Ministrul Economiei Florin Spătaru a declarat, marți, că Executivul a început discuțiile cu privire la reducerea accizei la carburanți și TVA zero la alimente, acesta menționând că trebuie văzut care va fi impactul bugetar și dacă acest lucru ar afecta investițiile.
Oficialul a participat, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la la ceremonia de semnare a acordului de joint-venture între Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) şi General Dynamics European Land Systems România (GDELS).
Întrebat când se va pronunța Guvernul cu privire la măsurile discutate, ministrul Economiei a spus că nu poate da un răspuns în acest moment.
Prețurile cresc din cauza războiului ruso-ucrainean
„Trebuie să vedem care este impactul bugetar. România şi-a propus investiţii majore în economie de care vrem să ne ţinem, toate aceste măsuri trebuie analizate în balanţă. Cu siguranţă vom veni cu o propunere care să fie acceptată de toată lumea”, a declarat Florin Spătaru, potrivit Digi24.
De asemenea, acesta a menționat faptul că miercuri, 16 martie, Executivul va aproba ordonanța de urgență privind măsurile care vor fi luate pe piaţa energiei de la 1 aprilie.
„Nu vă pot da detalii, pentru că această ordonanţă este în acest moment în formă draft şi urmează să fie finalizată. Mâine va fi aprobată, dar până mâine mai sunt destule de făcut. Lucrăm intens toate ministerele pentru a finaliza”, a spus ministrul Economiei.
Totodată, acesta a fost întrebat dacă există discuții despre TVA zero la alimente, Spătaru a precizat că nu poate da detalii, afirmând că ministrul Agriculturii este cel care trebuie să iasă în fața poporului și să aducă la cunoștință deciziile luate.
„Monitorizăm tot ce se întâmplă şi vreau să dăm din nou asigurări că avem toate stocurile de care avem nevoie, astfel încât să nu existe un deficit de produse agricole. Îi încurajez pe oameni să nu reacţioneze la mesajele care apar că există raţionalizare sau că nu se vor găsi produse. În acest moment nu se pune problema reducerii exporturilor, pentru că există stocuri suficiente”, a concluzionat ministrul Economiei Florin Spătaru.
Citește și articolul: Cum sunt umiliți producătorii agroalimentari. Coaliția de guvernare „i-a luat în brațe” pe reprezentanții hypermarketurilor