Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a ajuns ca pe vremea regimului Ceaușescu. Atunci, aveai acces la instituțiile statului dacă aveai la bază unitatea de învățământ a Partidului Comunist Român, Academia „Ștefan Gheorghiu” o universitate politică din București, din perioada comunismului. Adaptată vremurilor noastre, acest tip de politică de angajare se reflectă în „Științe politice”. Iar coondițiile de angajare cer, obligatoriu, acest tip de învățământ. Asta chiar dacă lucrezi în domenii care nu au legătură cu politica, ci doar să fii un bun meseriaș.
Noua conducere din Primăria Capitalei angajează pe criterii de studii politice
La Administrația Străzilor, unitate subordonată Primăriei Capitalei, toate posturile vacante au fost scoase la concurs, pe 13 decembrie 2021, cu specificația clară: candidații trebuie să aibă studii de științe politice, juridice sau economice. Vorbim aici de posturile de conducere…În acest context, inginerii cu vechime în domeniu au rămas pe dinafară.
Așa cum ne-a precizat, în exclusivitate, vicepreşedintele Federaţiei sindicatelor din Administraţiei Publică Locală şi Preşedinte al sindicatului din Administraţia Străzilor, Dan Georgescu, concursul „cu dedicație” a fost „aranjat” de către directorul general al Administrației Străzilor, Marian Bârgău. Asta contrar dispozițiilor de angajare stabilite prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) 304, din anul 2017. În document, la anexa 3b, se arată, clar, condițiile de angajare la Administrația Străzilor cu posturile aprobate si nivelul de studii care nu prevăd „Științe politice”.
„Prin anunțurile expuse și pe site-ul instituției, despre angajare prin concurs pentru locurile vacante, am observat că la criterii pentru studii sunt alte cerinte decat postul în sine”, ne-a declarat Dan Georgescu.
Concret, susține liderul de sindicat, condițiile de angajare au fost modificate arbirar de actuala conducere de la Administrația Străzilor.
Citește și Nicușor Dan „face jocul” Eco Sud. Acceptă ca bucureștenii să plătească bani mulți și să rămână cu gunoiul în stradă. Document
Spre exemplu, la Serviciul Investiții și Achiziții Publice șef serviciu (S) grad profesional II (GR.PROF. II) s-a cerut o persoană cu studii Științe politice, juridice, economice.
Iar unui inspector de specialitate, de la același serviciu, pentru GR.PROF. II s-au cerut studii Științe politice, juridice, economice, masterat.
De asemenea, la biroul IT Registratura Generală referent (M) TR PROF IA permis conducere categoria B, în condițiile în care la stat ca să conduci mașina instituției trebuie să fii șofer profesionist cu categoriile B,C,E.
Pentru mecanic auto s-a cerut permis categoria B,C. „Păi dacă este angajat mecanic auto, la ce îi trebuie permis de conducere? Legea nu permite sa fie angajat și mecanic, și șofer”, a mai precizat Dan Georgescu.
Preşedintele sindicatului din Administraţia Străzilor a mai adăugat: „Angajații noștri care erau pe post cu delegare, nu au putut participa la concurs întrucat au fost modificate cerințele pentru ocuparea postului”.
Spre exemplu, susține liderul de sindicat, postul de șef secție Utilaj Transport era ocupat de o persoană cu studii de inginer auto ( Politehnica), iar acum s-au cerut studii inginerești, politice, masterat.
„Deci angajatul nostru, cu o vechime în munca de 10-15 ani, nu mai poate sa participe la concurs, din cauza criteriilor de angajare”, a subliniat Dan Georgescu.
În final, pe pagina oficială, Administrația Străzilor nu publică nici măcar numele câștigătorilor acestui tip de concurs, finalizat pe 30 decembrie 2021, concurs inedit în democrația post-decembristă.