Samsarul mall-urilor din Băneasa

Autor

-

7 ianuarie 2013

Afacerea Băneasa, cel mai mare tun imobiliar dat vreodată în România, a fost „legiferată” cu largul şi nemijlocitul concurs al primarului general al Capitalei, Traian Băsescu. El a propus spre aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la data de 13 septembrie 2001, o hotărâre de urbanism care încalcă sau permitea încălcarea mai multor legil, hotărî de Guvern, ordine de ministru şi ultima pe listă, a Constituţiei României. În urma demersului lui Băsescu, susţinut de CGMB, pe cele 220 de hectare luate cu japca ulterior de la staţiunea didactică a Universităţii de Agronomie (USAMV) au răsărit mall-uri, clădiri de birouri şi vile de lux. Vom dovedi, în cele ce urmează, cu documente incontestabile, că Traian Băsescu este, deşi a negat-o în mod repetat, primul „oficial” care şi-a pus semnătură pe documentele care au permis jaful imobiliar din Băneasa. El este cel care a semnat, în calitate de primar general, expunerea de motive prin care i-a convins pe consilierii capitalei să voteze construirea ilegală de hipermarketuri, mall-uri şi vile de lux în folosul SC Băneasa Investments, firma controlată de Gabriel Popoviciu, pe terenul agricol cu care fusese impropietarita, în scop didactic, Universitatea de Agronomie.

Expunerea de motive nu este un act oarecare, ci are o importanţă deosebită, deoarece acolo le explică primarul, consilierilor, care sunt motivele care l-au determinat să le supună la vot proiectul de hotărâre, pe care aceştia urmează să îl voteze. Probabil că se vor găsi destui care să spună că de fapt consilierii sunt principalii vinovaii, deoarece ei sunt cei care votează hotărârea. Într-adevăr, spunem noi, este şi vina consilierilor, dar cum ar mai fi putut greşi aceştia dacă primarul refuza să promoveze PUZ-ul din cauza numeroaselor ilegalităţi?

DNA nu vede pădurea din spatele copacilor?

Potrivit legii, planurile urbanistice zonale (PUZ), precum cel propus de Traian Băsescu pentru afacerea Băneasa, au caracter de reglementare, adică devin, după aprobarea de către consiliile locale, legi de urbanism pentru zonele pentru care au fost aprobate. Toate construcţiile ce urmează a se ridica în acea zonă pot fi realizate numai potrivit PUZ-ului în cauză. Tocmai de aceea legea prevede că acestea nu pot fi iniiiate decât de către proprietarul terenurilor sau de către chiriaş sau concesionar, bineînţeles, cu acordul proprietarului. Este evident pentru oricine – Băsescu trebuia să ştie, la momentul la care a propus PUZ-ul spre aprobare că proprietarul terenului era Universitatea Agronomică şi că aceasta ar trebui să fie şi beneficiarul PUZ. Or, după cum puteţi vedea în acordul de mediu, beneficiarul PUZ este societatea Trination SA (firma care face parte din grupul controlat de Gabriel Popoviciu). În mod normal, din momentul în care vedea acest lucru, că beneficiarul PUZ-ului era o societate care nu avea niciun drept real asupra terenului Universităţii, primarul general era îndreptăţit să refuze să-l mai înainteze spre aprobarea CGMB şi era dator să ceară verificarea documentelor care au stat la baza elaborării acestuia. Verificările ar fi dat la iveală, mai mult ca sigur, că PUZ-ul nu a fost întocmit în baza unui certificat de urbanism (nulitate absolută) şi mai ales că nu conţine nici avizele obligatorii cerute de lege, ceea ce ducea din nou la nulitatea absolută a PUZ-ului.
Primarul de atunci al Capitalei nu a făcut nimic pentru a se respecta legea: a ignorat cu desăvârşire faptul că Trination SĂ nu era proprietarul celor 220 de hectare de teren din Băneasa, ba mai mult, a „uitat” să le spună consilierilor cine este proprietarul terenului; nu a cerut verificarea existenţei certificatului de urbanism şi nici a avizelor obligatorii prevăzute în Legea 350/2001 (privind amenajarea teritoriului şi urbanismului). Cel mai important dintre acestea, cel final, trebuia dat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Or, Traian Băsescu fusese ministru la Transporturi, chiar de două ori, deci ştia că fără acest aviz obligatoriu nu avea dreptul nici măcar să pună în discuţie PUZ-ul lui TriNation SĂ. Oare procurorii DNA care anchetează cazul Băneasa chiar nu au văzut niciuna dintre acestea, că prea sar în ochi?

Patalama de la un judecător strâmb

În continuare, este demn de remarcat că terenul la care se face referire în planul urbanistic intrase în proprietatea Universităţii cu doar trei luni tnainte, la data de 6 iunie 2001. Specialiştii în domeniul urbanismului, pe care i-am consultat, ne-au declarat că este practic imposibil să se parcurgă toate fazele legale ale unui PUZ (de la stabilirea principiilor acestuia şi până la votul în consiliu sunt o grămadă de etape de parcurs). Într-adevăr trebuie să remarcăm că multe dintre avize au fost obţinute tnainte de data la care Universitatea a primit titlul de proprietate, (majoritatea erau date în luna februarie). La acea dată, terenul era încă în domeniul public, orice „intervenţie” cu scop comercial asupra acestuia fiind interzisă de Constituţie.
Cei de la Băneasa Investment ar putea argumenta aici că nu este nicidecum adevărat că terenul era în domeniul public al statului şi că Universitatea era deja proprietarul celor 220 de hectare. Într-adevăr, USAMV a obţinut, la data de 25 aprilie 2000, o incheire de la Cartea Funciara a sectorului 1, prin care un „judecător strâmb”, pe nume Gheorghe Cuzuc, dispunea intabularea dreptului de proprietate al USAMV cu titlu de „drept de împroprietărire”. Juriştii pe care i-am consultat califica termenul drept un nonsens juridic, spunându-ne că la fel de legal era să se treacă, de pildă „drept de fericire” sau „drept de sănătate”.

Manevrele pentru a obţine o asemenea intabulare au fost, la rândul lor, mai mult decât jenante. Cererea de intabulare nu a fost introdusă de Universitate (prin reprezentant sau mandatar, cum este legal), ci de Andrei Mihai Bejenaru, avocatul şi ulterior preşedintele CĂ la ”Băneasa Investments”. Intabularea puscariabila făcută de Cuzuc menţiona că temei legea prin care regele Mihai împroprietărise Universitatea în 1929, lege care nu dădea dreptul nicidecum să se desfăşoare activităţi imobiliare precum cele dorite de Popoviciu şi asociaţii săi. Mai mult decât atât, legea era abrogata şi nu putea fi folosită ca temei de drept, cum a făcut-o judecătorul arestabil Gheorghe Cuzuc. De unde este cât se poate de evident că terenul a fost într-adevăr, până tn 2001, proprietatea publică a municipiului Bucureşti oricât şi-ar fi dorit altfel Popoviciu, rectorul USAMV Ioan Alecu sau primarul general Traian Băsescu.

Aberaţiile primarului

„Scăpările” hotărârii iniţiate de Băsescu nu se opresc aici: planul propune realizarea de investiţii publice (centru comercial, birouri, servicii) şi private (locuinţe, centru comunitar). Toate acestea sunt însă de tip privat, cu caracter comercial, în scopul obţinerii de profit, niciuna neavând caracter de investiţie publică. Mai mult decât atât, textul hotărârii menţionează documente care erau anulate sau înlocuite, fapt remarcat şi în mass media centrală: acordul de mediu 405/15 august 2001, invocat în hotărâre, fusese anulat şi înlocuit cu un altul, la data de 23 august 2001, iar avizul comisiei de urbanism a CGMB, trecut ca fiind obţinut în iulie 2001, a fost obţinut (înlocuit?) la 28 august 2001 şi aprobă un raport al arhitectului şef fără număr şi data.

Minutul 91

Altfel vehement cu marii moguli, preşedintele Traian Băsescu nu i-a reproşat nimic omului de afaceri Gabriel Popoviciu, nici când acesta a fost reţinut de procurorii DNA. Mai mult, i-a luat apărarea în plină anchetă, când s-a întrebat în direct, retoric, care este vina unui om (Popoviciu n.n.) care a investit un miliard de euro. Preşedintele nu s-a sinchisit atunci de acuzele presei (tot mogulii, fireşte!) că declaraţia sa ar fi o imixtiune în actul de justiţie, precizând doar că l-a cunoscut pe Puiu Popoviciu la Primărie, când acesta i-a prezentat programul de investiţii în nord (Băneasa – n.n.). De fapt ce calitate avea Popoviciu când v-a prezentat planul de investiţii, domnule preşedinte: fals proprietar, asociat cu domeniul public său viitor împroprietărit prin neglijenţă (?) primarului Capitalei

Guvernul, scăpat de ”VIP”-urile udemeriste

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

12 decembrie 2012

De 20 de ani, într-un fel sau altul, agățându-se când de stânga, când de dreapta, sunt la guvernare. Și nu oricum. Cu voturile pe care promit să le dăruiască guvernelor își cumpără de toate, iar rezultatele se văd: mii de hectare defrișate în județele care-i interesează și milioane de euro date apropiaților, pentru a-i vota pe mai departe. Istoria din ultimii 20 de ani arată că, deși sunt în minoritate, fac legea în guvern, iar românii, o dată la patru ani, votează pentru ca UDMR să conducă destinele țării.

Iar UDMR nu stă cu mîinile în sân. Știe ce, când și cum să ceară. Ai nevoie în guvern de voturile lor pentru a trece o moțiune? Perfect! UDMR își dă girul, dar numai dacă – de exemplu – ești de acord tu, guvernul, să înființezi o secție de predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, chiar dacă atât studenții, cât și profesorii respectivei instituții nu sunt de acord. Iar tu, guvern, care ai o nevoie disperată să-ți treacă un anumit proiect, te îndoi de spinare și-i dai ce vrea. Care sunt consecințele unor înțelegeri atât de drăcești vom vedea peste ani.
Zilele acestea a fost mare tărăboi pe seama UDMR-ului, pe care premierul Victor Ponta îl dorea la guvernare din rațiuni numai de el știute, în timp ce național-liberalii, împreună cu milioane de români, spumegau de furie că ar putea deține frâiele țării aceiași oameni care au votat pentru tăierea salariilor, pensiilor, la pachet cu eutanasierea maidanezilor, făcând front comun cu Traian Băsescu.

”VIP”-urile UDMR, implicate în afaceri penale

Iar Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii și actual lider al UDMR, a dat tot felul de declarații care de care mai amețitoare, uitând că, chiar dacă îi reprezintă pe maghiari, este totuși parlamentar în România, nu în Ungaria. Și, deși atâția ani a votat pentru măsurile drastice impuse de guvernele PDL, vrea din nou, cu nerușinare, ministere importante, pe care UDMR le-a mai avut.
„Participarea la guvernare alături de USL înseamnă ministru, nu secretar de stat şi directori şi şefi de agenţii. Şi acestea sunt importante, dar de aici să pornim, o colaborare cu miniştri. Altă opţiune este opoziţia, dar din opoziţie nu va exista dialog şi nu putem implementa proiectele noastre. A treia opţiune nu o văd – sprijinirea USL în Parlament cu voturile noastre -, pentru că ei nu au nevoie de voturile noastre. Trebuie să decidem dacă vrem să avem un cuvânt de spus, să fim prezenţi acolo unde se iau decizii, deşi matematic nu este nevoie de voturile noastre, să ne hotărâm astfel încât cuvântul nostru să se facă auzit. Trebuie să vedem ce este mai bine pentru UDMR şi pentru maghiarii din Transilvania, să luăm o decizie responsabilă, bazată pe înţelepciune”, a spus Kelemen, care a mai adăugat că nu vrea să stea ”departe de locul în care se iau decizii”.
Iar locul din care se iau decizii este unul important, mai ales pentru Kelemen Hunor. În numărul de decembrie-ianuarie al ”Jurnalului de Investigații” puteți citi cum, pe vremea cât a fost ministru al Culturii, milioane de euro au fost drenate, total întâmplător, în conturile consilierei personale Csilla Hegedus și ale tatălui acesteia, care a beneficiat de lucrări importante din bani publici.
Un alt personaj de poveste, care a profitat din plin de funcția deținută în Parlamentul României este Attila Verestoy, al cărui nume a fost asociat cu defrișările din mai multe județe. Nu degeaba Verestoy este numit ”drujba lui Dumnezeu”, întrucât mii de hectare de pădure au fost de-a dreptul puse la pământ de acoliții lui. Iar cine ar fi trebuit să se autosesizeze nu a auzit și nici nu a văzut nimic.
Un alt reprezentant de seamă al UDMR, Laszlo Borbely, se află în atenția procurorilor anticorupție, fiind acuzat că ar fi tras sforile pentru ca o societate din Negrești Oaș să obțină contracte bănoase cu Administrația Națională ”Apele Române”. Totul, pentru un mizilic: amenajarea gratuită a propriei locuințe. În același dosar a fost începută urmărirea penală împotriva lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al fostului ministru Laszlo Borbely, care a fost acuzat de cumpărare de influență.
Dar acum UDMR nu va face parte din viitorul guvern. A anunțat-o răspicat premierul Victor Ponta, care a precizat că, din punctul lui de vedere, necooptarea maghiarilor la guvernare reprezintă un ”eșec personal”, însă nu este singur la conducerea USL. Astfel, este a doua oară când UDMR nu face parte din guvern, prima dată când s-a izbit de un refuz categoric în acest sens fiind în perioada 1992-1996.

OMV „arde” banii României

Autor

Catalin Antohe

-

11 decembrie 2012

„Jurnal de Investigaţii” a efectuat o anchetă jurnalistică de amploare, privind modul în care OMV Petrom înţelege să repecte legea şi proprietatea privată în România. Reporterii noştri au descoperit, la Sărata Monteoru, că multe dintre sondele austriecilor de la OMV Petrom scot ţiţeiul românesc din străfundul pământului fără ca, la suprafaţă să respecte nici legea, nici instituţiile statului, nici proprietatea privată a cetăţenilor români.

Pădurea al cărei pământ musteşte de petrol

Chiar înainte de intrarea în Monteoru, cum vi dinspre Buzău, se face un drum la dreapta semnalizat prin indicatorul rutier care te îndrumă spre faimoasa „mină de petrol”, unică în Europa.
Aici, extracţia ţiţeiului se face prin puţuri şi galerii adânci de 240-320 m, prin care ţiţeiul se scurge liber până într-un puţ principal, de unde este pompat către suprafaţă. Trecem de mină şi urcăm pe deal, în pădurea unde speram să putem respira aer de munte. Pădurea este însă îmbibată şi ea de miros de ţiţei, motivul fiind sondele, rezervoarele şi conductele de care te împiedici, efectiv, la tot pasul. Societatea modernă preţuieşte mai mult aurul negru decât pe cel verde, iar pădurea de aici plăteşte tributul bogăţiei subsolului – defrişări pentru a face loc sondelor, defrişări pentru amenajarea de drumuri de acces către sonde, defrişări pentru amplasarea reţelelor de înaltă tensiune care pun sondele la treabă, alunecări de teren din cauza defrişărilor.

„Iobagii” lui OMV

În orice ţară din lumea civilizată, cei care extrag ţiţeiul din astfel de zone plătesc bani grei proprietarului pădurii pentru folosirea acesteia şi pentru dezastrul ecologic.
OMV nu mai plăteşte nimic pentru pădurea din Monteoru! Aici, sondele austriecilor extrag ţiţeiul exact ca în Vestul Sălbatic, după legea celui mai puternic. Din 2008 încoace, de când pădurea nu mai este deţinută de stat, ci proprietate privată, austriecii refuză să încheie orice fel de contract cu proprietarii privaţi ai pădurii, cărora le contestă în instanţă titlurile de proprietate date de autorităţile statului român. Timp în care petrolul românesc produce profituri pentru OMV, fără ca aceştia să plătească chirie pentru zecile de hectare de teren afectate de exploataţie. Comportamentul magnaţilor OMV este taman ca acela al exploatatorilor cu care ne speriau comuniştii în manualele de dinainte de 1989. Oare la fel se fac afacerile şi în Austria sau oriunde în Europa, cu japca? Parafrazând unul dintre cunoscutele sloganuri ale OMV, România, „ţara lui Andrei”, este „ţara nimănui”.

Teren ocupat ilegal

Pe data de 14 martie 2007, SC OMV Petrom SA a încheiat, cu Direcţia Silvică Buzău, un contract de închiriere (nr. 841) pentru folosirea unor terenuri forestiere ocupate cu sonde (obiective petroliere) pe raza Ocolului Silvic Buzău, la Monteoru.
Potrivit anexei, era vorba de 12 sonde, pe o suprafaţă de 5,88 hectare. Contractul prevedea ca, în cazul în care suprafaţa de teren forestier pe care se afla amplasamentul va face obiectul retrocedării, Direcţia Silvică Buzău va anunţa în scris OMV Petrom SA, iar chiria se va modifica în consecinţă. Clauza nu era întâmplătoare. Cu un an înainte, Direcţia Silvică îi anunţase pe viitorii proprietari privaţi că li s-a aprobat reconstituirea suprafeţei de teren confiscate de comunişti pe amplasamentul care făcea obiectul contractului dintre OMV şi Direcţia Silvică. La patru luni de la semnarea contractului, pe 18 şi 19 iulie 2007, terenul pe care se aflau sondele a intrat în proprietatea urmaşilor lui Monteoru.
De la acea dată, Petrom a mai făcut plăţi pentru chirie către Romsilva, inclusiv pentru 2010, potrivit răspunsului lui Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, către „Jurnal de Investigaţii”. De menţionat că plata este necuvenită, deoarece chiria se putea plăti către Romsilva numai în baza autorizaţiei de ocupare temporară a terenului şi numai dacă terenul era proprietatea privată a statului, adminnistrat de Romsilva. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic a confirmat, în scris, că OMV Petrom nu mai are aprobare de ocupare temporară a terenurilor încă din 1 ianuarie 2009.

Proprietatea privată, „sfântă” doar în Austria

Potrivit legilor româneşti în vigoare, Petrom trebuia să semneze cu noii proprietari un contract care să le permită să folosească terenurile afectate în mod direct de exploatările petroliere (articolul 6 din Legea petrolului – 238/2004). De regulă contractul este unul de închiriere, dar poate fi şi de vânzare-cumpărare, concesiune, asociere sau schimb de terenuri. L-am întrebat pe proprietarul terenului dacă a negociat vreodată cu OMV Petrom vreun astfel de contract. „M-au chemat la negocieri în 2008, dar nu pentru ca să îmi facă vreo propunere financiară şi să încheiem vreun contract, ci doar să îmi spună că nu-mi recunosc dreptul de proprietate, atestat prin documentele emise de autorităţile române”, ne-a declarat Mihail Istrate, pe 30 noiembrie, cu ocazia viziitei făcute în pădurea cu pricina. În fapt, OMV Petrom a ales să nu recunoască dreptul de proprietate.

„Esenţa” profitului

Autorităţile statului, care i-au pus în posesie pe urmaşii lui Monteoru, nu au contestat niciodată în instanţă titlurile de proprietate ale acestora ba, mai mult, au încheiat şi contracte de pază a pădurii cu noii proprietari. Mai mult, chiar Petrom a cerut şi a folosit avizul proprietarului (sfârşitul anului 2007) atât pentru ridicarea unei noi sonde (nr. 677), iar ulterior şi pentru diverse operaţiuni de toaletare forestieră, în zona reţelei electrice.
Când a venit însă vorba despre încheierea contractului care să-i dea OMV dreptul de folosinţă a terenului, reprezentanţii colosului austriac au hotărât să nu plătească niciun ban pentru dreptul de a folosi sondele şi au cerut în instanţă nulitatea titlurilor de proprietate ale cetăţenilor români. Judecătorii trebuie acum să hotărască asupra lipsei calităţii procesuale active a OMV, deoarece românii au reclamat că austriecii nu au dreptul să conteste aceste titluri.

Sonde redeschise „pe tăcute”

În consecinţă, de mai bine de doi ani, OMV Petrom SA nu mai plăteşte niciun sfanţ pentru ţiţeiul pe care-l scoate, la foc continuu, din subsolul dealului de la Monteoru. Neavând niciun contract cu proprietarii (închiriere, concesiune, asociere etc), nu are nici drept folosinţă a sondelor de pe terenul acestuia – aşa prevede legea. În plus, de la 31 decembrie 2008 OMV Petrom SA nu mai avea nicio aprobare legală de ocupare temporară a terenului. Aceasta nu i-a împiedicat pe cei de la OMV să nesocotească prevederile legale de mai sus. Pe 30 noiembrie 2011, reporterii „Jurnalui de Investigaţii” au putut constata, la faţa locului, că OMV pusese de curând în funcţiune sonde care până atunci fuseseră închise! Dacă austriecii şi subalternii lor români îşi închipuie, poate, că a cere în instanţă nulitatea unor titluri de proprietate îţi dă dreptul să te comporţi ca şi cum acelea nu există (?!) cum rămîne cu încălcarea Codului Silvic prin ocuparea temporară a terenului fără autorizaţie de la Inspectoratul Silvic, timp de patru (4) ani?
Faptul că unele dintre sonde erau puse recent în funcţiune ne-a fost confirmat de către proprietar. Două dintre sonde (noi le-am identificat pe hartă ca fiind 671 şi 669), aveau schela proapăt vopsită la faţa locului, pe iarbă fiind încă numeroase pete de la vopseaua albastră folosită pentru schelă.

Jurnal de Investigaţii a trimis OMV Petrom un set de întrebări, pentru a obţine un punct de vedere avizat al oficialilor societăţii. Dat fiind că aceştia nu au dat curs solicitării noastre, prezentăm aceste întrebări care dovedesc seriozitatea demersului nostru jurnalistic şi lipsa de transparenţă a oficialilor companiei.

Mai mult, în ediţia tipărită

În numărul din decembrie 2012-ianuarie 2013 al revistei „Jurnal de investigaţii”, care va apărea cât de curând la chioşcurile de presă, veţi putea citi mai multe detalii legate despre acest caz de încălcare a legii de către OMV Petrom. În plus, o serie de articole care demonstrează mecanismul prin care compania austriacă obţine în România profituri fabuloase, procesele cu statul român, dar şi despre iminenta vânzare la export a gazelor româneşti, în vreme ce noi suntem dependenţi de importurile din Federaţia Rusă.

O zi din viaţa lui Radu Mazăre: 13 contracte fără licitaţie

Autor

Adrian Bărbulescu

-

10 decembrie 2012

Simţindu-se mai pe val ca oricând, parlamentarii PSD de Constanţa au încercat marea cu degetul şi au depus la registratura forului legislativ un proiect de lege care poate avea consecinţe dezastrouase pentru banul public. Concret, ei propun trecerea Portului Constanţa din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei conduse de Radu Mazăre. Se creează astfel posibilitatea ca în cel mai mare port de la Marea Neagră contracte de sute de milioane de euro să fie încredinţate prin atribuire directă, fără licitaţie, clientelei de partid. Jurnal de Investigaţii vă prezintă o mostră din felul cum Mazăre înţelege să cheltuiască banii contribuabililor.

Joi, 7 mai 2009 a fost o zi ca oricare alta pentru majoritatea românilor. N-au avut loc alegeri, nici locale, nici parlamentare şi nici prezidenţiale, minivacanţa de 1 Mai se încheiase, iar litoralul era aproape pustiu.
Şi totuşi, la malul mării se întâmplau lucruri importante atât pentru primarul Constanţei, Radu Mazăre, cât şi pentru locuitorii oraşului, din al cărui buget se pregăteau să iasă milioane de euro, care urmau să umple conturile unor firme alese pe sprânceană. Nu mai puţin de 13 contracte de finanţare nerambursabilă au fost încredinţate în acea zi.
Elementul comun al acestor proceduri de atribuire este acela că toate au fost lipsite de suspans pentru firmele participante. Aceasta deoarece s-a respectat cu stricteţe principiul „firma şi procedura”. Cu alte cuvinte, de fiecare dată a fost un singurt ofertant, care, evident, şi-a adjudecat contractul de finanţare nerambursabilă. Contracte care au fost semnate câteva zile mai târziu, majoritatea pe 11 mai, celelalte pe 20 mai.
Dar să vedem despre ce este vorba. Toate contractele vizau organizarea de evenimente, la Mamaia, pe parcursul sezonului estival care se pregătea să înceapă. Un prim contract, în valoare de 675.000 de lei, avea ca obiect organizarea evenimentului „World Music Mamaia 2009”. Şi l-a adjudecat singurul ofertant, Asociaţia Dynamic Art din Bucureşti, reprezentată de Saviana Diamandi.

60.000 euro pentru o oră şi jumătate

Că la Mamaia e mai „tare” ca la Nisa ştiam. Însă şi una dintre capitalele europene ale modei s-a mutat, în urmă cu trei ani de zile, în staţiunea păstorită de Radu Mazăre. Aici a avut loc un „program cultural-artistic” denumit „Mamaia Milano Night 2009”, pe baza unui contract de finanţare nerambursabilă atribuit tot în urma unei proceduri derulate pe 7 mai. Şi la această procedură a fost un singur participant, firma X-Alter Event SRL din Constanţa, în ale cărei conturi a intrat suma de 270.000 de lei.
Adică peste 60.000 de euro pentru o singură noapte, mai exact o oră şi jumătate, dacă este să dăm crezare celor stipulate în contractul de finanţare nerambursabilă nr. 71269 din 11.05.2009: „Evenimentul se va derula în data de 18.07.2009, începând cu orele 20,30, având o durată de aproximativ 90 de minute”.
Şi, după evenimente nocturne, precum concerte şi prezentări de modă, mai trebuie şi ceva activitate sportivă, aşa că, în acel an, s-a organizat şi un turneu profesionist de tenis, denumit „Challenger Mamaia 2009”. Cu această ocazie, Asociaţia Tenis Club Alin din Braşov a încasat de la Primăria Municipiuului Constanţa, cu titlu de finanţare nerambursabilă, suma de 180.000 de lei.
Cam puţin, având în vedere că turneul s-a desfăşurat pe parcursul unei săptămâni, iar pentru o oră şi jumătate de prezentări de modă s-a dat o sumă mai mare. Deh, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Inutil să mai menţionez că şi la această procedură de atribuire asociaţia braşoveană a fost singurul ofertant.

Soti Neptun, punctaj maxim

Şi, în acea zi, procedurile de atribuire s-au derulat în continuare pe bandă rulantă. Asociaţia Română de Salsa a câştigat contractul pentru organizarea evenimentului „Mamaia Salsa Festival 2009”. Din nou evenimente sportive. O altă finanţare nerambursabilă a fost acordată Clubului Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa pentru „Participarea în anul 2009 la competiţiile sportive de ramură interne şi internaţionale”.
Şi revenim la spectacole, caz în care partea leului şi-a adjudecat-o chiar firma primarului Radu Mazăre, Soti Cable Neptun SRL. Aceasta a fost singura ofertantă pentru contractul de finanţare din fonduri nerambursabile care viza „susţinerea spectacolelor ce vor fi organizate cu ocazia <Sezonului estival 2009 în perioada 01.07 – 27.08.2009>”. Soti Cable Neptun a obţinut punctajul maxim de 100 de puncte, excelând la toate criteriile, de la experienţă la anvergura proiectului.
În 2009, la Mamaia s-au adunat şi cei mai puternici oameni din ţară. Clubul Sportiv Power Marine a primit sarcina de a organiza evenimentele “Strongman Champions League” şi “Strongman Mamaia”. La acesta din urmă, pe locul doi s-a clasat chiar bodygardul lui Radu Mazăre, Vladimir Mitea. Ciudată coincidenţă…
Tot în acea vară, la Mamaia a fost organizat şi “Festivalul sporturilor extreme”. Organizator – firma Createc Services SRL, câştigătoarea procedurii de atribuire nr. 69673, derulată în aceeaşi zi de 7 mai.
În continuare, Asociaţia Regională pentru Promovarea Aviaţiei s-a ocupat de “Mamaia World Elite Acrobatic Formula”. Din nou apare pe lista câştigătorilor Clubul Sportiv Power Marine, care s-a ocupat şi de organizarea evenimentului “Class One Romanian Grand Prix 2009”, dar şi de “Campionatul Naţional de Fotbal de Plajă”.
Poi, organizarea unui concurs cu o tematică ce-i merge la inimă primarului, “Mamaia Exotic Car” a fost lăsată în seama firmei Power Marine SA. În fine, o altă firmă agreată, Professional Training Center SRL, a obţinut contractul pentru organizarea în bune condiţiuni a evenimentului “Faleza Fanteziei”.
De menţionat că membrii comisiilor de evaluare pentru toate cele 13 proceduri de atribuire au avut mult de lucru în acea zi, având în vedere că a fost vorba de fix aceleaşi persoane, cu o pregătire profesională exhaustivă, din moment ce s-au pricipet şi la modă, şi la spectacole, şi la competiţii sportive din cele mai diverse. Şi tot ca o curiozitate – în afară de firma primarului, Soti Cable Neptun, şi de Clubul Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa, nicio altă societate comercială sau asociaţie nu a mai avut punctajul maxim de 100 de puncte, cei mai mulţi fiind notaţi cu 90 de puncte.

Nici Mitrea nu i-a dat portul
Dacă în acest mod, fără licitaţie şi cu proceduri la care se prezintă câte o singură firmă, se atribuie contractele la Primărie, nimeni nu vrea să-şi închipuie ce se va întâmpla în eventualitatea (nefericită) în care Radu Mazăre ar deveni stăpân peste Portul Constanţa.
Recent, parlamentarii PSD de Constanţa au depus la registratura forului legislativ un proiect de lege privind transferul gratuit al acţiunilor deţinute de Ministerul Transporturilor la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPMC) către autorităţile locale constănţene. Potrivit documentului, Consiliul Local Muncipal Constanţa va deveni acţionar majoritar cu 51% (20% fuseseră transferate în 2008), Consiliul Judeţean Constanţa va avea 15%, Consiliului Local Agigea îi vor reveni 4%, oraşului Năvodari 3% şi Consiliul Local Mangalia va obţine 2%.
O iniţiativă similară mai avusese primarul Radu Mazăre şi în timpul guvernării lui Adrian Năstase, însă la acea vreme s-a lovit de opoziţia ministrului Transporturilor, Miron Mitrea. Acum, se pare că vremurile sunt mai favorabile. Fratele primarului, senatorul Alexandru Mazăre, a declarat că „azi suntem în momentul acela prielnic din punct de vedere politic, când Constanţa are la Bucureşti un guvern prietenos, cu deschidere spre nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor Constanţei. Este o decizie politică pe care premierul Ponta şi guvernul USL şi-o asumă”.
Chiar dacă nu va trece acum, proiectul are toate şansele să devină lege după alegeri, dacă este să-i dăm crezare senatorului: „După 9 decembrie, cu guvernare USL, şansele de izbândă ale proiectului de lege sunt de 100%. Chiar dacă preşedintele Traian Băsescu îl va respinge, legea va trece datorită majorităţii USL în parlamentul viitor şi va deveni aplicabilă în maxim un an”.

Industria vasluiană, decapitată de judecătorul sindic Ioan Bocan

Autor

Dănilă Chirovici

-

10 decembrie 2012

Nu putea să tuşească industria românească, fără ca industria vasluiană nu să strănute. După 1989, aceasta a fost „pusă pe chituci” uşor-uşor, prin privatizări odioase şi inginerii financiare ciudate. Aşa s-a reuşit „performanţa” ca întreprinderi de prestigiu, care asigurau mii de locuri de muncă, să ajungă în insolvenţă. Dar şi mai grav este că, în loc să se permită o infuzie de capital care le-ar fi putut pune pe picioare, s-a preferat vânzarea lor către firme de aiurea, care nu urmăreau primordial decât eliminarea concurenţei. Iar aici a pus umărul judecătorul sindic Ioan Bocan, care, după ce a decapitat câteva întreprinderi vasluiene, obosit de atâta efort, s-a cerut la pensie. Şi, pentru ca să nu-şi piardă dexteritatea, s-a apucat de vânătoare

SC Movas SA Vaslui, fabrica de mobilă din Vaslui, parcă ar fi purtat o anatemă groaznică. Întreprinderea, care în anii 1990 asigura pâinea a peste o mie cinci sute de angajaţi, avea să încapă pe mâinile a tot felul de aventurieri economici, ultimul dintre aceştia fiind cehul Frantisek Priplata, vestit mai ales pentru comandarea asasinării lui Virgil Săhleanu, liderul de sindicat de la Tepro Iaşi.
După ce Movas a intrat în insolvenţă, la cumpărarea activelor s-au înscris, în prima fază, firmele a doi oameni puternici financiar, care ar fi putut reporni producţia: Viorel Cataramă, patronul Elvila, şi omul de afaceri Adrian Porumboiu, preşedintele grupului de firme Racova Grup Vaslui. Totuşi, din cauza condiţiilor aberante impuse de judecătorul sindic Ioan Bocan, aceştia doi aveau să se retragă din cursă.
Reprezentantul firmei Elva Cont SRL Piatra Neamt, lichidatorul judiciar al producătorului de mobilă Movas SA Vaslui, a solicitat la acea vreme judecătorului sindic vânzarea directă a societăţii către Adige SRL Secuieni, judeţul Neamţ. Oferta finală a firmei nemţene a fost de aproape 37 miliarde de lei vechi. Culmea e că judecătorul sindic a selectat firma nemţeană după negocieri la care au mai participat societăţile comerciale Afro Internaţional SRL din Târgu Ocna şi Cita Group din Olanda, neţinând cont de cîţiva factori esenţiali. Şi anume că Adige mai deţinea o fabrică de mobilă, mai mică decât Movas, în oraşul Hârlău, din judeţul Iaşi, iar la sfârşitul anului 2002, firma, înfiinţată în martie 2001, avea o cifră de afaceri de doar 13,7 milioane de lei vechi, pierderi de 33,4 milioane şi o datorie totală de 3,3 miliarde de lei vechi, după cum reieşea din datele oficiale înscrise pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Toate speranţele foştilor salariati ai Movas că vor fi reangajaţi iar producţia de mobilă va continua la Vaslui s-au năruit: utilajele mai importante au fost mutate în alte spaţii de producţie ale firmei nemţene, iar fosta fabrică de mobilă vasluiană a rămas în paragină. Culmea, între timp Primăria Vaslui a amenajat, în apropierea fostei fabrici de mobilă, un parc de agrement.
„Dacă am fi cumpărat fabrica de mobilă, am fi repornit activitatea şi, în timp, am fi mărit capacitatea de producţie, asigurând şi alte locuri de muncă. Am văzut însă că ni se puneau beţe-n roate şi că erau alte interese, aşa că ne-am retras”, a precizat Adrian Porumboiu, preşedintele Racova Grup Vaslui, grup care cuprinde nouă societăţi implicate în agricultură, industrie alimentară şi servicii, ce totalizează o cifră de afaceri de peste 140 milioane de euro, având nu mai puţin de 2.100 de angajaţi..

În justiţie, ca la Nufărul

În urmă cu câţiva ani, procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie s-au descotorosit, într-o manieră lamentabilă, de un dosar penal, cu prejudiciu de circa 600.000 de lei, în care o serie de active ale fostului Agromec Bârlad fuseseră transferate fraudulos de propriii manageri, prin operaţiuni de tip „suveică”, derulate prin SRL ale aceloraşi manageri.
În cauză, firma „Merit Company” SRL din Bârlad a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie central, cu o plângere împotriva unor persoane, printre care şi judecătorul sindic Ioan Bocan de la Tribunalul Vaslui şi lichidatorul judiciar Cezar Munteanu, desemnat de primul să administreze Agromec Bârlad şi două SRL, aflate de asemenea în lichidare judiciară, aparţinând fostului primar al Bârladului, Ion Dumitru (fost director al Agromec). De la centru, plângerea a fost trimisă la Parchetul Naţional Anticorupţie Iaşi, care – fără să ţină cont că un judecător nu poate fi cercetat decât de parchetul unei curţi de apel – a declinat cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, adicăin fief-ul judecăorului vizat. „Merit Company” a făcut o nouă plângere, tot împotriva aceloraşi acuzaţi. Dar, ca în fimele cu proşti, procedura s-a repetat: din nou PNA central a trimis cauza la PNA Iaşi, care a trimis-o iarăşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu toate că acest parchet nu poate cerceta un magistrat. Un perpetuum mobile de prost gust.
Plângerile erau însă dirijate în mod intenţonat de PNA Iaşi către Vaslui, tocmai pentru ca să nu existe pericolul unei instrumentări a cauzei.

Falimente cu dedicaţie

Falimentarea unor societăţi viabile, dar care refuză colaborarea financiară cu mafiile locale, prin plata taxelor de protecţie, nu ar putea fi posibilă fără implicarea unor reţele formate din judecători sindici şi lichidatori judiciari.
Societăţile bârlădene Donaluci SRL şi Donaluci Company SRL au fost ţepuite cu 1,5 milioane euro, după ce o firmă din sistemul „mafiei grâului” a refuzat să-i mai livreze o mare cantitate de grâu (75.000 tone). În locul cerealelor, societăţile bârlădene au primit şase file cec, ca garanţie a „afacerii” cu grâu. Numai că respectivele cecuri au fost refuzate la plată, fiindcă mafia grâului utilizase în acest circuit comercial documente financiare fără acoperire. Astfel a rezultat o plângere penală pentru înşelăciune, tergiversată în soluţionare.
Firma Donaluci din Bârlad s-a împrumutat la o bancă pentru a achita valoarea grâului pe care nu l-a mai primit. Respectiva societate a ajuns într-o situaţie financiară dificilă, fapt speculat imediat de mafia lichidatorilor judiciari din judeţul Vaslui. Pentru a se redresa financiar, firma ţepuită a fost ajutată de o societate cu forţă financiară, cu care a încheiat contracte pe 10 ani. SC Donaluci, firma ţepuită, mai avea însă de încasat milioane de lei, drept creanţe, de la societăţile care puseseră la cale escrocheria cu file cec fără acoperire.
Deoarece firma jefuită a supravieţuit escrocheriei, „mafia grâului” a intrat iarăşi în acţiune. Împotriva SC Donaluci a fost imediat deschisă, la Tribunalul Vaslui, o abuzivă procedură de faliment, coordonată de lichidatorul Cezar Munteanu şi avizată de judecătorul sindic Ioan Bocan.
Reprezentanţii firmei ţepuite au sesizat CSM asupra abuzurilor comise de judecătorul sindic Ioan Bocan. Aceştia au semnalat că instanţa Tribunalului Vaslui, prezidată de judecătorul Bocan, a acceptat nenumăratele ilegalităţi descoperite în activitatea lichidatorului Cezar Munteanu. SC Donaluci a înaintat o plângere disciplinară la Uniunea Naţională a Lichidatorilor Judiciari, în care sunt denunţate incredibile ilegalităţi.
Ilegalităţi de care magistratul Ioan Bocan avea cunoştinţă, dar s-a făcut că plouă. Comportamenul abuziv al judecătorului Bocan i-a determinat pe administratorii SC Donaluci să ceară, la instanţa supremă (dosar 14383/1/2006), strămutarea acestui proces. În motivarea cererii de strămutare sunt descrise manevrele magistratului: „Am adus la cunoştinţa domnului judecător sindic lipsa de activitate legală şi obligatorie a lichidatorului Munteanu Cezar. Dar judecătorul nu numai că nu l-a sancţionat pe acest lichidator, ci a şi respins cererea de înlocuire a acestuia prin încheierea 169/ 26.09.2005, sentinţă care a fost însă casată de Curtea de Apel Iaşi”.

Ieri lichidator, azi vânător

Între timp, probabil obosit de râvna cu care a îngropat o parte din economia vasluiană – el având un mare „merit” şi în punerea pe butuci a Moldosin SA Vaslui – fostul judecător sindic s-a cerut la pensie. Vânător învederat, de curând el a acţionat în instanţă Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vaslui, contestând deciziile adunării generale a AJVPS, asta mai mult de ciudă că n-a fost ales în comitetul director.
Am încercat să-l contactăm pe Ioan Bocan, pentru a-l ruga să ne povestească măcar câte ceva despre Movas, Donaluci, Moldosin şi altele. Dar nu l-am găsit. Se spune c-ar fi plecat la vânătoare. Teritoriu pe care nu riscăm să ne aventurăm.

Consiliul Concurenţei ia la puricat manevrele din Portul Constanţa

Autor

Adrian Bărbulescu

-

3 decembrie 2012

După ce Jurnal de Investigaţii a dezvăluit, prin intermediul a două anchete jurnalistice, poziţia de forţă pe care au adoptat-o oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanţa în privinţa criteriilor de acces pe pieţele serviciilor de pilotaj şi remorcaj, Consiliul Concurenţei s-a sesizat şi a declanşat o investigaţie.

Consiliul început investigaţia pe piaţa serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime derulate în porturile maritime, ca urmare a unor plângeri depuse de unii operatori portuari. În cadrul investigaţiei este analizat un posibil abuz de poziţie dominantă al CN APM, prin impunerea criteriilor de acces pe pieţele serviciilor de pilotaj şi remorcaj, dar si prin aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unui tratament discriminatoriu în privinţa condiţiilor de închiriere a terenurilor aferente infrastructurii portuare.

Pe de altă parte, investigaţia vizează şi două posibile înţelegeri. Prima se referă la o posibilă înţelegere între companiile ce pot face remorcaj de manevră al navelor maritime, prin crearea unei societăţi comune. Cea de a doua are în vedere împărţirea prestării serviciilor de pilotaj pe intervale de timp.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a făcut descinderi la sediul Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime, dar şi la companiile active pe piaţa serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră: SC Black Sea Services SRL, SC Black Sea Pilots, SC Maritime Pilot SRL, SRL SC Canal Sea Services SRL, SC Compania de Remorcare Maritima Coremar SA şi SC Logistic Remo Services SRL.

Ziarul de Investigaţii a fost prima publicaţie care a dezvăluit abuzurile din porturile maritime, prin două anchete jurnalistice, care pot fi citite integral aici şi aici .

”Regele asfaltului”, urmărit penal pentru deturnare de fonduri și spălare de bani

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

30 noiembrie 2012

Nelu Iordache – supranumit și ”regele asfaltului” – este urmărit penal de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Acesta este acuzat de deterunare de fonduri și de utilizarea ”cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, toate în formă continuată”.
În rezoluția procuririlor se arată că există dovezi că Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei Romstrade SRL, a deturnat fonduri europene în valoare de 25.000.000 de lei, bani încasați pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Cea mai mare parte, și anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, a fost folosită la efectuarea de plăți către o companie de transport aerian controlată de învinuit, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare.
Restul de bani au fost folosiți pentru fie la rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii.
Procurorii anticorupție mai precizează că, pentru a disimula adevărata proveniență a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, învinuitul Nelu Iordache a trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi banii s-au întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii.
Activitatea infracțională a fost desfășurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în aceeași zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu explicația de plată eronată sau necuvenită.
În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

12,6 milioane euro, îngropate odată cu dosarele Petromin

Autor

Darius Martinescu

-

28 noiembrie 2012

După ce s-a zbătut un an şi jumătate în procedura insolvenţei, ultima companie de navigaţie maritimă de stat, CNM Petromin, a intrat oficial în faliment în această toamnă. Petromin lasă în urmă datorii de peste 14 milioane de euro, un capital social fantomă de 12,6 milioane de euro şi arhiva „Flota”, mai exact documentele mega- excrocheriei prin care au fost înstrăinate mineralierele şi petroliere româneşti

Compania de Navigaţie Maritimă Petromin îşi va da ultima suflare pe 14 decembrie, atunci când la Tribunalul Constanţa va fi afişat tabelul definitiv consolidat al creanţelor.
Rezultatul a un an şi jumătate de insolvenţă, falimentul ultimei companii maritime de stat vine într-un moment avantajos pentru o parte a clasei policite româneşti – alegerile generale. Dincolo de lupta creditorilor pentru a prinde o ultimă bucată din hoitul Petromin, cel mai important lucru din întreaga procedură a falimentului este faptul că arhiva „Flota” va fi închisă, iar celebrele dosare ale vânzărilor de nave vor piese de muzeu.

Insolvenţa, ultimul jaf

Adrian Mihalcioiu Reprezentant Itf Rominia1

„Se putea salva. Petromin a avut o tentativă de privatizare când încă mai avea vapoare. Prin <metode specifice> s-a ales praful. Petromin a fost o companie bună, dar care s-a stins tot din cauza statului. Adunări Generale ale Acţionarilor făcute pe picior, nerespectarea legislaţiei de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. După parerea mea AVAS, în calitate de acţionar majoritar, este vinovată de tot ceea ce s-a întâmplat cu flota”, spune Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF România şi liderul Sindicatului navigatorilor.
Potrivit acestuia, compania a fost intenţionat băgată însolvenţă pentru a fi desfiinţată. „Cea mai mare prostie a fost intrarea în insolvenţă”, a spus liderul navigatorilor, care a explicat că în prezent compania mai deţine staţii comerciale în municipiul Constanţa, un complex de vacanţă în sudul litoralului şi alte active. Pe 23 martie anul trecut societatea Dăscălescu & CO SRL, lichidatorul desemnat de AVAS pentru administrarea ultimei companii de navigaţie de stat şi care, cu totul întâmplător sau nu, s-a ocupat în trecut de închiderea companiei-soră cu Petromin, Romline, a anunţat piaţa de capital referitor la intrarea în insolvenţă a CNM Petromin.
Acelaşi lichidator a procedat la o informare similară pe 26 septembrie anul acesta, numai că de această dată acţionarii Petromin au fost informaţi despre deschiderea procedurii falimentului. „Termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor este 16 noiembrie 2012. Termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor este 14 decembrie 2012”, se arată în raportul remis către Bursa de Valori Bucureşti.
AVAS deţine peste 70% din acţiunile companiei, SIF Transilvania are 23,8% din capitalul iar restul le revine micilor acţionari. Datoriile, conform tabelului preliminar al debitoarei Petromin, erau în momentul intrării în insolvenţă, de peste 63 milioane de lei, respectiv peste 14 milioane de euro, în condiţiile în care capitalul social al companiei este de numai 56,2 milioane de lei, adică 12,6 milioane euro.
Rămâne de văzut dacă tabloul creanţelor s-a modificat, în sensul scăderii valorii acestora, pentru că lichidatorul a vândut din proprietăţile companiei, sau dimpotrivă, creanţele au crescut. „Jurnal de Investigaţii”, a relatat amănunţit anul trecut jaful din spatele procedurii insolvenţei, impotenţa AVAS de a gestiona ultima companie maritimă de stat, dar şi suspiciunile privind reuşita programului insolvenţei, suspiciuni care s-au adeverit odată cu falimentarea oficială a CNM Petromin.

Reţeta privatizărilor ratate

Aşa cum am arătat mai sus, AVAS este acţionarul majoritar şi este considerată vinovata principală în dezastrul Petromin.
Numai dacă privim prin prisma încercărilor de privatizare eşuate lamentabil, fără să mai socotim şi traficul de influenţă şi nepotismele care s-a făcut la nivelul central al AVAS pentru diferite funcţii şi remuneraţii la Petromin, reiese fără echivoc faptul că această instituţie şi-a bătut joc de Petromin. În 2005 AVAS a organizat trei licitaţii pentru privatizarea Petromin, iar după aceea în fiecare an statul a încercat să scape de „fata bătrână” a navigaţiei maritime, până când a survenit insolvenţa iar epopeea privatizării s-a sfârşit.
Din punct de vedere al licitaţiilor ratate, AVAS a înregistrat un „vârf” negativ în 2009, atunci când instituţia a organizat nu mai puţin de cinci şedinţe de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut la Petromin. În toată aceasta perioadă, compania maritimă acumula datorii peste datorii. Cea mai mică valoare a cifrei de afaceri a fost înregistrată de Petromin în anul 2004 – 632.475 de lei, însă cel mai nefast an din punct de vedere al afacerilor a fost 2008, atunci când cifra de afaceri a societăţii a scăzut cu 42,55%, faţă de anul precedent iar veniturile realizate de Petromin s-au diminuat cu 59,71 %, comparativ cu 2007.
Potrivit raportărilor contabile, Petromin a obţinut profit în anii 2000 şi 2004 şi a înregistrat pierderi în anii 1999, 2001, 2002, 2003, 2005, 2006 şi 2008. 2009 şi 2010 nu au fost luaţi în considerare, pentru că societatea nu a avut nicio activitate comercială. Datoriile Petromin erau la nivelul lui 2009 de 20, 9 milioane de lei.
Se pare că Petromin aduce ghinion pentru statul român, pentru că, alături de AVAS, Fiscul constănţean s-a acoperit de ruşine în încercarea de a vinde active sechestrate de la Petromin. Direcţia Generală de Finanţe Publice Constanţa avea de recuperat anul trecut aproape şase milioane de euro de la Petromin şi a organizat licitaţii peste licitaţii pentru vânzarea spaţiilor comerciale, însă fără succes. Fiscul a mai încercat anul trecut să valorifice şi unicul activ plutitor rămas la Petromin, împingătorul Pluton. Nava sechestrată de Fisc a fost scoasă de trei ori la vânzare, însă nimeni nu vrea să cumpere bunurile Petromin.

„Băieţii deştepţi”, basma curată

Dosarul „Flota”, în care a fost implicate zeci de persoane din Ministerul Transporturilor, companii de navigaţie de stat şi actualul preşedinte al României Traian Băsescu, va fi îngropat definitiv odată cu falimentul Petromin.
Dintre toate escrocheriile, cea mai păguboasă afacere a Petromin a fost asocierea “Petroklav”, care a provocat prejudicii imense statului român. Asocierea dintre Petromin şi Klaveness Norvegia a început în iulie 1991 şi a implicat în total 16 nave româneşti, care urmau să fie modernizate printr-un credit bancar internaţional. De aceea, în Liberia au fost înfiinţate Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., în care Petromin avea deţinea 100% din acţiuni.
Cele 16 nave au fost transformate în tot atâtea societăţi comerciale de tip offshore, iar transferul vapoarelor din patrimoniul Petromin către aceste companii s-a făcut la preţul de un dolar. Ce a urmat este binecunoscut opiniei publice. Petromin a pierdut toate navele, unele executate de banca creditoare, altele pur şi simplu vândute de către statul român pentru a acoperi găurile acestei afaceri păguboase. Ulterior, un număr record de 80 de inculpaţi, printre care Traian Băsescu şi Serban Mihăilescu, directorii companiilor de stat şi funcţionari, au fost cercetaţi pentru un prejudiciu de 11.000 miliarde de lei, echivalentul a 275 milioane de euro. Dosarul „Flota” a fost închis cu scandal în 2007, în urma unei expertize care i-a scăpat basma curată pe toţi inculpaţii. Petromin a pierdut într-un mod similar toate cele 12 tancuri petroliere şi 70 de mineraliere, pe care le deţinea în momentul divizării fostei întreprinderi de exploatare marimă Navrom.

Epitaf pentru flota de stat

La 1 ianuarie 1990 flota de transport a României avea 288 de nave cu un tonaj de 5,6 milioane tdw. Pe mările şi oceanele lumii navigau cu pavilion românesc 188 cargouri de mărfuri generale, reprezentând 25,6l% din flotă, 12 tancuri petroliere (19,5%), 70 de mineraliere (53,2 %) şi 18 nave specializate (1,7%). Dintre acestea, 54 de nave aveau o vechime de 20 de ani, 44 împliniseră 15 ani de exploatare, 91 de vapoare aveau o vârstă de 10 ani, 69 fuseseră construite între 1980 şi 1985, iar 30 erau nou-nouţe, fiind lansate la apă între anii 1985 şi 1990. În shipping durata medie de exploatare a unei nave este de peste 20 ani, situaţie în care „băieţii deştepţi” din transporturile navale au prăduit o flotă naţională din care cel puţin jumătate din vapoare ar fi putut fi menţinute şi acum în funcţiune. De altfel, o bună parte dintre aceste nave tranzitează şi în prezent portul Constanţa, sub alte pavilioane şi denumiri.

Haiducie pe stil nou la Ordinul Arhitecţilor

Autor

Dănilă Chirovici

-

28 noiembrie 2012

Neîndoielnic: faţa României, pictată cândva de Constantin Daniel Rosenthal, este astăzi brăzdată de cicatrice. Tânăra „revoluţionară”, cu figura luminoasă, ni se înfăţişează acum ca o arătare ciudată, urâtă. Peste ceea ce i-a dat natura este fardată grotesc, este schimonosită de tot felul de intervenţii brutale pe ceea ce odată era un ten curat, frumos, întreţinut cu eleganţă şi stil.

Din punct de vedere arhitectonic România este la pământ. Nu cred că există vreun om, înzestrat cât de cât cu un simţ al frumosului, sau măcar cu o aplecare către studiul armoniei, care să nu constate, la tot pasul în Bucureşti, aproape oriunde în ţară, grozăvii ale imaginaţiei unora, care s-au simţit în stare să înalţe spaţii de locuit ori pentru alte activităţi.
Ceauşescu a mutilat Bucureştiul, pălăria aia de Teatru Naţional este deja de pomină, a distrus tradiţii arhitectonice, a intrat cu buldozerele în clădiri care se profilau ca materializarea visurilor unor oameni de excepţie. În schimb ne-a blagoslovit cu nişte cuburi gri. Libertatea haotică de după 89 n-a întârziat să scoată la iveală gotescul care zăcea în mintea unora.

Obligatoriu: doi ani de sclavie

O concluzie este fără drept de apel – România are nevoie de arhitecţi ca de aer. De profesionişti talentaţi şi dedicaţi misiunii de a gândi clădiri. Şi spaţii de tot felul. Se presupune că cineva care s-a înhămat la şase ani de studiu pe brânci, cineva care, în plus faţă de noi, ceilalţi, are de la Dumnezeu talentul desenului şi al vederii în perspectivă are şi dorul de meseria asta. Da, numai că ceea ce pare simplu şi evident capătă forme stranii în lumina care izvorăşte din interesele obscure ale unora. Ordinul Arhitecţilor din România le face viaţa grea absolvenţilor de facultate şi, culmea!, chiar şi celor care au perseverat, obţinând unul sau mai multe masterate. Mă refer aici la un caz documentat. Absolvent al Institului Ion Mincu (6 ani!), aflat la al doilea masterat în domeniul arhitecturii nu are drept de semnătură. Carevasăzică 8 ani de studiu, urmează încă doi, nu reprezintă nimic, sau oricum, sunt ceva nesemnificativ pentru OAR.
Ce se întâmplă? Pentru a avea drept de semnătură trebuie să dai un examen la OAR. Dar pentru ca să ajungi la această etapă trebuie să ai la activ doi ani de stagiu într-o firmă de proiectare ori într-un Birou Individual de Arhitectură, cu normă întreagă şi carte de muncă! La rândul lui, angajatorul e musai să aibă printre salariaţi un arhitect îndrumător, tot cu carte de muncă şi normă întreagă. Deci, gata! Bre, cine te angajează pe tine, proaspăt absolvent, mai ales într-o perioadă de criză ca asta?
În consecinţă, ce să faci? Te apuci de postuniversitare. Bine, apucă-te da’ nu se pune, decretează OAR. Adică???!!! Adicătelea, iote aşa. Bagă tu masterate, fără-număr-fără-număr, geaba nene, nu ne interesează, nu se contorizează ca vechime, ca experienţă, vax, zero, masteratul în arhitectură este pentru uz personal, nu slujeşte interesele comunităţii, şi cu atât mai puţin pe cele ale OAR. Până în noiembrie 2010 absolvenţii de masterat nu aveau nevoie decât de un an de stagiu. O circulară internă a OAR, care practic încalcă legea!, aruncă la gunoi anii pe care cineva îi petrece aprofundând ştiinţa/arta arhitecturii.

Imposibila iubire

Fără doar şi poate, un arhitect poartă o mare responsabilitate, comparabilă cu cea a unui medic sau a unui farmacist. Care, la rândul lor, trebuie să facă stagii de pregătire.
Numai că riscul ca un arhitect, care a făcut şase ani de facultate şi eventual are un master, să-ţi facă o casă care să-ţi cadă în cap este exponenţial mai mic decât acela ca un medic să-ţi pună un diagnostic greşit, sau un farmacist să-ţi dea pilule expirate ori cu dozaj necorespunzător. În plus medicii şi farmaciştii (mai ales aceştia din urmă) îşi găsesc destul de uşor un loc de muncă, dacă n-au pretenţii deosebite.
Dar care arhitect cu drept de semnătură îşi angajează, CU CARTE DE MUNCĂ ŞI NORMĂ ÎNTREAGĂ, un stagiar???!!! Soluţia este să-ţi plăteşti singur cartea de muncă şi să lucrezi pe degeaba, ori pe bani de nimic, în general comisioane la proiect. Oricum ai lua-o, OAR, prin această prevedere, pune un obstacol extrem de greu de trecut în calea celor care vor să se dedice esteticii comunitare. O casă, un spaţiu de birouri, ori o clădire de interes public nu fac obiectul de interes exclusiv al beneficiarilor, ar trebui să reprezinte un moment de plăcere şi pentru trecătorul care o priveşte.
OAR însă are o atitudine cel puţin bizară atunci când vine vorba despre cei care ar putea să-şi aducă aportul la remodelarea, în bine, a Capitalei. Şi în provincie se aplică aceleaşi normative, însă în Bucureşti situaţia este dramatică. E vorba şi de numărul clădirilor şi de importanţa strategică a oraşului. În condiţiile astea OAR îngrădeşte fie dreptul la muncă, fie cel la educaţie. La muncă, pentru că nu-i dă dreptul unui absolvent de facultate să-şi câştige pâinea, chiar şi limitându-i dreptul de proiectare la coteţe şi garaje, sau la case fară etaj la periferie sau la cine ştie ce.
La educaţie, pentru că îl obligă la normă întreagă, situaţie în care este cvasiimposibil să-şi continue studiile. Încă una pentru arhitecţii români. Specializarea restaurări, numită în jargonul de specialitate „experţi”, este practic desfiinţată. Un ordin semnat de fostul ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, din 2001, spune că pentru a deveni expert ai nevoie de 40 de puncte. Sună promiţător. Cum poţi strânge 40 de puncte, iată: 10 facultatea (obligatoriu), 5 masteratul, 20 doctoratul, sub 15 ani vechime egal cu zero, între 15-20 de ani 10 puncte. Deci, tragem linie şi adunăm. Ai terminat facultatea, ai masterat şi doctorat, eşti p-aproape, îţi mai trebuie peste cinşpe ani experienţă. Unde, cum? Asta-i greu de zis. Ucenic la vreunu. Ce eşti tu? Arhitect Doctor Ucenic. Student în drept şi publicist.

Taxa ca bir

La înscierea în OAR trebuie să achiţi 600 de lei, reprezentând: 400 de lei taxa propriu-zisă de înscriere şi 200 de lei cotizaţia anuală pentru cei doi ani de stagiu.
După terminarea acestuia, cotizaţia se face de 720 de lei pe an. În OAR sunt circa 7.000 de arhitecţi. Ceea ce înseamnă că OAR strânge aproximativ cinci milioane de lei pe an la prima strigare. Trebuie specificat că există un mecanism de colectare extraordinar de eficient. Când un arhitect vine cu un proiect este verificat în computer şi dacă nu şi-a plătit cotizaţia nu i se dă dovada OAR, în absenţa căreia nu poate obţine autorizaţia de la primărie.
De unde şi până unde primăriile au nevoie de dovada OAR? Păi, probabil, dintr-o super-cârdăşie. Adică dreptul de semnătură, respectiv ştamplia, ar fi de ajuns pentru un primar , nu-i aşa? Că doar asta interesează autorităţile locale, ca cineva să construiască trainic şi respectând norme ale bunului-simţ şi esteticului. Apropo, am primit asigurări ferme că niciunul dintre palatele ţigăneşti nu are aviz de construcţie, că niciun arhitect nu ar proiecta aşa ceva.
În privinţa altor vile: te duci la un arhitect, îi dai o mie de lei si-ţi însiră enşpe proiecte din care să-ţi alegi. După ce obţii avizele, eventual, îţi construieşti ce-ţi trece ţie prin cap. Dacă e s-o iei pe bune, în Bucureşti proiectul se taxează între 10-20 euro pe metrul pătrat. (Ceea ce poate explica un posibil interes al Ordinului de avea cât mai puţini arhitecţi cu drept de semnătură). Revenind la banii OAR, fiecare membru, când dă proiectul pentru dovadă dă şi 50 de lei. Dacă un arhitect are în medie zece proiecte pe an, înmulţit cu 50 şi înmulţit cu 7.000 rezultă încă 3.500.000 de lei pe an.
Ce face OAR cu cei vreo 8.500.000 de lei anual (2 milioane de euro)? În orice caz nu le oferă asistenţă absolvenţilor Facultăţii de arhitectură deşi statutul obligă, la articolul 10 alineatul 1, să pună la dispoziţie o listă cu societăţile comerciale de profil care angajează arhitecţi stagiari şi numele îndrumătorilor disponibili. În lipsa acestor informaţii, arhitecţii care sunt în afara OAR, cam tot atâţia cât sunt cei dinăuntru, au format un grup de prietenie cu cei care au drept de semnătură. Proiectează şi le dau la parafat celor care au ştampilă. Citez: „asta înseamnă că ori creşte preţul, ori las de la mine. Eu am trei lucrări anul ăsta făcute gratis. Dacă n-ai familie să te ajute, nu faci nimic.”

Îndrumare, ioc

Am sunat la OAR Bucureşti. Cristian Dună mi-a spus că nu există nicio listă cu locurile unde se pot angaja arhitecţii stagiari şi că nici ce îndrumători sunt diponibili nu ştie. S-a interesat dacă există aşa ceva la centru. Nu. Ce se poate face? Păi, un CV şi o scrisoare de intenţie, le publică pe net, şi poate cei interesaţi…

Nava Rostok îneacă bugetul Ministerului Transporturilor

Autor

Dănilă Chirovici

-

27 noiembrie 2012

Scufundată în 1991 pe canalul Sulina, în apropierea comunei Partizani, epopeea ranfluării navei ucrainiene Rostok continuă și astăzi. Ultimul episod al celei mai mari catastrofe de pe Dunăre s-a petrecut recent, când Curtea Internaţională de Arbitraj de la Zurich de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a condamnat Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) la plata suplimentară a 11 milioane de euro către concernul care s-a ocupat de scoaterea la suprafață a epavei. Acum, cu această decizie în mână, consorțiul format din firmele Mutraship-Titan-Deltacons va cere în instanţă efectuarea plății, costurile operațiunii de ranfluare urmând să ajungă la 15 milioane de euro. Se pare că operațiunile de ranfluare sunt cu ghinion pentru Ministerul Transporturilor pentru că, tot în acest an, Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) a fost obligată de instanță să achite suplimentar 2,5 milioane de euro pentru scoaterea la suprafață a navei Transilvania.

Decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Zurich de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris i-a luat prin surprindere pe șefii AFDJ, dar și pe oficialii Ministerului Transporturilor.
Deși în 2006 firmele care s-au ocupat de ranfluarea (scoaterea la suprafaţă) navei Rostock solicitaseră instanței internaționale plata suplimentară a 7,6 milioane de euro, la șase ani distanță suma a crescut la 11 milioane de euro. Oficialii români se feresc să vorbească despre acest eșec și își pasează responsabilitatea acestuia, mai cu seamă că de la data începerii procesului la Curtea Internațională de Arbitraj și până acum la șefia AFDJ Galați s-au perindat nu mai puțin de șapte directori.
Așa se face că actualul director, Mircea Răzvan Cristea, nu vrea să comenteze în nici un fel pierderea procesului de la Curtea Internațională de Arbitraj, pentru că el a fost numit la conducerea AFDJ în iunie 2012. Partea română a fost reprezentată în acest proces de casa de avocatură Rațiu&Rațiu și se pare că în pregătirea apărării avocații ei nu au primit tot sprijinul din partea celor de la AFDJ și Ministerul Transporturilor.

Un contract din era Mitrea

Factura Pentru Luna Noiembrie 2009 3831x5418

Contractul încheiat pentru ranfluarea navei Rostok, care s-a scufundat în septembrie 1991, are de la început o poveste încâlcită.
Nu trebuie uitate suspiciunile legate de modul în care a fost încheiat contractul în 2004. A fost organizată o licitaţie internaţională, la care s-au prezentat două consorţii. Primul, asocierea germană Partel-Simas, cerea pentru ranfluarea navei 3,6 milioane de euro, iar metoda tehnică era una prin care epava era scoasă la suprafaţă fără să fie nevoie de tăierea ei în bucăţi. Celălalt competitor a fost Rostock Wreck Removal Consortium, format din compania americană Titan, firma Multraship BV din Olanda şi societatea Deltacons Tulcea, condusă de controversatul Alexandru Stroe, un apropiat al PSD şi al fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea.
În cazul contractului pentru ranfluarea Rostock, încheiat de Ministerul Transporturilor prin AFDJ Galaţi, cu consorţiul din care face parte şi Deltacons, suspiciunile vizează faptul că RWRC a introdus în plicul închis o ofertă de 4.999.000 de euro, cu un euro sub suma de cinci milioane de euro oferită de statul român pentru acest contract!
Pentru AFDJ Galaţi, războiul cu RWRC la Curtea Internațională de Arbitraj din Paris era prea important, aşa că s-a apelat la serviciile unui cabinet de avocatură din București. În 2005, fostul director al AFDJ, Mihai Ochialbescu (PDL), a încheiat un contract de asistenţă juridică cu cabinetul de avocatură “Raţiu & Asociaţii” SCA. Obiectul contractului nr 241.554/23.08.2005 era acordarea de consultanţă juridică “în problematica stabilită lunar de către client”. Este un contract-abonament de 40 de ore de consultanţă juridică pe lună, la tariful de 150 euro/oră, plus TVA. Ce depăşeşte 40 de ore e plătit la tariful de 120 euro/oră.
Potrivit art 2.2, achitarea se face “pe bază de foaie de timp”. AFDJ s-a mai obligat şi la achitarea altor sume: „cheltuielile ocazionate de exercitarea serviciului, astfel cum se convine cu clientul, se achită separat, pe baza de documente justificative”. Probabil că e vorba de cheltuieli de transport, cazare, birotică. Potrivit unor surse din AFDJ, contractul cu “Raţiu & Asociaţii” nu a fost înregistrat în registrul intern de contracte al AFDJ.

Bani fără număr pentru onorarii

Imediat ce a încheiat contractul, Ochialbescu a şi făcut o plată retroactivă, achitând factura 2427251/30.09.2005, în valoare de 23.184 lei, pentru serviciile de asistenţă acordate de “Raţiu & Asociaţii” între 28.07.2005 şi 31.08.2005, data la care a fost încheiat contractul.
Potrivit “fişei furnizorului” din contabilitatea AFDJ, în 2005 au fost făcute plăţi în valoare totală 127.061 lei. În 2006 a fost plătită suma de 326.942 lei şi alţi 407.134 lei, în șase tranşe, pentru consultanţa în procesul cu consorţiul care a ranfluat epava navei Rostok, iar în 2007 alte șase facturi, în valoare totală de 126.212 lei.
În 2009, sub conducerea lui Dorin Otrocol (PSD), AFDJ a plătit, de această dată către SCA“Raţiu & Raţiu”, 347.917 lei. În 2010, sub conducerea lui Florin Uzumtoma (PDL), AFDJ a mai plătit 48.416 lei pentru serviciile din 2009. În ianuarie-februarie 2010 s-au mai plătit 57.907 lei. Pe 9 martie 2010, a mai fost achitată, prin Alfa Bank, factura 20100227/05.02.2010, în valoare de 60.962 lei. Nu am reuşit să aflăm nimic despre plăţile efectuate în 2008, totalul plăţilor din 2010 şi plăţile făcute în 2011. Dar totalul sumelor plătite în perioada 2005-2007 şi cele din 2009 şi ianuarie-februarie 2010 se ridică la 1.454.135 lei.
Neregulile din modul în care conducerea AFDJ administra contractul nu puteau scăpa controalelor Curţii de Conturi şi Direcţiei de Control din Ministerul Transporturilor. Aceasta a descoperit plata nelegală a unor sume de bani și a solicitat recuperarea lor. În 2007, a fost efectuat un control de rutină al Direcţiei de Monitorizare şi Control din minister, iar în Raportul de Control nr 952/01.11.2007, aprobat de ministrul Ludovic Orban, la capitolul de măsuri ce trebuie luate, la pct 13 scria negru pe alb: “Să nu se mai solicite asistenţă juridică la cabinetul de avocatură Raţiu & Raţiu şi rezilierea contractelor pe cale amiabilă”. Cel care trebuia să pună în practică această măsură era directorul general al AFDJ de la acea vreme, Ionel Malenda (PNL), iar termenul în care trebuia luată măsura era lipsit de echivoc: „Imediat”! Malenda nici nu s-a sinchisit de ordinul ministrului Orban, iar contractul a curs mai departe.

AFDJ a dragat pro bono pentru kazahii de la Rompetrol

Autor

Dănilă Chirovici

-

27 noiembrie 2012

Tunurile date banului public la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi prin dragajele pe Dunăre sunt continuate şi în dragajul maritim. După ce au făcut epocă privatizarile pe un euro, directorii de la stat par să fi descoperit şi reţeta prestărilor de servicii pe un euro. În cazul de faţă, este vorba de un contract de dragare în Portul Midia, pentru Rafinăria Rompetrol, din care AFDJ s-a ales cu o pagubă greu de calculat, dar estimată la 1,2 milioane de euro.

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), regie a Ministerului Transporturilor, este pe lista „găurilor negre”, a celor 30 de companii naţionale în cazurile cărora FMI a cerut în martie 2011 ca pierderile să fie incluse în deficitul bugetar consolidat al statului.
Conducerea AFDJ a rămas indiferentă la avertismentele FMI şi, aşa cum am demonstrat în articolele din „Jurnal de investigaţii” din iulie 2011 şi mai 2012, a continuat seria afacerilor păguboase pe banii statului. În articolul „Nămolul dunărean, sursă de Comision pentru PDL şi PSD”, prezentam tunurile date banului public prin dragajele de la Dunăre. Acum, avem de a face cu un tun dat de directorii AFDJ prin dragajele din Marea Neagră.
În martie, fostul director al AFDJ, Florin Uzumtoma, a semnat cu directorul Rompetrol Rafinare SA Midia, Arman Kairdenov, contractul nr 30/28.03.2012, pentru lucrări de dragaj în Portul Midia. Era necesară dragarea a aproximativ 310.000 mcrh, lucrările urmând să fie executate cu draga absorbant refulantă „Dunărea Maritimă”, de 2.680 mc. Lucrările erau necesare pentru ca în Portul Midia să poată acosta şi petroliere cu tonaj mai mare de 10.000 tdw, portul fiind proiectat pentru accesul cargourilor de 7.500 tdw şi al petrolierelor de 10.000 tdw. Operatorul portuar al Rompetrol, SC Midia Marine Terminal SRL, a comandat un studiu la institutul IPTANA Bucureşti şi una dintre variante a fost avizată de Administraţia Porturilor Maritime (APM) Constanţa.

Iluzionism cu normativele

Problemele apar în momentul în care analizăm modul în care directorii AFDJ au negociat condiţiile derulării acestei afaceri, care ar trebui să acopere costurile şi să aducă şi ceva profit pentru AFDJ.
Când au negociat contractul, directorul general Florin Uzumtoma şi directorul de Navigaţie, Alexandru Galiaţatos, au stabilit că vor efectua lucrările la un preţ de 2,30 euro/mc. Uzumtoma se baza pe o hârtie semnată tot de el, o „Fişă de calcul” prin care stabilea tarifele dragajelor cu „Dunărea Maritimă”, la 2,3 euro/mc fără motorina clientului şi 1,45 euro/mc cu motorina clientului. Era un document intern, menit să justifice tariful subevaluat.
Aşa procedase şi în tunurile dragajelor de la Dunăre, unde a dat decizia 7.026/03.03.2010, prin care, pentru umflarea cu 30% a facturilor plătite de AFDJ firmelor din sfera de influenţă a PDL şi PSD, înlocuise Procedura Operaţională PO-75-01 cu propriul mod de calcul. Una din anexele contractului cu Rompetrol este „Documentul de Avizare” eliberat de APM Constanţa, în care, conform studiului IPTANA, trebuia dragate 308.054 mc de aluviuni. Acolo se spune este că „valoarea totală a lucrărilor, fără TVA, în această variantă a studiului, este de 2.028.141 euro”. Dacă împărţim această valoare la cei 310.000 mc de material dragat ne iese un alt tarif decât cel din contract, adică 6,54 euro/mc.

Tarife „promoţionale”! Reducere de 50%

Tariful calculat de IPTANA este estimativ. Vom face calculele în baza datelor raportate în prima perioadă de derulare a contractului AFDJ – Rompetrol.
Potrivit Procesului Verbal de Recepţie nr 19.264/21.06.2012, în perioada 04.05.2012—06.06.2012 a fost dragat un volum de 72.093 mc. Până pe 09.07.2012, se dragaseră 155.908 mc. Măsurătorile au fost făcute cu sonda aflată în dotarea navei speciale Donaris 1, importată din Germania, datele fiind procesate cu programul Hypack. Pentru calcularea volumului de aluviuni dragat se aplică un „coeficient de înfoiere”, pentru că acesta conţine şi apă. În cazul de la Midia, acest coeficient este 0,95. Rezultă că în perioada mai-iulie, în 696 de ore de lucru, a fost dragat un volum de 148.112 mc, respectiv un volum de 212,8 mc/oră. Potrivit unui document intern al AFDJ, în cazul Drăgii Dunărea Maritimă „tariful orar în regim de dragaj este de 1.095 euro/oră”. În aceste condiţii, la 212 mc de aluviuni dragate pe oră, rezultă că tariful trebuia să fie de 5,14 euro/mc. Nu 2,3 euro/mc!
Tarifele dragajelor pe coasta Mării Negre cu Draga „Dunărea Maritimă”, cea mai mare din flota românească, sunt de peste 5 euro/mc. Faptul, demonstrat de calculele noastre, e dovedit şi de unul din contractele încheiate anterior de AFDJ. Este vorba de contractul nr 55/22.05.2008, încheiat de AFDJ Galaţi cu SC Argos SA Cernavodă, în cadrul căruia AFDJ a dragat 140.000 mc de aluviuni în Portul Constanţa. În acel contract, tariful a fost stabilit de AFDJ la 5,3 euro/mp. La tariful din contractul cu Rompetrol, de 2,3 euro/mc, AFDJ ar trebui să încaseze din lucrările din Portul Midia 713.000 euro. Pe tariful real, rezultat din calculele noastre, rezultă că valoarea lucrărilor este de 1.593.400 euro. Rezultă o pierdere a AFDJ de 880.400 euro.

Clientul n-a mai venit cu motorina

AFDJ a pierdut mult mai mult, pentru că din suma pe care ar trebui să o încaseze trebuie să scădem costurile aventurii de la Midia. În primul rând, costurile cu motorina.
La art IV.1 al contractului AFDJ-Rompetrol se spune că „la momentul semnării contractului tariful este de 2,30 euro/mc, exclusiv TVA, utilizând combustibilul prestatorului”, adică al AFDJ. Pentru dragajele raportate în perioada mai-iulie 2012, a fost consumată o cantitate de 115.988 litri motorină, al cărei cost îl estimăm la 626.000 lei. Pentru tot dragajul din Portul Midia, AFDJ ar trebui să dea 1,2 milioane lei numai pe motorină. Situaţia e stranie. La amintitul contract nr 55/22.05.2008, dintre AFDJ şi Argos Cernavodă, nu numai că tariful era de 5,3 euro în loc de 2,3 euro/mc, dar dragarea era efectuată cu motorina clientului: la art VII.12 al contractului cu Argos se spune: „Beneficiarul se obligă să asigure, pe cheltuiala sa, combustibilul la calitatea şi parametrii înscrişi în cartea navei”. Contractul din 2008 fusese negociat şi semnat de un alt fost director al AFDJ, Ionel Malenda (PNL). În 2012, directorii Florin Uzumtoma şi Alexandros Galiaţatos, ambii puşi de PDL, nu numai că au acceptat un tarif la jumătate, dar au mai şi acceptat să lucreze cu motorina AFDJ. Întrebarea este de ce nu au lucrat cu motorina clientului, adică a Rafinăriei Rompetrol?
Costurile motorinei sunt de aproximativ 300.000 de euro. Dar mai trebuie scăzute şi alte cheltuieli: 60.000 lei pe lună – salariile marinarilor, 15.500 lei – taxe şi impozite pe salarii, 8.250 lei – alocaţiile de hrană, 85.000 de lei pe lună – „cheltuieli cu munca vie”, amortismente etc. În total, la şase luni de contract, se mai duc 250.000 de euro. Aşa că din cei 700.000 euro pe care ar trebui să îi încaseze, AFDJ mai rămâne cu 150.000. Dar mai trebuie scăzute costurile deplasării navei hidrografice Donaris 1 pentru măsurători, chiriile microbuzelor pentru transportul marinarilor la schimbul de tură, costurile delegaţiilor, transport, cazare, masă, diurnă. Ar fi jenant să mai calculăm cu ce rămâne AFDJ din acest contract. Culmea este că Rompetrol nu a achitat decât jumătate din suma convenită în contract, aşa că, la acest moment, AFDJ este în pierdere cu câteva sute de mii de euro.

Plata, făcută pe jumătate

Actualul Director Al Afdj Mircea Razvan Cristea

Noul director al AFDJ, Mircea Răzvan Cristea (PNL), spune că notificat Rompetrol, care a plătit doar aproximativ jumătate din bani. Deocamdată nu îşi pune problema unui litigiu, deşi recunoaşte că a fost un contract păgubos: „Am notificat Rompetrol Rafinare pentru a ne plăti o sumă de bani, urmând ca pentru diferenţă să facem un document comun cu APM Constanţa, cu privire la verificarea adâncimilor. Pe de altă parte, şi AFDJ a făcut un contract de genul <<tu faci treaba, după care alergi după bani>>. Deocamdată nu se pune problema unui litigiu şi nici a unei anchete administrative”, ne-a declarat Cristea.
Şi liderul Sindicatului Farul de la AFDJ, Ştefan Frunză, cere clarificarea situaţiei: „Eu am pus această problemă în comisia paritară şi atunci i-am solicitat actualului director, Mircea Răzvan Cristea, clarificarea situaţiei acestui contract care a fost păgubos pentru regie. Contractul a fost încheiat de fosta conducere, care nu a consultat comandantul sau şeful mecanic de pe Draga Dunărea Maritimă în legătură cu condiţiile derulării contractului, dacă e avantajos sau nu. Oamenii mi-au spus <<am primit ordin să plecăm şi am plecat>>”.

Pilotajul maritim, ţeapă de 7 milioane de euro

Autor

Dănilă Chirovici

-

27 noiembrie 2012

Trei firme cu răspundere limitată încasează fără să mişte un deget bani frumoşi de la statul român. Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime patronează o afacere de şapte milioane de euro în pilotajul portuar din care statul, printr-o smecherie din noul contract încheiat de administraţia portuară cu firmele din pilotaj, nu câştigă absolut nici un leu. Ca şi în cazul remorcajului, secretarul de stat Valentin Preda, „subalternul” ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a schimbat regulile în timpul jocului.

V-am prezentat in trecut afacerea dubioasă a remorcajului maritim. Acesta nu este însă singurul serviciu de siguranţă din porturile maritime româneşti de pe urma căruia prosperă firmele de casă ale şefilor din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în detrimentul statului român.
Noile reguli impuse în domeniul pilotajului, începând cu luna august, de către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime a scos pe tuşă companii cu experienţă în acest domeniu şi a mutat sume considerabile din conturile statului în buzunarul unor SRL.

Suveica TVA la malul mării

Un prim aspect cel puţin ciudat al noul sitem din pilotaj este facturarea serviciilor. Noile reguli prevăd faptul că factuarea serviciilor de pilotaj se face de către CNAPMC, şi nu de către societăţile din pilotaj, cum se proceda până acum.
În fiecare lună, operatorii de pilotaj întocmesc o situaţie cu serviciile prestate navelor şi o predau, alături de bonurile de pilotaj, administraţiei portului, urmând ca aceasta să factureze contravaloarea pilotajului către clienţi şi, după încasarea sumelor, să-şi plătească la rândul său facturile către firmele respective. În conformitate cu prevederile Codului fiscal, prestaţiile efectuate la navele străine în porturile româneşti sunt scutite de TVA şi în consecinţă CNAPMC facturează fără TVA aceste servicii de pilotaj către armatori.
În schimb, societăţile de pilotaj facturează către CNAPM prestaţiile cu TVA, astfel că aceasta din urmă este pusă în situaţia în care nu încasează, dar este obligată să plătească taxa pe valoarea adăugată. Şi cum comisionul încasat de către CNAMPC la pilotaj este de 25%, iar cota TVA de 24%, practic administraţia portului reîntoarce, prin intermediul taxei, comisionul perceput din valoarea totală a serviciilor de pilotaj prestate pentru navele care vin şi pleacă.
Să luăm în calcul 400 euro, cât este valoarea medie a unei singure manevre de pilotaj (tarifele au fost stabilite de CNAMPC), şi un număr de aproximativ 20 de nave maritime şi alte 20 de ambarcaţiuni comerciale fluviale operate zilnic în portul Agigea (n.r. numărul convoaielor fluviale este în realitate mai mare, însă conform prevederilor legale, în cazul în care o astfel de ambarcaţiune are la comandă un căpitan- pilot nu mai este necesar serviciul de pilotaj, situaţie destul de rar întâlnită la Agigea). Rezultă că, într- un singur an, afacerea pilotajului se ridică la şapte milioane de euro.
Şi asta fără să mai socotim situaţiile speciale (transporturi periculoase, nave cu motorul defect etc) în care tarifele normale de pilotaj sunt indexate cu până la 100%. Potrivit unor surse neoficiale din cadrul CNAPMC, în prezent instituţia a încercat să le impună armatorilor un nou contract privind pilotajul şi remorcajul prin care să rezolve într- un fel problema TVA, însă aceştia din urmă opun rezistenţă, pentru că vechile contracte au rămas în vigoare. „Prin anularea înţelegerilor contractuale între reprezentanţii armatorilor şi prestatorii de servicii de remorcaj si pilotaj, costurile navelor care fac escală în porturile din administrarea CNAPMC au crescut, în medie cu 30%, facând Portul Constanţa mai puţin atractiv”, susţine reprezentantul unei companii portuare.

Lege schimbată din condei

Un ordin de secretar de stat face mai mult decât o Ordonanţă de Guvern. Serviciile de siguranţă în porturile maritime sunt reglemntate, sau mai bine zis au fost, de OUG 22/1999.
Articolul 50 al actului normativ prevede că „în cazul în care pilotajul este realizat de operatori economici autorizaţi, acestia comunică administraţiilor tarifele de pilotaj şi facilităţile acordate. Administraţiile fac publice lista operatorilor economici autorizaţi cu care au încheiat contracte pentru pilotaj, tarifele practicate şi facilităţile acordate de aceştia (….) Modul de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime se aprobă prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii”. Pe 19 iunie 2012 apare în Monitorul Oficial numărul 407, sub semnătura secretarului de stat Răducu Valentin Preda, ordinul 1008/2012 „pentru stabilirea modului de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime”. Acest ordin preia textul ordonanţei de Guvern privitor la defăşurarea serviciului de pilotaj, însă introduce, la articolul 3, noutatea că aceste servicii vor fi prestate de operatori economici specializaţi „în baza criteriilor impuse prin contract cadru”.
Care contract cadru a fost modificat, la fel cum s-a întâmplat şi cazul serviciului de remorcaj, astfel încât o parte din prestatorii de servicii de siguranţă deja existenţi în port au fost scoşi pe tuşă din diverse motive: ba că nu deţin numărul minim de nave impus prin noul contract, ba nu sunt destui salariaţi etc. Şi asta în condiţiile în care, la momentul schimbării regulii de joc la remorcaj şi pilotaj, toate companiile care efectuau servicii de siguranţă în portul Constanţa aveau autorizaţii emise de Autoritatea Navală Romană şi licenţele emise de către CNAPMC. Pretextul pentru noul contract cadru a fost faptul că în portul Constanţa se pilotează şi se remorchează la negru, însă companiile din acest domeniu susţin contrariul.
Toate manevrele de nave sunt publice şi se desfăşoara sub controlul Autorităţii Navale Române şi CNAPMC, prin dispeceratul propriu, unde se depune şi se avizează de către cele două instituţii buletinul de pilotaj. În plus, atât ANR cât şi Garda de Coastă deţin echipamente moderne de monitorizare a navelor atât în rada portului, cât şi în larg, ceea ce face imposibilă deplasarea unui remorcher sau a unei pilotine pentru o manevră la negru.
În plus, firmele de remorcaj şi pilotaj au încheiate contracte cu armatorii sau reprezentanţii navelor, contracte care sunt depuse la ANR şi CNAPMC, pentru că altfel nu pot obţine licenţa de lucru în port, situaţie în care aşa- zisa muncă la negru este dacă nu imposibilă, foarte greu de pus în practică. În fine, în prezent situaţia stă asa: din cele cinci societăţi de pilotaj care activau înainte de ordinul secretarului de stat au mai rămas doar două, Canal Sea Services SRL şi Black Sea Pilot SRL (ulterior o a treia SRL, Maritime Pilot, a încheiat contract de pilotaj), iar la capitolul remorcaj din cele şase companii care activau la sfârşitul lunii iulie, în august nu mai rămas nici una, CNAPMC semnând contractul de remorcaj cu Logistic Remo Services SRL.

Găina cu ouă de aur

Fiecare partid care a ajuns la putere a dorit să controleze porturile maritime. Posturile de conducere la companiile de stat care acţivează în domeniul transportului maritim sunt foarte disputate, atât pe plan local, cât şi la centru.
Dintre toate companiile, cea mai importantă este CNAPMC, atât ca putere financiară, cât şi ca influenţă. De asemenea, CNAPMC este cel mai important agent economic controlat de stat din judeţul Constanţa. Potrivit ultimului raport financiar al administraţiei portuare, în primele 11 luni ale anului 2011 veniturile totale înregistrate de companie au fost de 248.662.280 lei, respectiv peste 55 milioane de euro iar profitul brut total este de 54.545.784 lei (peste 12 milioane euro).
Asta nu este nimic în comparaţie cu proiectele pe care le derulează şi le finanţează compania. Programele de investiţii şi modernizare a domeniului portuar aflate în derulare sar de 600 milioane de euro, asta fără să mai includem achiziţiile publice. Investiţiile CANPMC în 2011 au fost de peste 15,3 milioane de euro. Compania controlează un domeniu portuar unde activează 701 de firme de stat şi companii private.

Ziarul de Investigații

Samsarul mall-urilor din Băneasa

Guvernul, scăpat de ”VIP”-urile udemeriste

OMV „arde” banii României

Pădurea al cărei pământ musteşte de petrol

„Iobagii” lui OMV

Teren ocupat ilegal

Proprietatea privată, „sfântă” doar în Austria

„Esenţa” profitului

Sonde redeschise „pe tăcute”

Mai mult, în ediţia tipărită

O zi din viaţa lui Radu Mazăre: 13 contracte fără licitaţie

Industria vasluiană, decapitată de judecătorul sindic Ioan Bocan

Consiliul Concurenţei ia la puricat manevrele din Portul Constanţa

”Regele asfaltului”, urmărit penal pentru deturnare de fonduri și spălare de bani

12,6 milioane euro, îngropate odată cu dosarele Petromin

Haiducie pe stil nou la Ordinul Arhitecţilor

Nava Rostok îneacă bugetul Ministerului Transporturilor

AFDJ a dragat pro bono pentru kazahii de la Rompetrol

Pilotajul maritim, ţeapă de 7 milioane de euro

Rămâi conectat

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...