Sursa foto: smartcraiova.ro

Într-un comunicat oficial al Primăriei, Craiova a depășit orașe precum Moscova, Praga și Bruxelles când vine vorba de frumusețea Târgului de Crăciun. Craiova ocupă locul 6 în topul celor mai frumoase târguri, pe primele locuri fiind Budapesta, Viena și Metz.

Rezultatul a fost anunțat vineri de site-ul European Best Destination, după 10 zile de vot online. În comunicat se precizează că peste 17 mii de voturi au mers la Craiova, fiind cel mai bun rezultat ca oraş nou intrat în acest clasament internaţional, din toată istoria acestei competiţii ce datează din 2009.

Târgul de Crăciun de Craiova, printre cele mai frumoase din Europa

„Târgul de Crăciun de la Craiova a obţinut şi cele mai multe voturi dintre toate destinaţiile româneşti (precum Sibiu sau Cluj-Napoca), ce s-au promovat, în ultimii ani, pe acelaşi site – www.europeanbestdestinations.com”, se precizează în comunicat.

Mai mult, aproape 174 de mii de turiști din 163 ţări au votat în această perioadă dintre 21 oraşe candidate, propuse de European Best Destinations. Între locul șase, ocupat de Craiova și locul șapte, deținut de orașul Trier din Germania, există o diferență de peste 8 mii de voturi. Evident, marea câștigatoare a competiției este Ungaria, cu orașul Budapesta, care a reușit să strângă peste 24 de mii de voturi.

Lia-Olguța Vasilescu, primarul orașului Craiova, a precizat că prin acest vot, mii de turiști au luat cu asalt hotelurile.

„Ne onorează rezultatul acestei competiţii europene şi ne bucură faptul că imaginile din Craiova au fost văzute şi apreciate de turişti din toată lumea. Deja promovarea făcută de European Best Destinations, cu ocazia votului, a determinat mulţi turişti să ne viziteze oraşul şi Târgul de Crăciun”, a spus primarul Craiovei.

Mai mult, începând din 10 decembrie, toate hotelurile, agențiile de turism și companiile care lucrează în domeniul turismului vor putea folosi logo-ul „European Best Christmas Market” pe toate comunicările, site-urile, fotografiile sau imaginile difuzate sau distribuite.

După un an de zile în care au fost interzise din cauza pandemiei de COVID-19, târgurile de Crăciun din toată țara au fost redeschise. Cu toate acestea, cei care vor participa trebuie să respecte măsurile impuse de către autorități.

Scandal și vociferări la Târgul de Crăciun din Constanța

Articolul precedentVasile Dîncu: „Poate nu va mai fi nevoie de taxa de solidaritate”
Articolul următorComisia Europeană propune ca incitarea la ură să fie inclusă pe lista infracțiunilor
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.