Furnizorii de energie, de acord cu măsurile anunțate de Guvern

„Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate”, le-a transmis șeful Executivului.

Premierul Nicolae Ciucă a avut în această dimineață o întâlnire cu producătorii și furnizorii din domeniul energiei, pe marginea deciziilor privind noile plafonări și compensări ale prețului la anergie lectrică și gaze naturale, stabilite în ședința de coaliție de luni.

De altfel, acest dialog a făcut parte din seria consultărilor demarate de Guvern cu privire la pachetul de măsuri menite să protejeze cetățenii, să sprijine mediul de afaceri și menținerea locurilor de muncă în contextul crizei energetice. Măsurile concrete, pe care coaliția le-a stabilit, sunt următoarele: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii, în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri.

Aceste măsuri vor fo incluse într-un act normatic care va fi supus, cât mai repede, analizei și aprobării Guvernului. De altfel, premierul a ținut să le transmită furnizorilor un semnal cu privire la facturile eronate pe care aproximativ un milion de români le-au primit în ultimele zile.

„Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a afirmat premierul Ciucă, potrivit comunicatului de presă al Guvernului.

Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. De asemenea, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până  acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură.

La discuții au participat membri ai Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE – ce reprezintă cele mai importante grupuri din domeniul energiei electrice și gazelor naturale) – Eric Stab, președintele ACUE, Chairman & CEO ENGIE România și director executiv ENGIE pentru Europa de Est, Carlo Pignoloni, CEO & Country Manager Enel România, Volker Raffel, CEO E.ON România, membru Board Federația ACUE, Corina Popescu, CEO Electrica S.A., vicepreședinte Euroelectric, membru Board Federația ACUE, Ondřej Šafář, CEO CEZ România, vicepreședinte Federația ACUE, Daniela Dărăban, director executiv Federația ACUE.

De asemenea, au mai participat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte A.N.R.E., Mihai Culeafă, președinte ANPC, Bogdan Nicolae Badea, președinte Hidroelectrica, Aristotel Marius Jude, membru executiv Romgaz, Cosmin Ghiță, director general Nuclearelectrica, Daniel Burlan, președinte Complexul Energetic Oltenia, Gabriel Andronache, președinte Transelectrica, Ion Sterian, director general Transgaz,  Niculae Havrileț, director general Distribuție Energie Electrică România, reprezentanți ai Consiliului Concurenței.

Ciucă a anunțat plafonarea prețului la energie și gaz, începând cu 1 februarie

Articolul precedentRecord de infectări cu SARS-CoV-2 la cel mai mare spital din Suceava. Foarte mulţi medici sunt nevaccinaţi
Articolul următorANAF, proiect de taxare a profitului producătorilor de energie