După carambolul în care au fost implicate peste 50 de autoturisme, de vineri dimineață, pe Autostrada Soarelui, aproape de Medgidia, tot vineri a mai avut loc un accident rutier, cu mai multe mașini lovite. De data aceasta a fost pe sensul spre București, potrivit martorilor, șoferii opriseră să vadă haosul de pe partea cealaltă a parapeților de protecție.
Șoferul din prima mașină spune că în fața lui era oprit, pe banda a doua, un autoturism. A încercat să frâneze, iar două mașini au intrat în primul autoturism. În cele trei autovehicule se aflau 11 persoane, toate fiind conştiente. Nicio persoană nu este încarcerată.
În cazul carambolului de la primele ore ale zilei, un număr de 57 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale (din care 16 au fost transportate la spital, printre acești au fost și 7 copii), celelalte 41 au fost asistate la fața locului. Pentru gestionarea situației de urgență de pe A2 Bucureşti – Constanţa, au intervenit peste 160 de pompieri, paramedici, medici, asistenţi, potrivit Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Un alt accident, pe A3 Brașov – București
Un accident în care au fost implicate patru mașini a avut loc vineri după-amiază pe autostrada A3 București-Brașov, pe sensul spre Ploiești. Accidentul a avut loc în zona localităţii Gherghița, județul Prahova, potrivit Mediafax. Potrivit primelor date, o persoană a suferit răni ușoare, fiind evaluată medical la locul accidentului.
Accident în lanț pe Autostrada Soarelui, lângă Medgidia. Reacția lui Raed Arafat (VIDEO)