Noul ministru la Finanțelor, Adrian Câciu a afirmat, la Antena 3, că urmează o lună plină pentru guvernul Ciucă, în privința construirii bugetului pentru anul viitor, în contextul în care de la 1 ianuarie vine o serie importantă de creșteri ale „pachetului social” anunțate potrivit programului de guvernare, program care a fost aprobat în vederea formării guvernului PNL-PSD-UDMR și minorități naționale.
„Luna decembrie este o lună plină. Pregătim bugetul pentru 2022, pregătim să stabilim care sunt prioritățile pe programul de guvernare, programele care vor fi finanțate în 2022. Avem pensiile care cresc, alocațiile care cresc, tot pachetul social care va intra în vigoare de la 1 ianuarie. Este foarte mult de lucru. Bugetul nu e rigid, dar e o chestiune foarte concretă. Banii sunt acolo, dar, de regulă, așa cum vedem în multe ocazii, chiar și în orașe nu sunt bine gestionați, dar ei sunt acolo și nu sunt eficient distribuiți. Se fac tot felul de erori în cadrul planificării bugetare, erori care la un moment dat te aduc în situația de a face rectificări”, a declarat Adrian Câciu, la Antena 3.
Cum săptămâna trecută a fost aprobată a doua rectificare bugetară din acest an, ministrul Câciu a făcut și câteva precizări în această privință. „Pentru cine nu știe, rectificările, deși au devenit o obișnuință, ar trebui să reprezinte situații excepționale cu privire la legea bugetului de stat. Un buget predictibil ar trebui să conțină toate elementele, astfel încât să nu fi nevoit să faci o rectificare”, a subliniat Adrian Câciu.
Decembrie vine cu facturi compensate, ianuarie cu prețuri mărite
Totdată, ministrul Finanțelor susține că facturile la energia electrică pentru populație vor veni mai reduse, din luna decembrie, facturi aferente lunii noiembrie, ca urmare a aplicării legii privind compensarea și plafonarea prețului la energie.
„Pentru populaţie a fost rezolvată problema în acest an, în rectificare au fost prinşi banii pentru compensaţii, pentru consumatorul vulnerabil. Consumatorii casnici şi noncasnici trebuie să primească facturile diminuate, urmând că furnizorii să fie finanţaţi pe diferenţe de către ministerul energiei, banii sunt în buget, nu sunt probleme”, afirmă ministrul Finanțelor.
Însă, în ciuda asigurărilor date de către oficiali, conform prevederilor „Legii compensației”, care plafonează prețurile la nivelul „actual”, cel din octombrie, furnizorii de energie electrică și-au anunțat clineții cu o majorare considerabilă a prețului începând de la 1 ianuarie. Concret, este vorba de două dintre „componentele” de preț pe care le regăsim în facturile de energie, prețul efectiv al energiei electrice, de la 0,32452 lei per kWh la 0,8955 lei per kWh, respectiv „contribuție cogenerare de înaltă eficiență” de la 0,01712 la 0,02554 lei per kWh, o creștere a prețului final de 92,62%.
Klaus Iohannis a promulgat legea privind plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz