PE a votat Raportul Matic ce prevede accesul la avort

Reacțiile nu au întârziat să apară, atât în Uniunea Europeană, cât și în România

Parlamentul European (PE) a trecut raportul prin care accesul la avort devine un drept fundamental al omului, transmite Politico.eu, citat de DC News. În prezent, Polonia și Malta interzic acest drept al femeilor, de unde și controversele în jurul acestui raport. Rezoluția cere statelor membre Uniunii Europene să recunoască că orice interferență a accesului la contracepție, tratamente pentru fertilitate, îngrijire maternă și avort „constituie încălcări ale drepturilor omului”. Astfel, UE le solicită țărilor membre să „condamne orice încercare de a limita accesul” la aceste servicii universale. 378 de parlamentari europeni au votat pentru, în timp ce alți 255 au votat împotrivă.

Cristian Terheș – europarlamentar (Facebook)

„Acest vot marchează o nouă eră a Uniunii Europene și este prima opunere reală la agenda regresivă care a batjocorit drepturile femeilor europene ani întregi”, a transmis europarlamentarul Matic, într-un comunicat.

În România, în 1966, a fost adoptat Decretul 770 prin care „întreruperea cursului sarcinii este interzisă”, acesta având doar câteva excepții (aceasta punea în pericol viața mamei, femeia avea peste 45 de ani și patru copii pe care îi și îngrijea sau sarcina era urmarea unui viol sau a unui incest). Acesta a fost abrogat în decembrie 1989.

Diana Șoșoacă a reacționat

Cunoscută ca o adeptă a familiei tradiționale, senatoarea Diana Șoșoacă a reacționat, pe pagina sa de socializare, cu privire la votul Raportului Matic, care pe lângă altele prevede inclusiv dreptul ca persoanele transsexuale de a naște.  

„Îmi este din ce în ce mai clar că UE s-a îndepărtat total de ceea ce a vrut să fie la înființare! Cred că din ce în ce mai multe state normale la cap vor începe procedura de ieșire din UE! Ceea ce s-a întâmplat ieri în PE este inacceptabil! Va trebui să luptăm la propriu împotriva acestor încălcări flagrante ale drepturilor omului și moralității!”, a scris Diana Șoșoacă pe pagina sa de Facebook.

De altfel, liderii UE l-au condamnat dur joi pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru legea sa împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor, considerată homofobă, relatează AFP. Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, l-a confruntat direct pe Orban, spunându-i că i-a fost greu ca bărbat homosexual și că s-a depășit „o linie roșie” în ceea ce privește legea.

Premierul olandez, Mark Rutte, a fost foarte ofensiv, spunând că Ungaria, cu legea sa, nu mai are „nimic de făcut în Uniunea Europeană”. El i-a spus lui Viktor Orban că, dacă nu-i plac valorile UE, ar trebui să activeze articolul 50 din tratat „care a fost creat în acest scop” şi să părăsească Uniunea – aşa cum au făcut britanicii, potrivit unei surse europene. 

Legea a determinat 17 state membre, printre care Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Belgia, să le scrie liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU Antonio Guterres (invitat la summit) despre necesitatea de a susţine valorile europene.

Diana Șoșoacă amenință Senatul cu CEDO

Articolul precedentProtest împotriva pensiilor speciale, la Guvern
Articolul următorParlamentarii PSD Prahova vor vota moțiunea de cenzură