Anul acesta, turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru câteva zile de relaxare de Sărbători. Pandemia de coronavirus a schimbat foarte mult comportamentul turiștilor români, iar conform unui studiu, 60% se vor orienta către stațiunile românești.
Mai exact, românii vor opta pentru Azuga, Bușteni, Rânca, Poiana Brașov și Straja. Pentru acest sezon, topul rezervărilor este condus de Valea Prahovei. De asemenea, rezervările au început să se facă încă din luna septembrie pentru vacanța de iarnă.
Unde își vor petrece românii Crăciunul și Anul Nou
Până în prezent, nivelul de rezervare pentru perioada sărbătorilor de iarnă este de aproape 70%, față de numai 30% cât a fost în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, românii preferă pachetele turistice la hoteluri de patru și cinci stele, chiar dacă acestea nu sunt deloc ieftine.
De Crăciun, în Poiana Braşov, la un hotel de patru stele, preţul unui pachet este de 650 lei de persoană pentru 3 nopţi, cu mic dejun, iar în Buşteni este 780 de lei. De Revelion, pachetul pentru 3 nopţi cu mic dejun şi cină festivă este 2.140 lei de persoană.
Pe plan intern, topul rezervărilor pentru sezonul de iarnă este condus de Sinaia și Poiana Brașov, urmate de Băile Herculane și Felix. De asemenea, mii de români optează să își petreacă Sărbătorile în Bucovina și Maramureș.
De asemenea, pentru cei care doresc să scape de frigul din țară, Egiptul este cea mai aleasă destinație de români în această perioadă. De asemenea Bulgaria, Austria și Italia se numără printre țările preferate de turiști, relatează Mediafax.
Coronavirusul a schimbat modul în care călătorim, iar acum toți turiștii sunt nevoiți să aibă asupra loc certificatul verde care să ateste că au fost vaccinați, au trecut prin boală sau au un test negativ covid. Anul 2021 vine cu o scumpire a tarifelor față de aceeași perioadă a anului trecut.
Sărăcia din țara noastră și turismul
Chiar dacă mulți români își fac planuri unde vor petrece de sărbători, mai bine de trei milioane dintre ei nu își pot permite așa ceva, spune un studiu Eurostat. Mai mult, țara noastră se află pe locul doi în Uniunea Europeană ca procent al persoanelor cu venituri mici care nu își permit să meargă într-o vacanță de cel puțin șapte zile.
Mai mult, aproape 30% din populația Uniunii Europene se află în această situație, dar procentul crește la 60% pentru persoanele al căror venit este sub pragul de risc de sărăcie. Altfel spus, situația este foarte gravă în România, unde 86% dintre persoanele aflate în risc de sărăcie nu își permit o vacanță de o săptămână.
Târgul de Crăciun din Craiova, locul 6 în topul celor mai frumoase din Europa