Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Deși a fost o oarecare liniște pe frontul de centru-dreapta, Ponta iese la atac.

Belicos cum îl știm, declară că actuala conducere este formată din neomarxisti care au preluat România și care, conform revoltei dintr-un comentariu scris de el, sunt proști și îngâmfați.

Fără legătură cu neomarxismul, cu USR-ul, cu PRO, cu trecutul, cu viitorul și, mai ales cu politica din România, Victor Ponta își motivează acuzațiile și afirmațiile în baza unei postări publicate de Iulian Bulai.

De ce? Nu știm.

De când datează compunerea lui Bulai? De aproape 2 ani.

Ce vrea să zica autorul, în cazul de față, Ponta? Nici asta nu știm.

Există un scop? Cât de ascuns? Dacă da, e cumplit de neinteresant.

Glumița (inofensivă și deloc necesară) a fost publicată de Președintele Pro România ieri.

Atac la religia lui Bulai și noi teorii conspirațiste: USR e URSS

Contextul este unul aparent banal, iar cuvinele fără sens scrise de Iulia Bulai nu mai reprezintă, de mult, vreun interes. Cu toate acestea, Ponta dezgroapă oase vechi. Probabil din amuzament. Sau sadism. Sau a rămas fără alte jucării politice.

În cursul zilei de ieri, a postat pe contul de socializare un print screen vechi de aproape doi ani, precizând următoarele:

”Sper că nu ați uitat postarea Dlui deputat USR ( era să scriu URSS) ! Și sper că știți la cine se referă! Dacă uitați e foarte grav!!!”

Atât. Nu explică. Nu are alți nervi de împărțit. În comentarii, ajunge brusc la concluzia că membrii USR sunt proști și îngâmfați.

Iulian Bulai, despre Dumnezeu-Fiul: ”A apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste”

”Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut”, scria Iulian Bulai, undeva prin decembrie 2019.

Cui îi pasă de Bulai și ce nu poate uita Ponta?

A amuzat? Desigur. Chiar pe toată lumea, indiferent de apartenența politică. A intrigat? Pe mulți. A supărat? Și asta. Mulți au simțit nevoia să-l pocnească cu Biblia peste ceafă. Am uitat? Eu, personal, da. Eu și multe milioane de români care nu țin musai să-l bage prea mult în seamnă pe deputatul USR. Cine nu poate să uite? Victor Viorel Ponta.

De la o postare (cumva adevărată, dacă e să ne luăm după cuvintele din Biblie) și până la îngâmfarea sau prostia lui Bulai sau a întregului partid – cale lungă.

Articolul precedentPSD vrea sprijinirea consumatorilor vulnerabili încă din octombrie
Articolul următorConstanța va avea un spital modular Covid, parte din pregătirile pentru valul 4
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.