Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, groparul celei mai importante firme de utilaj minier

Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a trecut cu buldozerul peste istoria fostei uzine de reparare şi producere a utilajului minier, UMIROM SA. A muls Compania Naţională a Huilei Petroşani cât a putut prin firma cumpărată în rate, pe care ulterior a tăiat-o şi a vândut-o la fier vechi. Afacerile au fost continuate pe o altă firmă a consorţiului Gerom controlat de Serafinceanu, dar nici aici lucrurile nu merg deloc bine.

Manual de îngropat afaceri altă dată prospere şi de vânzare a lor la fier vechi. Cam la asta se rezumă ce s-a întâmplat la UMIROM după privatizarea societăţii de către fostul FPS. SC „Umirom” SA a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7,9 miliarde de lei vechi, dar şi asta în tranşe. Serafinceanu promitea redresarea societăţii, care înregistra datorii la bugetul de stat, dar în schimb a ales să o îngroape definitiv. „Umirom” avea datorii încă de la privatizare, iar în timp nu a reuşit să se redreseze, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut. Ca să ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri, putem să comparăm datele vremii, raportat strict la salariaţi. În 1977, în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau 3.166 salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216 personal TESA. După privatizarea cu cântec, numărul salariaţilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că toate erau duse la fier vechi şi vândute pe bani care nu au mai fost niciodată reinvestiţi pentru salvarea societăţii. Ar trebui precizat că UMIROM, pe vremea când purta numele de “Atelierele Centrale Petroşani” a fost “maternitatea” Coloanei Infinitului a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, realizată aici în 1937. Documentele şi schiţele celebrei opere expuse la Târgu Jiu ar fi trebuit, cel puţin la nivel declarativ, să fie găzduite într-un muzeu amenajat chiar în incinta UMIROM. Proprietarul uzinei, fostul prefect Aurelian Serafinceanu, promitea public, în 2001, că va înfiinţa la Petroşani Muzeul Coloanei lui Brâncuşi. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar din vechea fabrică s-a ales praful. În mare parte, vechile ateliere au fost tăiate şi vândute la fier vechi. În locul lor ar fi trebuit să răsară o mândreţe de centru comercial, unic la nivelul Văii Jiului, dar şi acesta este un proiect pe care s-a aşternut praful.

Afaceri generoase cu statul din fotoliul de prefect

Aurelian Serafinceanu nu a stat cu mâinile în sân şi a profitat din plin de notorietatea sau, mai ales, puterea politică. În timp ce îngropa UMIROM-ul, care s-a prăbuşit sub povara datoriilor, trecea obiectul de activitate pe alte firme, înfiinţând Consorţiul Gerom. Chiar dacă în acte nu figura printre acţionari şi se prevala deseori de acest aspect, patronatul real era de notorietate. Iar asta însemna contracte grase plătite cu generozitate de la bugetul de stat, pentru marfa care nu odată avea calitate îndoielnică. CNH era practic îngenuncheată de puternicul om politic de la acea vreme şi puţini erau cei care avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Fostul ministru al Industriilro şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tăiat în carne vie şi, după accidentul de muncă de al Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relaţiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetă şi respectiv dovedite a fi desfăşurat activităţi gen căpuşă, printre care şi UMIROM, care îşi trăia fără să ştie ultimele zile, şi SC GEROM INVEST SA. Ancheta s-a finalizat, măsurile au fost prea puţine, iar Gerom s-a reîntors în schemă. Cu moştenirea UMIROM şi practicile nou – dobândite, firmele controlate de Serafinceanu au rămas racordate la banii minerilor. Organele de cercetare penală au avut în lucru un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Minieră Livezeni de către doi dintre partenerii „strategici” ai Companiei Naţionale a Huilei, unul dintre ei fiind SC „Gerom Invest” SA Petroşani. Faptele s-au petrecut în anul 2004 şi au fost descoperite de Corpul de Control al CNH, care a înaintat ulterior dosarul către Poliţia Petroşani. Prejudiciul a fost calculat la acea vreme la 370 de milioane de lei. Procurorii au stabilit că vinovaţi erau doi angajaţi ai EM Livezeni, care au fost acuzaţi de neglijenţa în serviciu. Tot Gerom Invest a fost implicată într-un scandal legat de livrarea unor piese vechi, de această dată la EM Paroşeni, în 2003. În baza unui contract ferm încheiat de CNH cu patronatul firmei, la Paroşeni au fost aduse mai multe repere pentru hidraulică de forţă de la complexurile mecanizate SMA, complexuri aflate deja în funcţiune. Reperele miniere au fost însă refuzate din cauză că prezentau oxidări exterioare evidente. Piesele au fost desfăcute bucată cu bucată şi testate pe standul propriu al CNH în prezenţa membrilor Corpului de Control, iar în urma acestei proceduri, s-a descoperit că, pe lângă oxidarea evidenta, piesele mai fuseseră folosite. „Acarul Păun” a fost, de această dată, un angajat al societăţii care a livrat piesele.

Cântecul de lebădă

Şi, totuşi, în ciuda contractelor suspect de avantajoase, firmele Consorţiului Gerom nu au ştiut să-şi păstreze supremaţia pe piaţa care le primea chiar şi fierul vechi plătit la preţ de utilaj nou, şa cum s-a dovedit. Acum vorbim despre un adevărat declin, iar relaţii comerciale cu actuala Societate a Huilei sunt tot mai puţine. E drept, şi obiectul de activitate al fostei uzine de utilaj minier s-a tot restrâns şi a rămas la doar câteva produse. “Vorbim despre o decădere şi pentru faptul că ei produc doar pentru noi. Nu au reuşit să-şi găsească alte pieţe de desfacere, iar la noi este o restrângere de activitate. S-au restrâns capacităţile de producţie, s-a diminuat personalul, iar necesarul nostru este mai mic”, a explicat directorul SNH Petroşani, Nicolae Drăgoi. Potrivit datelor oficiale, Gerom mai livrează acum minelor din Valea Jiului stâlpi şi grinzi pentru susţinerea mecanizată, transportoare sau piese de schimb pentru vasele de extracţie. Administraţia minieră s-a îndreptat şi spre alte pieţe, cum este cea de profil din Polonia, de unde s-au achiziţionat combinele miniere, echipament sau căptuşeală de fricţiune pentru instalaţiile de extracţie cu roată motoare sau cabluri electrice. Până la urmă, este o licitaţie deschisă pentru orice ofertant, iar preţul şi calitatea primează. Ce spune Aurelian Serafinceanu despre decăderea uzinei şi a afacerii patronate de el? Greu de spus, pentru că este de negăsit. În schimb, am stat de vorbă cu reprezentantul Gerom, Michael Melczer, acre a refuzat să vorbească despre UMIROM, pe motiv că sunt “destul de apăsătoare” problemele curente ca să mai vorbească “despre trecut”. “Din păcate niciun domeniu din ţara asta nu merge bine la acest moment. Noi nu facem notă discordantă din acest peisaj, din păcate. Ca încă mai suntem si mergem înainte, este o minune. Aici se încheie comentariul meu”, a declarat Melczer.

Share:

Author: Carmen Cosman