Sursa foto: Facebook - Joe Biden
Sursa foto: Facebook - Joe Biden

În cursul zilei de vineri, 11 martie, președintele Statelor Unite a declarat că o confruntare între SUA și Rusia ar putea duce la izbucnirea unui Al Treilea Război Mondial.

Prin urmare, liderul de la Casa Albă exclude un conflict cu Vladimir Putin.

În cadrul declarațiilor făcute, Joe Biden a venit cu asigurări, precizând că toate statele membre NATO vor fi apărate.

”O confruntare directă între forţele americane şi ruse pe teritoriul Ucrainei ar conduce la un Al Treilea Război Mondial”

Vreau să fiu clar. Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea unui NATO unit şi galvanizat”, a precizat Joe Biden, vineri, potrivit Agerpres, citat de Gândul.ro.

Președintele american a subliniat faptul că Statele Unite nu vor duce un război împotriva Rusiei în Ucraina.

O confruntare directă între NATO şi Rusia este Al Treilea Război Mondial. Şi este ceva ce trebuie să ne străduim să prevenim”, a explicat preşedintele SUA.

Vicepreşedintele SUA: ”Un atac împotriva unei ţări NATO este un atac împotriva tuturor”

În același context, Kamala Harris a declarat, pe durata vizitei din Bucureşti, că un atac împotriva unei ţări NATO ar fi egal cu un atac împotriva tuturor ţărilor aflate în Alianţa Nord-Atlantică. Klaus Iohannis a subliniat că nu există date care să indice faptul că România ar fi ţintită de o agresiune.

Trebuie să repet că SUA sunt angajate în prietenia şi dedicarea pentru România şi acest angajament cu trupe pentru România, cel mai recent forţele batalionului Striker. Aşa cum ştie poporul român, aşa cum ştim cu toţii, este o situaţie dinamică. Tot timpul evaluăm situaţia. În ceea ce priveşte cu ce s-ar putea întâmpla cu comportamentul lui Putin, nu pot să speculez. Noi suntem foarte fermi şi este clar ca membri NATO, că un atac împotriva unei ţări este un atac împotriva tututor”, a transmis vicepreşedintele SUA.

Articolul precedentOMS: Va exista o creștere a cazurilor de Covid-19
Articolul următorRomânii au golit rafturile cu ulei de floarea soarelui din magazine. Reacția Guvernului României
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time