Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Dacă în anii trecuți la moaștele Sfintei Parascheva, din Iași, se adunau undeva la 200.000 de oameni, anul acesta au fost undeva la 25.000.

Adică de 10 ori mai puțini.

Frică? Responsabilizare? Alte motive, necunoscute?

Cert este că, în ciuda faptului că a fost liber la raclă, lumea nu s-a mai îmbulzit, cum o făcea în anii trecuți. Inclusiv în toamna anului trecut.

Când te duci la moaștele Sfintei Parascheva, să mulțumești că te-ai vindecat de Covid

Nu, nu e glumă. E cazul unui bărbat care a mers, de la Brașov la Iași, tocmai cu acest scop. În plină pandemie. În plină explozie de cazuri. Când ATI-ul de la Iași nu mai face față. Dar s-a dus să mulțumească Sfintei Parascheva, că medici din Brașov l-au salvat.

”Am zis că e un efort minim din partea noastră”, spune el, conform știrilor ProTV.

Un minim efort de călătorie. Mă întreb cât de minim este efortul medicilor. Dar pe ei nu-i ascultă nimeni.

Când îți pasă mai mult de o raclă, decât de propria sănătate

Altfel, nu pot interpreta anumite declarații și atitudini.

Spuneam, au fost undeva la de zece ori mai puțini pelerini, anul acesta. Ceea ce înseamnă timp de așteptare mai scurt, fără prea mare îmbulzeală, fără prea multe complicații. Sau, cum ar spune alții, ”cu minime complicații”.

Ne-am fi dorit să stăm mai mult, a mers repede...”, se arată dezamăgită, o femeie.

Pentru că, la ce bun să vii la Iași, dacă nu ai și ocazia de a fi văzut, de a sta la o șuetă, de a te chinui pentru alea 10 secunde lângă racla? Păi, cum îți demonstrezi pioșenia, dacă ți se dă totul așa, de-a gata?

Înainte erau mulți oameni, acum nu e nimeni. Sfânta e singură”, declară altă femeie.

Normal, la 25.000 de oameni, cred că se simte singură. Nu mai poate de singurătate. E o raclă cu moaște! Dacă tot te dai mare creștin, înseamnă că Sfânta e undeva, în Rai, de-a dreapta Domnului. Nu e singură. Singură e doar racla. Dar nici creștinismul nu mai e ce a fost odată…

Incidență de 8 la mie în Iași, spitale pline, protecție divină

”Să nu aibă cineva ideea să vină către Iași să se trateze, să fie văzut într-un spital, pentru că efectiv spitalele de aici abia fac față pacienților din Iași. E clar că sunt depășite de numărul acestor pacienți și nu vor putea asigura asistența medicală de urgență sau de specialitate”, declara medicul Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU SMURD Iași.

S-a impus carantină pe timp de noapte, medicii se plâng că nu au nici timp, nici locuri în spitale, pelerinajul s-a dus fără obligativitatea certificatului verde.

De ce ai face asta?

Mă rog la Dumnezeu să mă apere, să mă păzească”, spune o altă femeie, venită la moaște, a cărei soră este în spital, cu Covid.

Următoarea întrebare logică e de ce nu a adus-o pe soră la moaște, în loc s-o lase să stea în spital? Dacă tot încrederea în medici e ceva superficial, în timp ce-n Dumnezeu e totală?

Am mai spus: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Și, în momentul de față, există vaccin, medici sau, dacă nu ai încredere în nici unul, există o chestie care se cheamă protecție.

Dar dacă te duci, de bună voie, ”în mijlocul evenimentelor”, Dumnezeu, săracul, ce să mai facă? Să-ți pună semne luminoase? Să-ți trimită scrisoare în poștă? Nu cred că merge tocmai așa.

E ca și cum te duci în mijlocul flăcărilor, fără motiv, doar cu ideea că Divinitatea te va proteja. Oricât de Atotputernic ar fi, cred că se satură, la un moment dat, să te salveze, când tu insiști să fii inconștient.  

Articolul precedentAUR nu vrea sub nicio formă certificat verde
Articolul următorUSR îl propune pe Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.