Ne-a lămurit Orban și nu e prima dată când ne lămurește: partidul jafului susține pensiile speciale ale primarilor și tot partidul jafului țipă ”hoțul”.
Nu, nu este o constantă foame de bani, ci o nesimțire constantă. Nesimțirea cu care PNL susține libertatea, doar dacă acea libertate se reduce la portofelul primarului, la fotoliul primarului și la pensionarea primarului. Să curgă cu bani liberi. Să curgă cu voturi și cu eternele favoritisme. Ciudat e că, nu demult, PNL-ul punea favoritismele în cârca altui partid.
Același PNL ne vrea egali în fața legii și în fața talonului de pensie. Același Orban ne spune că primarii au dreptul la pensii speciale pentru că nu le “merge sporul de vechime”.
Paradoxul din politica românească: Orban vrea soluții la problemele pe care el însuși le crează
Să-i amintească cineva lui Orban că nici la parlamentari ”nu a mers” acel spor. Cu toate acestea, pensiile lor speciale s-au putut desființa.
Ne întoarcem iar în timp, în trecutul în care România Pitorescă e formată din trântori și restul. Un rest care muncește, care cotizează și care speră și o armată de trântori care visează la privilegii, pensii speciale și mult timp liber, și ăla plătit bine. Și nu doar visează. Li se dă. Li se oferă.
Teoria jafului: Orban nu plătește din buzunarul propriu, dar ne obligă să-i plătim pe speciali
”Sunt de acord, trebuie să găsim o soluţie. Primarii primesc indemnizaţia, doar atât. Ei nu beneficiază de sporul de vechime sau de alte instrumente prin care să se cuantifice efortul pe care îl depun pentru comunităţile locale. Se poate găsi o formă legală în care să se ia în considerare, pe de o parte, restricţiile la care sunt supuşi prin exercitarea funcţiei de primar. Funcţia de primar incumbă o responsabilitate uriaşă, patrimonială, civilă. Practic, primarul este cel care administrează patrimoniul, angajează patrimoniul, derulează proiecte de investiţii, derulează bugete”, a declarat Ludovic Orban.
Îi deplânge Orban pe primari și deplânge niște ”responsabilități uriașe” la care, bieții, sunt supuși.
Ce rămâne în urma smiorcăitului fals? O Românie formată din supușii care plătesc, lună de lună. O Românie scindată între prădător și pradă, între hoț și păgubit, între banali și speciali.
