Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a precizat, că nu susține „legea porcului”, cea care prevede limitarea numărului de porci ce pot fi crescuți în gospodărie la maximum cinci. Acesta a fost răspunsul pe care ministrul l-a oferit unei întrebări venite din partea unui fermier, transmite Agrointel. „Nu se va aproba! Nu o susțin. (…) Nu ai cum să abrogi o lege care nu există! Nu susțin acel proiect de lege din Parlament în forma cu interdicții de reproducere și creștere! Trebuie totuși să limităm transporturile neautorizate de animale pentru a limita apariția de noi focare (de pestă porcină africană – n.r.)”, i-a răspuns ministrul Chesnoiu lui Răzvan Dogaru. De altfel, fermierul afirmase că este de acord cu normele de biosecuritate care sunt prevăzute în proiectul de lege adoptat deja de Senat și care se află în dezbatere la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Proiectul a fost inițiat de parlamentari UDMR și susținut de PSD, PNL și USR, fiind adoptat cu 70 de voturi „pentru” (69 erau necesare pentru adoptare”), 10 voturi „împotrivă” și 47 de abțineri.
Potrivit formei adoptate în Senat, creșterea porcilor poate fi făcută de persoane fizice, în cadrul exploatațiilor non-comerciale de subzistență, înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA, care cresc maximum 5 porci. Și asta cu respectarea normelor de igiena și sănătate publică privind mediul de viață al populatiei, precum si cu respectarea normelor de biosecuritate si bunăstare. Porcinele sunt crescute numai pentru îngrășare, fiind interzisă reproducția în aceste exploatații. Porcii, carnea și produsele din carne rezultate în urma sacrificării acestora nu se comercializează și sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie.
Pot crește porci și persoane fizice neînregistrate la ORC din cadrul exploatațiilor comerciale de tip familial, înregistrate în SNIIA, care cresc o scroafă însămânțată artificial și produșii acesteia sau un număr maxim de 15 porci la îngrășat pe an, autorizate sanitar-veterinar, atât pentru consum familial, cât și pentru comercializare la nivel județean, în baza atestatului de producător și a cametului de comercializare, către exploatații non-comerciale și comerciale de tip familial, precum și către abatoare, cu respectarea legislației în vigoare.
Proiectul de lege mai prevede și limitarea creșterii porcinelor în exploatații în aer liber, în perioada în care pe teritoriul României este confirmată pesta porcină africană este interzisă creșterea porcinelor în aer liber. Proiectul de lege prevede și amenzi pentru încălcarea regulilor, de la 1.000 la 18.000 de lei.
PSD cere salariul minim de 3.000 lei pentru angajații din agricultură și industria alimentară