfârşitul lui mai 2009, susţin procurorii DIICOT, Nikolaus Mann ar fi realizat că nu mai are mult timp la dispoziţie până când foştii asociaţi germani îşi vor da seama că au fost înşelaţi, aşa că s-a grăbit să dea lovitura de graţie.

El nu s-a mai “încurcat” cu sume mici, ci a încercat să devalizeze Aton de 75 de milioane de euro. Daniel Ţunea a facturat fictiv către firmele controlate de Nikolaus Mann – Euromobille, Terminal West şi Promt Selling – nu mai puţin de 14 milioane de tone de piatră de la cariera Şoimuş, cantitate care, dac ăar fi fost reală, ar fi fost extrasă în 20 de ani de exploatare.

Ulterior, Ţunea a emis în numele Aton cinci bilete la ordin în favoarea Euromobille şi Prompt Selling, în valoare de 75 de milioane de euro. Motivul invocat – plăţi în avans făcute de firmele lui Mann, dar care nu se regăsesc în contabilitatea Aton Transilvania. “Biletele la ordin au fost introduse la plată şi pornite cinci dosare execuţionale prin intermendiul cărora s-au obţinut în mod fraudulos mai multe milioane de euro din patrimoniul părţilor vătămate”, susţin anchetatorii.

Afacerea halelor

Afacerea halelor industriale a fost pusă la punct de Nikolaus Mann tot pentru sifonarea Aton Transilvania. Societatea a deţinut, în parcul industrial de la Sânandrei, trei hale industriale. În octombrie 2008, Mihaela Cipleu, administrator al Aton Transilvania la acea vreme, a vândut cele trei hale către Terminal West. Această firmă era patronată de Mann şi administrată de aceeaşi Mihaela Cipleu. Preţul tranzacţiei a fost de 5,3 milioane de lei. Şase luni mai târziu, Terminal West a revândut halele înapoi către Aton Transilvania, administrată de data aceasta de Daniel Ţunea. Preţul tranzacţiei a fost de 17, 4 milioane lei, adică de trei ori mai mult decât la prima tranzacţie.

Daniel Ţunea a justificat preţul prin “evoluţia stadiului tehnic” al celor trei hale. Verificările ulterioare au stabilit însă că activele nu au suferit nicio îmbunătăţire.

Şi-a făcut fiica părtaşă la infracţiuni

În afacerile sale dubioase, Nikolaus Mann nu a ezitat să o implice chiar şi pe propria fiica. Mann a declarat anchetatorilor că, din cauza presupuselor datorii nerecuperate de Euromobille SRL de la Aton Transilvania, şi-a băgat voluntar în insolvenţă propria firmă. Procurorii susţin însă că aceasta nu a fost decât o altă manevră a omului de afaceri de a pune ilegal mâna pe importante sume de bani.

În tabloul creditorilor Euromobille poziţia numărul unu a fost ocupată de Sandra Mann, fiica afaceristului. Ea a solicitat recuperarea sumei de 147.987.000 lei (35 milioane de euro), reprezentând 40% din sumele de la masa credală. Pentru a justifica cererea, tânăra a depus un antecontract de cesiune a părţilor sociale ale SC Terminal West SRL către SC Euromobille SRL. Contractul a fost semnat în 21 decembrie 2009, adică, cu doar câteva zile înainte ca Nikolaus Mann să solicite insolvenţa propriei firme. Procurorii afirmă că documentul este fictiv, deoarece părţile sociale ale SC Terminal West SRL nu au aparţinut niciodată Sandrei Mann.

Fraudă cu fonduri europene

Grupul Aton Transilvania şi firma-mamă din Germania au intrat şi în vizorul Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF). După ce a beneficiat de importante finanţări şi subvenţii europene, compania Aton GmbH a fost acuzată că a deturnat banii, folosind milioanele de euro pentru alte scopuri decât cele declarate. Investigaţia a fost demarată, iniţial, de Oficiul European Antifraudă de la Bruxelles, care, ulterior, a sesizat DLAF. Prejudiciul este estimat la aproximativ 30 de milioane de euro, din fonduri europene SAPARD. Anchetatorii vorbesc de o veritabilă caracatiţă de firme, prin care s-a reuşit devalizarea fondurilor, destinate revitalizării agriculturii româneşti.

Nikolaus Mann nu vrea să fie deranjat

Ziariştii “Jurnalului de Investigaţii” au încercat în repetate rânduri să discute cu Nikolaus Mann, pentru ca acesta să-şi poată exprima un punct de vedere faţă de acuzaţiile extrem de grave ca i se aduc. La Euromobille, nimeni nu ştia unde poate fi găsit omul de afaceri. La fel în cazul firmelor Ceroil Carani şi Agrocereal Carani, controlate de Nikolaus Mann. Ulterior, ziariştii au încercat contactarea Mirianei Mircov, lichidatorul judiciar desemnat să administreze Euromobille SRL. Răspunsul lichidatorului nu a fost însă în măsură să clarifice situaţia: “(…) dl. Mann Nikolaus are calitatea de creditor, în procedură noi nefiind mandataţi să preluăm corespondenţa acestuia. Toate informaţiile în legătură cu situaţia dosarului de administrare a insolvenţei SC Euromobille SRL sunt publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă, unde pot fi consultate”.

Statul, Chel(u)it de 20 milioane de euro

Autor

Dănilă Chirovici

14 octombrie 2011

Mobilă care nu a fost niciodată fabricată, dar a fost vândută, pachete de acţiuni la diferite firme care şi-au schimbat proprietarul peste noapte, utilaje modernizate pe hârtie. Acestea sunt numai câteva din tentaculele unei caracatiţe de firme care a pus la punct o amplă inginerie financiară, prin care statul a fost păgubit cu 20 milioane de euro. În dosarul instrumentat de ANAF şi de Finanţele gălăţene sunt implicate nume grele, cum ar fi Cătălin Chelu şi Cornel Mangalea. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declanşat în luna martie a acestui an o amplă anchetă în cazul unei caracatiţe de firme care a păgubit statul cu 20 milioane euro, prin încasarea TVA aferentă unor tranzacţii fictive. În acest caz sunt vehiculate şi numele oamenilor de afaceri Cătălin Chelu şi Cornel Mangalea. În raportul ANAF Bucureşti şi în alte două rapoarte de control ale DGFP Galaţi se vorbeşte despre evaziunea în serie comisă de firmele la care sunt asociaţi Chelu şi Mangalea şi alte firme „satelit”.

Nucleul caracatiţei

Principala firmă prin care au fost derulate tranzacţii fictive e fabrica de mobilă Mobimod SA Tecuci, firmă printre ai cărei acţionari se regăsesc Cătălin Chelu şi Metal SA Galaţi, firma lui Cornel Mangalea.

Un pachet de acţiuni la Mobimod SA e deţinut de altă firmă din caracatiţă, Supratec SRL Tecuci. Cenzorul Mobimod SA este Daniel Donici, patronul Dodali SRL. Ca cenzor, el controlează contabilitatea Mobimod SA, care este întocmită de mama sa, Anişoara Donici, prin Nextlevel Consulting SRL Tecuci. Ea mai ţine evidenţa contabilă şi pentru altă firmă implicată în caracatiţa rambursărilor ilegale de TVA, Realtroc SRL.

Administratorii Mobimod SA Tecuci sunt Luciano Tudor, vicepreşedinte PSD Galaţi, şi Cristina Claudia Antohe. Cei doi administratori se supun însă deciziilor lui Virgil Popa şi Lidia Ciucă, aceştia fiind cei care coordonează efectiv activitatea Mobimod SA şi a altor două firme, Realtroc SRL şi Metalpet Comerţ SRL. Din această caracatiţă mai fac parte firme din Cluj, Braşov, Chitila şi Dragomireşti Vale şi mai multe societăţi din imperiul lui Cătălin Chelu.

Comerţ cu mobilă inexistentă

Tranzacţiile fictive au fost descoperite de inspectorii de la Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul ANAF Bucureşti. Inspectorii au observat, începând din 2009, acţiunile concertate a unei grupări de administratori de societăţi care derulau tranzacţii fără să plătească TVA, dar care procedau la deducerea ilegală a taxei ori beneficiau de rambursări ilegale de TVA.

În septembrie 2009, fabrica de mobilă Mobimod SA Tecuci a obţinut o rambursare de TVA în valoare de 2,1 milioane lei, în urma unei achiziţii fictive de materii prime, în valoare de 15,7 milioane de lei. Marfa fusese trecută prin mai multe firme, Clau&Cocoi SRL Cluj, General Cons SRL din Jucu, judeţul Cluj, Fifidal SRL Braşov şi Randaco SRL Braşov. Valoarea era de 15,6 milioane lei, din care 2,49 milioane TVA.

Randaco SRL a livrat-o fabricii de mobilă Mobimod SA Tecuci, care apoi s-a înregistrat cu o livrare de mobilă către Randaco SRL Braşov, în valoare de 14,24 milioane lei, din care 2,27 milioane TVA. A fost o livrare fictivă, pentru care nu există documente. Faptul că au fost tranzacţii fictive e confirmat de un raport al Gărzii Financiare: „Din analiza înregistrărilor succesive de materie primă pe lanţul Clau&Cocoi SRL – General Cons SRL – Fifidal SRL – Randaco SRL către Mobimod SA Tecuci, identificate de către comisarii Gărzii Financiare Galaţi, în urma controalelor prin încrucişare, se deduce că toate operaţiunile înregistrate de către Mobimod SA, privind achiziţia de materii prime necesare producţiei de mobilă, presupusa producţie înscrisă în rapoartele de producţie aferente lunii iulie 2009 şi ulterior livrările de mobilă facturate către Randaco SRL Braşov, s-au demonstrat a fi fictive”.

Utilaje modernizate fictiv

Inspectorii ANAF au descoperit că „suveica” dintre Mobimod SA Tecuci şi Randaco SRL Braşov funcţiona de câţiva ani şi participase la tranzacţii cu utilaje supraevaluate.

În 2004-2006, Mobimod SA a cumpărat trei utilaje în valoare de 573.000 lei, de la Sabino Management SRL Bragadiru, Romtech International SRL Timişoara şi Supratec SRL Tecuci, firmă care deţine 85% din acţiunile Mobimod. Cele trei utilaje au fost supraevaluate în complicitate cu Randaco SRL Braşov. Pentru creşterea artificială a valorii utilajelor, Mobimod a încheiat cu Randaco un contract de modernizare a utilajelor, în valoare de 8,8 milioane lei, din care 1,4 milioane lei TVA.

Apoi, Mobimod a vândut utilajele la SC Consecom SRL Braşov, la preţul de 9,3 milioane lei, din care 1,48 milioane TVA, ceea ce a permis deducerea TVA de către Consecom SRL Braşov. La sfârşitul lui 2009, printr-o operaţiune similară, 27 de utilaje ale Mobimod, în valoare de 1,5 milioane, au fost supraevaluate la o valoare de 51 de ori mai mare, de 77,5 milioane lei. Mobimod a încheiat cu Creative Platinum Finance SRL Dragomireşti Vale contractul de modernizare nr 3/27.11.2009, în valoare de 51,4 milioane lei, şi cu Intercom PSC SRL Bucureşti contractul nr 1/14.11.2009, în valoare de 26, 2 milioane lei, din care 4,2 milioane lei TVA.

Apoi, Mobimod a vândut cele 27 de utilaje, la valoarea supraevaluată de 77,5 milioane, cu TVA de 12,4 milioane lei, firmei General Stein Construct SRL Chitila. Mobimod nu a încasat contravaloarea facturii, creând posibilitatea firmei din Chitila să încaseze rambursarea necuvenită de TVA. După ce a depus cererea de încasare a TVA de 12,4 milioane, firma din Chitila a retras cererea şi a vândut cele 27 de utilaje, cu 60 milioane lei, firmei Acord Financial Trading Exim SRL din Dragomireşti Vale.

Astfel, General Stein Construct SRL Chitila a încasat TVA pentru diferenţa de preţ de 17,5 milioane. Un amănunt interesant: potrivit ANAF, la data de 30.09.2010, General Stein Construct SRL Chitila datora bugetului de stat 95,8 milioane lei. 5

Tranzacţii ilegale de 40 milioane euro

În raportul ANAF sunt menţionate mai multe tranzacţii ilegale efectuate de firmele din caracatiţă în al doilea semestru din 2009. Două dintre firmele administrate efectiv de Virgil Popa şi Lidia Ciucă, Realtroc SRL Tecuci şi Metal Pet SRL Chiajna, s-au înregistrat cu tranzacţii ilegale de ordinul sutelor de milioane.

Metal Pet Chiajna a înregistrat către firma din Tecuci livrări în valoare totală de 167 milioane lei, dintre care 26,7 lei TVA, şi i-a emis o factură de 121 milioane lei, din care 19,3 milioane TVA. La rândul său, Realtroc SRL Tecuci a înregistrat livrările către Beta Total Infinity SRL Măgurele (13,3 milioane – 2,1 milioane TVA), Intercom PSC SRL Bucureşti (7,7 milioane – 1,2 milioane TVA), Rafael Grup SRL Bucureşti (2 milioane – 1,1 milioane TVA) şi vechea cunoştinţă de la tranzacţiile cu utilaje, General Stein Construct SRL Chitila (7,1 milioane – 1,1 milioane TVA).

În 2010, locul Realtroc a fost luat de Mobimod, care a cumpărat fictiv de la Intercom PSC SRL Bucureşti mărfuri de 6,5 milioane lei, din care 1 milion TVA, pe care la fel de fictiv le-a livrat aceleiaşi General Stein Construct SRL Chitila, la valoarea de 6,2 milioane, din care 1 milion TVA.

Reţeta Chelu: cumpăr, dau tun, falimentez!

Şi celelate firme din imperiul de sute de SRL şi SA ale lui Cătălin Chelu au lucrat din greu la tranzacţiile fictive generatoare de rambursări de TVA.

În aprilie 2010, Cătălin Chelu a cumpărat de la asociaţia salariaţilor 52% din acţiunile fabricii de mobilă Rostramo SA Târgu Jiu. A făcut tranzacţia printr-un „intermediar”, care era chiar directorului comercial al Rostramo, Petre Vintilă. O lună mai târziu, Rostramo a înregistrat achiziţii fictive de utilaje în valoare de 5,7 milioane lei de la altă firmă din imperiul lui Chelu, Almotin SRL Galaţi.

La Rostramo nu există nici măcar avize de expediţie care să dovedească achiziţia utilajelor. În schimb, Almotin a încasat TVA în valoare de 800.000 lei. Inspectorii ANAF au constatat că scriptic „pentru plata facturilor aferente utilajelor respective au fost utilizate sume de provenienţă incertă, prin contracte fictive de împrumut de la societăţi controlate de Cătălin Chelu şi care în 2010 au avut activitate nesemnificativă: Alfaline SA, Delmato Grup SA, Amirastar Trading SA, Goras Consulting SA, Scop Line SA şi Mattera Com SA, toate cu sediul la Galaţi”. După trei luni de la preluarea a 52% din acţiunile Rostramo, Cătălin Chelu şi-a pus în operă metoda consacrată. Prin sentinţa Tribunalului Gorj, Rostramo SA a intrat în lichidare judiciară.

Datorii ascunse

Cătălin Chelu este un as al ingineriilor financiare. Potrivit Raportului de Inspecţie Fiscală nr 12.469/30.12.2009 al DGFP Galaţi, printr-o singură tranzacţie între firmele sale Chelu a păgubit statul cu 6,6 milioane lei.

La Fricom SA Galaţi, la care Cătălin Chelu deţine 89% din acţiuni iar AVAS restul, miliardarul a convocat AGA pe 29.05.2009 şi a impus ca societatea să cumpere o parte din reţeaua sa de cablu, CCC Blue Telecom SA. Evident, TVA nu a fost plătită, inspectorilor DGFP nerămânându-le altceva de făcut decât să constate datoriile Fricom SA către bugetul de stat. Totalul era de 6.685.123 lei, din acesta 4.493.612 lei fiind valoarea TVA neachitată, alţi 285.512 lei – dobânzi, iar restul – impozit pe profit, contribuţii şi amenzi neachitate.

Evazionistul promovat director bugetar!

Şi administratorul Mobimod SA, Luciano Tudor are o puternică protecţie politică. Este vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi. Altfel spus, un locotenent al lui Dan Nica, dar şi un protejat al senatorului PSD Gheorghe Saghian, care în 2008 i-a dat pe mână organizaţia PSD Tecuci şi candidatura la Primăria Tecuci. Cum însă a obţinut numai 17% din voturi, s-a reorientat. De fapt, s-ar putea spune că tunurile de milioane de euro date statului de Luciano Tudor în postura de administrator al Mobimod SA l-au recomandat pentru o funcţie bugetară, în 2010 el fiind pus de PSD în funcţia de director al regiei Drumuri şi Poduri SA, a Consiliului Judeţului Galaţi.

Intră în scenă Mangalea

Nici partenerul de afaceri a lui Chelu, Cornel Mangalea, nu stă cu mâinile în sân când e vorba de TVA. Mangalea controlează Metal Grup Industrie SRL Galaţi, la care deţine 95% din acţiuni, şi fosta fabrică de elice navale Elnav SA Galaţi, la care are 98,53% din acţiuni.

În 2007, Metal Grup a „împins” la Elnav SA o factură de 2,8 milioane lei, cu 449.213 lei TVA, pentru modernizări de hale, poduri rulante şi reţele electrice. Elnav era în situaţie falimentară şi de câţiva ani este executată de DGFP. În 2008, Metal Grup a mai emis către Elnav o factură pentru reparaţii, în valoare de 1,7 milioane, dar cu taxare inversă, pentru a şterge o TVA de 326.915 lei.

În 2005, Elnav a încasat TVA în valoare de 191.600 lei, în 2006 şi 2007 a produs TVA de 3,2 milioane de lei, iar în două luni din 2008 a mai produs TVA de 499.288 lei. În februarie 2008 avea de recuperat TVA în valoare de 4.513.099 lei. Inspectorii au constatat mai multe nereguli financiare.

„Cireaşa de pe tort e scutirea de TVA, care se aplică pentru livrarea de construcţii noi, şi nu de cârpeli făcute de Metal Grup firmei din acelaşi grup, Elnav SA”, ne-a declarat o sursă din DGFP. Unul din volumele dosarului anchetat de DIICOT Bucureşti se referă la preluarea frauduloasă de către Cornel Mangalea, cu sprijinul lui Cătălin Chelu, pe atunci preşedinte SIF Moldova, a 40% din acţiunile Elnav SA.

Complicitatea oamenilor de la Fisc

În adresa transmisă în martie 2011 de ANAF către DGFP Galaţi se vorbeşte tranşant despre faptul că evazioniştii au beneficiat de complicitatea unor finanţişti: „Există indicii conform cărora, pentru disimularea caracterului ilicit al unora dintre operaţiunile derulate, conducerile firmelor Realtroc SRL Tecuci şi Metalpet Comerţ SRL Chiajna au beneficiat de sprijinul unei persoane din cadrul DGFP Galaţi”.

Potrivit raportului ANAF, activitatea celor două firme „este coordonată efectiv de Virgil Popa şi Lidia Ciucă. Dar cei doi coordonează şi activitatea Mobimod, ceea ce extinde complicitatea şi sugerează eventuala protecţie de care ar putea beneficia evazioniştii. Prin adresa din martie 2011, ANAF a cerut DGFP Galaţi efectuarea unor verificări la toate firmele care au avut relaţii comerciale cu societăţile menţionate. Termenul era 30 iunie. A trecut fără să se întâmple nimic. Oricum. urmele tunurilor date statului prin Mobimod SA vor fi şterse, pentru că fabrica este în insolvenţă, urmând lichidarea.

ATON Transilvania, victima războiului germano-german

Autor

Dănilă Chirovici

12 octombrie 2011

Nu din cauza crizei, ci ca urmare a unui conflict germano-german, cu foarte puternice accente româneşti. Cel mai mare grup de firme din agricultură din Vestul României, ATON Transilvania, a ajuns în pragul falimentului.

Având datorii de mai multe milioane de euro, concernul ATON a ajuns în stare de insolvenţă la solicitarea mai multor creditori, printre care Primăria din comuna Sânandrei, judeţul Timiş.

Dezvoltarea în agricultură a demarat aici încă de la începutul anilor 90. Cel care a pus bazele afacerii a fost Nikolaus Mann, care, împreună cu familia Heyl din Germania, controla un grup de firme format din Agrocereal, Vital&Heyl, Heyl Grain, Cer-Oil. Sediile firmelor se aflau în comuna Sânandrei, din imediata apropiere a Timişoarei. Se cultivau atunci preste 27.000 de hectare în judeţele Timiş şi Arad. Grupul de firme deţinea şi una dintre cele mai mari mori din România, cunoscută în toată zona drept “Moara din Carani”, valoarea utilajelor fiind evaluată la 25 milioane de euro. Nikolaus Mann s-a născut în România, a plecat de mic în Germania, dar s-a întors la Timişoara, unde a absolvit Facultatea de Medicină. De aceea i şi spune “Doctorul”.

Expansiune exponenţială

În anul 2006, concernul german ATON GmbH, al cărui acţionar principal este Mario Helmig Lutz, intră cu o investiţie puternică în grupul de firme controlat de Mann, formându-se astfel concernul ATON Transilvania.

Afacerea se diversifică, înfiinţându-se şapte centre de profit: materiale de construcţii; construcţii de infrastructură; confecţii metalice; curent electric; terenuri arabile – real estate; agricultură; transport. Dintre acestea, agricultura şi transportul existau înainte de intervenţia germană. Anul 2007 este anul marilor investiţii ale Aton Transilvania, fiind dezvoltate toate proiectele dorite de conducerea din Germania.

Finanţarea s-a făcut prin credite acordate de Helmig, prin fonduri europene SAPARD şi prin împrumuturi luate de la bănci. Suprafaţa agricolă lucrată ajunge la 40.000 de hectare, iar numărul angajaţilor la 2.500. În acel an se semnează un contract cu Primăria Sânandrei pentru execuţia lucrărilor de apă-canal în cele trei localităţi ale comunei. Investiţia era de 11,5 milioane de euro, Aton urmând să gestioneze pe o perioadă de 49 de ani serviciile de apă-canal. În acelaşi an încep şi lucrările la Parcul Industrial Aton I.

Apare dihonia

Tot în 2007 apar însă şi disensiunile între Mann şi acţionarii germani. Nemţii îi reproşează lui Mann faptul că a înfiinţat o nouă firmă, Euromobile, care ar avea un parteneriat cu ATON, păgubos pentru grup.

Mann, în schimb, afirmă că tocmai acest parteneriat a ajutat ATON să continue proiectele. “Germanii au vrut să continuăm proiectele, fără să mai finanţeze ATON Transilvania. Dl. Bauer Rainer, administratorul german, considera că o soluţie a ieşirii din criză ar fi outsourcing-ul în domeniul construcţiilor, motivul fiind numărul mare de utilaje achiziţionate, precum şi numărul mare de angajaţi, circa 1.000 în acest sector. Nu se ţine seama că acest sector a fost gândit să construiască, într-o primă fază, propriile obiective. Aşa s-a înfiinţat Euromobile. În acel moment, ATON Transilvania avea deja probleme cu plata furnizorilor. Datorită parteneriatului cu firma Euromobile, Grupul Aton a reuşit să-şi continue proiectele începute. Incompetenţa dlui Helmig a împins ATON Transilvania pe marginea prăpastiei”, comentează Mann.

Joc periculos

De altfel, în 2007 Mann îşi cesionează acţiunile de la ATON. Între cele două grupări, ATON şi Euromobile, a început un război extrem de dur în care au fost angrenate mai multe instituţii ale statului, dar şi oameni politici potenţi din zonă.

De menţionat că, dacă în perioada 2004-2008 Mann a fost considerat un apropiat al PSD şi în mod special al ministrului Agriculturii de la acea dată, Ilie Sârbu, ulterior a fost considerat un apropiat al PD-L. În perioada guvernării PSD el a fost vizitat în două rânduri de premierul de la acea oră, Adrian Năstase.

De unde şi zvonurile vehiculate pe atunci că Dana Năstase ar avea acţiuni în grupul de firme controlat de Mann. Într-adevăr, Mann a fost văzut ulterior alături de liderii locali ai PD-L, şi în mod special lângă preşedintele filialei şi al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi Dan Popa, secretar general al PD-L Timiş. Este de notorietate şi relaţia bună pe care Mann o are şi cu actualul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. În 2008, Mann apărea în topul bogaţilor României, cu o avere de 80 de milioane de euro. Din informatiile noastre se pare ca paienjenisul de relatii, interese, si informatii bine filtrate, tesut in jurul acestui personaj este departe de a se limita doar la numele vehiculate pana acum.

Plângeri penale

În anul 2009, germanii de la ATON fac plângere penală împotriva lui Mann, pe care îl acuză că ar fi delapidat grupul lor de firme, cu ajutorul propriei companii, Euromobile. Dosarul ajunge chiar şi la DIICOT.

În afacere intervin şi demnitari germani, care fac lobby pentru ATON. Este şi momentul în care foştii “prieteni” politici ai lui Mann îi întorc acestuia spatele. Pe de altă parte, “Doctorul” afirmă că ATON ar fi dator la Euromobile cu 18,5 milioane de euro. El susţine că împotriva sa a fost demarată o mare campanie, inclusiv în presă, al cărei ţel era să se arate că ATON este un “investitor german strategic” care ar fi fost fraudat în România. “De fapt se încerca să nu mai fie achitată datoria la Euromobile, cel mai important creditor al ATON”, afirmă Mann. El mai spune că din cauza banilor neprimiţi a demarat procedura de insolvenţă voluntară a firmei sale. De menţionat că Euromobile devenise o firmă extrem de importantă, cu investiţii mari în utilaje. La acel moment lucra pe Autostrada Arad-Timişoara şi dezvolta un parc industrial în Sânandrei. De altfel, singurul la care nu s-au întrerupt lucrările în anul de criză 2009. Aceeaşi firmă a intrat în discuţii în celebra “afacere Mercedes”, atuci când celebrul concern german a vrut să investească în România, la Sânandrei.

Din cauza disputelor, nemţii au plecat în Ungaria, la Kecskemet. În acest moment, Mann face potecă pe la parchet, iar de afacerea lui s-a ales praful. El se plânge că a ajuns în această situaţie după ce procurorii, la comandă politică, i-au blocat conturile., La un moment dat, la Euromobile lucrau aproape 1.500 de angajaţi din Timişoara şi comunele limitrofe. Alături de cei 2.500 de la ATON, făceau din Sânandrei cea mai atractivă comună din Timiş.

Falimentul bate la uşă

Pe de altă parte, şi ATON Transilvania o ia încet, dar sigur spre faliment. Asta şi din cauza managerilor care au condus grupul de firme, printre care şi un profesor de istorie, Paul Milata. De asemenea, au început să curgă şi aici problemele penale.

Firma este acuzată de modul în care ar fi gestionat şapte milioane de lei, dintr-un proiect european de 30 milioane de euro, în vederea construirii unor spaţii de depozitare a cerealelor. În firmă mai lucrează aici în jur de 120 de oameni, numărul fiind neclar din cauza înregistrărilor inconstante la ITM.

Suprafaţa arabilă cultivată a ajuns la 10.000 de hectare, faţă de 40.000 în urmă cu trei ani. O parte din arendă nu este plătită de doi ani, în vreme ce mulţi producători agricoli nu şi-au putut încasa subvenţiile din caua încurcăturilor produse de angajaţii grupului de firme. Un control al Finanţelor a descoperit mari obligaţii financiare neachitate la bugetul de stat. Colac peste pupăză, Primăria Sânandrei a solicitat oficial insolvenţa ATON Transilvania, pentru o datorie de 12,1 milioane de lei, adică aproape trei milioane de euro.

Afacerea Socar, dubioasă de la origini până în prezent

Autor

Dănilă Chirovici

12 octombrie 2011

Patron acuzat de o uriaşă ţeapă trasă coreenilor de la Daewoo, offshore, benzinărie fără autorizaţie, promisiuni neonorate, sunt doar câteva din ingredientele uneia dintre cele mai mari afaceri perfectate la noi în ţară în decursul acestui an.

Actori principali sunt Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR), unul din cei mai mari jucători din lume pe piaţa energetică şi SC Romtranspetrol SA, un distribuitor de carburanţi plin de datorii cu sediul central la Botoşani. Prezentată în mod oficial ca fiind una din tranzacţiile cele mai bune pentru ţară şi judeţ, ea ascunde însă surprize de milioane bune de euro.Oficial azerii au cumpărat „Romtranspetrol” şi l-au bucurat pe primar

Pe 18 aprilie, în sala de şedinţe a Consiliului Local Botoşani, primarul Cătălin Flutur şi reprezentanţii SOCAR România au făcut publice primele date privind investiţia companiei petroliere de stat din Azerbaidjan în România şi Botoşani. Astfel, azerii ar fi cumpărat 90% din SC Romtranspetrol SA şi au format SOCAR Petroleum. Atunci, Hamza Karimov, directorul SOCAR România, a anunţat că sediul social a nou createi SOCAR Petroleum va fi la Botoşani. El a declarat că valoarea primei etape a investiţiilor, care presupune modernizarea celor 15 benzinării care au aparţinut „Romtranspetrol”, se ridică la 10 milioane de euro. „România este prima ţară din Europa care a recunoscut independenţa ţării noastre şi de atunci relaţiile noastre sunt foarte bune”, a explicat intrarea în Uniunea Europeană prin România reprezentantul companiei din Azerbaidjan.

El a subliniat că primele contacte în vederea perfectării afacerii au început în urmă cu un an şi s-au concretizat în ianuarie 2011, după efectuarea unui audit de către celebra Pricewaterhouse Coopers. „Se ştia de datoriile companiei, dar s-a decis să se achiziţioneze 90% din acţiunile firmei”,a afirmat Hamza Karimov, care a arătat că s-a hotărât să parafeze tranzacţia în urma stăruinţelor primarului de Botoşani, care l-ar fi convins că municipalitatea derulează proiecte mari de infrastructură. „Este important pentru Botoşani şi nu vreau să fac referire numaidecât la ce se va întâmpla în următorii doi-trei-patru ani în România, nu numai la Botoşani, este şi o preocupare a Primăriei Botoşani de a încuraja investiţiile private”,a declarat Cătălin Flutur. Tot atuncis-a făcut public că Iulian Berescu, omul din spatele „Romtranspetrol”, rămâne, ca şi soţia acestuia Doina Berescu, în structura de conducere a SOCAR Petroleum, fiind responsabil cu dezvoltarea afacerii în România. Reprezentanţii SOCAR au anunţat că se vor implica şi într-o multitudine de proiecte sociale, cel mai important fiind înfiinţarea unei club sportiv care să aibă o echipă de handbal masculin din Botoşani, pe prima scenă a ţării.

Compania a fost cumpărată de fapt de un SRL din Olanda

Aceasta este însă partea oficială şi deci frumoasă a lucrurilor. Una din cele mai importante afaceri parafate în acest an în România are însă ramificaţii în Europa Occidentală deşi, teoretic, firma care a cumpărat SC Romtranspetrol SA Botoşani vine din Azerbaidjan. Am reuşit să intrăm în posesia hotărârii generale a acţionarilor de la această societate, care dovedeşte faptul că tranzacţia anului în judeţ nu are, cel puţin direct, vreo legătură cu State Oil Company of Azerbaidjan Republic (SOCAR – Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan). Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor de la SC Romtranspetrol SA în care s-a hotărât practic vânzarea pachetului majoritar a avut loc pe 31 ianuarie 2011. Ac=ionarii Doina Berescu şi Dorina Zamfir nu şi-au cedat pachetele către SOCAR, ci către o firmă din Olanda, „Becrux Investments Finance & B.V.”, o societate cu răspundere limitată din Amsterdam. Acesta îl are ca împuternicit pe nimeni altul decât Hamza Karimov, reprezentantul pe România al SOCAR. „Becrux Investments & Finance B.V.” ar fi un off-shore, care, la rândul său, ar fi controlat de un alt off-shore, din Danemarca. Firma din Olanda a preluat 90,0013% din acţiuni, Dorina Zamfir a ieşit din acţionariat, iar Doina Berescu a rămas cu 9,99% dintre acţiuni. Tot atunci s-a decis schimbarea denumirii „Romtranspetrol” în „SOCAR Petroleum”.

Consiliu de administraţie neao[

Surprizele nu se termină însă aici. Deşi Romtranspetrol a preluat în noua denumire iniţialele Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan – SOCAR şi s-a tot vorbit de implicarea azerilor în această afacere, din consiliul de administraţie al SC SOCAR Petroleum SA nu fac parte nici Hamza Karimov, reprezentantul SOCAR pe România şi nici vreun alt cetăţean din Azerbaidjan. CA-ul firmei este alcătuit în totalitate de botoşăneni. El este format din cele trei persoane care au controlat fostul SC Romtranspetrol SA, adică Iulian Berescu, Dorina Zamfir şi Doina Berescu, aceasta din urmă fiind şi preşedintele consiliului de administraţie al societăţii.

Afaceri de10 milioane euro din petrol şi… peşte

Deşi mai puţin mediatizată, „Romtranspetrol” a fost una dintre societăţile botoşănene cu cel mai mare volum de afaceri. Conform datelor de la Registrul Comertului, ea a avut în 2009 o cifră de afaceri de 40,4 milioane de lei, adică în jurul a 10 milioane de euro şi un profit brut de 38.527 lei. Firma deţinea 14 „staţii PECO” în nordul Moldovei, jumătate în Suceava şi restul în Botoşani, Neamţ şi Iaşi. Dar asta nu este tot, societatea mai deţinea un depozit şi o mulţime de amenajări piscicole. Astfel, conform unui dosar depus la Primăria Botoşani în vederea obţinerii practic a unei amânări la plata taxelor şi impozitelor locale, pe lista investiţiilor efectuate de „Romtranspetrol” se regăsesc, printre altele, o fermă piscicolă la Ibăneasa cu 149,88 hectare luciu de apă, o cabană de oaspeţi şi pontoane, o fermă piscicolă la Vorniceni cu 169,5 hectare luciu de apă, o fermă piscicolă cu 99,6 hectare luciu de apă la Drăguşeni, o cabană de oaspeţi la Popăuţi şi o alta la Argestru, în judeţul Suceava. Totodată, flota de transport a societăţii cuprindea 16 maşini mari de transport a carburanţilor.

Datorii de circa 10 milioane $

Afacerile derulate de „Romtranspetrol” au intrat însă într-o perioadă mai puţin fastă odată cu criza economică. Vânzările au crescut inclusiv în 2008, când s-au ridicat la 14,6 milioane litri de carburanţi, iar ulterior au început să scadă, ajungând ca în 2010 să fie de doar 7,2 milioane litri, adică nici măcar jumătate din totalul din urmă cu doi ani. În aceste condiţii societatea a început să acumuleze datorii care potrivit amintitului raport depus la municipalitate se ridicau spre sfârşitul anului trecut la 29,1 milioane de lei, adică circa 10 milioane $. Cea mai mare parte a acestora, în jur de 90%, erau însă debite recente, adică nu mai vechi de un an. Cele mai mari datorii se înregistrau către BCR 12,1 milioane de lei, UNICOM Holding Bucureşti 7,5 milioane de lei, ANAF 2,8 milioane de lei, Rompetrol Downstream 2,2 milioane de lei şi Tinmar-IND Bucureşti 1,8 milioane de lei.

Vândută după „concordat preventiv”

În aceste condiţii tranzacţia s-a încheiat după aplicarea pentru societate a procedurii de „concordat preventiv”. Aceasta este prevăzută de o lege apărută la începutul anului trecut şi este văzută ca o soluţie de protecţie împotriva deschiderii procedurii de insolvenţă de către creditori. În rezumat, concordatul preventiv păstrează toate avantajele insolvenţei, fără a avea şi dezavantajele acesteia. Astfel, ca şi în cazul insolvenţei, se suspendă executarea silită, valoarea datoriilor este îngheţată, iar contractele aflate în curs nu se suspendă. Pe de altă parte, debitorul păstrează controlul asupra afacerii sale şi beneficiază de ajutor specializat pentru restructurarea companiei. De asemenea, concordatul preventiv nu presupune insolvenţa si nici „stigmatul” aferent acesteia, se declanşează la cererea debitorului, fiind exprimarea voinţei acestuia, nu a creditorilor. Concordatul preventiv este practic un contract încheiat între un întreprinzător şi creditorii săi, prin care întreprinzătorul propune un plan de redresare a afacerii sale, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de a depăşi dificultăţile în care se află întreprinderea. Pentru încheierea unui astfel de contract nu este necesar un consens al creditorilor, ci doar o majoritate reprezentând creditorii care deţin două treimi din masa credală.

Staţie construită pe autorizaţie de demolare

„Moldova Project”, primul proiect pe care azerii s-au angajat să îl pună în aplicare după preluarea societăţii botoşănene, presupune modernizarea tuturor staţiilor PECO după standardele SOCAR. Într-o a doua etapă se intenţionează extinderea reţelei de staţii de carburanţi şi în restul ţării. „Nu am dus nici un euro acasă, toţi banii i-am readus în firmă, am reinvestit sumele şi mergem mai departe. E un business bun, adică s-a văzut”, a declarat Doina Berescu. Construcţia noilor staţii cu sigla „SOCAR” de la Botoşani a început cu specific românesc. Benzinăria ridicată la intersecţia străzilor Independenţei cu Peneş Curcanul din municipiu este aproape gata. Problema este însă că marea parte a noului obiectiv a fost ridicat fără autorizaţie de construcţie de la Primărie. Fosta staţie „Romtranspetrol” a fost dărâmată pe baza unei autorizaţii obţinute în acest sens, iar la începutul lunii mai, peste gardul opac de doi metri care înconjura şantierul, deja îşi făcea apariţia scheletul noii benzinării. Şi aceasta în condiţiile în care abia pe 29 aprilie Consiliul Local a adoptat Planul Urbanistic de Detaliu pentru „construire staţie de carburanţi”, iar hotărârea adoptată era o etapă premergătoare obţinerii autorizaţiei de construcţie. „Nouă ne era foarte clar: nu aveau un impact asupra mediului ca la construcţia unei staţii noi, într-o zonă nouă. Erau avize obligatorii de la alte organisme, dar nu schimbau datele problemei. Există şi varianta că au lucrat înainte şi atunci n-au decât să plătească. Amenda e de 10 milioane de lei, dar este clar, în momentul acesta sunt în regulă şi probabil… s-au grăbit sau nu s-au grăbit poate e înspre binele oraşului”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Nu s-a mai dat vreo amendă.

„Spionul” Priboi n-ar fi străin de afacere

De întreaga afacere pare să nu fie străină familia fostului ofiţer SIE Ristea Priboi. Azerul Hamza Karimov colaborează, se spune, cu Eugen Priboi, fiul fostului spion, prin oferirea unor servicii reprezentanţei SOCAR. Totodată, Maria Priboi, soţia lui Eugen, ar fi proprietarul unei companii de contabilitate şi din momentul vânzării-cumpărării acesteia i-ar fi fost transmise toate documentele contabile ale SOCAR România.

Iulian Berescu este un om de afaceri cel puţin controversat, el fiind actor principal într-una din cele mai răsunătoare afaceri derulate de vreun patron botoşănean în primul deceniu de după revoluţie. El a fost reţinut în 1997 de procurorii ieşeni fiindcă ar fi prejudiciat Daewoo Craiova cu o sumă evaluată la acea dată la 5 miliarde de lei. Acesta s-ar fi folosit de un ordin de plată falsificat şi de numele unui botoşănean şi ar fi luat coreenilor 34 de autoturisme Cielo care au fost utilizate în mare parte pentru taximetrie la Iaşi şi Botoşani. Dosarul său a ajuns până la Parchetul de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie şi, cu toate că s-a încercat arestarea sa, beneficiind de serviciile avocatului Mihai Vlasov, dar şi de sprijinul actualei soţii, de asemenea avocat, el a rămas liber până în ziua de astăzi, când nu mai face afaceri cu coreeni, ci cu azeri. De echipa de handbal sau de implicarea SOCAR Petroleum în mari proiecte sociale nu s-a mai auzit ceva.

Două milioane de euro, topiţi la Cernavodă

Autor

Darius Martinescu

12 octombrie 2011

Şantierul reactoarelor nucleare de la Cernavodă a devenit raiul firmelor-căpuşă, iar statul pierde zeci de milioane de lei în afaceri controlate de oamenii politici. Contractele de lucrări sunt direcţionate către afaceriştii care au cotizat în campaniile elctorale, în vreme ce fostele întreprinderi de stat care au participat la construcţia reactoarelor au ajuns în pragul falimentului. Scandalul internaţional pe tema amortizoarelor de şoc seismic izbucnit în prima parte a acestui an la centrala nucleară de la Cernavodă readuce în atenţia opiniei publice delapidările de ordinul milioanelor de euro pe care „băieţii deştepţi” din energia nucleară le-au comis în ultimii 20 de ani. În prezent, din mastodontul industrial cu mii de angajaţi ridicat la Cernavodă de regimul comunist pentru construcţia celor cinci reactoare nucleare nu a mai rămas mare lucru. Firme pline de datorii, cu bunurile sechestrate de fisc, dar cu administratori şi patroni miliardari.

Sechestru pe aspiratoarele CNE Edilitare

Construcţii Nuclearo Elecrice Edilitare SA poate fi considerată un copil născut mort pe platforma nucleară Cernavodă.

Înfiinţată la începutul lui 2007 prin desprinderea de compania- mamă Construcţii Nuclearo Elecrice SA (fostă IACN, antrepriza care a participat la ridicarea reactorului 2), societatea a reuşit “performanţa” ca în numai câteva luni de zile să fie complet sechestrată de Fisc pentru neplata datoriilor la bugetul de stat. Pe lângă imobile, maşini, utilaje, Administraţia Finanţelor Publice Cernavodă a pus sechestru pe mobilier de birou, copiatoare, calculatoare, telefoane de serviciu, parcări şi… aspiratoare de birou.

Lista sechestrului cuprinde aproape 200 de bunuri, toate preluate de Fisc în octombrie 2007. Şi asta nu e tot. Compania, înfiinţată pe 20 martie 2007, avea la acea dată un capital social de peste 234.000 de lei, o cifră de afaceri de 26.873 de lei, cheltuieli totale de 1,6 milioane de lei, pierdere netă de 1,1 milioane de lei şi, ce este cel mai interesant, o datorie totală de peste 7, 2 milioane de lei.

Cum ar fi putut să reziste pe piaţă o societate cu datorii de 140 de ori mai mari decât cifra de afaceri nimeni nu poate spune. Cert este că CNE Edilitare a fost, încă din momentul înfiinţării, o „gaură neagră” de două milioane de euro.

Divizarea, sau cum să-ţi pui datoriile în cârca statului

Pe 10 octombrie 2006, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a SC CNE a aprobat de principiu şi în unanimitate divizarea companiei. Astfel, câteva luni mai târziu au apărut proiectul de divizare în Monitorul Oficial.

Potrivit acestuia, divizarea societăţii-mamă se realizează prin desprinderea unor active şi pasive şi înfiinţarea unei noi societăţi, Construcţii Nucleare Edilitare SA. Astfel, CNE a păstrat în activul său doar elementele indispensabile desfăşurării activităţii, iar celelalte active au fost transferate către CNE Edilitare.

Odată cu elementele de activ, a fost transferată şi partea proporţională de pasive. Societatea Construcţii Nuclearo Electrice a rămas cu un capital social de 351.397 de lei, iar obiectul principal de activitate este construcţia de clădiri şi lucrări de geniu civil. Societăţii Construcţii Nucleare Edilitare i-a revenit un capital social de 234.265 de lei şi ca obiect de activitate i s-au fixat activităţile imobiliare.

Structura acţionariatului este fi identică cu aceea a companiei din care s-a desprins, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu 0,116% din acţiuni, Asociaţia Salariaţilor, cu 80,9%, restul de 18,9% fiind deţinut de persoane fizice. Ambele societăţi urmau să fie public deţinute şi listate la categoria de bază a Bursei de Valori Bucureşti, piaţa Rasdaq.

La acea dată, Consiliul de Administraţie a motivat necesitatea divizării prin faptul că CNE va participa la proiectul de relansare a lucrărilor la reactoarele 3 şi 4, şi astfel era indispensabilă „eliberarea de datorii, conform negocierilor cu oficialii Centralei Nucleare Cernavodă”. Nu numai că acest din urmă proiect nu s- a materializat, însă statului, în speţă Fiscului, i- au fost „pasate” toate datoriile pe care compania-mamă CNE le avea de plătit la buget.

Practic, în urma divizării, societăţii CNE Edilitare i-au revenit 96,71% din activele îngropate în datorii ale companiei-mamă. Aşa cum am menţionat mai sus, CNE Edilitare nu a funcţionat niciodată pe piaţa imobiliară şi, la opt luni de la înfiinţare, a fost complet pusă sub sechestru.

„Băiatul deştept” de la atomo-electrică

Fiecare domeniu al energiei îşi are propriii „băieţi deştepţi”. În cazul platformei nucleare de la Cernavodă, cel mai deştept băiat a fost şi este Nicolae Buriac, om de afaceri şi politician constănţean, care de-a lungul timpului a făcut naveta de la PD-L la PUR şi PSD. El a deţinut funcţii de conducere şi execuţie concomitent în cele două firme, CNE şi CNE Edilitare, şi a fost implicat în mai multe dosare instrumentate de parchet.

Înainte de divizarea CNE, Buriac a fost acuzat că a achiziţionat ilegal acţiuni de la salariaţi, a vândut la fier vechi utilaje şi a construit pe banii firmei vile de lux pentru conducerea poliţiei locale în schimbul rezolvării favorabile a unor plângeri depuse la organele de poliţie pe numele său.

Dosarul, cunoscut sub denumirea „vilele cu epoleţi” a fost instrumentat în 2006 de DNA. În fine, aşa cum se întâmplă cu „băieţii deştepţi”, policianul-afacerist a scăpat basma curată şi momentul divizării îl prinde pe Nicolae Buriac în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CNE. La sfârşitului lui 2006, atunci când s-a pus pe tapet problema divizării, CNE avea datorii de 70 miliarde de lei vechi (şapte milioane RON), din care 14 miliarde de lei către Electrica, 16 miliarde, datorii la bugetul de stat, alte şapte miliarde restanţe la bănci.

Societatea se judecă în instanţă cu compania Electrica, care întenţiona să solicite declanşarea falimentului CNE. În aceste condiţii, a fost prezentată acţionarilor „soluţia salvatoare” sau mai degrabă „soluţia finală”, pentru că majoritatea salariaţilor habar nu aveau că, prin divizare, vor deveni acţionari la o „gaură neagră”. Dar cea mai mare ţeapă a luat-o, după cum am menţionat mai sus, statul român care, deşi deţinea, prin AVAS, un procent mic de acţiuni la CNE, ar fi putut măcar să vadă despre ce este vorba.

În momentul divizării CNE, AVAS era condus de Teodor Atanasiu, care făcea o cură de sănătate ca preşedinte al acestei instituţii, după ce îşi dăduse demisia din funcţia de ministru al Apărării, în urma scandalului dintre partenerii coaliţiei de guvernare PNL şi PD-L pe tema retragerii trupelor româneşti din Irak şi Afganistran. În prezent Nicolae Buriac nu mai deţine nici o funcţie în cadrul CNE, însă acest lucru nu l-a împiedicat să obţină, în februarie 2010, un mandat în Consiliul Judeţean Constanţa din partea PSD.

Firme-căpuşă la reactoare

Centrala nucleară a fost, începând din 1990, vacă de muls pentru toate partidele care s-au succedat la putere. Licitaţiile pentru lucrări pe platforma nucleară s-au făcut numai cu „dedicaţie” şi, cel puţin până la apariţia consorţiului internaţional privind construcţia reactoarelor 3 şi 4, doar firmele de „casă” aveau acces la miliardele de lei investite de stat la Cernavodă.

De fapt, de-a lungul timpului au fost mai mulţi patroni care au recunoscut că au cotizat din greu la partide pentru a putea primi lucrări la reactoarele nucleare. De altfel, chiar în 2007, anul în care falimentara CNE a scăpat de datorii, Cernavodă a fost scena unor „lupte grele” pentru supremaţie pe şantierul nuclear. CNE avea la acel moment ca subcontractor o firmă locală, „General Concrete”, care pe lângă faptul că nu era autorizată de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (aviz fără de care nu se pot executa lucrări pe platforma nucleară), avea acelaşi obiect de activitate ca şi CNE.

În acest mod au fost „căpuşate” majoritatea firmelor cu tradiţie şi care au participat efectiv la construcţia reactoarelor înainte şi după momentul 1989. Practic, la fiecare schimbare de guvernare, partidul la putere, fie că a fost vorba de PSD, PNL sau PD, şi-a impus propriii cotizanţi la Cernavodă.

Se caută investitori

Apele s-au liniştit la Cernavodă în urmă cu trei ani, odată cu înfiinţarea companiei multinaţionale EnergoNuclear.

Societatea EnergoNuclear SA a fost înfiinţată în anul 2009, prin promovarea unei structuri de acţionariat în care Nuclearelectrica deţinea o cotă de participare de 51% din capitalul social, iar restul revenea companiilor străine: RWE, GDF Suez, ENEL şi CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola, câte 6,2%. Anul trecut, patru din cei şase investitori străini s-au retras din compania mixtă, astfel că acţiunile deţinute de aceştia au revenit la stat.

Nuclearelectrica deţine acum 85% din EnergoNuclear. În prezent Ministerul Economiei încearcă să găsescă alţi investitori de renume dispuşi să finanţeze construcţia celor două reactoare, însă până la această oră nu s-a concretizat nimic. Dacă multinaţionala EnergoNuclear SA ar fi rămas în viaţă şi ar fi fost reluate efectiv lucrările la cele două reactoare, era foarte puţin probabil ca firmele de casă ale partidelor să căpuşeze centrala, dat fiind faptul că cinci dintre partenerii străini activează pe piaţa mondială a energiei şi probabil că şi-a fi impus propriii subcontractori.

Un tort de patru miliarde de euro

Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 va costa statul român şi eventualii investotori străini patru miliarde de euro, o bună parte din acestă sumă urmând să revină constructorilor. Dacă ministerul de resort nu va reuşi să atragă companiile multinaţionale iar lucrările vor fi demarate pe cheltuiala statului român, platforma nucleară se va transforma din nou în „poligon de trageri”, unde firmele cotizante la partid îşi vor disputa din supremaţia. Cele două reactoare urmează să fie terminate în 2017.

Lemnul de pe Valea Vaserului, monopolizat de un afacerist local

Autor

Dănilă Chirovici

12 octombrie 2011

Afaceristul maramureşean Vasile Coman, zis „Vărzaru”, partener de afaceri şi chiar creditor al Regiei Naţionale a Pădurilor „Romsilva”, este acuzat că a monopolizat atât prelucrarea lemnului de pe Valea Vaserului, cât şi transportul acestuia. Prin firma sa, Conrep SA, Coman are în întreţinere şi reparaţie calea ferată forestieră, iar prin altă firmă, RG Holz Company, afaceristul exploatează şi transportă lemnul pe calea ferată cu ecartament îngust. Prin urmare, pe singura cale de acces industrială de pe Valea Vaserului nu poţi să transporţi lemn decât cu acordul lui „Vărzaru” şi la preţul impus de el.

Pe Valea Vaserului, în Maramureş, statul mai deţine astăzi aproximativ 20.000 de hectare dintr-o pădure seculară foarte valoroasă. În sălbaticul defileu al Vaserului, exploatarea industrială a lemnului a început în 1773, când etnicii germani de pe actualul teritoriu al Slovaciei, trimişi de împăratul Iosif al II-lea să colonizeze zona, au înfiinţat primul centru forestier, iar la 1809 au pus în funcţiune fabrica de cherestea. Deşi lemnul de pe Vaser se transporta în condiţii foarte grele, pe apă sau tras cu caii, din cauza accesului dificil, industria lemnului a făcut zona să prospere.

Primele drumuri au fost construite abia în secolul trecut, începând din 1916, iar în anul 1930 a început construcţia unei căi ferate cu ecartament îngust (76 de centimetri). În trei ani, calea ferată s-a extins la 56 de kilometri, urcând până la Comanu (1.100 de metri altitudine). Astăzi, mocăniţele din Vişeu sunt singurele din Europa care mai sunt folosite industrial, în lipsa unui alt drum de acces pe care să poată fi coborât lemnul de pe munte. Un drum care aparţine statului, dar care e monopolizat de miliardarul local Vasile Coman.

Prinşi “la pont”

În pofida preţului mic al lemnului de pe Valea Vaserului şi al faptului că este singurul agent economic care-l poate transporta până la drumul auto din Vişeu de Sus, firma RG Holz Company, care aparţine miliardarului Vasile Coman, zis „Vărzaru”, consilier local în Vişeu, a fost surprinsă în timp ce transporta ilegal cu mocăniţa lemn în valoare de peste 10.000 de euro. „În 21 aprilie, la Gura Novăţului a fost oprit pentru control trenul forestier care circula pe Valea Vaserului şi care era încărcat cu lemn de esenţă răşinoasă. Şeful de tren nu avea documente de provenienţă şi transport pentru peste 195 de metri cubi de lemn, cantitate estimată la aproape 40.000 lei. Faţă de societatea comercială RG Holz Company, al carei angajat este şeful de tren, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale. Amenda aplicată este de 10.000 lei. De asemenea, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării”, a declarat Gabriela Liahovici, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.

Surse din sistemul silvic au precizat că în acest caz s-a mers “la pont”. Pentru a putea realiza flagrantul, oamenii legii au blocat comunicarea dintre operatorii primei garnituri de tren forestier, cu documente în regulă şi care avea rolul de antemergător, cu cei din a doua mocăniţă.

“Lemnul ilegal” a ajuns tot la contravenient

Captura de pe Valea Vaserului nu este surprinzătoare nici prin cantitatea de lemn confiscată şi nici prin amenda de 10.000 de lei pe care a primit-o firma lui Vărzaru – un mizilic la cifra sa de afaceri. Ce a surprins este că, în urma unei sentinţe a Tribunalului Maramureş din februarie 2010, Vărzaru a iertat Regia Naţională a Pădurilor de plata unei creanţe de un milion de lei, adică un sfert de milion de euro, bani pe care Romsilva trebuia să-i plătească drept dobândă la o datorie din 2009.

Cei care cunoşteau condiţiile “păcii” dintre Vărzaru şi Romsilva au fost contrariaţi de captură, însă n-au fost surprinşi atunci când, pe considerent că ocolul silvic zonal n-are loc de depozitare, lemnul ilegal a fost lăsat în custodia RG Holz Company, pus în vânzare la licitaţie imediat după Paşte şi cumpărat de acelaşi Vărzaru. „Avem şi posibilitatea de a-l preda la agentul de la care s-a confiscat, dacă există depozit – el (n.r., Vărzaru) are depozit mare. I-am făcut inventar, proces-verbal de confiscare, dare în custodie, deci… fără niciun fel de problemă. După trei zile l-am scos în licitaţie. S-o licitat lemnul, s-o vândut, l-am încasat… L-a cumpărat tot firma de la care a fost confiscat”, a recunoscut Vasile Vlad, şeful Ocolului Silvic Vişeu de Sus.

Vărzaru reacţionează

Amenda de 10.000 de lei şi ruşinea la care a fost supus Vărzaru nu a rămas fără urmări. Surse din sistemul silvic de stat au precizat că, în acceaşi lună aprilie 2011, Vărzaru a trimis Regiei Naţionale a Pădurilor o somaţie de plată a dobânzii la creanţa stabilită de Tribunalul Maramureş în urmă cu un an. Dobândă pe care, iniţial, s-a înţeles cu silvicii să nu o mai perceapă în condiţiile în care Romsilva a reunuţat la recurs, iar miliardarul a încasat în totalitate datoria. Şi, în plus, a rămas monopolist în cel mai bun bazin forestier din judeţ.

Datoria Romsilva către Vărzaru este legată de viitura de pe Vaser, din 2008, când a fost calamitată calea ferată forestieră. Statul a încredinţat direct lucrările de reparaţie firmei lui Vărzaru, pe considerentul că aceasta e singura din judeţ acreditată să execute lucrări de acest tip. După ce calea ferată a fost reparată, Vărzaru a ântocmitv un deviz de peste 7,7 milioane de lei. Dar în urma controlului în teren nu s-au putut justifica lucrări de peste 550.000 de lei. Aşa că plata nu a fost făcută, iar Vasile Coman a dat Romsilva în judecată.

„S-au executat nişte reparaţii de punere în folosinţă a căii ferate, dar nu toate erau în regulă. Asta înseamnă că podurile s-au apărat cu căşiţe de lemn, când ar trebui apărate cu zidărie sau cu zid turnat din beton armat; gabioanele sunt din piatră şi sârmă, când ar trebui protejate cu ziduri… N-am plătit aceste lucrări. Teoretic, trebuiau plătite pe calamitate, de la bugetul Guvernului, dar nu s-au plătit, au fost învârtelile politice din 2008, haosul începutului din 2009… Firma care a executat reparaţiile ne-a dat în judecată şi a câştigat. Regia Pădurilor a trimis în iunie-iulie 2009 o grupă de cinci diriginţi de şantier din ţară, independenţi, care au confirmat o parte din aceste lucrări, nu la nivelul la care constructorul le-a pus pe tapet. Şi în instanţă s-a câştigat suma pe care Regia Pădurilor o recunoaşte”, a explicat directorul Direcţiei Silvice Baia Mare, Mihai Sajerli.

Argumente care nu stau în picioare

Numai în ultimii doi ani, Ocolul Silvic Vişeu de Sus a vândut aproape 200.000 de metri cubi de lemn, afacerea fiind de 1,7 milioane de euro anual. Cu toate acestea, Romsilva nu are intenţia de a construi un drum de acces auto, pentru a da posibilitatea şi altor agenţi economici să exploateze lemnul din zonă. Autorităţile merg pe considerentul că dacă nu poţi să ajungi în pădure nu poţi nici s-o furi. Aşa că acum ar putea să fure doar unul şi acela este Vasile Coman.

Directorul Direcţiei Silvice Baia Mare spune că un drum de acces auto ar fi prea scump, costurile ajungând la peste 750 de miliarde de lei vechi. Maik ieftină ar fi refacerea căii ferate forestiere, estimată la doar 250 de miliarde de lei vechi. “Dacă facem drum pe Vaser, Vaserul ajunge ce e Borşa astăzi. Deci unde este accesibilitate sunt furturi de lemne, unde nu este accesibilitate, nu se fură lemn. Este o chestie de logică elementară. În plus, dinamica pieţei lemnului este imprevizibilă. Astăzi, dacă facem drum s-ar putea să vând lemnul de pe Vaser cu 150 de lei metrul cub, dar s-ar putea ca mâine să cadă piaţa şi să intervină băieţii cu tăierile ilegale. Măcar din punctul ăsta de vedere, al tăierilor ilegale, bazinetul e protejat”, a declarat Mihai Sajerli, uitând de incidentul din “Joia Mare”, când s-a furat cu trenul.

Monopol, dar să ştim şi noi

În condiţiile în care Valea Vaserului rămâne prohibită transportului auto, Direcţia Silvică nu cumpără nici locomotive şi nici vagoane pentru a opera calea ferată forestieră care îi aparţine. Investiţia ar înlesni controlul lemnului exploatat, ar deschide piaţa de licitaţie şi altor agenţi economici, ceea ce ar duce la creşterea preţului la lemn.

Şeful silvicilor maramureşeni, Mihai Sajerli, spune că “oricine care are atestat AFER (Autoritatea Feroviară Română) şi material rulant (locomotivă şi vagoane) poate rula pe această cale ferată, pentru că este a statului român”. Numai că un singur om are atestat AFER: Vasile Coman. “De ce nu sparg ceilalţi agenţi economici monopolul? Au posibilitatea să-l spargă, dar nu vor pentru că sunt comozi”, e convins Mihai Sajerli.

Totuşi, anul trecut Direcţia Silvică Baia Mare a investit 2 miliarde de lei vechi în achiziţia unor drezine şi a trei vagoane, însă nu de transport lemne, ci de pasageri. Asta cu toate că pe Valea Vaserului nu există turism.

Anual, pe lângă banii încasaţi pe transport, Vasile Coman câştigă şi o sumă semnificativă de la Direcţia Silvică Baia Mare pentru întreţinerea şi reparaţia liniei pe care rulează doar el. Evident, totul e legal.

„S-a discutat de foarte multă vreme chestia asta cu preluarea de către Direcţia Silvică a întreţinerii căii ferate, ca să nu existe discuţii că numai o firmă… S-a abandonat din start povestea având în vedere că trebuie să angajăm 150 de muncitori”, a explicat directorul Direcţiei Silvice Baia Mare. Cu toate acestea, oamenii din zonă spun că Vărzaru are doar două echipe de întreţinere a căii ferate cu ecartament îngust, adică maximum 20 de oameni.

Tunuri de 150 milioane de euro la MApN

Autor

Darius Martinescu

12 octombrie 2011

În plină criză, Ministerul Apărării Naţionale aruncă pe fereastră milioane de euro, fără ca vreun responsabil din cadrul Armatei să fie tras la răspundere. Numai dacă socotim câţi bani am plătit pentru blindatele inutile Mowag Piranha III C şi cele două fregate britanice, care sunt nave de luptă doar cu numele, rezultă un deviz cât o treime din ultima tranşă acordată României de FMI Dacă până în 1989 tehnica de luptă era produsă exclusiv în ţară iar posibilitatea de a încasa comisioane era zero, începând cu anii 90 factorii de decizie din Armată au primit undă verde la şpagă.

Primul contract încheiat după 1989 pentru achiziţa de tehnică militară s-a transformat în primul scandal de corupţie în MApN. Denumit Afacerea Motorola, cazul, înstrumentat de altfel de procurori, a fost în fapt primul tun dat cu banii statului. Ministerul, condus pe atunci de Victor Atanasie Stănculescu, a cheltuit peste şase milioane de dolari pentru achiziţia unor staţii de emisie recepţie care, dacă ar fi fost cumparate direct de la producătorul Motorola, ar fi costat doar 600.000 de dolari. Afacerea a fost intermediată de patru firme private iar fostul ministru şi alte nouă persoane acuzate de producerea unui prejudiciu de 6,1 milioane de dolari au scăpat basma curată, pentru simplul motiv că fapta s-a prescris. La 20 de ani distanţă lucrurile nu s-au schimbat deloc în MApN.

23 milioane de euro pentru blindate de paradă

În timp ce soldaţii români mor sfârtecaţi în Afganistan în anticele TAB 77, nu mai puţin de 17 transportoare elveţiene de ultimă generaţie Mowag Piranha III C zac în curtea Armatei.

Prezentată cu mare pompă drept „Programul de înzestrare a Forţelor Terestre din cadrul MApN cu 31 de transportoare de trupe Piranha” afacerea s-a transformat într- un fiasco. Programul ar fi trebuit să se încheie anul trecut, prin punerea în exploatare a întregului lot de maşini blindate, însă Armata a parcurs doar două etape din cele patru convenite conform contractului. Mai exact, au fost cumpărate doar 17 unităţi, pentru care s-au plătit peste 23 milioane de euro.

Adevărată problemă nu este însă întârzierea programului. După recepţia primului lot de 10 Piranha, în 2008, după ce a fost plătită integral factura de 17.361.000 de euro fără TVA, oficialii Armatei au descoperit că blindatele nu asigură protecţia optimă a echipajului în teatrele de operaţiuni. Este vorba despre aceeaşi problemă cu care se confruntă şi TAB-urile autohtone, respectiv podeaua insuficient protejată împotriva dispozitivelor explozive improvizate.

Prin urmare, s-a propus montarea unui blindaj suplimentar, operaţiune care a costat încă un milion de dolari pentru întregul lot. Al doilea lot a avut de asemenea probleme de ordin tehnic şi blindaj. Nimeni nu poate explica însă de ce nu s-au sesizat membrii comisiei de recepţie înainte de a plăti blindatele, şi nu după achiziţia acestora. Nimeni nu ştie nici de ce reprezentanţii români care au negociat afacerea au optat pentru această variantă de blindaj cu totul insuficientă în cazul utilizării blindatelor în teatrele de operaţiuni.

De altfel, MApN tace mâlc în problema blindatelor elveţiene, iar la trei ani de la recepţia primului Piranha, militarii români luptă tot în TAB-uri. Noroc cu partenerii americani de coaliţie, care, în lipsa unei reacţii a MApN, au decis să transfere 60 de noi vehicule blindate rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor (demunite generic MRAP) către contingentul român din Afganistan. Ca o ironie a sorţii, în timp ce familiile îşi plâng soţii şi fraţii morţi în nisipul afgan, pe site-ul Forţelor Terestre Române tronează imaginea artistică a unui Piranha III însoţită de un text pe măsură: „Piranha III C este vehiculul de lupta blindat pe roţi intrat în dotarea batalioanelor de infanterie din Forţele Terestre. Produs în Elveţia, Piranha III C are un design deosebit (n.r.- se pare că acest aspect i-a încântat cel mai tare pe generalii de la minister, din moment ce aceste blindate sunt prezentate cu fală la orice paradă), cu o protecţie balistică variabilă crescută, blindaj performant şi dotat cu kituri de protecţie împotriva minelor si a armelor de nimicire în masă. Înzestrat, ca armament, cu o mitraliera de calibru 12,7mm, Piranha III C poate executa cu succes misiuni în teatrele de operaţii, acolo unde militarii români desfăşoară misiuni de stabilitate şi în sprijinul păcii”.

120 milioane de euro pentru două hârburi plutitoare

Participarea fregatei „Regele Ferdinand” la operaţiunile NATO împotriva Libiei readuce în atenţia opiniei publice o altă afacere dubioasă marca MApN. Pentru cele două fregate, statul român le-a plătit britanicilor peste 120 milioane de euro, deşi aceste nave erau recuperate de la fier vechi şi, probabil, urmau să fie utilizate pe post de ţinte navale de către marina regală britanică (în 2002, în timp ce partea română negocia cu reprezentanţii BAE Systems, Ministerul Apărării din Marea Britanie a aprobat un plan de utilizare a fregatelor de tipul 22 drept ţinte navale pentru antrenamentul celorlalte nave militare, două dintre aceste nave fiind scufundate).

Mai mult, în afară de singurul tun de calibru 76 milimetri operaţional, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maira” nu sunt înarmate conform standardului NATO pentru această categorie de navă. Cele două sisteme de apărare antiaeriană Sea Wolf de la bord, care dispun de o rezervă de 72 de rachete, precum şi cele două lansatoare Harpoon, fiecare cu câte patru rachete navă-navă au rămas la englezi, urmând ca pentru dotarea cu rachete să fie plătite alte zeci de milioane de lire sterline.

Valoarea totală a programului de înzestrare cu fregatele tip 22, inclusiv etapa a doua de modernizare cu rachete, în prezent abandonată din lipsa fondurilor, se ridică la 600 milioane de dolari. Suma vehiculată în scandalul comisionului plătit pentru fregate este de şase milioane de lire sterline. Nici în acest caz, nimeni nu a fost tras la răspundere.

Avion second hand de două ori mai scump decât unul nou

Anul trecut România a fost la un pas de o nouă afacere păguoasă. Blocată temporar de criza financiară, achiziţia de către ţara noastră a 24 de avioane de vânătoare F16 second hand de la americani este noul tun pregătit de mai marii Armatei.

Suma vehiculată pentru această tranzacţie este de un miliard de dolari, situaţie în care fiecare F16 românesc va costa 41,6 milioane de dolari. Şi asta în condiţiile în care pe site-urile de specialitate costul per unitate al unui F16 este între 14,6 şi 26,9 milioane de doari, în funcţie de variantă şi performanţe.nou

Ultimul preţ corespunde celui mai performant F16 (varianta E/F sau block 60) livrat de americani la export în 2005 pentru Emiratele Arabe Unite. Potrivit unor surse neoficiale, avioanele pe care ar urma să le cumpere România au cel puţin zece ani de serviciu. În consecinţă, se va ajunge la situaţia în care România va schimba MiG-urile 21 LanceR obosite cu alte avioane obosite.

Şi dacă asta nu era de ajuns, oferta americanilor a fost singura din cele patru pe care le-au analizat oficialii români care priveşte achiziţia de aeronave second- hand. Se pare că cei care negociază contractele de înzestrare a Armatei române au făcut o fixaţie pentru produsele la mâna a doua.

Cum s-a tras primul tun în aviaţie

Şi dacă tot am amintit de aviaţie, contractul pentru F16 nu este prima afacere păguboasă încheiată pe banii statului. În urmă cu 17 ani, Aerostar Bacău a încheiat un contract cu Elbit Systems din Israel, în valoare de 350 milioane de dolari, care avea ca obiect modernizarea a 110 aeronave MiG 21.

Ulterior, firma israeliană a încasat un supliment de 50 milioane de dolari. Redenumit LanceR, vechiul MiG 21 a fost de fapt modernizat doar la capitolul sistemelor de comunicaţii şi pilotaj, fără ca aparatului să-i crească în vreun fel performanţele operaţionale. Şi, culmea, decizia de modernizare a acestui sicriu zburător a fost luată în detrimentul celor 19 aeronave Mig 29, cantonate la fosta baza aeriană Mihail Kogălniceanu, avioane mult mai moderne şi care ar fi asigurat pe termen lung capacităţi operaţionale ale forţelor aeriene.

În prezent, MiG-urile 29, arhicunoscute în occindent pentru performanţe, ruginesc la Kogălniceanu, pentru că din 2003 le-a expirat resursa de zbor, iar aviaţia trage cu dinţii de cele câteva LanceR rămase în explotare şi care mai au puţin şi se dezintegrează în aer. Şi tot ca o ironie a sorţii, pentru a doua oară şefii Armatei, în loc să aloce fonduri pentru repunerea în exploatare a MiG-urilor 29 de la Kogălniceanu, au optat pentru achiziţia unui avion inferior acestora, respectiv F 16.

Strategia lui Oprea… la bucătărie

Cum fiecare ministru vrea să-şi lase amprenta asupra instituţiei pe care o conduce, MapN, condus acum de Gabriel Oprea, trece prin modificări majore. Operaţiunea „Popota”, declanşată începând cu luna trecută pentru o perioadă de trei ani, prevede realizarea unor economii la bucătăria armatei.

MApN a anunţat că va renunţa la firmele care asigură în prezent serviciile de pază şi de hrană în unităţile militare din ţară şi va înfiinţa două filiale specializate în cadrul Romtehnica, ce vor prelua aceste activităţi, măsura fiind luată pentru a face economii la buget. „În opinia specialiştilor din Armată, noua concepţie vizează îmbunătăţirea acestor tipuri de servicii şi va conduce la reducerea cheltuielilor, în contextul în care situaţia economică a ţării şi bugetul alocat MApN impun adoptarea de măsuri concrete pentru utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor financiare bugetare” a precizat ministerul.

Iniţiativa vine după ce, anul trecut, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus efectuarea unei analize temeinice a modului de realizare a hrănirii personalului şi de asigurare a pazei unităţilor prin prestări de servicii din partea unor firme private. Trecerea unităţilor militare din Armata României la hrănirea în sistem propriu, prin filiala specializată a Romtehnica, reprezintă o strategie pe termen lung, care se va desfăşura în trei etape, susţine MApN.

În prima etapă, pentru aproximativ 200 de unităţi militare în care îşi desfăşoară activitatea 26.000 de militari, se vor asigura centralizat, printr-o singură achiziţie publică, produsele agroalimentare necesare. Interesant este faptul că Armata română are o groază de specialişti în hrănire şi cheltuieli cu popota, însă atunci când vine vorba despre afacerile de sute de milioane de euro cu tehnica militară, specialişti dispar subit iar statul este excrocat cu sume de-a dreptul incredibile.

Numai în cazul blindatelor elveţiene şi a celor două fregate s-au aruncat pe fereastră peste 150 de milioane de euro, sumă ce reprezintă o treime din a doua tranşă alocată României prin noul acord încheiat cu FMI, de peste 480 milioane euro

Afacerea Algele, milioanele din ograda lui Borbely

Autor

Darius Martinescu

12 octombrie 2011

Orice turist, fie el român sau străin, care şi-a petrecut vacanţa pe litoralul românesc, s-a declarat dezgustat dacă a avut ghinionul să dea de munţii de alge pe care echipele de muncitori nu reuşeau să le adune peste noapte de pe mal.Puţini îşi pot însă imagina că dezgustul mizeriei verzi, care taie pofta turiştilor de a mai reveni pe litoral bagă milioane în buzunarele unui SRL, SC Socum Trans, care câştigă, an de an, licitaţia pentru curăţarea plajelor, la care este singurul participant. Ecuaţia este simplă: SRL –ul curăţă plaja cu mijloace rudimentare (tractoare şi oameni cu lopeţi), transportă algele putrezite pe străzile Constanţei şi apoi este plătită, din bani publici, de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (fosta Direcţia Apelor Dobrogea Litoral). Administraţia are grijă ca Socum SRL să nu-şi piardă cumva sursa de venituri – contractele grase pe banii ministerului condus de Laszlo Borbely. Aceeaşi Administraţie „îngroapă” orice iniţiativă sau metodă care ar putea rezolva problema algelor şi ţine sub cheie utilajele performante pe care le-a cumpărat în trecut pentru curăţarea plajelor.

Aproape toate statele cu deschidere la mare şi industrie hotelieră pe litoral s-au lovit de problema algelor. Denumit în termen ştiinţifici „înflorire algală”, acest fenomen le provoacă mari neplăceri turiştilor. În timp ce în statele civilizate s-au aplicat soluţii mult mai simple şi ieftine pentru limitarea accesului algelor în zonele de îmbăiere, pe litoralul românesc flora marină se strânge cu lopata. Toate acestea pentru ca o firmă privată să beneficieze de contracte bănoase plătite de stat.

În pragul fiecărui sezon estival Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral organizează licitaţii pentru igienizarea plajelor şi curăţarea acestora de alge pe perioada verii. Licitaţiile au, invariabil, acelaşi câştigător şi unic participant: SC Socum Trans SRL din Constanţa.

Cum au fost tocaţi 800.000 euro

Dacă, în 2007 a fost în pragul dizolvării, Socum Trans, a devenit în prezent un client fidel al contractelor cu statul având ca obiect plajele. Firma îl are ca asociat unic pe Mihail Adrian Badiu, un apropiat al conducerii Apelor Române Dobrogea dar şi al lui Claudiu Iorga Palaz, actualul prefect al Constanţei. Badiu nu este un necunoscut nici la Oil terminal SA, unde presa a relatat ca Socum SRL ar fi încasat, în ultimii ani, aproape 20.000.000 lei cu titlul de chirie pentru câteva utilaje, multe dintre ele nefiind niciodată folosite de angajaţii companiei.

Revenind la afacerea algelor să menţionăm că anul acesta, pe 14 februarie, firmei i s-a atribuit contractul numărul 59 – Lucrări de „Pregătire a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre”, în valoare de 745.944 lei iar pe 16 mai contractul numărul 120 – Servicii de curăţare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre în sezonul estival 2011, în valoare de peste 2, 2 milioane lei. Tot anul acesta, pe 25 iulie, Socum a primit şi un „mărunţiş”, respectiv contractul 148 – Servicii Reparaţii Pompe, în valoare de 34.980 lei.

În 2010 pregătirea suprafeţelor de plajă a costat 875.936 lei, iar curăţarea plajelor de alge s-a ridicat la peste 2,2 milioane lei. Dintr-o firmă propusă spre desfiinţare, Socum Trans a ajuns pe primul loc în „Top Profit România 2010” pe judeţul Constanţa. Comparativ cu anii precedenţi, valorile contractelor încheiate cu Socum au crescut constant, astfel că 2012 ar putea fi anul în care afacerea plajelor să depăşească pragul de un milion de euro.

Utilajele statului stau degeaba

Mai grav este că în timp ce Apele Române Dobrogea atribuie contracte grase unei firme private, are la dispoziţie propriile utilaje, mult mai performante, achiziţionate în perioada 2000 – 2006.

Potrivit ABADL, în perioada amintită au fost achiziţionate şase noi utilaje performante pentru sfărâmat scoici, colectare alge la ţărm, dar şi un utilaj de evacuare a algelor din apă cu sistem de separare a materialului solid de lichid. Costurile pentru aceste utilaje au depăşit suma de 1,5 milioane de lei. Toate aceste noi mijloace tehnice s-au adăugat celor pe care instituţia le deţinea deja în baza auto, parc care numără câteva zeci de utilaje. În această situaţie, este cel puţin curios cum ABADL nu poate asigura igienizarea plajelor prin forţe proprii.

S-a ales praful de proiectul francez

Pentru profitul Socum, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (actuala Administraţie Bazinală de Apă Dobrogea Litoral) a abandonat şi proiectul-pilot privind procesarea algelor care invadează litoralul, iniţiat în 2008. Conducerea de atunci a instituţiei a trimis mostre de alge în Franţa pentru expertiză, s-a apelat chiar şi la un specialist francez în domeniu, iar turiştii şi constănţenii deopotrivă au fost înştiinţaţi despre ceea ce trebuia să devină o premieră pe litoralul românesc – prima instalaţie de procesat alge marine. Franţa nu a fost desemnată întâmplător drept colaborator în acest proiect, ci pentru că este liderul european în procesarea vegetaţiei acvatice. La acea dată s-a vehicul ideea construcţiei unei fabrici de procesat alge în apropierea litoralului, precum şi atragerea unui investitor francez care să suporte costurile achiziţiei unor utilaje speciale pentru recoltarea algelor. La începutul lui 2009, şefii DADL au fost înlăturaţi, iar proiectul abandonat.

Plasele anti-alge ar băga profitul la apă

La fel s-a întâmplat şi cu proiectul privind amplasarea unor plase anti-alge în largul mării. Potrivit organizaţiei ecologiste Oceanic Club, o soluţie pe termen scurt pentru stoparea asaltului algelor este instalarea unor plase din material plastic semirigid sau a altor tipuri de plase în largul coastelor în perioada 30 aprilie-15 septembrie. Ecologiştii au indicat chiar un model de plasă utilizat cu succes în Africa de Sud, Australia şi Statele Unite ale Americii pentru protectia plajelor turistice contra invaziilor de meduze periculoase.

Cu aceste plase se pot închide, la costuri reduse, golfurile turistice ale staţiunilor din sudul litoralului şi se pot constitui baraje de masa algală în zona de nord a litoralului. De altfel, şi patronii hotelurilor de pe litoral au solicitat ABADL amplasarea unor plase de protecţie, însă conducerea administraţiei bazinale susţine că este imposibil. În lipsa unei expertize pe această temă, nu se ştie cu exactitate dacă plasele pot constitui o soluţie. Un lucru este însă cert: montarea plaselor de protecţie împotriva algelor ar baga rău la apă afacerile Socum, care astfel ar rămâne fără obiect de activitate.

Hotelierii sunt disperaţi: „Suntem la nivelul furcilor şi lopeţilor”

Hotelierii au făcut nemunărate demersuri pentru montarea unor plase de protecţie contra algelor, însă până în prezent nu s-a intreprins nici o măsură în acest sens. „Problema algelor există peste tot în lume, chiar şi la Miami. În străinătate, autorităţile similare cu ABADL acţionează foarte repede, spre deosebire de noi, care suntel la nivelul furcilor şi lopeţilor”, a declarat Nicole Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Acesta a explicat că în mod normal se intervine cu utilaje speciale amfibii, care au capacitatea să colecteze algele într-un timp scurt, astfel încât să nu deranjeze turiştii. Dacă în fiecare staţiune ar acţiona câteva astfel de mijloace tehnice, litoralul ar scăpa de problema algelor. Referitor la costurile de achiziţie a acestor utilaje, Nicolae Bucovală susţine că „nu sunt atât de scumpe pe cât încasează ABADL de la agenţii economici din turism”. „Nu vă pot spune oficial care sunt preţurile, însă un utilaj nu cred că poate să coste mai mult de 100.000 de euro. Nu este nevoie de o alocaţie bugetară suplimentară la ABADL. Un agent economic plăteşte între 15 şi peste 20 de lei pe metrul pătrat de plaja”, a conchis reprezentantul hotelierilor.

Străinii scot bani din flora marină

În timp ce România aruncă la gunoi, în fiecare vară, zeci de mii de tone de alge, în Occident din flora marină se fabrică biocombustibil şi curent electric. Uscate şi prelucrate, algele pot fi arse în termocentrale.

Un exemplu în acest sens este oraşul italian Veneţia. Aici, autorităţile se confruntă cu aceeaşi problemă ca la Mamaia, faimosul oraş, situat în capătul unei lagune, fiind invadat de alge. Soluţia găsită de autorităţi este colectarea acestor alge şi folosirea lor pentru alimentarea unei noi termocentrale cu o putere de 40 MW, care să alimenteze oraşul şi portul cu energie electrică.

Dezvoltarea biocombustibililor din alge începe să înregistreze primele succese în industria aeronautică. Compania americană Continental Airlines a efectuat cu succes primul zbor al unui avion propulsat cu un amestec de biodiesel obţinut din alge şi combustibil convenţional. Zborul aeronavei Boeing 737-800 a durat 90 de minute şi a decurs fără incidente.

De asemenea, Marina SUA a prezentat la sfârşitul anului trecut conceptul Command Boat (RCB-X), o barcă de 16,5 metri care funcţioneaza cu un amestec în proportii egale dintre un combustibil NATO şi biocombustibil obţinut din alge.

Biodieselul prezintă interes şi pentru industria auto. În prezent, există câteva companii care cercetează biodiesel-ul obţinut din alge marine. Una dintre acestea, Solazyme, a demonstrat deja viabilitatea ideii, cu un prototip Mercedes C320 alimentat cu biodiesel din alge marine. Aceste proiecte ar fi cu atât mai utile pentru România cu cât în ultimii zece ani s-a înregistrat o creştere a cantităţilor de alge aduse la mal de curenţi. În vara care tocmai s-a încheiat, echipele de muncitori au ajuns să colecteze până la 1.000 de tone de alge pe noapte.

Drept la replica publicat in nr. 21 „Jurnal de Investigatii”:

Socum Trans nu a fost în insolvenţă

Urmare articolului „Afacerea Algele” publicat în numărul 19 al Jurnal de Investigaţii, SC Socum Trans SRL ne-a solicitat să facem următoarele precizări:

„1 Din eroare, Jurnalul de investigaţii a publicat, în numarul 19/septembrie 2011 informaţia că ”…dezgustul mizeriei verzi, …,bagă milioane în buzunarele unui SRL, SC Socum Trans, care câştigă an de an, licitaţia pentru curăţarea plajelor, la care este singurul participant”.

Afirmaţia susmenţionată este neconformă cu realitatea, întrucât cu excepţia anului 2011, în anii anteriori, la licitaţia organizată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, pentru „Servicii de curăţare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre”, au participat mai mulţi ofertanţi, şi numai în anul acesta societatea noastră a fost singurul ofertant al contractului (evident nu din vina subscrisei).

Menţionăm că, în fiecare an, procedura de atribuire a contractului în cauză a fost prin ”licitaţie publică”, fiind derulată, cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în acest domeniu, iar subsemnata şi-a îndeplinit corect şi cu bună credinţă toate obligaţiile asumate contractual.

2. De asemenea, aţi afirmat că „Dacă în 2007 a fost în pragul dizolvării, Socum Trans a devenit în prezent un client fidel al contractelor cu statul având ca obiect plajele”.

Afirmaţia de mai sus este falsă şi tendenţioasă, deoarece susţineţi nefondat că:

– societatea subscrisă s-ar fi aflat , în anul 2007, în pragul falimentului, şi doar cu sprijinul material substanţial, obţinut în urma contractelor avantajoase încheiate cu statul, subscrisa ar fi reuşit să se salveze de la faliment.

Susţinerea dvs. este neconformă cu realitatea, deoarece subscrisa nu a fost niciodata în incapacitate de plată sau în procedura insolvenţei (faliment sau reorganizare judiciară), nici în anul 2007 şi nici în altă perioada, aspect probat cu bilanţurile contabile ale societăţii pentru aceşti ani şi facil de stabilit prin consultarea Buletinului procedurilor de insolvenţă (documente publice pe care le-aţi fi putut consulta dacă aţi fi manifestat un mimim de bună credinţă).

Subliniem faptul că subscrisa nu a fost niciodată în incapacitate de plată sau în procedura insolvenţei (faliment sau reorganizare judiciară)”.

Nota Redacţiei: Am fost de acord cu publicarea celui de-a doilea punct din precizări, chiar dacă (aşa cum puteţi constata chiar din afirmaţia Socum Trans), redactorul nostru a consemnat că Socum s-a aflat în pragul dizolvării, nicidecum al falimentului sau al insolvenţei. Consemnăm totuşi şi această precizare pentru a ne dovedi buna credinţă şi pentru că este o bună ocazie, inclusiv pentru cei care ne-au trimis replica, să facă diferenţa între dizolvare

1...1.3701.3711.372...1.378 Pagina 1.371 din 1.378

Ziarul de Investigații

Escrocherie de 2,4 milioane de dolari cu ultima navă a Petromin

Hotelurile statului, jaf de 2 milioane de euro la malul mării

Spitalul de Urgenţă Petroşani, băgat în comă de politicieni

Mafia eolienelor pe litoral: firmele de apartament învârt 4 miliarde de euro

„Ţeapa Aton” l-a aruncat pe Nikolaus Mann în braţele Parchetului

Statul, Chel(u)it de 20 milioane de euro

ATON Transilvania, victima războiului germano-german

Afacerea Socar, dubioasă de la origini până în prezent

Două milioane de euro, topiţi la Cernavodă

Lemnul de pe Valea Vaserului, monopolizat de un afacerist local

Tunuri de 150 milioane de euro la MApN

Afacerea Algele, milioanele din ograda lui Borbely

Rămâi conectat

Ultimul articol

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

CJ Constanța, fără președinte; Florin Mitroi a demisionat din funcție