Încă un prahovean s-a ales cu dosar penal după ce a spart un termometru în propria locuință. Este al doilea caz de acest fel înregistrat în România, în mai puțin de o săptămână.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani, care se află în izolare și trebuia să își monitorizeze temperatura zilnic. Din greșeală, termometrul s-a spart. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au mers la fața locului și au recuperat substanța.
Specialiștii spun că în astfel de situații trebuie apelat imediat numărul de urgență 112. Nimeni nu trebuie să încerce să colecteze mercurul pe cont propriu, pentru că substanța este extrem de periculoasă.
Este al doilea caz de acest tip în mai puțin de o săptămână. Pe 14 februarie, o femeie, tot din Ploiești, a pățit același lucru: a spart un termometru cu mercur și a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutorul specialiștilor.
„Pentru a avea posibilitatea legală a dispunerii neutralizării substanței identificate, a fost deschis dosar penal în care se efectuează cercetări față de faptă, nu față de persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice”, a anunțat IPJ Prahova.