Copreședintele USR PLUS, Dan Barna a declarat, vineri, că nu se așteaptă la alte remanieri din Cabinetul Cîțu, după cea a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, mai mult, exclude existența unei liste negre a miniștrilor. Declarația lui Barna vine în contextul în care premierul a precizat joi că cele mai mari restanțe în aplicarea reformei sunt la Ministerul Sănătății, condus de Ioana Mihăilă, după demiterea lui Vlad Voiculescu.
„După cum am spus și ieri, premierul m-a sunat acum două zile. Știam că există anumite probleme de comunicare și anumite nemulțumiri. În protocolul de colaborare se spune clar că premierul trebuie să discute cu partidul care a făcut nominalizarea, înțeleg că a discutat. Au fost două discuții. Acum două zile mi-a spus că vrea demiterea și ieri mi-a reconfirmat. Eu cred că nu vor exista noi remanieri. Nu există listă neagră. E un guvern, se fac toate eforturile e a guverna”, a spus Dan Barna.
Barna, Cîțu și protocolul
Totodată, acesta a precizat că a fost respectat protocolul stabilit în urma demiterii lui Voiculescu, când premierul Cîțu doar l-a anunțat nu și consultat pe Barna, cu privire la situația ministrului Sănătății. „Dacă avem un protocol, protocolul rămâne în vigoare. Ministrul Sănătății e foarte activ, nu se pune problema de remaniere”, a declarat Dan Barna.
De asemenea, liderul USR PLUS a menționat faptul că speră ca din toamnă să fie puse în practică reformele trecute în programul de guvernare, cu o trimitere subtilă la „războiul” mai vizibil din PNL, respectiv, mai discret din USR PLUS. Cât privește activitatea miniștrilor din formațiunea pe care o conduce alături de Dacian Cioloș, Barna s-a arătat mulțumit de aceștia. „Sunt discuţii pe care le avem, fireşti, în Biroul Naţional, legate de obiectivele pe care ni le-am propus, miniştrii noştri împing agenda reformatoare, ştim că în coaliţie sunt trei viteze diferite în ceea ce înseamnă reformele şi încercăm să găsim o rezultantă a acestor viteze care să facă şi schimbări legislative”, a explicat co-preşedintele USR PLUS.