Așa cum au promis, în cursul serii trecute, toți miniștrii USR PLUS au demisionat, în această dimineață. Liderul formațiunii, Dan Barna, a publicat un mesaj în care a confirmat demisiile, iar alăturat mesajului a publicat și câteva fotografii „dramatice”, în care miniștrii USR PLUS pot fi văzuți mergând „triumfător” pe holuri. Ba mai mult, internauții au văzut în aceste fotografii o asemănare cu supereroii din filme.
Dan Barna, liderul USR PLUS: „În această dimineață am făcut ceea ce am anunțat”
„Am înregistrat și depus demisiile, împreună cu miniștrii USR PLUS, la cabinetul premierului. Mergem mai departe”, mai scris copreședintele USR PLUS, pe Facebook.
Începând de astăzi fost vicepremier, Dan Barna a publicat inclusiv dovada demisiei sale, în atenția președintelui României, Klaus Iohannis.
În cealaltă tabără, liberalii au hotărât deja cine va prelua interimatele ministerelor abandonate de partidul lui Dan Barna și-al lui Dacian Cioloș. Florin Cîțu va prelua ministerul condus, până azi, de Ghinea, în timp ce Dan Vîlceanu va fi noul șef temporar din Ministerul Transporturilor. Raluca Turcan va face, la rândul ei, „tură dublă”, preluând „Sănătatea” de la Ioana Mihăilă. Virgil Popescu este noul ministru interimar al Economiei, preluând frâiele de la Claudiu Năsui, ministerul Justiției ajungând pe mâinile lui Lucian Bode.
Liberalii par să se fi mișcat pe repede-înainte, în ciuda faptului că, aseară, declarațiile premierului Florin Cîțu sugerau că ar vrea, totuși, o cale de împăcare cu vechii parteneri de coaliție.
Citește și: Ludovic Orban crede că Rareș Bogdan e un „liberal de pripas”