Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Coreea de Nord a găsit o ”soluție” în ton cu forma de guvernare. În lupta pentru protecția în fața coronavirusului, cei prinși că nu respectă restricițiile sunt trimiși în lagăre de muncă forțată.

Deși statul le numește ”centre de muncă disciplinară”, în realitate, respectivele centre nu sunt altceva decât lagăre.

Nord coreenii care încalcă restricțiile anti-Covid sunt pedepsiți dur

Un exemplu de încălcarea a legii este întâlnirea în grupuri mai mari de trei în afara locuinței, oamenii fiind aspru pedepsiți și trimiși în respectivele lagăre de muncă forțată.

Dacă patru sau mai multe persoane, cu excepția celor care formează o gospodărie, se vor întâlni în public, chiar dacă ele sunt rude, autoritățile pentru controlul bolilor îi vor trimite la un centru de muncă disciplinară pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid. Alții primesc doar o amendă uriașă”, a spus un locuitor din provincia Pyongan de Sud, în apropiere de capitala Phenian, conform Radio Asia Liberă, citat de Business Insider.

Conform Digi 24, sursa, care a vrut să-și păstreze anonimatul din motive de securitate, a mai spus că ordinul vine de la agenția pentru prevenția și controlul bolilor care încearcă să prevină răspândirea variantelor coronavirusului.

În momentul de față, nu se știe cu exactitate cum se face diferențierea: unii oameni primesc doar amenzi, în timp ce mulți nord coreeni sunt trimiși în lagăre. Un exemplu este un bărbat care a fost doar amendat pentru că a organizat nunta fiului său în domiciliul personal.

Kim a refuzat vaccinarea cu serul AstraZeneca

În cursul lunii martie, presa menționa faptul că vaccinarea urma să înceapă cu două milioane de doze de AstraZeneca, donate prin programul COVAX.

Cu toate acestea, Reuters afirma în luna iulie că regimul Kim a refuzat livrarea vaccinurilor din cauza riscului de dezvoltare de cheaguri de sânge la pacienții vaccinați. De asemenea, Coreea de Nord a preferat vaccinul rusesc Sputnik, mai arată sursa citată.

VIACristina Antal
Articolul precedentExplozie în Rusia: Un om a murit şi 18 au fost răniţi(Video)
Articolul următorRecunoștința localnicilor: plăcinte și porumb fiert pentru pompierii români din Grecia
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time