Angajaţii companiilor închise pe fondul crizei sau al războiului din Ucraina vor primi lunar o indemnizație de 75% din salariul de bază.
Este vorba de salariaţii angajatorilor supuşi sancţiunilor internaţionale care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, salariaţii angajatorilor afectaţi în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacţii cu operatori economici din Ucraina, Federaţia Rusă şi Belarus, care au încasări mai mici cu minimum 20% raportat la încasările realizate în luna ianuarie 2022 sau la încasările realizate în luna similară a anului 2021.
Plata indemnizaţiei se va face din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi va fi acordată începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2022. Potrivit proiectului de act normativ care ar urma să fie aprobat azi de către Executiv, este vorba de salariaţii care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din iniţiativa angajatorilor.
„Având în vedere impactul pe care îl produce actuala criză şi, în mod special, actuala criză a preţurilor la energie şi gaze, precum şi cea a efectelor generate de războiul din Ucraina, vom adopta un act normativ prin care vom continuă să protejăm economia şi locurile de muncă. Şi astfel, pentru companiile unde se încetează activitatea, vom asigura o indemnizaţie lunară similară celei plătite în perioada de pandemie, respectiv 75% din salariul de bază”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.
Se lansează prima platformă de terapie dedicată copiilor cu autismn