Trei consilieri din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Arad sunt cercetați de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara pentru luare de mită.
În acest moment a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2021, zi în care cei trei au fost prinși primind mită de 1.500 de euro de la un fermier.
Flagrantul organizat ieri a venit după ce inculpații mai primiseră, cu câteva zile înainte, alți 1.500 de euro, plată pentru ca fermierul în cauză să scape de anumite sancțiuni, în condițiile în care acesta nu își îndeplinise obligațiile în campaniile agricole din anii trecuți.
Ancheta continuă, timp în care celor trei inculpați – Nicolae Viorel Anghel, Vasile Budău-Iernilă și Alin-Mihai Gligor – le-a fost interzis să părăsească limita teritorială a țării, în afară de cazul în care au încuviințarea prealabilă a procurorului, să comunice direct sau indirect, pe vreo cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, precum și să dețină, să folosească și să poarte arme.
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: în cursul lunii octombrie 2021, cu ocazia efectuării unui control pe teren, inculpații Anghel Nicolae Viorel, Budău-Iernilă Vasile și Gligor Alin-Mihai i-ar fi cerut unui fermier (martor în cauză) suma de 3.000 de euro pentru a nu menționa în raportul de control presupuse nereguli care ar fi atras restituirea, de către acesta din urmă, a sumelor încasate de la APIA, aferente campaniilor din anii 2019 și 2020, și l-ar fi împiedicat să încaseze suma aferentă campaniei din anul 2021.
În contextul menționat mai sus, la data de 09 noiembrie 2021, inculpații Budău-Iernilă Vasile și Gligor Alin-Mihai ar fi primit o primă tranșă de bani (1.500 euro), restul fiind remiși de fermier în data de 11 noiembrie 2021 tuturor inculpaților, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată într-un comunicat al DNA.