PSD vrea ca în rectificarea bugetară să fie prevăzute resursele necesare pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili, care să beneficieze de acestea încă din 1 octombrie, când vine sezonul rece, nu de la 1 ianuarie 2022, așa cum este stipulat în legea consumatorului vulnerabil.
„Scumpirile uriașe ale electricității și gazelor, cu peste 70% față de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL, impun măsuri urgente de protecție a sutelor de mii de români care nu mai pot face față facturilor. Oficial, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranșării.
Termenul de 1 ianuarie 2022 pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil, vehiculat de actualii guvernanți, este mult prea îndepărtat. Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni în care crește exponențial consumul de energie electrică și gaz, iar scumpirile masive vor duce facturile la valori insuportabile. PSD nu concepe ca, în plină iarnă, oamenii să fie abandonați în frig și întuneric! De aceea a insistat ca legea consumatorului vulnerabil să fie introdusă pe ordinea de zi a sesiunilor extraordinare ale Camerei Deputaților, solicitare respinsă de actuala majoritate”, se arată în comunicatul celor de la PSD.
Totodată, PSD cere ori dezbaterea și adoptarea în regim de urgență a legii, imediat după începerea sesiunii parlamentare, și aplicarea ei de la 1 octombrie, ori adoptarea rapidă de către guvern prin OUG a măsurilor de sprijin necesare, „pentru că scumpirile catastrofice ale energiei și iminența debranșărilor, chiar reprezintă o urgență”, au mai transmis reprezentanții social democraților.
PSD: „Nu există și nu poate există scuza că nu sunt bani!”
De asemenea, PSD solicită imperativ guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin încă de la 1 octombrie 2021. „Nu există și nu poate există scuza că nu sunt bani! Corporațiile din energie pot și trebuie să participe la protejarea consumatorilor. Așa este echitabil și absolut necesar, în viziunea PSD”, au mai declarat cei de la PSD.
Astfel, PSD susține amendamente esențiale la legea consumatorului vulnerabil precum: subvenționarea unei părți din valoarea facturii la utilități pentru persoanele al căror venit se dovedește insuficient în raport cu majorarea tarifelor; stabilirea unui mecanism de plafonare a prețurilor la energie, dacă piața înregistrează o creștere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu, o majorare mai mare de 30% într-un interval de 6 luni.
Reamintim că liberalizarea de pe piața gazelor naturale și a energiei electrice a avut loc încă din 1 iulie 2020, cu posibilitatea de schimbare a furnizorului până în această vară. De altfel, pe piața energiei electrice termenul inițial de modificare a contractelor a fost prevăzut pentru 31 ianuarie 2021, dar ANRE a dat un ordin prin care această perioadă să fie prelungită până la 30 iunie 2021.
Cîțu: „Vreau să mă asigur că România îndeplinește și condițiile unei piețe concurențiale”