Boboutanu Dan, primarul municipiului Hunedoara-foto Facebook

Edilul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a anunțat că se dorește rezilierea contractului cu firma de salubrizare BRAI-CATA.

„Consiliul Local Hunedoara a votat, în unanimitate, propunerea mandatării reprezentantului municipiului Hunedoara în AGA ADI „Deşeuri” de a vota „pentru” rezilierea contractului cu operatorul de salubritate Brai – Cata, societatea care se ocupă de colectarea şi transportul deşeurilor menajere din zona centrală a judeţului Hunedoara. În această zonă sunt incluse 37 de comune, oraşe şi municipii”, a transmis Primăria Hunedoara.

Autoritățile din Hunedoara spun pe față: Vor să elimine firma de salubrizare BRAI-CATA. Au o altă „favorită” la licitație

Cu toate acestea, autoritățile din Hunedoara prezintă trunchiat „criza” gunoaielor. BRAI-CATA are de recuperat de la primăriile din ariile în care operează suma de aproape 14 milioane de lei. Din acest motiv, nu a putut plăti total redevența către Consiliul Județean Hunedoara.

De ieri, 6 decembrie, a reluat activitatea de colectare a gunoiului, ceea ce presupune un efort financiar imens, suportat total de BRAI CATA. Operatorul de salubrizare s-a trezit cu conturile blocate de Consiliul Județean, chiar dacă se cunoșteau datoriile primăriilor către această firmă.

Cum spune primarul municipiului Hunedoara pe cine vrea la licitație. Atitudine cel puțin discutabilă

În fapt, autoritățile din Hunedoara vor să elimine definitiv firma BRAI CATA din Hunedoara Iată cum spune primarul municipiului Hunedoara cine ar trebui să „câștige” licitația pentru curățenia orașului.

„Sper ca la viitoarea licitaţie pentru desemnarea unui operator zonal să poată participa şi Salub Prest, societate care ar putea asigura fără probleme servicii de salubritate de o calitate mult mai bună atât pe raza municipiului nostru, cât şi în comunele din Ţinutul Pădurenilor”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Mai exact, administrația din Hunedoara nu se sfieste să spună ce preferințe comerciale au. Fiind vorba despre o licitație publică poate participa orice firmă din România. Or, în aceste condiții se conturează ipoteza emisă de noi, bazată pe surse autorizate, potrivit cărora se pregătește favorizarea altor firme.

BRAI CATA provoacă autoritățile la dezbatere publică

„Hotărârea conducerii BRAI-CATA de a relua activitatea de colectare a deșeurilor din Zona 1 Brad, Zona 2 Hațeg și Zona 3 Centru Hunedoara dovedește, încă o dată, buna-credință și loialitatea față de cetățeni

Dacă Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara și Dan Stoian, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Hunedoara, vor să facă dovada de „buna purtare” față de cetățenii județului Hunedoara ,sunt invitați să participe la o mediere publică a situației și să vină cu soluții viabile și legale pentru intrarea în normalitate”, a transmis conducerea BRAI-CATA.

Citește și: Manipulare pe toală linia. Consiliul Județean Hunedoara îi lasă pe oameni cu gunoiul la poartă

Articolul precedentAdrian Marinescu, despre Omicron după sărbătorile de iarnă: „Putem vorbi deja de un nou val”
Articolul următorAUR a depus o plângere penală în legătură cu testarea COVID a elevilor
Georgiana DRAGOMIR
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”