Klaus Iohannis a declarat, marți, că parteneriatele strategice cu Polonia și Turcia sunt excelente, având o cooperare foarte bună în multiple domenii de interes comun.
De asemenea, șeful statului a adăugat faptul că România condamnă ferm agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, precizând că țara noastră va continua să acorde asistenţă multidimensională Kievului.
Totodată, Iohannis a vorbit despre centrul de distribuție a asistenței umanitare internaționale pentru Ucraina ce se va înființa la noi în țară și modul în care România își va consolida rolul ei în NATO.
România se află pe „lista țărilor neprietenoase” a Rusiei
„După cum ştiţi, România a pledat insistent, în ultimii ani, pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe întregul Flanc Estic, într-un mod unitar şi coerent. Agresiunea rusă contra Ucrainei şi noua realitate de securitate definită prin prezenţa militară masivă a Rusiei în Ucraina şi în Belarus confirmă în modul cel mai elocvent necesitatea şi urgenţa acestei consolidări a posturii pe Flancul Estic”, a spus Iohannis, potrivit news.ro.
De asemenea, liderul de la Cotroceni a mulțumit Poloniei și Turciei pentru eforturile de asigurare a unei posturi robuste a Alianței Nord-Atlantice în România și în regiunea Mării Negre.
Totodată, Iohannis a reamintit că vor crește cheltuielile militare de la 2% din PIB la 2,5%.
„Este important să asigurăm condiţii mai bune pentru înzestrarea forţelor noastre armate, pentru a se instrui mai bine şi a răspunde mai eficient nevoilor operaţionale ale Armatei României şi provocărilor de securitate actuale şi în perspectivă”, a spus șeful statului.
În încheierea mesajului său, Iohannis a spus că Ucraina, Georgia și Moldova au nevoie de sprijin politic și financiar pentru a rezista formelor de presiune venite din partea Rusiei.
„Unitatea de poziţie şi acţiune a NATO, a Uniunii Europene şi a aliaţilor în ansamblu ne conferă o forţă de necombătut. Prin urmare, trebuie să rămânem uniţi şi solidari, dedicaţi apărării valorilor şi principiilor care ne leagă, dar, în egală măsură, şi apărării colective, aşa cum este prevăzută de Articolul 5 al Tratatului de la Washington”, a concluzionat Klaus Iohannis.
Iohannis: „Numai împreună putem asigura securitatea euro-atlantică şi pacea cetăţenilor noştri”