Sursa foto: Pixabay

O cultură de cannabis, întinsă pe aproape 70 de hectare de teren, a fost complet distrusă de autoritățile din nordul Spaniei, valoarea totală a plantelor fiind de 30 de milioane de euro.

Potrivit Le Figaro, Garda civilă din Navarra a anunțat că este cea mai mare captură făcută de până acum, iar plantele trebuiau să ajungă în Elveția și Italia.

De asemenea, polițiștii au precizat că valoarea totală, după procesarea plantelor, ar fi putut ajunge la peste 100 de milioane de euro.

Captură de zile mari în Spania. Mai multe persoane au fost arestate

Cel care a deținut ferma de canabis a declarat că producția era destinată pentru „uz industrial”, plantele urmând să fie folosite în scopuri farmaceutice și industriale, ceea ce este legal în Spania.

Cu toate acestea, producția pentru transformarea în CBD și alte produse derivate este ilegală, oamenii legii arestând trei persoane.

Canabis a devenit, potrivit unui sondaj, planta preferată de aproape jumătate dintre europeni, aceștia militând pentru legalizarea consumului pentru persoanele majore.

Aceștia susțin că statele care ar legaliza cannabisul ar avea multiple beneficii financiare și economice. Chiar dacă majoritatea cetățenilor europeni susțin magazinele reglementate de comercializarea plantei, o parte dintre aceștia nu și-ar dori să cultive planta acasă.

Potrivit firmei de cercetare Prohibition Partners, până în 2025, piața europeană a cannabisului va înregistra venituri anuale de 3 miliarde de euro, comparativ cu 400 de milioane de euro raportate în 2021.

Printre țările care au legalizat consumul de cannabis se numără Germania, cetățenii având posibilitatea să le folosească în scopuri medicinale . Malta este prima țară din Europa care a permis cultivarea limitată și utlizarea plantei în scopuri personale.

Citește și: Cei mai mulți europeni susțin legalizarea cannabisului

Articolul precedentPreședintele PSD nu mai vrea contre politice, dar îi critică pe cei din opoziție
Articolul următorProgramul „Sprijin pentru România”, o pomană oferită de un hoț ce a jefuit la drumul mare
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.