Documente senzaţionale în afacerea Rotherme – Hohenlohe

Autor

22 ianuarie 2013

Acesta a fost titlul care a apărut sâmbătă, 14 ianuarie 1940, pe prima pagină a ziarului Universul. Aducerea în actualitate a acestui subiect are valenţe multiple. Una, şi poate cea mai evidentă, este aceea a profesionalismului cu care „se dădeau lovituri de presă” în urmă cu mai bine de şaptezeci de ani. O altă dimensiune a interesului public o reprezintă perspectiva istorică asupra mecanismului nazist de propagandă. Însă, dimpreună cu aflarea unor adevăruri într-adevăr senzaţionale, lectorul acestui material va avea de-a face cu o poveste captivantă: spioni, trafic de influenţă şi „şpăgi” de sute de mii de lire sterline date pentru apariţia unor materiale de propagandă în presă. În fine, foarte interesant poate fi şi faptul că România ocupă un loc aparte în toată această poveste cu iz de film, marca James Bond. Mai trebuie menţionat şi că am încercat să păstrăm, pe cât posibil, formulele de exprimare şi limbajul folosit de presa anului 1940, astfel încât să se transmită savoarea epocii, într-o manieră accesibilă cititorului contemporan.

Propaganda nazistă era pregătită să investească sume serioase pentru a câştiga dacă nu simpatia, măcar un oarecare sprijin din partea populaţiei ţărilor cu care urma să intre sau se afla deja în conflict armat.
Una dintre metode a fost mituirea ziariştilor. De fapt, aşa cum se va vedea, a marilor proprietari de presă. Unul dintre aceştia a fost lordul Rotherme, care deţinea Daily Mail, Weekly Dispatch precum şi 40% din acţiunile ziarului Daily Express. Cotidianul Times era deţinut de fratele său, Lordul Northcliff, cel al cărui nume a devenit emblematic pentru propaganda pro-germană. În „intimitatea” lordului Rotherme pătrunde celebra spioană germană Ştefania de Hohenlohe, principesă, care intermediază transferul a 300.000 de lire sterline, cu promisiunea încă unei tranşe de 600.000 către principele Ferdinand de Lichtenstein. Întreaga discuţie este purtată în jurul apariţiei unor articole care să pregătească opinia internaţională în legătură cu ocuparea de către cel de-al treilea Reich a coridorului polonez Danzig.

„Mogul” britanic în solda lui Hitler

Iată ce scria ziarul Universul: „În ziarele domnului Rotherme au apărut articole în acest sens (referitor la coridorul Danzig – n.red) Germania credea, fără îndoială, că va putea recupera aceşti bani într-un război în care ar fi ieşit învingătoare. Câteva ziare influente engleze o susţineau. O temută spioană, prinţesa de Hohenlohe, era intermediară. Prinţul de Lichtenstein era amestecat în această afacere.” (…) „Se înţeleg acuma atacurile lordului Rotherme contra tratatului de la Versailles şi celebra sa campanie în favoarea Ungariei. Totul a fost dat pe faţă de articolul pe care îl publicăm. Iată o telegramă adresată principesei Hohenlohe, datată 20 iunie 1927 (semnată cu pseudonimul MAILMAN – n.red): Am primit instrucţiuni de la vicontele Rotherme de a vă face cunoscut că un articol lăudând Ungaria, conform dorinţelor dvs., va apare mâine”.
În alte telegrame, date publicităţii de Universul, lordul îi scrie principesei „îmi lipseşte zâmbetul d-tale Girlie” şi „Aurul soseşte. Fii binecuvântată”.
Însă evenimentele spectaculoase le reprezintă publicarea unei ciorne, în care, e adevărat, protagoniştii nu sunt specificaţi, dar care are drept argument suprem o telegramă. Iată mai întâi ciorna: „Subsemnatul…recunosc obligaţia fără rezervă de a plăti suma de 300.000 de lire sterline lui…după ce va apare primul articol privitor la propaganda pro-germană Northcliff, în privinţa coridorului polon”.
Şi iată şi cu adevărat senzaţionala lovitură de presă. Telegrama: „Londra, 23 ianuarie 1931. Asum, prin prezenta, obligaţia de a plăti fără rezervă, suma de 300.000 de lire sterline prinţului de Lichtensteina doua zi după apariţia în Daily Mail a articolului inaugurând propaganda pro-germană Northcliff pentru redarea coridorului polonez. Dacă coridorul polonez va fi redat Germaniei după data de 30 de luni de la data acestei scrisori se va plăti o sumă de 600.000 de lire sterline aceleiaşi persoane şi la aceeaşi adresă”. Banii provin din fondurile de propagandă naziste pe filiera organizată cu minuţiozitate de principesa Hohenlohe. Unde urmau să ajungă e limpede, cristal.

Întâlnirea de la Timişoara

Iată alte dezvăluiri de mare impact ale aceluiaşi articol de presă: „Îndărătul principesei stau în umbră persoane ciudate. Mai întâi, şeful propagandei lordului Rotherme pentru socoteala Ungariei. Acesta a reuşit să obţină încrederea serviciilor noastre. El este acela care, în cursul iernii trecute, după ce a avut grijă să publice, anonim, ca alibi preventiv, un articol elogios despre regele Alexandru al Iugoslaviei, în „Revue de deux Mondes”, a uneltit, la Timişoara, întrevederea secretă între contele Bethlen şi regele Carol, pe care lordul Rotherme voia să-l lanseze pe o cale nespus de periculoasă: aceea a uniunii personale cu Ungaria”.
Cotidianul Universul afirma cu amărăciune: „Dovada e făcută că Germania a cheltuit cu nemiluita, ea care nu avea bani să plătească despăgubirile. (…) Câte ziare străine au fost cumpărate ca să-i apere politica şi ca să obţină sprijinul revendicărilor ei?”

Galaţiul a risipit 15 milioane de euro pe investiţii fantomă

Autor

Dănilă Chirovici

22 ianuarie 2013

În ultimii ani, Primăria Galaţi a plătit suma de 4.865.859 de lei, adică peste un milion de euro, pe două lucrări edilitare fantomă. În primul caz, o staţie de epurare care a costat 550.000 de euro a fost furată de hoţii de fier vechi înainte ca echipamentele să fie puse în funcţiune. Alţi 500.000 de euro au fost risipiţi pe o lucrare de canalizare care se rezumă la o ţeavă îngropată în pământ, fără nicio funcţionalitate, in cadrul proiectului de constructie a unui supermarket(foto). O gaură neagră e şi Parcul Industrial Galaţi, o investiţie de patru milioane de euro în care s-au pompat 14 milioane de euro.

În 2005, Primăria Galaţi a lansat investiţia de construire în credit furnizor a unei staţii de epurare pentru cele 15 blocuri ANL din Cartierul „Siret”.
Acesta este un cartier cu o situaţie ciudată. Prin HG 512/2002, Guvernul Năstase a transferat 1.000 ha situate în judeţul Brăila, pe malul Siretului, din proprietatea ADS în proprietatea Consiliului Municipal Galaţi. Scopul era construirea unui cartier care să unească Galaţiul cu Brăila. HG 512, elaborată de celebrul Octav Cozmâncă pe vremea când conducea Secretariatul General al Guvernului, nu a fost urmată şi de armonizarea organizării administrative, aşa că o adresă din noul cartier sună la modul următor: „strada X, nr Y, municipiul Galaţi, judeţul Brăila”.
„Furtul” celor 1.000 ha l-a înverşunat pe „politicianul nr 1” al Brăilei, preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Brăila, Gh Bunea Stancu, care a blocat noul cartier prin neeliberarea autorizaţiilor de construcţie. Între timp, autorizaţiile au fost obţinute şi în blocurile ANL din Brăila locuiesc câteva sute de familii din Galaţi.

Revolta lui Bunea Stancu

Licitaţia pentru construirea noii staţii de epurare a fost câştigată de Unicom SA Galaţi. Între Primărie şi Unicom a fost încheiat contractul nr 69.728/05.07.2005, în valoare de 2.215.090 lei, fără TVA, plus 358.798 lei dobânzi aferente creditului furnizor.
Lucrările trebuia finalizate în 36 de luni, însă Primăria Galaţi, condusă până în iunie 2012 de Dumitru Nicolae (PSD), a pus la dispoziţia constructorului terenul abia pe 26.10.2006. Lucrările au început în martie 2007. A fost achiziţionat echipamentul staţiei de epurare, Adipur Denipho SAC5000, pentru care Primăria Galaţi a decontat Unicom SA 1.425.390 lei. În 2008 au intrat în scenă oamenii lui Bunea Stancu. Prin adresa nr 536/10.03.2008, Inspectoratul de Stat pentru Construcţii (ISC) Brăila a sistat lucrările până la obţinerea autorizaţiei de construcţie de la autorităţile din Brăila. Intrată la mijloc în războiul Galaţi-Brăila, firma a cerut prelungirea lucrărilor până în 2009, dar a trecut şi 2009 fără ca staţia să fie gata.
În 2006, amplasamentul staţiei de epurare fusese stabilit de fostul primar Dumitru Nicolae pe malul Siretului, într-o zonă inundabilă. În iunie 2010, apele au pus stăpânire şi pe zona viitoarei staţii de epurare. Unicom a anunţat Primăria că îşi retrage organizarea de şantier până la plata unei restanţe de 119.885 lei. După ce apele Siretului s-au retras, echipamentele montate la staţia de epurare au fost furate de hoţii de fier vechi.
Abia după un an, funcţionarii Primăriei şi-au adus aminte de staţia de epurare de pe malul Siretului, dar la faţa locului mai era doar ceea ce nu îi tentase pe hoţi: fundaţia de beton. Prin adresele 14.984/09.02.2011 şi 6.140/20.01.2012, Primăria Galaţi a cerut ca Unicom SA să ducă echipamentele achiziţionate în depozitul Primăriei, de pe strada Zimbrului. Dar nu prea mai era nimic de adus.

Audit, explicaţii, acuzaţii

În iulie, noul edil al Galaţiului, Marius Stan, a constatat că Primăria plătise 2,3 milioane de lei pe o staţie de epurare care nu exista pe teren.
A ordonat un audit a cărui concluzie e uluitoare: „unul dintre containere a fost montat pe amplasament şi datorită inundaţiilor a fost avariat. Nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu el după retragerea apelor”. Staţia nu figura ca fiind predată beneficiarului şi, în aceste condiţii, era încă în custodia constructorului. Primarul i-a cerut lămuriri administratorului Unicom SA, Doru Pârlătescu. Prin adresa 877/25.07.2012, acesta a răspuns că după sistarea lucrărilor de către ISC Brăila, în martie 2008, a retras lucrătorii şi în repetate rânduri a solicitat Primăriei Galaţi clarificarea situaţiei şi reluarea lucrărilor.
El mai spune că prin adresa 1.721/07.06.2010(facsimil), atunci când zona a fost inundată, a comunicat Primăriei Galaţi decizia „de a se retrage organizarea de şantier şi implicit paza”. Dar în adresa 1.721/07.06.2010 nu am întâlnit niciun cuvânt despre retragerea pazei.
Administratorul Unicom spune că nu poate fi considerat responsabil. Spune că la inundaţii firma trebuia să invoce „forţa majoră”, dar acuză şi Primăria, care trebuia să facă acest lucru: „Având în vedere că la producerea situaţiei pentru care se putea produce forţa majoră beneficiarul era înştiinţat de retragerea organizării de şantier (…) considerăm că şi beneficiarul este răspunzător pentru neinvocarea clauzelor referitoare la forţa majoră”.
În perioada octombrie 2007-decembrie 2009, Primăria Galaţi a plătit firmei Unicom SA suma de 2.397.719 lei, adică 540.000 de euro, dar din staţia de epurare nu există decât fundaţia.
Prin adresa 877/25.07.2012, Unicom SA a comunicat Primăriei Galaţi că din staţia de epurare de 500.000 de euro n-a mai rămas nimic: „La data prezentei, în gestiunea Unicom SA nu se mai găsesc (nici scriptic, nici faptic) majoritatea materialelor, utilajelor şi echipamentelor specifice pentru staţia de epurare. Urmează să identificăm din materialele aflate în stoc acele materiale care fac obiectul procesului verbal de recepţie a stadiilor fizice şi să vă comunicăm această situaţie”.
Din cele 540.000 euro plătiţi pe staţia de epurare, Primăria Galaţi s-ar putea alege cu câteva ţevi şi şuruburi. Dar pentru asta ar trebui să se înscrie la masa credală, pentru că între timp Unicom SA a intrat în lichidare.

Afacerea „Colectorul”

În aceeaşi perioadă, Primăria Galaţi a plătit alţi peste 2,4 milioane de lei pentru o lucrare la fel de fantomatică.
Pe 17.06.2005, Consiliul Municipal Galaţi a vândut către Terra Invest SRL Sibiu 11.989 mp în zona Inelului de Rocadă, la suma de 1.978.305 euro, pentru „realizarea de către cumpărător a investiţiei <<Supermarket cu parcare auto pe clădire>>”, un magazin Kaufland. Pe 18.01.2008, Terra Invest a vândut terenul către Kaufland Romania. Prin clauzele primului contract, Primăria Galaţi se obliga ca în trei luni să devieze un colector de drenare a apelor pluviale ce traversa terenul. În 2006, Terra Invest şi Primăria au convenit renunţarea la această clauză, dar fostul primar Dumitru Nicolae a continuat să facă lucrarea.
A încheiat cu IACMRS Galaţi contractul nr 11.144/09.02.2007, în valoare de 1.342.232 lei, contractul 2.230/19.05.2008, de 668.123 lei şi contractul 73.780/19.07.2011, de 49.955 lei, dar valoarea lucrărilor a fost mult mai mare. În perioada 2007-2011, Primăria Galaţi a achitat către IACMRS 2.468.140 lei. Cum nici în iulie 2012 nu fuseseră recepţionate lucrările, s-a făcut o expertiză la care au fost descoperite mari deficienţe: „Ca urmare a inspectării colectorului DN 1200 cu ajutorul robotului Rovver 900, inspectarea nu s-a realizat din cauză că tronsoanele prezintă depuneri de reziduuri şi pietre. De asemenea vechiul colector nu este cuplat la noul colector”, se spune în raport.

Investiţii cu iz penal

Pe baza rapoartelor de audit, primarul Marius Stan a înaintat două sesizări penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru ambele cazuri: „În legătură cu cele două cazuri, tot ce pot să vă spun este că am sesizat instituţiile abilitate ale statului pentru a efectua cercetări, din cauză că din primele noastre constatări sunt situaţii care ar putea avea conotaţii penale. Nu pot eu să spun că sunt sau nu sunt fapte de natură penală. Asta o vor stabili procurorii”, ne-a declarat primarul.
Altă „gaură neagră” este Parcul Industrial Galaţi, investiţie în care fostul primar Dumitru Nicolae „pompa” bani din 2003. Licitaţia a avut loc trei ani mai târziu şi a fost câştigată de Vega 93 Galaţi, cu care primăria a încheiat contractul 98934/18.10.2006. Parcul are o suprafaţă de 21,8 ha şi pentru construcţia platformelor betonate, a unui gard, a reţelelor electrice, de apă şi canalizare, costurile iniţiale erau de patru milioane euro. După ce s-au cheltuit 10 milioane de euro, stadiul era următorul: aleile şi platformele erau realizate în procent de 32%, iar reţelele – 45%. După ce prin bugetul pe 2011 alocase 8,2 milioane lei, aproape două milioane de euro, pentru „finalizarea lucrărilor”, anul trecut fostul primar a mai alocat şapte milioane de lei, adică 1,5 milioane euro. Astfel, un parc industrial de patru milioane euro a ajuns să coste aproape 14 milioane euro.

Milioane de euro cu dedicaţie pentru consiliera lui Kelemen Hunor

Autor

Anamaria Nedelcoff

21 ianuarie 2013

De mai bine de 20 de ani, cei care înclină balanța în Parlamentul României, într-un fel sau altul, sunt cei de la UDMR. Foarte rar îi vezi în opoziție, trădându-și la nevoie colegii de alianță, pentru că interesele lor personale – și nu ale maghiarilor din România – primează. Jurnal de Investigaţii vă prezintă o parte din acţiunile la limita legii întreprinse de unul dintre exponenţii UDMR ajuns într-un post guvernamental important. Este vorba de fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, care a drenat milioane de euro în contul consilierei sale personale, Csilla Hegedus(foto).

Cât timp a ocupat funcţia de ministru al Culturii, udemeristul Kelemen Hunor a tăiat și-a spânzurat, împărțind milioane de euro acolo unde trebuie, inclusiv consilierei personale, Csilla Hegedus.
Nu mai puțin de 1,5 milioane de euro a primit Csilla Hegedus pentru restaurarea castelului Banffy din comuna Bonțida, județul Cluj. Castelul în sine are o mare valoare istorică, însă modul în care s-au acordat acești bani este de-a dreptul deranjant. În vremea cât Hunor a fost ministru al Culturii, Csilla Hegedus a fost atât consiliera lui personală, cât și președinte al Transilvania Trust (asociația în administrarea căreia se află castelul Banffy), precum și președinte al Administrației Fondului Cultural Național. Instituția care a dat bani Transilvaniei Trust nu este nimeni alta decât Administrația Fondului Cultural Național.
În timp ce Csilla Hegedus își dădea singură bani publici, fonduri importante de la Ministerul Culturii primea și tatăl ei, Szabo Balint, pentru revistele și proiectele sale. Acesta este cunoscut și drept unul dintre experții în restaurarea de monumente.
Și, fix pentru că este foarte cunoscut în restaurarea de monumente, fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, împreună cu consiliera sa foarte apropiată, Csilla Hegedus, i-au dat acestuia bani publici cu nemiluita.
Astfel, în 2009, Utilitas SRL, firma detinuta si administrata de Szabo Balint, a primit 209.866 lei pentru ”actualizarea documentației de elaborare analiză cost-beneficiu pentru consolidarea și modernizarea Corp A – Colegiul Național Andrei Mureșanu” din Bistriţa, iar în în 2010 a asigurat asistența din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor la acelaşi liceu, pentru suma de 48.940 de lei.
Anul 2010 a adus o mană cerească pentru tatăl Csillei Hegeduș, care, datorită relațiilor foarte apropiate cu ministrul Culturii, a câștigat proiect după proiect, în defavoarea altor firme. Astfel, Utilitas a primit din nou bani frumoși, câștigând licitația pentru serviciile de proiectare pentru ansamblul Cetății Bathory din orașul Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, însumând 990.143 de lei. Alți bani, 160.233 de lei s-au primit pentru servicii de asistență tehnică ”Circuitul târgurilor medievale din Transilvania de Nord – Castelul Karoly din Carei și Castelul din Ardud”, precum și 102.844 de lei, tot pentru asistență tehnică, dar în cadrul proiectului ”Restaurarea patrimoniului istoric și cultural al Consiliului Județean Sălaj”, care cuprindea clădirile Centrului Militar Județean, Muzeul Județean de Istorie și Artă și Galeriile de Artă.

Proiecte românești, respinse

Dar să revenim la Csilla Hegedus. Din funcția de președinte al Administrației Fondului Cultural Național, a respins toate proiectele majore pentru conservarea istoriei românilor, în timp ce apropiații maghiari au primit fonduri importante.
Nici tatăl ei nu a fost uitat, beneficiind și el de niște fonduri importante, în calitate de președinte al unei asociații numite Transsylvania Nostra, care cu ostentație afișează stema Transilvaniei cu ”șapte scaune”, aceeași stemă pe care o puteți regăsi și pe stema ”Ungariei Mari”.
Conform datelor AFCN, Uniunea Cercetașilor Maghiari din România a primit 53.753 de lei, pentru a organiza ”Zilele Castelului Banffy” (repetăm, administrat tot de Csilla Hegedus). În acelaşi timp, proiecte românești precum ce al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – ”Conservarea și valorificarea Documentelor Unirii de la 1 Decembrie 1918”, ”Dolia Dacica, Chipul dacic și arheologia experimentală” al Muzeului Județean Satu Mare ori ”Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum” al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, au fost respinse de Csilla Hegedus.
Cum tatăl nu putea fi uitat, fundația lui a primit 20.426 de lei pentru organizarea conferinței internaționale ”Protecția structurilor portante istorice și societatea”. AFCN mai dă alți bani Transsylvaniei Nostra, în sumă de 18.900 de lei, în categoria ”Pentru carte”, cu lucrarea ”Intervenții la structuri portante istorice!”, iar la categoria ”Pentru reviste”, tatăl Csillei Hegedus mai este admis și pentru a publica două numere ale revistei ce nu putea purta alt nume decât ”Transsylvania Nostra”, fiindu-i aprobată suma de 23.375 de lei.
Aceasta în vreme ce Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului primește în acest an pentru publicarea a patru numere din ”Arhivele totalitarismului” numai 11.475 de lei.

De la Csilla, fără număr

Iar acum urmează proiecte aprobate de Csilla Hegedus doar pentru prietenii maghiari. Din banii tutor cetăţenilor români, bineînțeles:
42.506 lei pentru Asociația de Dans Bekecs – ”Dialog intercultural prin elemente de specificitate a spectacolului de dans teatral”; Asociația pentru Cultivarea Limbii Maghiare din Transilvania primește 6.590 lei pentru ”Variante regionale maghiare din Transilvania ale limbajului de contact interpersonal” și alți 6590 pentru ”Identitatea și limba vorbită în zona Târgu Secuiesc”; 6.278 de lei primește și Editura Didactică și Pedagogică RA pentru ”Limbajul ironiei în lirica maghiară din perioada interbelică”, iar editurii Pallas-Akademia i se alocă 10.511 lei pentru ”Simboluri rituale din cultura expresivă a maghiarilor secui”.
Fundația Jakabffy Elemer Alapitvany primește 31.835 de lei pentru proiectul ”Digitalizare pentru interculturalitate II”, în timp ce Fundația Free Press România beneficiază de 23.178 de lei pentru suplimentul cultural maghiar al portalului maszol.ro. ”Învățământul public maghiar”, proiect al Fundașueu Communitas primește 34.313 lei, iar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita – ”Poarta unică a patrimoniului cultural din județul Harghita”, 29.485 lei.
În acelaşi timp, Csilla Hegedus respinge șapte titluri ale Editurii Doxologia, aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și proiectele Editurii Academiei Române: Mihail Eminescu. Poesii (toate edițiile comparate), Nicolae Georgescu; Nuvelistul Rebreanu, Constantin Cublesan.

Declarație de avere cu iz penal

Foarte interesante sunt declarațiile de avere și interese ale Csillei Hegedus. Astfel, de la Fundația Trsnilvania Trust, consiliera personală a încasat un salariu de 36.021 lei, precum și drepturi intelectuale de 933 de lei, 12.000 de lei. De la societatea comercială Cazosa SRL, în timp ce lucra și-n minister, a primit 1.400 de lei (ea fiind administrator al acestei firme), iar de la Ministerul Culturii salariul a fost de 21.674 de lei. Desigur, a primit și drepturi intelectuale de la AFCN, pe care o conducea, în valoare de 1.350 de lei.
Tot din declarația de avere a Csillei Hegedus se poate vedea câți bani a câștigat în 2010 fundația pe care o conduce, în urma ”concursurilor de proiecte”. Astfel, de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a primit suma de 290.000 de lei, respectiv 482.000 de lei, de la Consiliul Județean Cluj, 3.500 de lei, de la Bruxelles a încasat 80.000 de lei și de la AFCN București a încasat suma de 26.000 de lei. Tot Transilvania Trust a primit 90.000 de lei de la Guvernul Statelor Unite, 16.000 de lei de la Fondul Patria din Ungaria și alți 45.000 de lei de la Fondul Corvinul, din Ungaria.

Tocală, Carabulea şi Giugula, călăii arbitrajului din baschet

Autor

Dănilă Chirovici

21 ianuarie 2013

Numită la jumătatea acestui an, de premierul Victor Ponta, în fruntea sportului românesc, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, ascunde, cu discreţie, un mare scandal de arbitraj. Un arbitru a fost pur şi simplu mazilit, fără nicio explicaţie, pentru că nu a înţeles cine trebuie să câştige un meci. O poveste halucinantă, din care nu lipseşte Ilie Carabulea, unul dintre marii magnaţi ai României, ajuns între timp la puşcărie pentru trafic de influenţă. În scandal este prezent şi fostul consilier general PSD Doru Giugula.

Pentru simplul fapt că un arbitru nu a avut isteţime îndeajuns să îşi dea seama cine trebuie să câştige într-un banal joc de campionat, Ciprian Câmpeanu a fost, fără nici cea mai mică explicaţie, suspendat pe termen nelimitat.
Deşi abuzul a fost demonstrat în instanţele civile, unde s-a hotărât că acesta trebuie să fie repus în drepturi, Federaţia Română de Baschet se comportă ca un veritabil stat în stat, “fluieraşul” fiind, la mai bine de un an de la câştigarea dreptăţii, “persona non grata”. Mai mult, pentru faptul că a sesizat abuzul acestui caz, şeful arbitrilor din federaţie a fost destituit.
Noul şef, nimeni altul decât controversatul consilier local PSD, din cadrul Consiliului General al Capitalei, Doru Giugula era, cu casa sa de avocatură, în acelaşi timp, implicat, întâmplător sau nu, şi în dosarul de reprezentare a Federaţiei în procesul în care arbitrul suspendat îşi căuta dreptatea. Cu alte cuvinte, un mic sau mare conflict de interese, din moment ce şeful arbitilor ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să apere interesele colegilor în faţa federalilor, şi nu să-i hărţuiască prin tribunale.
Ciprian Câmpeanu, primul arbitru de Divizia A din baschetul românesc care se bucură de acest statut încă de la vârsta de 19 ani, a fost exclus din lumea arbitrajului, pentru că nu s-a mulat sistemului corupt condus de Carmen Tocală, nimeni alta decât actualul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. Totul a început în 2008, în momentul în care acesta fost delegat să arbitreze meciul din campionatul naţional dintre echipele Elba Timişoara şi CSU Atlassib Sibiu. La vremea respectivă, Atlassib Sibiu se bucura de o mai mare influenţă la FRB, oficialul acesteia, Mircea Vulc, deţinând în acealaşi timp şi de statutul de vicepreşedinte al Federaţiei.
Echipa avea notorietate la acea vreme poate şi datorită puterii financiare de care dispunea, având în spate ca investitor principal compania de transport rutier de persoane Atlassib, deţinută de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, proprietar al băncii Carpatica, între timp condamnat la închisoare cu executare. Pentru simplul fapt că banalul meci din campionat a fost câştigat de echipa din Timişoara, arbitrul Ciprian Câmpeanu a fost socotit că este principalul vinovat. “La data de 05.11.2008 am fost delegat, împreună cu M. Udrica si I. Bertalan, la meciul de divizia A masculin Elba Timişoara – CSU Sibiu, terminat cu scorul de 83-82 în favoarea echipei timişorene. După terminarea jocului nu a existat nicio contestaţie din partea echipei din Sibiu la adresa arbitrajului, mai mult chiar, antrenorul echipei oaspete ne-a mulţumit”, rememorează Câmpeanu acele momente.
El povesteşte apoi că, în timp ce brigada de arbitri se îndrepta spre vestiar, au fost abordaţi de Mircea Vulc, care le-a reproşat o fază petrecută cu 2,23 minute înainte de terminarea meciului. În faza cu pricina, echipa din Sibiu nu fusese însă dezavantajată de deciziile arbitrilor. “Discuţia cu Mircea Vulc nu a durat foarte mult, dar s-a încheiat cu o replică a dumnealui la adresa colegului meu I. Bertalan, citez: <Eu sunt vicepreşedintele FRB şi am să-ţi arăt că nu ai să mai arbitrezi>”, povesteşte arbitrul.

Cartonaş roşu pentru corectitudine

Faptul că modalitatea de arbitraj a lui Ciprian Câmpeanu nu a fost una incorectă o dovedeşte şi faptul că, la sfârşitul jocului, reprezentantul Federaţiei, în rol de observator, a întocmit raportul de joc fără nici un reproş.
Asta nu a mai contat cu nimic în ochii boşilor de la FRB, pentru că, în scurtă vreme, arbitrul Câmpeanu nu a mai fost delegat să conducă jocuri din divizia A de baschet. Totul, fără nici cea mai mică explicaţie şi fără respectarea procedurilor care se impuneau în asemenea situaţii. “Am aflat pur şi simplu întâmplător că am fost suspendat când mă uitam pe site-ul federaţiei. Când am pus întrebări am primit, ca răspuns, tăcere. Aşa am decis să îmi caut dreptatea, acţionând în judecată, în luna februarie 2009, Federaţia Română de Baschet”, spune el, adăugând că i s-a dat de înţeles că, orice demers de al său, făcut în acest sens, se va solda cu un mare insucces, din moment ce înfruntă oameni cu mare influenţă.
“Cu alte cuvinte, din cauză că se simţeau atât de siguri, nici nu şi-au bătut capul cu un caz atât de mic ca al meu, ceea ce i-a împins la mari greşeli, lucru care făcut ca în final eu să-i înving final cu armele lor”, povesteşte arbitrul Ciprian Câmpeanu. Una dintre marile greşeli făcute în inerţia abuzului de forţă a fost că decizia de supendare a arbitrului a fost luată de Biroul federal al FRB, şi nu de Colegiul Central al Arbitrilor, singurul organ abilitat să ia hotărâri în ceea ce priveşte activitatea arbitrilor.
Iniţial, acest lucru a fost recunoscut chiar de Federaţie. În cadrul hotărârii Curţii de Apel Bucureşti se arată că “procedura de suspendare a reclamantului a fost încălcată”. Pentru această “neascultare de serviciu”, preşedintele Colegiului Central al Arbitrilor de la acea vreme, Ion Antonescu, s-a văzut în situaţia de a se pregăti să predea mai departe poziţia pe care o ocupa.

Incompatibilitate ignorată

Văzând că situaţia nu este chiar în favoarea Federaţiei, preşedintele acesteia, Carmen Tocală, a apelat la prieteni.
Aşa că a făcut tot posibilul ca în poziţia de şef al arbitrilor FRB să ajungă nimeni altul decât avocatul Doru Giugula, consilier PSD în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, între timp cu mari probleme privind neconcordanţele din declaraţiile de avere, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate. Oficialul avea un rol extrem de important, chiar înainte de numirea sa în funcţie. Prin intermediul societăţii sale de avocatură, acesta reprezenta interesele FRB chiar în procesul deschis de arbitrul Ciprian Câmpeanu împotriva federalilor.
Astfel, conjunctura creată probabil cu scop precis a născut o situaţie de incompatibilitate, care, în mod normal ar fi trebuit să fie evitată tocmai de un avocat, bun cunoscător al sistemului legislativ. Procesul dintre arbitrul Ciprian Câmpeanu şi FRB a mai durat, cu toate etapele sale finale, până în 12.02 2010, dată la care Curtea de Apel Bucureşti, prin secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, îi dă câştig de cauză “cavalerului fluierului” şi obligă FRB să îl repună în drepturi pe acesta, dar şi la plata a aproape 20.000 lei drept daune morale.
Deşi de la acel moment au trecut peste doi ani, Federaţia Română de Baschet, prin preşedintele Carmen Tocală, nu a catadicsit să pună în aplicare hotărârile din justiţie. “Nici până la această dată FRB nu m-a contactat să mă anunţe că mă deleagă la meciuri. Doamna preşedinte Tocală ştie binenţeles tot cazul, dar, odată ce a preluat funcţia de preşedinte al sportului românesc, aceasta nu doreşte ca FRB să intre în legalitate în raport cu mine. Sunt singurul arbitru care practic s-a răzvrătit împotriva unui sistem care nu a respectat şi probabil nici acum nu respectă litera regulamentelor şi a legii”, a declarat Câmpeanu pentru Jurnal de Investigaţii. El a ţinut să precizeze că ia în calcul posibilitatea de a se îndrepta cu cazul său către forurile superioare internaţionale.
În încercarea de a afla o poziţie oficială a Federaţiei Române de Baschet, toate demersurile noastre s-au lovit de zidul unui no comment sportiv. De asemenea, alte personae implicate în viaţa federaţiei, nu neaparat oficiali, au refuzat să comenteze cel mai mare scandal de abuz de putere din sânul FRB, dovedit ca atare şi sancţionat de instanţele româneşti.

Redevenţa, „esenţa câştigului” OMV

Autor

Dănilă Chirovici

16 ianuarie 2013

În ultima vreme, atât la Palatul Victoria cât şi mai la nord, în Petrom City, cartierul general al companiei petroliere, se fac calcule. Deocamdată, autorităţile au mâinile legate, însă din 2014 nivelul redevenţelor pentru exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze va putea fi modificat. Actualul sistem de taxare a companiilor petroliere este unul dintre cele mai permisive din lume, adică redevenţe scăzute, impozit pe profit de numai 16% şi suprataxare inexistentă. Datorită (sau din cauza!?) sistemului fiscal, profitul operaţional al OMV Petrom la tona de ţiţei este de 5,6 ori mai mare decât în cazul petrolului de import

Compania OMV Petrom şi Executivul se află de mai multe luni în discuţii pe tema redevenţelor pentru petrol şi gaze, având în vedere că din 2014 expiră actualul sistem, stabilit prin contractul de privatizare a companiei.
Actualul nivel al redevenţelor pentru exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale a fost stabilit în 2004, prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV, şi este valabil până în decembrie 2014.
Potrivit articolului 15 din Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom SA Bucureşti, „pe o perioadă de 10 ani de la data finalizării vor fi menţinute nivelul procentual, baza şi modalitatea de calcul al redevenţelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune încheiate de aceasta, aplicabile la data intrării în vigoare a prezentei legi“.
Premierul Victor Ponta declara recent că Executivul vrea ca aceste redevenţe să se situeze în zona mediei europene. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat anul trecut de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), de altfel şi singurul document public existent la această oră, nivelul redevenţelor ar urma să crească cu 92%, în cazul OMV Petrom, şi cu 1,05% pentru restul companiilor. Potrivit simulărilor ANRM, astfel s-ar ajunge la încasarea de către stat a unei sume de 1,9 miliarde de lei anual, faţă de numai 782,9 milioane, cât a intrat în vistierie anul trecut.
Datele raportate de OMV Petrom indică faptul că în 2010 compania a plătit redevenţe de 600 milioane de lei, în condiţiile realizării unui profit record de 2,19 miliarde. Anul trecut, compania a înregistrat un profit şi mai mare, în creştere cu 72% faţă de anul precedent, la 3,759 miliarde de lei (887 milioane de euro), cel mai mare câştig consemnat vreodată de o companie din România.

Profit operaţional de invidiat

De fapt, obţinerea acestor profituri imense nu ar trebui să ne mire, dacă avem în vedere că cea mai mare parte din carburanţii comercializaţi de OMV Petrom provine din ţiţeiul românesc, care este obţinut cu costuri foarte mici.
În Rusia, de exemplu, petrolului exportat i se aplică un impozit de 149 dolari/tonă pentru folosirea resurselor naturale, plus un impozit de export în valoare de 418,9 dolari/tonă La preţul actual al ţiţeiului, de 110 dolari/baril sau 803 dolari/tonă (110X7,3), cota de impozit se ridică la 70,7%. Practic, companiilor ruseşti le revin, pentru acoperirea cheltuielilor de extracţie, operaţionale şi de transport numai 29,3%, sau 232 dolari/tonă. OMV Petrom plăteşte redevenţe cuprinse între 50 şi 80 dolari/tonă, ceea ce corespunde unui preţ al ţiţeiului, fără impozit, de 720-750 dolari/tonă. Luăm în consideraţie că în Rusia costurile de extracţie sunt de 5 dolari/baril, iar în România de 12-15 dolari, că se înregistrează costuri cu transportul de 50-60 dolari/tonă în Rusia şi de 20 dolari/tonă la noi. La toate acestea se adaugă cheltuieli operaţionale de aproximativ 30-40 dolari/tonă, astfel că putem calcula profitul operaţional per tona de ţiţei. În cazul ţiţeiului importat din Rusia, valoarea este de 98,6 dolari (803-149-418,9-36,5(5X7,3)-60-40).
În ceea ce priveşte petrolul extras din România, profitul operaţional per tonă creşte de 5,6 ori, ajungând la 553,5 dolari (803-80-109,5-20-40). Revenind la momentul privatizării, să ne aducem aminte că România dispunea de rezerve de ţiţei estimate la 80-120 milioane de tone. Având în vedere evoluţia cotaţiei barilului, ajungem la concluzia că statul român a donat companiei austriece 25-35 miliarde de dolari.

Mai puţin ca-n SUA şi Rusia

În România, redevenţele pentru ţiţei sunt stabilite la o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase, astfel:
*3,5% pentru zăcăminte care produc sub 10 mii tone/trimestru;
*5% pentru zăcăminte care produc între 10 mii şi 20 mii tone/trimestru;
*7% pentru zăcăminte care produc între 20 mii şi 100 mii tone/trimestru;
*13,5% pentru zăcăminte care produc peste 100 mii tone/trimestru.
SUA percep o redevenţă de 17%, care vine în completarea unui impozit pe venit de 40%. În Brazilia, statul încasează o redevenţă de 10%, la care se adaugă un impozit pe venit de 24% şi o aşa-numită “taxă pe supraprofit”, în cuantum de 10%.
În Rusia, redevenţa este de 22%, companiile petroliere fiind obligate să plătească şi un impozit pe venit de 20%, başca taxe pe exporturi care pot ajunge şi până la 65%.

Taxe pe supraprofit

În ceea ce priveşte gazele naturale, în România redevenţa se stabileşte ca o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase, astfel:
*3,5% pentru zăcăminte care produc sub 10 mil. metri cubi (mc)/trimestru;
*7,5% pentru zăcăminte care produc între 10 mil. şi 50 mil. mc/trimestru;
*9% pentru zăcăminte care produc între 50 mil. şi 200 mil. mc/trimestru;
*13% pentru zăcăminte care produc peste 200 mil. mc/trimestru.
În unele state europene, cum ar fi Cipru, Danemarca, Irlanda, Malta, Regatul Unit, Norvegia şi Spania, nu se plătesc redevenţe nici pentru producţia on-shore, nici pentru cea off-shore de ţiţei sau de gaze. În Franţa şi Olanda nu există redevenţe pentru producţia de ţiţei sau de gaze off-shore, iar în Portugalia nu sunt redevenţe pentru gaze.
Un nivel fix al redevenţelor atât pentru producţia de ţiţei, cât şi pentru cea de gaze se practică în Polonia (11,15 USD pe tona de ţiţei şi 1,88 USD pentru 1.000 mc de gaz). Sunt şi cazuri în care redevenţele sunt stabilite sub formă de cotă fixă, în funcţie de valoarea producţiei: Albania (10%), Croaţia (2,6%), Germania (10%), Suedia (0,2%).
Chiar dacă nivelul procentual al redevenţelor poate părea mic în comparaţie cu cel din România, în aceste ţări pentru companiile petroliere se percep taxe pe supraprofit. Astfel, în Norvegia această taxă este de 50%, care se adaugă la un impozit pe venit de 28%. În Regatul Unit, taxa pe supraprofit este de 20%, venind în completarea unui impozit de 30%. Şi în Irlanda a stabilit o suprataxă pe profit, care se adaugă la impozitul de 25%, calculată după următorul algoritm:
-pentru o rată a profitului mai mică de 1,5% nu se percepe suprataxă
– pentru o rată a profitului între 1,5 – 3% suprataxa este de 5%;
-pentru o rată a profitului între 3 – 4,5%, suprataxa este de 10%;
-pentru o rată a profitului peste 4,5%, suprataxa este de 15%.
Aceasta este situaţia din Europa, însă în ţări bogate în petrol nivelul taxării este mult mai ridicat. Companiile care extrag petrol din Irak plătesc statului o redevenţă de 90% din costul final, cele din Arabia Saudită 85%, iar în Libia 80%.

Apa de ploaie a Concurenţei

Deocamdată autorităţile române, prin Consiliul Concurenţei (CC), nu au făcut nimic pentru a vedea cât de oportune au fost în ultimii ani scumpirile agresive pe care le-a practicat Petrom.
Singura măsură luată de CC, după mai bine de şase ani de investigaţii, a fost amendarea tuturor jucătorilor mari de pe piaţă pentru un fapt banal, în esenţă, şi anume retragerea unui sortiment de benzină care oricum nu acoperea decît 2% din piaţa de combustibil. Oricum, în urma acestei înţelegeri de a retrage acest sortiment de pe piaţă OMV Petrom (la data respectivă opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) s-a ales cu o amendă de 366.530.965 lei, OMV Petrom Marketing (opera benzinăriile OMV) cu 137.288.031 lei, Lukoil România cu 136.894.846 lei, Rompetrol Downstream cu 159.553.612 lei, Mol Romania Petroleum Products cu 80.267.746 lei, şi ENI Romania SRL (operează benzinăriile AGIP) cu 11.194.766 lei. Toate cele şase companii au cerut în instanţă suspendarea amenzilor, dar au pierdut la Curtea de Apel.

Gaze ieftine la export, scumpe din import

Autor

Dănilă Chirovici

16 ianuarie 2013

Avem la dispoziţie o imensă rezervă de gaze naturale în Marea Neagră, estimarea indicând o cantitate de 42 până la 84 miliarde de metri cubi. Cu toate acestea, România riscă să ajungă în situaţia în care gazele extrase din platforma continentală să fie exportate ieftin pe pieţele vest-europene şi să importe scump din Federaţia Rusă. Culmea, avertismentele privind lipsa de viziune în domeniul energetic a autorităţilor de la Bucureşti vin tocmai din partea Kremlinului, care ar trebui să deschidă şampania, pentru că poate obţine profituri substanţiale pe seama incompetenţei românilor

Vom exporta sau nu gaze naturale? O întrebare la care, cel puţin până acum, oficialii companiei OMV Petrom nu au dat un răspuns clar. Sau mai bine zis răspunsurile s-au schimbat de la o lună la alta.
Şi, slavă Domnului, în viitorul apropiat vom avea ce exporta. Directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss, declara că grupul a identificat în Marea Neagră „o rezervă gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă mondială”.
De la superlative la cifre concrete, situaţia zăcământului din platforma continentală a fost lămurită, în emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, de directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe: „Această descoperire pe care o numim noi sonda Domino 1 este o estimare de acumulare de gaze de circa 42 de miliarde până la 84 miliarde de metri cubi de gaz. Producţia ar putea începe pe la sfârşitul decenului acesta, undeva spre anii 2018”. Pentru ca să ne facem o idee asupra a ce înseamnă această cantitate, este suficient să spunem că ea echivalează cu de trei până la de şase ori consumul anual al României.
Şi totuşi, această pungă imensă de gaze va fi utilă României, astfel încât să devină independentă din punct de vedere energetic, sau va lua drumul exportului pe pieţele vest-europene?
În ultima sa intervenţie publică, Mariana Gheorghe a ţinut să liniştească apele, dând asigurări că gazele extrase din Marea Neagră vor rămâne în ţară: „Dacă se dovedeşte că această exploatare este comercială şi de succes, atunci avem şansele să fim independenţi energetic, din punctul de vedere al necesarului de gaze în România”.

Presiuni de la Bruxelles şi Washington

Şi totuşi, atât declaraţiile făcute anterior de şefii săi de la Viena cât şi presiunile Comisiei Europene şi ale Fondului Monetar Internaţional pentru liberalizarea exporturilor de gaze o contrazic pe Mariana Gheorghe.
Pentru moment, România nu poate exporta gaze naturale. Interdicţia, care a afectat direct OMV Petrom, a fost legiferată de autorităţile de la Bucureşti la finele anului trecut. Legea este însă şubredă, România fiind bombardată de atât de la Bruxelles cât şi de la Washington, de Comisia Europeană, respectiv FMI.
Legislaţia europeană obligă statele membre să asigure transportul de gaze prin conductele de interconectare în ambele direcţii, de import şi export, pentru sporirea securităţii aprovizionării. Şi, cum interdicţia decisă la Palatul Victoria nu este deloc în concordanţă cu aceste prevederi comunitare, pe 21 noiembrie Comisia Europeană a declanşat procedura de pre-infringement în cazul țării noastre.
În aceste condiţii, statul român are la dispoziție două luni pentru a răspunde acuzaţiilor de încălcare a legislației comunitare. În caz contrar, sau dacă oficialii de la Bruxelles consideră nesatisfăcător răspunsul, următoarea etapă este cea a avizului motivat, care conține cerința expresă a CE ca statul membru să ia măsurile necesare eliminării încalcării legislației UE. Dacă nci în această etapă țara respectivă, în speţă România nu răspunde avizului motivat în termen de două luni, CE poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De aici şi până la amenză şi penalităţi nu este decât un pas.
Alte săgeţi au venit de peste Ocean. Acțiunea de liberalizare a exporturilor de gaze și energie electrică, inclusă în politica de liberalizarea a pieței de energie din România, a fost cerută insistent de Fondul Monetar Internațional.

Ruşii ne arată incompetenţa

În acest context, România s-ar putea vedea pusă în situația de a exporta gaz ieftin pe piețele vest-europene și de a importa, la prețuri ridicate, gaz din Rusia. O spun chiar cei de la Vocea Rusiei, post de radio considerat ca fiind oficiosul Kremlinului.
“Evident, pentru orice persoană care cunoaște câtuși de puțin principiile de funcționare a economiei de piață este clar că o companie privată nu investește milioane de euro pentru a crea condiții tehnice de export fără să aibă intenția de a le folosi pentru obținerea de profit. Mai mult, există o serie întreagă de declarații și acțiuni ale reprezentanților OMV care arată că această companie își dorește să exporte gaz din România într-un viitor cât mai apropiat”, se arată în analiza realizată de jurnaliştii moscoviţi.
Aceştia nu se feresc să demaşte incompetenţa autorităţilor de la Bucureşti, care numai apărarea interesului naţional nu o au în vedere: “Se poate spune că oficialii Ministerului Economiei au demonstrat că nu ştiu pe ce planetă trăiesc. Dacă un secretar de stat nu ştie despre pregătirea capacităţilor tehnice pentru exportul de gaz şi declară că această ştire este o dezinformare, este dificil de presupus că Guvernul este preocupat în vreun fel de această problemă. Îmbucurător este faptul că oficialul guvernamental a recunoscut clar că nu există impedimente legale pentru exportul gazului ieftin din România. Totodată, acest incident oferă noi argumente <gurilor rele>, care afirmă <pe surse> că toate ordinele ministeriale din domeniul energetic sunt scrise de reprezentanţii unei anume companii energetice, iar miniştrii (indiferent de coloratura politică) le semnează ca primarii”.

“Colonia” România

Şi analiştii postului de radio subordonat Kremlinului continuă, criticând fără rezerve inclusiv decizia de a vinde pachetul majoritar de acţiuni al companiei petroliere naţionale către grupul austriac OMV. “O ţară în care cea mai mare companie energetică este vândută unei companii-pitic la un preţ egal cu 4% din valoarea reală de dragul <plăţii biletului de intrare în clubul select al ţărilor europene> nu este altceva decât o colonie. Am văzut jurnalişti şi politicieni care-şi manifestă public speranţa la o renegociere a redevenţelor plătite de OMV, dând dovadă fie de o naivitate crasă, fie de prezenţa numelor domniilor lor pe ştatele de plată ale unor companii de relaţii publice”, spun analiştii de la Vocea Rusiei, care se îndoiesc de capacitatea actualei clase politice din România de a aduce situaţia redevenţelor într-o notă de normalitate.
“Nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta şi nici ipoteticul şi improbabilul premier de la ARD nu vor avea vreodată curajul şi puterea să crească nivelul redevenţelor măcar la nivelul celor din Tanzania (35% + taxe). Mai mult, nu se va găsi nici măcar vreun politician capabil să desecretizeze clauzele referitoare la redevenţe. Am văzut jurnalişti şi politicieni şocaţi de insistenţa şi brutalitatea cu care unii lideri europeni au intervenit în disputele politice de la Bucureşti în contextul crizei din această vară. Aceste intervenţii vor fi o joacă de copii în comparaţie cu furtuna care se va dezlănţui pe plan internaţional dacă Guvernul va încerca să majoreze substanţial redevenţele plătite de OMV sau să-i blocheze posibilitatea de a scoate gaz ieftin din România”, se mai arată în analiza citată.

Ponta nu are soluţii

Indirect, premierul Victor Ponta recunoaşte existenţa riscului ca România să ajungă în situaţia în care să exporte ieftin gazele autohtone şi să importe mai scump de la ruşi, însă atunci când vine vorba de soluţii răspunsul şefului Executivului este mai mult decât evaziv.
„Ideea e că exportăm gaze românești şi importăm gaze rusești la un pret triplu. Sigur că avem o problemă cu legislația europeană, care spune ca să lăsăm, să exportăm. O să găsim o soluție. Altfel însă, pe romanește, asta înseamnă să exportăm gazele românești, alea ieftine, și să importăm de-alea scumpe. Însă, sigur, ține și de o strategie pe termen lung”, a declarat recent primul ministru în funcţie.

OMV, în proces cu statul român la Curtea de Arbitraj de la Paris

Autor

Andrei Sidorov

14 ianuarie 2013

Acţionarul majoritar al OMV Petrom, grupul OMV, este în proces cu statul român la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, dosarul fiind deschis în decembrie 2011. Mai exact, austriecii cer României, cu dezinvoltură, 91,6 milioane de lei pentru lucrări de ecologizare la Combinatul Doljchim şi la Rafinăria Petrobrazi. Asta după ce OMV a plătit pentru preluarea Petrom un preţ cu mult subevaluat. Contractul de privatizare, extrem de păgubos pentru România, prevede ca statul român să le mai plătească austriecilor cheltuieli de ecologizare în valoare de 600 milioane de euro. Adică peste trei sferturi din preţul încasat de stat la privatizarea companiei.

Supărarea austriecilor de la OMV a venit de la refuzul Guvernului de a le rambursa contravaloarea lucrărilor de ecologizare făcute în perioada 2009-2010. În noiembrie 2011, Ministerul Mediului respinsese pretenţiile OMV Petrom, considerând că statul român nu poate fi tras la răspundere pentru sumele notificate, deoarece “nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru pierderile de mediu suferite de societate, prevăzute în contractul de privatizare a Petrom”.
OMV a dat lovitura prin preluarea Petrom, România angajându-se, prin contract, să le returneze austriecilor pe obligaţii de mediu banii pe care i-a primit în urma privatizării. Adică statul nu s-a ales cu nimic. Astfel, obligaţiile de mediu, considerate iniţial răul cel mai mic din contractul de privatizare a Petrom, au ajuns să coste bugetul statului preţul de vânzare a companiei.
Statul român a reacţionat cu destulă greutate la cererile de despăgubire ale OMV Petrom. Deşi notificările au fost transmise în noiembrie 2009, respectiv, martie 2010, abia la începutul lui 2011 ministrul Mediului de la acea vreme, Laszlo Borbely, a dispus constituirea la nivelul ministerului a unui comitet care să analizeze pretenţiile OMV.
„În cadrul Ministerului s-a constituit prin Ordinul 97/18.01.2011, completat prin Ordinul 978/28.02.2011, Comitetul de avizare/aprobare pentru probleme de mediu Petrom, pentru punerea în aplicare a prevederii art. 20, alin (6) din Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea SNP Petrom SA, organism specializat care funcţionează pe lângă Ministerul Mediului şi Pădurilor, ce a preluat îndatoririle Vânzătorului cu privire la problemele de mediu prevăzute în Contractul de privatizare nr. 5/2004 a SNP Petrom SA“, se menţionează într-un comunicat al ministerului.

820.000 de lei pentru judecată

Următorul pas al autorităţilor a fost alocarea fondurilor necesare pentru achitarea cuantumului ce-i revine României din onorariul celor trei arbitri ai Curţii de la Paris, desemnaţi să se ocupe de litigiul dintre OMV şi statul român.
În aprilie 2012, bugetul Ministerului Mediului a fost suplimentat, printr-o Hotărâre de Guvern, cu 820.000 lei (185.000 de euro), banii alocaţi din Fondul de rezervă bugetară. În cauza aflată pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, Ministerul Mediului şi Pădurilor l-a desemnat pe profesorul Xavier Boucobza drept co-arbitru care să reprezinte interesele părţii române. Ceilalţi doi arbitri sunt Ibrahim Fadlallah, desemnat de OMV, şi Francisco Ramos Mendez, arbitru neutru, delegat de Curtea de Arbitraj.
Xavier Boucobza este profesor de drept la Universitatea Sceaux Paris-Sud 11. De asemenea, Boucobza este director al Institutului pentru Dreptul Afacerilor Internaţionale din cadrul Universităţii Panthéon-Sorbonne.
În nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern prin care au fost alocate fonduri pentru proces, se explică şi motivul pentru care statul român nu poate onora pretenţiile grupului OMV. Ministerul Mediului a considerat că “răspunderea statului român nu poate fi angajată în ceea ce priveşte plata sumelor notificate, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru pierderile de mediu suferite de societate prevăzute în contractul de privatizare a Petrom”.
Conform Anexei P din contractul de privatizare a SNP Petrom, statul român îşi asumă responsabilitatea doar pentru răspunderi de mediu petrecute înaintea privatizării şi care la data transferului de proprietate nu erau cunoscute şi nu erau cuantificate şi numai în măsura în care vor genera în viitor cereri de despăgubire sau cheltuieli de remediere pentru Petrom. Angajamentul de despăgubire privind mediul, acordat de stat, se referă numai la răspunderile potenţiale necunoscute sau necuantificabile. Toate răspunderile cunoscute şi cuantificabile sunt şi vor fi în sarcina Petrom şi nu vor face obiectul despăgubirii.
Or, situaţia depozitelor pentru deşeuri din activitatea de rafinare şi din industria chimică – 13 halde şi batale cu reziduuri rezultate din activităţile desfăşurate la Arpechim Piteşti, Doljchim Craiova şi Petrobrazi Ploieşti – nu este acoperită de aceste prevederi.

Pretenţii absurde, acceptate de stat

Prin Legea 555/2004 privind privatizarea SNP Petrom, statul român s-a angajat să despăgubească societatea pentru poluarea istorică de dinainte de privatizare.
Lucrările pentru care OMV Petrom a cerut de la statul român, la Curtea de Arbitraj, 91,6 milioane de lei au fost derulate în perioada 2009-2010. Acestea au vizat decontaminarea unor terenuri de la combinatul chimic Doljchim şi la rafinăria Petrobrazi, ambele unităţi fiind preluate de OMV la privatizarea Petrom. Notificările transmise către Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie au fost făcute în baza “art. 2.1 din Anexa P la Contractul de privatizare nr. 5/2004”.
Este vorba de notificarea pretenţiei nr. 971/20.11.2009 pentru obiectivul “Închiderea celor două batale de slamuri fosfo-amoniacale de pe platforma Combinatului Doljchim Craiova”, în valoare de 30.252.175,84 lei (fără TVA), echivalentul a 7,2 milioane de euro, şi Notificarea pretenţiei nr. 118/26.03.2010, pentru obiectivul “Ecologizarea celor două batale interioare din cadrul Rafinăriei Petrobrazi”, în valoare de 61.431.494,04 lei (fărăTVA), echivalentul a 15,3 milioane de euro.
La începutul anului 2008, OMV Petrom a evaluat cheltuielile de mediu pe care urma să le recupereze de la stat la circa 600 milioane de euro, ceea ce reprezintă peste trei sferturi din preţul încasat de stat la privatizarea companiei. O parte din aceste fonduri trebuie rambursată până în 2019, iar altă parte până în 2034. Potrivit Ministerului Mediului, sunt două categorii de cheltuieli. Unele sunt pentru poluări istorice, iar altele pentru sondele abandonate.
Grupul austriac OMV a achiziţionat participaţia majoritară la Petrom în anul 2004. Guvernul Năstase a ales pentru privatizarea celei mai profitabile companii româneşti soluţia vânzării unui pachet de acţiuni, dublate de majorarea capitalului social. Astfel, pentru 33,34% din acţiunile Petrom, OMV a plătit statului român suma de 668 milioane de euro. Ulterior, a majorat capitalul social cu încă 832 milioane de euro, bani care n-au mai intrat în buzunarul statului, ci în conturile austriece. OMV a ajuns astfel să deţină 51% din acţiuni, iar valoarea Petrom a depăşit 1,5 miliarde de euro. Prin acelaşi contract păgubos, statul român i-a concesionat firmei austriece şi rezervele de petrol şi gaze pentru o perioadă de 35 de ani.

Cum se soluţionează litigiile

Conform contractului de privatizare nr. 5/2004, disputele intervenite între statul român şi OMV Petrom pot fi rezolvate doar de către Curtea Internaţională de Arbitraj şi numai după ce eşuează soluţionarea lor pe cale amiabilă.
„Orice dispută sau neînţelegere care ia naştere din sau în legătură cu prezentul contract (…), care nu poate fi soluţionată pe cale amiabilă în termen de 180 de zile calendaristice de la notificarea transmisă de oricare dintre părţi privind potenţiala dispută, va fi soluţionată definitiv de către Curtea Internaţională de Arbitraj CIC, conform Regulilor de Arbitraj CIC”, se menţionează în contractual de privatizare a Petrom. Potrivit documentului, partea care cere iniţierea procedurii arbitrale îi va transmite celeilalte părţi o notificare scrisă cu privire la iniţierea procedurii.
Arbitrajul se desfăşoară la Paris, în limba engleză, iar tribunalul arbitral este format din trei arbitri numiţi în conformitate cu Regulile CIC.

Samsarul mall-urilor din Băneasa

Autor

Dănilă Chirovici

7 ianuarie 2013

Afacerea Băneasa, cel mai mare tun imobiliar dat vreodată în România, a fost „legiferată” cu largul şi nemijlocitul concurs al primarului general al Capitalei, Traian Băsescu. El a propus spre aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la data de 13 septembrie 2001, o hotărâre de urbanism care încalcă sau permitea încălcarea mai multor legil, hotărî de Guvern, ordine de ministru şi ultima pe listă, a Constituţiei României. În urma demersului lui Băsescu, susţinut de CGMB, pe cele 220 de hectare luate cu japca ulterior de la staţiunea didactică a Universităţii de Agronomie (USAMV) au răsărit mall-uri, clădiri de birouri şi vile de lux. Vom dovedi, în cele ce urmează, cu documente incontestabile, că Traian Băsescu este, deşi a negat-o în mod repetat, primul „oficial” care şi-a pus semnătură pe documentele care au permis jaful imobiliar din Băneasa. El este cel care a semnat, în calitate de primar general, expunerea de motive prin care i-a convins pe consilierii capitalei să voteze construirea ilegală de hipermarketuri, mall-uri şi vile de lux în folosul SC Băneasa Investments, firma controlată de Gabriel Popoviciu, pe terenul agricol cu care fusese impropietarita, în scop didactic, Universitatea de Agronomie.

Expunerea de motive nu este un act oarecare, ci are o importanţă deosebită, deoarece acolo le explică primarul, consilierilor, care sunt motivele care l-au determinat să le supună la vot proiectul de hotărâre, pe care aceştia urmează să îl voteze. Probabil că se vor găsi destui care să spună că de fapt consilierii sunt principalii vinovaii, deoarece ei sunt cei care votează hotărârea. Într-adevăr, spunem noi, este şi vina consilierilor, dar cum ar mai fi putut greşi aceştia dacă primarul refuza să promoveze PUZ-ul din cauza numeroaselor ilegalităţi?

DNA nu vede pădurea din spatele copacilor?

Potrivit legii, planurile urbanistice zonale (PUZ), precum cel propus de Traian Băsescu pentru afacerea Băneasa, au caracter de reglementare, adică devin, după aprobarea de către consiliile locale, legi de urbanism pentru zonele pentru care au fost aprobate. Toate construcţiile ce urmează a se ridica în acea zonă pot fi realizate numai potrivit PUZ-ului în cauză. Tocmai de aceea legea prevede că acestea nu pot fi iniiiate decât de către proprietarul terenurilor sau de către chiriaş sau concesionar, bineînţeles, cu acordul proprietarului. Este evident pentru oricine – Băsescu trebuia să ştie, la momentul la care a propus PUZ-ul spre aprobare că proprietarul terenului era Universitatea Agronomică şi că aceasta ar trebui să fie şi beneficiarul PUZ. Or, după cum puteţi vedea în acordul de mediu, beneficiarul PUZ este societatea Trination SA (firma care face parte din grupul controlat de Gabriel Popoviciu). În mod normal, din momentul în care vedea acest lucru, că beneficiarul PUZ-ului era o societate care nu avea niciun drept real asupra terenului Universităţii, primarul general era îndreptăţit să refuze să-l mai înainteze spre aprobarea CGMB şi era dator să ceară verificarea documentelor care au stat la baza elaborării acestuia. Verificările ar fi dat la iveală, mai mult ca sigur, că PUZ-ul nu a fost întocmit în baza unui certificat de urbanism (nulitate absolută) şi mai ales că nu conţine nici avizele obligatorii cerute de lege, ceea ce ducea din nou la nulitatea absolută a PUZ-ului.
Primarul de atunci al Capitalei nu a făcut nimic pentru a se respecta legea: a ignorat cu desăvârşire faptul că Trination SĂ nu era proprietarul celor 220 de hectare de teren din Băneasa, ba mai mult, a „uitat” să le spună consilierilor cine este proprietarul terenului; nu a cerut verificarea existenţei certificatului de urbanism şi nici a avizelor obligatorii prevăzute în Legea 350/2001 (privind amenajarea teritoriului şi urbanismului). Cel mai important dintre acestea, cel final, trebuia dat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Or, Traian Băsescu fusese ministru la Transporturi, chiar de două ori, deci ştia că fără acest aviz obligatoriu nu avea dreptul nici măcar să pună în discuţie PUZ-ul lui TriNation SĂ. Oare procurorii DNA care anchetează cazul Băneasa chiar nu au văzut niciuna dintre acestea, că prea sar în ochi?

Patalama de la un judecător strâmb

În continuare, este demn de remarcat că terenul la care se face referire în planul urbanistic intrase în proprietatea Universităţii cu doar trei luni tnainte, la data de 6 iunie 2001. Specialiştii în domeniul urbanismului, pe care i-am consultat, ne-au declarat că este practic imposibil să se parcurgă toate fazele legale ale unui PUZ (de la stabilirea principiilor acestuia şi până la votul în consiliu sunt o grămadă de etape de parcurs). Într-adevăr trebuie să remarcăm că multe dintre avize au fost obţinute tnainte de data la care Universitatea a primit titlul de proprietate, (majoritatea erau date în luna februarie). La acea dată, terenul era încă în domeniul public, orice „intervenţie” cu scop comercial asupra acestuia fiind interzisă de Constituţie.
Cei de la Băneasa Investment ar putea argumenta aici că nu este nicidecum adevărat că terenul era în domeniul public al statului şi că Universitatea era deja proprietarul celor 220 de hectare. Într-adevăr, USAMV a obţinut, la data de 25 aprilie 2000, o incheire de la Cartea Funciara a sectorului 1, prin care un „judecător strâmb”, pe nume Gheorghe Cuzuc, dispunea intabularea dreptului de proprietate al USAMV cu titlu de „drept de împroprietărire”. Juriştii pe care i-am consultat califica termenul drept un nonsens juridic, spunându-ne că la fel de legal era să se treacă, de pildă „drept de fericire” sau „drept de sănătate”.

Manevrele pentru a obţine o asemenea intabulare au fost, la rândul lor, mai mult decât jenante. Cererea de intabulare nu a fost introdusă de Universitate (prin reprezentant sau mandatar, cum este legal), ci de Andrei Mihai Bejenaru, avocatul şi ulterior preşedintele CĂ la ”Băneasa Investments”. Intabularea puscariabila făcută de Cuzuc menţiona că temei legea prin care regele Mihai împroprietărise Universitatea în 1929, lege care nu dădea dreptul nicidecum să se desfăşoare activităţi imobiliare precum cele dorite de Popoviciu şi asociaţii săi. Mai mult decât atât, legea era abrogata şi nu putea fi folosită ca temei de drept, cum a făcut-o judecătorul arestabil Gheorghe Cuzuc. De unde este cât se poate de evident că terenul a fost într-adevăr, până tn 2001, proprietatea publică a municipiului Bucureşti oricât şi-ar fi dorit altfel Popoviciu, rectorul USAMV Ioan Alecu sau primarul general Traian Băsescu.

Aberaţiile primarului

„Scăpările” hotărârii iniţiate de Băsescu nu se opresc aici: planul propune realizarea de investiţii publice (centru comercial, birouri, servicii) şi private (locuinţe, centru comunitar). Toate acestea sunt însă de tip privat, cu caracter comercial, în scopul obţinerii de profit, niciuna neavând caracter de investiţie publică. Mai mult decât atât, textul hotărârii menţionează documente care erau anulate sau înlocuite, fapt remarcat şi în mass media centrală: acordul de mediu 405/15 august 2001, invocat în hotărâre, fusese anulat şi înlocuit cu un altul, la data de 23 august 2001, iar avizul comisiei de urbanism a CGMB, trecut ca fiind obţinut în iulie 2001, a fost obţinut (înlocuit?) la 28 august 2001 şi aprobă un raport al arhitectului şef fără număr şi data.

Minutul 91

Altfel vehement cu marii moguli, preşedintele Traian Băsescu nu i-a reproşat nimic omului de afaceri Gabriel Popoviciu, nici când acesta a fost reţinut de procurorii DNA. Mai mult, i-a luat apărarea în plină anchetă, când s-a întrebat în direct, retoric, care este vina unui om (Popoviciu n.n.) care a investit un miliard de euro. Preşedintele nu s-a sinchisit atunci de acuzele presei (tot mogulii, fireşte!) că declaraţia sa ar fi o imixtiune în actul de justiţie, precizând doar că l-a cunoscut pe Puiu Popoviciu la Primărie, când acesta i-a prezentat programul de investiţii în nord (Băneasa – n.n.). De fapt ce calitate avea Popoviciu când v-a prezentat planul de investiţii, domnule preşedinte: fals proprietar, asociat cu domeniul public său viitor împroprietărit prin neglijenţă (?) primarului Capitalei

Guvernul, scăpat de ”VIP”-urile udemeriste

Autor

Anamaria Nedelcoff

12 decembrie 2012

De 20 de ani, într-un fel sau altul, agățându-se când de stânga, când de dreapta, sunt la guvernare. Și nu oricum. Cu voturile pe care promit să le dăruiască guvernelor își cumpără de toate, iar rezultatele se văd: mii de hectare defrișate în județele care-i interesează și milioane de euro date apropiaților, pentru a-i vota pe mai departe. Istoria din ultimii 20 de ani arată că, deși sunt în minoritate, fac legea în guvern, iar românii, o dată la patru ani, votează pentru ca UDMR să conducă destinele țării.

Iar UDMR nu stă cu mîinile în sân. Știe ce, când și cum să ceară. Ai nevoie în guvern de voturile lor pentru a trece o moțiune? Perfect! UDMR își dă girul, dar numai dacă – de exemplu – ești de acord tu, guvernul, să înființezi o secție de predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, chiar dacă atât studenții, cât și profesorii respectivei instituții nu sunt de acord. Iar tu, guvern, care ai o nevoie disperată să-ți treacă un anumit proiect, te îndoi de spinare și-i dai ce vrea. Care sunt consecințele unor înțelegeri atât de drăcești vom vedea peste ani.
Zilele acestea a fost mare tărăboi pe seama UDMR-ului, pe care premierul Victor Ponta îl dorea la guvernare din rațiuni numai de el știute, în timp ce național-liberalii, împreună cu milioane de români, spumegau de furie că ar putea deține frâiele țării aceiași oameni care au votat pentru tăierea salariilor, pensiilor, la pachet cu eutanasierea maidanezilor, făcând front comun cu Traian Băsescu.

”VIP”-urile UDMR, implicate în afaceri penale

Iar Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii și actual lider al UDMR, a dat tot felul de declarații care de care mai amețitoare, uitând că, chiar dacă îi reprezintă pe maghiari, este totuși parlamentar în România, nu în Ungaria. Și, deși atâția ani a votat pentru măsurile drastice impuse de guvernele PDL, vrea din nou, cu nerușinare, ministere importante, pe care UDMR le-a mai avut.
„Participarea la guvernare alături de USL înseamnă ministru, nu secretar de stat şi directori şi şefi de agenţii. Şi acestea sunt importante, dar de aici să pornim, o colaborare cu miniştri. Altă opţiune este opoziţia, dar din opoziţie nu va exista dialog şi nu putem implementa proiectele noastre. A treia opţiune nu o văd – sprijinirea USL în Parlament cu voturile noastre -, pentru că ei nu au nevoie de voturile noastre. Trebuie să decidem dacă vrem să avem un cuvânt de spus, să fim prezenţi acolo unde se iau decizii, deşi matematic nu este nevoie de voturile noastre, să ne hotărâm astfel încât cuvântul nostru să se facă auzit. Trebuie să vedem ce este mai bine pentru UDMR şi pentru maghiarii din Transilvania, să luăm o decizie responsabilă, bazată pe înţelepciune”, a spus Kelemen, care a mai adăugat că nu vrea să stea ”departe de locul în care se iau decizii”.
Iar locul din care se iau decizii este unul important, mai ales pentru Kelemen Hunor. În numărul de decembrie-ianuarie al ”Jurnalului de Investigații” puteți citi cum, pe vremea cât a fost ministru al Culturii, milioane de euro au fost drenate, total întâmplător, în conturile consilierei personale Csilla Hegedus și ale tatălui acesteia, care a beneficiat de lucrări importante din bani publici.
Un alt personaj de poveste, care a profitat din plin de funcția deținută în Parlamentul României este Attila Verestoy, al cărui nume a fost asociat cu defrișările din mai multe județe. Nu degeaba Verestoy este numit ”drujba lui Dumnezeu”, întrucât mii de hectare de pădure au fost de-a dreptul puse la pământ de acoliții lui. Iar cine ar fi trebuit să se autosesizeze nu a auzit și nici nu a văzut nimic.
Un alt reprezentant de seamă al UDMR, Laszlo Borbely, se află în atenția procurorilor anticorupție, fiind acuzat că ar fi tras sforile pentru ca o societate din Negrești Oaș să obțină contracte bănoase cu Administrația Națională ”Apele Române”. Totul, pentru un mizilic: amenajarea gratuită a propriei locuințe. În același dosar a fost începută urmărirea penală împotriva lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al fostului ministru Laszlo Borbely, care a fost acuzat de cumpărare de influență.
Dar acum UDMR nu va face parte din viitorul guvern. A anunțat-o răspicat premierul Victor Ponta, care a precizat că, din punctul lui de vedere, necooptarea maghiarilor la guvernare reprezintă un ”eșec personal”, însă nu este singur la conducerea USL. Astfel, este a doua oară când UDMR nu face parte din guvern, prima dată când s-a izbit de un refuz categoric în acest sens fiind în perioada 1992-1996.

OMV „arde” banii României

Autor

Catalin Antohe

11 decembrie 2012

„Jurnal de Investigaţii” a efectuat o anchetă jurnalistică de amploare, privind modul în care OMV Petrom înţelege să repecte legea şi proprietatea privată în România. Reporterii noştri au descoperit, la Sărata Monteoru, că multe dintre sondele austriecilor de la OMV Petrom scot ţiţeiul românesc din străfundul pământului fără ca, la suprafaţă să respecte nici legea, nici instituţiile statului, nici proprietatea privată a cetăţenilor români.

Pădurea al cărei pământ musteşte de petrol

Chiar înainte de intrarea în Monteoru, cum vi dinspre Buzău, se face un drum la dreapta semnalizat prin indicatorul rutier care te îndrumă spre faimoasa „mină de petrol”, unică în Europa.
Aici, extracţia ţiţeiului se face prin puţuri şi galerii adânci de 240-320 m, prin care ţiţeiul se scurge liber până într-un puţ principal, de unde este pompat către suprafaţă. Trecem de mină şi urcăm pe deal, în pădurea unde speram să putem respira aer de munte. Pădurea este însă îmbibată şi ea de miros de ţiţei, motivul fiind sondele, rezervoarele şi conductele de care te împiedici, efectiv, la tot pasul. Societatea modernă preţuieşte mai mult aurul negru decât pe cel verde, iar pădurea de aici plăteşte tributul bogăţiei subsolului – defrişări pentru a face loc sondelor, defrişări pentru amenajarea de drumuri de acces către sonde, defrişări pentru amplasarea reţelelor de înaltă tensiune care pun sondele la treabă, alunecări de teren din cauza defrişărilor.

„Iobagii” lui OMV

În orice ţară din lumea civilizată, cei care extrag ţiţeiul din astfel de zone plătesc bani grei proprietarului pădurii pentru folosirea acesteia şi pentru dezastrul ecologic.
OMV nu mai plăteşte nimic pentru pădurea din Monteoru! Aici, sondele austriecilor extrag ţiţeiul exact ca în Vestul Sălbatic, după legea celui mai puternic. Din 2008 încoace, de când pădurea nu mai este deţinută de stat, ci proprietate privată, austriecii refuză să încheie orice fel de contract cu proprietarii privaţi ai pădurii, cărora le contestă în instanţă titlurile de proprietate date de autorităţile statului român. Timp în care petrolul românesc produce profituri pentru OMV, fără ca aceştia să plătească chirie pentru zecile de hectare de teren afectate de exploataţie. Comportamentul magnaţilor OMV este taman ca acela al exploatatorilor cu care ne speriau comuniştii în manualele de dinainte de 1989. Oare la fel se fac afacerile şi în Austria sau oriunde în Europa, cu japca? Parafrazând unul dintre cunoscutele sloganuri ale OMV, România, „ţara lui Andrei”, este „ţara nimănui”.

Teren ocupat ilegal

Pe data de 14 martie 2007, SC OMV Petrom SA a încheiat, cu Direcţia Silvică Buzău, un contract de închiriere (nr. 841) pentru folosirea unor terenuri forestiere ocupate cu sonde (obiective petroliere) pe raza Ocolului Silvic Buzău, la Monteoru.
Potrivit anexei, era vorba de 12 sonde, pe o suprafaţă de 5,88 hectare. Contractul prevedea ca, în cazul în care suprafaţa de teren forestier pe care se afla amplasamentul va face obiectul retrocedării, Direcţia Silvică Buzău va anunţa în scris OMV Petrom SA, iar chiria se va modifica în consecinţă. Clauza nu era întâmplătoare. Cu un an înainte, Direcţia Silvică îi anunţase pe viitorii proprietari privaţi că li s-a aprobat reconstituirea suprafeţei de teren confiscate de comunişti pe amplasamentul care făcea obiectul contractului dintre OMV şi Direcţia Silvică. La patru luni de la semnarea contractului, pe 18 şi 19 iulie 2007, terenul pe care se aflau sondele a intrat în proprietatea urmaşilor lui Monteoru.
De la acea dată, Petrom a mai făcut plăţi pentru chirie către Romsilva, inclusiv pentru 2010, potrivit răspunsului lui Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, către „Jurnal de Investigaţii”. De menţionat că plata este necuvenită, deoarece chiria se putea plăti către Romsilva numai în baza autorizaţiei de ocupare temporară a terenului şi numai dacă terenul era proprietatea privată a statului, adminnistrat de Romsilva. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic a confirmat, în scris, că OMV Petrom nu mai are aprobare de ocupare temporară a terenurilor încă din 1 ianuarie 2009.

Proprietatea privată, „sfântă” doar în Austria

Potrivit legilor româneşti în vigoare, Petrom trebuia să semneze cu noii proprietari un contract care să le permită să folosească terenurile afectate în mod direct de exploatările petroliere (articolul 6 din Legea petrolului – 238/2004). De regulă contractul este unul de închiriere, dar poate fi şi de vânzare-cumpărare, concesiune, asociere sau schimb de terenuri. L-am întrebat pe proprietarul terenului dacă a negociat vreodată cu OMV Petrom vreun astfel de contract. „M-au chemat la negocieri în 2008, dar nu pentru ca să îmi facă vreo propunere financiară şi să încheiem vreun contract, ci doar să îmi spună că nu-mi recunosc dreptul de proprietate, atestat prin documentele emise de autorităţile române”, ne-a declarat Mihail Istrate, pe 30 noiembrie, cu ocazia viziitei făcute în pădurea cu pricina. În fapt, OMV Petrom a ales să nu recunoască dreptul de proprietate.

„Esenţa” profitului

Autorităţile statului, care i-au pus în posesie pe urmaşii lui Monteoru, nu au contestat niciodată în instanţă titlurile de proprietate ale acestora ba, mai mult, au încheiat şi contracte de pază a pădurii cu noii proprietari. Mai mult, chiar Petrom a cerut şi a folosit avizul proprietarului (sfârşitul anului 2007) atât pentru ridicarea unei noi sonde (nr. 677), iar ulterior şi pentru diverse operaţiuni de toaletare forestieră, în zona reţelei electrice.
Când a venit însă vorba despre încheierea contractului care să-i dea OMV dreptul de folosinţă a terenului, reprezentanţii colosului austriac au hotărât să nu plătească niciun ban pentru dreptul de a folosi sondele şi au cerut în instanţă nulitatea titlurilor de proprietate ale cetăţenilor români. Judecătorii trebuie acum să hotărască asupra lipsei calităţii procesuale active a OMV, deoarece românii au reclamat că austriecii nu au dreptul să conteste aceste titluri.

Sonde redeschise „pe tăcute”

În consecinţă, de mai bine de doi ani, OMV Petrom SA nu mai plăteşte niciun sfanţ pentru ţiţeiul pe care-l scoate, la foc continuu, din subsolul dealului de la Monteoru. Neavând niciun contract cu proprietarii (închiriere, concesiune, asociere etc), nu are nici drept folosinţă a sondelor de pe terenul acestuia – aşa prevede legea. În plus, de la 31 decembrie 2008 OMV Petrom SA nu mai avea nicio aprobare legală de ocupare temporară a terenului. Aceasta nu i-a împiedicat pe cei de la OMV să nesocotească prevederile legale de mai sus. Pe 30 noiembrie 2011, reporterii „Jurnalui de Investigaţii” au putut constata, la faţa locului, că OMV pusese de curând în funcţiune sonde care până atunci fuseseră închise! Dacă austriecii şi subalternii lor români îşi închipuie, poate, că a cere în instanţă nulitatea unor titluri de proprietate îţi dă dreptul să te comporţi ca şi cum acelea nu există (?!) cum rămîne cu încălcarea Codului Silvic prin ocuparea temporară a terenului fără autorizaţie de la Inspectoratul Silvic, timp de patru (4) ani?
Faptul că unele dintre sonde erau puse recent în funcţiune ne-a fost confirmat de către proprietar. Două dintre sonde (noi le-am identificat pe hartă ca fiind 671 şi 669), aveau schela proapăt vopsită la faţa locului, pe iarbă fiind încă numeroase pete de la vopseaua albastră folosită pentru schelă.

Jurnal de Investigaţii a trimis OMV Petrom un set de întrebări, pentru a obţine un punct de vedere avizat al oficialilor societăţii. Dat fiind că aceştia nu au dat curs solicitării noastre, prezentăm aceste întrebări care dovedesc seriozitatea demersului nostru jurnalistic şi lipsa de transparenţă a oficialilor companiei.

Mai mult, în ediţia tipărită

În numărul din decembrie 2012-ianuarie 2013 al revistei „Jurnal de investigaţii”, care va apărea cât de curând la chioşcurile de presă, veţi putea citi mai multe detalii legate despre acest caz de încălcare a legii de către OMV Petrom. În plus, o serie de articole care demonstrează mecanismul prin care compania austriacă obţine în România profituri fabuloase, procesele cu statul român, dar şi despre iminenta vânzare la export a gazelor româneşti, în vreme ce noi suntem dependenţi de importurile din Federaţia Rusă.

O zi din viaţa lui Radu Mazăre: 13 contracte fără licitaţie

Autor

Adrian Bărbulescu

10 decembrie 2012

Simţindu-se mai pe val ca oricând, parlamentarii PSD de Constanţa au încercat marea cu degetul şi au depus la registratura forului legislativ un proiect de lege care poate avea consecinţe dezastrouase pentru banul public. Concret, ei propun trecerea Portului Constanţa din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei conduse de Radu Mazăre. Se creează astfel posibilitatea ca în cel mai mare port de la Marea Neagră contracte de sute de milioane de euro să fie încredinţate prin atribuire directă, fără licitaţie, clientelei de partid. Jurnal de Investigaţii vă prezintă o mostră din felul cum Mazăre înţelege să cheltuiască banii contribuabililor.

Joi, 7 mai 2009 a fost o zi ca oricare alta pentru majoritatea românilor. N-au avut loc alegeri, nici locale, nici parlamentare şi nici prezidenţiale, minivacanţa de 1 Mai se încheiase, iar litoralul era aproape pustiu.
Şi totuşi, la malul mării se întâmplau lucruri importante atât pentru primarul Constanţei, Radu Mazăre, cât şi pentru locuitorii oraşului, din al cărui buget se pregăteau să iasă milioane de euro, care urmau să umple conturile unor firme alese pe sprânceană. Nu mai puţin de 13 contracte de finanţare nerambursabilă au fost încredinţate în acea zi.
Elementul comun al acestor proceduri de atribuire este acela că toate au fost lipsite de suspans pentru firmele participante. Aceasta deoarece s-a respectat cu stricteţe principiul „firma şi procedura”. Cu alte cuvinte, de fiecare dată a fost un singurt ofertant, care, evident, şi-a adjudecat contractul de finanţare nerambursabilă. Contracte care au fost semnate câteva zile mai târziu, majoritatea pe 11 mai, celelalte pe 20 mai.
Dar să vedem despre ce este vorba. Toate contractele vizau organizarea de evenimente, la Mamaia, pe parcursul sezonului estival care se pregătea să înceapă. Un prim contract, în valoare de 675.000 de lei, avea ca obiect organizarea evenimentului „World Music Mamaia 2009”. Şi l-a adjudecat singurul ofertant, Asociaţia Dynamic Art din Bucureşti, reprezentată de Saviana Diamandi.

60.000 euro pentru o oră şi jumătate

Că la Mamaia e mai „tare” ca la Nisa ştiam. Însă şi una dintre capitalele europene ale modei s-a mutat, în urmă cu trei ani de zile, în staţiunea păstorită de Radu Mazăre. Aici a avut loc un „program cultural-artistic” denumit „Mamaia Milano Night 2009”, pe baza unui contract de finanţare nerambursabilă atribuit tot în urma unei proceduri derulate pe 7 mai. Şi la această procedură a fost un singur participant, firma X-Alter Event SRL din Constanţa, în ale cărei conturi a intrat suma de 270.000 de lei.
Adică peste 60.000 de euro pentru o singură noapte, mai exact o oră şi jumătate, dacă este să dăm crezare celor stipulate în contractul de finanţare nerambursabilă nr. 71269 din 11.05.2009: „Evenimentul se va derula în data de 18.07.2009, începând cu orele 20,30, având o durată de aproximativ 90 de minute”.
Şi, după evenimente nocturne, precum concerte şi prezentări de modă, mai trebuie şi ceva activitate sportivă, aşa că, în acel an, s-a organizat şi un turneu profesionist de tenis, denumit „Challenger Mamaia 2009”. Cu această ocazie, Asociaţia Tenis Club Alin din Braşov a încasat de la Primăria Municipiuului Constanţa, cu titlu de finanţare nerambursabilă, suma de 180.000 de lei.
Cam puţin, având în vedere că turneul s-a desfăşurat pe parcursul unei săptămâni, iar pentru o oră şi jumătate de prezentări de modă s-a dat o sumă mai mare. Deh, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Inutil să mai menţionez că şi la această procedură de atribuire asociaţia braşoveană a fost singurul ofertant.

Soti Neptun, punctaj maxim

Şi, în acea zi, procedurile de atribuire s-au derulat în continuare pe bandă rulantă. Asociaţia Română de Salsa a câştigat contractul pentru organizarea evenimentului „Mamaia Salsa Festival 2009”. Din nou evenimente sportive. O altă finanţare nerambursabilă a fost acordată Clubului Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa pentru „Participarea în anul 2009 la competiţiile sportive de ramură interne şi internaţionale”.
Şi revenim la spectacole, caz în care partea leului şi-a adjudecat-o chiar firma primarului Radu Mazăre, Soti Cable Neptun SRL. Aceasta a fost singura ofertantă pentru contractul de finanţare din fonduri nerambursabile care viza „susţinerea spectacolelor ce vor fi organizate cu ocazia <Sezonului estival 2009 în perioada 01.07 – 27.08.2009>”. Soti Cable Neptun a obţinut punctajul maxim de 100 de puncte, excelând la toate criteriile, de la experienţă la anvergura proiectului.
În 2009, la Mamaia s-au adunat şi cei mai puternici oameni din ţară. Clubul Sportiv Power Marine a primit sarcina de a organiza evenimentele “Strongman Champions League” şi “Strongman Mamaia”. La acesta din urmă, pe locul doi s-a clasat chiar bodygardul lui Radu Mazăre, Vladimir Mitea. Ciudată coincidenţă…
Tot în acea vară, la Mamaia a fost organizat şi “Festivalul sporturilor extreme”. Organizator – firma Createc Services SRL, câştigătoarea procedurii de atribuire nr. 69673, derulată în aceeaşi zi de 7 mai.
În continuare, Asociaţia Regională pentru Promovarea Aviaţiei s-a ocupat de “Mamaia World Elite Acrobatic Formula”. Din nou apare pe lista câştigătorilor Clubul Sportiv Power Marine, care s-a ocupat şi de organizarea evenimentului “Class One Romanian Grand Prix 2009”, dar şi de “Campionatul Naţional de Fotbal de Plajă”.
Poi, organizarea unui concurs cu o tematică ce-i merge la inimă primarului, “Mamaia Exotic Car” a fost lăsată în seama firmei Power Marine SA. În fine, o altă firmă agreată, Professional Training Center SRL, a obţinut contractul pentru organizarea în bune condiţiuni a evenimentului “Faleza Fanteziei”.
De menţionat că membrii comisiilor de evaluare pentru toate cele 13 proceduri de atribuire au avut mult de lucru în acea zi, având în vedere că a fost vorba de fix aceleaşi persoane, cu o pregătire profesională exhaustivă, din moment ce s-au pricipet şi la modă, şi la spectacole, şi la competiţii sportive din cele mai diverse. Şi tot ca o curiozitate – în afară de firma primarului, Soti Cable Neptun, şi de Clubul Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa, nicio altă societate comercială sau asociaţie nu a mai avut punctajul maxim de 100 de puncte, cei mai mulţi fiind notaţi cu 90 de puncte.

Nici Mitrea nu i-a dat portul
Dacă în acest mod, fără licitaţie şi cu proceduri la care se prezintă câte o singură firmă, se atribuie contractele la Primărie, nimeni nu vrea să-şi închipuie ce se va întâmpla în eventualitatea (nefericită) în care Radu Mazăre ar deveni stăpân peste Portul Constanţa.
Recent, parlamentarii PSD de Constanţa au depus la registratura forului legislativ un proiect de lege privind transferul gratuit al acţiunilor deţinute de Ministerul Transporturilor la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPMC) către autorităţile locale constănţene. Potrivit documentului, Consiliul Local Muncipal Constanţa va deveni acţionar majoritar cu 51% (20% fuseseră transferate în 2008), Consiliul Judeţean Constanţa va avea 15%, Consiliului Local Agigea îi vor reveni 4%, oraşului Năvodari 3% şi Consiliul Local Mangalia va obţine 2%.
O iniţiativă similară mai avusese primarul Radu Mazăre şi în timpul guvernării lui Adrian Năstase, însă la acea vreme s-a lovit de opoziţia ministrului Transporturilor, Miron Mitrea. Acum, se pare că vremurile sunt mai favorabile. Fratele primarului, senatorul Alexandru Mazăre, a declarat că „azi suntem în momentul acela prielnic din punct de vedere politic, când Constanţa are la Bucureşti un guvern prietenos, cu deschidere spre nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor Constanţei. Este o decizie politică pe care premierul Ponta şi guvernul USL şi-o asumă”.
Chiar dacă nu va trece acum, proiectul are toate şansele să devină lege după alegeri, dacă este să-i dăm crezare senatorului: „După 9 decembrie, cu guvernare USL, şansele de izbândă ale proiectului de lege sunt de 100%. Chiar dacă preşedintele Traian Băsescu îl va respinge, legea va trece datorită majorităţii USL în parlamentul viitor şi va deveni aplicabilă în maxim un an”.

Industria vasluiană, decapitată de judecătorul sindic Ioan Bocan

Autor

Dănilă Chirovici

10 decembrie 2012

Nu putea să tuşească industria românească, fără ca industria vasluiană nu să strănute. După 1989, aceasta a fost „pusă pe chituci” uşor-uşor, prin privatizări odioase şi inginerii financiare ciudate. Aşa s-a reuşit „performanţa” ca întreprinderi de prestigiu, care asigurau mii de locuri de muncă, să ajungă în insolvenţă. Dar şi mai grav este că, în loc să se permită o infuzie de capital care le-ar fi putut pune pe picioare, s-a preferat vânzarea lor către firme de aiurea, care nu urmăreau primordial decât eliminarea concurenţei. Iar aici a pus umărul judecătorul sindic Ioan Bocan, care, după ce a decapitat câteva întreprinderi vasluiene, obosit de atâta efort, s-a cerut la pensie. Şi, pentru ca să nu-şi piardă dexteritatea, s-a apucat de vânătoare

SC Movas SA Vaslui, fabrica de mobilă din Vaslui, parcă ar fi purtat o anatemă groaznică. Întreprinderea, care în anii 1990 asigura pâinea a peste o mie cinci sute de angajaţi, avea să încapă pe mâinile a tot felul de aventurieri economici, ultimul dintre aceştia fiind cehul Frantisek Priplata, vestit mai ales pentru comandarea asasinării lui Virgil Săhleanu, liderul de sindicat de la Tepro Iaşi.
După ce Movas a intrat în insolvenţă, la cumpărarea activelor s-au înscris, în prima fază, firmele a doi oameni puternici financiar, care ar fi putut reporni producţia: Viorel Cataramă, patronul Elvila, şi omul de afaceri Adrian Porumboiu, preşedintele grupului de firme Racova Grup Vaslui. Totuşi, din cauza condiţiilor aberante impuse de judecătorul sindic Ioan Bocan, aceştia doi aveau să se retragă din cursă.
Reprezentantul firmei Elva Cont SRL Piatra Neamt, lichidatorul judiciar al producătorului de mobilă Movas SA Vaslui, a solicitat la acea vreme judecătorului sindic vânzarea directă a societăţii către Adige SRL Secuieni, judeţul Neamţ. Oferta finală a firmei nemţene a fost de aproape 37 miliarde de lei vechi. Culmea e că judecătorul sindic a selectat firma nemţeană după negocieri la care au mai participat societăţile comerciale Afro Internaţional SRL din Târgu Ocna şi Cita Group din Olanda, neţinând cont de cîţiva factori esenţiali. Şi anume că Adige mai deţinea o fabrică de mobilă, mai mică decât Movas, în oraşul Hârlău, din judeţul Iaşi, iar la sfârşitul anului 2002, firma, înfiinţată în martie 2001, avea o cifră de afaceri de doar 13,7 milioane de lei vechi, pierderi de 33,4 milioane şi o datorie totală de 3,3 miliarde de lei vechi, după cum reieşea din datele oficiale înscrise pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Toate speranţele foştilor salariati ai Movas că vor fi reangajaţi iar producţia de mobilă va continua la Vaslui s-au năruit: utilajele mai importante au fost mutate în alte spaţii de producţie ale firmei nemţene, iar fosta fabrică de mobilă vasluiană a rămas în paragină. Culmea, între timp Primăria Vaslui a amenajat, în apropierea fostei fabrici de mobilă, un parc de agrement.
„Dacă am fi cumpărat fabrica de mobilă, am fi repornit activitatea şi, în timp, am fi mărit capacitatea de producţie, asigurând şi alte locuri de muncă. Am văzut însă că ni se puneau beţe-n roate şi că erau alte interese, aşa că ne-am retras”, a precizat Adrian Porumboiu, preşedintele Racova Grup Vaslui, grup care cuprinde nouă societăţi implicate în agricultură, industrie alimentară şi servicii, ce totalizează o cifră de afaceri de peste 140 milioane de euro, având nu mai puţin de 2.100 de angajaţi..

În justiţie, ca la Nufărul

În urmă cu câţiva ani, procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie s-au descotorosit, într-o manieră lamentabilă, de un dosar penal, cu prejudiciu de circa 600.000 de lei, în care o serie de active ale fostului Agromec Bârlad fuseseră transferate fraudulos de propriii manageri, prin operaţiuni de tip „suveică”, derulate prin SRL ale aceloraşi manageri.
În cauză, firma „Merit Company” SRL din Bârlad a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie central, cu o plângere împotriva unor persoane, printre care şi judecătorul sindic Ioan Bocan de la Tribunalul Vaslui şi lichidatorul judiciar Cezar Munteanu, desemnat de primul să administreze Agromec Bârlad şi două SRL, aflate de asemenea în lichidare judiciară, aparţinând fostului primar al Bârladului, Ion Dumitru (fost director al Agromec). De la centru, plângerea a fost trimisă la Parchetul Naţional Anticorupţie Iaşi, care – fără să ţină cont că un judecător nu poate fi cercetat decât de parchetul unei curţi de apel – a declinat cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, adicăin fief-ul judecăorului vizat. „Merit Company” a făcut o nouă plângere, tot împotriva aceloraşi acuzaţi. Dar, ca în fimele cu proşti, procedura s-a repetat: din nou PNA central a trimis cauza la PNA Iaşi, care a trimis-o iarăşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu toate că acest parchet nu poate cerceta un magistrat. Un perpetuum mobile de prost gust.
Plângerile erau însă dirijate în mod intenţonat de PNA Iaşi către Vaslui, tocmai pentru ca să nu existe pericolul unei instrumentări a cauzei.

Falimente cu dedicaţie

Falimentarea unor societăţi viabile, dar care refuză colaborarea financiară cu mafiile locale, prin plata taxelor de protecţie, nu ar putea fi posibilă fără implicarea unor reţele formate din judecători sindici şi lichidatori judiciari.
Societăţile bârlădene Donaluci SRL şi Donaluci Company SRL au fost ţepuite cu 1,5 milioane euro, după ce o firmă din sistemul „mafiei grâului” a refuzat să-i mai livreze o mare cantitate de grâu (75.000 tone). În locul cerealelor, societăţile bârlădene au primit şase file cec, ca garanţie a „afacerii” cu grâu. Numai că respectivele cecuri au fost refuzate la plată, fiindcă mafia grâului utilizase în acest circuit comercial documente financiare fără acoperire. Astfel a rezultat o plângere penală pentru înşelăciune, tergiversată în soluţionare.
Firma Donaluci din Bârlad s-a împrumutat la o bancă pentru a achita valoarea grâului pe care nu l-a mai primit. Respectiva societate a ajuns într-o situaţie financiară dificilă, fapt speculat imediat de mafia lichidatorilor judiciari din judeţul Vaslui. Pentru a se redresa financiar, firma ţepuită a fost ajutată de o societate cu forţă financiară, cu care a încheiat contracte pe 10 ani. SC Donaluci, firma ţepuită, mai avea însă de încasat milioane de lei, drept creanţe, de la societăţile care puseseră la cale escrocheria cu file cec fără acoperire.
Deoarece firma jefuită a supravieţuit escrocheriei, „mafia grâului” a intrat iarăşi în acţiune. Împotriva SC Donaluci a fost imediat deschisă, la Tribunalul Vaslui, o abuzivă procedură de faliment, coordonată de lichidatorul Cezar Munteanu şi avizată de judecătorul sindic Ioan Bocan.
Reprezentanţii firmei ţepuite au sesizat CSM asupra abuzurilor comise de judecătorul sindic Ioan Bocan. Aceştia au semnalat că instanţa Tribunalului Vaslui, prezidată de judecătorul Bocan, a acceptat nenumăratele ilegalităţi descoperite în activitatea lichidatorului Cezar Munteanu. SC Donaluci a înaintat o plângere disciplinară la Uniunea Naţională a Lichidatorilor Judiciari, în care sunt denunţate incredibile ilegalităţi.
Ilegalităţi de care magistratul Ioan Bocan avea cunoştinţă, dar s-a făcut că plouă. Comportamenul abuziv al judecătorului Bocan i-a determinat pe administratorii SC Donaluci să ceară, la instanţa supremă (dosar 14383/1/2006), strămutarea acestui proces. În motivarea cererii de strămutare sunt descrise manevrele magistratului: „Am adus la cunoştinţa domnului judecător sindic lipsa de activitate legală şi obligatorie a lichidatorului Munteanu Cezar. Dar judecătorul nu numai că nu l-a sancţionat pe acest lichidator, ci a şi respins cererea de înlocuire a acestuia prin încheierea 169/ 26.09.2005, sentinţă care a fost însă casată de Curtea de Apel Iaşi”.

Ieri lichidator, azi vânător

Între timp, probabil obosit de râvna cu care a îngropat o parte din economia vasluiană – el având un mare „merit” şi în punerea pe butuci a Moldosin SA Vaslui – fostul judecător sindic s-a cerut la pensie. Vânător învederat, de curând el a acţionat în instanţă Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vaslui, contestând deciziile adunării generale a AJVPS, asta mai mult de ciudă că n-a fost ales în comitetul director.
Am încercat să-l contactăm pe Ioan Bocan, pentru a-l ruga să ne povestească măcar câte ceva despre Movas, Donaluci, Moldosin şi altele. Dar nu l-am găsit. Se spune c-ar fi plecat la vânătoare. Teritoriu pe care nu riscăm să ne aventurăm.

Ziarul de Investigații

Documente senzaţionale în afacerea Rotherme – Hohenlohe

Galaţiul a risipit 15 milioane de euro pe investiţii fantomă

Milioane de euro cu dedicaţie pentru consiliera lui Kelemen Hunor

Tocală, Carabulea şi Giugula, călăii arbitrajului din baschet

Redevenţa, „esenţa câştigului” OMV

Gaze ieftine la export, scumpe din import

OMV, în proces cu statul român la Curtea de Arbitraj de la Paris

Samsarul mall-urilor din Băneasa

Guvernul, scăpat de ”VIP”-urile udemeriste

OMV „arde” banii României

Pădurea al cărei pământ musteşte de petrol

„Iobagii” lui OMV

Teren ocupat ilegal

Proprietatea privată, „sfântă” doar în Austria

„Esenţa” profitului

Sonde redeschise „pe tăcute”

Mai mult, în ediţia tipărită

O zi din viaţa lui Radu Mazăre: 13 contracte fără licitaţie

Industria vasluiană, decapitată de judecătorul sindic Ioan Bocan

Rămâi conectat

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD