Aproape 30.000 de bucureșteni au semnat pentru referendumul propus de PPU (sl) în vederea demiterii Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Acțiunea de strângere de semnături a fost demarată în luna iunie, iar pentru a se organiza referendumul sunt necesare 25% din numărul total al persoanelor înscrise pe listele electorale, adică peste 450.000 de semnături.
„Au trecut opt luni de când Bucureștiul are o nouă administrație și este evident că în toată această perioadă nu s-a făcut nimic pentru bucureșteni. Dimpotrivă, chiar putem vorbi de un regres în multe privințe. Lucrurile nu merg in direcția potrivită, iar acțiunile recente ale primarului general au demonstrat că actuala administrație este preocupată de orice altceva, numai de interesul comunității nu. Nicușor Dan pare să aibă agendă paralelă nu doar cu promisiunile de campanie, ci și cu nevoile bucureștenilor”, a declarat deputatul umanist Steluța Cătăniciu, membru al Biroului Executiv al PPU (social-liberal), la momentul demarării acestei acțiuni.
Potrivit unui reportaj realizat de Antena 3, Ramona Ioana Bruynseels a afirmat că își demiterea lui Nicușor Dan să fie cu „titlu imediat”, considerând că acesta nu a reușit să facă nimic din lucrurile promise în campanie și cu care a obținut voturile bucureștenilor. „Trebuie să terminăm cu incompetenţa şi cu toleranţa incompetenţei în administraţia publică”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, vice președintele PPU (sl).
Conform datelor oficiale publicate de Biroul Electoral Central, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, pe listele alegătorilor din Capitală au fost înscriși 1.827.726 persoane, iar prezența la urne a fost de numai 36,76% (adică 672.004 persoane).
Potrivit Codului Admnistrativ, organizarea referendumului pentru încetarea mandatului de primar trebuie să fie solicitată, în scris, „de cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială”. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei, orașului sau municipiului.
Ciolacu vrea 60.000 de semnături pentru referendumul contra lui Armand