Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la TVR 1, că este mulțumit de prestația de până acum a miniștrilor din cabinetul său, mai mult, că potrivit programului de guvernare sunt anumite standarde de performanță, astfel încât analiza evaluărilor va fi una „cât se poate de transparentă”. De altfel, susține Ciucă, actualul guvern este format din profesioniști care au experiență, dar și întelepciune profesională.
„Atunci când au fost negocieri şi dezbaterile între partide pentru a putea să formăm această coaliţie, a fost o înţelegere ca, atunci când cineva nu performează – şi sincer nu mă aştept să avem miniştri care nu performează, pentru că avem exemplul celor întâmplate în această lună și câteva zile, în care am reușit să performăm și să ne atingem obiectivul pe care ni l-am propus. Ca atare, revenind, avem aceste standarde de performanţă în programul de guvernare şi, în baza evaluărilor pe care le vom face, analiza va fi cât se poate de transparentă, deschisă. Nu cred că trebuie să pornim de la o asumare că ameninţăm pe cineva că nu-şi face treaba”, a declarat premierul.
Totodată, Nicolae Ciucă a subliniat faptul că guvernul nu trebuie să se gândească la propria imagine atunci când ia anumite decizii, ci trebuie să convingă că face reforme benefice oamenilor, deci și măsuri care pot părea nepopulare, pe termen scurt.
În opinia sa, coaliția PNL – PSD – UDMR a funcționat „foarte bine” de la momentul învestirii, din 25 noiembrie. „Până acum, în ceea ce privește Executivul, chiar nu am avut niciun fel de probleme”, a precizat premierul Ciucă.
Anul Nou aduce un ministru nou la Digitalizare
Cât privește numirea unui nou ministrul al Digitalizării, în locul lui Florin Roman, care și-a dat demisia în 15 decembrie, iar portofoliul său a fost preluat, interimar, Virgil Popescu (Energie), premierul a menționat că acest aspect se află pe „lista de priorități” a începutului de an, datfiind că aceste ultime două săptămâni de decembrie au fost extrem de aglomerate, cu bifarea „țintelor și jaloanelor” din PNRR. De altfel, doar în această săptămână au fost trei ședințe de guvern, un record pentru finalul de an.
„Ţinând cont de vâltoarea activităţilor care au fost în acest interval de timp, am considerat că este oportun ca, imediat după sărbători, să putem să avem o analiză la nivelul partidului, să avem o propunere şi să mergem şi să o propunem preşedintelui ţării, pentru a putea să avem procedura de învestire a unui nou ministru. (…) Poate cel mai târziu în două săptămâni”, a declarat premierul joi seară, la TVR1.
Iohannis a semnat demisia lui Florin Roman de la Digitalizare