Sursă foto: g4media.ro
Sursă foto: g4media.ro

”Ce are a face ortodoxia cu arta modernă?” ați putea fi tentați să întrebați.

Sau în baza cărei legi arta trebuie să respecte dogmele religioase. Sau de când sunt fețele bisericești experte în artă. Sau de când se practică cenzura excesivă în artă. Lista poate continua, realitatea rămâne aceeași: o expoziție de artă contemporană, organizată la Palatele Brâncovenești, a fost închisă, pentru că nu se pupa cu ortodoxismul unora.

Ce s-a întâmplat, mai exact?

În primă fază, la inițiativa șefei Secției de expoziții și a altei angajate, inițiativă susținută și de managerul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, o pictură aparținând lui Genu Berlo a fost scoasă din expoziție.

Motivul: nu se pupa cu ortodoxia celor trei. Le leza nu atât spiritul artistic, cât creștinismul.

Bineînțeles că artistul a făcut plângere la Direcția de cultură a primăriei.

De menționat două lucruri:

– Evenimentele sunt organizate pe cheltuiala artiștilor. Practic a plătit, doar ca să nu i se ofere nimic în schimb. Bine, dispreț și cenzură, dar nu cred c-a plătit pentru asta.

– Pictura a fost retrasă de către același Consiliu care a aprobat-o, în 2019. Atunci nu leza pe nimeni. Doi ani mai târziu, a devenit de-a dreptul periculoasă pentru mințile influențabile.

Câteva zile mai târziu, ortodoxia a lovit letal

Pe lângă cele două doamne lezate inițial, au mai fost lezate și două fețe bisericești. Preoții bisericii din curtea Palatelor Brâncovenești, Vrăjitoru și Vrabie, au vizitat expoziția, s-au declarat scandalizați de câteva picturi ”obscene”, au amenințat și-au dat ultimatumuri.

Rezultatul? Pe 10 august expoziția a fost închisă, de către Consiliul de administrație al instituției.

”Scoaterea expoziției s-a făcut abuziv, fără să anunțe artistul, fără securizarea lucrărilor. Au încropit o decizie și au amânat toate proiectele care erau până la sfârșitul anului, inclusiv un proiect în care au un parteneriat pe care tot ei l-au aprobat”, a precizat Ana Negoiță, curatorul expoziției.

Să ne înțelegem că ”nudurile obscene” sunt studii după Picasso. Și știm cu toții cât de explicit și de precis în detalii este Picasso.

Dar dacă slujitorii Bisericii au văzut mai mult, nu pot decât să mă întreb cine e mai obscen: tabloul sau mintea celui care vede detalii explicite și organe genitale.

Credința ar trebui să stea în Biserică și arta în expoziții

Atât e de simplu. Inițiativa și revolta creștinilor din această poveste ar fi trebuit să existe dacă tablourile cu pricina ar fi fost expuse în biserică. Atât timp cât nu s-a dus nimeni să facă asta, nu înțeleg implicarea lor.

În plus, dacă nu-ți place sau te scandalizează, nu te uiți. Unora le place și altfel de artă, nu doar cea din icoane. Iar dacă în 2021, Picasso te scandalizează, cred c-ar trebui să-ți vezi de sfinți și acatiste, și să rămâi în 1900 toamna. Dar lasă-i pe alții să trăiască în prezent.

Există habotnici peste tot, ce-i drept. Și nu e o atitudine care să poată fi condamnată, pentru că putem fi ce vrem. Dar când din cauza lor se ajunge la cenzură (repet, în 2021), deja nu mai e de condamnat, cred că e și caz de măcar amendă.

Articolul precedentPSD insistă la Iohannis pentru demiterea lui Florin Cîțu
Articolul următorVal de caniculă în Italia, Spania și Portugalia
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.