La trei ani de la intrarea faliment, Întreprinderea Mecanică de Utilaje Medgidia s-a întors la statul român. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a câştigat procesul la curtea comercială internaţională, dar va trebui să le achite creditorilor datorii de peste 66 milioane euro. Cum foştii proprietari au tăiat toate utilajele, de reluarea producţiei nici nu poate fi vorba, aşa că singura variantă rămâne vânzarea terenului. Nici aşa însă statul nu-şi va recupera decât o mică parte din creanţă.
În urma foştilor patroni turci, nu a mai rămas aproape nimic la
Întreprinderea Mecanică de Utilaje Medgidia (IMUM). După trei ani de
procese la tribunalul internaţional de la Washington, Autoritatea pentru
Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) a recâştigat dreptul de
proprietate asupra uzinei, însă nu prea mai are ce recupera.
Curtea
de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Soluţionarea
Litigiilor de Investiţii (International Centre for Settlement of
Investment Disputes – ICSID, Washington) a respins în unanimitate
cererea arbitrală formulată de patronii Omer Dede şi Serdar Elhuseyni şi
a admis excepţia lipsei de competenţă invocate de către statul român,
prin AAAS. Statul a primit astfel înapoi o companie falimentară, cu
datorii de peste 300 milioane de lei, aflată în lichidare, cu o listă
lungă de creditori care reclamă de ani buni neplata unor facturi
restante.
Şi ca încurcătura să fie şi mai mare, singurul bun pe care
îl mai deţine în prezent fabrica, bun care, odată vândut, ar putea
acoperi gaura negră pe care întreprinderea a lăsat-o la bugetele de stat
şi locale, este terenul. Interesant este faptul că fix în anul în care a
început procesul la Washington, IMUM a intrat în insolvenţă.
Dacă
AAAS pierdea procesul cu turcii, aceştia nu aveau nici o intenţie să
redeschidă fabrica, dat fiind faptul că majoritatea creditorilor a cerut
falimentul. Chiar şi în situaţia de faţă, când statul român a câştigat
procesul, situaţia este similară, cu deosebirea că acţionarul majoritar
al acestei „găuri negre” devine AAAS. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.
Avocaţi de elită la Washington
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de
acţionar majoritar al IMUM, a solicitat anul trecut Executivului
alocarea a nu mai puţin de 2,7 milioane de euro, bani necesari pentru
reprezentarea fostei AVAS la Curtea de Arbitraj Internaţional a
Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor de Investiţii.
Potrivit
notei de fundamentare întocmite de AAAS, pe rolul ICSID Washington este
înregistrată cererea de arbitraj formulată de către Omer Dede şi
Elhuseyni Serdar, în contradictoriu cu AVAS şi Guvernul României
(dosarul ARB/10/22), în legătură cu nerespectarea de către autorităţile
statului român a contractului de privatizare la societatea comercială
IMUM SA Medgidia. „Procedura de desfăşurare a diferendelor în faţa
Curţii de Arbitraj a ICSID impune părţilor implicate în diferend
asigurarea reprezentării în faţa Tribunalului Arbitral prin apărători,
precum şi suportarea cheltuielilor ocazionate de acest diferend,
respectiv onorarii avocaţiale, taxe arbitrale şi altele. În lipsa
avansării cheltuielilor necesare, reprezentarea României în această
cauză nu poate fi asigurată“, a arătat, cu acel prilej, conducerea AAAS.
Şi banii ceruţi nu au fost deloc puţini. „Prin contractul cadru de
reprezentare nr. 20/21.07.2011, încheiat între AVAS şi Consorţiul format
din societăţile
de avocaţi Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii şi Freshfields Bruckhaus Deringer
LLP s-a prevăzut un onorariu mediu pentru asistenţă juridică şi
reprezentare în fata instanţei arbitrale de 132 de euro/oră. (…) Pentru
anul 2012, consorţiul a estimat cheltuieli în valoare de 2.700.000 de
euro (…) suma necesară angajării unor experţi financiari, în industrie
şi a unor investigatori,”, mai arată AAAS.
Autoritatea a mai cerut
la sfârşitul anului trecut o armată avocaţi pentru a depune o excepţie
la acest proces. „(…) dat fiind timpul scurt şi volumul mare de muncă
(… ) în vederea finalizării redactării excepţiei, precizăm că a fost
suplimentat numărul avocaţilor cu un număr de 25, până la depunerea
acesteia“.
S-a rezolvat rapid şi mai ieftin
Şi totuşi, nu a mai fost nevoie de un proces de durată, care să
implice costurile planificate iniţial. Şi asta pentru că tribunalul a
respins luna trecută cererea patronilor turci, pentru vicii de
procedură. Potrivit deciziei tribunalului comercial internaţional,
„Reclamanţii (patroni turci – n.red.) nu au îndeplinit precondiţiile
juridice care trebuia respectate anterior depunerii cererii de arbitrare
în conformitate cu art 6 (4) al licitaţiei”, se arată în motivarea
ICSID.
Din acelaşi document aflăm şi cât a costat, de fapt, toată
tărăşenia: „tribunalul ia act de faptul că, în conformitate cu
declaraţiile fiecărei părţi privind costurile, Pârâtul are costuri
avansate în sumă de 275.000,00 dolari SUA, în timp ce Reclamanții au
costuri avansate în valoare de 225.000,00 dolari SUA. (… ) După cum s-a
menționat mai sus, situaţiile financiare ale ICSID indică plata de
275.000 de dolari pentru reclamanți, sugerând, probabil, o greșeală de
tipar în Declarația reclamanţilor privind cheltuielile de judecată”, se
arată în motivarea tribunalului. Altfel spus, partea română nu a
cheltuit mai mult de 275.000 dolari cu procesul în SUA.
În
prezent, creditorii aşteaptă decizia instanţei privind vânzarea
patrimoniului. Pe primul loc în acest sens este statul român, care are
de recuperat 300 milioane de lei, respectiv 66,6 milioane de euro, urmat
de Primăria Medgidia. „Ne-am costituit ipotecă de rangul doi. Avem de
recuperat 19 milioane de lei. Dacă se va vinde terenul, banii vor ajunge
pentru stingerea restanţelor”, a precizat Marian Iordache, primarul din
Medgidia. IMUM deţine 35 de hectare teren intravilan la Medgidia iar,
la un preţ de 25 de euro metrul pătrat, cât este acum pe piaţa
imobiliară, valoarea totală a terenului întreprinderii ar trebui să fie
de 8,7 milioane de euro.
Poate Primăria Medgidia îşi va recupera
banii, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre statul român sau
alţi creditori. Până la 66 milioane de euro e cale lungă…
Reţeta falimentului, marca AVAS
Pe vremuri una dintre cele mai importante fabrici de utilaje din sud-estul României, IMUM a falimentat exclusiv pe mâna AVAS.
Dintr-
un mamut industrial care se întindea pe 37 de hectare în zona
industrială a oraşului Medgidia din judeţul Constanţa în prezent nu a
mai rămas nimic. IMUM a fost vândută în martie 2004 către două persoane
fizice, Emin Ozyasar şi Constantin Radu. Contractul de vânzare-cumpărare
a avut un preţ de-a dreptul incredibil: nici 74.000 de euro pentru
69,9% din acţiunile întreprinderii. Patronii erau obligaţi, potrivit
clauzelor contractuale, să investească trei milioane de euro pentru
modernizarea şi protecţia mediului. Cumpărătorii şi-au asumat datorii
bugetare şi comerciale în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro,
celelalte datorii ale IMUM fiind şterse. Numai că, în loc de investiţii,
patronii au tăiat la fier vechi utilajele şi liniile de turnare.
Ulterior, patronii şi-au revândut acţiunile către cei doi care au reclamat AVAS la ICSID.
Cu
toate că tranzacţia s-a efectuat în 2007, abia peste doi ani AVAS a
decis rezilierea contractului de privatizare, şi asta în urma unui
scandal în care turcii au falsificat o semnătură a reprezentantului
AVAS, în încercarea de a vinde un teren din proprietatea fabricii. În
decembrie 2010, IMUM a intrat oficial în insolvenţă, noţiune similară,
în acest caz, cu falimentul. Cei 140 de angajaţi, câţi mai rămăseseră în
acel moment, nu au intrat nici până în ziua de azi în posesia
salariilor restante. În acelaşi an, statul român a fost chemat în
judecată la tribunalul internaţional.
Neîndoielnic, întreaga vină
pentru dezastrul de la Medgidia o poartă Direcţia Postprivatizare din
cadrul AVAS. Exact ca în “Cronica unei morţi anunţate” a lui Gabriel
Garcia Marques: toată lumea ştia exact ce urmează să se întâmple, dar
nimeni nu a făcut ceva pentru a curma desfăşurarea evenimentelor.