Primăria Sectorului 2 sparge contracte pentru a evita licitațiile

O anchetă marca Hotnews.ro scoate la iveală un lucru interesant. Se pare că Primăria Sectorului 2 a înțeles în sfârșit cum trebuie să facă pentru e evita licitațiile. De altfel, practica nu e nouă absolut deloc, administrațiile fiind obișnuite să procedeze așa, tocmai pentru a nu fi nevoite să apeleze la licitații.

Însă de ce nu ar vrea adminstrația să apeleze la licitații, ați putea să vă întrebați! Ei, bine, atunci când organizezi o licitație, e un pic mai greu (dar a nu se înțelege că imposibil), de a favoriza pe x sau pe y. Astfel că, spărgând un contract mare în multe mai mici, nu te întreabă nimeni de sănătate.

Acestea fiind spuse, se pare că firma Belmar Prod se numără printre favoriții celor de la Primăria Sectorului 2. Altfel nu ne explicăm nici noi și nici cei de la Hotnews.ro, cum ar putea să negocieze în data de 16 aprilie un număr de 15 contracte cu aceștia, asta după ce negociase deja în data de 27 martie alte 50. Valoarea setului de pe 16 aprilie este de 1 milion de lei, în timp ce a celui de pe 27 martie de 3 milioane de lei. Scopul? Achiziționarea de leagăne și căsuțe, pentru dotarea parcurilor pentru copii cu mobilier urban „de joacă”.

De altfel, firma Bermar Prod nu ar fi la prima „afacere” cu Primăria Sectorului 2, relația fiind una veche și, din câte observăm, și trainică.

Valeria Tudora explică modalitatea în care se poate face o achiziție publică:

”Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice reglementează modalitatea de estimare a valorii achiziției publice și alegerea modalității de atribuire. Astfel, la Art. 17, se menționează:

(1) Autoritatea contractantă alege procedura de atribuire în funcție de următoarele aspecte:

  • a) valoarea estimată a achiziției;
  • b) complexitatea contractului/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit;
  • c) îndeplinirea condițiilor specifice de aplicare a anumitor proceduri de atribuire.

(2) În aplicarea art. 11 alin. (2) din Lege, autoritatea contractantă are obligația că, la alegerea procedurii de atribuire, să se raporteze la valoarea estimată a produselor, serviciilor și lucrărilor care sunt considerate similare în condițiile de la alin. (1).

(3) În cazul în care autoritatea contractantă implementează proiecte finanțate din fonduri nerambursabile și/sau având că obiect cercetarea-dezvoltarea, prevederile prezentului articol se aplică prin raportare la durata contractului de finanțare/proiect.

Referitor la cele 51 de achiziții realizate de Administrația Domeniului Public sector 2 din data de 27.03.2020, de la furnizorul BELMAR PROD SRL, de ansambluri de joacă, fac precizarea că acestea nu au fost finanțate din fonduri comunitare (conform anunțurilor de atribuire), prin urmare prevederile alin (3) din Art 17 din HG 395/2016 nu sunt aplicabile în acest caz”, a explicat Valeria Tudora.

”Cum valoarea totală a achizițiilor a fost de peste 135.060 lei procedura de atribuire trebuia să fie Procedura simplificată și nu Achiziția directă. Prin atribuirea directă au fost încălcate prevederile Art 11 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice:

(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza metode de calcul al valorii estimate a achiziției cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezența lege.
(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire reglementate de prezența lege”, a adăugat Valeria Tudora.

Articolul precedentAvocatul Poporului intră pe firul ordinului privind școala online
Articolul următorGeorge Scripcaru scapă basma curată în dosarul „Termoficarea” – deocamdată
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.