Federația de Fotbal din Republica Moldova a emis un punct de vedere cu privire la scandalul licențelor de antrenor false care circulă în România, licențe în baza cărora mai mulți antrenori au obținut contracte plătite cu bani frumoși în diverse țări din Asia.

“Federația Moldovenească de Fotbal neagă categoric orice implicare sau tangență cu acest caz urât de falsificare a actelor de antrenor. FMF condamnă astfel de acțiuni ilegale și solicită oamenilor legii să stopeze fenomenul falsificării de orice gen.FMF este o organizație care oferă Licența de antrenor conform standardelor UEFA, iar toată informația despre antrenorii care sunt înscriși la cursuri, cât și cea despre antrenorii care absolvesc Școala Federală de la Chișinău este publică.”, ne-au transmis oficialii Federației de la Chișinău.

Interesant este că în timp ce Federația de la Chișinău publică permanent toate informațiile despre cei care dețin astfel de licențe, în România, nu există prea multe detalii despre cei care termină cursurile Școlii de Arbitraj. 

Antrenor cu licență falsă de la Chișinău, în Laos și Oman

Unul dintre antrenorii deținători de licență falsă este Mihai Dinu, un antrenor necunoscut în România și fără prea mari performanțe în domeniu.
Cu toate acestea el a antrenat în Laos, la primdivizionara Master7. În Laos, Dinu a ajuns prezentând licența falsă de Chișinău, deși antrenorul nu a fost niciodată în capitala Republicii Moldova. Dacă oficialii din statul asiatic ar fi verificat licența folosită de Dinu pentru angajare ar fi aflat că este falsă, iar românul ar fi avut probleme legale. Dar cum la un asemenea nivel nimeni nu crede că pot exista falsuri, Mihai Dinu a antrenat fără nicio problemă și a încasat un salariu de câteva mii de dolari. Am încercat să obținem un punct de vedere și al oficialilor echipei Master 7 din Laos, încă comunicarea cu această țară este extrem de dificilă. 

Informațiile despre Licența A deținută de antrenor sunt contradictorii, presa din România scriind ba că este absolvent al cursurilor Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare al Antrenorilor, un fel de master în sport, dar care nu echivalează cu licențele UEFA (PRO, A sau B), fie că are licența luată la Chișinău. Mai nou, Dinu se laudă cu o licență UEFA A obținută în Spania, cel mai probabil în urma unor cursuri online.

În prezent, Dinu antrenează echipa Al-Rustaq din Oman, aflată în prezent pe locul 8 în campionatul acestei țări. În România a fost antrenor secund la Gloria Buzău și principal la CS Cornu. Dinu are 35 de ani și este un apropiat al lui Silviu Crângașu, șeful Asociației Județene de Fotbal Prahova.

CITEȘTE ȘI Concurs cu dedicație pentru angajarea directorului clubului de handbal al CJ Prahova

Așteptăm și punctul de vedere al Federației Române de Fotbal pentru că sursele noastre susțin că în acest moment există în fotbalul românesc aproximativ o sută de licențe false. Zece dintre acestea au fost deja anulate în urma verificărilor făcut de FRF cu FMF. 

Vom reveni și cu alte amănunte. 

Mihai Dinu alături de jucătorii de la Master 7

Presa din Prahova a specificat intotdeauna ca Dinu a obtinut Licenta A in Republica Moldova

Articolul precedentCiolacu are critici dure la adresa Congresului PNL – „festival al covidului”
Articolul următorOrban își prezintă demisia de la șefia Camerei Deputaților. Decizia finală este în mâna lui Cîțu
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...