ANAF a scos la licitație mai multe bunuri care au aparținut echipei de handbal AHC Dunărea Călărași. Până să intre în faliment, echipa a evoluat în Liga Zimbrilor. La acest moment, sunt scoase la licitație publică, pentru recuperarea datoriilor către stat: suprafața de joc-suma de 96 241 lei, combina fizioterapie-4090 de lei, aparatul laser de terapie pentru jucători-suma de 6776 lei. Situația e fără precedent, întrucât nimeni nu poate explica de ce echipa a ajuns să fie în faliment. Clubul de handbal a fost înființat în 2014, iar actualul primar al orașului, Marius Dulce, spune că nu a găsit niciun leu, ci datorii imense.

 „Aveau datorii imense, salarii restante, la ANAF, plus cu jucătorul acesta din Muntenegru. Unde erau sponsorii? Eu nu am cadru legal să plătesc aceste datorii și chiar dacă aș fi avut, cu banii ăia prefer să fac ceva pentru oraș, a precizat Marius Dulce, contactat de Ziarul de Investigații(zin.ro)

Fostul președinte al AHC Dunărea Călărași, Ion Dumitru:„Eu nu am adus niciun jucător. Să le spuneți celor din Primărie să mă pupe în (…)”

Fostul președinte al AHC Dunărea Călărași, Ion Dumitru, ne-a mărturisit că handbalul i-a lăsat un gust amar și nu mai vrea să audă niciodată de acest sport pe care l-a susținut cu toată puterea.

Eu n-am adus niciun jucător! Toți jucătorii au fost aduși de antrenori. Pe ăsta( n.r Zarko Pejovic) l-au lăudat că e bun și s-a dovedit că nu e bun de nimic. L-au dat afară prin decembrie 2019, a câștigat în instanță dreptul să rămână și a plecat în august 2020. L-au adus la club când noi nu aveam bani și era prea aproape de competiții. Să le transmiteți celor din Primărie să mă pupe în(…) Să nu arate unul( n.r din actuala administrație) cu degetul spre mine, pentru că eu am făcut multe pentru echipă” , a precizat pentru Ziarul de Investigații, Ion Dumitru, fostul președinte al AHC Dunărea Călărași.

Fostul oficial al clubului deține și un hotel în municipiu, iar jucătorii erau cazați la acesta gratis, menționează sursele noastre autorizate.

Zarko Pejovic este jucătorul care a executat silit AHC Dunărea Călărași pentru suma de 7 miliarde de lei vechi, reprezentând salarii restante.

Contactat de Ziarul de Investigații, Pejovic a confirmat litigiile cu fosta echipă și spune că el și-a negociat valoarea, iar instanțele sportive au confirmat-o.

Autoritățile continuă să-și paseze vina. Au vrut altă echipă de handbal. Se plâng că nu „au avut cu cine”

Marius Dulce a dorit înființarea unei alte echipe de handbal. A fost alocată suma de 2,5 milioane de lei pentru procedurile de înscriere la Federația Română de Handbal, însă, toată documentația a fost depusă tardiv. Edilul Călărașiului ne-a precizat că, responsabil de întocmirea actelor a fost secretarul municipiului, consilier juridic Sârbu Mărgărit. Ulterior, a pasat vina celui care ar fi trebuit să se ocupe de noua echipă, hadbalistul-emblemă Rică Pârâianu.

Rică Pârâianu: „Eu nu am nicio calitate în acel club! Dacă voiau să fac handbal la Călărași, făceau!”

Minciuna are picioare scurte. Astfel, susținerile lui Dulce nu sunt factuale. Contactat de zin.r, Rică Pârâianu a declarat că nu este vina lui, dacă Federația a respins candidatura noii echipe de handbal.

Eu nu am nicio calitate și de asta nici nu va pot spune nimic. Să spună Primăria de ce nu a mai făcut nimic. Dacă voiau să fac hadbal, o echipă profesionistă, aveau cu cine. Știe lumea cine sunt eu în handbal”, ne-a precizat Pârâianu. Potrivit surselor noastre, Marius Dulce nu a fost de acord să se mai plătească sume mari de bani antrenorilor și jucătorilor, însă, nu este moral să nu-și asume deciziile și să se folosească de numele unor sportivi de renume.

AHC Dunărea Călărași a primit sume exorbitante din bugetul local. A încheiat anul fiscal 2020 cu datorii de peste 5 miliarde de lei, iar în perioada 2019-2020 a primit din bugetul local peste 20 de miliarde de lei vechi. La 15. 02. 2021 echipa avea 0 lei în conturi. Clubul era sub tutela Consiliului Local, Consiliului Județean și Ecoaqua.

Articolul precedentCîțu crede că o eventuală demisie a lui ar fi „un gest iresponsabil”
Articolul următorNoile reguli ale valului patru
Georgiana DRAGOMIR
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”