Sursă foto: www.faramogul.ro
Sursă foto: www.faramogul.ro

Aseară, în Parlamentul European, Mihai Tudose se bătea cu pumnul în piept că reprezintă interesele României.

Din acest motiv, el și restul parlamentarilor PSD au votat împotriva proiectul de rezoluție privind sancționarea statelor care nu au respectat drepturile LGBTIQ+, printre care se află și România.

În ciuda populismului tradiționalisto-habotnic, rezoluția a fost adoptată, cu 387 de voturi ”pentru”, 161 ”împotrivă” și 123 de abțineri.

Nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, Mihai Tudose nu e singurul care a votat împotrivă. La fel au votat și restul europarlamentarilor PSD. Alături de cei de la PNL, UDMR și PPE.

Cu sau fără voturile lor, Parlamentul European a decis că România ar putea fi sancționată, pentru că nu respectă drepturile comunității LGTB. Asta în ciuda unei hotărâri a CCR care a decis că ”relația dintr-un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie.”

Cu alte cuvinte nu respectăm legislația europeană. Dar nici pe-a noastră nu suntem în stare s-o punem în practică.

Mihai Tudose apără interesele României, dar nu se știe a cărei Românii

”În afară de conținutul propunerii de rezoluție, ținem cont de faptul că este o rezoluție îndreptată împotriva României. Deci votul nu are cum să fie decât împotrivă. Eu în primul rând reprezint acolo România. Interesul României primează”, declara Tudose, aseară.

Să-i aducă aminte cineva lui Tudose că interesul României e să nu fie sancționată. Că România nu e formată doar din persoane heterosexuale. Nici doar din persoane habotnic ortodoxe. România e mare și, printre cetățenii ei, se află și persoane homosexuale. Și interesele lor trebuie respectate.

Doar că Tudose are impresia că-și cunoaște tot electoratul. Și că electoratul ăla nu vrea nicio formă de recunoaștere a unei căsătorii gay. Chit că nu se numește ”căsătorie”, ci doar o formă juridică de protecție a vieții private și de cuplu.

Să-l mai anunțe cineva pe Tudose că nu doar persoanele gay ar beneficia de o formă de recunoaștere civilă.

Ar beneficia și persoane heterosexule, care n-au trecut nici pe la biserică, nici pe la Starea Civilă, pentru că n-au avut bani, și care trăiesc în concubinaj. Pe ele le-ar ajuta un pact civil. Și, dacă ignoră persoanele gay (care e posibil, totuși, să fi votat PSD), să se gândească la electoratul PSD heterosexual, care trăiește în concubinaj. Și interesele lor trebuie protejate.

Tudose nu-și cunoaște nici electoratul, nici doctrina partidului din care face parte

”Dacă am face așa ceva, ar însemna să recunoaștem că suntem de acord cu căsătoriile între persoane de același sex. Și aici ajungem la a doua parte a întrebării, despre reprezentarea electoratului care ne-a trimis acolo. Electorat care nu este de acord cu așa ceva”, plusează Tudose.

Pentru prima parte, recitiți paragraful anterior.

În plus, doctrina social-democrată e una laică și progresistă. Teoretic. Asta dacă mai există partid cu vreo doctrină pe care să o și respecte, în România.

”Majoritatea partidelor social-democrate susțin căsătoria între persoane de același sex, avortul și politicile liberale privind drogurile recreaționale.”

Nu și PSD-ul din România. Că el se declară social-democrat, dar a uitat cu desăvârșire să și citească ce spune doctrina aia. Înaintea lui Tudose, Ciolacu a uitat și el acest amănunt ”insignifiant”.

Domnule Tudose, social-democrația aia, cu care vă mândriți, bate monedă pe neimplicarea religiei în stat. Pe drepturi egale, pentru toți. Pe susținerea minorităților; a oricărei minorități.

Nu știu interesele cărui electorat aveți impresia că reprezentați. Dar ori chiar respectați doctrina, ori schimbați numele partidului. Pentru că, altfel, nu faceți decât să veniți cu declarații lacrimogene. Și să faceți un ghiveci de ”prințipuri”, demne de 1900 toamna.

Articolul precedentNoua Zeelandă ar putea să-și schimbe denumirea în Aotearoa
Articolul următorUluitor! Coșmarurile unor magistrați: arestați preventiv în ședința de judecată, urmăriți în casă
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.