Ministrul Mediului, Tanczos Barna, nu a fost informat despre groapa de gunoi ilegală descoperită de Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, la Sinaia.
„Am văzut disputa dintre domnul primar şi domnul comisar general, aştept un raport cu privire la situaţia de la faţa locului. Cu siguranţă, dacă îl ascult pe domnul primar, nu este o depozitare de deşeuri, dacă îl ascult pe domnul comisar general, este o catastrofă locală pentru că s-au depozitat deşeuri acolo. Aştept raportul să văd despre ce este vorba exact, dacă sunt deşeuri sau nu sunt deşeuri. De depozitat s-a depozitat ceva acolo. Întrebarea este ce s-a depozitat”, a afirmat ministrul Mediului, într-o conferință de presă.
Ministrul este de părere că problemele de acest tip trebuie rezolvate pe teren și nu pe Facebook. Barna va solicita un control pentru a afla adevărul, mai ales că Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, susține că situația este una inventată.
„M-am întors după două săptămâni de teren şi voi dispune control acolo. Am văzut, recunosc, cam târziu acea dispută, domnul comisar general nu m-a informat, din păcate, şi disputa a ajuns în presă. Aceste lucruri tehnice trebuie rezolvate la faţa locului de către echipe tehnice, nu pe Facebook, nu pe internet şi nu pe comunicate de presă aşa cum s-a întâmplat acolo. Nu este modalitatea bună de rezolvare a problemelor, cu siguranţă expertiza tehnică este cea care trebuie să demonstreze cine are dreptate”, a afirmat Tanczos Barna
Săptămâna trecută, Octavian Berceanu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu, afirma la Digi24 că a descoperit o groapă ilegală de gunoi în Sinaia, chiar într-o zonă turistică importantă, în Parcul Natural Bucegi.
Mai mult, potrivit lui Berceanu, groapa de gunoi ar funcţiona cu acordul primăriei, lucru menţionat de cei care depozitau gunoiul cu o maşină în zonă, chiar sub ochii săi.
Octavian Berceanu a susținut că primarul orașului cunoaște situația și că ceea ce se întâmplă acolo constituie infracțiune.
Mai mult, oficialul susţine că „o parte din aceste gunoaie deveneau fundaţie pentru un dezvoltator imobiliar”.
La rândul său, Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a afirmat că problema este una „total falsă”, că „nu există nicio groapă de gunoi în Sinaia”. Oprea l-a acuzat pe şeful Gărzii de Mediu că „încearcă să-şi facă imagine”.
„Habar nu am despre ce e vorba. Nu există nicio groapă ilegală în Sinaia sau o groapă care să fie aprobată de primărie în acest sens. Gunoiul se ridică de o firmă specializată, aprobată de primărie. Dacă acest domn, care înţeleg că e şeful gărzii de mediu, a oprit o astfel de maşină, de ce nu a oprit-o, de ce nu i-a dat amendă să continue mai departe ancheta. Fiecare poate să spună ce doreşte. […] Toată lumea vrea să ştie ce-i cu locul acesta, cu siguranţă, nu avem aşa ceva, nicio groapă de gunoi în Sinaia, este o problemă total falsă. Aştept o sesizare în scris de la garda de mediu. Nu stau să urmăresc emisiuni la televizor ca să intuiesc unde e groapa respectivă, să ne facă sesizarea în scris, să ne spună zona pentru că oraşul Sinaia este mare”, s-a apărat primarul din Sinaia.