Rareș Bogdan și Florin Cîțu (preluare Antena 3)

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan, a dezmințit faptul că liberalii și-au dat acordul pentru susținerea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier. Europarlamentarul a declarat că liderul partidului nu poate lua decizii de unul singur. „Sunt absolut convins că domnia sa nu ar putea impune așa ceva și că este o strategie de negociere”, a declarat Rareș Bogdan la o emisiune la Digi24.

De asemenea, prim-vicepreședintele PNL a precizat că nu au existat, pentru moment, discuții cu privire la acceptarea rotației prim-miniștrilor. Mai mult decât atât, Rareș Bogdan e convins că nici un lider liberal nu va avea curajul să propună un premier de la Partidul Social Democrat (PSD).  „Nu cred că vreun lider PNL, de la președintele partidului la altcineva, are măcar curajul să intre în BPN și să propună așa ceva”, a mai spus Rareș Bogdan.

Negocierile dintre cele două partide continuă

Discuțiile dintre liberali și social-democrați nu s-au terminat, iar întâlnirea din ultimele zile dintre liderii partidelor s-a axat pe negocierea programului de guvernare. Mai mult decât atât, PSD și PNL ar fi discutat ca premierul să fie schimbat, prin rotație, iar Marcel Ciolacu să fie cel care va prelua funcția de prim-ministru,  pentru început.

Fostul vicepremier din Guvernul Cîțu, Dan Barna, a precizat că discuțiile pentru formarea unui guvern sunt departe de a se fi încheiat. Totodată, el susține că o numire, din nou, a lui Florin Cîțu ca premier ar reprezenta „o umilire de foarte bună calitate pentru PSD”. Cu toate acestea însă, social-democrații resping o nominalizare a lui Cîțu pentru funcția de premier, în contextul în care PSD l-a dat jos printr-o moțiune de cenzură.

Până în momentul de față, cele două partide au reușit să se înțeleagă cu privire la programul de guvernare, iar în zilele ce urmează sunt așteptate variantele pentru funcția de premier. Liderul Florin Cîțu a calmat apele, precizând că nu este cazul să fie vehiculat numele lui Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru. Ba mai mult, el a dat asigurări celor de la PSD că numele premierului  va fi anunțat la momentul potrivit, după ce va fi luată o decizie concretă în partid.

Cîțu recunoaște că PNL face un compromis major

Articolul precedentCum arată amendamentele la legea privind obligativitatea certificatului verde: obligații, sancțiuni și excepții
Articolul următorAUR vrea formarea unui „pol conservator”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.