Liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost foarte critic, la Antena 3, cu liberalii pentru organizarea unui „festival al covidului”, departe de ceea ce trebuia să fie un „exercițiu democratic”, mai mult, că evenimentul a fost făcut cu girul „așa-zisului” președinte al României.
„N-am asistat astăzi la un exercițiu democratic. Am asistat astăzi la o rușine națională, la un partid care a sfidat total democrația, regulile și pe toți românii. Și-au bătut joc de lege și toate aceste lucruri s-au întâmplat cu girul așa-zisului președinte al României, Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, și în acest al doilea mandat al său, a demonstrat că nu poate să fie președintele României, nu depășește nivelul de președinte al Partidului Național Liberal. Este inadmisibil să modifici legi în Guvernul României astfel încât tu și partidul tău să poți ține un congres”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.
De altfel, acesta a reamintit și faptul că anul trecut PSD nu a fost lăsat să își organizeze congresul, deși situația epidemiologică era mult mai bună decât acum, cu o mie de cazuri pe zi și 14 decedați.
„Astăzi sunt peste opt mii de cazuri pe zi și peste 150 de decedați de covid. Este o rușine națională ceea ce au făcut ei astăzi. Nu a fost un festival al democrației, a fost un festival al covidului”, a mai spus Marcel Ciolacu. O diferență împortantă între cele două momente este faptul că acum există posibilitatea vaccinării anti-Covid, iar potrivit organizatorilor, la Congresul PNL accesul s-a făcut în baza certificatului verde (vaccinare, test negativ Covid sau trecere prin boală).
Totodată, Marcel Ciolacu a precizat condițiile în care PSD va semna moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR și care încă așteaptă „ok”-ul din partea Curții Constituționale, care ar trebui să vină pe 28 septembrie. „Marți, așteptăm decizia CCR-ului și dacă în decizie se spune că este conflict (n.r. constituțional) vom depune în aceeași zi moțiunea de cenzură a Partidului Social Democrat cu semnăturile sau fără semnăturile celor de la USR sau de la AUR. Dacă decizia CCR-ului spune că nu a existat conflict, Partidul Social Democrat, în totalitatea membrilor Parlamentului României vor vota moțiunea deja depusă de USR și AUR. Nu mai poate să stea un prim-ministru care a încălcat toate legile României și toate legile de bun-simț”, a afirmat liderul social democrat.