Foto: Facebook Ludovic Orban

Ludovic Orban, actual președinte al PNL aflat în „luptă” dreaptă cu Florin Cîțu pentru șefia partidului, a vorbit aseară despre scandalul momentului, respectiv trecutul nu tocmai nepătat al premierului.

Orban a arătat că ceea ce se întâmplă afectează imaginea PNL și s-a arătat „profund” îndurerat de ceea ce se întâmplă.

În acest context, Orban a ținut să asigure că, la cât ține la PNL și cât a luptat pentru partid, nu avea cum să fie el cel care a furnizat informația legată de condamnarea lui Cîțu în America. Zvonuri care, a punctat Orban, îl deranjează, mai ales că habar nu a avut despre acel episod.

Ar trebui să avem ochelari de cal să ne facem că nu ne afectează. Pe mine mă doare profund. Eu sunt preşedintele PNL, tot ce am făcut, toată munca mea, toate eforturile mele, toate eforturile echipei PNL au fost pentru a creşte PNL, pentru a câştiga alegeri, pentru a aduce partidul la guvernare. Acelaşi lucru mi-l doresc şi acum. (…) Astfel de episoade afectează încrederea cetăţenilor în PNL, pentru că nu e vorba de un simplu membru, ci este vorba despre premierul care este sprijinit de PNL.

Mie nu mi-a comunicat în discuţiile interpersonale acest episod din viaţa lui, deşi, în mod normal, noi am avut discuţii. (…) Cel care ar fi trebuit să facă publică această informaţie este Florin Cîţu. Dacă Florin Cîţu este supărat pe cineva, ar trebui să fie supărat pe el, pentru că el ar fi trebuit să informeze opinia publică cu privire la această întâmplare din viaţa lui, care este o realitate.

(…) Anumiţi colegi de-ai mei, care mă cunosc şi care ştiu despre mine adevărul, au început să arunce în spaţiul public că această informaţie a fost făcută public de mine sau de oameni din echipa mea. Asta este o minciună sfruntată şi este o formă penibilă de a încerca să îl faci vinovat pe preşedintele partidului pentru o vină pe care nu o are. În curând o să spună că eu sunt vinovat că Florin Cîţu, în 2000, a fost prins băut la volan sau că eu sunt vinovat de faptul că Florin Cîţu nu a făcut publică această informaţie”, a explicat Ludovic Orban la postul B1TV, citat de Agerpres.

Articolul precedentVIDEO! Primarul Piedone, aproape de oamenii din blocurile afectate de incendiu: „Eu sunt lângă voi de la început până la sfârșit”
Articolul următorMai multe spitale din țară primesc ajutoare pentru protecția populației împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2: paturi, pături, perne