Facebook - Mai Mult Verde
Facebook - Mai Mult Verde

Achiziția unui brad în ghiveci cu ocazia Crăciunului este considerată de mulți o soluție sustenabilă, nepoluantă și benefică mediului.

Cu toate acestea, deși se evită tăierea sau achiziționarea unui pom de Crăciun din plastic, replantarea bradului care a crescut în ghiveci nu reprezintă o soluție atât de prietenoasă cu natura.

Deși se evită tăierea, brazii crescuți direct în ghiveci nu au o soartă mai bună.

Există un șoc al transplantării, al prezenței brazilor în căldura locuinței și, apoi, al întoarcerii la frig. Aceste aspecte pot fi fatale, iar rata de prindere devine nulă.

Există o serie de condiții care trebuie îndeplinite și respectate pentru a planta în natură un brad care a crescut în ghiveci

Bradul ar trebui să fie cât mai mic (maximum 1 metru). În același timp, rădăcinile ar trebui să aibă minim 1 metru lungime. Acest aspect înseamnă, din start, că un brad cu șanse de supraviețuire ar trebui să atingă o înălțime totală de 2 metri.

Un alt rol îl joacă temperatura: bradul în ghiveci ar trebui să fie ținut afară, niciodată în casă.

Acesta trebuie să fie mutat în pământ după maxim 10-12 zile de la recoltarea în ghiveci, interval care nu acoperă timpul dintre recoltarea acestuia, livrare, perioada sărbătorilor și plantare.

Puțini brazi replantați se adaptează noului mediu

Brazii vor încerca să se adapteze noului mediu în care sunt replantați, dar dintre cei care vor ajunge să fie plantați puțini vor reuși să supraviețuiască.

Șansele lor sunt foarte mici pentru că ei nu mai au energia necesară pentru a se adapta noului an și, dintre cei care totuși vor reuși să înmugurească în primăvara, marea majoritate vor muri în următorii doi ani – fie din cauza faptului că nu mai au suficiente rădăcini, fie din cauza solului nepotrivit în care au fost plantați”, precizează reprezentanții Mai Mult Verde pe contul de Facebook.

Soluția pentru un Crăciun fericit, atât pentru tine, cât și pentru natură

  1. Bradul crește în natură, deci nu trebuie păstrat în apartament pentru mult timp;
  2. Ghiveciul trebuie ținut afară, sau cât mai aproape de mediul exterior, pe un balcon sau în cea mai răcoroasă cameră;
  3. Puietul de brad are nevoie de un ghiveci cu dimensiuni generoase;
  4. Bradul în ghiveci se îngrijește ușor dacă este udat și păstrat într-un spațiu deschis și bine aerisit.

Fii creativ. Creează-ți propriul brad de Crăciun

Posibilitățile sunt nelimitate, singurele limitări fiind legate de imaginația și creativitatea fiecăruia, precizează Republica.ro.

Cu o simplă căutare, putem găsi brazi desenați, făcuți din materiale reciclate, cărți, crengi, sticlă etc.

Istoric, primele versiuni ale acestei tradiții nu erau bazate doar pe un copac viu, ci și pe niște construcții piramidale din lemn.

Articolul precedentTanczos Barna: „Unul dintre motivele poluării este deplasarea cu mașina”
Articolul următorDoliu de 11 zile în Coreea de Nord
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time