Președintele PSD, Marcel Ciolacu a reacționat la acuzațiile aduse de Liviu Dragnea cu privire la „predarea” PSD către Iohannis, dar în același timp a precizat că îl respectă pentru faptele bune făcute pentru „țară și partid”, dar își și asumă greșelile acestuia, ca fost lider al PSD.
„Îl respect pe Liviu Dragnea pentru toate lucrurile bune făcute atât pentru ţară, cât şi pentru Partidul Social Democrat. Şi îmi asum şi greşelile lui Liviu Dragnea ca fost preşedinte al Partidului Social Democrat”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la Realitatea Plus. În mai multe ocazii, Ciolacu a afirmat că PSD este un partid deschis, cu oameni noi, în special după plecarea lui Dragnea, mai mult, că a învățat din greșelile pe care le-au făcut foștii președinți de partid.
În privința afirmațiilor făcute de Liviu Dragnea, conform cărorar PSD este „predat” preşedintelui Iohannis de către actuala conducere a partidului, Marcel Ciolacu a precizat că acestea au fost făcute din perspectiva unui fost lider ce își înființează o nouă formațiune politică. Mai mult, este de părere că nu are motive să se teamă, neavând probleme penale.
„Mai mulți președinți ai PSD-ului, precum bine știți, și dl. Geoană, și dl. Ponta, la un moment dat au decis să își construiască o altă formațiune politică. Eu aceste declaraţii le văd în logica unui fost preşedinte al Partidului Social Democrat care îşi creează, în acest moment, o altă formaţiune politică. Presupun că dacă vrei să fii opozantul PSD, aşa ai decis tu – eu nu o să decid niciodată aşa ceva – atunci nu poţi să-l lauzi pe Ciolacu şi, fiind opozant, îl critici. Îi respect decizia. Eu nu am probleme penale”, a adăugat Marcel Ciolacu.
În urmă cu câteva săptămâni, fostul lider social democrat, Liviu Dragnea a afirmat la Realitatea PLUS, în prima sa apariție televizată după eliberarea condiționată, că PSD este predată lui Iohannis, cu o singură excepție, a Gabrielei Firea.
„Nu au lăsat niciun partid în care să nu se infiltreze. Cel mai mult în PSD. Cu o excepţie, Gabi Firea. (…) PSD-ul este predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD-ul e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape trei ani de zile. PSD-ul e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai grea pe care o duc românii. PSD-ul este complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară. Membrii de partid, baza partidului, e ruptă aproape total de conducerea PSD-ului. Eu vă spun asta din scrisorile pe care le-am primit în închisoare. Am primit sute de scrisori cred că din aproape toate judeţele de la membri de partid, de la primari, de la viceprimari, de la consilieri”, a afirmat Liviu Dragnea, la Realitatea Plus.
Victor Ponta îl laudă pe Cîțu, chiar dacă speră să-i pice guvernul