Cseke Attila (Facebook)

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, e de părere că țara noastră nu a atins vârful valului patru al pandemiei. Mai mult, demnitarul a spus că nu s-a ajuns nici în perioada de „platou”, unde numărul de noi îmbolnăviri devine stabil și este urmat de o scădere ușoară.

„Există în continuare o creştere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că încă nu putem spera la acel platou de câteva zile, câteva săptămâni, ca apoi să fie o scădere. Presiunea este enormă, este uriaşă pe sistemul sanitar care evident că are anumite limite, pentru că nimic nu este infinit”, a afirmat ministrul Sănătăţii, marţi seară, într-o emisiune la TVR, relatează g4media.ro.

Ministrul interimar al Sănătății, incert de situația din spitale

Cseke Attila a precizat că nu există, pentru moment, o prognoză când țara noastră va atinge vârful valului patru al pandemiei.

„Una din variante a fost de a ajunge la un anumit platou la mijlocul lunii octombrie, cealaltă spunea că mai încolo, după câteva săptămâni. Vedem că nu am ajuns la un platou. (…) Problema României care va rămâne o problemă din păcate şi după trecerea acestui val patru este aceea că, dacă rata de vaccinare nu creşte (…) noi vom fi expuşi în continuare, pentru că avem populaţie în care acest virus poate circula şi ne expunem şi la alte valuri posibile”, a mai precizat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Demnitarul e de părere că până de Sărbători, România va trece peste al patrulea val al pandemiei, dar multe familii nu se vor putea bucura de sărbători cum obișnuiau din cauza pierderii cuiva drag.

„Da, dar, din păcate, sfârşitul anului este foarte departe şi până atunci presiunea este extraordinar de mare şi vedem acest lucru”, a mai precizat politicianul.  El mai susține că pentru a limita răspândirea bolii e nevoie de mai multe restricții ferme și clare. Mai mult, trebuie păstrat principiul de a face o diferență, de a nu sancționa pe cei care au fost responsabili și s-au vaccinat.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi cel mai grav bilanţ de la debutul pandemiei: 18.863 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 574 de decese şi 1.805 pacienţi cu COVID-19 la ATI.

Ministrul Sănătății: angajații din sănătate trebuie să se vaccineze sau să suporte testarea din propriul buzunar

Articolul precedentO nouă petiție online împotriva Dianei Șoșoacă: se cere anchetarea acesteia „pentru instigare, zădărnicirea luptei împotriva bolilor și GENOCID”
Articolul următorFacebook ar putea să-și schimbe numele
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.