Cinci foști agenți de poliție care și-au desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor – Poliţia Municipiului Salonta, merg la închisoare, conform unei deciziii definitive pronunțate de Curtea de Apel Oradea,pentru fapte de corupție.
Aceștia au fost trimiși în judecată încă din 2015, faptele acestora fiind însă comise începând cu anul 2012.
Concret, cei cinci au fost acuzați că solicitau între 100 de lei și 300 de euro șoferilor pentru a nu constata diverse contravenţii de la normele rutiere, sumele fiind diferențiate în funcție de naționalitatea persoanelor care tranzitau punctul de trecere al frontierei Salonta.
„Dosarul penal în cauză a fost inițiat ca urmare a sesizării din oficiu, la data de 12 aprilie 2012, a Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor. Conform datelor deținute la cel moment de către polițiștii anticorupție, mai mulți agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta, în timpul efectuării serviciului pe relaţia de comunicare rutieră dintre municipiul Salonta şi punctul de trecere a frontierei Salonta, dar şi pe alte drumuri publice, opreau în trafic autovehicule, în special înmatriculate în Ungaria şi le solicitau conducătorilor auto documente de călătorie sau care dovedeau plata rovignetei, documente de transport ale mărfurilor sau sanitar-veterinare, iar ulterior, în cazul în care conducătorii auto nu deţineau documentele solicitate, le aduceau la cunoştinţă norme legale încălcate şi pretindeau amenzi contravenţionale substanţiale.
Totodată, le dădeau de înţeles conducătorilor auto că „se pot înţelege”, insinuând restituirea documentelor de călătorie sub condiţia unei sume de bani, plătite nemijlocit şi direct în mâinile poliţistului, în scopul încălcării atribuţiilor de serviciu ce impuneau acestuia aplicarea contravenţiei constatate. Această practică a foștilor agenţi de poliţie se desfăşura atât în ceea ce privește contravenţiile la ordinea publică, cât şi la regimul contravenţiilor rutiere. Inculpații se orientau în special asupra cetăţenilor străini, respectiv autoturisme sau vehicule care purtau numere de înmatriculare străine. Motivul consta în aceea că cetăţenii străini erau concentraţi pe tranzitarea zonei iar, în cazul pierderii documentelor de călătorie, prezentau disponibilitate să plătească orice sume deţinute pentru a li se permite continuarea deplasării. În același timp, aceştia nu cunoșteau dacă lucrătorul de poliţie putea ori nu să încaseze sume de bani în mod direct ca urmare a sancțiunilor aplicate și nu cunoșteau sistemul de contestare al măsurilor dispuse și nici gradele şi competenţele agenţilor de poliţie.
Totodată, foștii polițiști activau nu doar pe diferite zone unde frecvenţa apariţiei cetăţenilor străini era mai mare, ci își alegeau zonele astfel încât să creeze circumstanţe cât mai credibile pentru subzistenţa contravenţiilor. Astfel, inculpaţii în această cauză activau pe ieşirile Nord şi Sud ale municipiului Salonta, pe DN E671 spre Mădăras şi spre Ciumegiu, cu predilecţie in apropierea unei staţiei de carburanţi situată imediat după o curbă deosebit de periculoasă, unde viteza era limitată la 30Km/h şi încălcarea acestei obligaţii era iminentă. Un alt loc preferat de inculpaţi era drumul de legătură 79B dintre frontiera Româno-Ungară şi municipiul Salonta, un drum în aliniament cu vizibilitate bună în câmp deschis pe care se află o trecere la nivel cu calea ferată fără barieră şi unde mulţi conducători nu respectau semnificaţia indicatorului STOP. Cercetările în dosarul penal au fost efectuate de polițiștii anticorupție, inițial sub directa coordonare și la delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor iar, ulterior, dosarul a fost preluat de către Parchetul Curții de Apel Oradea. Activitățile de cercetare penală au fost finalizate prin rechizitoriul din data de 08.06.2015 cand s-a dispus trimiterea în judecată a celor 5 foști agenți de poliție”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.
Pedepsele aplicate sunt cuprinse între 4 ani și 6 luni și 6 ani și 4 luni închisoare, pentru luare de mită în formă continuată, iar pentru doi dintre aceștia, alături de infracțiunea de corupție s-a reținut și cea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Potrivit presei din Bihor, trei dintre aceștia au fost încarcerați la Penitenciarul Oradea, iar alți doi polițiști sunt dați în urmărire națională și căutați de autorități.
„Admite apelurile declarate de către inculpaţii Pojega Marian Dorin, Crăciun Dorel, Rus Nicolae Sorin, Isai Milan Valentin şi Kovacs Cristian-Szilard împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Bihor în data de 02.12.2020, pe care o desfiinţează în parte şi, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Pojega Marian Dorin pentru luare de mită în formă continuată de la 5 ani închisoare la 4 ani 6 luni închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Crăciun Dorel pentru luare de mită în formă continuată de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Rus Nicolae Sorin pentru luare de mită în formă continuată de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Isai Milan Valentin pentru luare de mită în formă continuată de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Descontopeste pedeapsa rezultantă principală de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului Kovacs Cristian-Szilard în pedepsele componente de 7 ani închisoare aplicată pentru luare de mită în formă continuată si pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi înlătură sporul de 4 luni închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Kovacs Cristian-Szilard pentru luare de mită în formă continuată de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani 4 luni închisoare, în regim de detenţie.
Reformează dispoziţiile privind confiscarea specială, în sensul că: confiscă de la inculpaţii: – Rus Nicolae Sorin si Isai Milan Valentin câte 100 RON, – Rus Nicolae Sorin si Pojega Marian Dorin câte 100 €, – Crăciun Dorel si Isai Milan Valentin câte 95 € si câte 100 RON, – Rus Nicolae Sorin si Isai Milan Valentin câte 5.000 HUF, – Crăciun Dorel si Isai Milan Valentin câte 25 €, – Pojega Marian Dorin si Kovacs Cristian Szilard câte 700 RON, – Kovacs Cristian Szilard si Crăciun Dorel câte 300 RON si câte 50.000 HUF, – Rus Nicolae Sorin si Crăciun Dorel câte 2500 HUF si 30 RON, – Rus Nicolae Sorin si Crăciun Dorel câte 70 GBP, – Rus Nicolae Sorin si Crăciun Dorel câte 75 RON, – Kovacs Cristian Szilard suma de 10.000 HUF. Menţine restul dispoziţiilor instanţei de fond ce nu contravin prezentei decizii”, se arată în sentința CA Oradea.