Volodimir Zelenski a declarat, marți, liderilor țărilor nordice și baltice adunați la reuniunea Forță expediţionară comună (Joint Expeditionary Force /JEF) că în ciuda renumelui pe care NATO îl are, ca fiind cea mai puternică alianță din lume, unele țări membre parcă sunt „hipnotizate de agresiunea rusă.”
Acesta a mărturisit că sancțiunile impuse până la ora actuală împotriva Rusiei nu sunt suficiente, cerând un „embargo comercial” total împotriva Moscovei.
De asemenea, acesta a precizat că teama unui posibil război mondial amână instituirea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei pentru a împiedica atacurile rusești.
Președintele Ucrainei i-a cerut lui Putin o întâlnire față în față
„Se vorbeşte mult despre un al Treilea Război Mondial care ar începe dacă NATO ar închide cerul ucrainean în faţa rachetelor şi avioanelor ruseşti, astfel că un coridor umanitar de excludere aeriană nu a fost stabilit”, a spus președintele Ucrainei, potrivit stiripersurse.ro.
Totodată, Zelenski a mai vorbit despre „ușa deschisă” oferită de NATO, prin care, din nefericire, Ucraina nu poate intra. Acesta a menționat că „oamenii lui” au început să realizeze că șansele de a face parte din Alianță sunt reduse.
„Ucraina nu este membră NATO, înţelegem asta, suntem nişte oameni adecvaţi. Ani de zile am auzit despre uşa presupus deschisă, dar am început să înţelegem că nu putem intra pe acolo. Acest lucru este adevărat şi trebuie să-l recunoaştem. Mă bucur că oamenii noştri încep să admită aceasta şi să se bazeze pe ei înşişi şi pe partenerii noştri care ne ajută”, a spus președintele Zelenski.
Totodată, șeful statului ucrainean a cerut Occidentului să blocheze intrarea navelor rusești în porturi și toate băncile ruse să fie excluse din sistemul de transfer bancar SWIFT.
Reamintim că astăzi, 15 martie, oficialii ucraineni și ruși au reluat negocierile privind o posibilă pace. Șeful echipei ucrainene, Mihailo Podoliac, a anunțat pe contul său de Twitter că principalele cereri ale Ucrainei sunt: retragerea trupelor ruse și încetarea imediată a focului.
În cele 20 de zile de război, numărul refugiaților din Ucraina a ajuns la trei milioane, ONU avertizând că în lipsa unui acord de pace, numărul ar putea ajunge la 12 milioane.
Boris Johnson, despre Putin: “Nu poate continua așa. Lumea nu poate trăi într-un asemenea șantaj”